Norma juridica

1. Conceptul de norma juridica si trasaturile acesteia.
2. Norma juridica si dispozitiile individuale.
3. Structura normei juridice.
4. Actiunea actelor normative in timp, in spatiu si asupra persoanelor
5. Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

Conceptul de norma juridica si trasaturile acesteia.

Norma juridica este un element constitutiv al dreptului. Ea este o regula de conduita instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Scopul normei juridice este acela de a asigura convietuirea sociala in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva. Prin intermediul normelor juridice se reglementeaza in forme specifice dreptului relatiile interumane. Norma juridica este elementul constitutiv sau 'celula de baza' a dreptului. Prin natura sa, norma juridica are urmatoarea structura sau urmatoarele trasaturi:

a) Un caracter general din care decurge si conduita tipica. Norma juridica devine un criteriu unic de indrumare si apreciere a conduitei oamenilor, un veritabil etalon sau standard in functie de care o anumita conduita este definita ca fiind licita sau ilicita. Acest criteriu nu are un caracter abstract, ci el reprezinta o unitate de masura stabilita in conformitate cu conceptiile despre justitie, dreptate, ordine, disciplina din societatea data. Dar cu tot continutul stabil si peren, norma juridica cunoaste o evolutie, se poate schimba de la o epoca la alta intr-o legatura organica cu procesul dezvoltarii istorice a tarii respective. Datorita caracterului sau general, norma juridica se aplica la un numar nelimitat de cazuri. Conduita prescrisa de norma juridica trebuie urmata si respectata ori de cate ori sunt prezente conditiile si imprejurarile pe care le are in vedere, iar daca asemenea conditii nu apar, ea nu se aplica.

b) Norma juridica este impersonala, ceea ce inseamna ca ea nu se adreseaza unor persoane anume, ci ii vizeaza pe toti oamenii sau o categorie de persoane, cum ar fi de exemplu functionarii publici, chiriasii, pensionarii etc.

Normele constitutionale care privesc drepturile omului si libertatile fundamentale se adreseaza tuturor persoanelor fizice care traiesc pe teritoriul unei tari, atat autohtonilor cat si strainilor sau apatrizilor. Exista norme juridice care se adreseaza unor categorii de cetateni in functie de statutul lor civil. De pilda Codul familiei, Codul muncii sau normele care reglementeaza situatia pensionarilor. Prin urmare exista grade diferite de generalitate a normelor juridice.

Un caracter general si impersonal il au de exemplu normele juridice care reglementeaza activitatea si structura organelor statului si prevad anumite competente pentru presedintele tarii, pentru parlament si guvern, presedintii celor doua camere sau pentru primul ministru. Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul sunt reglementate de Constitutie, ca institutii, indiferent de alcatuirea lor nominala.

c) Normele juridice sunt obligatorii. Normele juridice nu sunt simple doleante sau indicatii, ci reprezinta o porunca, un ordin, o dispozitie obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publica, a carui putere devine obligatorie, ele fiind prescriptive si nu descriptive. Ele asigura trecerea de la indicativ la imperativ, de la 'sein', adica de la ceea ce este, la 'sollen', adica la ceea ce trebuie sa fie. Fara caracterul general obligatoriu, norma juridica si-ar pierde chiar sensul existentei sale ca norma sociala distincta, in varietatea si multitudinea normelor sociale. 'Modul indicativ nu exista in drept - scrie prof. G. del Vecchio - si cand este folosit in coduri sau legi, el are in realitate un sens imperativ'

Norma juridica si dispozitiile individuale.

Pentru o mai buna intelegere a conceptului de norma juridica este necesar sa facem distinctia intre norma juridica si actul juridic individual sau concret. Spre deosebire de norma juridica care are un caracter general si impersonal, actul juridic concret se refera la conduita intr-o situatie data a unei anume persoane fizice sau juridice identificate sau nominalizate. Exemplul cel mai elocvent de act juridic concret il constituie hotararea judecatoreasca data in solutionarea unei cauze. De asemenea actul de numire intr-o functie a unei persoane sau actul prin care se acorda o autorizatie de constructie sunt tot acte concrete sau individuale. Actul juridic este obligatoriu si garantat, la nevoie, de forta coercitiva a statului. Hotararile guvernului, de exemplu, pot fi atat generale (stabilesc reguli cu caracter general), cat si concrete (cum ar fi numirea cuiva intr-o functie). Actele juridice concrete sunt date in baza si in executarea actelor normative. Actele juridice concrete se deosebesc calitativ de actele normative, dar sunt legate organic de acestea, deoarece prin ele se realizeaza si se traduc in viata prevederile normelor juridice. Actele juridice concrete sunt modalitati de aplicare a actelor normative, un fel de prelungire si realizare a acestora in viata sociala.

In concluzie: norma juridica poate fi definita ca o regula de conduita generala si impersonala instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare obligatorie este asigurata la nevoie de forta coercitiva a statului.

Structura normei juridice.

Norma juridica are o structura interna si o structura externa. Structura interna este de fapt structura logico-juridica normei, iar structura externa este structura tehnico-juridica a normei.

a) Structura interna sau logico-juridica este data de cele trei elemente obligatorii prin care se organizeaza in mod logic o norma juridica. Aceste elemente sunt: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

Sintetic vorbind, orice norma juridica prescrie in mod necesar o conduita (dispozitia) care trebuie sa arate in acelasi timp imprejurarea (ipoteza) in care se aplica acea conduita precum si consecintele nerespectarii acestei conduite (sanctiunea). Un exemplu concret va fi edificator pentru intelegerea acestei componente trihotomice si anume articolul 33 din Legea 50/1991 care prevede ca:

'Persoanele fizice si juridice care beneficiaza de teren in conditiile prezentei legi (ipoteza) sunt obligate sa solicite emiterea autorizatiei de construire si sa inceapa constructia in termen de cel mult 1 an de la data detinerii actului de concesionare a terenului (dispozitia). In caz de incalcare a obligatiei prevazute la alin. 1, concesiunea isi pierde valabilitatea (sanctiunea).'

Prin urmare: ipoteza stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se cere o anumita conduita, precum si categoria subiectilor la care se refera prevederile dispozitiei. Dispozitia este acel element al normei juridice care prevede conduita ce trebuie urmata in prezenta ipotezei date, mai precis care sunt drepturile si obligatiile corespunzatoare ale subiectelor vizate de norma juridica respectiva. Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normei juridice. Sanctiunea este adusa la indeplinire, la nevoie, cu ajutorul puterii de stat. Sanctiunile sunt: penale, administrative, disciplinare si civile. Exista si alte clasificari, dupa alte criterii, ale sanctiunii, dar nu e cazul sa le discutam aici. De subliniat ramane faptul ca sanctiunea este o latura foarte importanta a normei juridice, ea fiind aceea care asigura in ultima instanta respectarea normei juridice, restabilirea ordinii juridice. Sanctiunea tine de domeniul general al constrangerii, dar ea nu trebuie identificata cu constrangerea statala. Aplicarea sanctiunilor reprezinta un act de putere de mare raspundere si intr-un stat de drept ea trebuie facuta de organele competente cu stricta respectare a prevederilor legale, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

b) Structura tehnico-juridica, spre deosebire de structura logica, se refera la forma exterioara de exprimare a normei juridice, la redactarea ei care trebuie sa fie clara, concisa, concreta. Asadar, structura tehnico-juridica are in vedere aspectul normativ, modul cum sunt enuntate normele juridice in cadrul actelor normative!

Actiunea actelor normative in timp, in spatiu si asupra persoanelor

Stabilirea cadrului de actiune in timp, in spatiu si asupra persoanelor este deosebit de importanta.

In privinta actiunii normative in timp este deosebit de importanta stabilirea datei exacte a intrarii in vigoare si a incetarii sau iesirii din vigoare a actului normativ. Existenta actului normativ nu coincide cu durata actiunii sau cu faptul de a fi in vigoare, adica de a avea eficienta juridica. Anuntarea intrarii actului normativ in vigoare se face prin publicarea acestuia intr-o publicatie oficiala, cum este in tara noastra Monitorul Oficial. Dar actul normativ poate intra in vigoare si din momentul adoptarii lui, daca organul emitent prevede expres acest lucru. Un principiu fundamental al actiunii legilor si al altor acte normative in timp este cel al neretroactivitatii lor. Acest principiu decurge din faptul ca legea reglementeaza pentru viitor, ca ea se aplica conduitei si relatiilor sociale de la data intrarii sale in vigoare, statul neputand pretinde cetatenilor sa se supuna unei legi ale carei reglementari nu se cunosc, intrucat legea nu exista. 'Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva', prevede Codul civil roman in art. 1.

In legatura cu incetarea actiunii legii sau a altor acte normative, ceea ce echivaleaza cu iesirea lor din vigoare, mentionam ca legea si celelalte acte normative se adopta pe o perioada nedeterminata, urmand ca ulterior sa se decida asupra incetarii actiunii lor. Conceptul prin care se exprima incetarea actiunii actului normativ, scoaterea sa din vigoare, poarta denumirea de abrogare. Sunt cunoscute mai multe forme de abrogare, ca de ex.: abrogarea expresa, abrogarea tacita sau implicita etc., fara a intra insa in detalii privitoare la aceste aspecte ale aspectului temporal. Abrogarea este totdeauna opera organului emitent.

Abrogarea nu se confunda cu urmatoarele modalitati de incetare a aplicarii normelor:

a) Derogarea reprezinta o reglementare diferita, o abatere sau o exceptie de la reglementarea existenta pe care insa nu o abroga, ci ii ingusteaza sfera de aplicare.

b) Caderea in desuetudine. Starile de lucruri care au determinat necesitatea adoptarii unor acte normative au incetat sa mai existe, astfel incat actiunea lor nu-si mai are nici o justificare si nici nu mai poate fi sustinuta, fiind depasita de noile realitati ale vietii. Ea are loc si nu poate fi evitata si ignorata in perioada revolutionara de trecere de la dictatura la democratie, pentru acele acte normative si reglementari ale vechiului regim, care fara sa fi fost abrogate in mod expres, nu mai corespund nevoilor realitatii.

Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului de stat emitent. In tara noastra, legea si actele normative ale organelor centrale ale administratiei de stat actioneaza in principiu pe intreg teritoriul statului. Prin teritoriul statului se are in vedere conceptul general acceptat de teritoriu in stiinta juridica si mai ales in dreptul international. Codul penal roman arata ca prin 'teritoriul Romaniei' sau prin 'teritoriul tarii' se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia. De asemenea, se considera ca savarsita pe teritoriul tarii si orice infractiune comisa pe o nava ori aeronava romana. Deosebit de complexa este actiunea actelor normative in spatiu si cu privire la persoane sub aspect international. Locul incheierii unui act sau locul savarsirii unei infractiuni, calitatea persoanei (strain, reprezentant diplomatic etc.) ridica probleme in legatura cu stabilirea legii care se aplica: romana sau straina.

           Principiul teritorialitatii nu este insa unul absolut. Nevoia de a mentine si dezvolta relatii politice, economice si social-culturale intre state a creat cu timpul anumite exceptii de la acest principiu, pe care le numim exceptiile extrateritorialitatii, exceptii care nu afecteaza cu nimic principiul suveranitatii de stat si sunt menite sa asigure dezvoltarea multilaterala a relatiilor internationale contemporane. Se impune insa conditia ca aceste exceptii sa se aplice cu respectarea principiilor democratice ale dreptului international si al egalitatii suverane a statelor, al reciprocitatii si al liberului lor consimtamant. Intre exceptiile extrateritorialitatii gasim urmatoarele situatii:

           a) imunitatea diplomatica si regimul juridic al consulilor; b) regimul juridic al strainilor si al persoanelor fara cetatenie; c) regimul juridic al cetateanului aflat in strainatate; d) recunoasterea efectului juridic al unor acte savarsite pe teritoriul unui alt stat sau aplicarea legii unor fapte savarsite in strainatate.

           Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului diplomatic si a persoanelor asimilate de la jurisdictia statului de resedinta, constand in inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport. In cazul incalcarii legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persona non-grata, lucru care atrage dupa sine rechemarea sa sau expulzarea.

           Reprezentantii consulari ai statelor straine sunt scutiti de unele impozite, prestatii, sau li se aplica jurisdictia instantelor judecatoresti a tarii de origine in cauzele privind infractiunile lor de serviciu etc., iar regimul juridic este stabilit pe baza de reciprocitate si in conformitate cu normele dreptului international.

           Cetatenii straini beneficiaza de trei forme de regim: regimul special, regimul national si regimul clauzei natiunii celei mai favorizate. In Romania, cetatenii straini si apatrizii au drepturile fundamentale ale cetatenilor romani (exceptie: drepturi politice si drepturi civile), precum si orice alte drepturi prevazute prin lege sau prin acorduri internationale in care Romania este parte.