Aplicarea legii penale in timp

Aplicarea legii penale in timp

1. Preliminarii

In legatura cu aplicarea legii penale in timp si spatiu, noua lege penala modifica ordinea reglementarii, dand prioritate dispozitiilor referitoare la aplicarea legii penale in timp in raport cu cele care reglementeaza aplicarea legii penale in spatiu. S-a avut in vedere nu numai traditia (toate codurile penale romane pana la cel din 1969 au dat prioritate aplicarii legii penale in timp) sau experienta legilor penale straine (toate aceste legislatii consacra prioritate aplicarii legii penale in timp), dar si un argument rational si anume, pentru a se putea vorbi de o aplicare in spatiu a legii penale, trebuie ca mai intai aceasta sa existe, vointa legiuitorului sa capete forma de lege, devenind obligatorie pentru toti destinatarii legii penale. Ori, existenta legii penale presupune a examina momentul in care vointa legiuitorului devine lege si efectele care se produc in timp, determinate de existenta legii, acestea avand prioritate fata de problematica aplicarii in spatiu a legii penale.

2. Principiul activitatii legii penale

Principiul activitatii este un principiu de baza al aplicarii legii penale in timp, ce da expresie si deriva din principiul legalitatii.

Potrivit acestui principiu "legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare." (art. 4, C.penal).

Legea penala este in vigoare de la intrarea si pana la iesirea din vigoare. Intrarea in vigoare a unei legi penale nu coincide cu publicarea ei in Monitorul Oficial. In conformitate cu prevederile art. 78 din Constitutia Romaniei, legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei. Calculul celor trei zile se face pe zile libere, astfel ca ziua in care este publicat Monitorul Oficial nu se ia in calcul, iar prima zi de activitate a legii (cand produce efecte juridice) incepe dupa orele 24 ale celei de-a treia zi.

Legea penala poate intra in vigoare si la o data ulterioara publicarii ei, cand acest lucru se prevede expres in textul sau. Acest lucru poate fi determinat de :

a) necesitatea trecerii unui timp (vocatio legis - repausul legii) pentru a putea fi cunoscuta atat de destinatari, cat si de catre organele de aplicare;

b) pentru a da posibilitatea indivizilor sa se conformeze noilor exigente penale. (ex: Codul penal actual adoptat la 21 iunie 1968 si intrat in vigoare la 01.01.1969).

Noul Cod penal, adoptat prin legea 301/2004, publicata in Monitorul Oficial din 29 iunie 2004, urma sa intre in vigoare, conform art.512, C.penal, la un an de la publicare, adica la 30.06.2005, insa s-a prelungit termenul pana in luna septembrie 2006.

Astfel, nimeni nu poate invoca faptul ca nu a cunoscut legea penala (nemo censetur ignorare legem).

Iesirea din vigoare a legii penale are loc prin abrogare.

Abrogarea poate fi:

- totala;

- partiala.

Abrogarea mai poate fi:

- expresa;

- tacita.

Intre intrarea si iesirea din vigoare legea penala este activa si se aplica faptelor savarsite in acest interval de timp.

3. Concursul de legi penale

In cadrul concursului de legi penale exista doua situatii:

a) in cazul in care infractiunile incep sa fie savarsite sub incidenta unei legi si se epuizeaza sub incidenta altei legi, suntem in situatia unui concurs de legi penale. Este cazul infractiunilor continui, continuate, de obicei, progresive.

Cu privire la acest aspect, doctrina penala si practica judiciara sunt unanime in a aprecia ca legea aplicabila infractiunilor a caror consumare se intinde pe durata a doua sau mai multe legi, este cea din momentul epuizarii infractiunii, a producerii ultimului rezultat . Asadar, legea penala aflata in vigoare la momentul epuizarii infractiunii este legea ce se va aplica.

Conceptia unitatii ilicitului penal este adoptata si in legatura cu actele de participatie penala (instigare, complicitate), care vor fi judecate dupa legea in vigoare din momentul savarsirii faptei de catre autor.

b) in cazul in care doua sau mai multe legi penale reglementeaza aceeasi relatie sociala, una din legi fiind o lege penala generala si alta o lege penala speciala sau exceptionala, suntem in situatia unui concurs de legi penale.

Legea penala speciala apare dupa legea penala generala si creeaza un regim special, impunand anumite reguli ce urmeaza sa se aplice cu privire la unele situatii si pentru un anumit timp. In aceasta situatie, regula este ca legea speciala deroga de la legea generala.

Atunci cand in vigoare sunt doua norme care incrimineaza aceeasi cauza dar o norma este in partea speciala a Codului penal, iar alta intr-o lege speciala ori lege nepenala cu dispozitii penale, se va considera norma din partea speciala a Codului penal norma generala, iar norma aplicabila este cea din legea penala speciala.

In acest sens, art. 511 din Codul penal, arata ca dispozitiile din partea generala a acestui cod se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, daca legea nu prevede altfel. Mentiunea din finalul acestei dispozitii "daca legea nu dispune altfel" se refera la cazurile speciale pe care le creeaza concursul de legi penale.

Putem concluziona ca, in cazul concursului de legi penale, se va aplica legea speciala in defavoarea celei generale, sau se aplica legea exceptionala in raport cu legea penala speciala sau legea penala generala .

4. Principiul retroactivitatii legii penale

Prin retroactivitatea legii penale se intelege aplicarea prevederilor unei legi penale, a efectelor acesteia asupra unor fapte comise inainte de intrarea in vigoare a legii respective. Retroactivitatea are doar caracter de exceptie, abatandu-se justificat de la principiul neretroactivitatii legii penale.

Doctrina penala cunoaste mai multe situatii in care legea retroactiveaza:

a) poate fi retroactiva legea penala in continutul careia se prevede expres ca aceasta urmeaza sa se aplice si unor fapte savarsite anterior intrarii sale in vigoare, indiferent daca legea noua este mai grava. O asemenea lege nu mai poate exista in prezent, deoarece Constitutia interzice aplicarea retroactiva a legii penale care nu este mai favorabila;

b) poate fi retroactiva legea interpretativa, cu precizarea ca o atare lege realizeaza corp comun cu legea interpretata;

c) pot fi retroactive legile care prevad masuri de siguranta si educative, dar o data cu aplicarea noului Cod penal o asemenea situatie nu mai poate exista;

d) poate fi retroactiva legea penala de dezincriminare in continutul careia se prevede ca o anumita fapta sau anumite fapte nu mai constituie infractiuni.

Aceasta situatie in care anumite fapte penale isi modifica gradul de pericol social in sensul micsorarii lui, ca urmare a schimbarilor structurale ale conditiilor socio-economice, ceea ce determina scoaterea acestora din sfera ilicitului penal. Acest lucru se realizeaza prin adoptarea unei legi de dezincriminare. Aceasta lege are caracter retroactiv, deoarece procesul penal nu poate continua ori o pedeapsa nu poate fi executata daca lipseste baza legala, adica dispozitia legala care proclama ca infractiune fapta pentru care s-a declansat acel proces penal. Retroactivitatea legii penale este consacrata de art. 5, alin.2 din Codul penal, conform caruia legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si masurilor educative, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi (ex.: o data cu intrarea in vigoare a Codului penal din 1969, au fost dezincriminate o serie de fapte ca: atentatul fraudulos la pudoare, art.423; oferta de a savarsi un omor, art.466; defaimarea memoriei defunctului, art.511, etc.).

Trebuie sa se manifeste, insa, mare atentie in aplicarea art.5, alin.2 C.penal, deoarece abrogarea unei dispozitii penale nu inseamna dezincriminarea faptei, deoarece este posibil ca fapta sa fie prevazuta in alta dispozitie penala (ex.: abrogarea art.200, C.penal, privind relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, nu a insemnat dezincriminarea acestei infractiuni deoarece daca asemenea relatii sexuale intre persoane de acelasi sex au loc in public, devin aplicabile prevederile art. 233, C.penal, care prevede infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice).

Legea de dezincriminare produce urmatoarele efecte:

daca intervine inainte de a se fi pronuntat condamnarea, adica in cursul urmaririi penale, se va pronunta scoaterea de sub urmarire penala sau se va clasa cauza, sau daca intervine in cursul judecatii se va pronunta achitarea;

daca legea intervine dupa condamnarea definitiva, pedeapsa nu se mai pune in aplicare, iar daca a inceput executarea, aceasta va inceta;

daca legea de dezincriminare intervine dupa executarea pedepsei principale si complementare, inceteaza toate consecintele ce decurg din condamnare, in aceasta situatie aparand o veritabila reabilitare de drept. De asemenea, legea de dezincriminare inlatura si recidiva.

e) poate fi retroactiva legea penala mai favorabila.

Aceasta lege are caracter retroactiv, potrivit art.6, alin.1, C.penal conform caruia in cazul in care de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila. In baza art.6, alin.2, C.penal, legea mai favorabila se aplica si legii declarate neconstitutionale, precum si altor acte normative, aprobate de Parlament, cu modificari ori completari ori neaprobate, daca in timpul cat acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.

In baza acestui articol, daca pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila, care va retroactiva in mod obligatoriu.

Acceptarea acestei solutii are doua argumente solide:

daca legea veche este mai favorabila, ea trebuie sa se aplice deoarece a fost cunoscuta de infractor in momentul comiterii faptei;

daca legea noua este mai favorabila, ea trebuie sa se aplice deoarece raspunde mai bine nevoilor sociale ale luptei impotriva faptelor antisociale si pentru ca legiuitorul insusi a recunoscut ca legea veche, mai severa, nu mai corespunde acestei necesitati.

Din reglementarea anterioara a principiului retroactivitatii legii penale a fost omisa dispozitia referitoare la caracterul intotdeauna retroactiv al legii, care prevede masuri de siguranta si masuri educative. Inlaturarea acestei dispozitii a avut in vedere argumentele care s-au adus in doctrina penala in sensul ca este posibil ca o lege noua sa prevada masuri de siguranta sau masuri educative care sa aiba un caracter mai grav decat in legea anterioara. In aceasta situatie s-ar ajunge ca o dispozitie penala mai grava sa fie retroactiva, ceea ce ar contraveni principiului consacrat de Constitutia Romaniei in art.15, al.2, in sensul ca numai legea penala sau contraventionala mai favorabila poate dispune si pentru trecut, in celelalte cazuri legea dispune numai pentru viitor, adica aceasta este neretroactiva. Prin abandonarea acestei dispozitii, o lege viitoare care ar prevedea masuri de siguranta sau educative va urma regula generala a neretroactivitatii legii penale, cu exceptia cazului cand constituie o dispozitie mai favorabila.

5. Principiul neretroactivitatii legii penale

Principiul neretroactivitatii legii penale este consacrat de dispozitiile art.5, alin.1, C.penal, si contine regula ca legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni.

Principiul neretroactivitatii legii penale contine regula ca legea penala nu incrimineaza fapte ce anterior nu erau prevazute ca infractiuni (incriminatio ex novo), nu se aplica faptelor savarsite mai inainte de intrarea in vigoare. Ca atare, legea penala dispune numai pentru viitor, nu si pentru trecut, atunci cand este vorba despre incriminarea faptelor.

Principiul neretroactivitatii legii penale apare ca un aspect al principiului fundamental al legalitatii.

Asa cum legiuitorul a prevazut in art.5, alin.1, C.penal, se consacra regula ca nimeni nu poate fi tinut sa raspunda de o fapta care la data savarsirii ei nu era prevazuta ca infractiune (nullum crimen sine lege praevia).

6. Principiul ultraactivitatii legii penale

Ultraactivitatea este cunoscuta numai legilor penale temporare, fiind un principiu consacrat de art.9 din C.penal: legea penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare, chiar daca faptele nu au fost urmarite sau judecate in acel interval de timp. Conform prevederilor art.9, alin.2, C.penal, legea penala temporara este legea penala care prevede data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura situatiei temporare care a impus-o. Acest nou alineat introdus la art.9 cuprinde in continutul sau atat legea temporara propriu-zisa (care prevede data iesirii din vigoare), cat si legea exceptionala (a carei aplicare este limitata prin insasi natura situatiei exceptionale care a impus-o). In cazul legii exceptionale, iesirea din vigoare a acesteia, chiar daca este temporara, nu va fi posibila fara sa se emita un act normativ care sa prevada momentul incetarii situatiei temporare (exceptionale), act normativ care nu va fi necesar, fireste, in cazul legii temporare propriu-zise.

Necesitatile de aparare sociala, care determina adoptarea legii penale temporare justifica aplicarea acesteia si ultraactiv, adica dupa iesirea din vigoare a acesteia, dar numai cu privire la faptele savarsite atata timp cat legea era in vigoare. In acest fel este inlaturata posibilitatea pentru infractorii care savarsesc fapte penale, in perioada apropiatei iesiri din vigoare a legii penale temporare de a ramane nesanctionati, sau de a fi sanctionati potrivit legii penale mai favorabile.

7. Aplicarea legii penale mai favorabile infractiunilor care nu au fost definitiv judecate

Exista situatii in care de la savarsirea unei infractiuni si pana la judecarea ei definitiva intervine una sau mai multe legi penale succesive care prevad fapta ca infractiune. Cu privire la acest aspect, se pune problema determinarii legii penale aplicabile, deoarece legea din momentul savarsirii faptei nu mai este in vigoare la data judecatii[3]. Asadar se pune problema extraactivitatii uneia din legile penale succesive.

Cu privire la aceste situatii tranzitorii, doctrina penala a admis solutia ca dintre doua legi "in conflict" sa se aplice legea mai blanda (mitior lex), legea mai favorabila infractorului, indiferent care lege ar fi, cea veche sau cea noua.

Daca legea veche este mai favorabila, aceasta se aplica ultraactiv, adica dupa iesirea ei din vigoare, iar daca legea noua este mai blanda, atunci aceasta se va aplica retroactiv.

Aceasta solutie este prevazuta in art.6, alin.1, C.penal, respectiv: in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.

Atunci cand fapta este incriminata atat de legea veche, cat si de legea noua, legea mai favorabila se poate determina dupa urmatoarele criterii:

a) dupa conditiile de tragere la raspundere penala

In acest context, legea care prevede conditiile mai usoare va fi mai blanda (ex: legea care conditioneaza necesitatea existentei plangerii prealabile pentru punerea in miscare a actiunii penale sau anumite cazuri de stingere a raspunderii penale, va fi mai favorabila decat legea care nu va cere asemenea conditii);

a)      dupa conditiile de incriminare

Legea care conditioneaza incriminarea unei fapte de savarsirea ei in anumite imprejurari de timp, de loc, etc., este mai favorabila decat legea care nu reclama asemenea conditii pentru incriminare, deoarece prima lege limiteaza posibilitatea tragerii la raspundere penala a persoanei care savarseste asemenea fapte;

c) dupa conditiile de pedepsire

Legea care prevede o pedeapsa mai usoara ca natura sau ca durata este mai favorabila decat legea care prevede o pedeapsa ca natura si durata mai grave;

d) dupa termenul de prescriptie

Este mai favorabila legea care prevede un termen mai scurt de prescriptie, decat cea care prevede un termen mai lung.

Comparativ cu vechiul Cod penal, actuala lege penala nu a mai reprodus reglementarea anterioara privind aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor complementare, considerand ca si acestea trebuie sa urmeze soarta pedepselor principale. Daca pedeapsa principala este mai usoara, aceasta se va aplica in totalitate, chiar daca pedeapsa complementara aferenta ar fi mai grea si cu atat mai mult daca aceste pedepse ar fi mai usoare.

8. Principiul aplicarii legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Codul penal, in art.7 si 8, prevede ca legea penala mai favorabila se poate aplica si pedepselor definitive, distingand mai multe situatii, respectiv:

a)      aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Potrivit art.7, alin.1, C.penal, cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede acelasi fel de pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, sanctiunea aplicata se reduce la acest maxim, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita. Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiunea pe viata sau detentiune severa si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta o alta pedeapsa privativa de libertate, pedeapsa detentiunii pe viata sau a detentiunii severe se inlocuieste cu maximul pedepsei privative de libertate prevazute de legea noua pentru acea infractiune (art.7, alin.2, C.penal).

Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua. Tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii, executarea amenzii se poate inlatura in total sau in parte (art.7, alin.3, C.penal).

Pedepsele complementare, masurile de siguranta, precum si masurile educative neexecutate si neprevazute in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua mai favorabila se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege (art.7, alin.4, C.penal).

In baza art.7, alin.5, C.penal, cand o dispozitie din legea noua se refera la pedepsele definitive aplicate, se tine seama, in cazul pedepselor executate pana la data intrarii in vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau inlocuita potrivit dispozitiilor alin.1-4.

Reducerea pedepsei este obligatorie in orice situatie, chiar daca executarea pedepsei este in curs sau a fost executata in intregime. In acest din urma caz, pedeapsa astfel redusa va avea drept consecinta, de regula, existenta unui termen de reabilitare mai mic.

b)      alte situatii privind aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

In conformitate cu prevederile art.8, alin.1, C.penal, cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a detentiunii severe, a inchisorii stricte sau a inchisorii a intervenit o lege care prevede acelasi fel de pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea respectiva (ex: daca legea veche prevedea pentru infractiunea respectiva o pedeapsa intre 3 si 10 ani, infractorul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare, iar legea noua pedepseste fapta cu inchisoare de la 2 la 5 ani, in caz de reducere, instanta nu va putea cobori pedeapsa sub 2 ani, deoarece procentul de reducere a maximului special din noua lege este jumatate din cel din vechea lege).

In conformitate cu prevederile art.8, alin.2, din C.penal, dispozitiile art.7, alin.5, C.penal, se aplica si in cazul condamnarilor aratate in prezentul articol, executate pana la data intrarii in vigoare a legii noi, pedeapsa din hotarare reducandu-se cu o treime, fara a putea fi coborata sub minimul general al acestei pedepse (ex.: daca o pedeapsa a fost executata in intregime, iar prin legea noua pedeapsa pentru respectiva infractiune este redusa, dar este mai mare decat cuantumul pedepsei executate, atunci pedeapsa executata se reduce cu o treime).

In situatia infractiunilor continue, doctrina si practica judiciara, in unanimitate, s-au pronuntat in sensul ca o infractiune continua sau continuata, care persista si dupa aparitia unei legi mai aspre, va fi pedepsita conform dispozitiunilor din legea noua, nefiind vorba de aplicarea legii penale mai favorabile.

Daca o lege penala aduce o incriminare noua (incriminatio ex nova), pe care legea veche n-o cunostea, legea noua nu se va aplica faptelor comise inaintea considerarii lor ca infractiuni. In acest caz opereaza principiul activitatii legii penale, faptele respective fiind considerate infractiuni doar din momentul aparitiei legii de incriminare.