Notiunea si scopul justitiei

Notiunea si scopul justitiei

In Constitutia Romaniei din 1991[1] se spune ca justitia se infaptuieste in numele legii si se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege (art. 123 alin. 1 si art. 125 alin. 1).

Notiunea de justitie poate fi intalnita in legislatie sau in doctrina si filozofia dreptului in mai multe acceptiuni. In general, cand se vorbeste de justitie, se echivaleaza aceasta notiune cu cea de dreptate, echitate, fara insa sa existe o confuzie a termenilor, pana la disparitia oricarei distinctii. Dar, Constitutia din 1991 nu in acest sens se refera la justitie, ci, in alte doua sensuri.

Intr-un prim sens, atunci cand se refera la faptul ca justitia se infaptuieste in numele legii, Constitutia desemneaza activitatea de solutionare a litigiilor juridice prin hotarari cu putere de lucru judecat, pronuntate in temeiul principiului independentei judecatorilor si al contradictorialitatii.

In al doilea sens, justitia este vazuta, in Constitutie, ca reprezentand totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat, formata din instantele judecatoresti si sistemul lor de functionare .

Este de observat ca, in acest sens, notiunea de "justitie" nu trebuie confundata cu sintagma de "activitate jurisdictionala", deoarece ea presupune integrarea in prima notiune si a activitatii altor organe cu atributii jurisdictionale cum ar fi Curtea de Conturi sau Curtea Constitutionala. In literatura juridica s-a exprimat si un alt punct de vedere care pledeaza pentru apartenenta organelor jurisdictionale ale Curtii de Conturi, sau a Curtii Constitutionale la puterea judecatoreasca .

In cadrul acestui sistem nu pot fi infiintate si cuprinse instante exceptionale (art. 125 alin. 2 din Constitutie).

In sfarsit, este de apreciat ca in sensul art. 123 din Constitutie, justitia reprezinta una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile, comerciale, administrative sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege . Aceasta constatare isi gaseste originea in principiul separatiei puterilor in stat, si este reflectata in art. 1 din Legea organica nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca unde se subliniaza ca, "puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului, avand atributii proprii ce sunt exercitate prin instantele judecatoresti si Ministerul Public, in conformitate cu principiile si dispozitiile prevazute de Constitutie si celelalte legi ale tarii". Iata ca, daca Constitutia se fereste sa vorbeasca de puterile statului, inlocuind notiunea de puteri, aici cu un sens infinit mai larg, cu cea de autoritate , minimalizand astfel si rolul de putere al justitiei, in Legea de organizare judecatoreasca se foloseste cu generozitate sublinierea ce evoca rolul de putere a justitiei, insa separata de celelalte puteri ale statului.

In nici un caz, justitia, insa, nu trebuie privita ca fiind supusa puterii executiv-administrative, putere care este chemata sa organizeze aplicarea legilor sau sa creeze norme prin care sa reglementeze primar sau secundar unele raporturi sociale. In schimb puterea judecatoreasca este chemata sa solutioneze litigiile privind intinderea drepturilor subiective din raporturi juridice deja existente.

Puterea judecatoreasca se distinge prin faptul ca se exercita prin judecatori independenti, ce se supun numai legii (art. 123 alin. 2 din Constitutie) si se infaptuieste prin hotarari ce se bucura de putere de lucru judecat, pronuntate in urma sesizarii instantelor judecatoresti si intr-o procedura stabilita de lege.

Scopul justitiei il reprezinta apararea si realizarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecatii.

Pentru aceasta instantele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, administrative, penale, precum si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta.

In activitatea judiciara, Ministerul Public, reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.