OBIECTUL SI DEFINITIA DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

OBIECTUL SI DEFINITIA DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Notiunea si caracterele juridice ale dreptului comercial international

Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si cele nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Dreptul comercial international reprezinta acea ramura de drept formata din totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturi de drept comercial international.

Asa cum rezulta si din denumire, trasaturile caracteristice ale raportului juridic de comert international sunt:

- comercialitatea, care desemneaza calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi comercial. Concret, aceasta se defineste in dreptul intern al fiecarei tari ca fiind determinata in raport cu criteriile stabilite intr-un anume sens de sistemul de drept respectiv.

- internationalitatea, care presupune existenta elementului strain in cadrul raportului juridic. Pentru ca un raport comercial sa dobandeasca aderenta internationala, trebuie sa aiba in continutul lui si element de extraneitate.

Dreptul comercial este definit in legislatiile comeciale interne si internationale sub diferite forme dar fondul a ramas acelasi.

Denumirea de drept comercial sugereaza ideea ca dreptul comercial constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza comertul.

Notiunea de comert este folosita in mai multe sensuri si anume:
Din punct de vedere etimologic expresia "comert" provine din cuvantul latinesc "commercium" care la randul lui pretinde o justa apunerea cuvintelor "cum" si "merx" care inseamna "cu marfa", deci comertul inseamna operatiuni cu marfuri.

Din punct de vedere economic comertul este definit ca o activitate a carui scop este schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator. Operatiunile efectuate de comercianti (negustori), agenti economici care sunt diferiti de catre producatorii marfurilor conduc la definirea comertului din punct de vedere economic ca fiind totalitatea normelor juridice privind interpunerea si circulatia marfurilor de la producator la consumator.

Din punct de vedere juridic ceea ce da un sens mai larg notiunii de comert este vorba nu numai de operatiunile de interpunere si circulatie a marfurilor realizate de negustori ci si operatiunile de producere a marfurilor adica fabricantii precum si executarea de lucrari si prestarea de servicii de catre antrepenori si intreprinzatori.

Prin cele prezentate mai sus putem defini dreptul comercial ca o disciplina care cuprinde normele juridice ce reglementeaza activitatea comerciala adica producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si prestari de servicii.
Nascut din nevoile comertului si industriei, dreptul comercial a evoluat odata cu dezvoltarea acestora de-a lungul vremii. Marile realizari ale geniului uman in domeniul stiintific si tehnic au revolutionat productia si schimbul atragand insemnate mutatii in dreptul comercial.

Dreptul comercial dezvoltandu-se paralel cu industria a determinat o extindere a sferei sale dintre care cea mai reprezentativa care constituie si in prezent o tenndinta a expansiunii dreptului comercial este aceea a intreprinderii.
Conceputa ca un organism economic, formata din capital, munca si forte naturale, intreprinderea a fost reglementata pentru prima oara in 1907 in Codul comercial Francez la care se adauga totalitatatea activitatilor libere cu exceptia profesiunilor libere sau literare si a agriculturii.

In tot acest proces comercial, statul a avut o interventie permanenta prin masurile sale de dirijism economic, dintre care un rol important l-au jucat planificarea si prognoza, ale caror obiective s-au realizat prin tehnicile economiei concentrate, prin folosirea stimulentelor economice (credite, dobanzi, impozite, comenzi) perfectionand aceasta veriga de baza a economiei naturale. Aplicarea masurilor de dirijism in economie, a avut implicatii directe si in dreptul comercial. Aceste masuri i-au afectat pe comercianti, deoarece au instituit un control al supraprofesiunii de comerciant, au impus necesitatea obtinerii de autorizatii pentru aprovizionare si desfacere, controlul asupra preturilor si reguli fiscale deosebit de riguroase. Toate aceste masuri au dus spre unificare intenationala a dreptului comercial, care trebuia adaptata prin cerintele statului in economie.