Elemente de drept penal

- Partea generala -

Sectiunea 1: Dreptul penal este o ramura a dreptului public

Dreptul penal - este alcatuit dintr-un sistem de norme juridice care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile raspunderii penale, sanctiunile si alte masuri ce urmeaza a fi aplicate sau luate de catre instantele judecatoresti persoanelor care au savarsit infractiuni in scopul apararii celor mai importante valori sociale ale statului de drept[1].

Dreptul penal cuprinde:

drept penal general;

drept penal special;

drept procesual penal.

Obiectul dreptului penal:

il reprezinta relatiile sociale care apar ca urmare a savarsirii infractiunilor, se mai numesc relatii de conflict care se stabilesc intre membrii societatii pentru respectarea de catre acestia a unor valori: persoana, drepturile si libertatile persoanei, viata, integritatea corporala etc.

Sectiunea 2: Izvoarele dreptului penal

Izvorul de drept este acea forma juridica pe care o imbraca o norma pentru a deveni obligatorie.

Dintre izvoarele dreptului penal amintim:

Constitutia, care este principalul izvor;

Codul Penal, care cuprinde atat norme generale cat si norme speciale; legile penale complinitoare - completeaza dispozitiile Codului Penal, dar nu contin infractiuni (Legea de executare a pedepselor de exemplu);

Legile speciale nepenale cu dispozitiuni penale. ( Legea privind combaterea evaziunii fiscale);

Tratatele si acordurile conventiile internationale, daca sunt ratificate.

Sectiunea 3: Raportul juridic penal

Raportul juridic dintre stat si cetatenii sai (de putere), in care statul, prin organele sale specializate, are dreptul de a impune respectarea valorilor sociale ocrotite de lege si a trage la raspundere penala pe cei care au savarsit infractiuni, iar membrii societatii au obligatia de a se conforma legii si a suporta sanctiunile penale in masura in care au incalcat normele juridice penale. Este un raport de putere.

Relatia sociala, ce fundamenteaza raportul juridic penal, presupune: subiecte, un obiect si un continut.

A. Subiecte:

statul - dreptul penal este inclus in dreptul public; exista 2 tipuri de raporturi:

a)            raporturi juridice de conformare - presupun respectarea lor de catre societate prin intermediul statului;

b)            raporturi juridice de conflict - statul este cel care impune unei persoane fizice respectarea unei norme, iar in cazul nerespectarii, aplicarea pedepsei (politia, magistratii);

persoana fizica sau persoana juridica ce a incalcat legea.

B. Continutul raportului juridic penal: presupune drepturi si obligatii pentru cele doua subiecte.

C. Obiectul raportului juridic penal: conduita pe care trebuie sa o urmeze subiectele raportului de putere in functie de drepturile si obligatiile ce constituie continutul raportului juridic.

D. Durata raporturilor juridice penale - este tarmuita de doua momente: al nasterii sau formarii si al incetarii acestuia.

Sectiunea 4: Infractiunea. Institutie fundamentala a dreptului penal

4.1 Notiune, caracteristici

Dreptul penal, in totalitate, este structurat in jurul a 3 institutii fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa, in jurul carora graviteaza atat normele generale cat si cele speciale ale dreptului penal.

Codul Penal da expresie acestei relatii tripartite in art. 17 aliniat 2: "infractiunea este singurul temei al raspunderii penale" .

Infractiunea:

este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala (art. 17 Cod Penal);

are 3 trasaturi (conditii obligatorii):

a)      este o fapta ce prezinta pericol social

fapta - orice fapta a unei persoane;

pericolul social - ne permite sa deosebim o contraventie de o infractiune

b)      vinovatia - este foarte importanta; exista prezumtia de nevinovatie.

c)      prevederea faptei in legea penala - orice fapta considerata infractiune trebuie reglementata intr-un act normativ pentru a fi sanctionata.

Vinovatia este acel aspect subiectiv al infractiunii care cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si urmarile acesteia (persoana este constienta de fapte si de urmari).

Vinovatia are 3 forme:

o       intentia;

o       culpa;

o       preterintentia (intentia prelungita, depasita).

Intentia

este atitudinea psihica a faptuitorului care rezulta din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea acelui rezultat, ori numai acceptarea rezultatului;

poate fi directa - prevede rezultatul si il urmareste sau indirecta - persoana prevede rezultatul, nu-l urmareste, dar il accepta.

Culpa

este atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptului, nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se produce ori nu prevede rezultatul, desi putea si trebuia sa il prevada.

exista:

culpa cu prevedere (cu usurinta) - prevede rezultatul, nu il urmareste, nu il accepta, considerand ca nu se produce;

culpa fara prevedere (simpla, din neglijenta, din greseala) - nu prevede rezultatul, desi putea si trebuia sa il prevada.

Instanta stabileste daca a fost intentie sau culpa printr-o analiza judicioasa a probatoriului administrat, coreland toate probele si raportandu-le la circumstantele concrete in care s-a savarsit fapta penala. In practica, aceasta sarcina este foarte dificila intrucat de cele mai multe ori probele sunt contradictorii.

Intentia depasita - forma mixta de vinovatie, care reuneste, in latura subiectiva a aceleiasi infractiuni, intentia si culpa si care se realizeaza atunci cand faptuitorul prevede, urmareste sau accepta producerea unui anumit rezultat socialmente periculos dar, in realitate, se produce un rezultat mai grav fata de cel prevazut, dar neacceptat, socotind, fara temei, ca nu se va produce, ori nu l-a prevazut desi trebuia si putea sa-l prevada.

4.2 Continutul infractiunii

deosebeste o infractiune de o contraventie ;

este nevoie de continut si pentru a deosebi o infractiune de o alta infractiune;

Definitie: continutul este format din totalitatea conditiilor cerute de lege pentru caracterizarea faptei ca fiind infractiune.

Conditii:

a)      cu privire la fapta;

b)      cu privire la faptuitor;

c)      cu privire la obiectul infractiunii;

d)      cu privire la locul si timpul savarsirii infractiunii.

Dupa situarea in timp:

a)      conditii preexistente - privesc obiectul si subiectul infractiunii;

b)      conditii concomitente - se indeplinesc in momentul savarsirii; se refera la locul si timpul savarsirii faptei;

c)      conditii subsecvente - indeplinite dupa savarsirea faptei.

Mai sunt:

a)      conditii esentiale sau constitutive;

b)      conditii accidentale sau circumstantiale[3] - sunt acele conditii atenuante sau agravante;

Conditiile preexistente

a)           obiectul infractiunii il reprezinta valoarea sociala ocrotita de normele dreptului penal.

Valorile sociale ocrotite prin normele penale confera dreptului penal un obiect juridic.

Obiectul juridic poate fi:

general - normele penale apara toate valorile sociale din Constitutie, Codul Penal, legile speciale;

generic (sau de grup) - apara doar un manunchi de valori sociale;

specific - consta in valoarea sociala concreta.

Daca nu exista obiect, nu exista infractiune.

b) cu privire la subiect. Subiectul poate fi activ sau pasiv.

Subiectul activ

este persoana care savarseste fapta (autor, coautor), complicele, instigatorul;

se numeste:

faptuitor - pana se stabileste infractiunea;

invinuit - dupa ce s-a pus in miscare urmarirea penala;

inculpat - dupa ce s-a pus in miscare actiunea penala;

infractor - dupa stabilirea infractiunii;

condamnat - dupa ce s-a stabilit pedeapsa.

Conditii generale:

conditii de varsta - raspunderea penala incepe la 14 ani. Intre 14 - 16 ani raspunderea este limitata la cei care au discernamant; dupa 16 ani se raspunde penal;

responsabilitate - a persoanei de a-si da seama de fapta si rezultatele ei. Iresponsabilitatea inlatura caracterul penal;

libertatea de vointa si actiune.

Subiectul pasiv

persoana care sufera de pe urma savarsirii faptei;

poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica;

poate fi o persoana vatamata sau o persoana responsabila civilmente.

Cu privire la continutul constitutiv

conduita prevazuta de norma penala care trebuie sa fie indeplinita de faptuitor;

este format din:

a)      latura obiectiva

este alcatuita din conditiile cerute de norma penala pentru a exista o infractiune;

are 3 elemente:

elementul material - format din actiuni sau inactiuni:

poate sa se realizeze prin acte materiale;

realizat prin cuvinte (insulta, calomnie), prin scris (falsuri), prin nedenuntare a unei infractiuni (infractiune prin omisiune);

urmare imediata - este vatamarea care se aduce ca urmare a savarsirii faptei;

legatura de cauzalitate intre fapta penala si rezultat (urmarea socialmente periculoasa).

b) latura subiectiva:

cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea faptuitorului fata de fapta si urmari;

are:

un element subiectiv;

un mobil:

cauza interna de conduita;

conduce la ideea savarsirii faptei;

un scop - presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei.

Sectiunea 5: Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei constau in anumite situatii, stari, imprejurari, existente in momentul savarsirii faptei, care impiedica realizarea unei trasaturi esentiale a infractiunii si, prin aceasta, excluzand caracterul penal al faptei.

Acestea nu se confunda cu cauzele care inlatura raspunderea penala (amnistia, lipsa plangerii prealabile) caz in care fapta este infractiune si doar consecinta ei - raspunderea penala - este inlaturata.

Aceste cauze nu trebuie sa se confunde nici cu acele cauze de nepedepsire, care inlatura doar aplicarea pedepsei, fapta fiind insa infractiune (desistarea si impiedicarea producerii rezultatului, denuntarea mitei).

5.1 Clasificarea cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei:

♦ dupa criteriul trasaturii esentiale a infractiunii:

cauze care privesc pericolul social

cauze care privesc vinovatia

cauze care privesc prevederea in legea penala a faptei

♦ dupa criteriul sferei de aplicare:

cauze generale care sunt prevazute in partea generala a Codului penal: art. 44-51 C. pen., art. 12 C. pen. - abrogarea incriminarii, art. 18 C. pen.;

cauze speciale - care sunt prevazute in partea speciala a Codului Penal: art. 6 alin. (1) C. pen. - lipsa dublei incriminari, art. 207 C. pen. - proba veritatii;

♦ dupa caracterul cauzelor:

cauze reale - se refera la fapta si se rasfrang asupra tuturor participantilor (lipsa prevederii in legea penala);

cauze personale - se refera la persoana faptuitorului si produc efecte numai in raport cu acesta (art. 44-51 C. pen.).

5.2 Enumerarea cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei

Sunt prevazute de Codul penal, in capitolul V art. 44-51. Acestea sunt:

legitima aparare;

starea de necesitate;

constrangerea fizica si constrangerea morala;

cazul fortuit;

iresponsabilitatea;

betia;

minoritatea faptuitorului;

eroare de fapt.

Sectiunea 6: Pluralitatea de infractiuni. Pluralitatea de infractori

6.1 Pluralitatea de infractiuni

este o situatie in care o persoana savarseste mai multe infractiuni;

are mai multe forme: concursul de infractiuni, recidiva, pluralitatea intermediara.

A)    Concursul de infractiuni

consta in savarsirea mai multor infractiuni de catre aceeasi persoana, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele;

conditii:

sa fie savarsite 2 sau mai multe infractiuni;

sa fie savarsite de catre aceeasi persoana;

sa fie savarsite inainte de a fi condamnata pentru vreuna dintre ele;

cel putin 2 infractiuni sa poata fi judecate.

Forme:

concurs real - cand se savarsesc mai multe actiuni sau inactiuni;

concurs formal (sau ideal) - este atunci cand o actiune sau o inactiune este savarsita de aceeasi persoana, insa datorita imprejurarilor si urmarilor produse, intruneste elementele mai multor infractiuni.

Se pedepseste prin cumul juridic.

B) Recidiva - este o forma a pluralitatii de infractiuni care consta in savarsirea din nou a unei infractiuni, de catre o persoana care anterior a mai fost condamnata definitiv pentru o infractiune.

Feluri:

postcondamnatorie - dupa condamnare;

postexecutorie - dupa executare;

recidiva mare sau recidiva mica - in functie de gravitate.

C) Pluralitatea de infractori

Notiune: aceasta desemneaza situatia in care mai multe persoane savarsesc o singura infractiune. Ea presupune contributii efective ce tin de latura obiectiva infractiunii si de vointa comuna a faptuitorilor.

Formele pluralitatii de infractori

A) Pluralitatea naturala - este forma pluralitatii de infractori in care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este ceruta de insasi natura acesteia.

Prin urmare, exista anumite fapte prevazute de legea penala care nu pot fi savarsite de o singura persoana, ci presupun cooperarea mai multora.

Ex: - infractiunile bilaterale:

o       incestul;

o       bigamia.

Pluralitatea naturala de infractori nu este reglementata prin norme cu caracter general. Faptele cu pluralitate naturala de subiecti activi au fost special incriminate si sanctionate ca atare in conditii specifice fiecarei infractiuni.

B) Pluralitatea constituita - aceasta presupune gruparea mai multor persoane pentru savarsirea unei infractiuni. Ea nu este reglementata in partea generala a Codului Penal, ci in partea speciala, gruparea mai multor persoane devine infractiune si prin aceasta sunt evidentiate conditiile pluralitatii constituite. Aceasta exista indiferent daca s-au savarsit sau nu faptele antisociale din cele pe care si le-au propus cei care s-au constituit.

Ex:

o       complotul;

o       asocierea pentru savarsirea de infractiuni.

C) Pluralitatea ocazionala (participatia penala) - este forma pluralitatii de infractori in care, la comiterea faptei, prevazute de legea penala, participa un numar mai mare de persoane decat era necesar. Aceasta inseamna ca, daca o fapta putea fi comisa de o singura persoana, datorita naturii ei, la savarsire au participat doua sau mai multe persoane, iar daca potrivit naturii ei fapta putea fi comisa de doua persoane, la savarsirea ei au participat trei sau mai multe persoane.

Spre deosebire de pluralitatea naturala si pluralitatea constituita in cazul pluralitatii ocazionale fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o parte la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.

Definitie - pluralitatea ocazionala (participatie penala): desemneaza situatia in care la savarsirea infractiunii au participat mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii acelei fapte.

Conditii

sa se fi comis o infractiune consumata sau o tentativa pedepsibila

contributia mai multor persoane. Aceasta poate fi directa (autor), poate consta intr-o inlesnire a savarsirii infractiunii (complice) sau intr-o determinare la savarsirea infractiunii (instigator);

toti participantii trebuie sa fie animati de aceeasi vointa comuna de a savarsi infractiunea

fapta savarsita sa fie infractiune

Sectiunea 7: Felurile participatiei penale

7.1 Autoratul si coautoratul

Autoratul - este forma de participatie penala in care o persoana savarseste, prin acte de executare, direct si nemijlocit o fapta prevazuta de legea penala (art. 24 C. pen.).

Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara fara de care nu pot exista

celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea.

Coautoratul - este forma de participatie in care, l-a savarsirea unei fapte, prevazute de legea penala, si-au adus contributia in mod nemijlocit doua sau mai multe persoane.

Coautoratul nu presupune existenta altor participanti - instigatori, complici - dar nici nu ii exclude.

Conditiile coautoratului:

presupune contributia a cel putin doua persoane la savarsirea faptei;

activitatile coautorilor nu trebuie sa fie identice ci sa se completeze intr-o activitate unica;

sub raport subiectiv, coautoratul presupune savarsirea faptei de catre toti participantii cu aceeasi forma de vinovatie: fie intentie, fie culpa.

Instigarea

Instigarea - este forma participatiei penale ce consta in fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace de catre o persoana numita instigator altei persoane numita instigat, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Instigatorul este persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala" (art. 25 C. pen.).

Instigatorul se mai numeste "autor moral" deoarece acestuia ii apartine hotararea de a savarsi infractiunea, hotarare pe care o transmite altei persoane numita instigat, care va savarsi infractiunea.

Conditii:

efectuarea unei activitati de determinare din partea unei persoane. Daca in urma activitatii de instigare nu s-a reusit determinarea instigatului sa-si insuseasca hotararea de a savarsi infractiunea, nu va exista o instigare perfecta, ci o instigare fara efect sau neizbutita.

Mijloacele prin care se poate obtine determinarea instigatorului pot fi diferite:

rugaminti;

indemnuri;

promisiuni;

oferire de cadouri;

constrangeri.

Activitatea de determinare trebuie sa se situeze in timp anterior luarii hotararii de a savarsi fapta de catre autor. Cand activitatea de determinare la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala are loc fata de o persoana care luase deja hotararea sa savarseasca acea infractiune, se realizeaza o complicitate morala, o intarire a hotararii infractionale.

activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala;

instigatorul sa actioneze cu intentie;

instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila. Aceasta conditie este indeplinita si atunci cand instigatul a inceput savarsirea faptei la care a fost determinat, dar ulterior s-a desistat sau a impiedicat producerea rezultatului.

Felurile instigarii:

dupa forma de vinovatie cu care instigatorul savarseste fapta

o instigare proprie (perfecta) - in care instigatul si instigatorul savarsesc fapta cu intentie;

o instigare improprie (imperfecta) - in care instigatul savarseste fapta din culpa sau chiar fara vinovatie (art. 31 C. pen.);

dupa mijloacele folosite de instigator;

o instigare simpla - prin rugaminti, indemnuri;

o instigare calificata - prin oferirea de daruri, exercitarea de presiuni;

dupa numarul persoanelor ce desfasoara activitatea de instigare:

o instigare cu un singur instigator;

o coinstigare - care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea uneia sau mai multor persoane sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. Daca mai multi instigatori, fara a se cunoaste, desfasoara separat activitati de determinare asupra aceleiasi persoane se realizeaza un concurs de instigari;

dupa numarul persoanelor fata de care se desfasoara:

o instigarea individuala - cand activitatea de instigare se desfasoara asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate;

o instigarea colectiva - cand se realizeaza asupra unui numar nedeterminat de persoane;

dupa modul de actiune al instigatorului:

o instigarea imediata - in care instigatorul se adreseaza nemijlocit;

o instigarea mediata - cand determinarea are loc prin intermediul altei persoane;

dupa modul deschis sau ascuns in care actioneaza instigatorul:

o instigare evidenta (deschisa);

o instigare insiduoasa (ascunsa);

dupa rezultatul obtinut:

o instigarea reusita - cand instigatorul a reusit sa determine pe instigat la savarsirea infractiunii;

o instigarea nereusita. In aceasta situatie persoana care a incercat determinarea nu e un participant.

7.3 Complicitatea

Complicitatea[4] - este forma participatiei penale ce consta in fapta unei persoane care, cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea unei fapte prevazuta de legea penala ori promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita (art. 26 Cod Penal).

Conditii:

comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penala sau a unei tentative pedepsibile;

savarsirea de catre complice a unor activitati menite sa inlesneasca pe autor la savarsirea infractiunii; activitatea complicelui poate consta in: ajutor, inlesnire, cat si in promisiunea de tainuire a bunurilor provenite din infractiune;

savarsirea actelor de ajutor sau de inlesnire trebuie sa se faca numai cu intentie directa, indirecta sau cu intentie depasita.

Felurile complicitatii:

dupa natura ajutorului dat:

o complicitatea materiala - consta in realizarea de acte de sprijin material ca: procurarea de instrumente, inlaturarea de obstacole;

o complicitatea morala - consta in sprijinul moral acordat faptuitorului: promisiunea de tainuire a bunurilor, procurarea de date.

dupa momentul in care acorda ajutorul:

o complicitatea anterioara (procurarea de informatii);

o complicitatea concomitenta (oferirea unei arme);

dupa modul in care se acorda ajutorul:

o complicitate nemijlocita - directa;

o complicitatea mediata - indirecta;

dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui:

o complicitatea prin actiune - aduna informatii;

o complicitate prin inactiune - (neinchiderea unei ferestre prin care autorul sa patrunda intr-o incapere);

dupa forma de vinovatie cu care autorul savarseste fapta :

o complicitatea proprie - cand autorul savarseste fapta cu intentie, cand se realizeaza coeziunea psihica intre complice si autor;

o complicitatea improprie - cand autorul savarseste fapta din culpa sau fara vinovatie.

Participatia improprie

Participatia improprie - este aceea forma a participatiei penale la care persoanele care savarsesc cu vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala nu actioneaza toate cu aceeasi forma de vinovatie.

In cazul participatiei improprii contributiile participantilor la comiterea infractiunii sunt realizate sub diferite forme de vinovatie : unii actioneaza cu intentie, altii din culpa, iar altii fara vinovatie.

Participatia improprie este posibila la toate formele de participatie, adica poate exista sub forma coautoratului, a instigarii si a complicitatii.

Modalitati:

A. Modalitatea intentie si culpa (art. 31 alin. 1 din Codul Penal) - participatia improprie consta in determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod cu intentie, la savarsirea din culpa de catre o alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala.

Participatia improprie in aceasta forma imbraca doua forme:

instigare improprie;

complicitate improprie.

Modalitatea coautoratului in care unii coautori au actionat din intentie si altii din culpa, nu are nevoie de reglementare, caci fiecare autor raspunde pentru fapta sa, potrivit cu vinovatia sa.

Daca fapta savarsita de autor nu este incriminata cand este savarsita din culpa, participatia improprie nu este inlaturata, ci doar autorul nu se pedepseste, instigatorul si complicele se pedepsesc cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea intentionata la care si - au adus contributia.

B. Modalitatea intentiei si lipsa de vinovatie (art. 31 alin. 2 din Codul Penal) - participatia improprie consta in determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite aceea fapta fara vinovatie.

In aceasta modalitate instigatorul si complicele isi aduc contributia la savarsirea faptei cu intentie, dar autorul comite fapta fara vinovatie, gasindu-se in acel moment in :

eroare de fapt;

sub imperiul unei constrangeri fizice sau morale;

in stare de betie accidentala completa;

faptuitorul era minor;

faptuitorul era iresponsabil.

C. Modalitatea culpa si intentie - in care contributia participantului este din culpa la fapta savarsita de autor cu intentie.

D. Modalitatea lipsa de vinovatie si intentie - in care contributia participantului este fara vinovatie la fapta savarsita de autor cu intentie.

Trebuie sa precizam ca legislatia noastra penala reglementeaza numai primele doua ca forme de participatie, celelalte doua fiind lipsite de semnificatie juridica.

Sectiunea 8: Raspunderea penala

8.1 Notiune - caracterizare

Raspunderea penala - este un ansamblu de drepturi si obligatii corelative ale subiectelor raportului juridic penal, care se realizeaza in principal prin constrangerea exercitata de stat fata de infractor, in conditiile si formele prevazute de lege, in scopul restabilirii ordinei de drept si a resocializarii infractorului.

Caracterizare:

ea este institutia juridica fundamentala a dreptului penal care alaturi de institutia infractiunii si institutia sanctiunii formeaza pilonii oricarui sistem de drept penal, institutii intre care exista o stransa interdependenta;

ea este o forma a raspunderii juridice, alaturi de raspunderea civila, raspunderea administrativa etc., si reprezinta consecinta nesocotirii dispozitiei normei juridice penale;

apare ca fiind insasi raportul juridic de conflict, de constrangere;

unicul temei al raspunderii penale il formeaza savarsirea unei infractiuni;

nu este un element al infractiunii, ci efectul ei;

obiectul raspunderii penale il constituie aplicarea unei sanctiuni;

reflecta reactia sociala

ea este diferentiata in functie de varsta faptuitorului, fiind mai blanda in cazul minorilor infractori.

8.2 Principiile raspunderii penale

A. Principiul legalitatii raspunderii penale:

presupune ca aparitia, desfasurarea ca si solutionarea raportului penal are loc pe baza legii si in stricta conformitate cu aceasta;

legalitatea raspunderii penale presupune legalitatea incriminarii si legalitatea sanctiunilor de drept penal;

legitimeaza represiunea penala, dar o tine in acelasi timp sub control, prin instituirea unui cadru normativ complet si precis in care aceasta se va realiza;

izvoraste din principiul mai larg al legalitatii ce strabate intreg dreptul penal.

B. Principiul - infractiunea unic temei al raspunderii penale:

este consacrat in art. 17 alin. 2 C. pen. si presupune ca raspunderea penala se intemeiaza numai pe savarsirea unei infractiuni, adica a unei fapte prevazute de legea penala, savarsita cu vinovatia ceruta de lege si care prezinta pericolul social concret al unei infractiuni.

C. Principiul umanismului:

el isi gaseste expresie in conditiile si continutul constrangerii juridice, care intervine in cazul savarsirii infractiunii ca si prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigente carora li se pot aplica.

D. Principiul personalitatii raspunderii penale:

el reprezinta o garantie a libertatii persoanei;

presupune ca raspunderea penala revine numai persoanei care a savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni;

raspunderea penala nu poate interveni pentru fapta altuia;

este consfintit expres in art. 10 lit. c) din Codul de procedura penala care prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata in cazul in care fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat.

E. Principiul unicitatii raspunderii penale ("NON BIS IN IDEM"):

persoana care a savarsit o infractiune nu poate fi trasa la raspundere penala decat o singura data;

pentru o singura infractiune exista o singura raspundere penala;

raspunderea penala poate coexista cu cea civila sau disciplinara;

raspunderea penala poate atrage aplicarea unei pedepse principale insotita de o pedeapsa complimentara sau accesorie.

F. Principiul inevitabilitatii raspunderii penale:

acesta presupune ca oricine savarseste o infractiune trebuie sa raspunda penal;

raspunderea penala este o consecinta inevitabila a savarsirii unei infractiuni;

acest principiu este realizat de principiul oficialitatii actiunii penale in vederea tragerii la raspundere penala a infractorului;

inevitabilitatea raspunderii penale apare mai ales in planul preventiei generale a savarsirii de infractiuni;

acesta presupune descoperirea tuturor infractiunilor si identificarea faptuitorului;

in unele situatii prevazute de lege raspunderea penala poate fi inlaturata.

G. Principiul individualizarii raspunderii penale:

conform acestui principiu raspunderea penala trebuie sa fie diferentiata in functie de gravitatea infractiunii, de persoana faptuitorului si de imprejurarile in care s-a savarsit infractiunea;

acest principiu este prevazut in art. 72 - 89 din Codul Penal;

individualizarea reprezinta o adaptare a raspunderii penale;

aceasta individualizare cunoaste mai multe etape:

individualizare legala - facuta de legiuitor;

individualizare judiciara - realizata de catre instantele de judecata in cursul procesului penal;

individualizare administrativa - ce se realizeaza in cursul executarii pedepselor;

H. Principiul prescriptibilitatii raspunderii penale:

acesta creeaza sentimentul de securitate a valorilor sociale prin care se realizeaza o preventie speciala si generala a fenomenului infractional;

totodata, se restabileste ordinea de drept incalcata si se intareste in acelasi timp increderea in autoritatea legii;

conform acestuia, raspunderea penala trebuie sa intervina prompt, cat mai aproape de momentul savarsirii infractiunii;

cu cat raspunderea penala intervine mai tarziu, cu atat eficienta ei scade, rezonanta sociala a infractiunii stingandu-se treptat;

daca raspunderea penala nu a fost stabilita intr-un anumit termen de la savarsirea infractiunii, aceasta se prescrie, adica se stinge dreptul statului de a mai trage la raspundere penala pe faptuitor;

prescriptia raspunderii penala nu va interveni in cazul infractiunilor deosebit de grave (genocidul-art. 357 Cod penal).

I. Principiul potrivit caruia fara vinovatie nu exista raspundere penala

acest principiu este strans legat de principiul infractiunii ca unic temei al raspunderii penale - neexistand infractiune nu exista nici vinovatie si nici raspundere penala;

una din cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii este vinovatia, lipsa ei ducand la lipsa infractiunii si implicit la imposibilitatea atragerii raspunderii penale;

cauze care duc la inexistenta vinovatiei sunt prevazute in partea generala a Codului penal (art. 44-51) .

8.3 Durata si etapele raspunderii penale

Potrivit art. 17 din Codul Penal, momentul in care se naste raspunderea penala este cel al savarsirii infractiunii.

Sfarsitul raspunderii penale il reprezinta momentul in care s-a terminat executarea pedepsei pentru infractiunea savarsita. Insa raspunderea penala mai poate inceta si in urmatoarele situatii:

moartea persoanei care a savarsit infractiunea;

dezincriminarea faptei;

lipsa plangerii prealabile sau retragerea acesteia

impacarea partilor;

amnistia;

prescriptia.

Determinarea celor doua momente (inceputul si sfarsitul raspunderii penale) este foarte important deoarece in interiorul acestora persoana care a savarsit infractiunea are o serie de drepturi si obligatii ce trebuie respectate, existand in acelasi timp si o serie de drepturi si obligatii pentru organele statului care infaptuiesc justitia penala.

Etapele raspunderii penale:

o prima etapa pe care o parcurge raspunderea penala este cuprinsa intre momentul savarsirii infractiunii si cel al inceperii urmaririi penale; in aceasta etapa organele judiciare trebuie sa identifice fapta si faptuitorul;

a doua etapa este cuprinsa intre inceperea urmaririi penale si terminarea acesteia; in aceasta etapa se poate realiza retinerea sau arestarea faptuitorului si sechestrul penal;

a treia etapa este cuprinsa intre momentul terminarii urmaririi penale si a sesizarii instantei de judecata pana in momentul in care hotarare ramane definitiva; in aceasta etapa se realizeaza judecarea cauzei;

a patra etapa este cuprinsa intre momentul in care hotararea ramane definitiva sau momentul inceperii executarii pedepsei si dureaza pana ce aceasta sanctiune a fost executata;

ultima etapa este cuprinsa intre momentul terminarii executarii pedepsei si momentul in care intervine reabilitarea care face sa dispara antecedenta penala si toate celelalte consecinte ale condamnarii. In aceasta ultima etapa raspunderea penala nu mai imbraca forme concrete ci ea exista sub forma unor interdictii pe care le are persoana condamnata.

8.4 Inlocuirea raspunderii penale

Inlocuirea raspunderii penale - reprezinta institutia juridica in baza careia instanta de judecata inlocuieste, in conditiile prevazute de lege, raspunderea penala cu alta forma de raspundere juridica ce atrage o sanctiune cu caracter administrativ.

Inlocuirea raspunderii penale este posibila numai pentru infractiunile care prezinta un grad de pericol social mai mic si cand instanta apreciaza ca aceasta inlocuire a raspunderii face posibila indreptarea faptuitorului.

Atat raspunderea penala cat si raspunderea inlocuitoarea au ca temei savarsirea unei infractiuni.

Cu toate ca raspunderea penala este inlocuita cu o raspundere administrativa fapta savarsita ramane in continuare infractiune.

Inlocuirea raspunderii penale nu trebuie sa se confunde cu inlaturarea raspunderii penale.

Inlocuirea raspunderii penale este prevazuta in mod expres de catre Codul Penal in titlul IV al partii generale, respectiv art. 90, 91 si 98.

Conditiile in care se poate dispune inlocuirea raspunderii penale:

Acestea sunt prezentate in art. 90 C. pen. prin care se aplica o pedeapsa cu caracter administrativ.

Sanctiunile cu caracter administrativ aplicabile in caz de inlocuire a raspunderii penale:

mustrarea;

mustrarea cu avertisment;

amenda de la 10 la 1.000 lei (lit. c art. 91 este reprodusa astfel cum a fost modificata prin art. I pct. 41 din Lenega nr. 278/2006)

Sectiunea 9: Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii

9.1 Cauzele care inlatura raspunderea penala

Constau in anumite stari, situatii, imprejurari posterioare savarsirii infractiunii, reglementate de lege in prezenta carora se stinge raportul juridic penal de conflict si dreptul statului de a aplica o sanctiune infractorului

Aceste cauze nu trebuie confundate cu cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.

Cauzele care inlatura raspunderea penala sunt reglementate in titlul VII al partii generale din Codul Penal. Acestea sunt:

a)     amnistia;

b)    gratierea

c)     prescriptia;

d)    lipsa plangerii prealabile;

e)     retragerea plangerii prealabile;

f)      impacarea partilor;

g)     reabilitarea

In ceea ce priveste cauzele generale:

A. Amnistia - este actul de clementa al Parlamentului Romaniei prin care din considerente de politica penala este inlaturata raspunderea penala pentru infractiuni comise pana la data aparitiei legii de amnistie[5].

Prin amnistie, potrivit art. 119 C. pen., se inlatura raspunderea penala pentru infractiunile comise pana la data adoptarii legii sau decretului de amnistie. Ea reprezinta "un fel de uitare aruncata asupra infractiunilor savarsite".

Felurile amnistiei:

dupa aria de incidenta

amnistie generala - cand priveste orice infractiune indiferent de gravitate, natura sau sediul de incriminare al faptei (Codul Penal si legi speciale);

amnistie speciala - cand priveste anumite infractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor ori calitatea infractorilor (minor, batran);

dupa conditiile in care amnistia devine incidenta:

amnistie neconditionata (pura si simpla) - cand incidenta ei nu este subordonata indeplinirii vreunei conditii speciale;

amnistie conditionata - cand incidenta acesteia este subordonata indeplinirii anumitor conditii (cu privire la prejudiciu, la infractor, la locul sau timpul savarsirii infractiunii;

dupa stadiul procesului in care se gaseste infractiunea amnistiata:

amnistia antecondamnatorie (proprie) - este amnistia inainte de condamnare;

amnistia postcondamnatorie (improprie) - este amnistia dupa condamnare;

amnistia postexecutorie - este amnistia dupa executarea pedepselor ori a altor sanctiuni penale.

Obiectul amnistiei:

Amnistia priveste infractiunile savarsite pana la data aparitiei ei si care sunt anume prevazute in legea prin care este acordata.

Infractiunile savarsite in ziua aparitiei legii de amnistiei nu cad sub incidenta acesteia.

Delimitarea sferei de incidenta a actului de amnistie este conditionata uneori de varsta infractorului, de antecedentele penale (sa nu fie recidivist), de prejudiciul cauzat prin infractiune si de forma de vinovatie cu care sunt savarsite infractiunile.

In cazul infractiunilor continuate si progresive, amnistia este incidenta daca acestea s-au epuizat pana la adoptarea legii de amnistie.

Cand in textul legii de amnistie sunt indicate infractiunile prin pedeapsa prevazuta de lege, se are in vedere maximul special prevazut pentru infractiunea fapt consumat din momentul acordarii actului de amnistie si nu din momentul comiterii faptei.

Efecte:

Ele sunt deosebite, dupa cum aceasta este anterioara sau posterioara condamnarii.

Amnistia inainte de condamnare:

inlatura raspunderea penala pentru infractiunea savarsita;

daca nu s-a pornit procesul penal, acesta nu se va mai porni;

daca s-a pornit procesul acesta va inceta;

amnistia are un caracter obligatoriu, efectele ei nu pot fi refuzate de beneficiar;

ea nu are efect asupra drepturilor persoanei vatamate (art. 119 alin. 2 C. pen.), adica nu inlatura raspunderea civila pentru pagubele provocate persoanei vatamate;

aceasta nu are efect nici asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative (art. 119 alin. 2 Cod penal).

Amnistia dupa condamnare:

inlatura raspunderea penala si executarea pedepsei;

nu se mai executa nici pedepsele complimentare;

totodata se vor inlatura si celelalte consecinte ale condamnarii, facand sa inceteze interdictiile, incapacitatile si decaderile prevazute in alte legi penale;

o condamnare amnistiata nu poate forma primul termen al recidivei (art. 38 lit. b Cod penal.);

cu toate acestea amnistia nu are aceleasi efecte depline ca si reabilitarea;

amnistia nu reprezinta o "restitutio in integrum";

ea nu are efect asupra masurilor de siguranta si masurilor educative (art. 119 alin. 2 C. penal.);

nu inlatura raspunderea civila si disciplinara.

B. Gratierea un act de clementa al puterii de stat, prin care in temeiul unor considerente social politice si de politica penala, cei condamnati sunt iertati de a executa pedeapsa ori prin care se dispune scurtarea duratei de executare a pedepsei sau prin care o pedeapsa mai grea ca natura este inlocuita cu una mai usoara. Altfel spus gratierea are ca efect inlaturarea in totul sau in parte, a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara.

Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat. In acest caz, partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator. Daca suspendarea conditionata este revocata sau anulata se executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.

Prin decizia XIV/2005 Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii si, in aplicarea dispozitiilor art 120 aliniat 2 cod penal, statuand :

"efectele gratierii conditionate asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat , constand in reducerea termenului de incercare , prevazut la art. 82 din cod penal cu durata pedepsei gratiate, se produc imediat si nu dupa implinirea termenului conditie prevazut de legea de gratiere, care se refera exclusiv la pedepsele executabile .La implinirea termenului de incercare astfel redus cel condamnat este reabilitat de drept daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 86 din codul penal".

Faptele gratiate constituie antecedente penale, in timp ce faptele amnistiate nu mai constituie antecedente penale.

Clasificarea actelor de gratiere

In raport de sfera beneficiarilor

-individuala;

-colectiva;

In raport de cerintele ce trebuie indeplinite pentru acordarea sa:

-conditionata (de ex.sa fie infractor primar) ;

-neconditionata .

Dupa intinderea efectelor

-totala;

-partiala;

-act de comutare a pedepsei;

Dupa momentul intervenirii

-postcondamnatorie (act de gratiere adoptat dupa condamnare);

-antecondamnatorie (act de gartiere adoptat anterior condamnarii);

C. Prescriptia raspunderii penale - este o cauza de inlaturare a raspunderii penale care consta in inlaturarea raspunderii penale pentru infractiunea savarsita pe temeiul trecerii, in anumite conditii, a unei interval de timp, cu consecinta stingerii raportului juridic de raspundere penala nascut prin savarsirea infractiunii si scoaterea acesteia de sub incidenta legii penale.

Prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii.

Termenele de prescriptie a raspunderii penale:

Acestea sunt prevazute in art. 122 C. penal. Ele sunt determinate in functie de natura si gravitatea sanctiunilor prevazute de lege pentru infractiunile savarsite.

Termenele de prescriptie sunt: 15, 10, 8, 5 si 3 ani, in functie de infractiunea savarsita si pedeapsa prevazuta pentru aceasta in Codul penal.

De exemplu, pentru infractiunea ce urmeaza a fi pedepsita cu inchisoarea detentiei pe viata, termenul de prescriptie este de 15 ani.

Pentru infractiuni savarsite a caror pedeapsa este inchisoarea care nu depaseste un an, sau amenda, termenul de prescriptie este de 3 ani.

Calcul termenelor de prescriptie:

Potrivit art. 122 alin. 2 C. penal. se stabileste momentul in care acestea incep sa curga. conform art. 122 alin. 2 C. penal., termenele de prescriptie a raspunderii penale incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue, continuate, prescriptia incepe sa curga de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni ce formeaza elementul material.

In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul producerii ultimului rezultat. La fel se calculeaza termenul de prescriptie si in cazul infractiunii de obicei.

Pentru infractiunile savarsite in concurs real termenul de prescriptie curge separat, distinct, pentru fiecare infractiune, spre deosebire de infractiunile savarsite in concurs ideal, la care termenul curge pentru toate infractiunile de la data comiterii actiunii sau inactiunii infractionale, afara de cazul cand se produce si o infractiune progresiva.

Acesta curge pentru toti participantii de la data comiterii de catre autor a actiunii sau inactiunii, indiferent de momentul in care ceilalti participanti si-au adus contributia.

Intreruperea termenului de prescriptie:

Potrivit art. 123 C. pen. cursul termenului prescriptiei se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care potrivit legii trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.

Efectul intreruperii cursului prescriptiei consta in stergerea timpului scurs anterior actului intreruptiv si inceperea unui nou termen de prescriptie (art. 123 alin. 2 C. penal.).

Noul termen se calculeaza din momentul, de la data efectuarii actului de intrerupere.

Intreruperea cursului prescriptiei va opera fata de toti participantii la savarsirea unei infractiuni chiar daca actul de intrerupere s-a facut doar fata de unul ori unii din acestia (art. 123 alin. 3 C. penal.).

Prescriptia inlatura raspunderea penala, oricate intreruperi ar fi intervenit, daca termenul prevazut de lege in raport cu situatia data este depasit cu inca jumatate.

Aceasta prescriptie prevazuta de art. 124 C. penal este cunoscuta in doctrina sub denumirea de "prescriptie speciala".

Suspendarea prescriptiei:

Potrivit art. 128 C. pen.: "cursul termenelor prescriptiei prevazut in art. 122 este suspendat pe timpul cat o dispozitie legala sau o imprejurare de neprevazut sau de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal".

Cauzele de suspendare a termenului de prescriptie a raspunderii penale sunt urmatoarele:

existenta unei dispozitii legale prin care termenele de prescriptie sunt suspendate (dispozitiile prevazute in art. 5 alin. 2 C. penal care prevad conditia punerii in miscare a actiunii penale numai cu autorizare procurorului general;

existenta unei situatii de fapt care impiedica organele judiciare sa actioneze (cutremur, catastrofa, inundatii etc.).

Efectele suspendarii:

o       cursul prescriptiei se suspenda;

o       la incetarea cauzei care a determinat suspendarea, cursul prescriptiei este reluat, iar partea care a curs anterior va intra in termenul de prescriptie a raspunderii penale;

o       interventia mai multor suspendari in cursul aceluiasi termen de prescriptie conduce la amanarea implinirii acestuia cu timpul cat a fost suspendat;

o       ea isi produce efectele fata de toti participantii.

D. Lipsa plangerii prealabile

Plangerea prealabila reprezinta o conditie de tragere la raspundere penala a infractorului pentru o infractiune anume prevazuta de lege, in timp ce plangerea reprezinta doar o incunostintare despre savarsirea unei infractiuni a carei victima a fost insasi cel ce face plangerea ori una din persoanele care poate face plangerea, potrivit dispozitiilor art. 222 din Codul de procedura penala.

Conditii in care trebuie facuta plangerea prealabila:

Plangerea prealabila trebuie:

facuta de catre persoana vatamata sau de catre reprezentantul legal al acesteia (parinte, tutore, curator) - daca prin infractiune s-a adus atingere mai multor persoane, pentru a interveni raspunderea penala a infractorului este suficienta plangerea prealabila a unei dintre persoanele vatamate (art. 131 al. 3 din Codul Penal);

sa indeplineasca conditii de forma deoarece aceasta este un act de sesizare (datele de identificare a persoanei vatamate, descrierea faptei, aratarea faptuitorului, a mijloacelor de proba si eventualii martori);

adresata unui organ care este diferit in functie de natura infractiunii si calitatea faptuitorului

introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul, fie la organul competent, fie la instanta de judecata

Cazurile in care lipseste plangerea prealabila:

Plangerea prealabila lipseste atunci cand persoana vatamata, desi cunoaste fapta si pe faptuitor, nu face o astfel de plangere, ori nu o face in termenul prevazut de lege.

Plangerea prealabila se considera inexistenta cand este facuta de catre o alta persoana decat cea vatamata, fara a avea din partea acesteia un mandat special.

In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, lipsa plangerii prealabile nu conduce la inlaturarea raspunderii penale, deoarece actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu (art. 131 alin. 5 C. penal).

Efectele lipsei plangerii prealabile:

Asa cum s-a aratat, lipsa plangerii prealabile, in cazul infractiunilor pentru care

actiunea penala se pune in miscare la o astfel de plangere, inlatura raspunderea penala (art. 131 alin. 1 C. penal).

E. Retragerea plangerii prealabile - reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala si reprezinta manifestarea de vointa a persoanei vatamate printr-o infractiune, care, dupa ce a introdus plangerea prealabila necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, revine si renunta la plangerea facuta mai inainte de solutionarea cauzei printr-o hotarare definitiva (art. 131 al. 2 din Codul Penal).

Conditii:

retragerea plangerii prealabile sa reprezinte o manifestare expresa a vointei persoanei vatamate de a renunta la plangerea facuta

Tot ca o retragere a plangerii prealabile era considerata si absenta nemotivata a persoanei vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante de judecata     (art. 284 C. procedura penala). In prezent, acest text a fost abrogat .

- retragerea trebuie sa fie totala si neconditionata, adica sa priveasca atat latura penala, cat si pe cea civila a procesului.

Caracterul neconditionat al acesteia este strans legat de caracterul total al acesteia, in sensul ca nu se inlatura raspunderea penala, daca retragerea plangerii prealabile este facuta sub conditia unor reparatii civile.

F. Impacarea partilor - inseamna intelegerea intervenita intre persoana vatamata si faptuitor de a pune capat conflictului nascut din savarsirea infractiunii, inlaturand astfel consecintele sale penale si civile si de a impiedica punerea in miscare a actiunii penale ori, daca procesul a inceput, de a-l face sa inceteze.

Conditiile impacarii partilor:

Pentru ca impacarea partilor sa constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale se cer intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii:

impacarea partilor sa se realizeze in cazurile in care legea admite impacarea; ea este admisa la toate infractiunile la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate (de ex., la infractiunea prevazuta de art. 180 C. pen.); exista cazuri in care desi actiunea penala se pune in miscare din oficiu, legea permite impacarea partilor (de ex., la infractiunea prevazuta de art.199 C. pen.);

impacarea trebuie sa intervina intre faptuitor, pe de o parte, si persoana vatamata, reprezentantii legali ai persoanei vatamate lipsita de capacitatea de exercitiu sau persoana vatamata cu capacitate restransa de exercitiu asistata de reprezentantii legali ai acesteia, pe de alta parte; acest acord de vointa trebuie sa fie explicit, expres, iar nu dedus din anumite imprejurari;

impacarea trebuie sa fie personala, adica sa se refere expres la persoanele cu care s-a cazut de acord; spre deosebire de lipsa plangerii prealabile si de retragerea plangerii, care au efecte "in rem", impacarea partilor produce efecte numai asupra faptuitorilor cu care s-a realizat impacarea ("in personam");

impacarea trebuie sa fie totala (priveste atat latura penala cat si latura civila), neconditionata (stingerea conflictului nu este subordonata vreunei conditii - predarea unui bun) si definitiva (irevocabila - nu se permite reluarea procesului penal, partile declarand ca impacarea este irevocabila); cand aceasta este partiala, conditionata sau provizorie (revocabila) organul judiciar in fata caruia se desfasoara procesul penal nu va putea lua act de impacarea partilor si nu va inceta procesul penal;

impacarea trebuie sa fie expresa, caci ea nu se poate deduce din imprejurari de fapt;

impacarea trebuie sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti

Efecte juridice:

impacarea partilor inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal, care nu va mai putea fi reiterata nici pe calea unei actiuni separate in fata instantei civile;

sub aspect procesual, in faza urmaririi penale impacarea partilor atrage

incetarea urmaririi penale, iar in faza judecatii atrage incetarea procesului penal, atat in fata primei instante cat si in fata instantei de recurs;

impacarea partilor fiind irevocabila, actiunea penala si cea civila se sting din oficiu ("ope legis") din momentul realizarii impacarii.

In aceste situatii fapta savarsita ramane in continuare infractiune inlaturandu-se doar consecinta ei - raspunderea penala.

G. Reabilitarea

Este o cauza care inlatura consecintele condamnarii, putind fi considerat mijlocul legal prin care inceteaza consecintele juridice care decurg dintr-o condamnare, are caracter personal si produce efecte doar ex nunc.

Formele reabilitarii

-de drept ;

-judecatoreasca.

Reabilitarea de drept - are loc in cazul condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savirsit nici o alta infractiune.

Conditiile reabilitarii de drept

-sa fie implinit termenul de reabilitare de 3 ani, care este unul fix;

-condamnatul sa nu mai savirseasca alta infractiune ;

In cazul condamnarii la o pedeapsa cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, reabilitarea intervine de drept la expirarea termenului de incercare, daca pedeapsa nu a fost revocata si faptuitorul nu a savirsit o alta infractiune.

Reabilitarea judecatoreasca - este principala modalitate de reabilitare, care trebuie sa fie constatata de instanta de judecata , putind fi solicitata pentru orice infractiune, indiferent de marimea pedepsei si dupa expirarea unor termene "de reabilitare" expres prevazute de art 135 cod penal.

Conditiile reabilitarii judecatoresti

-faptuitorul nu a suferit o noua condamnare in intervalul prevazut de art 135 cod penal;

-faptuitorul isi are asigurata existenta prin munca ori prin alte mijloace de existenta oneste ;

-a avut o buna conduita;

-a achitat in intregime obligatiile civile stabilite prin sentinta de condamnare

Consecintele reabilitarii

in plan penal, condamnarea nu mai constituie antecedent penal;

in plan extrapenal, in masura in care a intervenit reabilitarea, nu mai reprezinta un impediment legal pentru ocuparea unei functii ori exercitarea unor drepturi.

condamnatul este repus in situatia anterioara condamnarii;

nu afecteaza drepturile civile izvorate din legea penala (de ex.nu creeaza obligatia de reintegrare in functie);

nu are efect asupra masurilor de siguranta, cu exceptia interdictiei de a se afla in anumite localitati.

Sectiunea 10: Sanctiunile de drept penal

10.1 Notiune

Sanctiunile de drept penal - sunt masuri de constrangere si reeducare, specifice dreptului penal, care se aplica in cazul savarsirii unor fapte (actiuni sau inactiuni) prevazute de legea penala, in scopul restabilirii ordinii de drept incalcate si apararii relatiilor sociale proteguite prin normele penale.

10.2 Caracterele sanctiunilor de drept penal:

o       sunt prevazute in norme penale si se aplica ori se iau numai de catre organele penale

o       au caracter retributiv, represiv, implica o restrangere a drepturilor, o privatiune, o suferinta (caracter aflictiv);

o       sunt mijloace de reeducare, indreptare si educare a celor carora li se aplica

o       au la origine imediata savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, actionand intotdeauna post delictum;

o       sunt necesare pentru apararea valorilor sociale si sunt inevitabile atunci cand s-a stabilit raspunderea penala a faptuitorului

o       au ca scop prevenirea savarsirii de noi infractiuni

10.3 Categoriile sanctiunilor de drept penal:

Ca rezultat al evolutiei sistemului sanctionator penal, in prezent se cunosc trei categorii de sanctiuni de drept penal:

A)    pedepsele;

B)    masurile educative;

C)    masurile de siguranta.

10.4 Principiile sanctiunilor de drept penal:

Principiul legalitatii sanctiunilor de drept penal;

Principiul umanismului sanctiunilor de drept penal;

Principiul revocabilitatii sanctiunilor de drept penal;

Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal;

Principiul personalitatii sanctiunilor de drept penal.

A. Pedepsele - sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta de lege pentru savarsirea unei infractiuni si care se aplica de instanta de judecata infractorului, in scopul prevenirii de noi infractiuni.

Trasaturile specifice ale pedepsei:

pedeapsa este o masura de constrangere - care implica o anumita suferinta impusa infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta; este un rau cu care se raspunde raului produs prin infractiune; suferinta decurge din privatiunile la care este supus condamnatul; constrangerea este de esenta pedepsei; prin aceasta trasatura, pedeapsa se diferentiaza de celelalte sanctiuni de drept penal si de orice sanctiuni juridice;

pedeapsa este un mijloc de reeducare - constrangerea, presupusa de o pedeapsa, apare ca un instrument de continuare in conditii speciale a procesului educativ; cel care a savarsit o infractiune nu este si nici nu poate fi considerat ca nerecuperabil, ci trebuie implicat mai serios in procesul educativ;

pedeapsa este un mijloc de constrangere statala - pedeapsa nu poate fi aplicata decat de catre stat in numele societatii; statul, prin organele sale, ca subiect al raporturilor juridice penale de conflict are dreptul si indatorirea de a exercita actiunea penala, in numele societatii, in vederea tragerii la raspundere penala a infractorului, a aplicarii pedepsei si constrangerea condamnatului la executarea acesteia; numai instantele judecatoresti, ca organe speciale, pot aplica pedepse intr-un cadru procesual penal reglementat de lege; deci pedeapsa are o sursa legala si o aplicatiune judiciara;

pedeapsa este o sanctiune prevazuta de lege - prin aceasta se da expresie deplina principiului legalitatii in dreptul penal; aceasta trasatura este consacrata de legea penala, fiindca in Codul Penal se arata atat sistemul pedepselor, cat si pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte;

pedeapsa se aplica numai infractorului - adica numai unei persoane care a savarsit o infractiune, o fapta care intruneste toate trasaturile esentiale ale infractiunii prevazute de art. 17 C. pen.; deci pedeapsa are un caracter personal;

pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni - adica impiedica faptuitorul sa mai comita alte fapte prevazute de legea penala;

pedeapsa are un caracter public - aceasta publicitate se realizeaza atat prin modul in care se aplica si se pronunta pedeapsa, cat si prin executarea ei;

pedeapsa are un caracter infamant - deoarece ea include o dezaprobare, la care se adauga si o oarecare repulsie a societatii fata de cel pedepsit, caracter care, intr-un mod indirect, ajuta la reeducarea celui condamnat.

Scopul pedepsei Acesta este consacrat in dispozitiile art. 52 alin. 1 C. pen. care prevede: "Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni".

Functiile pedepsei:

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand, prin aceasta, si alte persoane asupra consecintelor ce le-ar avea de suportat daca ar savarsi vreo infractiune. Aceste functii sunt urmatoarele:

functie de constrangere - este consacrata expres in definitia legala a pedepsei (art. 52 C. pen.); ea implica o privatiune de drepturi, de bunuri, o restrangere a acestora; condamnatul este fortat sa suporte privatiunile, restrictiile prevazute ca pedeapsa, ca raspuns la conduita lui periculoasa prin care a nesocotit dispozitiile legii penale. Constrangerea nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici injosirea persoanei condamnatului, iar incalcarea acestei prevederi legale atrage fie raspunderea penala pentru infractiuni ca tortura, purtarea abuziva, fie raspunderea disciplinara a personalului organelor judiciare sau a celor de executare a pedepselor;

functia de reeducare - care consta in influentarea asupra mentalitatii si deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii celor antisociale si formarii altora mai corespunzatoare exigentelor societatii; aceasta functie completeaza in mod natural functie de constrangere, iar impreuna servesc la realizarea preventiei speciale;

functia de exemplaritate - consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o produce altor persoane care, vazand constrangerea la care condamnatul este supus, vor manifesta retinere, abtinandu-se de la savarsirea unor infractiunii; realizarea acestei functii este conditionata de fermitatea si promptitudinea tragerii la raspundere penala a celor care au comis infractiuni;

functia de eliminare - consta in eliminarea temporara sau definitiva din societate a infractorului, prin aceasta impiedicandu-l de a mai savarsi infractiuni; unica pedeapsa prin care se realizeaza eliminarea definitiva din societate a infractorului este detentiunea pe viata.

Pedepsele principale aplicabile persoanelor fizice sunt: principale, complementare si accesorii.

Principale:

detentiunea pe viata;

inchisoarea - de la 15 zile la 30 de ani;

amenda de la 100 lei la 50.ooo lei (modificat conform art. I, pct. 14 din Legea nr. 278/2006)

Complementare

interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani:

dreptul de a alege si de a fi ales in administratia publica sau in functii elective publice;

dreptul de a ocupa o functie ce implica autoritatea de stat;

drepturile parintesti;

dreptul de a fi tutore sau curator;

degradarea militara.

Accesorii - constau in interzicerea drepturilor prevazute la art. 64, in conditiile prevazute la art. 71 din Codul penal.

Caracterizare:

pedeapsa accesorie decurge din executarea pedepsei privative de libertate si presupune ca in timpul executarii acesteia condamnatului ii sunt interzise toate drepturile prevazute de art. 64 din Codul Penal;

consta in interzicerea tuturor drepturilor, fara a fi nevoie de implinirea vreunei conditii.

10.5 Individualizarea pedepselor

Reprezinta operatiunea prin care pedeapsa, expresie a reactiei antiinfractionale, este adaptata gravitatii abstracte si concrete a infractiunii si a persoanei faptuitorului, in asa fel incat pedeapsa sa-si poata indeplini, cu maxima eficienta, functiile si scopurile inscrise in lege[7]

Forme si modalitati de individualizare:

Individualizarea pedepselor, operatiune complexa, se realizeaza in diferite faze, de diferite organe, dupa diferite criterii.

In doctrina penala se face distinctia intre individualizarea ce se realizeaza in faza de elaborare a legii si stabilire a pedepselor, in faza de aplicare a pedepsei si cea in faza de executare a pedepsei.

Corespunzator acestor faze sunt cunoscute urmatoarele trei forme de individualizare:

individualizarea legala - se realizeaza de legiuitor in faza de elaborare a legii si se materializeaza in:

stabilirea cadrului general al pedepselor, a naturii si a limitelor generale ale fiecarei pedepse in concordanta cu principiile stabilirii sanctiunilor penale

stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune

stabilirea cadrului si a mijloacelor legale in care se vor realiza celelalte forme de individualizare, prin prevederea efectelor ce le au starile si circumstantele de atenuare sau de agravare asupra limitelor speciale ale pedepsei

individualizarea judiciara (judecatoreasca) - se realizeaza de instanta de judecata si se materializeaza prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisa;

individualizarea administrativa - se realizeaza de organele administrative in faza de executare a pedepsei inchisorii.

10.6 Circumstante atenuante

Circumstantele atenuante - sunt starile, situatiile, imprejurarile, calitatile intamplarile ori alte date ale realitatii anterioare,concomitente sau subsecvente savarsirii unei infractiuni, ce au legatura cu fapta infractionala ori cu faptuitorul si care releva un pericol social mai scazut al faptei ori o periculozitate mai redusa a infractorului.

Caracterizare:

ele sunt exterioare continutului infractiunii;

au un caracter intamplator, in sensul ca nu insotesc orice fapta infractionala si nu privesc pe orice infractor.

Felurile circumstantelor atenuante:

Circumstantele atenuante se clasifica in legale si judiciare.

Circumstantele atenuante legale prin dispozitiile art. 73 C. pen. au fost prevazute trei circumstante atenuante legale :

♦ depasirea limitelor legitimei aparari;

♦ depasirea limitelor starii de necesitate;

♦ provocarea.

10.7 Circumstante agravante

Circumstantele agravante - sunt stari, situatii, imprejurari, calitati, alte date ale realitatii, exterioare continutului infractiunii, anterioare, concomitente sau subsecvente savarsirii infractiunii ce au legatura cu fapta infractionala ori cu infractorul si care reflecta un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului.

Caracterizare:

ele sunt exterioare continutului infractiunii;

au caracter accidental;

Felurile circumstantelor agravante:

Circumstantele agravante se clasifica in legale si judiciare.

10.8 Starile de atenuare a pedepselor

Acestea sunt anumite entitati, fapte, situatii cu semnificatie in ceea ce priveste gradul de pericol social al faptei si de periculozitate al infractorului, prevazute in partea generala a Codului penal si ale caror efecte atenuante sunt prevazute de lege.

Sunt considerate stari de atenuare:

tentativa

minoritatea infractorului

10.9 Starile de agravare a pedepselor

Acestea sunt anumite entitati, situatii, fapte cu semnificatie in ce priveste gradul de pericol social al faptei si de periculozitate a faptuitorului, al caror efect agravant este prevazut de lege.

Sunt considerate stari de agravare a pedepselor:

concursul de infractiuni

recidiva

infractiunea continuata.

B. Masurile educative

Acestea sunt sanctiuni de drept penal speciale pentru minori care sunt menite sa asigure educarea si reeducarea acestora prin instruire scolara si profesionala, prin cultivarea in constiinta acestora a respectului fata de valorile sociale.

Caracterizare:

sunt consecinte ale raspunderii penale;

se iau numai daca minorul a savarsit o infractiune;

scopul lor este de a educa si reeduca pe minorul care a savarsit o infractiune;

au caracter preponderent educativ si nu lasa sa subziste nici o consecinta penala, ele neconstituind antecedente penale fata de persoana care s-au luat.

Feluri:

a)      mustrarea;

b)      libertatea supravegheata;

c)      internare intr-un centru de reeducare;

d)      internare intr-un institut medical educativ;

Pedepsele aplicabile minorului

inchisoarea;

amenda.

C. Masurile de siguranta

Acestea sunt sanctiuni de drept penal, preventive, prevazute de lege, care se iau de instanta de judecata impotriva persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala pentru a inlatura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevazute de legea penala.

Caracterizare:

sunt sanctiuni de drept penal

se iau impotriva persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala;

luarea masurilor de siguranta este determinata de necesitatea prevenirii repetarii de fapte periculoase in viitor;

nu sunt consecinte ale raspunderii penale;

nu depind de gravitatea faptei savarsite, ele putand fi luate chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa;

ele sunt menite sa combata starea de pericol creata prin savarsirea faptei prevazute de legea penala si sa previna savarsirea de noi infractiuni;

se iau pe durata nedeterminata si indiferent daca faptuitorului i se aplica ori nu o pedeapsa.

Conditii generale in care se pot lua masurile de siguranta:

faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

prin savarsirea faptei sa se fi dat in vileag o stare de pericol a faptuitorului care poate constitui in viitor sursa savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala;

combaterea starii de pericol sa nu fie posibila doar prin aplicarea de pedepse, ci prin luarea de masuri de siguranta.

Felurile masurilor de siguranta:

dupa natura lor ele se impart in:

masuri cu caracter medical (obligarea la tratament medical si internarea medicala);

masuri restrictive de drepturi (interzicerea unei functii sau profesii, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea, interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o durata determinata;

masuri privative de bunuri (confiscarea speciala).

BIBLIOGRAFIE

C. Mitrache - "Drept penal roman, partea generala", Editura "Sansa", Bucuresti, 1997

C. Bulai - "Drept penal, partea general", vol. II, Editura "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1997

G. Nistoreanu, A. Boroi - "Drept penal, partea generala", Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Ungureanu - "Drept penal, partea generala", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995

Vasile Draghici - "Drept penal. Partea generala. Examinarea institutiilor fundamentale ale Dreptului penal, potrivit dispozitiilor Codului penal in vigoare, ale Noului Cod penal si ale proiectului de lege pentru modificarea si completarea Codului penal in vigoare, precum si pentru modificarea si completarea altor legi", Ed. BREN, Bucuresti, 2006

George Antoniu, Constantin Bulai, Gheorghe Chivulescu - "Dictionar juridic penal", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976

Ion Oancea - "Drept penal. Partea generala", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971

Vasile Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazar, Gh.Nistoreanu, I.Molnar, Al.Boroi, Drept penal, partea generala, editura didactica si pedagogica, R.A Bucuresti

V.Dongoroz, Drept penal, 1939

Tudorel Toader, Andreea Stoica, Nicolae Cristus, Codul penal si legile speciale, Editura Hamangiu, Bucuresti 2007

Legea nr. 356/2006;

Codul penal cu modificarile de pana la 15 august 2006, Editura All Beck, Bucuresti, 2006