OPERA LEGISLATIVA A IMPARATULUI JUSTINIAN

OPERA LEGISLATIVA A IMPARATULUI JUSTINIAN

1. Importanta operei legislative a lui Justinian

Imparatul Justinian era constient de faptul ca sistemul sclavagist roman sa afla in ultimul stadiu al descompunerii. In acele conditii, el a ordonat unor comisii formate din profesori si avocati, sa sistematizeze si sa repuna in vigoare cele mai importante texte juridice ale dreptului clasic, in speranta ca sistemul sclavagist va fi salvat de la pieire.

Opera legislativa elaborata din ordinul imparatului Justinian prezinta o uriasa importanta istorica, importanta pe care nimeni n-ar fi putut-o banui la acel moment, intrucat importanta acestei opere legislative se datoreaza unui factor conjunctural, si anume faptului ca aproape toate textele juridice clasice au fost distruse de barbari, nemaiajungand pana la noi. Insa opera legislativa a lui Justinain s-a pastrat, ajungand pana la noi pe cale indirecta, iar, pe baza ei, romanistii moderni au putut reconstitui tezaurul gandirii juridice romane.

Daca Justinian nu ar fi avut inspiratia sa ordoneze elaborarea acestei opere legislative, noi nu am fi putut reconstitui integral institutiile juridice ale romanilor, iar omenirea ar fi evoluat in cu totul o alta directie.

Aceasta opera legislativa cuprinde 4 lucrari:

- codul (codex)

- digestele (digesta)

- institutele (institutiones)

- novelele (novelae)

● Codul lui Justinian a fost elaborat de o comisie formata din 10 profesori si avocati, in frunte cu Tribonian (cel mai mare jurisconsult al acelei vremi).

Codul a fost publicat in doua editii. Prima editie aparut la 529, dar s-a pierdut. A doua editie a codului, denumita Codex repetitae praelectionis s-a publicat in 534 si s-a pastrat.

In cea de-a doua editie sunt cuprinse constitutiunile imperiale care au fost date din vremea lui Hadrian pana in 534. Materia a fost sistematizata in 12 carti.

Cartile sunt impartite in titluri, titlurile in constitutiuni, iar unele dintre constitutiuni sunt impartite si in paragrafe.

Codul cuprinde dispozitii din dreptul public si dreptul privat, iar in 2 carti gasim si dispozitii de drept canonic. Fata de faptul ca acele dispozitii urmau a fi aplicate in practica instantelor judecatoresti, membrii comisiei le-au adaptat la noile realitati, le-au modificat astfel incat sa fie aplicate in practica.

● Digestele lui Justinian, publicate in 553, sunt o culegere de fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici, adaptate de sa maniera incat sa poata fi folosite in scopul solutionarii dif cazuri ivite in practica.. Aceasta culegere a fost elaborata de o comisie formata din 15 profesori si avocati, in frunte cu Tribonian.

Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparat prin 3 constitutiuni imperiale succesive care, ulterior, au devenit prefete ale digestelor. Prin acele constitutiuni, imparatul a precizat ca fragmentele extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici urmeaza sa fie aplicate practic.

Procedand la cercetarea lucrarilor clasice, membrii comisiei au constatat ca unele solutii erau controversate, in sensul ca aceleasi probleme de drept erau solutionate in mod diferit de autorii de autorii clasici, dupa cum au mai constatat ca unele institutii juridice erau inaplicabile. Luand act de aceasta situatie, imparatul a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale, prin care a pus capat tuturor controverselor si a desfiintat toate institutiile depasite.

Jurisconsultii lui Justinian au extras cele mai valoroase texte din 2000 de lucrari clasice, care erau mai cunoscute si le-au sistematizat in 50 de carti. Cartile au fost impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui fragment se afla o inscriptie prin care se precizeaza din ce lucrare a fost extras fragmentul respectiv si cine este autorul acelei lucrari. (Ex.: Daca fragmentul este extras din lucrarile lui Pauli denumita "Sententie", iar inscriptia se numeste "Sententie Pauli"). Pornind de la inscriptie, romanii moderni au reusit sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici.

Multa vreme s-a afirmat in mod gresit ca fragmentele extrase din lucrarile clasice au fost asezate la intamplare. Aceasta impresie gresita decruge din faptul ca in toate cartile din digeste sunt cuprinse fragmentele care se refera la cele mai diverse materii, dar nu s-a observat ca titlurile se caracterizeaza prin unitate de continut. Aceasta inseamna ca in toate titlurile sunt cuprinse fragmente care se refera la aceeasi problema de drept. Mai mult decat atat, in cadrul titlurilor, fragmentele sunt asezate intr-o anumita ordine, care decurge din metoda de lucru a comisiei.

In vederea elaborarii digestelor, comisia a fost impartita in 3 subcomisii.

Potrivit metodelor de lucru stabilite:

- Prima subcomisie a fost imputernicita sa cerceteze fragmente din libri ad Sabinum si din Digestele lui Salvius Iulianus; ele sunt denumite prin masa sabiniana.

- A doua subcomisie a fost imputernicita sa cerceteze lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictul pretorului si sa extraga cele mai valoroase fragmente din acele lucrari - masa edictala.

- A treia subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din opera lui Papinian - masa papiniana. Pentru ca a treia subcomisie avea mai putin de lucru, ea a extras si fragmente din alte lucrari - apendix.

Dupa ce fiecare comisie si-a elaborat masa de fragmente, s-a trecut la redactarea titlurilor. Mai intai, s-au pus unele sub altele fragmentele din masa sabiniana care corespundeau unui titlu anume. De ex, cand s-a elaborat titlul despre dota, prima subcomisie a extras din masa sabiniana toate fragmentele referitoare la dota, asezandu-le unele sub altele; a doua subcomisie a extras din masa edictala toate fragmentele referitoare la acelasi titlu (dota) asezandu-le in continuare unele sub altele. La sfarsit, a treia subcomisie a facut aceeasi operatiune cu fragmentele din masa papiniana si din apendix. De aceea, cand facem lectura unui titlu din digeste, oricare ar fi el, constatam ca la inceput figureaza fragmente din comentariile la adresa operei lui Sabinus, din digestele lui Salvius Iulianus, dupa care incep sa apara fragmentele din lucrarile care au comentat edictul pretorului, iar spre final apar fragmentel din Papinian.

In epoca moderna, digestele lui Justinian au fost publicate in numeroae editii, dintre care cele mai valoroase sunt: editia Mommsen(aparuta in 1870) si editia Bonfante(in anul 1931).

Institutiones Tot in anul 533, odata cu digestele, au fost publicate si Institutele lui Justinian. Ca si institutele lui Gaius, acestea sunt un manual de scoala adresat studentilor, dar, spre deosebire de institutele lui Gaius, cele ale lui Justinian au avut putere de lege, erau obligatorii pentru judecatori.

Lucrarea a fost elaborata pe baza institutelor clasice, mai cu seama, pe baza institutelor lui Gaius, Marcian si Florentin.

Textele extrase din institutele clasice au fost sistematizate in patru carti; cartile sunt impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. In cazul institutelor nu exista o impartire a titlurilor si pe fragmente, ca in cazul digestelor.Titlurile cuprind fragm care se continua unele pe altele, dupa criteriul materiei, fara a se mentiona autorul si lucrarea.Daca lipsesc fragmente, inseamna ca lipseste inscriptio; daca lipseste inscriptio, inseamna ca la prima vedere nu stim din ce autori clasici au fost extrase textele.

Novelae - Novelele lui Justinian cuprind constitutiunile imperiale care au fost date de imparat in 554-565. De fapt, culegerea acestor constitutiuni imperiale s-a facut dupa moartea imparatului de catre persoane particulare, iar lucrarea e denumita "Novelae", nu pentru ca ar cuprinde institutii juridice noi sub aspectul continutului, ci pentru ca dispozitiile sale sunt "noi" din punct de vedere cronologic fata de cele cuprinse in Cod. De asemenea, in Novele sunt cuprinse si constitutiunile abrogate, ceea ce a dus la unele repetari si la unele contradictii.

Opera legislativa a lui Justinian

Opera legislativa a lui Justinian a avut o finalitate practica; ea s-a aplicat in activitatea instantelor judecatoresti, de aceea membrii comisie au adus o serie de modificari textelor clasice pentru a le pune in acord cu noile realitati, iar modificarile aduse textelor clasice cu intentie se numesc interpolari sau interpolatiuni.

In epoca moderna, romanistii s-au preocupat foarte serios de depistarea acestor interpolari, pentru ca numai prin depistarea interpolarilor se poate realiza o reconstituire fidela a lucrarilor jurisconsultilor clasici. In acest scop au fost utilizate numeroase metode de depistare a interpolarilor.

Metoda compararii textelor s-a putut aplica numai in textele care ne-au parvenit fragmentar prin digestele lui Justinian, dar ne-au parvenit si integral, printr-o lucrare care a ajuns pana la noi pe cale directa, cum este cazul Institutelor lui Gaius. De aceea, pentru a realiza o comparare a textelor, luam un fragment din digeste si il comparam cu partea corespunzatoare din lucrarea care ne-a parvenit pe calde directa. Daca cele 2 fragmente nu sunt identice, inseamna ca fragmentul din digeste a fost interpolat (modificat).

De asemenea, uneori, acelasi fragment apare la mai multe titluri pentru ca e relevant la mai multe materii. Daca fragmentul prezentat de mai multe ori nu are peste tot aceeasi redactare, inseamna ca s-a facut o interpolare.

Metoda substituirii de termeni este cea mai sigura metoda in depistarea interpolarilor. Uneori, o institutie clasica este desemnata prin denumirea care ne indica o institutie juridica postclasica ce i-a preluat functiile. De exemplu, in epoca clasica, proprietatea se transmitea prin mancipatiune, iar in epoca postclasica se transmite prin traditiune, ceea ce inseamna ca traditiunea a preluat, in epoca postclasica, functia mancipatiunii. Daca intr-un text clasic, in loc de mancipatiune, apare cuvantul traditiune, s-a creat o interpolare.

Glose - Textele clasice au fost modificate nu numai cu intentie, ci si din greseala, cu ocazia multiplicarii lucrarilor. Lucrarile se multiplicau prin dictare si scriere. Sclavul care dicta, nefiind jurist de profesie, dicta si adnotarile. Modificarile facute din greseala a lucrarilor clasice ca urmare a multiplicarii lor erau denumite glose.