Obiectul Teoriei Generale a Dreptului

Obiectul Teoriei Generale a Dreptului

TGD este una dintre stiintele juridice care studiaza fenomenul juridic in ansamblu, sau etimologia dreptului, for,ele sale de manifestare, legatura dreptului cu constiinta juridica si statul.

In general stiintele juridice au ca obiect de studio fenomenul juridic, insa stiintele juridice de ramura cerceteaza normele si institutiile juridice care caracterizeaza fiecare ramura a dreptului (drept penal , drept civil, drept constitutional). Spre deosebire de acestea TGD studiaza legile generale ale vietii juridice, notiunile si categoriile care sunt valabile pentru toate ramurile dreptului.

Metode de studiu ale Teoriei Generale a Dreptului

metoda istorica: dreptul si statul sunt analizate in evolutia lor istorica, delimitindu-se ceea ce este constant, ceea ce a rezistat, evoluind    in cursul diferitelor etape istorice,

metoda logica: TGD opereaza, ca si alte stiinte sociale, cu categoriile si legile logicii formale,

metoda comparativa: institutiile dreptului, dintr-un sistem juridic sau tara, sunt studiate in comparative cu cele ale altor sisteme sau tari,

alte metode: metoda sociologica, metoda experimentala, etc.

DEFINITIA SI TRASATURILE DREPTULUI

Notiunea de drept are doua sensuri:

pe de o parte se refera la dreptul obiectiv, adica ansamblul normelor de conduita impusa prin forta coercitiva a statului, intr-o societate de constrangere, la un moment dat

al doilea sens, dreptul subiectiv, se refera la dreptul unei personae, parte intr-un raport juridic, de a pretinde celeilalte sau celorlalte parti sa deruleze o anumita conduita sub sanctiunea fortei coercitive a statului.

Dreptul obiectiv reprezinta ansamblul normelor stabilite sau recunoscute de stat in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat si a caror respectare este obligatorie, fiind garantata de forta coercitiva a statului.

Trasaturile dreptului:

1.- este un fenomen social volitional, intrucat reglementeaza conduite derulate in cadrul societatii iar in cadrul sau se regaseste vointa de stat si vointa generala a societatii.

Dreptul este un fenomen dublu volitional pentru ca normele juridice se adreseaza unor comportamente individuale care in general au la baza vointa de a produce efecte juridice,

2 - caracterul normativ rezida in aceea ca dreptul este alcatiut din norme juridice care descriu reguli de conduita impersonale si de aplicabilitate repetata,

3 - caracterul obligatoriu consta in faptul ca, dintre toate normele sociale, doar normele juridice sunt garantate de forta coercitiva a statului. Nerespectarea, dispozitiilor normelor juridice, atrage raspunderea juridica, adica aplicarea sanctiunilor descries in normele respective.

Dreptul si normele sociale

Conduita individului in cadru social suporta simultan actiunea a nenumarate norme.

Termenul de norma desemneaza o regula generala, o unitate de masura, un standard stabilit de oameni pe baza unei experiente de viata si care reprezinta un indreptar pentru comportarea si activitatea umana.

Normele sunt foarte diferite, ele rezultand fie din confruntarea omului cu legile naturii, fie din interactiunea comportamentelor umane.

Normele sociale sunt de mai multe feluri:

norme tehnice

obiceiuri

norme morale

norme politice

norme juridice

Normele tehnice:

Reglementeaza conduita oamenilor in procesul de productie, in raport cu obiectul muncii, cu mijloacele de productie si uneltele de munca. Ele exprima rezultatul confruntarii dintre conduita umana si legile naturii, scopul lor principal este ca omul, in procesul de productie, cu un effort minim sa obtina un maxim de rezultat.

Normele tehnice ca si celelalte norme sociale au rolul de a conserva si generalize experientele umane pozitive.

O norma tehnica este si o reteta culinara, si o formula a unui parfum sau un patent industrial. Numeroase norme tehnice au fost incorporate in norme juridice, dobandind o forta obligatorie garantata de stat,

- Obiceiul sau Cutuma:

Reprezinta o norma sociala aparuta in urma unor indelungate experiente umane, a avut un rol important din societatea primitiva pana in evul mediu. In prezent, in raport cu alte norme, obiceiul are o pondere redusa,

- Normele morale:

Morala sau etica reprezinta un ansamblu de idei, conceptii si reguli despre ceea ce este permis sau interzis, bun sau rau, moral sau immoral. Criteriile pentru aceste valori difera de la o epoca la alta, sau de la un popor la altul.

Normele morale recomanda indivizilor conduite pozitive in raport cu idea de bine si de dreptate. Nerespectarea acestor norme atrage oprobriul public, dispretul, respingerea colectivitatii.

Unii teoriticieni considera ca dreptul este o minima de morala, in sensul ca minimul moralei elementare se regaseste in normele juridice. Normele, morale spre deosebire de cele juridice, nu imbraca o forma scrisa, iar respectarea lor nu este garantata de forta coercitiva a statului,

- Normele organizatiilor sociale:

Organizatiile sociale, subiecte ale raporturilor juridice, sunt statul, organelle si organizatiile de stat, regiile autonome, societatile comerciale, firmele particulare, partidele politice, sindicatele, asociatiile sportive, asociatiile culturale, etc.

Organizatiile sociale, nestatale, neguvernamentale, emit norme aplicabile de regula membrilor lor, sau persoanelor care aspira sa devina membri. Nerespectarea acestor norme atrage aplicarea sanctiunilor prevazute in statutul acelor organizatii, cea mai severa fiind de regula excluderea din organizatie.

Unele norme ale organizatiilor sociale produc efecte juridice daca sunt sanctionate de stat si devin norme juridice,

- Normele juridice

Reprezinta elementele structurale de baza, particulele elementare ale dreptului.

O norma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de catre stat, care exprima vointa de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Trasaturile normelor juridice

-sunt norme sociale in sensul ca reglementeaza conduite umane integrate in ansamblul social,

-au caracter volitional, in sensul ca incorporeaza vointa statului si reglementeaza conduite umane care au la origini vointe individuale. Caracterul general, regulile de conduita descrise in norma sunt tipice, generale si se aplica repetitiv, de cate ori se realizeaza imprejurarea faptica reglementata de norme,

-normele juridice sunt obligatorii, in sensul ca nerespectarea lor atrage sanctiuni aplicate de organele statale

Normele principii reprezinta o categorie specifica de norme care descriu competentele, structura organelor statului. Sanctiunea pentru nerespectarea acestor norme, consta de regula in nulitatea actelor emise ca urmare a nerespectarii lor.

Dispozitiile individuale care produc efecte juridice sunt reguli de conduita specifice, trasatura lor principala este ca se aplica individualizat si produc efecte o singura data, instantaneu sau continuu, cu referire la persoana destinatara.

Structura normelor juridice

Normele juridice au dubla structura:

-interna, denumita logico-juridica

-externa denumita tehnico-juridica

A- Structura logico-juridica ne indica elementele componente ale normei, legatura dintre ele. Orice norma juridica are o structura interna trihotomica, in sensul ca este formata din trei elemente:

1.-IPOTEZA acea parte a normei juridice care descrie conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica dispozitia normei.

Ipoteza ne arata si sfera subiectelor carora se adreseaza norma.

In functie de precizia cu care este formulate ipoteza poate fi:

-determinata, atunci cind stabileste prcis, exact conditiile de aplicare a normei si sfera destinatiilor ei,

-relativ determinate, cind indica imprejurarile in care se aplica norma, dar continutul lor concret nu este descris, fiind lasat la aprecierea organului de aplicare a normei (astfel de ipoteze sunt rare).

-simpla, atunci cind descriem o unica imprejurare in care se aplica norma,

-complexa, atunci cind descriem mai multe imprejurari care, fie alternative, fie cumulative determina aplicarea normei.

2.-DISPOZITIA este acea parte a normei juridice care prevede conduita la care norma obliga destinatarii ei.

Dispozitia descrie drepturile si obligatiile subiectelor vizate in ipoteza normei

Dispozitia poate sa oblige destinatarul normei sa aiba o conduita pozitiva, respective sa faca sau sa sa dea ceva, sau poate sa oblige destinatarii sa se abtina in a derula o anumita conduita. Dupa conduita prescrisa distingem:

-dispozitii determinate, in care sunt descries prcis, clar drepturile si obligatiile subiectelor si

-dispozitii relativ determinate, atunci cind cunt descries mai multe variante posibile de conduita, sau limite ale unei conduite intre care destinatarii normei pot sa aleaga.

3.-SANCTIUNEA reprezinta acea parte a normelor juridice care descrie consecintele nerespectarii dispozitiei, adica masurile nefavorabile destinatarului normei pe care statul le va lua cu titlu sanctionar.

Sanctiunile din diferite norme juridice sunt foarte variate, ele difera in functie de ramura dreptului careia apartin. Distingem deci sanctiuni de drept penal, de drept contraventional, de drept civil, de drept financiar, etc.

Dupa natura lor distingem sanctiuni constand in restrangerea unor drepturi sau libertati, sanctiuni patrimoniale, sanctiuni constand in anularea unor inscrisuri

Dupa gradul de determinare distingem sanctiuni absolut determinate atunci cand norma indica prcis o unica sanctiune aplicabila, sanctiuni relative determinate, acela sanctiuni care sunt descries in norme sub forma unor limite intre care organul de aplicare a normei poate sa aleaga.

Exista si norme juridice la care structura trihotomica nu este evidenta, de exemplu:

normele principiu (majoritatea din constitutie)

normele de incriminare, din partea speciala a Codului Penal (in cazul acestora sunt evidentiate ipoteza si sanctiunea iar ipoteza doar se deduce.

B- Structura tehnico-juridica releva forma exterioara, se refera la modul in care normele juridice se infatiseaza in textul actului normative in care este incorporata.

Ca forma exterioara norma juridica reprezinta o parte a unui act normativ. Orice act normative este alcatuit din capitole, sectiuni, articole si aliniate, de regula norma juridica se regaseste la nivelul articolului.

Articolul constituie elementul structural de baza al unui act normativ si care contine in mod obisnuit o dispozitie autonoma, adica o norma juridica. Exista situatii in care un articol nu coincide cu continutul integral al unei norme, sau situatii in care un articol contine mai multe norme juridice.

Clasificarea normelor juridice

Se impart in mai multe categorii in functie de mai multe criterii:

- dupa obiectul lor si metoda reglementarii juridice distingem norme de drept public si norme de drept privat,

Ramurile dreptului public sunt dreptul constitutional, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul administrative, dreptul financiar

Ramurile dreptului privat sunt dreptul civil, dreptul commercial, dreptul familiei, dreptul muncii

Fiecare dintre ramurile mentionate sunt formate din institutii juridice si din norme juridice specifice.

- dupa forta juridica (a actului demonstrativ) a actelor normative in care sunt continute, distingem: norme juridice constitutionale, norme juridice continute in legi ordinare, in decrete, in ordonante, in legi organice,

- dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate, distingem:

- norme generale

- norme speciale

- norme de exceptie

Normele generale reprezinta "Dreptul Comun" intr-o ramura de drept. Ele se aplica in masura in care in materia pe care o reglementeaza, nu exista o reglementare derogatorie "lex posterior generalis non derogat legi priori speciali" (legea generala ulterioara nu inlatura aplicarea unei legi speciale anterioare, daca nu apecifica expres aceasta)

Normele exceptionale completeaza atit legile generale cit si pe cele speciale.

- dupa modul de redactare:

- norme complete, care au in continutul lor toate cele trei elemente specifice unei norme juridice,

- norme incomplete, care contin doar unele elemente, celelalte aflandu se in alte norme si care le completeaza (de regula sanctiunea)

- dupa felul conduitei pe care o prescriu:

- norme juridice onerative, care pretind destinatarilor sa aiba o conduita pozitiva (sa faca sau sa dea ceva)

- norme prohibitive care interzic destinatarilor sa savarseasca o anumita actiune. (astfel de norme sunt majoritatea normelor penale sau administrative)

- norme permisive, sunt norme care nici nu obliga dar nici nu interzic si descriu pentru destinatari posibilitatea. La randul lor sunt de imputernicire, sunt normele care sustin drepturilw si stabilesc competenta acestora,

- norme supletive, care descriu cateva variante de conduita intre care subiectele pot sa aleaga:

Norme de stimulare, sunt norme care ofera decoratii si titluri de onoare pentru anumite fapte, deci sunt de natura de a stimula o conduita,

Norme de recomandare, sunt categorii de norme permisive prin care statul nu obliga, ci recomanda destinatarilor, de regula organizatii sociale, sa aiba o anumita conduita.

In mod obisnuit normele supletive caracterizeaza ramurile dreptului privat.

IZVOARELE DREPTULUI

Notiunea de izvor are doua sensuri:

se refera la izvoarele materiale ale dreptului si reprezinta sursele complexe de natura obiectiva si subiectiva, individuala si sociala, care la un moment dat determina aparitia dreptului.

Izvoarele materiale se regasesc in viata economico-sociala, care determina adoptarea reglementarilor juridice,

izvoarele formale ale dreptului sau formele de exprimare ale dreptului.

Izvoarele formale desemneaza forma in care regasim dispozitiile juridice, modul in care acestea se infatiseaza din punct de vedere exterior.

Din acest punct de vedere distingem urmatoarele izvoare ale dreptului:

obiceiul juridic sau cutuma - reprezinta reguli de conduita, care s-au impus in colectivitatile umane prin repetabilitate, intrucat conserva experiente pozitive. In comuna primitiva, antichitate si evul mediu reprezentau principalele izvoare ale dreptului. In prezent obiceiul juridic reprezinta un important izvor de drept in sistemul de drept anglo-saxon si are un rol extrem de redus in sistemul de drept continental (cum este si cel romanesc).

In dreptul romanesc obiceiul reprezinta izvor de drept intr-o sfera foarte redusa de reglementari si doar in ramura de drept privat.

Exemplu: - art. 600, din dreptul civil, prevede ca in materie de garnituire (relatia intre vecini) inaltimea ingradirii se va hotari dupa regulamentele particulare sau obiceiul obstesc

- art. 980, din dreptul civil, prevede. Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul

Actele normative reprezinta cel mai important izvor de drept in dreptul romanesc, prin ele statul reglementeaza majoritatea relatiilor sociale. Actele normative formeaza sistemul dreptului, ele apar intr-o ierarhie bine determinata si sunt independente. Toate actele normative trebuie sa concorde, sub sanctiunea anularii, cu Constitutia Romaniei

Precedentul judiciar (jurisprudenta) nu reprezinta in Romania izvor de drept, hotararile judecatoresti emise in solutionarea diferitelor cauze, au caracter obligatir doar pentru partile din acele cauze. Nici o hotarare judecatoreasca, emisa chiar de I.C.J.C, nu obliga in tara noastra, pe instantele care vor solutiona in viitor acelasi gen de cauze, sa tina cont de ea.

Precedentul judiciar reprezinta un important izvor de dreptin sistemul de drept anglo-saxon.

Contractul normativ de regula reprezinta un act individual bilateral care stabileste drepturi si obligatii pentru persoane strict determinate in continutul sau. Exista insa situatii in care un contract nu vizeaza un raport juridic determinat, ci partile isi asuma pe viitor o regula generala de conduita si lasa deschisa posibilitatea ca si alte parti sa adere la acest act, iar daca adera contractul devine normativ.

In dreptul intern, contractul normativ, are o sfera foarte restransa de aplicare. El este insa un important izvor de drept in dreptul international public. Statele incheie astfel de contracte, denumite acord, pact, tratat sau carta, lasind posibilitatea altor state se adere la ea (Carta O.N.U din 1945 reprezinta un astfel de contract normativ).

Actiune actelor normative in timp

Rolul actelor normative consta in modelarea relatiilor sociale . Acest rol se realizeaza cit timp actul normativ este in vigoare si produce efecte. De regula efectele unui act normativ se produc intre momentul intrarii lui in vigoare si momentul iesirii lui din vigoare.

Intrarea in vigoare a unui act normativ

Momentul, nu coincide cu momentul adoptarii ci, este obligatoriu ulterior lui deoarece se impune ca actul sa ajunga la cunostiinta destinatarilor sai (cetatenii).

Un act normativ intra in vigoare la data prevazuta in continutul sau si care trebuie sa fie ulterioara adoptarii si publicarii sale. Daca in continutul actului ne este prevazuta data la care va intra in vigoare, conform art. 78 din constitutie el va intra in vigoare la trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

Din momentul intrarii in vigoare functioneaza prezumtia absoluta ca toti destinatarii lui sa cunoasca continutul sau "nemo censetum ignorare legem", nimanui nu-I este permis sa nu cunoasca legea si nimeni nu va fi exonerat de raspundere juridica pe motiv ca nu a cunoscut legea care incrimina fapta sa. In consacrarea acestei reguli functioneaza si principiul constitutional al neretroactivitatii legii romane.

Potrivit art. 15 din constitutia Romana "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile". Principiul neretroactivitatii fiind constitutional si exceptiile puteau fi descrise doar in constitutie. Legea penala sau contraventionala mai favorabila reprezinta o lege care fixeaza un tratament mai favorabil pentru contravenient sau infractor inainte de epuizarea procesului de tragere la raspundere pentru fapta determinata.

A doua exceptie de la regula neretroactivitatii, nu este descrisa in constitutie dar este admisa in doctrina, se refera la legile interpretative. Acestea sunt ulterioare legii pe care o reprezinta dar produc efecte retroactiv, concomitent cu legile interpretate. Ultraactivitatea legii reprezinta situatia in care o lege produce efecte si dupa ce a iesit sin vigoare. Ultraacriveaza doua categorii de legi:

1.- Legea penala sau contraventionala mai favorabila,

2.- Legile temporare (legi adaptate), pentru anumite perioade de timp in care exista situatii exceptionale (calamitate, stare de razboi).

Iesirea din vigoare a unui act normativ:

actele normative emise pe o durata determinata ies din vigoare la momentul implinirii termenului prevazut in continutul lor,

- actele normative emise pe durata nedeterminata ies din vigoare    de regula prin abrogare. Abrogarea semnifica actiunea prin care organul legislativ scoate din vigoare un act normativ.

Abrogarea poate fi :

expresa direct, cind noul act normativ prevede clar ca abroga vechiul act normativ, sau anumite parti din acesta,

expresa indirect, cind noul act normativ nu identifica actul pe care il abroga ci prevede ca toate actele normative anterioare lui, care contin dispozitii contrare lui, se abroga,

tacita sau implicita, cind noul act normativ nu prevede nimic cu privire la abrogare, dar reglementeaza in mod diferit aceeasi materie.

Caderea in desuetudine este modalitatea in care un act juridic iese din vigoare in momentul in care delatiile sociale pe care le reglementeaza nu se mai manifesta. Aceasta moidalitate de iesire din vigoare poate caracteriza doar actele normative din sfera dreptului privat.

Actiunea actelor normative in spatiu

Aplicarea legii romane pe teritoriul national

Conform principiului suprematiei puterii de stat, legea romana se aplica, pe deplin, pe teritoriul nostru national. Se aplica in mod egal setatenilor romani, apatrizilor si cetatenilor straini, care comit fapte pe teritoriul Romaniei.

Prin teritoriul national se intelege partea din globul pamantesc care cuprinde: solul, subsolul, apele si coloana de aer de deasupra solului si a apelor asupra carora statul isi exercita puterea suverana. In notiunea de teritoriu national intra si marea teritoriala, adica suprafata de mare care corespunde litoralului romanesc pana la 12 mile marine spre larg.

Exista o singura exceptie de la principiul aplicarii depline a legii romane pe teritoriul national, imunitatea diplomatica. Nu raspund, potrivit legii romane, pentru faptele comise pe teritoriul national, persoanele care in momentul comiterii faptei aveau calitatea de diplomati, personal tehnic legal acreditat sau membrii familie lor. Legea nu se aplica acestor persoane, indiferent de locul unde au comis fapta, singura sanctiune aplicabila este declararea ca persona non grata si expulzarea de pe teritoriul Romaniei. De precizat ca si personalul diplomatic romanesc din strainatate beneficiaza de imunitate diplomatica.

Aplicarea legii romane in afara teritoriului national

Legea romana se aplica si la bordul navelor si aeronavelor romane aflate in cursa. Normele dreptului public, respectiv legea penala, se aplica cetatenilor romani, oriunde se afla (fie pe teritoriul supus vreunei suveranitati, fie in teritoriul liber),cind comit fapte incriminate de aceasta potrivit principiului cetateniei active.

Aceasta aplicare a legii penale romane este corectata pe principiul "non bis in idem" (nimeni nu poate fi condamnat de mai multe ori pentru aceeasi fapta).

Normele de drept privat in relatiile internationale se aplica dupa regula "locus regit actum" (se aplica legea de la locul incheierii actului)

Actiunea actelor normative asupra persoanelor

Actele normative se aplica in mod egal, fara discriminare, persoanelor carora se adreseaza. Exista acte normative care nu se adreseaza tuturor cetatenilor ci doar unor categorii (minori, militari, femei, functionari, etc.)

RAPORTURILE JURIDICE

Raporturile juridice sunt relatii sociale reglementate de normele juridice. Conformandu-se sau incalcand normele juridice, cetatenii adopta anumite conduite care determina nasterea unor drepturi si obligatii juridice, acestea apar datorita existentei unei norme juridice care le descrie si care le ofera forta juridica, adica leaga de nerespectarea lor interventia fortei coercitive a statului.

Raporturile juridice reprezinta modul, forma in care dreptul se transpune, se realizeaza in viata sociala. Exista insa situatii in care dreptul se realizeaza si fara aparitia unor reguli juridice concrete, cu drepturi si obligatii clare, evidente si anume, atunci cind destinatarii normelor prohibitive se conformeaza lor, nu comit faptele interzise.

Trasaturile raporturilor juridice

- sunt raporturi sociale, in sensul ca se nasc si se deruleaza intre persoane fizice sau juridice, fiind raporturi sociale,

- au caracter volitional, in sensul ca exista dorinta vointei statale care le descrie ca atare intr-o norma, iar la temeiul conduitei individuale se afla vointa subiectului,

- sunt raporturi sociale foarte variate, foarte diverse. Orice relatii sociale, in anumite conditii, devine o regula juridica.

Raporturile juridice sunt raporturi sociale care se formeaza pe baza normelor juridice in vigoare si in care participantii apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice reciproce si a caror realizare este garantata de forta coercitiva a statului.

Premizele raporturilor juridice sunt urmatoarele:

- existenta normelor juridice care reglementeaza relatia sociala respectiva,

- existenta unor subiecte ale raporturilor juridice care au capacitatea de a-si exercira drepturile si asuma obligatiile in nume propriu,

- realizarea faptelor juridice de care norma leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

Subiectele raportului juridic

Au aceasta calitate numai oamenii, fie luati ca indivizi izolati sau organizati ca subiect colectiv de drept.

Indiferent de natura raportului juridic, acesta se realizeaza numai intre doua sau mai multe subiecte, persoane fizice sau juridice. Nu exista raport juridic intre o persoana si un bun.

Calitatea de subiect al raportului juridic este conditionata de existenta capacitatii juridice. In doctrina dreptului civil se face distinctia intre doua feluri de capacitate juridica:

1.- capacitatea de folosinta, adica aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice. Orice persoana dobandeste aceasta capacitate la momentul nasterii si chiar la momentul conceptiei cu conditia de a se naste viu si viabil.

2.- capacitatea de exercitiu, reprezinta aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si a-si asuma obligatiile incheind in mod personal acte juridice, precum si capacitatea de a se prezenta in nume propriu in fata instantei pentru a-si apara exercitiul dreptului.

Capacitatea de exercitiu se dobandeste la virsta majoratului sau mai inainte prin casatorie. Minorul in virsta cuprinsa intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa. Nu au capacitate de exercitiu minorii cu virsta pana la 14 ani, bonlavii psihici ai alienatii mintali, care sunt pusi sub interdictie si care isi exercita drepturile printr-un tutore.

Tot in doctrina dreptului civil se face distinctia intre capacitatea juridica generala, care apartine persoanelor fizice si capacitatea juridica speciala, care apartine persoanelor juridice si organizatiilor.

Subiectele raportului juridic sunt de doua categorii:

cetateni persoane fizice,

organizatii, persoane juridice

Persoanele fizice apar ca subiecte de drept in toate ramurile dreptului.

Notiunea de persoana juridica sau subiect colectiv de drept apartine stiintei dreptului civil. Persoanele juridice se caracterizeaza prin aceea ca au o organizare proprie, fixata fie in statutul lor, fie intr-o lege, au un patrimoniu propriu afectat realizarii scopului pentru care s-a infiintat si are capacitatea de a dobandi drepturi si a-si exercita aceste drepturi si de a-si asuma obligatii in nume propriu.

Continutul raportului juridic este dat de drepturile subiective ale unor obiecte si obligatiile corelative ale celorlalte subiecte ale raportului.

Dreptul subiectiv reprezinta aptitudinea, facultatea, subiectului raportului juridic, de a actiona intr-un anumit fel si de a pretinde celuilalt subiect sau celorlalte subiecte sa aiba o anumita atitudine sau sa deruleze o anumita conduita. Titularul dreptului subiectiv are posibilitatea de a recurge la forta coercitiva a statului pentru a-si impune conduita si a impune celorlalte subiecte sa-si exercite obligatia.

Obligatia reprezinta elementul corelativ continut in raportul juridic si se refera la conduita subiectului obligat care trebuie sa faca ceva sau sa nu faca ceva, sau sa dea ceva.

Continutul raportului juridic este descris in norma juridica si realizarea lui prin forta statului se desavarseste tot datorina normei juridice.

Clasificarea drepturilor subiective

Drepturile subiective se clasifica dupa mai multe criterii, in mod traditional, in functie de sfera obligatiei corelative distingem, drepturi subiective absolute, cum este dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si psihica, dreptul de priprietate. Specificul drepturilor absolute consta in obligatia corelativa "ergo omnes" (a tuturor) de a respecta atributele dreptului.

Dreptul relativ - sunt drepturi care se individualizeaza in raport cu anumite subiecte ale raportului juridic si cu anumite obligatii.

Continutul drepturilor subiective:

-drepturi patrimoniale care au un continut material evaluabil,

-drepturi nepatrimoniale sau personal nepatrimoniale, care sunt strans legate de persoana omului si nu au continut economic.

Dreptul subiectiv reprezinta realizarea capacitatii juridice intr-un raport juridic concret.

Obiectul raportului juridic

Spre deosebire de continutul raportului juridic, este dat de actiunile concrete ale subiectelor derulate in realizarea drepturilor lor subiective sau a obligatiilor corelative.

FAPTELE JURIDICE

Reprezinta o conditie obligatorie a raportului juridic. Norma juridica constituie premiza abstracta pentru realizarea raportului juridic, in timp ce faptul juridic reprezinta elementul concret, generator al nasterii sau stingerii raportului juridic.

Clasificarea faptelor juridice

Clasificarea se realizeaza dupa legatura care exista intre vointa oamenilor si producerea lor. In functie de acest criteriu distingem doua categorii de fapte juridice.

evenimentele sunt fapte juridice care se petrec independent de vointa oamenilor si de realizarea carora norma juridica leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Sunt evenimente, nasterea, moartea, o calamitate naturala, implinirea unui termen, etc.,

actiunile - fapte ale oamenilor care sunt rezultatul unor manifestari de vointa si care genereaza efecte juridice. In functie de raportul lor cu dispozitiile normelor juridice distingem:

- actiuni ilicite - fapte prin care destinatarii normei incalca dispozitiile acesteia. Rezultatul actiunii ilicite consta in aplicarea sanctiunilor descrise in norme,

- actiuni licite - acte juridice individuale prin care persoanele fizice sau juridice se manifesta in plan social cu scopul special de a naste, modifica sau stinge raporturi juridice.