PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL

PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL

I.

PARTICIPANTII

Participantii la procesul civil sunt cei care participa la activitatea de judecata a cauzelor civile si la actvitatea de executare a hotararilor pronuntate, respectiv: instanta de judecata, partile (reclamantul si paratul), tertii participanti la proces, procurorul, organul de executare, alte persoane si organe.

1. Instanta de judecata

1.1 Notiuni introductive

Pentru infaptuirea justitiei, instanta are dreptul si obligatia de a cerceta si de a solutiona litigiul dedus judecatii.

La randul lor, instantele de control judiciar au dreptul si obligatia sa verifice legalitatea si temeinicia hotararilor pronuntate de instantele de fond.

In opera de infaptuire a justitiei, judecatorii sunt independenti, se supun numai legii si trebuie sa fie impartiali, insa, in acelasi timp, ei trebuie sa respecte si celelalte principii care guverneaza procesul civil : disponibilitatea, celeritatea, contradictorialitatea, dreptul la aparare, rolul activ al instantei etc.

1.2 Alcatuirea instantei

In literatura juridica se face distinctie, cat priveste alcatuirea instantei, intre compunerea si constituirea acesteia.

Compunerea instantei inseamna alcatuirea sau formarea completului de judecata cu numarul de judecatori prevazut de lege.

Astfel, potrivit art.54 alin.1 din Legea nr.304/2004, "cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanta a judecatoriei, tribunalului si curtii de apel se judeca in complet format dintr-un judecator". De la aceasta regula sunt exceptate cauzele privind conflictele de munca si de asigurari sociale, care, potrivit art.55 alin.1 din lege, se solutioneaza in complet constituit din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari.

Asistentii judiciari participa la deliberari cu vot consultativ si semneaza hotararile pronuntate.. Opinia acestora se consemneaza in hotarare iar opinia separata se motiveaza.

Asistentii judiciari sunt numiti pe o perioada de 4 ani de catre ministrul justitiei.

La judecarea apelurilor si recursurilor se aplica intotdeauna regula sau

principiul colegialitatii. Astfel, potrivit art.54 alin.2 din Legea nr.304/2004, apelurile se judeca in complet format din 2 judecatori, iar recursurile, in complet format din 3 judecatori, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.

La Inalta Curte de Casatie si Justitie, completul de judecata este format astfel

- Sectiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca in complet format din trei judecatori ai aceleiasi sectii.

- Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in complet format din 9 judecatori unele cauze date in competenta sa prin lege, precum si ca instanta disciplinara (art.24 din lege). In cazurile prevazute de art.25 din Legea nr.304/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie se constituie in Sectii Unite.

La judecata in Sectii Unite, trebuie sa ia parte cel putin doua treimi din numarul judecatorilor in functie, iar decizia poate fi luata numai cu majoritatea voturilor celor prezenti (art.34 din Lege).

1.3 Normele de organizare judiciara

Normele care reglementeaza compunerea instantei sunt norme de organizare judiciara, ce au caracter imperativ, astfel ca nerespectarea lor atrage sanctiunea nulitatii absolute.

Constituirea instantei inseamna alcatuirea ei complexa, cu toate organele si persoanele cerute de lege, adica participarea alaturi de completul de judecata a grefierului de sedinta, respectiv a magistratului-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie. De asemenea, in cauzele privind conflictele de munca si asigurari sociale, completul se constituie si din 2 asistenti judiciari.

In constituirea instantei va intra si procurorul, in cauzele in care acesta participa la procesul civil.

1.4 Incidente procesuale privind compunerea si constituirea instantei

Judecatorul trebuie sa fie obiectiv in solutionarea cauzelor si sa nu aiba interes in cauza pe care o judeca. Totodata nu trebuie sa se pronunte de doua ori intr-o cauza sau sa-si controleze propria hotarare pentru a putea pronunta o hotarare care sa reprezinte realitatea.

Atunci cand partea interesata constata ca exista anumite cauze care pun la indoiala obiectivitatea judecatorului, poate sa formuleze obiectii, care constituie incidente procedurale si impiedica pe judecator sa judece pricina.

Incidentele procesuale sunt reglementate de art.24-36 din C.p.c, si sunt:

incompatibilitatea,

abtinerea

recuzarea.

Prin incompatibilitate intelegem situatia in care se gaseste un judecator, caruia ii vine spre judecata in apel, recurs sau rejudecare in fond dupa casare cu trimitere, o pricina in care a mai judecat odata.

Asa cum rezulta din dispozitiile art.24 si ale art.36 C.proc.civ., priveste numai pe judecatori.

Art.24 C.proc.civ. reglementeaza expres si limitativ trei cazuri de     incompatibilitate:

a) Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs;

b) Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la rejudecarea aceleiasi pricini, dupa casarea cu trimitere;

c) Judecatorul care a fost martor, expert sau arbitru intr-o pricina, nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini.

Recuzarea este dreptul pe care-l au partile din proces de a solicita in cazurile strict determinate de lege, indepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la solutionarea unei anumite pricini.

Cazurile de recuzare sunt expres si limitativ prevazute de art.27 C.proc.civ., potrivit caruia, ,judecatorul poate fi recuzat :

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este

casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina

asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de

indatoriri;

9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.

Abtinerea consta in obligatia pe care o are judecatorul, care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa, de a incunostinta pe presedintele instantei despre aceasta si de a se abtine de la judecarea pricinii (art.25 C.proc.civ.). Cu alte cuvinte, abtinerea este o autorecuzare.

Cazurile de abtinere sunt identice cu cele de recuzare reglementate de art.27 C.proc.civ.. De asemenea, abtinerea se solutioneaza potrivit normelor prevazute de art.30-32 C.proc.civ. pentru judecarea cererii de recuzare.

Competenta sa se pronunte asupra abtinerii sau recuzarii este instanta sesizata cu judecarea pricinii.In alcatuirea completului nu poate sa intre si cel recuzat.

Daca datotira abtinerii sau recuzarii mai multor judecatori, nu se poate alcatui completul de judecata, sau daca priveste pe toti judecatorii instantei, competenta este instanta imediat superioara.

Recuzarea tuturor judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie se judeca de o alta sectie a Inaltei Curti.

La judecarea cererii de abtinere si recuzare nu participa si partile, judecata facandu-se in camera de consiliu. Judecatorul in cauza va fi ascultat numai daca este necesar.

Abtinerea este reglementata de norme imperative.

Recuzarea este reglementata de norme dispozitive, partea interesata avand posibilitatea de a-l recuza sau nu pe judecator, in funtie de cum are incredere in impartialitatea lui. . .

2. Partile in procesul civil

2.1 Notiuni introductive. Pozitia procesuala a partilor

Partile reprezinta elementul subiectiv al actiunii civile, precum si al fiecarui

mijloc procesual ce intra in componenta acesteia, al caror rol in procesul civil este

esential, realitate exprimata prin adagiul "daca procesul este necesar partilor, partile sunt deopotriva de necesare procesului", caci, practic, fara instanta si fara

parti nu se poate vorbi de existenta unui proces.

Parti in procesul civil sunt persoanele intre care s-a legat raportul juridic dedus judecatii si care indeplinesc cumulativ conditiile de exercitare a actiunii civile (afirmarea unui drept, justificarea unui interes, capacitatea procesuala si calitatea procesuala).

In raport de mijlocul procesual folosit sau in raport de momentele si fazele procesuale, ele poarta o denumire specifica : reclamant si parat in cererea de chemare in judecata (judecata in prima instanta); apelant si intimat in cererea de apel (judecata in apel); recurent si intimat in cererea de recurs (solutionarea recursului); contestator si intimat in contestatia in anulare (solutionarea contestatiei in anulare); revizuient si intimat in cererea de revizuire (solutionarea revizuirii); creditor si debitor in faza executarii silite (in contestatia la executare partile se mai numesc si contestator si intimat).

Partilor initiale li se pot alatura si terte persoane, care intervin in proces din proprie initiativa (art.49-56 C.proc.civ.) sau la cererea reclamantului, a paratului ori a chematului in garantie (art.57-66 C.proc.civ.).

2.2 Coparticiparea procesuala

Potrivit art.47 C.proc.civ., mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca

drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza.

Coparticiparea procesuala reprezinta aplicatia pe plan procesual a pluralitatii

subiectelor raportului juridic civil de drept substantial.

In literatura juridica, coparticiparea procesuala este clasificata dupa mai multe criterii, dintre care retinem:

a) dupa pozitia partilor, coparticiparea procesuala poate fi : activa, pasiva sau mixta, dupa cum mai multi reclamanti actioneaza impreuna impotriva unui singur parat, un singur reclamant actioneaza impotriva a mai multor parati sau mai multi reclamanti cheama in judecata pe mai multi parati.

b) dupa cum este rezultatul vointei partilor sau al legiuitorului ori al imprejurarilor obiective ale cauzei, coparticiparea procesuala poate fi facultativa sau obligatorie ori necesara.

De regula, coparticiparea procesuala este facultativa. Sunt, insa, si situatii in

care coparticiparea procesuala este necesara sau obligatorie. Este cazul coparticipatilor aflati intr-o legatura materiala sau formala care impune solutionarea litigiului printr-o hotarare unitara cu privire la toti coparticipantii.

c) dupa cum se refera la existenta unei pluralitati de persoane cu interese identice, sau la reunirea intr-un singur proces a doua sau a mai multor cereri, in care sunt si alte parti, coparticiparea poate fi subiectiva sau obiectiva.

2.3 Conditii pentru a fi parte in process

Pentru ca o persoana sa fie parte in proces trebuie sa indeplineasca cumulativ conditiile de valabilitate ale actiunii procesuale:

sa pretinda un drept;

sa justifice un interes;

sa aiba capacitate procesuala;

sa aiba calitate procesuala.

2.4 Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor

Legea procesuala recunoaste partilor o multime de drepturi si le impune o serie de obligatii, in activitatea desfasurata de acestea in procesul civil.

Drepturile procesuale ale partilor sunt clasificate in doctrina, astfel : drepturi

comune partilor; drepturi procesuale ce apartin reclamantului si drepturi procesuale

ale paratului.

Dintre drepturile procesuale comune partilor, mentionam , cu titlu de exemplu:

a) dreptul de a adresa cereri instantei;

b) dreptul de a participa la judecata pricinii si de a fi citata;

c) dreptul la aparare (care include : dreptul de a propune si de a administra probe in

masura in care instanta le-a incuviintat; dreptul de a invoca exceptii procesuale; dreptul de a cunoaste toate actele dosarului si dreptul de a face copii de pe acestea; dreptul de a fi asistate si reprezentate de un avocat; dreptul de a folosi in justitie limba materna sau de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret);

d) dreptul de a recuza pe judecatori, procurori, grefieri sau magistrati-asistenti, ,experti, interpreti, traducatori si in faza executarii silite , pe executorul judecatoresc;

e) dreptul de a dispune de soarta procesului, prin desistare, achiesare ori tranzactie;

f) dreptul de a exercita caile de atac prevazute de lege.

Cat priveste obligatiile partilor in procesul civil, acestea sunt, in principiu, comune celor doua parti.

Potrivit art.129 alin.1 C.proc.civ., "partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1 C.proc.civ., precum si sa-si probeze pretentiile si apararile".

Avand in vedere aceste dispozitii de principiu, putem sustine ca partile au

urmatoarele obligatii sau indatoriri procesuale :

a) de a urmari desfasurarea si finalizarea procesului;

b) de a indeplini actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator;

c) de a exercita drepturile procesuale cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege;

d) de a-si proba pretentiile si apararile.

Nerespectarea acestor obligatii atrage sanctiuni ca: nulitatea, decaderea, perimarea, sanctiuni pecuniare ori chiar pierderea procesului.

2.5 Participarea tertilor in procesul civil (Interventia in procesul civil)

Cand vorbim de "participarea tertilor in procesul civil" avem in vedere persoanele care sunt introduse intr-un proces in curs de desfasurare si care, din acel

moment, devin si ele parti, fiind denumite, in continuare, terti ori terti intervenienti

sau intervenienti, pentru a fi deosebite de partile initiale (reclamantul si paratul).

Instanta nu poate sa dispuna, din oficiu, introducerea in cauza a unor terte persoane. Cel mult instanta poate pune in discutia partilor necesitata ca ele sa cheme in proces si alte persoane.

In Codul de procedura civila sunt reglementate urmatoarele forme de

participare a tertilor in procesul civil:

- interventia (art.49-56);

- chemarea in judecata a altor persoane (art.57-59);

- chemarea in garantie (art.60-63);

- aratarea titularului dreptului (art.64-66).

2.6 Reprezentarea partilor in procesul civil

Reprezentarea in procesul civil contribuie la realizarea dreptului fundamental la aparare si este acea situatie in care o persoana, numita reprezentant, indeplineste acte de procedura in numele si in interesul altei persoane, numita reprezentat, care este parte in procesul civil.

In literatura juridica se face distinctia intre reprezentarea legala sau necesara si reprezentarea conventionala sau voluntara.

Reprezentarea legala intervine in cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu (care sunt reprezentate de parinti, sau in lipsa parintilor, de tutore), a persoanelor juridice (care, potrivit art.35 din Decretul nr.31/1954, isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile prin organele lor de conducere, iar actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite ,sunt actele persoanei juridice insasi), precum si in alte cazuri expres

prevazute de lege.

In fata instantei de judecata, reprezentantii persoanelor fizice sau juridice au

obligatia justificarii calitatii lor.

Justificarea calitatii de reprezentant a persoanei juridice se face prin indicarea actului de numire sau, dupa caz, a actului prin care persoanele respective au primit in mod expres imputernicirea de a reprezenta in justitie.

Reprezentarea conventionala sau voluntara are la baza acordul de vointa dintre parte si reprezentant. Asadar, reprezentarea voluntara implica cu necesitate un raport de natura contractuala intre reprezentant si reprezentat.

Dovada calitatii de reprezentant se face prin mijloace de proba diferite, dupa

cum este vorba de un reprezentant legal sau de un reprezentant conventional.

Dovada calitatii de reprezentant legal se face prin copia legalizata de pe inscrisul doveditor al calitatii sale (art.83 alin.3 C.proc.civ.).

Dovada calitatii de reprezentant conventional se face prin procura in original

sau in copie legalizata (art.83 alin.1 C.proc.civ.).

Lipsa dovezii calitatii de reprezentant se invoca pe cale de exceptie.

Exceptia lipsei calitatii de reprezentant poate fi invocata in orice stare a pricinii, iar titularul dreptului poate ratifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant.

Daca lipsurile nu se implinesc in termenul acordat in acest scop, instanta va

anula cererea, asa cum se prevede in art.161 alin.2 C.proc.civ.

3. Procurorul

Potrivit art.131 alin.1 din Constitutie, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum

si drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public isi exercita atributiile prin

procurori constituiti in parchete, in conditiile legii (alin.2).

In aplicarea acestor dispozitii, prin art.63 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara sunt precizate atributiile Ministerului Public, care, in ceea ce

priveste procesul civil , sunt urmatoarele:

- exercita actiunea civila, in cazurile prevazute de lege;

- participa, in conditiile legii, la sedintele de judecata;

- exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege;

- apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor persoane, in conditiile legii;

- exercita orice alte atributii prevazute de lege.

Cadrul legal al participarii procurorului la activitatea judiciara este consacrat

in art.131 din Constitutie, in art.63 din Legea nr.304/2004 de organizare judiciara si art.45 C.proc.civ..

Formele de participare ale procurorului in procesul civil sunt identificate in

art.45 C.proc.civ. si sintetizate in doctrina, ca fiind : pornirea procesului civil; participarea la judecata procesului civil si prezentarea propriilor concluzii; exercitarea, in conditiile legii, a cailor de atac; solicitarea punerii in executare a hotararilor judecatoresti.

4. AVOCATUL

Potrivit prevederilor Legii 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, aceasta profesie se exercita, la alegere, in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale.

Regulile deontologice specifice profesiei de avocet sunt urmatoarele:

fata de clienti avocatul trebuie sa depuna toate diligentele pentru apararea intereselor acestora, informandu-i exact si corect asupra situatiei lor, sa nu imbratiseze neconditionat tezele clinetului, ca si cum ar fi ale lui proprii;

fata de magistrati, avocatul trebuie sa aiba o atitudine de consideratie, sa evite servilismul dar si familiarismul, sa asigure respectarea persoanei sale si a interesului clientului sau;

fata de partea adversa, avocatul este tinut sa fie moderat, cuviincios in pleodoariile sau concluziile scrise, sa se abtina de la calificari ofensatoare, calomnioase, care sa loveasca in demnitatea umana;

fata de avocatii adversarului trebuie sa manifeste cofraternitate, corectitudine, loialitate si diligenta. Acest lucru il obliga la moderatie in replici, la comunicarea actelor de procedura necesare, la interdictia de a lua legatura cu partea adversa in lipsa avocatului ei;

fata de baroul din care face parte este obligat sa se supuna regulilor stabilite;

fata de societate avocatului i se cere inalta moralitate si sa se supuna legilor.    

5.EXECUTORUL JUDECATORESC

Potrivit legii executorul judecatoresc este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public, sa realizeze procedura prin intermediul careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, reuseste sa constranga pe debitorul sau sa realizeze prestatia inscrisa in titlul pus in executare, daca acesta nu reuseste sa-si execute obligatia de bunavoie.

Actul indeplinit de executorul judecatoresc, in limitele competentelor legale, purtand stampila si semnatura acestuia, numarul de inregistrare si data, constituie act de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege.

II.

COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI

1. Definitia competentei

In cadrul dreptului procesual civil competenta este definita ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau unui alt organ de jurisdictie ori cu activitate jurisdictionala de a solutiona un anumit litigiu.

Cele mai importante norme ce reglementeaza competenta se gasesc in Codul

de procedura civila, Cartea I " Competenta instantelor judecatoresti ". De asemenea, alte legi contin si ele reglementari privind competenta.

2. Clasificarea normelor de competenta

Art.126 alin.1 din Constitutia Romaniei prevede ca " Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege ", principiu reluat in art.2 din Legea nr.304/2004.

In doctrina pentru clasificarea normelor de competenta s-au avut in vedere

mai multe criterii:

a) dupa cum ne raportam la organe din sisteme diferite sau la organe din acelasi

sistem, distingem:

- competenta generala;

- competenta jurisdictionala.

b) dupa cum delimitarea se face intre instante judecatoresti de acelasi grad sau de

grad diferit sau de acelasi grad, avem :

- competenta materiala;

- competenta teritoriala.

In cadrul competentei materiale se distinge :

- competenta materiala functionala care se stabileste dupa felul

atributiilor jurisdictionale ce revin fiecarei categorii de instante (

judeca in prima instanta, in apel sau in recurs );

- competenta materiala procesuala care se stabileste in raport de

obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecatii.

2. Competenta teritoriala poate fi :

- competenta teritoriala de drept comun;

- competenta teritoriala alternativa si facultativa;

- competenta teritoriala exclusiva sau exceptionala;

- competenta teritoriala conventionala.

c) in functie de caracterul normei care reglementeaza competenta, avem:

- competenta absoluta, reglementata prin norme de ordine publica;

- competenta relativa, reglementata de norme dispozitive.

Au caracter de ordine publica (imperativ), normele de competenta generala, normele de competenta materiala si normele de competenta teritoriala exclusiva sau exceptionala.

Au caracter de ordine privata (dispozitiv) normele de competenta teritoriala,

altele decat cele de competenta exclusiva sau exceptionala.

Fie explicit si distinct, fie pe calea interpretarii sistematice a regulilor de procedura, rezulta cateva principii in materie de competenta, astfel:

- competenta instantelor este aceeasi pentru toti.

- competenta instantelor este determinata prin lege.

- instanta nu poate delega justitia.

- instanta isi exercita atributiile de judecata numai in circumscriptia sa teritoriala.

- competenta instantei este individualizata prin actiunea civila.

- accesoriul urmeaza soarta principalului ( accesorium sequitur principale ).

- competenta revine instantei in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului.

- conflictele de competenta se rezolva in interiorul sistemului instantelor

judecatoresti.

3. Competenta generala a instantelor judecatoresti

3.1 Principiul stabilirii competentei generale a instantelor judecatoresti

Art.126 alin.1 din Constitutie prevede ca "Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti".

Consacrate stabilirii instantelor judecatoresti, prevederile acestui text sunt

deosebit de flexibile, ele permitand legii sa stabileasca tipurile de instante, numarul

si amplasarea acestora in teritoriu. In virtutea alin.1 al art.126 din Constitutie numai Inalta Curte de Casatie si Justitie are statut constitutional, celelalte instante

judecatoresti sunt stabilite prin lege.

Competenta generala a instantelor judecatoresti consta in autoritatea, puterea sau functia conferita de Constitutie si de alte legi , instantelor judecatoresti pentru realizarea sau infaptuirea justitiei in pricinile civile.

Art.126 alin.1 din Constitutie califica implicit justitia infaptuita de instantele

judecatoresti ca fiind o jurisdictie de drept comun.

3.2 Delimitarea competentei instantelor judecatoresti de cea a altor organe de jurisdictie sau cu activitate de jurisdictie

Potrivit Constitutiei Romaniei, competenta de a emite legi apartine numai Parlamentului (art.73), in timp ce celelalte organe de stat (autoritatile publice centrale sau locale) sunt si ele competente de a emite diferite acte normative si de

dispozitie.

Judecarea proceselor, rezolvarea conflictelor de interese care se nasc din

aplicarea legilor este data in competenta instantelor judecatoresti.

Delimitarea generala a competentei intre puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca face obiectul dispozitiilor constitutionale.

Daca, in principiu, rezolvarea litigiilor civile este lasata in competenta instantelor judecatoresti, totusi sunt cazuri in care solutionarea unor pricini este data in competenta altor organe cu activitate jurisdictionala, spre exemplu : Curtea

Constitutionala, birourile notariale, birourile executorilor judecatoresti, tribunalele

arbitrale etc. De aceea, este necesar o delimitare a competentei organelor

judecatoresti fata de celelalte organe cu activitate de jurisdictie.

Delimitarea atributiilor organelor judecatoresti fata de atributiile celorlalte

organe de stat poarta denumirea de competenta generala.

3.3 Competenta materiala (rationae materiae)

Competenta materiala denumita si competenta de atributiuni implica delimitarea sferei de activitate intre instantele de grad diferit pe linie verticala ,deci

ierarhica, dar si intre cele de drept comun si instantele speciale.

Competenta materiala este reglementata de norme de ordine publica (norme

cu caracter imperativ),astfel incat partile nu pot conveni sa deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instantei .

Competenta materiala a judecatoriei

Potrivit art.1 C.proc.civ., judecatoriile judeca :

a) in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in

competenta altor instante;

b) plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate

jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de

lege;

c) in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Competenta materiala a tribunalului

Art.2 pct.1 C.proc.civ. stabileste competenta materiala a tribunalelor in prima instanta. Astfel, tribunalele judeca in prima instanta :

- procesele si cererile in materie comerciala, al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei inclusiv, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani;

- procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei;

- conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante;

- procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel;

- procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate intelectuala;

- procesele si cererile in materie de expropriere;

- cererile pentru incuviintarea, nulitatea si desfacerea adoptiilor;

- cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale;

- cererile pentru recunoasterea, precum si pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor date in tari straine.

Ca instante de apel, tribunalele judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta (art.2 pct.2 C.proc.civ.).

Ca instante de recurs, tribunalele judeca, potrivit art.2 pct.3 C.proc.civ., recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii.

Potrivit art.2 pct.4 C.proc.civ., tribunalele judeca in orice alte materii date

prin lege in competenta lor. Este vorba despre dispozitiile speciale prevazute de

codul de procedura civila sau prin alte acte normative. Astfel, cu titlu de exemplu,

tribunalul solutioneaza :

- caile de atac extraordinare de retractare (contestatia in anulare si revizuirea) indreptate impotriva propriilor hotarari;

- contestatiile la titlu care vizeaza hotararile tribunalului;

- cererile de indreptare a erorilor materiale, de lamurire sau de completare a propriilor hotarari si incheieri;

- conflictul de competenta dintre doua judecatorii din circumscriptia sa teritoriala sau dintre o judecatorie din raza sa de activitate si un alt organ cu activitate jurisdictionala;

- cererea de stramutare de la o judecatorie la alta din raza sa teritoriala, pe motiv de rudenie sau afinitate (art.39 alin.1 C.proc.civ.) etc.

Competenta Curtilor de Apel

Competenta materiala a curtilor de apel este stabilita prin art.3 C.proc.civ.

Potrivit textului, curtile de apel judeca:

a. in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ

privind actele autoritatilor si institutiilor centrale;

b. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in prima

instanta de tribunale,solutie consacrata si in art.282 alin.1 C.proc.civ.;

c. ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de

tribunale in apel sau impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de

tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si in orice alte

cazuri expres prevazute de lege;

d. in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Potrivit art.4 C.proc.civ., Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca :

- recursurile declarate prin lege impotriva hotararilor curtilor de apel si a altor

hotarari, in cazurile prevazute de lege;

- recursurile in interesul legii;

- in orice alte materii date prin lege in competenta sa.

Din aceste dispozitii, precum si din cele cuprinse in art.21-27 din Legea

nr.304/2004, rezulta ca instanta suprema nu judeca in prima instanta si in apel.

3.4 Competenta teritoriala

Odata stabilita competenta materiala a unei instante judecatoresti, urmeaza sa se determine - pe linie orizontala - intre instantele de acelasi grad care instanta (judecatorie, tribunal, curte de apel) este chemata sa solutioneze acel proces sau acea cerere.

Exceptand instanta suprema, care este unica si are competenta teritoriala pe

intreaga tara, toate celelalte instante au o competenta limitata in plan teritorial de

competenta altor instante de acelasi grad.

Normele care reglementeaza competenta teritoriala au in general caracter de

ordine privata, in sensul ca partile pot deroga prin conventia lor de la ele. Exista insa si norme de competenta teritoriala cu caracter de ordine publica, cum sunt cele care reglementeaza competenta in materie de stare si capacitate a persoanelor, in cazurile prevazute la art.13-16 C.proc.civ., precum si in unele situatii prevazute de norme speciale.

Competenta teritoriala poate fi:

- competenta teritoriala de drept comun;

- competenta teritoriala facultativa si alternativa;

- competenta teritoriala exclusiva sau exceptionala;

- competenta teritoriala conventionala.

Competenta teritoriala de drept comun

Aceasta competenta se determina dupa domiciliul paratului, in sensul prevazut de art.5 C.proc.civ. " cererea se face la instanta domiciliului paratului".

Pentru determinarea competentei teritoriale de drept comun, intereseaza domiciliul pe care il are paratul in momentul sesizarii instantei.

In cazul in care calitatea procesuala de parat o are o persoana juridica de drept privat, prevede ca competenta apartine instantei de la sediul principal al acesteia (art.7 alin.1 C.proc.civ.).

Competenta teritoriala alternativa si facultativa

Exista cazuri in care in afara de instanta de la domiciliul sau, dupa caz, sediul paratului mai sunt competente si alte instante, deci, legiuitorul a dat posibilitatea reclamantului sa se adreseze instantei la care doreste sa se judece (art.6, 7 alin.2, 9, 10, 11, 12 C.proc.civ.).

Competenta teritoriala exclusiva sau exceptionala

Competenta teritoriala exclusiva rezulta din termenii imperativi intrebuintati in cazurile pe care legea le reglementeaza. Asadar, pentru unele categorii de pricini, legea stabileste competenta teritoriala in favoarea unei anumite instante, fara a mai exista posibilitatea pentru parti de a conveni ca litigiul sa fie solutionat de o alta instanta.

Din coroborarea art.159 pct.3 C.proc.civ. cu art.19 C.proc.civ. si din interpretarea per a contrario a art.19 C.proc.civ., competenta teritoriala exclusiva este stabilita pentru urmatoarele situatii :

a. in cazul actiunilor reale imobiliare (art.13 C.proc.civ.);

b. in cazul mostenirii (art.14 C.proc.civ.);

c. in cazul cererilor in materie de societate (art.15 C.proc.civ.);

d. in cazul cererilor in materie de reorganizare judiciara si a falimentului (art.16

C.proc.civ.);

e. in cazul pricinilor referitoare la starea si capacitatea persoanelor, precum si in

cazul altor pricini ce nu sunt privitoare la bunuri.

Competenta teritoriala conventionala

Este reglementata de art.19 C.proc.civ. care prevede ca "partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratie verbala in fata instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13-16 C.proc.civ."

3.5. Prorogarea de competenta

Prorogarea semnifica extinderea competentei unei instante, investite cu solutionarea unei cereri de chemare in judecata, in temeiul legii sau al unei hotarari judecatoresti ori a conventiei partilor, si la solutionarea altor cereri care, in mod obisnuit nu sunt de competenta sa.

In functie de temeiul in baza caruia intervine prorogarea de competenta,

aceasta poate fi :

- prorogare legala, intervenita in temeiul legii (art.9, art.17 si art.164 C.proc.civ.);

- prorogare judecatoreasca, prin efectul unei hotarari judecatoresti (art.23, art.40

alin.3, art.37, art.169 alin. final, art.312 alin.5 C.proc.civ.);

- prorogare conventionala sau voluntara, stabilita in temeiul conventiei partilor

(art.19 si art.159 C.proc.civ.).

3.6. Incidente procedurale cu privire la competenta delegarii instantei ori a stramutarii pricinilor.

a) Delegarea instantei

Codul de procedura civila prevede in art.23 singura situatie obiectiva in care judecarea unei cauze este vadit imposibila a se desfasura la instanta competenta potrivit legii.

Astfel, "cand, din pricina unor imprejurari exceptionale, instanta competenta

este impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze, Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa judece pricina".

Institutia delegarii isi gaseste aplicare doar in conditiile de exceptie care sunt

desprinse din textul citat:

1. existenta unor imprejurari exceptionale de natura sa impiedice instanta competenta sa functioneze.

2. a doua conditie este aceea ca "impiedicarea instantei de a functiona sa se consume intr-un interval de timp indelungat".

Cererea pentru desemnarea unei alte instante de acelasi grad este solutionata in toate cazurile de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie care va constata daca motivele invocate fac aplicabile dispozitiunile art.23 C.proc.civ.

In cazul admiterii cererii Inalta Curte de Casatie si Justitie va desemna o alta

instanta de acelasi grad pentru solutionarea cauzei civile respective.

b) Stramutarea pricinilor

Potrivit art.37 C.proc.civ., stramutarea unei pricini de la o instanta la alta de

acelasi grad, poate fi dispusa in urmatoarele 3 situatii :

1) cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv

printre magistratii instantei;

2) pentru motive de banuiala legitima;

3) pentru motive de siguranta publica.

Hotararea asupra stramutarii se da fara motivare (art.40 alin.4), fiind, impreuna cu hotararea de divort data in conditiile art.617 alin.2 C.proc.civ singurele hotarari care nu se motiveaza. Hotararea asupra stramutarii nu este supusa nici unei cai de atac ordinare sau extraordinare.

c) Exceptia de necompetenta

Exceptia de necompetenta este mijlocul procedural prin care se contesta, in cursul judecatii, competenta instantei aleasa de catre reclamant.

Exceptia de necompetenta se invoca in mod diferit, dupa cum norma de competenta ce se pretinde ca a fost incalcata este de ordine publica sau de ordine privata.

Daca exceptia de necompetenta a fost admisa instanta pronuntandu-se printr-o hotarare de declinare a competentei, se declara necompetenta astfel incat se va dezinvesti si, totodata, va dispune trimiterea cauzei instantei competente sau organului cu atributii jurisdictionale competent.

Impotriva acestei hotarari, partea nemultumita are deschisa calea recursului in termen de 5 zile de la data pronuntarii ei (art.158 alin.3 C.proc.civ.).

Trimiterea efectiva a dosarului la instanta competenta se va face de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila (art.158 alin.3 C.proc.civ.). Exercitarea unei cai de atac chiar de partea care a cerut declinarea competentei, nu impiedica instanta dezinvestita sa trimita dosarul de indata instantei competente sau organului cu atributii jurisdictionale competent.

Daca exceptia de necompetenta a fost respinsa, instanta se pronunta printr-o

incheiere, susceptibila de a fi atacata. potrivit legii, cu apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului (art.158 alin.2 C.proc.civ.).

d) Conflictele de competenta

Prin conflict de competenta se intelege situatia in care doua sau mai multe instante judecatoresti se considera competente sa solutioneze aceeasi pricina,ori,din contra se considera necompetente declinandu-si competenta.

Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.

In prima situatie, doua sau mai multe instante sesizate cu aceeasi pricina, se declara competente sa o solutioneze, refuzand sa-si decline competenta in favoarea altei instante sau organ cu atributii jurisdictionale.

In cea de-a doua situatie, doua sau mai multe instante, prin hotarari irevocabile, se declara necompetente sa solutioneze o pricina civila, declinandu-si reciproc competenta.

Procedura si instanta competenta sa solutioneze conflictele de competenta sunt prevazute de art.21-22 C.proc.civ.

Competenta de solutionare a conflictelor de competenta apartine instantei superioare comuna instantelor aflate in conflict (art.22 alin.1-3 C.proc.civ.).