Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Aplicarea legii penale in spatiu

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Aplicarea legii penale in spatiu

1. Consideratii generale




Aplicarea legii penale in spatiu consta in activitatea de traducere in viata a prescriptiilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul comiterii diferitelor infractiuni (in tara sau in strainatate) de catre cetateni romani sau straini ori de persoane fara cetatenie.

In general, avand in vedere principiul suveranitatii statului roman, legea noastra penala se intinde, spatial, pana acolo unde se intinde suveranitatea. De asemenea, aceasta se adreseaza, deopotriva, tuturor persoanelor care se gasesc pe teritoriul romanesc si care trebuie sa se conformeze prevederilor acesteia.

Practica demonstreaza, insa, ca se comit fapte prevazute de legea penala romana si in strainatate, fie de catre cetateni romani, fie de cetateni straini, fapte care sunt indreptate impotriva intereselor statului nostru ori ale caror victime sunt cetateni romani. In aceste situatii, efectul strict teritorial al legii penale romane nu este suficient, nu le poate acoperi, ceea ce ar crea posibilitatea vatamarii valorilor sociale ocrotite de legea penala romana, fara a se putea aplica sanctiunea ca efect al acesteia, in vederea realizarii scopului legii penale.

Pot exista si cazuri in care se comit infractiuni in strainatate de catre cetateni straini, altele decat cele indreptate impotriva intereselor statului roman ori a persoanelor de cetatenie romana, dar urmate de refugierea infractorilor pe teritoriul tarii noastre., caz in care efectul teritorial al legii penale romane apare trunchiat.

Din aceste considerente, legiuitorul roman a promovat conceptia potrivit careia finalitatea normelor care reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu spatiul permite organizarea activitatii de represiune penala atat pe plan intern, cat si pe plan international, in asa fel incat, oriunde, in orice loc s-a savarsit o fapta penala, sa existe posibilitatea de a trage la raspundere penala pe faptuitor.

Ca atare, principiile de aplicare a legii penale in raport cu spatiul trebuie sa ofere solutii la problemele ce se ivesc in interactiunea spatiului cu faptele si persoanele care savarsesc infractiuni, adica sa dea raspuns problemelor de aplicare a legii penale la toate situatiile concrete, respectiv:

a) cand fapta s-a savarsit in intregime pe teritoriul tarii si faptuitorul se afla in tara ;

b) cand fapta s-a savarsit, in parte, pe teritoriul tarii, ori numai rezultatul s-a produs pe teritoriul tarii;

c) cand fapta s-a savarsit in intregime in strainatate, dar faptuitorul este cetatean roman sau apatrid, cu domiciliul in Romania;

d) cand fapta s-a savarsit in strainatate de catre un cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania, dar impotriva statului roman ori cetatenilor romani;

e) cand fapta s-a savarsit in strainatate, de cetateni straini, dar dupa savarsirea acesteia s-au refugiat pe teritoriul Romaniei.

Pentru a oferi solutii acestor probleme, in C.penal (art. 10 - 16) au fost consacrate reguli cu valoare de principii, acestea fiind:

a) principiul teritorialitatii, pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei;

b) principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii legii penale, pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii noastre.

Trebuie precizat faptul ca numai recunoasterea si aplicarea tuturor principiilor care guverneaza intinderea in spatiu a efectelor legii penale fac posibila realizarea eficienta a activitatii de represiune.

Daca sunt analizate separat, principiile de aplicare a legii in spatiu sunt limitate, imperfecte si nu pot acoperi totalitatea situatiilor in care legea penala nationala trebuie aplicata. Este adevarat ca legea penala romana are, in primul rand, caracter teritorial, dar pentru consideratiuni bine definite are uneori si caracter extrateritorial, asa cum vom evidentia in cele ce urmeaza.

2. Aplicarea legii penale romane faptelor savarsite pe teritoriul Romaniei

2.1. Principiul teritorialitatii legii penale

Este un principiu de baza al aplicarii legii penale in spatiu, consacrat prin dispozitiile art.10, alin.1, C.penal, care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.

Aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite pe teritoriul tarii este exclusiva si neconditionata, adica atat calificarea faptei ca infractiune, conditiile raspunderii penale, aplicarea infractiunilor si executarea acestora se realizeaza pe baza legi penale romane, indiferent de calitatea faptuitorului: cetatean roman sau strain, persoana fara cetatenie domiciliata in Romania sau in strainatate.

Principiul teritorialitatii este legat de suveranitatea statului. Teritoriul este expresia materiala a suveranitatii si independentei poporului care il locuieste[1].Intrucat normele penale au ca principal scop apararea suveranitatii, independentei si unitatii statului, este normal ca autoritatea lor in spatiu sa se intinda atat cat se intinde suveranitatea de la care emana si pe care o ocrotesc.

Suveranitatea fiind exclusiva, indivizibila si inalienabila refuza de a fi aparata de o lege straina2.

Legea penala este teritoriala, fiindca rolul ei este de a realiza, mentine si reintegra norma juridica pe teritoriul statului caruia ii apartine3.

Legea penala este teritoriala si pentru ca se impune si apara, in egala masura, pe toti cei care se gasesc pe teritoriul unui stat, indiferent daca acestia sunt cetateni straini, ori persoane fara cetatenie si indiferent daca au sau nu domiciliul pe teritoriul acelui stat (ex: un cetatean strain care a comis o infractiune pe teritoriul romaniei, nu poate pretinde sa fie sanctionat potrivit dispozitiilor mai favorabile prevazute de legea penala a tarii sale, intrucat legea penala romana nu poate intra in conflict in astfel de situatii cu o lege penala straina4).

Pentru a se putea determina cu precizie incidenta legii penale potrivit principiilor teritorialitatii este necesar sa se realizeze o explicare a notiunilor de „teritoriul tarii” si de „infractiune savarsita pe teritoriul tarii”.

2.2. Notiunea de teritoriu

In acceptiunea legii penale, notiunea de teritoriu are un sens mai larg decat notiunea de teritoriu in sens geografic. Acest lucru rezulta neindoielnic din prevederile art.10, alin.2, C.penal care prevede ca prin teritoriul Romaniei se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontierele de stat, inclusiv apele maritime interioare, subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia.

Asadar, din aceasta definire a teritoriului rezulta ca acesta cuprinde urmatoarele elemente:

a) intinderea de pamant sau suprafata terestra cuprinde acel perimetru dintre frontierele politico-geografice stabilite cu statul nostru prin conventii cu statele vecine;

b) apele interioare, cuprind apele situate in interiorul granitelor geografice, respectiv apele curgatoare (parauri, rauri, fluvii), apele statatoare (lacuri naturale, lacuri glaciare, lacuri vulcanice, lacuri de acumulare, balti, helestee), precum si apele maritime interioare (golfurile).

Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei, modificata si completata de Lg. 36/2002, aduce o clarificare importanta cu privire la apele maritime interioare, care se situeaza intre tarmul marii si liniile de baza de la care se masoara marea teritoriala. Astfel, liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau, dupa caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente.

c) marea teritoriala a Romaniei cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz, apelor maritime interioare, pe o latime de 12 mile marine (22.224 m), masurata de la liniile de baza. Aceasta limita constituie frontiera de stat maritima a Romaniei.

d) zona contigua a Romaniei este fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde de-a lungul marii pana la distanta de 24 mile marine, masurata de la liniile de baza;

e) zona economica exclusiva este fasia de mare adiacenta zonei contigue, care se intinde spre largul marii pana la distanta de 200 mile marine masurata de la liniile de baza, astfel cum a fost stabilita in conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra dreptului marii, ratificata de Romania prin Legea 110/1996;

f) subsolul este corespunzator solului terestru, acvatic, marii teritoriale fara limite in adancime (practic pana unde poate ajunge omul);

g) spatiul aerian sau coloana de aer de deasupra teritoriului (suprafetei terestre, apelor interioare, marii teritoriale, pana la limita spatiului cosmic[2].

Spatiul cosmic este delimitat de spatiul aerian dupa altitudinea celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit (90-110km).

2.3. Notiunea de infractiune savarsita pe teritoriul tarii

Intelesul expresiei „infractiune savarsita pe teritoriul tarii” este explicata de legiuitorul roman prin dispozitiile art.10, alin.3 C.penal, potrivit caruia infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand a fost comisa pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava romana, precum si atunci cand pe teritoriul Romaniei ori pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub pavilion romanesc.

In conformitate cu textul de lege enuntat, infractiunea este considerata a fi savarsita pe teritoriul tarii noastre si ca atare, este aplicata legea penala romana, potrivit principiului teritorialitatii, in urmatoarele situatii:

a) cand infractiunea este savarsita in totalitate pe teritoriul tarii noastre, asa cum consacra art.10, alin.2 din Codul penal;

b) cand infractiunea este savarsita, in intregime, pe o nava romana aflata in afara apelor maritime interioare si a marii teritoriale ori pe o aeronava romana aflata in afara spatiului aerian al Romaniei;

c) cand pe teritoriul Romaniei, in sensul art.10, alin.2 C.penal, sau pe o nava sau aeronava romana aflata in strainatate s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii.

Aceasta din urma situatie este cunoscuta in doctrina penala sub denumirea de regula sau teoria ubicuitatii sau a desfasurarii integrale, potrivit careia infractiunea se considera savarsita pretutindeni (termenul ubicuitate deriva din adverbul latin ubique-pretudindeni). Aceasta teorie a fost preferata altor teorii preconizate (teoria actiunii, teoria rezultatului, teoria preponderentei sau a actului esential, teoria ilegalitatii, teoria vointei infractorului) pentru determinarea locului savarsirii infractiunii, deoarece nu restrange acest loc la teritoriul pe care s-a savarsit o anumita parte a activitatii infractionale, cu excluderea competentei de jurisdictie a altor stat ca in cazul teoriilor enumerate mai sus.

Teoria ubicuitatii a intrunit adeziunea celor mai multi autori si a fost adoptata in cele mai multe legislatii oferind solutii problemelor ce privesc: infractiunile continue, continuate, complexe, in cazul tentativei sau participarii la infractiune ca autor, instigator, complice, cand activitatea infractionala se desfasoara in parte si in afara teritoriului tarii noastre.

Regula ubicuitatii este consacrata si de Codul penal din 1936 si de cel din 1968:

d) cand infractiunea este savarsita pe insulele artificiale din zona economica exclusiva a Romaniei din Marea Neagra, in cadrul instalatiilor si lucrarilor romanesti aflate in aceasta zona, precum si atunci cand infractiunea se comite in zona de securitate a acestora, pe o raza de 500 de m din fiecare punct al limitelor exterioare.

2.4. Exceptii de la principiul teritorialitatii

De la principiul teritorialitatii exista anumite exceptii in sensul ca acesta nu actioneaza cu privire la unele categorii de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii si anume :

a)      infractiunile savarsite de persoanele care se bucura de imunitate de jurisdictie penala.

In baza prevederilor art.15, C.penal, legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman.

Imunitatea de jurisdictie penala este acceptata unanim in legislatiile penale moderne si presupune ca infractiunile savarsite de reprezentantii diplomatici straini nu vor fi judecati dupa legea penala a statului unde sunt acreditati. Ca atare, legea penala romana nu se va aplica pentru infractiunile comise de reprezentantii diplomatici straini nici pentru faptele savarsite pe teritoriul Romaniei, nici pentru alte fapte unde legea penala romana ar fi incidenta conform principiului realitatii si universalitatii. Recunoasterea imunitatii de jurisdictie penala pentru personalul diplomatic al statului unde este acreditat are menirea de a oferi acestuia conditii depline in indeplinirea misiunilor incredintate.

In acest sens, art.39 al Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice stipuleaza ca persoana agentului diplomatic este inviolabila. De asemenea, art. 31 din acelasi act normativ prevede ca agentul diplomatic se bucura de imunitate de jurisdictie penala a statului acreditat .

Potrivit normelor internationale reprezentantii diplomatici pot fi: ambasadorul, insarcinatul cu afaceri ad-interim, consilierul de ambasada sau de legatie, secretarii de ambasada sau de legatie. Personalul administrativ si tehnic al ambasadei sau legatiei nu se bucura de imunitate de jurisdictie penala. In sensul normelor penale internationale, imunitatea de jurisdictie se refera si la inviolabilitatea localului ambasadelor sau legatiilor statelor straine aflate in Romania, autoritatile publice romanesti neputand patrunde in incinta acestora fara aprobare. In astfel de situatii, imunitatea de jurisdictie penala apare ca o exceptie de ordin procedural, deoarece legea penala romana nu poate fi aplicata intrucat organelor de urmarire penala romane le este interzis accesul in localurile si terenurile misiunilor diplomatice care se bucura de inviolabilitate, conform conventiilor internationale. Autoritatile romane pot interveni doar daca seful misiunii diplomatice incuviinteaza ori cere expres acest lucru, in aceasta situatie legea penala romana devenind aplicabila.

Termenul de „alte persoane” din continutul art. 15, C.penal care se bucura de imunitate de jurisdictie penala se refera la: sefii statelor sau guvernelor straine, sefii unor delegatii civile sau militare straine, militarii unor armate straine aflate in tranzit sau stationate pe teritoriul statului roman in baza unui acord comun, etc.

Trebuie precizat, insa, ca imunitatea de jurisdictie penala recunoscuta personalului diplomatic sau altor persoane prin conventii internationale, nu le scuteste pe acestea de raspunderea penala la care pot fi supuse in statele carora le apartin. Statul unde reprezentantul altui stat se bucura de imunitate de jurisdictie penala are la dispozitie alte mijloace de drept international pentru a atrage atentia statului acreditat asupra activitatii infractionale a reprezentantului sau, declarandu-l „persona non grata” si obligandu-l sa paraseasca tara .

Imunitatea de jurisdictie penala contribuie la mentinerea unor relatii amicale intre statele lumii, oferind reprezentantilor diplomatici un camp larg de actiune.

b) infractiunile savarsite la bordul unor nave straine aflate in trecere prin marea teritoriala ori pe timpul cat se afla in porturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei.

Aceasta exceptie de la principiul teritorialitatii legii penale isi gaseste consacrarea juridica in Lg. nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei. In conformitate cu prevederile art. 17 alin.2 din acest act normativ, jurisdictia penala a Romaniei nu se exercita la bordul unei nave straine folosite in scopuri comerciale, care trece prim marea teritoriala , in legatura cu infractiunile savarsite la bordul acesteia , cu urmatoarele exceptii:



- infractiunea era indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui cetatean roman ori a unei persoane rezidente pe teritoriul Romaniei;

- infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau de o persoana fara cetatenie care are domiciliul pe teritoriul Romaniei;

- infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala;

- aplicarea legii penale romane este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante sau de substante psihotrope;

- asistenta autoritatilor romane a fost ceruta, in scris, de capitanul navei ori de un agent diplomatic sau de un functionar consular al statului sub al carui pavilion navigheaza nava.

Art. 25 din Lg. 17/1990 prevede ca navele militare straine si alte nave straine folosite pentru servicii guvernamentale se bucura de imunitate de jurisdictie penala pe timpul cat se afla in porturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei;

Lg. 36/2002, care modifica si completeaza Lg. 17/1990 prevede si jurisdictia statului roman asupra zonei economice exclusive a Romaniei in Marea Neagra privind:

amplasarea si folosirea de insule artificiale. de instalatii si lucrari;

cercetarea stiintifica marina;

protectia si conservarea mediului marin si a faunei marine.

Astfel, potrivit art. 7, din acelasi act normativ zona economica exclusiva a Romaniei este instituita in spatiul marin al tarmului romanesc la Marea Neagra, situat dincolo de limita apelor marii teritoriale si adiacent acestora, in care Romania isi exercita drepturi suverane si jurisdictia asupra resurselor naturale ale fundului marii, sub solul acesteia si coloana de apa de deasupra, precum si in ceea ce priveste diferitele activitati legate de explorarea, exploatarea, protectia, conservarea mediului si gestionarea acestora. De asemenea intinderea zonei economice exclusive a Romaniei se stabileste prin delimitarea pe baza de acord incheiat cu statele vecine ale caror tarmuri sunt limitrofe sau situate fata in fata cu litoralul romanesc al Marii Negre, tinandu-se seama de faptul ca latimea maxima a zonei economice exclusive, in conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra dreptului marii, ratificata de Romania prin Lg. 110/1996 poate fi de 200 mile marine masurata de la liniile de baza.

In concluzie, se pot distinge trei situatii referitoare la infractiunile savarsite la bordul unei nave straine aflate in trecere prin marea teritoriala ori pe timpul cat se afla in porturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei, si anume:

- atunci cand o infractiune este savarsita de catre o persoana aflata la bordul unei nave militare straine, indiferent daca nava se afla intr-un port romanesc, in apela maritime interioare sau in marea teritoriala, in trecere sau stationare intr-un port romanesc sau in apele maritime interioare legea penala romana nu se aplica;

- cand o infractiune este savarsita de o persoana care se afla imbarcata la bordul unei nave comerciale straine care se afla stationata intr-un port romanesc sau in apele maritime interioare se aplica legea penala romana;

- cand o infractiune este savarsita la bordul unei nave comerciale care se afla in trecere prin marea teritoriala a Romaniei, legea penala romano nu se aplica.

c) infractiunile savarsite la bordul aeronavelor straine aflate in limitele teritoriale romanesti

Legea penala romana nu se aplica infractiunilor savarsite pe aeronavele straine aflate pe teritoriul tarii noastre. In acest caz avem doua situatii:

- in cazul aeronavelor militare, regula neaplicarii legii penale romane in raport cu faptele comise la bordul acestora sau in timpul serviciului de catre persoanele din echipajele lor, chiar cand se afla in afara aeroportului, este absoluta si neconditionata, in sensul ca se aplica intotdeauna si in orice conditii. Se porneste de la premisa ca aeronavele militare reprezinta statul caruia ii apartin si ca, oriunde s-ar afla, ele raman sub suveranitatea statului lor si sunt supuse legilor acestuia, in exclusivitate;

- in cazul aeronavelor comerciale, regula neaplicarii legii penale romane este relativa si conditionata, in sensul ca functioneaza pe baza de reciprocitate si numai daca infractiunile savarsite n-au tulburat ordinea noastra de drept sau n-au adus vreo vatamare intereselor statului roman ori unui cetatean roman. In aceasta situatie se considera ca atata timp cat ordinea noastra de drept nu este incalcata prin infractiunile savarsite pe aeronavele straine, aplicarea legii penale romane, care nu este necesara, ar putea tulbura fara temei, relatiile tarii noastre cu statul sub al carui pavilion circula acele aeronave.

d) infractiunile savarsite in sediile diplomatice straine aflate in tara noastra de catre membrii si personalul acestora

Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice prevede in art.22 ca localurile misiunilor diplomatice sunt inviolabile si nu este permis agentilor statului acreditar sa patrunda in ele decat cu consimtamantul sefului misiunii.

Problema inviolabilitatii tine de curtoazia internationala din care deriva obligatia fiecarui stat de a acorda reprezentantilor diplomatici ai celorlalte state o pozitie privilegiata pentru a realiza acelasi lucru, pentru proprii reprezentanti. Mai bine zis, este o reciprocitate de concesii, in sensul ca fiecare stat renunta la dreptul sau de jurisdictie asupra faptelor comise pe teritoriul sau de catre reprezentantii diplomatici ai unor state straine si nu permite organelor sale sa patrunda in incinta reprezentantelor diplomatice fara acordul sefilor acestora .

Nevoia de a asigura libertatea deplina de actiune a personalului diplomatic explica, in mod clar, inviolabilitatea sediului reprezentantelor diplomatice, iar daca acest atribut nu ar exista, s-ar putea comite unele abuzuri de catre organele statului acreditar, ceea ce ar impiedica realizarea atributiilor ce revin diplomatilor.

In doctrina dreptului penal si a celui international s-a emis teoria extrateritorialitatii cu au ajutorul careia s-a incercat sa se justifice exceptiile de la principiul teritorialitatii prin formula prelungirii teritoriului statului cu suprafata terestra pe care se afla reprezentantele diplomatice din strainatate si cu cea a navelor si aeronavelor aflate in afara granitelor statului respectiv.

In aceste conditii in care ar fi acceptata teoria extrateritorialitatii, se poate crea o imagine falsa in sensul ca diplomatii sau personalul navelor si aeronavelor nu ar fi obligati sa respecte legile statului pe teritoriul caruia se gasesc sub pretextul ca acestia s-ar afla pe teritoriul statului de care apartin, o asemenea interpretare putand da nastere la arbitrariu, cu toate consecintele ce decurg cu privire la bunele relatii dintre state. Recunoasterea acestei teorii ar duce, in mod practic, la sustragerea de sub imperiul legii penale a unor fapte comise pe anumite portiuni de teritoriu, pentru a le supune altei legi penale, ori la marirea artificiala a continutului teritoriului unui stat pentru a explica extinderea imperiului legii penale .

Punctul nostru de vedere este ca infractiunile comise in localul unor reprezentante diplomatice, ori pe o nava sau aeronava aflata pe teritoriul strain, trebuie considerate ca fiind comise in tara in care acestea se gasesc efectiv si nu in strainatate. De aici deriva consecinta ca un infractor refugiat in sediul unei misiuni diplomatice sau pe un vas (aeronava) se gaseste in tara si nu in strainatate, astfel ca pentru a fi retinut si trimis in judecata nu este nevoie sa se apeleze la extradare, ci la permisiune sefului reprezentantei diplomatice sau a comandantului navei sau aeronavei, pentru a efectua operatiunile de identificare si retinere.

In situatia in care am admite teoria extrateritorialitatii in legislatia noastra penala, am intra in contradictie cu principiul constitutional potrivit caruia teritoriul Romaniei este indivizibil si inalienabil.

e) infractiunile savarsite de personalul armatelor straine in timpul stationarii sau trecerii pe teritoriul altui stat

Conform prevederilor dreptului international, trupele straine stationate pe teritoriul unui stat sau aflate in trecere pe acest teritoriu nu sunt supuse jurisdictiei statului pe teritoriul caruia se afla. In conditiile in care stationarea trupelor straine se produce in timp de razboi, faptele comise de militarii straini se sanctioneaza potrivit reglementarilor specifice starii de razboi. Daca acest lucru se realizeaza in timp de pace, pentru infractiunile savarsite de militarii straini nu se aplica legea penala in conformitate cu principiul teritorialitatii, ci se aplica legea penala a statului de care apartine armata straina, atunci cand faptele privesc infractiuni comise de militarii straini impotriva militarilor din aceleasi trupe. Daca militarii trupelor straine savarsesc infractiuni impotriva unor persoane apartinand statului pe care stationeaza, se va aplica acea lege penala care este convenita prin intelegerea bilaterala dintre cele doua stat .

In concluzie, atunci cand trupele straine stationeaza in Romania sau tranziteaza teritoriul tarii noastre, infractiunile comise de militarii componenti ai acestor trupe nu pot fi sanctionati de legea romana, deoarece faptele acestora nu cad sub incidenta legii romane decat in conditiile stipulate de conventiile internationale.

f) imunitatea prezidentiala, parlamentara si guvernamentala.

Imunitatea prezidentiala este consacrata de art.84, alin.2, din Constitutia Romaniei, care prevede ca Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Ca atare, Presedintele Romaniei nu va putea fi pus sub acuzare in timpul exercitarii mandatului sau. Competenta de judecare a acestuia, pentru faptele prevazute expres de Constitutie, apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Acesta poate fi demis, de drept, la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.

Imunitatea parlamentara este consfintita de art.72, din Constitutia Romaniei. Astfel, pe baza acestei reglementari, deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile si cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata se poate face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In baza art.72, alin.3, din Constitutia Romaniei, in caz de infractiune flagranta, deputatii si senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei, urmand ca, dupa informarea presedintelui Camerei din care fac parte, aceasta sa decida asupra temeiului retinerii.

Imunitatea membrilor Guvernului Romaniei este mult mai restransa si vizeaza numai fapte comise in timpul exercitarii functiilor guvernamentale. Astfel, in baza art.109, alin.2, din Constitutia Romaniei, numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in timpul functiei lor. Cazurile de raspundere si pedepsele aplicate membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala.

3. Aplicarea legii penale romane faptelor savarsite in strainatate

Exista situatii in care unele infractiuni sunt savarsite in strainatate de catre cetateni romani sau persoane fara cetatenie domiciliate in Romania, ori de cetateni straini, impotriva intereselor statului roman ori impotriva unor cetateni romani, precum si situatii in care unii infractori straini, dupa ce au savarsit fapte grave in strainatate se refugiaza in Romania.

Pentru aceste situatii legea penala romana se poate aplica in spatiu, si dincolo de limitele teritoriului romanesc, potrivit urmatoarelor principii subsidiare:

principiul personalitatii legii penale,

principiul realitatii legii penale,

principiul universalitatii legii penale.

3.1. Principiul personalitatii legii penale

Principiul personalitatii legii penale este consacrat de art.11, C.penal, care stabileste ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean roman sau o persoana fara cetatenie care are domiciliul in tara, daca fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita. Acest principiu asigura incidenta legii penale romane in raport cu calitatea faptuitorului (cetatean roman sau persoana fara cetatenie cu domiciliul in Romania), corelat cu locul savarsirii infractiunii (strainatate).

Analizand textul art.11, C.penal, constatam ca pentru aplicarea principiului personalitatii se cer intrunite urmatoarele conditii:

a) fapta sa fie comisa in totalitate in afara teritoriului tarii. In baza criteriului ubicuitatii, nici un act de executare si nici rezultatul nu se pot produce in Romania, deoarece, in caz contrar, va interveni principiul teritorialitatii legii penale;

b) fapta sa constituie infractiune atat in baza prevederilor legii romane, cat si a prevederilor legii statului pe teritoriul caruia se comite infractiunea;

c) faptuitorul sa fie cetatean roman sau o persoana fara cetatenie, dar cu domiciliul in Romania.

Merita precizat faptul ca legea penala romana se aplica chiar daca faptuitorul a fost judecat, condamnat sau achitat in strainatate, urmand ca din pedeapsa aplicata de instanta romana sa se deduca pedeapsa sau partea din pedeapsa aplicata si executata in strainatate pentru aceeasi infractiune, precum si durata retinerii sau arestarii preventive care au fost dispuse in strainatate in legatura cu aceeasi infractiune . Principiul personalitatii legii penale mai este cunoscut sub denumirea de principiul nationalitatii active

3.2. Principiul realitatii legii penale

Principiul realitatii legii penale este prevazut de art.12, C.penal, si potrivit acestuia legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tara, contra securitatii nationale a statului roman, contra unui cetatean roman sau contra unei persoane juridice romane, daca legea penala romana prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau a detentiunii severe.

Aplicarea principiului realitatii legii penale implica indeplinirea obligatorie a urmatoarelor conditii:

a) infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului tarii noastre, adica in strainatate;

b) infractiunea savarsita sa fie indreptata impotriva securitatii nationale a statului roman, impotriva unui cetatean roman sau a unei persoane juridice romane;

c) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita sa fie detentiunea pe viata sau detentiunea severa;



d) fapta savarsita sa fie prevazuta ca infractiune de legea penala romana, principiul dublei incriminari nefunctionand in acest caz;

e) infractorul sa fie cetatean strain sau persoana fara cetatenie, domiciliata in strainatate. Legea nu cere ca faptuitorul sa fie prezent pe teritoriul tarii noastre pentru a fi urmarit sau judecat, acesta putand fi condamnat si in lipsa;

f) punerea in miscare a actiunii penale se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Aplicarea principiului realitatii legii penale se justifica prin interesul deosebit pe care il are statul roman de a proteja, chiar si in strainatate (protectie reala), valori sociale de mare importanta: siguranta nationala, cetatenii romani si persoanele juridice din Romania, impotriva unor infractiuni ce s-ar putea savarsi in afara teritoriului tarii noastre de catre cetateni straini sau apatrizi cu domiciliul in strainatate .

3.3. Principiul universalitatii legii penale

Principiul universalitatii legii penale este consacrat de prevederile art.13, C.penal ,care prevede ca legea penala se va aplica si altor infractiuni decat cele prevazute in art.12, alin.1, C.penal, savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tara daca:

a) fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;

b) faptuitorul se afla in tara.

Principiul universalitatii legii penale consacra cooperarea Romaniei in lupta comuna a statelor impotriva criminalitatii prin sanctionarea oricarui infractor aflat pe teritoriul tarii noastre astfel incat sa impiedice transformarea teritoriului national intr-un loc de refugiu pentru infractori.

Pentru aplicarea principiului universalitatii legii penale trebuie indeplinite urmatoarele conditii

a) savarsirea, in afara teritoriului tarii, a unei infractiuni, alta decat cea pentru care ar fi incidenta legea penala conform principiului realitatii;

b) infractiunea sa fie incriminata atat in legea penala romana cat si in legea statului unde a fost savarsita, adica sa aiba dubla incriminare;

c) infractiunea sa fie savarsita in totalitate in strainatate, excluzandu-se posibilitatea aplicarii principiului teritorialitatii conform criteriului ubicuitatii legii penale;

d) infractorul sa fie cetatean strain sau persoana fara cetatenie cu domiciliul in strainatate;

e) infractorul sa se afle in Romania de buna voie.

Principiul universalitatii legii penale nu se aplica in cazul in care, potrivit legii statului unde s-a comis infractiunea, exista vreo cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cand pedeapsa a fost executata sau considerata executata.

3.4. Prioritatea conventiilor internationale cu privire la infractiunile savarsite in strainatate

In conformitate cu prevederile art.14, C.penal, dispozitiile cuprinse in art.11-13 se aplica daca nu se dispune altfel printr-o conventie internationala la Romania este parte. Astfel, principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii legii penale devin aplicabile doar daca nu exista conventii internationale cu dispozitii contrare la care Romania sa fie parte. Prin incheierea sau aderarea la aceste conventii internationale, statul roman isi asuma obligatia de a actiona pentru reprimarea unor infractiuni care pun in pericol comunitatea internationala, aceste conventii dobandind calitatea de legi speciale, actionand cu prioritate in raport cu dispozitiile legii penale (art.11-13 C.penal).

4. Cooperarea internationala in lupta contra criminalitatii

Cresterea si proliferarea criminalitatii la nivel planetar, dupa incheierea primului razboi mondial, extinderea formelor organizate de criminalitate pe teritoriul mai multor state, cu referire expresa la traficul de droguri, traficul de persoane, falsificarea de moneda, falsuri cu carduri bancare si fraude informatice, acte de terorism, etc., au determinat o reactie de solidaritate din partea statelor pentru combaterea acestui fenomen deosebit de periculos.

Ca atare, statele lumii au inceput sa coopereze in lupta impotriva criminalitatii inca din anul 1923, cand s-a creat, la Viena, Comisia Internationala de Politie Criminala (C.I.P.C.) cu misiunea de a organiza colaborarea internationala pentru descoperirea autorilor actelor criminale .

Cooperarea s-a manifestat si in domeniul dreptului penal si a dreptului procesual penal prin crearea Asociatiei Internationale de Drept Penal .

4.1. Forme ale cooperari internationale in lupta impotriva criminalitatii

Cooperarea internationala imbraca forme destul de diverse si se realizeaza prin:

a) mijloace de drept penal, care cuprind:

- aplicarea legii penale romane conform principiului universalitatii (art.13 C.penal);

- incriminarea si sanctionarea in legea interna a faptelor periculoase, pentru care tara noastra s-a angajat prin tratate internationale sa le incrimineze si sa le sanctioneze;

- recunoasterea prin normele dreptului penal intern a hotararilor judecatoresti pronuntate in strainatate;

- asistenta juridica internationala.

b) mijloace de drept procesual penal, care cuprind:

- comisia rogatorie internationala;

recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte juridice straine.

4.2. Cooperarea Romaniei in combaterea criminalitatii internationale

Romania coopereaza pentru combaterea criminalitatii internationale prin aderarea la conventiile privind reprimarea infractiunilor (delicta iuris gentium) si prin incriminarea si sanctionarea in legea penala a acestor fapte periculoase.

Principalele conventii la care Romania este parte sunt:

a) Conventia internationala asupra falsificarilor de moneda, semnata la Geneva, la 20 aprilie 1929 si ratificata de Romania in anul 1930 (in urma acestei conventii a fost incriminata in C.penal, art.466, infractiunea de falsificare de valori straine);

b) Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international, adoptata la Geneva, in anul 1937. In urma acestei conventii au fost adoptate in C.penal mai multe infractiuni, cuprinse in titlul patru, intitulat crime si delicte de terorism - art.295-300 C.penal);

c) Conventia pentru reprimarea si abolirea traficului de fiinte umane si a exploatarii prostituarii altuia, incheiata in anul 1949, la initiativa ONU. Urmare acestei conventii au fost incriminate, prin dispozitiile art.204 C.penal, traficul de persoane adulte, art.205 C.penal, traficul de minori, si art.234 C.penal, proxenetismul;

d) Conventia de la Haga, din anul 1954, pentru protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat, ratificata de Romania in anul 1958. Ca urmare a acestei conventii a fost incriminata, in art.262, C.penal, infractiunea privind distrugerea si insusirea de valori culturale ale popoarelor;

e) Conventia suplimentara pentru desfiintarea sclaviei, a traficului de sclavi si a institutiilor similare sclavajului, semnata la Geneva, in anul 1956. Ca urmare a acestei conventii sclavia a fost incriminata in art.202, C.penal, iar supunerea la munca fortata sau obligatorie in art.203, C.penal;

f) Conventia de la Geneva asupra marii libere, din anul 1958, a determinat incriminarea, in art. 163, alin.3, a infractiunii de distrugere, cand are ca obiect echipamente sau instalatii de telecomunicatii, a conductelor petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune;

g) Conventia asupra marii libere, de la Geneva, din anul 1958, care califica pirateria drept crima internationala. Aceasta conventie isi are consacrarea in art.254-255, C.penal, care incrimineaza pirateria si pirateria calificata;

h) Conventia asupra stupefiantelor, din anul 1961, a O.N.U., ratificata de Romania in anul 1973. Aceasta incriminare isi gaseste locul in prevederile art.386-388, C.penal;

i) Conventia pentru reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatii aviatiei civile, incheiata la Montreal, in anul 1971, semnata de Romania in anul 1972 si ratificata in anul 1975, a dus la modificarea Codului aerian roman;

j) Conventia internationala contra luarii de ostatici, adoptata la New York, in anul 1979, ratificata de Romania in anul 1990, a determinat incriminarea faptei de lipsire de libertate in mod ilegal, in cuprinsul art.201 C.penal;

k) Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York, in anul 1984, la care Romania a aderat in anul 1990. Aceasta prevedere a fost incriminata in art.343, care prevede infractiunea de tortura.

In prezent Romania este direct interesata pentru aderarea la toate conventiile internationale in vederea modificarii legislatiei penale pentru reprimarea tuturor faptelor periculoase pentru omenire.

5. Extradarea

5.1. Notiunea si felurile extradarii

Extradarea este un act bilateral, politic si juridic, prin care un stat pe al carui teritoriu s-a refugiat un infractor preda, la cererea altui stat, pe acel infractor, pentru a fi judecat ori pus sa execute pedeapsa la care a fost condamnat.

Asadar, extradarea este un act de asistenta juridica internationala reciproca si poate fi acordata numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate .

In cazul extradarii, totdeauna, participa doua state:

a) statul solicitant, care cere, si care poate fi:

- statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea;

- statul impotriva intereselor caruia s-a savarsit infractiunea;

- statul al carui cetatean este infractorul.

b) statul solicitat, pe teritoriul caruia se afla infractorul sau condamnatul[15].

Extradarea are si un pronuntat caracter politic, intrucat ea se realizeaza pe baza vointei liber exprimate a statelor, respectandu-se suveranitatea si independenta lor.



Dupa pozitia pe care statul o are in realizarea extradarii, aceasta poate fi:

a) extradare activa, atunci cand tara noastra va inainta o cerere de extradare catre alt stat la propunerea motivata a procurorului competent in faza de urmarire penala, iar in faza de judecata sau de punere in executare a hotararii, la propunerea motivata instantei competente;

b) extradare pasiva, atunci cand statul roman primeste o cerere de extradare prin Ministerul Justitiei, de la un stat strain.

Legea 302/2004, care consacra extradarea, utilizeaza si conceptul de extradare voluntara, in sensul ca potrivit art.49, alin.1, persoana extradabila are dreptul sa declare in fata instantei ca renunta la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apara impotriva cererii de extradare si ca isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale statului solicitant. Declaratia sa este consemnata intr-un proces-verbal, semnat de presedintele completului de judecata, grefier, persoana extradabila, avocatul ei si interpret. Instanta de judecata ia in considerare si constata ca persoana extradabila este pe deplin constienta de consecintele optiunii sale si examineaza daca sunt indeplinite conditiile legale pentru extradare. Atunci cand constata ca extradarea voluntara este admisibila, instanta se pronunta si dispune, in acelasi timp, asupra masurii preventive necesare sa fie luata pana la momentul predarii persoanei extradabile. Sentinta este definitiva, se redacteaza in termen de 24 de ore si se transmite, de indata, in copie legalizata, Ministerului Justitiei pentru a proceda conform legii.

5.2. Conditiile extradarii

In conformitate cu prevederile art.22, din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciara in materie penala, Romania accepta sa predea, la solicitarea de extradare a unui alt stat, persoanele aflate pe teritoriul sau, care sunt urmarite penal sau trimise in judecata pentru o infractiune sau sunt cautate in vederea executarii unei pedepse, de catre autoritatile judiciare ale statului solicitant.

Din continutul prevederilor Legii 302/2004, rezulta ca pentru realizarea extradarii trebuie indeplinite urmatoare conditii:

a)      conditiile referitoare la infractiune:

sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant ori impotriva intereselor acestuia, sau de catre un cetatean al acestui stat;

sa existe dubla incriminare, adica fapta savarsita sa fie considerata infractiune atat in legislatia statului solicitant, cat si in legislatia statului solicitat (art.26, din Lg 302/2004). Cerinta dublei incriminari nu opereaza daca se prevede altfel printr-o conventie internationala la care Romania este parte;

b)      conditiile privitoare la infractor:

persoana a carei extradare se cere sa fie cetatean strain;

infractorul sa se gaseasca pe teritoriul statului solicitat;

c)      conditii privitoare la pedeapsa:

infractiunea pentru care se cere extradarea sa prezinte o anumita gravitate, in sensul ca aceasta trebuie pedepsita de legea ambelor state cu o pedeapsa privativa de liberate mai mare de 2 ani, sau persoana solicitata sa fi fost condamnata printr-o hotarare definitiva la o pedeapsa privativa de libertate mai mare de un an.

d)      conditii de ordin procedural:

sa existe o cerere de extradare formulata in scris de autoritatea competenta a statului solicitant. Aceasta cerere trebuie sa fie insotita de inscrisuri din care sa rezulte temeiurile pentru admiterea extradarii;

obligatia statului care primeste cererea de extradare de a-l aresta pe faptuitor pentru ca acesta sa nu aiba posibilitatea sa dispara;

obligatia statului solicitat de a comunica statului solicitant data si locul predarii faptuitorului care este extradat;

obligatia statului solicitant sa comunice statului solicitat informatii referitoare la finalizarea procesului penal in care a fost implicat cel extradat;

realizarea examenului de regularitate internationala de catre autoritatile judiciare romane (analiza cererii de extradare pentru a stabili daca sunt indeplinite conditiile pentru satisfacerea acesteia).

5.3. Exceptii de la regula extradarii

In scopul protectiei persoanelor care urmeaza a fi extradate si pentru stimularea cooperarii internationale in lupta impotriva criminalitatii, legea prevede unele exceptii de la regula extradarii, respectiv:

a)      exceptii referitoare la persoana:

- cetatenii romani nu pot fi extradati, cu exceptia situatiilor prevazute de art.24, din Lg.302/2004 (cetatenii romani pot fi extradati daca statul solicitant da asigurari considerate ca suficiente, ca in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania; persoana extradata domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare; persoana extradata are si cetatenia statului solicitant; persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat al Uniunii Europeana, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene;

- persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania;

- persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie;

- persoanele straine, citate din strainatate, in vederea audierii ca parti, martori sau experti, in fata unei autoritati romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala;

b) exceptii referitoare la pedeapsa:

- in cazul in care fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu se va putea acorda decat daca statul solicitant da asigurari considerate indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata;

- persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii poate fi extradata in caz de suspendare partiala, daca fractiunea de pedeapsa ramasa de executat este mai mare de 2 ani si nu exista alte impedimente legale de extradare.

c) exceptii referitoare la fapta:

- cand statul solicitat are dubii referitoare la cererea de extradare formulata de statul solicitant cu privire la urmarirea si pedepsirea unei persoane din considerente de rasa, de religie, de nationalitate sau de opinii politice;

- infractiunea pentru care se cere extradarea nu este o infractiune de drept comun, ci o infractiune militara;

- infractiunea pentru care se cere extradarea este considerata de statul solicitat ca infractiune politica.

d) exceptii referitoare la competenta:

- Romania poate refuza sa extradeze persoana reclamata pentru o infractiune care, potrivit legislatiei romane, a fost savarsita in totalitate sau in parte pe teritoriul ei;

- daca infractiunea a fost savarsita in afara teritoriului statului solicitant, adica intr-un stat tert, extradarea va putea fi refuzata doar daca legislatia statului roman nu autorizeaza urmarirea unei infractiuni de acelasi fel, savarsita in afara teritoriului sau, ori nu autorizeaza extradarea pentru infractiunea care face obiectul cererii.

e) exceptii de la procedura:

- extradarea poate fi refuzata daca persoana care face obiectul cererii de extradare este cercetata de autoritatile romane pentru aceeasi fapta sau pentru alte fapte;

- extradarea nu se acorda atunci cand, potrivit legislatiei ambelor state, actiunea penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila a partii vatamate iar aceasta persoana se opune extradarii;

- extradarea nu se acorda daca instanta de judecata din statul solicitant nu asigura garantiile fundamentale de procedura si protectie a drepturilor de aparare;

- extradarea nu se acorda atunci cand persoana reclamata a fost condamnata definitiv de autoritatile competente romane pentru faptele pentru care s-a cerut extradarea;

- extradarea nu se acorda daca a intervenit prescriptia actiunii penale sau a executarii pedepsei;

- extradarea nu se acorda daca a intervenit amnistia sau gratierea.



C. Barbu. – Aplicarea legii penale in spatiu si in timp, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972, p.24., p.24

V. Dongoroz – Op. cit., p.141

Decizia pen a Tribunalului Suprem nr. 52/67 Revista Romana de Drept, nr.1/1968

R. Stanoiu – Asistenta juridica internationala in materie penala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1975, p.3

I. Oancea – Op. cit., p.101

C. Bulai – Op.cit., p.73

C. Mitrache, Cr. Mitrache – Drept penal roman – Partea generala, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2004, p.72

Relatiile consulare ale romaniei – Culegere de tratate, conventii si acorduri, Bucuresti, 1995, p. 480-837

M. Zolyneak – Op. cit, p.164

V. Dongoroz – Aplicarea legii penale. Curs de drept aprofundat si comparat, Bucuresti, 1935, p.68-69

H. Grotius – De jure belli ac pacis (Despre dreptul razboiului si al pacii)

V. Dongoroz – Op. cit., p.135

I. Oancea - Op. cit., p.104

C. Bulai - Op. cit., p.78

M. Basarab - Op. cit., p.41

R. Stanoiu – Op. cit, p.61

C.I.P.C. a fost reorganizata in anul 1946, iar din anul 1956 a devenit Organizatia Internationala de Politie Criminala (O.I.P.C.) cu denumire cunoscuta de Interpol

P. Bouzat, J. Pinatel – Traite de droit penal et de Criminologie, par. I, Dolloz, 1970, p.57

Constitutia Romaniei, art.19

In raporturile internationale bilaterale, alaturi de extradare este consacrata si institutia transferului de detinuti. In acest sens, in anul 1991, Romania a incheiat o Conventie cu Turcia, ulterior problema fiind pusa in relatiile cu Cehia, Slovacia, Ucraina, Belarus, Moldova, China, Egipt, Polonia si Rusia






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1384
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site