PARTICIPATIA PENALA IMPROPRIE

PARTICIPATIA PENALA IMPROPRIE

1. Conceptul de participatie improprie

Codul penal anterior nu reglementa participatia improprie. Pentru prima oara institutia participatiei improprii si-a gasit reglementarea in Codul penal din 1968, prin dispozitiile art. 31. Reglementarea acestei forme de participatie porneste de la premisa ca pluralitatea participantilor nu se raporteaza la unitatea de infractiune, care ar presupune ca toti faptuitorii sa actioneze cu intentie, si care a dat nastere teoriei autorului mediat, ci pluralitatea participantilor se raporteaza la fapta prevazuta de legea penala, ca manifestare obiectiva la care unii participanti pot contribui cu intentie, iar altii din culpa ori fara vinovatie, pentru existenta participatiei fiind suficienta vointa comuna a participantilor de a savarsi fapta.

Din punct de vedere obiectiv participatia improprie nu se deosebeste cu nimic de participatia propriu-zisa, ambele avand aceleasi conditii de existenta. Ceea ce le deosebeste este pozitia subiectiva diferita cu care actioneaza participantii: instigatorul si complicele contribuie la savarsirea faptei intotdeauna cu intentie, in timp ce autorul comite fapta din culpa sau chiar fara vinovatie.

Din punct de vedere volitiv toti participantii voiesc sa innoade activitatea lor in vederea savarsirii faptei prevazute de legea penala, dar din punct de vedere intelectiv, in timp ce instigatorul isi reprezinta caracterul ilicit si urmarile acelei fapte, dorind sau acceptand producerea lor, autorul fie nu le prevede, fie le prevede dar considera neintemeiat ca ele nu se vor produce. Deci, desi toti participantii au vointa comuna de a contribui la realizarea aceleiasi fapte, ceea ce lipseste insa este coeziunea subiectiva dintre participanti in sensul ca unii participanti urmaresc obtinerea prin colaborare a unui alt rezultat decat cel pe care il au in vedere ceilalti participanti sau pe care acestia din urma nu-l inteleg. Cu alte cuvinte autorul este antrenat fara sa stie in savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. In sens contrar se sustine ca autorul poate actiona numai din culpa fara prevedere. Din moment ce autorul a prevazut rezultatul socialmente periculos, chiar daca nu l-a acceptat, nu se mai poate spune ca el a fost angrenat in comiterea unei infractiuni fara sa stie.

Art. 31 C. pen. nu foloseste termenii "instigare" si "complicitate", ci se refera la activitatile de "determinare", "inlesnire" sau "ajutare". Terminologia folosita poate ridica problema daca participantul care actioneaza cu intentie va fi considerat instigator sau complice, ori autor al infractiunii savarsite cu intentie. Trebuie observat, mai intai, ca termenii folositi de art. 31 exprima insusi continutul instigarii si al complicitatii. Faptul ca textul nu mentioneaza chiar acesti termeni se datoreaza imprejurarii ca, asa cum reiese din prevederile acestui articol, complicitatea poate imbraca forma participatiei improprii numai atunci cand consta in acte de inlesnire sau ajutor, nu si in cazurile de promisiune a tainuirii ori favorizare. Pe de alta parte, calitatea de instigator sau complice se determina numai in raport de materialitatea faptelor autorului, pozitia subiectiva a acestuia nu poate influenta structura participatiei. Or, reglementarea art. 31 are rolul de a stabili raspunderea participantilor in raport de latura subiectiva a faptei prevazute de legea penala, nu aceea de a reglementa structura participatiei. In sfarsit, conform art. 28 alin. 1 circumstantele personale ale unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti. Rezulta ca pozitia subiectiva a autorului (de exemplu, culpa, iresponsabilitate, minoritate) nu influenteza situatia participantilor si nici structura participatiei.

Participatia improprie poate exista la toate formele de participatie cunoscute in dreptul penal, deci poate exista participatie improprie sub forma coautoratului, instigarii si complicitatii.[7]

Codul penal prevede doua forme ale acestui tip de participatie: forma intentie si culpa, cand unii faptuitori actioneaza cu intentie, iar altii din culpa; si forma intentie si lipsa de vinovatie, cand unii faptuitori actioneaza cu intentie, iar altii fara vinovatie. In cadrul fiecarei forme putem avea cate doua modalitati, astfel: participare cu intentie la fapta altuia din culpa, si invers, participare din culpa la fapta altuia savarsita cu intentie; precum si participare cu intentie la fapta altuia comisa fara vinovatie, si invers, participare fara vinovatie la fapta altuia comisa cu intentie. Dintre toate aceste patru modalitati legea a acordat relevanta penala doar modalitatilor in care participantii contribuie la savarsirea faptei cu intentie, iar autorul din culpa sau fara vinovatie. Situatiile in care participantii coopereaza din culpa sau fara vinovatie la fapta savarsita de autor cu intentie nu constituie fapte penale pentru participanti. Cele patru modalitati pot exista distinct dar si impreuna (de exemplu, exista atat participanti care au actionat cu intentie, cat si din aceia care au actionat din culpa). In toate modalitatile, daca sunt mai multi participanti care au lucrat cu intentie, intre acestia luati separat participatia este propriu-zisa; la fel, daca mai multi participanti au actionat din culpa, intre ei priviti separat participatia este de asemenea tot propriu-zisa, existand omogenitate subiectiva.

2. Aspectul criminologic si necesitatea reglementarii participatiei improprii

Privita ca fenomen infractional, participatia improprie este o forma de ilicit deosebit de periculoasa. Folosirea cu intentie unor persoane deficiente, imprudente sau iresponsabile in scopul savarsirii de infractiuni, face ca aceste activitati sa fie usurate iar riscurile mult reduse. Aceasta explica si motivul pentru care participatia improprie este mai putin frecventa in practica judiciara, nu insa datorita raritatii cazurilor, ci mai ales deoarece aceasta forma de participatie este insidioasa, ascunsa, care de cele mai multe ori ramane vag cunoscuta. In general participantii care lucreaza cu intentie sunt persoane abile care stiu sa actioneze eficient si totusi sa ramana mereu in umbra, astfel incat, cand se cerceteaza faptele savarsite de participantii vizibili care au lucrat din culpa sau inconstient, amestecul celor ramasi in umbra sa nu poata fi dovedit sau afirmat in mod credibil.

Abilitatea celor care lucreaza cu intentie consta, in primul rand, intr-o atenta alegere a persoanelor care vor avea calitatea de autor, deci care vor savarsi fapta din culpa sau fara vinovatie, iar in al doilea rand, in orientarea abila a activitatii tuturor participantilor asa incat atunci cand fapta va fi descoperita sa nu iasa in relief decat culpa sau iresponsabilitatea autorului, si totul sa-si gaseasca o suficienta explicatie in aceasta comportare culpabila sau iresponsabila. De altfel situatia autorului, om imprudent sau iresponsabil, face ca orice incercare din partea acestuia de a aduce in scena si pe participantii aflati in umbra sa ramana fara rezultat.

In analele justitiei, in repertoriile de practica judiciara, cand s-au putut stabili cazuri de participatie improprie, acestea priveau fapte extrem de odioase, deosebit de grave prin urmarile lor, care au presupus razbunari politice, rafuieli de familie, iesiri din situatii dezastruoase si alte situatii in care crima era considerata ca unic remediu.

Codul penal de la 1968 a prevazut participatia improprie in scopul calificarii corecte a contributiei fiecarui participant. Printr-o asemenea reglementare au putut fi rezolvate diversele situatii ivite in realitatea obiectiva, situatii care demonstreaza ca participantii pot coopera la savarsirea aceleiasi fapte, unii cu intentie iar altii din culpa sau fara vinovatie, inlaturandu-se totodata fictiunile din doctrina penala cu privire la autorul mediat.

3. Tratamentul judiciar al participatiei improprii

Pedeapsa in cazul participatiei improprii prezinta urmatoarele reguli:

instigatorul sau complicele, care actioneaza numai cu intentie, vor fi sanctionati intotdeauna, indiferent de modalitatea participatiei improprii, cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savarsita cu intentie;

autorul, in modalitatea intentie-culpa, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa din culpa, binenteles, doar in cazul in care legea sanctioneaza infractiunea comisa de autor chiar si atunci cand ea a fost savarsita din culpa; iar in modalitatea intentie-lipsa de vinovatie, autorul nu se pedepseste.

In acest din urma caz insa, pentru a inlatura o stare de pericol si eventualitatea savarsirii pe viitor a unor noi fapte prevazute de legea penala, autorului ii pot fi aplicate, daca este cazul, una din urmatoarele masuri de siguranta: obligarea la tratament medical, internarea medicala si interzicerea unei functii sau profesii.

Se poate constata deci ca, spre deosebire de participatia propriu-zisa, unde Codul penal roman adopta sistemul parificarii pedepselor, in cazul participatiei improprii tratamentul sau judiciar este guvernat de sistemul diversificarii pedepselor. Acest fapt se datoreaza caracteristicilor diferite pe care le prezinta cele doua forme de participatie, fiind o consecinta logica a acestora.