| CATEGORII DOCUMENTE |
| Administratie | Drept |
Potrivit legii , darea de mita este fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, ofera ori da bani sau alte foloase unui functionar, pentru ca acesta din urma sa indeplineasca, sa intarzie indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri.
Pericolul social deosebit al acestei infractiuni rezida in aceea ca ea aduce atingere relatiilor sociale a caror formare, dezvoltare si desfasurare normala nu ar fi posibile fara asigurarea unui climat corespunzator bunului mers al unitatilor publice si private si fara protejarea probitatii functionarilor in indeplinirea atributiilor de serviciu fata de actiunile de coruptie la care ar fi expusi. Din modul in care este incriminata aceasta fapta in legea penala se desprinde ideea ca cel ce da mita - mituitorul - este autorul unei infractiuni de sine statatoare - dare de mita - si nu participant la infractiunea de luare de mita.
Darea de mita, spre deosebire de luarea de mita, nu constituie o infractiune de serviciu, ci o infractiune in legatura cu serviciul; ea se caracterizeaza printr-o actiune de corupere exercitata de un particular asupra unui functionar. In cazul darii de mita, subiectul activ nemijlocit este nedeterminat. Prin urmare el poate fi orice persoana fizica, chiar un functionar care corupe pe un alt functionar. De asemenea fapta poate fi savarsita de mai multi autori, daca fiecare a contribuit nemijlocit - in mod simultan sau succesiv - la consumarea activitatii infractionale. Totodata, la savarsirea acestei infractiuni pot exista si alti participanti in calitate de instigatori sau complici.
In ceea ce priveste obiectul juridic - atat cel generic cat si cel special - este identic cu cel al infractiunii de luare de mita. Obiectul material lipseste si in cazul darii de mita. Bunurile si valorile date de mituitor reprezinta obiectul mitei. In mod similar, in situatia in care folosul necuvenit consta in prestarea unei munci, munca prestata devine obiect al mitei.
Situatia premisa, ca parte componenta in structura infractiunii . presupune existenta in prealabil a unui serviciu, ce functioneaza in cadrul unei unitati publice sau private, avand competenta de a efectua acte de natura celor ce ocazioneaza savarsirea darii de mita, serviciu in cadrul caruia isi exercita atributiile functionarul necinstit. Fara existenta acestei situatii premise nu se poate concepe existenta infractiunii de dare de mita.
De asemenea, pentru realizarea continutului constitutiv al infractiunii, latura obiectiva trebuie sa fie alcatuita dintr-un element material, insotit de anumite cerinte esentiale, urmarea imediata si legatura de cauzalitate.
In legatura cu elementul material, acesta se concretizeaza in actiunea de corupere - dare de mita - care se poate realiza prin mai multe modalitati normative, respectiv promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase in scopul indeplinirii, neindeplinirii sau intarzierii indeplinirii unui act privitor la indatoririle de serviciu ale functionarului ori in vederea savarsirii unui act contrar acestor indatoriri.
Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de dare de mita este necesara indeplinirea unor conditii concomitente[3]:
prima conditie consta in aceea ca promisiunea, oferirea sau darea sa aiba obiect bani sau alte foloase;
a doua conditie consta in aceea ca banii sau foloasele promise, oferite sau date sa fie necuvenite, sa nu fie datorate potrivit legii, deci sa aiba caracter de retributie, adica sa constituie plata sau rasplata in vederea efectuarii unui act determinat, aratat in mod explicit[4]. Foloasele sunt necuvenite si atunci cand se promite, se ofera sau se da peste ceea ce este datorat in mod legal;
a treia conditie consta in aceea ca promitere, obtinerea sau darea de bani ori alte foloase sa se fi comis anterior indeplinirii, de catre functionar a actului in vederea caruia mituitorul a actionat, sau cel tarziu, in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu. In cazul promisiunii - ca modalitate de realizare a elementului material al infractiunii - darea efectiva a mitei poate avea loc si dupa indeplinirea actului de serviciu solicitat, deoarece infractiunea s-a consumat odata cu formularea promisiunii;
ultima cerinta este aceea ca actul pentru a carui indeplinire, neindeplinire, subiectul activ - mituitorul - promite, ofera sau da bani ori alte foloase sa fie un act privitor la indatoririle de serviciu ale functionarului ori un act contrar acestor indatoriri.
Legat de aceste cerinte esentiale, atat practica judiciara, cat si literatura de specialitate[5] s-au pronuntat in sensul ca este irelevant daca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase au fost sau nu urmate de acceptarea din partea functionarului. De asemenea nu prezinta nici un fel de relevanta judiciara faptul ca promisiunea de bani sau alte foloase a fost sau nu urmata de executare sau daca s-a realizat scopul urmarit prin coruperea functionarului. Infractiunea subzista daca s-a facut dovada ca mituitorul a promis, a oferit ori a dat bani sau alte foloase in scopul indeplinirii, neindeplinirii ori intarzierii indeplinirii actului precis determinat sau indeplinirea unui act - de asemenea determinat - contrar indatoririlor de serviciu ale functionarului.
Evident ca pentru existenta laturi obiective este necesar ca actiunea ce formeaza elementul material al infractiunii - promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase - sa produca o urmare imediata, respectiv crearea starii de pericol pentru buna desfasurare a activitatii unitatilor publice si private prin lezarea valorilor sociale privind probitatea de care trebuie sa dea dovada functionarii in exercitarea atributiilor de serviciu. Legatura de cauzalitate - care intregeste latura obiectiva - rezulta din insasi materialitatea actiunilor intreprinse de faptuitor.
Cat priveste latura subiectiva, investigarea trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunea faptuitorului a fost savarsita cu vinovatie si anume cu intentie directa. Stabilirea intentiei de a da mita este absolut obligatorie, atat pentru dovedirea existentei infractiunii, cat - mai ales - pentru a stabili daca in cauza mituirea s-a facut in conditii de constrangere a mituitorului - caz ce exclude existenta faptei - ori faptuitorul se bucura de impunitatea prevazuta de lege , daca a denuntat autoritatii fapta mai inainte ca organele de urmarire penala sa fi fost sesizate despre aceasta actiune.
Sub aspect procesual penal, pentru infractiunea de dare de mita, actiunea penala se pune in miscare din oficiu, urmarirea si judecarea facandu-se potrivit procedurii urgente reglementata de Legea 83 din 21 iulie 1992 . In ceea ce priveste competenta, urmarirea penala se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procurorul competent sa exercite supravegherea , respectiv de catre procurorul de la parchetul corespunzator instantei care judeca in prima instanta cauza , adica a tribunalului .
Infractiunea de dare de mita - denumita in literatura juridica coruptie activa - are o stransa legatura cu infractiunea de luare de mita . Aceste doua tipuri de coruptie constituie insa doua infractiuni de sine statatoare. Sub aspectul investigarii criminalistice, problemele pe care trebuie sa le clarifice aceasta sunt asemanatoare cu cele de la luarea de mita, diferentierile tinand de activitatea ilicita desfasurata de catre faptuitor, calitatea acestuia si anumite situatii cand acesta este exonerat de raspundere penala. Din acest considerent, pentru celelalte probleme - scopul urmarit prin activitatea ilicita, existenta concursului de infractiuni, posibilitatea extinderii cercetarilor pentru alte fapte sau faptuitori, masurile luate pentru anularea efectelor juridice ale actelor intocmite in conditiile darii - luarii de mita etc. - facem trimitere la explicatiile date atunci cand s-a analizat luarea de mita.
Daca la luarea de mita subiect activ nemijlocit nu poate fi decat un functionar, in cazul infractiunii de dare de mita, autor poate fi orice persoana fizica care indeplineste conditiile generale - de varsta si responsabilitate - cerute de lege. Faptul ca legea nu cere o calificare anume a faptuitorului, duce la concluzia ca darea de mita poate fi savarsita chiar si de un functionar care actioneaza pentru coruperea altui functionar. Dar, functionarul care da mita este o persoana particulara in raport cu functia si serviciul pe care le indeplineste functionarul mituit. Si aceasta fapta poate fi savarsita in participatie atat in forma coautoratului, cat si a instigarii si complicitatii. Evident, nici pentru acestia din urma, pentru existenta infractiunii, nu se cere vreo calificare a faptuitorilor. Investigarea trebuie sa clarifice, in concret, contributia acestora la derularea si consumarea activitatii, modul in care au conlucrat pentru realizarea rezolutiei infractionale.
Organele de urmarire penala, daca este cazul, trebuie sa clarifice toate aspectele activitatii ilicite care s-au realizat printr-un intermediar. Astfel este considerat autor al infractiunii de dare de mita, persoana care promite, ofera sau da bani sau alte foloase unui functionar printr-un intermediar. In acest caz organele de urmarire penala trebuie sa stabileasca daca promisiunea, oferta sau folosul dat prin intermediar ajunge la functionarul care in virtutea functiei si atributiilor de serviciu indeplineste, nu indeplineste, intarzie indeplinirea unui act licit sau face un act contrar - deci ilicit - atributiilor sale de serviciu, pentru ca numai in acest caz are loc consumarea infractiunii. Daca actiunea tipica a infractiunii de dare de mita se opreste la intermediar ramanand necunoscuta functionarului nu se poate retine infractiunea de dare de mita pentru cel care a promis, a oferit sau a dat bani ori alte foloase prin intermediar. De asemenea, organele de urmarire penala trebuie sa cunoasca situatia juridica a intermediarului prin care se da mita. Acesta este complice la infractiunea de luare de mita si nu la cea de dare de mita[14]. In cazul in care chiar intermediarul a conceput infractiunea si l-a determinat pe mituitor sa o comita prin intermediul sau, el va cumula calitatea de instigator si complice, dar va fi pedepsit doar pentru instigare la dare de mita pentru ca instigarea, ca forma de participatie principala absoarbe complicitatea.
Pentru lamurirea modalitatilor in care s-a realizat actiunea de corupere a functionarului, investigarea trebuie sa clarifice, in concret, in ce a constat aceasta, altfel spus, daca fapta s-a savarsit prin darea de bani ori alte foloase, prin oferirea sau promisiunea acestora unui functionar pentru ca acesta din urma sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa intarzie ori sa faca un act contrar indatoririlor sale de serviciu.
In ceea ce priveste modalitatea normativa a promisiunii, organele de urmarire penala trebuie sa clarifice daca mituitorul a facut un angajament, o fagaduiala sau si-a asumat o obligatie fata de un functionar pentru a-i remite in viitor - intr-un termen determinat sau fara termen - o suma de bani sau alte foloase. Promisiunea poate fi facuta verbal sau in scris, poate fi expresa sau aluziva. Sarcina organelor de urmarire penala este aceea de a stabili daca promisiunea este serioasa - pentru a exista fapta - sau daca este vaga ori imposibil de realizat - situatie in care nu se poate retine infractiunea de dare de mita - chiar daca foloasele promise nu sunt determinate sub aspectul calitatii si cantitatii. O problema esentiala de clarificat in ceea ce priveste promisiunea unor bani sau alte foloase este aceea de a stabili ca promisiunea a ajuns la cunostinta destinatarului - functionarul - necerandu-se ca functionarul caruia ii este adresata promisiunea sa inteleaga pe deplin despre ce este vorba. Asadar organele de urmariri penale vor stabili consumarea infractiunii de dare de mita chiar daca functionarul caruia i se promite nu pricepe, intrucat nu se poate inlatura vinovatia celui care promite pentru simplul fapt ca functionarul este "greu de cap" si nu pricepe ce i se cere sau "nu-si crede urechilor" cand i se face o promisiune clara[15]. Organul de urmarire penala trebuie sa aiba in vedere ca promisiunea de a da mita nu implica actul corelativ al acceptarii sau nerespingerii, ea fiind un act unilateral al celui care urmareste sa corupa un functionar.
Prin oferire, organele de urmarire penala trebuie sa inteleaga si sa stabileasca existenta unei propuneri facute functionarului de a-i da bani sau alte foloase, insotita de prezentarea acestora sau de punerea lor efectiva la dispozitia lui. Pentru exemplificare mentionam: aratarea banilor; aratarea plicului, insotita de un semn elocvent; lasarea banilor ca si cum ar fi uitati, pe o masa; introducerea bancnotelor printre unele acte remise functionarului. Trebuie stabilit de asemenea ca oferta este precisa, neechivoca si ca este concretizata intr-o actiune efectiva, reala. Oferta trebuie de asemenea sa porneasca din initiativa particularului - mituitorul - si sa fie voluntara si spontana. Daca oferta este precedata de promisiune infractiunea se consuma odata cu formularea promisiunii, dar surprinderea mituitorului si mituitului in momentul ofertei, in aceasta situatie, are menirea de a proba infractiunea de dare de mita si pe aceea de luare de mita. Daca oferta nu a fost precedata de promisiune, organele de urmarire penala trebuie sa stabileasca momentul ofertei, pentru a se stabili momentul consumarii infractiunii de dare de mita, chiar daca oferta nu este primita.
In ceea ce priveste a treia modalitate de savarsire a infractiunii - darea de bani sau alte foloase - organele de urmarire penala trebuie sa lamureasca daca actiunea mituitorului a constat in inmanarea sau predarea celui mituit a banilor sau foloaselor.
Constituie infractiunea de dare de mita: fapta unei persoane de a fi oferit o suma de bani unor organe de urmarire penala - care aveau latitudinea de a o lasa in stare de libertate ori de a o trimite in judecata in stare de arest - pentru a nu o aresta[16]; fapta unei persoane de a oferi o suma de bani unui organ de cercetare penala in scopul de a nu-i dresa acte privitoare la savarsirea unei infractiuni ; fapta unei persoane de a oferi o suma de bani unui organ de cercetare penala care, desi nu are atributia de a rezolva cauza, ar putea sa refaca cercetarea, prin denaturarea actelor de urmarire si in asa fel incat, in cele din urma, s-ar putea ajunge la solutionarea cauzei de procuror in sensul dorit de mituitor ; fapta unui inculpat de a fi dat unui tehnician o suma de bani pentru ca acesta sa-i faciliteze receptionarea unei cantitati de miere falsificata ; fapta unei persoane care a oferit o suma de bani unei functionare pentru a o determina sa-i dea doua foi de hartie alba cu sigiliul institutiei, sigiliul care se afla in mod permanent la seful biroului ; fapta unor gestionari de a imparti cu revizorul contabil plusurile constatate in gestiunea lor, pe care acesta in baza unei intelegeri prealabile, omisese sa le inregistreze, constituie pe langa infractiunea de delapidare infractiunea de dare de mita pentru gestionari si luare de mita pentru revizorul contabil .
In practica judiciara recenta[22] s-a retinut infractiunea de dare de mita pentru o persoana care afland ca un prieten al sau - fata de care se efectuau cercetarile penale - a fost retinut si condus la sediul politiei de un ofiter de politie, a oferit acestuia - fiind insa refuzat - un inel de aur pentru a-l pune in libertate pe prietenul sau, chiar daca ordonanta de retinere a fost emisa de un alt ofiter de politie, care a si continuat urmarirea penala.
Organele de urmarire penale trebuie sa clarifice daca functionarul caruia i s-au promis, oferit sau dat foloasele are sau nu competenta de a efectua actul in vederea caruia particularul a efectuat actiunea de mituire. Daca functionarul nu are o asemenea competenta, nu se va putea retine infractiunea de dare de mita.Ca si luarea de mita, investigarea trebuie sa clarifice daca banii sau foloasele au fost date in scopul efectuarii de catre mituit a unor acte licite sau ilicite referitoare la indatoririle de serviciu ale functionarului. Clarificarea activitatilor concrete in care faptuitorul a realizat actiunea de corupere prezinta importanta si sub aspectul confiscarii sumelor de bani ori foloaselor materiale ce au constituit obiectul darii de mita, stiut fiind ca dispozitiile privitoare la confiscare prevazute in cazul luarii de mita[23] se aplica in mod corespunzator si in cazul darii de mita, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare .
Potrivit legii[25], daca promisiunea, oferirea sau darea de bani s-a facut datorita faptului ca mituitorul a fost constrans la aceasta de catre functionarul la care a apelat, o astfel de imprejurare duce la inlaturarea caracterului penal al faptei. Prin urmare, daca se constata acest lucru infractiunea de dare de mita nu mai subzista.
Organele de urmarire penale trebuie sa stabileasca ca prin constrangere s-a provocat un sentiment de teama legat de iminenta suportare a unui prejudiciu si acesta este generatorul unei presiuni psihice de natura a inlatura posibilitatea liberei determinari si dirijari a vointei mituitorului. Daca, in cazul darii de mita, constrangerea nu s-ar concretiza intr-o asemenea presiune psihica, provocata de teama de a suferi in mod iminent un grav prejudiciu, nu s-ar mai putea vorbi de constrangere, ci eventual de o simpla pretindere de mita, in sensul articolului 254. alineatul 1 din Codul penal. Constrangerea - s-a aratat in literatura de specialitate[26] - trebuie sa fie de natura sa suprime sau sa restranga libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra careia este exercitata - mituitorul -, incat sa o sileasca la o conduita impusa sau pretinsa de mituit.
Organele de urmarire penala au obligatia ca, ori de cate ori stabilesc existenta constrangerii, sa constate mijlocul folosit de faptuitor pentru a constrange, primejdia reala sau aparenta la care a fost supus cel constrans si starea de temere, de alarmare, de natura a justifica atitudinea sa de a fi cedat in fata constrangerii.
Totodata trebuie clarificat aspectul daca initiativa darii de mita a apartinut mituitorului sau celui mituit, in prima situatie existand infractiunea de dare de mita, chiar daca, ulterior, functionarul care a primit mita a staruit pe langa mituitor sa-i aduca bunurile oferite. In acest sens s-a pronuntat si practica judiciara[27] argumentandu-se ca daca initiativa darii de mita a apartinut mituitorului, inseamna ca infractiunea de dare de mita s-a consumat din acel moment, adica anterior staruintei depuse de functionarul mituit pentru remiterea bunurilor promise.
Din punct de vedere procesual, in cazul in care mituitorul a actionat fiind constrans, se va pronunta scoaterea[28] acestuia de sub urmarire in faza urmaririi penale si achitarea sa in faza judecatii.
Aceasta reprezinta una din problemele esentiale ale investigarii, cunoscut fiind faptul ca, in conformitate cu prevederile legii penale[30], nu se pedepseste mituitorul daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea infractiune. Ratiunea existentei unui astfel de caz special de impunitate rezida in inlesnirea acordata de legiuitor persoanelor ce intra in contact cu functionarii necinstiti, avand menirea sa duca la accelerarea represiunii, identificarea prompta a celor care au luat mita si obtinerea probatoriilor necesare dovedirii faptei si vinovatiei.
Atat in literatura de specialitate cat si in practica judiciara s-au purtat discutii in legatura cu intelesul termenului de "autoritate" in raport cu acesta apreciindu-se daca cel care face denuntul se poate sau nu bucura de impunitatea prevazuta de legea penala.
Literatura si practica judiciara s-au pronuntat in sensul ca autodenuntul poate fi facut in fata oricarei autoritati, chiar daca nu este competenta sa efectueze urmarirea penala in acea materie, cu precizarea ca in acest din urma caz, autoritatea care a primit denuntul are obligatia de a incunonstiinta - de indata - organul de urmarire penala competent. In alta ordine de idei, denuntul poate fi facu in orice forma, investigare avand obligatia sa clarifice daca acesta s-a facut inainta ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pe alta cai, despre savarsirea infractiunii. Rezulta ca beneficiul impunitatii este realizat si in cazul in care autodenuntul survine in timpul efectuarii actelor premergatoare[31], ori atunci cand se incheie actele de constatare , atat actele premergatoare cat si actele de constatare respective fiind anterioare sesizarii organelor de urmarire penala . Problema trebuie privita si sub aspectul restituirii banilor sau celorlalte foloase, restituirea fiind conditionata de termenul in care a fost depus denuntul. In sensul aratat s-a pronuntat si practica judiciara.
Dispozitiile art.254 alin.2 se completeaza cu prevederile art.255 alin.3 si 5 din acelasi cod, potrivit carora mituitorul care denunta autoritatilor fapta, mai inainte ca organele de urmarire penala sa se fi sesizat pentru acea infractiune, nu se pedepseste iar banii dati de el i se restituie. In aceasta situatie, banii fiind gasiti, nu mai pot fi confiscati de la cel care i-a primit ca mita. Tot astfel este aparat de raspundere, gestionarul unei unitati comerciale care, cu ocazia unei verificari, a denuntat revizorului contabil ca la inventarul precedent a dat o suma de bani unui alt revizor contabil, pentru a-i acoperi o lipsa in gestiune[34]. Revizorul contabil caruia gestionarul i-a facut denuntul este o persoana cu atributii de control , obligata sa sesizeze de indata pe procuror sau organul de control, astfel incat conditiile de aplicare a cauzei de impunitate sunt indeplinite, denuntul avand loc mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.
In conformitate cu dispozitiile legii procesuale penale[36], urmarirea penala pentru infractiunea penala de dare de mita se face de procuror; totusi potrivit reglementarilor aceleiasi legi penale procesuale , orice organ de cercetare este obligat sa efectueze actele de cercetare penala ce nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui, urmarind ca ulterior lucrarile efectuate sa fie trimise procurorului. Astfel fiind, in ipoteza cand un alt organ de urmarire penala decat procurorul a prins pe inculpat in momentul savarsirii infractiunii de dare de mita, iar acesta a recunoscut cu acel prilej comiterea faptei, recunoasterea sa nu poate fi considerata o denuntare - in sensul prevazut de lege - , chiar daca procurorul nu fusese sesizat pentru acea infractiune.
In esenta, continutul activitatilor desfasurate pentru lamurirea problemelor enuntate si dovedirea existentei infractiunii si vinovatiei sunt identice cu cele de la luarea de mita, considerent pentru care facem trimitere la explicatiile si argumentele deja invocate. Retinem ca in cazul darii de mita, constatarea infractiunii flagrante se constituie in activitatea de baza, prinderea in flagrant fiind in masura sa dovedeasca intelegerea anterioara intervenita intre mituitor si cel mituit, deci consumarea infractiunii. Problemele deosebite pot interveni in cazul in care nu exista denuntul celui caruia i s-au pretins foloasele necuvenite ori sume de bani, constatarii infractiunii flagrante revenindu-i sarcina de a surprinde activitatea infractionala a ambilor infractori: mituitor si mituit. De aici, necesitatea pregatirii actiunii in cele mai mici detalii, stabilirea momentului interventiei pe diverse variante - in raport cu actiunile desfasurate sau posibil sa fie desfasurate de infractori - , constituirea echipei din mai multi membrii si instruirea lor amanuntita etc. pentru reusita actiunii in astfel de situatii, practica judiciara recomanda executarea fotografiilor de supraveghere operativa a filmarii sau videofilmarii.
In rest, celelalte activitati - efectuarea perchezitiilor, verificarea si ridicarea de inscrisuri, ascultarea martorilor, ascultarea invinuitului, etc. - se face dupa regulile cunoscute. Reamintim totusi ca activitatile respective trebuie efectuate cu maximum de operativitate, intrucat infractiunea de dare de mita urmeaza procedura speciala de urmarire si judecata a unor infractiuni de coruptie[38].
S. Kahane in lucrarea colectiva "Explicatii teoretice ale Codului penal roman", vol. IV, Partea speciala, Editura Academiei, Bucuresti, 1972, pag.140
Cas. II, dec. nr. 169/1946 in "Codul penal al R.P.R. adnotat", de V. Papadopol, I. Stoenescu, V. Protopopescu, Bucuresti, 1948, pag.319.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1404
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
