Rolul structurilor si proceselor sociale in geneza delincventei juvenile

Rolul structurilor si proceselor sociale in geneza delincventei juvenile

Alaturi de factorii strict de natura familiala, un rol important revine in explicatiile sociologice ale delincventei juvenile, structurii, problemelor si proceselor sociale.

In acest sens, familia este, ea insasi, plasata intr-un mediu social, caruia nu poate sa nu-i recepteze influentele. Mai multe cercetari intreprinse in acest sens, au aratat ca o mare parte din tinerii delincventi provin din familii caracterizate de un pronuntat handicap economic si cultural, nevoite sa se confrunte cu o serie de dificultati materiale, cu saracia, somajul, lipsa resurselor si caracterul deplorabil al conditiilor de locuit. In aceste medii familiale defavorizate, copilului nu I se poate asigura nici macar nevoile elementare de hrana, educatie sau protectie sociala, parintii fiind ei insisi persoane nerealizate, care au trait din plin experienta esecului. Plasat in acest mediu defavorizat, definit de lipsa resurselor si a aspiratiilor, tanarul aspira, de cele mai multe ori, la scopuri si stiluri de viata superioare categoriei sociale din care face parte.

Pe de alta parte, la scoala, prin intermediul instructiei si educatiei, el invata ca toti oamenii sunt egali si morali si au dreptul legitim de a aspira la bunastare economica si prestigiu social. In exteriorul scolii el invata, dimpotriva, ca oamenii nu sunt egali intre ei, ca nu cei morali, ci,

Tocmai cei imorali au cel mai mult de castigat, motiv pentru care nu mijloacele morale, ci cele imorale sunt cele mai eficiente. Se naste astfel un conflict profund intre aspiratiile tanarului catre realizarea bunastarii si a standardelor ridicate de viata, larg popularizate in unele filme, si mijloacele legitime de a le realiza. Un asemenea conflict, denumit anomie da nastere tendintelor antisociale si asociale ale tanarului, care adopta fie conduite "inovatoare" (infractionale), de acceptare a scopurilor sociale legitime, dar prin mijloace ilegitime, fie conduite de "evaziune" (vagabondaj, alcoolism, consum de droguri). In marea majoritatea cazurilor, delincventa juvenila este o forma de "protest" contra inegalitatilor sociale, o forma ilicita de actiune care-si propune "ruperea" barierelor sociale in calea realizarii scopurilor dorite.

Protestul poate fi explicat cel mai bine in afara scolii si a familiei. In familie, el are de-a face, cel mai adesea, cu adulti resemnati, marcati de experienta esecului, victime ale aceleiasi discrepante intre aspiratii si posibilitati legitime de realizare, persoane alcoolice, cu antecedente penale, care detesta scoala, lipsite de sentimental unei lumi ordonate. In scoala tanarul invata, contrar realitatilor existente, ca numai prin munca se poate ajunge la realizarea valorilor si scopurilor sociale (conform principiului "ai carte, ai parte"). Rezulta o stare de "ambivalenta atitudinala" ca efect al tuturor acestor masaje divergente. Pentru reducerea starii tensionale determinate de aceasta disonanta, tanarul adopta atitudini substitutive, cu caracter antisocial, care-l orienteaza adesea spre grupuri si subculturi delincvente, unde protestul sau poate fi exprimat cel mai bine. In aceste grupuri marginale "de la marginea strazii", din care fac parte cei egali cu el ca varsta si ca stare sociala, tanarul dobandeste sentimental solidaritatii si identitatii sociale, impartasind cu ceilalti membri aceleasi norme, valori si stiluri de viata, revoltandu-se, impreuna cu ei contra randuielilor sociale inechitabile. Desi aceste subculturi au un caracter antisocial deoarece sunt indreptate contra valorilor si normelor societatii legitime (conventionale), ele sunt, totusi, instante socializatoare pentru tanar, un gen de "societati alternative' definite de standarde normative proprii, in care tanarul invata tehnicile infractiunii si diferite forme de utilizare a mijloacelor ilicite in realizarea unor scopuri. Printre aceste standarde normative se numara absenta obligatiilor, lipsa responsabilitatilor, respingerea cailor legitime de realizare a scopurilor, cautarea senzatiilor tari etc. In ansamblul lor, subculturile delincvente potenteaza evaziunea tinerilor din societatea legitima, determinand fuga, vagabondajul, intalnirea cu ocaziile infractionale etc.

Delincventa nu este, astfel, un fenomen individual ci un fenomen de grup, care se invata la fel ca orice fel de conduita, in grupuri delincvente formate din minori care se confrunta cu aceleasi probleme de inadaptare si care invata, impreuna tehnicile si rationalizarile crimei, atitudinile fata de politie, justitie si alte autoritati. Majoritatea delincventilor provin din familii dezorganizate sau lipsite de functionalitati educative, in care autoritatea parintilor este fie prea slaba, fie prea excesiva, in care educatia morala este neglijata, unde scoala este detestata, iar munca nu este respectata, si de unde copiii prefera sa evadeze pentru a-si petrece timpul liber, impreuna cu cei egali ca ei din punct de vedere al varstei si al conditiilor de viata sau educatie.

Printre cele mai importante tehnici de neutralizare se pot mentiona urmatoarele:

(a)      "negarea responsabilitatii" - cea mai mare parte dintre tinerii delincventi clameaza ca actele pe care le-au savarsit nu se datoreaza intentiei lor, ci unor "forte" aflate dincolo de vointa lor;

(b)      "negarea prejudiciului provocat" - prin aceasta negare, atat infractorii adulti, cat si delincventii tineri isi pot rationaliza si legitima conduita infractionala sau delincventa. In cazul minorilor si tinerilor, adeseori, opinia publica califica actele ilegale comise de ei ca simple "pozne", contribuind, astfel, la legitimarea lor;

(c)      "negarea victimei" - adeseori, tinerii delincventi dau vina pe victima lor, acuzand-o ca "din vina ei" au comis acte ilegitime sau ca victima insasi a comis aceste acte. Aceasta este o forma de rationalizare frecventa, mai ales atunci cand victima este un profesor care-si terorizeaza elevii sau un homosexual care, prin actele lui, trezeste furia tinerilor. In cazul unor furturi comise intr-un magazine, chiar absenta proprietarului poate constitui un argument in favoarea blamarii victimei, implicit a rationalizarii furtului;

(d)      "condamnarea celor care condamna (blamarea altora)" - numeroase justificari ale tinerilor delincventi au ca premise blamarea lumii corupte in care traiesc si in care atat cadrele didactice, cat si autoritatile sunt implicate in acte de coruptie. Din acest punct de vedere, multi tineri considera inechitabil ca numai actele lor sa fie sanctionate, nu si cele ale adultilor care ofera modele negative de comportament. Blamarea altora constituie o tehnica de neutralizare prin intermediul careia tinerii isi pot reprima sentimentele de regret ca au comis fapte ilegitime;

(e)      "apelul la loialitate" - tinerii delincventi, mai ales cei novice, afirma ca s-au aflat in situatia de a fi de partea celor care incalca legea (a grupului delincvent sau a bandei) sau de a fi de partea legii. Prioritatea acordata celor de care delincventul se simte cel mai strans legat este dependenta, intre altele, si de spiritual de camaraderie de care dau dovada, in general, tinerii si de satisfacerea unor necesitati (spiritual de aventura, de exemplu) pe care nu-l ofera grupurile legitime.

Teoria neutralizarii "presupune o conditie in care sloganuri de genul "N-am vrut sa omit acest act", "N-am facut rau nimanui", "Este vina lor", "Toti dau vina numai pe mine", "N-am facut-o in interesul meu personal" sunt folosite de tineri pentru a rationaliza normele si valorile neconventionale, in asa fel incat pot aluneca spre modele delincvente de comportament".

Aceasta teorie a fost verificata empiric, fara ca rezultatele sa fie convingatoare.