PRINCIPALELE SCOLI CRIMINOLOGICE

PRINCIPALELE SCOLI CRIMINOLOGICE

SCOALA CARTOGRAFICA sau GEOGRAFICA

Aceasta scoala este cunoscuta sub diferite denumiri si anume:

• "Statistica Morala"
• "Scoala Cartografica"
• "Aritmetica politica"
• "aritmetica sociala"
• "Fizica sau Mecanica Sociala"

In cadrul scolii crima este conceputa ca un fenomen de masa, fapt social, de aceea metodele utilizate sunt cele cantitative. Nu se vorbeste de criminal, ci se vorbeste de crima; subiectul de studio nu este un criminal concret ci unul mediu.

Studiile nu sunt interesate de etiologia crimei ci de formele ei de aparitie, distributie, structura, volum, ca atare de cuantificarea criminologiei.

Unii autori considera ca aceste teorii au reprezentat inceputul criminologiei ca stiinta si Quetelet si nu Compte ar fi adevaratul parinte al sociologiei.

Sociologia criminala a luat nastere in sec.XIX, in Europa, si la inceput nu existau preocupari pt. excesele din sistemele penale, ci existau preocupari doar in raport cu cresterea criminalitatii si legate de conditiile sociale din acea epoca. Pe fondul tuturor transformarilor sociale are loc o inflorire a stiintelor sociale. Primele studii sociale sunt preponderant empirice si interpretarile sunt simpliste, in general.

Dezvoltarea studiilor sociale a fost determinate de interesul manifestat de matematicieni celebri Laplace, dar nu in mod direct ci prin aceea ca s-a elaborate teoria analitica a probabilitatilor care conduce la consolidarea stiintei statisticii pe baza calculului probabilitatilor.

Belgianul Quetelet si francezul Guerry sunt cei doi criminologi care au pus bazele Scolii Cartografice.

Quetelet-(1796-1874)-fondatorul "Statisticii Morale". Cele mai valoroase opere ale sale sunt : "Despre om si dezvoltarea facultatilor sale", "Eseu de fizica sociala" (1835), a fost republicata sub numele de "Fizica sociala" sau "Eseu cu privire la dezvoltarea facultatilor omului"(1869). Cele mai importante postulate sunt:

1. Crima reprezinta un fenomen social de masa si nu este o problema individuala.

Delincventul concret si decizia sa nu altereaza semnificativ volumul si structura criminalitatii, de aceea foloseste formula "om mediu".

2. Criminalitatea reprezinta un fenomen regulat si constant, de aceea se inregistreaza o periodicitate asemanatoare celei intalnite in mecanica.
3. Normalitatea delictului, in sensul ca trebuie sa concepem crima ca pe un fenomen normal, inevitabil si chiar necesar.
4. Singura metoda de a investiga criminalitatea este cea statistica. Autorul are o pozitie determinista, in sensul ca apreciaza ca fenomenul criminal poate fi redus prin imbunatatirea conditiilor de viata. Facultatile umane sunt distribuite pe o curba asemanatoare cu cea din legea lui Gaus, astfel incat in centru se situeaza cea mai mare parte a indivizilor iar la capete cazurile exceptionale. Exista o corelatie statistica intre determinarile pe care le au delincventii si factorii eterogeni : analfabetismul, mizeria, situarea geografica, si din corelarea lor elaboreaza legea tehnica formata din 3 principii: iarna se comit mai multe delicate ca vara; delictele contra persoanelor se comit vara si cele sexuale primavera; iarna se comit cele patrimoniale.

Guerry- jurist de formatie, a publicat in 1833 "Eseu asupra statisticii morale in Franta". Un studiu despre geografia delictelor din Franta in care o particularitate o constituie metoda cartilografica constanta. A constatat regularitatea fenomenului criminal, opera este mai mult descriptiva decat valorativa, nu face multe comentarii pe marginea statisticilor prezentate. Este de parere cu Quetelet si anume ca nici saracia si nici instructia scolara nu au o mare influenta asupra acestei criminalitati.

Constata ca in N Frantei criminalitatea este constituita dominant din delicate contra patrimoniului, in timp ce in partea Meridionala predomina cele contra persoanei, in sensul ca cele din S sunt jumatate din cele inregistrate in N, pe cand nr delictelor contra persoanei este dublu.

Repartizarea delictelor pe anotimpuri intocmita de Quetelet este valabila; aceste studii ale Scolii Cartografice au fost uitate dupa aparitia Scolii Pozitiviste. Studiile au fost utilizate de Scoala Criminologica de la Chicago care concepea crima ca pe un fenomen social si colectiv.

SCOALA LYONEZA

Lacassagne , principalul autor (1843-1924), a fost prof. de medicina legala la Universitatea din Lion; teoria lui se bazeaza pe distinctia intre 2 tipuri de factori si anume individuali si sociali. Primii factori sunt insignifianti si pot indica o predispozitie spre delict.

Determinanti pentru fenomenul criminal sunt factorii sociali care fac sa germineze tendintele si inclinatiile individuale. Autorul recunoaste ca omul criminal prezinta mai multe deficiente corporale si psihice decat omul normal, insa sip e acestea le pune pe seama mediului social. In aparitia acestor anomalii un rol important il joaca mizeria si conditiile de educatie, saracia. De aceea Scoala Lyoneza a mai fost cunoscuta si sub denumirea de "Scoala Mediului Social".

Lacassagne s-a facut cunoscut la primul congres de criminologie de la Roma (1885), unde a facut o critica acerba Scolii Pozitiviste Italiene. Teza avea la baza 4 idei :

Orice act daunator existentei unei societati este o crima

Orice crima este un obstacol in calea progresului

Mediul social este "zeama" in care ia nastere criminalitatea

Microbul este criminalul care nu are nicio importanta pana in ziua in care isi gaseste "zeama in care sa fermenteze"

<< Societatile isi au criminalii pe care ii merita! >>

SCOALA INTERPSIHOLOGICA

Gabriel Tarde, a fost jurist, psiholog si sociolog si a condus impreuna cu Lacassagne arhivele antropologiei criminale. Rivalitatea sa cu . i-a inchis portile... si de aceea a condus cursul doar la Academia de Stiinte Morale si Politice.

Desi a avut stranse legaturi cu Ferry poate fi considerat cel mai mare critic al Scolii Pozitiviste, in special al ideilor elaborate de Lombroso. Cand a scris "Statistica criminala" nu cities opera lui Lombroso, Ferry sau Garofalo, dar ulterior scrierile acestora i-au permis sa-si desavarseasca opera.

Principalele lucrari sunt: "Criminalitatea comparata" (1886), "Legile imitatiei" (1890), "Filosofia penala" (1890).

Scoala sa poarta denumirea de interpsihologica intrucat a conceput sociologia ca pe o interpsihologie atata vreme cat nu avem de a face cu relatii criminale. Pentru Tarde crima nu reprezinta un fenomen antropologic ci unul social guvernat de imitatie. Teoria sa este guvernata de 3 concepte: inventie, imitatie si opozitie.

Inventiile sunt creatii ale indivizilor geniali ce se raspandesc prin intermediul fenomenului social in baza proceselor de imitatie pana ce intalnesc un obstacol. Acest obstacol poate fi depasit chiar daca nu va lua nastere un alt proces. Inventia este germenul progresului si are o stransa relatie cu stratificarea sociala si cu diferentele nationale.

Imitatia este inerenta vietii sociale, societatea reprezinta un grup de personae care imita si de aceea crima nu este departe de a fi o moda si o imitatie. El rezuma cele 3 legi ale imitatiei in urmatoarele principii:

Omul imita pe celalalt in proportie directa cu gradul de proximitate sau intimidate.

Cel superior este imitat de cel inferior

Diferite mode criminale concura si se exclude reciproc in timp

Teoria sa cu privire la imitatie a fost ulterior preluata si dezvoltata de Sutherland. Prin analiza facuta criminalitatii a observat ca la sf. sec. XIX a crescut nr delictelor si a scazut cel al crimelor pe fundalul general de crestere al fenomenului criminal. Autorul arata ca aceasta scadere este aparenta pentru ca in realitate nr crimelor a crescut. Era o deformare in statisticile criminale cauzata de o trecere a faptelor din categoria crimelor in cea a delictelor pentru evitarea curtilor cu juri.

In opera sa Tarde identifica 5 factori care contribuie la cresterea criminalitatii:

1. destramarea moralei traditionale bazata pe un system etic crestin
2. dezvoltarea in clasele medii si joase a dorintei de bunastare si progress
3. cresterea mobilitatii sociale si geografice dublata de o slabire a pozitiilor claselor dominante traditionale
4. exodul catre orase care a destabilizat piata muncii
5. existenta unor formatii subculturale deviante correlate cu distrugerea monopolului social si cu inseguritatea claselor privilegiate care pierd in societate rolul de a servi ca model.

Autorul concluzioneaza ca in acea epoca imoralitatea este cea care stralucea imitativ si un rau devenea sursa altor rele. Aceasta teorie nu a fost lipsita de critici si I s-a imputat autorului ca foloseste legile mecanice ale imitatiei in domenii care impugn optiuni personale desi recunoaste existenta liberului arbitru. Cu toate aceste critici intemeiate teoria lui a fost preluata in teoriile psihologice moderne.

SCOALA SOCIOLOGICA

Emile Durkheim (1858-1917)- "Despre diviziunea sociala a muncii", "Suicidul", "Regulile metodei sociologice", "Doua legi ale evolutiei penale".

Este considerat unul dintre parintii sociologiei remarcandu-se prin aceea ca reduce faptele morale si faptele sociale pe care le considera independente de constiinta individului. A ramas celebru prin introducerea in societate a termenului de "anomie", care reprezinta slabirea rolului normei sociale. Autorul precizeaza ca aceasta apare urmare a tendintelor crescande ale individului spre satisfacerea unor idealuri de confort material. Imposibilitatea realizarii acestor idealuri pe cai legale poate conduce la incalcarea normei.

In opera sa, accidental, a cuprins si probleme de interes pentru criminology, a cuprins crima ca pe un fenomen de normalitate sociala, de factor de sanatate publica si fiind un fenomen permanent ea trebuie analizata intotdeauna intr-un context cultural, raportat la timp si spatiu si nu analizata in mod abstract.

SCOALA SOCIALISTA

Explicatiile fenomenului criminal in cadrul Scolii Socialiste au avut la baza opiniile formulate de Marx (1918-1983), Engels (1820-1895).

Originea criminologiei socialiste este elaborata in opinia lui Engels sub denumirea de "Situatia clasei muncitoare in Anglia". A pus in relatie criminalitatea cu lupta de clasa in cadrul societatii. Considera ca furtul este forma cea mai primitive de protest desi nu va reprezenta nicioata reflexul general al spiritului muncitoresc.

A pus bazele noii reflexii materialiste si deterministe. Desi gandirea sa criminological este imprecisa, s-au impus 2 teze:

• efemeritatea istorica a delictului in sensul ca odata cu disparitia societatii va disparea si delictul care nu este decat un produs patologic al acesteia.
• Utilitatea delictului intrucat intr-o societate delictul produce certe beneficii nu doar pentru cei care il comit ci si pentru ceilalti intrucat el ofera prilejul creerii unor legi, tratate, existentei unei administratii in penitenciare, profesii ( avocat), aparat administrative al justitiei, etc.