Izvoarele contractelor comerciale internationale

Izvoarele contractelor comerciale internationale

Exista un pachet de conventii internationale care reglementeaza contractele la care Romania este parte.

Reglementari privind tipurile de contracte:

A) Conventia de la Viena din 1990 (Lg 24/1991)

B) Conventia asupra prescriptiei - New York din 1974, modoficata prin Protocolul din 1980 (Lg 24/1992)

C) in materie de transport international Romania este parte la:

a) transport maritim:

- Conventia internationala pentru modificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile maritime (Bruxelles 1926, la care Romania a aderat in 1937);

- Conventia Natiunilor Unite privind transportul de marfuri pe mare de la Hamburg (1978) - ratificata de Romania in 1981;

b) in materia contractelor de transport fluvial de marfuri:

- Conventia generala de transport al marfurilor in trafic international pe Dunare (Conventia de la Sigec, Ungaria, 1989) ; ! Nu este adoptata intre state ci intre societati de transport fluviale riverane Dunarii;

- Conventia de la Budapesta privind contractele de transport de marfuri in navigatia interioara adopatata in 2000 la Budapesta (mai ales pe reteaua europeana de transport fluvial) ; ratificata de Romania in 2003

c) transportul marfurilor pe cale rutiera

- Conventia referitoare la contractele internationale de marfuri pe sosele (Conventia CMR) incheiata la Geneva in 1956 si ratificata de Romania in 1972.

d) transpotrul de marfuri pe calea ferata

- regulile uniforme privind contractele de transport international feroviar al marfurilor (Conventia CIM) care este o parte din conventia cu privire la transporturile internationale ferovoare (Conventia COTIF) adoptata la Berna in 1980 si ratificata de Romania in 1983.

e) transportul de marfuri pe cale aeriana

- Conventia pentru unificarea anumitor reguli relative la transportul aerian international - Conventia de la Montreal din 1999, ratificata de Romania in 2000

- Conventia privind aviatia civila internationala- Conventia de la Chicago din 1944.

f) in materie financiar-bancara

Romania este membra a mai multor organisme financiare si banci internationale:

- FMI din 1972

- Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare 1990

- Corporatia Financiara Internationala 1991

- Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor din 1992

- Baca Europeana de Investitii 1991

- Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei 1996

- Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre 1996.

g) in domeniul regimului vamal:

- Conventia vamala referitoare la transportul international al marfurilor sub acoperirea carnetelor TIR; Conventia TIR a fost incheiata la Geneva in 1975, la care Romania a aderat in 1979.

- Conventia internationala privind sistemul armonizat de denumire si codificare a marfurilor adoptata la Bruxelles in 1993 sub egida Consiliului de Cooperare Vamala la care Romania a aderat in 1996

- Conventia privind Admiterea Temporara a Marfurilor adoptata la Instambul in 1990, la care Romania este parte din 2002.

h) in materia arbitrajului comercial international:

- Conventia pentru recunoasterea si8 executarea sentintelor arbitrale strpine (New York 1958) la care Romania a aderat in 1961

- Conventia europeana de arbitraj comercial international de la Geneva (1961) ratificata de Romania in 1963

- Conventia pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state de la Washington (1965) ratificata de Romania in 1975

- Tratatul de aderare al Romaniei la UE (dintre statele UE, Romania si Bulgaria) - Luxemburg, 25 aprilie 2005, ratificata de Romania prin legea nr. 157/2005.

Romania este parte la acorduri comerciale si de cooperare economica (internationale, bilaterale) cu peste 100 de state privind:

promovarea si protejarea economica

conventii de evitare a dublei impuneri

tratate de asistenta in materie juridica si penala.

Opera de uniformizare a dreptului comercial international nu este incheiata, ea se desfasoara sub egida unor organisme internationale specializate:

1. ONU, prin institutiile sale specializate:

a)      Carta ONU (art. 1 pct 3) - vorbeste de necesitatea uniformizarii comertului international

b)      Comisia Natiunilor Unite pentru dreptul comercial international (UNCITRAL); cel mai dinamic organism implicat; fondata in 1966; are cea mai fructuoasa activitate; sub egida sa s-au adoptat principalele conventii:

Conventia Natiunilor Unite privind transportul multimodal international de marfuri (Conventia de la Geneva, 1980)

Conventia Natiunilor Unite privind cambiile internationale si bileletele internationale (Conventia de la New York, 1988)

Conventia Natiunilor Unite privind responsabilitatile operatorilor terminaleleor de transport international (Viena, 1991)

Conventia Natiunilor Unite privind garantiile independente si scrisorile de credit stand-by (New York, 1995)

Conventia Natiunilor Unite privind cesiunea de creanta in comertul international din 2001 (care reglementeaza contractele internationale de factoring).

Sub egida UNCITRAL au fost adoptate in materia contractelor si alte forme :

a)      adoptarea unor legi model care nu sunt supuse statelor ci propuse pentru a adopta legi interne, dupa modelul lor. Reprezinta o a doua forma de uniformizare a comertului international.

Exemple de legi model UNCITRAL:

legea privind arbitrajul comertului international din 1995 care a fost folosita pe larg de noi cu ocazia modofocarii cartii a IV-a privind arbitrajul din Codul de procedura civila;

legea privind viramentele internationale;

legea privind achizitiile publice de bunuri, lucrari si servicii (1994); are si ghid de aplicare;

legea privind comertul electronic (1996) care a fost folosita ca model pentru legea romaneasca privind comertul electronic;

legea privind insolvabilitatea internationala care a fost utilizata ca model pentru legea nr. 637/2002 privind insolventa internationala care a avut doua parti: una cu raportul dintre statele membre UE (abrogata in 2006 cu ocazia aderarii, ptc se aplica direct Regulamentul UE privind insolventa), alta privind alte state decat cele UE (a ramas in vigoare);

legea privind semnaturile electronice (2001), folosita si ea drept model pentru legea romana;

legea privind concilierea internationala (2002)

b)      au fost adoptate si ghiduri juridice privind redactarea contractelor. De exemplu: privind eleborarea de contracte internationale (1988).

2. Comisia Economica pentru Europa (sediu : Geneva, 1947). Din 1949 participa si Romania.

Exemple:

Conventia CMR, 1956

Conventia europeana de arbitraj comercial international (1961)

Conventia CIM de la Berna (1980)

Conventia de la Budapesta (2000).

3. UNIDROIT (sediu: Roma, 1926)

Exemple:

Conventia privind legea uniforma asupra formarii contractelor de vanzare de bunuri mobile corporale (Haga, 1964)

Conventia privind leasingul finaciar international (Otawa, 1988)

Conventia privind contractele internationale de factoring (Otawa, 1988).

Cea mai importanta opera sub egida UNIDROIT sunt Principiile Contractelor Comerciale Internationale adoptate in 1944, modificate esential in 2004 si care isi stabilesc singure importanta prin:

pot constitui legea contractului (lex cause) : in cazul in care partile, prin vointa explicita au trimis la ele, se aplica lex contractus; lex mercatoria (legea comerciantilor) este formata din ansamblul principiilor si regulilor adopatate nu de state ci de comerciantii insisi (pot fi sub forma de uzante, de culegeri de uzante);

pot constitui un substitut al legii nationale - se pot aplica in subsidiar atunci cand partile nu au desemnat o anumita lege ca fiind aplicabila contractului;

rol de interpretare si de completare a dreptului national.

4. Camera de Comert din Paris (1919) - este un organism cu vocatie internationala; are sute de mii de membri din 130 de state; are comitete nationale in 60 de tari.

In Rominia, in 2001, s-a constituit Camera Nationala a Romaniei pentru Camera de Comert Internationala alaturi de Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Au fost adoptate multiple reglementari uniforme:

a)      reguli uniforme - exemple:

privind incasarile (1978 cea mai recenta varianta)

privind garantiile la cerere (1992)

privind creditele documentare (1993)

privind garantiile contractuale (1993)

privind interpretarea unor termeni comerciali (2000).

b)      ghiduri (contracte tip) pentru anumite contracte - exemple:

pentru vanzarea internationala de marfuri

pentru agentia comerciala

pentru intermedierea ocazionala.

c)      clauze model - exemple:

privind forta majora (2003)

privind hardship-ul.

Clasificarea contractelor comerciale internationale

In functie de 2 pachete de criterii:

1. Dupa criterii de natura civila

a)      dupa modul lor de formare:

consensuale (marea majoritate) - a se vedea Principiile UNIDROIT;

contractele cerute ad validitatem - sunt extrem de rare.

b)      Dupa continut si scopul urmarit la incheierea contractului:

sinalagmatice (marea majoritate) - intra aici si contractele care in civil sunt unilaterale, cu titlu gratuit (mecenatul, depozitul, etc);

comutative (marea majoritate a contractelor internationale)

aleatorii (cele de asigurare si reasigurare, donatiile - ptc at cand apar gratuitati, in realitate ascund fapte de comert).

c)      Dupa efectele pe care le produc asupra partimoniului partilor:

constitutive (ex: mandatul, antreprija, consultanta, etc);

translative de drepturi (ex: vanzarea, schimbul, cesiunea de creanta exprimata prin contractul de factoring fiind cel mai aplicat);

declarative de drepturi.

d)      Dupa durata contractelor:

pe termen scurt - 1 an

pe termen mediu - 1-3 ani

pe termen lung - peste 5 ani.

Marea majoritate a contractelor comerciale internationale sunt pe termen mediu si lung. De aici rezulta urmatoarele consecinte:

sunt insotite de contracte - cadru prin care partile stabilesc in mod generic natura obligatiilor lor si incheie apoi contracte subsecvente pentru anumite operatiuni care trebuie sa respecte prevederile contractului - cadru;

in cadrul lor trebuie sa apara clauze asiguratorii, deoarece in aceste contracte exista riscuri ca intre momentul incheierii si cel al executarii sa apara situatii care sa rastoarne echilibrul contractual (ex: riscurile valutare);

exista si contracte incheeiate pe durata nedeterminata.

e)      Dupa modul de executare:

majoritatea sunt cu executare succesiva (ex: leasingul);

cu executare continua (ex: vanzarea de energie electrica sau de gaze naturale).

f)        Dupa felul obligatiilor:

contracte care dau nastere la obligatia de a da si a nu da, a costitui si a transmite un drept real - majoritatea contractelor de acest gen sunt mai multe decat in dreptul civil (ex: contractul de antrepriza);

obligatia de a face - apar clauze specifice ("de a depune toate eforturile");

obligatia de a nu face (este concurenta), de a nu divulga (confidentialitate);

de rezultat - sunt majoritatea contractelor comerciale internationale;

de mijloace (diligenta) - rezulta obligatia unei parti de a procura o licenta sau o alta autorizatie de import-export (! Este de mijloace daca partile nu au prevazut ca este de rezultat).

2. Dupa criterii de natura comerciala:

a)      contracte:

Comerciale internationale propriu-zise: au ca obiect marfa; clasice

Comerciale internationale de cooperare economico - internationala : care nu au ca obiect o marfa, ci rolul lor este de apune in comun eforturile participantilor si mijloacele lor economice in vederea realizarii unei activitati cu caracter de profit (ex: contractul de societate comerciala).

b)      Contracte:

unitare;

complexe : mult mai frecvente decat in dreptul civil; implica mai multe acorduri de vointa, dar legate intre ele printr-o finalitate juridica si economica unica (ex: la operatiunea de contrapartida, scopul este compensarea exportului cu importul - contractul de leasing international, contractul de consulting-ingineering);

c)      contracte:

obisnuite (incheiate intre comercianti, intre subiecte ordinare)

mixte (la care o parte este statul, actionand de jure gestionis).

Regimul contractelor comerciale internationale

Incheierea contractelor comerciale internationale

O reglementare pentru incheierea contractului e cuprinsa in Conventia de la Viena privind vanzarea internationala de marfuri.

A. Incheierea contractelor comerciale internationale la distanta - reglementari interne : Ordonanta nr. 130/2000, privind protectia consumatorului la incheierea contractelor la distanta; Ordonanta nr. 85/2004, privind protectia consumatorului la incheierea si executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare.

1. Ordonanta nr. 130/2000 introduce in dreptul nostru prevederile Directivei Cons. U.E. nr. 97/7/97 privind protectia consumatorului in materia contractelor la distanta.

Obiectul de reglementare il constituie protectia consumatorului la incheierea si executarea contractelor la distanta intre comerciantul care furnizeaza servicii sau produse si consumator.

Contract la distanta = contract de furnizare de produse sau servicii incheiat intre comerciant si consumator in cadrul unui sistem de vanzare organizat de comerciantul care utilizeaza exclusiv tehnica de comunicare la distanta.

Consumator = orice persoana care cumpara , dobandeste , utilizeaza sau consuma produse sau servicii fara caracter comercial .

Comerciant = persoana care desfasoara activitatea de vanzare in cadrul activitatii sale profesionale.

Ceea ce ne intereseaza e situatia in care comerciantul si consumatorul se afla in situatii diferite.

Tehnici de comert la distanta = orice mijloc ce poate fi utilizat pentru incheierea unui contract intre comerciant si consumator care nu necesita prezenta fizica, simultana a celor doua parti.

Inainte de incheierea contractului, comerciantul are obligatia sa informeze pe consumator in timp util, in mod complet si corect asupra elementelor esentiale privind ideea sa si a produsului pe care-l propune. Daca comerciantul nu procedeaza la informarea consumatorului, intervine nulitatea relativa a contractului pentru dol prin reticenta.

In urma acestei informari, consumatorul emite o comanda confirmata de comerciant.

Momentul incheierii contractului la distanta il constituie momentul primirii mesajului de confirmare de catre consumator referitor la comanda sa.

Este adoptat termenul receptiei intr-un mod specific, nu cu referire la momentul informarii nici cu referire la momentul cand consumatorul primeste confirmarea comenzii, ci cu referire la momentul in care consumatorul primeste comanda.

Consumatorul poate denunta unilateral contractul in termen de 10 zile din momentul primirii confirmarii comenzii, fara explicatii, ad nutum (dr. de razgandire).

Comerciantul trebuie sa-si indeplineasca obligatiile contractuale in termen de 30 zile de la data la care consumatorul a transmis comanda, mai putin atunci cand partile au convenit altfel.

2. Ordonanta 85/2004 transpune Directiva 65/2002 a U.E.

Se utilizeaza notiuni similare: contract la distanta, furnizor, consumator, tehnica de comert la distanta.

Specifica e notiunea de serviciu financiar = orice serviciu bancar de credit, de asigurare, pensii individuale, servicii de investitii financiare sau altele asemenea.

B. Incheierea contractului comercial international prin mijloace electronice

Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic transpune Directiva 31/2000 a Consiliului U.E.

Parti contractante:

1. Furnizorul de servicii electronice= orice persoana care pune la dispozitia unui nr. determinat sau nedeterminat de alte persoane un serviciu al societatii informationale.

Poate fi orice persoana romana sau straina; legea se aplica insa furnizorilor de servicii stabiliti in tara si serviciilor oferite de acestia.

Serviciile societatilor informationale oferite de furnizorii romani sunt sunt supuse legii romane, ceea ce dpdv al dreptului international privat constituie o urmare de aplicare imediata.

2. Destinatarul serviciilor = orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina, care utilizeaza in scopuri comerciale, profesionale sau de alta natura un serviciu al societatii informationale, mai ales in scopul cautarii de informatii sau al furnizarii accesului la acestea.

3. Obiectul contractului il constituie un serviciu al societatii informationale.

Prin serviciu al societatii informationale se intelege orice activitate de prestare de servicii sau care presupune constituirea sau modificarea, transformarea ori stingerea unui drept real asupra bunului corporal sau incorporal, activitate efectuata prin mijloace electronice care prezinta urmatoarele caracteristici:

a)      e efectuata in considerarea unui folos patrimonial;

b)      nu e necesara prezenta fizica simultana a celor doua parti (contract incheiat la distanta);

c)      activitatea este efectuata prin transmiterea informatiei la cererea destinatarului.

Notiunea de serviciu al societatii informationale include notiunea de mijloace electronice = echipamente electrice plus retele de cablu, fibra optica, satelit sau altele utilizate pentru prelucrarea, stocarea, transmiterea informatiei.

Legea, desi are in titlu notiunea de comert electonic, nu o defineste.

Din economia legii rezulta ca prin aceasta notiune se intelege efectuarea de operatiuni comerciale prin mijloace electronice utilizand infrastructurile eletronice, respectiv a echipamentelor cat si a retelelor utilizate pentru tranmiterea informatiei.

Cand vorbim de retele de transmitere a informatiei, ne gandim in primul rand la internet prin care se efectueaza comertul on-line.

Legea model a UNCITRAL privind comertul electronic plus ghidul de aplicare, adoptat de UNCITRAL in 1996, cand vorbeste de retele electronice, excede notiunii de internet si se refera si la posta electronica, telegrama, telex, telefax.

Incheierea contractului prin mijloace electronice e conditionata de obligatia furnizorului de servicii electronice de a informa pe beneficiari; aceste informatii sunt de 2 feluri:

a)      generale: informatii privind calitatea furnizorului, nr. de inregistrare fiscala, titlu profesional, tarife;

b)      specifice: etapele tehnice care tb. urmate pt. incheierea contractului daca acel contract e stocat de furnizorul de servicii si in ce masura e accesabil de catre alte persoane, mijloacele tehnice pe care furnizorul le pune la dispozitie destinatarului pentru corectarea eventualelor erori, limba in care se va incheia contractul, codurile de conduita relevanta pe care le utilizeaza furnizorul.

4. Momentul incheierii contractului

Reglemetarea e diferita dupa cum :

a)      acceptarea e expresa - momentul incheierii, daca partile nu au convenit altfel, e cel in care acceptarea ofertei a ajuns la cunostinta ofertantului;

b)      acceptarea e tacita - contractul se considera incheiat atunci cand debitorul a inceput executarea, in afara de cazul in care ofertantul a cerut ca in prealabil sa i se comunice ofertarea.

5. Continutul contractului

Este determinat prin vointa partilor conform principiului libertatii contractuale. Acest principiu e limitat prin mai multe mijloace, mai ales in anumite tipuri de contracte; e vorba de asa numitul impliedenus pe care legea le prevede impotriva concurentei neloiale, protectia consumatorului.

Continutul contractului international tb. sa cupr. o serie de clauze:

generale, care se intalnesc in toate contractele;

specifice, care se intalnesc in anumite contracte.

I.           Clauze generale

1. Preambulul in care partile indica imprejurarea in care s-a incheiat contractul si ratiunile care le-au determinat sa-l incheie.
2. Clauze privind partile contractante

a)      atribute de identitate ale partilor: denumire, sediu, nume, domiciliu;

b)      statut juridic;

c)      nationalitate;

d)      pt. societatile comerciale, elementele pe care lg. 31 le prevede ca obligatorii pentru orice societate (CUI, cap soc, cont bancar, etc);

3. Clauze privind obiectul material al contractului : marfa, serviciu, lucrare.

Urmatoarele elemente tb cuprinse aici:

identificarea marfii/lucrarii/serviciilor care fac obiectul contractului in functie de particularitatile lor (tip, serie, caracter).

Daca obiectul e determinabil, criteriile de determinare.

Daca obiectul consta in bunuri viitoare, elementele pt producerea bunului.

clauze privind cantitatea - tb indicata cantitatea de marfa (in functie de unitatea de masura), locul, momentul de determinare a cantitatii, documentele care atesta cantitatea, elementele privind receptia cantitativa, termenul plus conditiile de efectuare, locul receptiei, clauze de toleranta la perisabilitati;

clauze privind calitatea: clauze privind metodologia de determinare a calitatii (asanumitele specificatii de calitate); clauze privind procedurile de constatare a lipsurilor calitative, clauze privind controlul si receptia calitativa a marfii.

Controlul = partile vor indica societatea care efectueaza controlul, daca e vorba de un control specializat, locul efectuarii controlului, modalitatile tehnice de control, cheltuieli legate de control.

clauze privind raspunderea calitativa = partile vor trebui sa determine: obligatia de garantie pentru calitate a furnizorului, termenul de garantie, modul de calcul al termenului, modalitatea de remediere alipsurilor calitative, sanctiuni pecuniare aplicabile in cazul lipsurilor calitative.

clauze de asistenta tehnica si service .

clauze privind procedura de reclamare a lipsurilor cantitative/calitative - partile tb sa mentioneze conditiile, termenele, modalitatile, cuprinsul reclamatiei, procedura de comunicare a acestora, termenul in care tb formulata reclamatia (termene de decadere si scurte), consecintele in cazul neformularii sau intarzierii reclamatiei de calitate.

clauze privind ambalajul si marcarea, felul, regimul juridic, continutul marcajului, lb in care tb facut.

clauze privind obligatia de predare si termenele de livrare (prin data fixa sau perioada de timp), caracterizarea termenului de livrare, penalitati, despagubiri, conditiile rezosutiunii contractului.

clauze privind conditiile de livrare, momentul transmiterii riscurilor si momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra marfii:

transmiterea riscurilor: daca e vorba de vanzare internationala, partile o fac prin reziliere la INCOTERMS

momentul transmiterii proprietatii : tb stabilit de parti in contract, masi ales ca nici regulile INCOTERMS nici Conventia de la Viena privind vanzarea de marfuri nu reglementeaza transmiterea proprietatii.

3.10. clauze privind conditiile de expediere, incarcare, descarcar, transport, asigurare - sunt determinate toate prin referire la uzante codificate iar daca e vb de un contract de asigurare tb stabilite conditiile asigurarii.

3.11. clauze privind preluarea marfii de catre beneficiar sau de catre destinatarul ei.

4. Clauze privind obiectul pecuniar al contractului

clauze privind pretul / alte prestatii pecuniare : pret, tarif, navlu, prima de asigurare, comision, dobanda.

Daca pretul nu e determinat, el trebuie sa fie determinabil.

E posibil, cf art. 40 c.com. ca partile sa convina ca plata sa se faca potrivit pretului curent; determinarea se face in functie de pretul bursei marfii caracteristice care face obiectul contractului.

Principiul UNIDROIT permite ca un contract sa fie incheiat fara determinarea pretului; in acest caz, atat UNIDROIT cat si Conventia de la Viena stabileste o prezumtie legala de determinare a pretului. In acest caz, pretul e cel stabilit in mod general la momentul incheierii contractului pentru prestatii executate in conditii comparabile, in sectorul comercial in cauza de persoane aflate in imprejurari comparabile.

Clauze privind obligatia de plata a pretului si conditii de plata.

Vor trebui determinate: modalitatea de plata (acreditiv, virament bancar) - se va face referinta la uzantele codificate in materie; momentul si locul platii; documentele care atesta plata pretului; instrumentele de plata.

Daca plata se face contra documenteleor, va trebui indicata lista documentelor pe care vanzatorul va trebui sa le depuna pentru efectuarea platii de catre cumparator.

Nu sunt excluse nici clauze privind imputatia platii daca o asemenea problema se pune in contract.

II.        Clauze specifice

Acestea se intalnesc in anumite contracte.

1. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

Aceaste categorii de clauze se intalnesc in contractele incheiate pe termen mediu si lung. Necesitatea lor este impusa de faptul ca intre momentul incheierii contractului si momentul executarii contractului pot interveni riscuri de natura a perturba echilibrul contractului stabilit initial.

Riscuri = evenimente posibil de a se produce dupa incheierea contractului independent de culpa vreuneia din parti si care daca se realizeaza fac imposibile sau sensibil mai oneroase prestatiile ambelor parti contractante sau chiar a uneia.

Riscurile care pot afecta aceste contracte sunt de doua feluri:

1. riscuri comerciale:

a)      riscuri valutare    care tin de variatia monedei de plata;

b)      riscuri nevalutare = eveneimente ecomonice precum schimbari in pretul materiei prime, materialelor, fortei de munca.

2. riscuri necomerciale

a)      riscuri politico - administrative: conflicte armate, blocada economica;

b)      evenimente naturale (calamitatile) independente de vointa omului.

In functie de natura riscurilor, clauzele asiguratorii se impart in trei categorii:

1. clauze asiguratorii impotriva riscurilor valutare:

a)          clauzele valutare - sunt de trei feluri:

clauza monovalutara = pretul marfii exprimat in moneda de plata este raportat la o moneda de cont iar in cazul unei modificari de curs cu plus sau minusun anumit procent al monedei de cont fata de moneda de plata, pretul contractual se modifica corespunzator);

clauza multivalutara bazata pe un cos valutar stabilit de parti = este mai putin intalnita; partile indexeaza moneda de plata cu media mai multor monede de cont care formeaza cosul valutar; in cazul in care moneda de cont scade cu cateva procente, scade corespunzator;

clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat = se foloseste mai des in situatia tragerilor internationale; reprezinta o moneda de cont calculata pe baza dolarului SUA, yenului japonez, lirei sterline si EURO. Aceasta clauza este prevazuta mai ales in contractele internationale in materia transporturilor (Conventia de la Hamburg din 1978 privind transportul de marfuri pe mare; Conventia CMR din 1956 privind transportul rutier de marfuri; Conventia CIM din 1980 privind transportul de marfuri pe calea ferata; Conventia de la Montreal privind modificarea unor reguli relative la transportul aerian international).

b)         clauza de optiune a monedei liberatorii.

Caracterizare generala a tuturor clauzelor valutare : existenta a doua monede (una de plata - in pp. este o moneda mai fluctuanta si o moneda de cont - mai stabila).

Atunci cand moneda de cont este unica, ne aflam in prezenta unei clauze monovalutare.

2. clauze asiguratorii impotriva riscurilor valutare:

Clauza de revizuire a pretului = indexarea pretului contractual cu pretul unuia sau mai multor produse de baza care au concurat marfa ce face obiectul contractului; indexarea poate fi unica (pretul contractului poate fi raportat la un singur produs), cumulativa (pt 2 sau mai multe produse), generala (in functie de nivelul inflatiei dintr-un anumit stat sau o anumita zona). In general, raportarea se face la pretul bursei caracteristice pentru marfa respectiva.

clauza de postcalculare a pretului = varianta a clauzei de revizuire; consta in furnizarea marfii sau al serviciului, dobandind dreptul de a stabili pretul dupa executarea integrala a obligatiilor contractuale sau la termenele intermediare prevazute in contracte pentru a putea lua in calcul modificarile economice survenite pe parcurs;

clauza ofertei concurente = o parte contractanta - beneficiarul clauzei - dobandeste dreptul ca in cazul in care, pe parcursul executarii contractului, un tert ii face o oferta de contractare mai favorabila decat cea existenta in contractul in curs de executare, obtine dreptul de a adapta contractul in curs de executare in functie de oferta tertului sau de a suspenda ori rezilia contractul; specific acestei clauze este faptul ca o parte contractanta primeste o oferta mai buna din partea unui tert, aceasta insemnand un pret mai bun sau alte elemente mai favorabile ale contractului; consecintele in cazul in care partile nu se inteleg pentru adaptarea contractului trebuie prevazute in clauza si, de regula, in caluze se prevad posibilitatile ca, apeland la un arbitru/expert, acesta sa suspende contractul sau sa-l rezilieze in cazul in care nu mai poate fi salvat. In cazul acestei clauze, oferta favorabila porneste de la un tert catre o parte contractanta.

clauza clientului celui mai favorizat = o parte contractanta - promitentul - se obliga ca in ipoteza in care pe parcursul executarii contractului, incheie cu un tert un contract in conditii mai favorabile decat cele existente in contractul in curs de executare se obliga sa aplice acele conditii si celeilalte parti contractante; In cazul acestei clauze, oferta porneste de la o parte contractanta.

clauza de impreviziune (hardship) = prin care partile prevad obligatia lor de a proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului in cazul in care, pe parcursul executarii contractului survine o imprejurare de orice natura, independenta de culpa vreuneia din parti care afecteaza substantial echilibrul contractual producand o ingreunare majora a executarii contractului pt una din partile contractante . Ac clauza se aseamana cu clauza de forta majora. La clauza de forta majora este avuta in vedere o imprejurare insurmontabila si imprevizibila. La clauza de impreviziune, imprejurarea trebuie sa fie neculpabila.

Clauza de impreviziune nu a fost retinuta in Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea internationala de marfuri, nici Principiile MINITOIE.

In varianta din 2004 a Principiilor    MINITOIE, clauza a fost inclusa.

Deasemenea exista o clauza tip a Camerei de Comert International din Paris care insa este puternic influentata de sistemul de drept romanist si insista asupra caracterului imprevizibil precum si asupra caracterului ca evenimentul sa nu poata fi evitat sau surmontat ceea ce il aseamana cu forta majora.

Clauza tip de hardship a Camerei de Comert International din Paris instituie si criteriul obiectiv, abstract al clauzei, si anume se compara cu atitudinea pe care ar fi avut-o orice comerciant rezonabil si prudent aflat in aceeasi situatie.

Efectul acestei clauze este acela de a provoca renegocierea contractului. Nu actioneaza niciodata automat.

In cazul in care renegocierea esueaza, se apeleaza la un arbitru care este investit cu toate posibilitatile: de a readapta contractul, de a-l suspenda sau de a-l rezilia.

clauzele preventive fata de diferitele masuri de protectie a concurentei = este vorba mai ales de clauzele prin care partile convin pt ipoteza in care contractul ar fi socotit ca incalca legile antidumping ori restrictiile vamale de import din tara cumparatorului. Prin aceste clauze partile prevad posibilitatea de a reajusta mai ales pretul, in cazul in care impotriva uneia din ele se ia o masura cu amenda sau masura de restrictie a importului.

3. clauzele de forta majora care acopera riscurile politico-administrative precum si calamitatile naturale.

B.    Clauzele de continuare a raporturilor dintre parti (clauze de optiune) = au ca scop prelungirea si eventual extinderea raporturilor contractuale dintre parteneri intre care exista deja in contract in curs de executare.

Aceste clauze sunt socotite de unii autori a avea un scop foarte apropiat de cel urmarit de clauzele asiguratorii impotriva riscului deoarece acestea urmaresc tocmai perpetuarea raporturilor juridice dintre aceleasi parti dupa ce contractul inceteaza ceea ce inseamna implicit eliminarea riscului pt ele de a cauta noi parteneri pe piata.

Aici se includ urmatoarele clauze:

a) promisiunea unilaterala de a contracta (antecontract unilateral) = acordul de vointa prin care una din parti se obliga sa incheie in viitor un contract in conditii prestabilite cu celalta parte - beneficiarul promisiunii    - daca beneficiarul isi va exprima optiunea in acest sens in termenul contractual.

Caracterizarea promisiunii de a contracta: este ferma si neconditionala iar continutul ei este prestabilit de parti.

Mecanismul promisiunii se declanseaza in momentul in care beneficarul isi exercita optiunea de a incheia contractul; optiunea trebuie exprimata in termenul contractului sau daca nu este prevazut, intr-un termen rezonabil in functie de uzante. Aceasta caluza este frecvent intalnita in urmatoarele categorii de contracte: contractele de vanzare-cumparare de materii prime si materiale (de aprovizionare); in contractele bancare (mai ales in contractele de deschidere de linii de credit) dar si in alte contracte: concesiune, contract de agent, contract de distributie, de franciza.

b) promisiunea bilaterala (antecontract bilateral)

c) clauza primului refuz (clauza de preemtiune - de regula, se exprima in contractul de vanzare-cumparare.

Prin aceasta clauza, o parte contractanta - promitentul - se obliga ca in ipoteza in care va decide in viitor sa incheie un anumit contract, el se obliga sa acorde preferinta pentru incheierea contractului celeilalte parti - beneficiarul clauzei - in conditii egale cu cele oferite de terte persoane aflate in aceeasi situatie. Numai daca beneficiarul refuza sa incheie contractul, promitentul are dreptul sa incheie contractul cu tertul.

Dpdv strict juridic, clauza primului refuz este un antecontract unilateral efectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului. Aceasta consta in acordul beneficiarului de a incheia contractul . Este o conditie potestativa simpla pentru ca nu tine numai de vointa promitentului ci si de a tertelor persoane. Esential la aceasta clauza este faptul ca partile nu prestabilesc continutul viitorului contract asa cum se intampla la promisiunea de a contracta ci promitentul se obliga sa acorde beneficiarului conditii egale cu cele oferite de un tert aflat in imprejurari comparabile.

In cazul in care promitentul se hotaraste sa incheie contractul, are obligatia de a face un sondaj de piata, de a veadea care sunt conditiile de vanzare pe piata, sa notifice pe beneficiarul clauzei indicandu-i conditiile vanzarii oferite de terti si urmeaza optiunea beneficiarului de a accepta sau nu.

Clauza trebuie sa contina sanctiunea pentru ipoteza in care promitentul isi incalca obligatia de a-i propune intai beneficiarului incheierea contractului, in principiu, beneficiarul este indreptatit la daune interese. Problema se pune in ce masura o instanta de judecata sau de arbitraj ar putea pronunta o hotarare care sa tina loc de contract. Exista o prevedere legala, dar cu toate acestea, practica nu este unitara. Tendinta este ca instanta/arbitrul sa pronunte o astefel de hotarare.

d) clauza de preferinta (pactul de preferinta)

Toate aceste clauze sunt acte juridice de formatie bilaterala (sunt contracte) dar ele au natura juridica a unor antecontracte pentru ca obiectul lor il constituie o obligatie de a face (in contra hendo). Clauzele le intalnim relativ frecvent si in dreptul civil.

e) clauzele de raspundere contractuala (sanctionatorii)

Clauza penala este extrem de frecventa.

Clauza specifica este clausa solve et repete (plateste si dupa aceea ceri dezdaunare) = clauza prin care partile stabilesc o ordine in efectuarea prestatiilor in sensul ca mai ales cumparatorul, mai intai trebuie sa plateasca pretul iar apoi daca are obiectiuni, poate sa ceara daune-interese si sa recupereze prejudiciul.

Clauza se intalneste relativ frecvent in contractele de vanzare-cumparare de bunuri de uz general, acolo unde exista riscul pentru vanzator de a nu fi platit in cazul in care cumparatorul face o reclamatie cu privire la bun.

Prin aceasta clauza (favorabila vanzatorului), cumparatorul este obligat mai intai sa plateasca iar dupa, sa discute reclamatiile de calitate. Clauza nu este nelegala.

f) clauzele pentru preintampinarea solutionarii litigiilor

Sunt clauze de stil.

Partile prevad ca daca s-ar ivi divergente, acestea sa fie solutionate mai intai prin negociere.

Sunt prevazute:

mijloace nejurisdictionale - se finalizeaza printr-o hotarare care nu este executorie;

mijloace jurisdictionale - se finalizeaza printr-o hotarare care este pasibil de a fi adusa la indeplinire prin coercitia statului.

Clauza contractuala in favoarea arbitrajului este clauza compromisorie; este anterioara ivirii litigiului; este urmata de un compromis prin care partile detaliaza clauza compromisorie.

g) clauzele privind aplicarea dreptului contractului (pactul de lege utenda)

Estew clauza prin care partile stabilesc ca respectivului contract i se va aplica un anumit sistem de drept (lex voluntatis).

In lipsa ei, judecatorul va aplica in mod obiectiv legea.

Incepand cu 2007, potrivit Tratatului de Aderare, Romania a aderat automat la Conventia de la Roma din 1980 privind legea aplicabila contractului. Aceastp conventoe a folosit drept model pt lg nr 105/1992.

I. Clauzele specifice in contractele comerciale internationale

Clauzele privind autorizatiile de import si export

Autorizatiile de export si import sunt din ce in ce mai putin intalnite. Importul si exportul se face fara autorizatii. Totusi, in anumite domenii: produse strategice, produse contingente (restrictii cantitative la export si import) sunt supuse unui proces de autorizare care poate imbraca forme variate: simpla notificare de partea care le face catre o autoritate competenta pana la emiterea autorizatiei efective.

In cazul in care marfurile sunt supuse unui asemenea proces de autorizare, exista si o autoritate competenta: Agentia Nationala de Control al Exportului pe langa Ministerul de Externe).

Competentele ei privesc produse ce tin de energia atomica, alte produse strategice. Agentia emite si autorizatii.

Partile sunt obligate sa insereze in contract si clauza privind carei parti ii revine obligatia obtinerii acestei autorizatii si consecintele care apar in cazul in care ea nu se obtine.

In principiu, sarcina obtinerii autorizatiei de import export revine fiecarei parti contractante in propria ei tara. Survin si exceptii, desigur.

Un element important ce trebuie cuprins in clauza este cel al naturii obligatiei de obtinere a autorizatiei. Obligatia poate fi de mijloace (de diligenta) - regula. Rezulta ca partea va fi absolvita de raspundere daca va face dovada depunerii tuturor diligentelor.

Exista cazuri in care partile convin ca respectiva obligatie sa fie de rezultat. In aceasta situatie, in cazul neobtinerii autorizatiei, partea va suporta daune-interese. Deasemenea, partile trebuie sa prevada in clauza daca autorizatia de export import constituie o conditie numai a trecerii marfii peste frontiera sau ea constituie o conditie pentru insasi efectuarea actelor preparatorii interne. Problema prezinta importanta pe planul raspunderii (exista practica in acest sens). In cazul in care, de regula, autorizatia de import export este o conditie pentru trecerea marfii peste frontiera, dar partea care exporta poate efectua acte preparatorii (sa preia marfa, sa o depoziteze). In cazul in care autorizatia nu se emite din culpa celeilate parti, cea care a efectuat acte preparatorii este indreptatita sa si le recupereze.   

Clauza de confidentialitate

Obligatia de confidentialitate poate privi informatiile obtinute in timpul negocierii contractului sau poate privi informatii obtinute in timpul executarii contractului.

Prin aceasta clauza, partile prevad ca una din ele sau amandoua partile, prevad atunci cand informatiile sunt oferite cu caracter de confidentialitate, sa nu le dezvaluie tertilor sau sa le foloseasca pentru scopuri propri fara consimtamantul celeilalte.

Problema acestei clauze este extrem de importanta mai ales in contractele de privatizare.

AVAS se afla intr-o situatie delicata in momentul in care ofera spre privatizare o societate comerciala pentru ca ea trebuie sa ofere posibililor cumparatori informatii, insa trebuie sa fie atenta in ceea ce priveste clauza de confidentialitate pentru ca printre acestia se pot afla concurenti.

Probleme:

1) in clauza trebuiesc definite informatiile socotita confidentiale;

2) modalitatea de comonicare a informatiilor confidentiale este diferita. De regula, se utilizeaza definitii pozitive adica se enumera documentele sau informatiile considerate confidentiale, urmad ca cele care nu sunt enumerate sa nu fie confidentiale; exista si definitii negative in care partile indica informatii care nu sunt confidentiale (sunt in domeniul public, de ex), urmand ca toate celelalte sa fie socotite confidentiale.

De principiu, sunt considerate confidentiale numai informatiile pe care partile le definesc ca atare (fie pozitive, fie negative). Cu toate acestea, se considerp ca si alte informatii trebuie considerate confidentiale chiar daca nu au fost considerate ca atare atunci cand este evident potrivit regulilor profesionale care guverneaza materia respectiva ca o anumita informatie este confidentiala. Se apreciaza si in functie de principiul buneicredinte.

3) sfera persoanelor care au acces la informatii confidentiale: atat partea insasi dar mai ales in cazul societatilor de tip holding (societati transnationale).

4) durata obligatiei de confidentialitate - Aceasta obligatie trebuie pastrata pe durata de valabilitate a contractului dar se prevede si un numar de ani dupa incetarea contractului.

5) sanctiunea aplicabila in cazul nesocotirii obligatiei de confidentialitate - se intalnesc de cele mai multe ori clauze penale.

Dovedirea incalcarii obligatiei de confidentialitate este foarte greu de dovedit.

In principiu, penalitatea este prestabilita printr-un procent din cifra de afaceri sau din profitul fie pe care victima l-a pierdut, fie profitul pe care cealalta parte l-a dobandit prin dezvaluirea informatiei.

Clauza de exclusivitate

Se intalneste foarte des in contractele de prestari servicii (contract de agent, de concesiune exclusiva, trensfer de marca - franciza).

Exclusivitatea consta in obligatia uneia din parti de a incheia contracte numai cu cealalta parte. Aceasta este o exclusivitate rationae persone, sau numai de a incheia contracte intr-un anumit domeniu (rationae materie), sau numai intr-un anumit teritoriu (rationae locii).

Exclusivitatea poate fi absoluta sau relativa.

Exclusivittaea este absoluta cand principalul nu poate efectua nici operatiuni comerciale nici in mod direct nici prin agenti sau relativa cand principalul isi rezerva dreptul de a efectua acte juridice cu alti agenti.

Clauza de neconcurenta

Prin aceasta clauza, o parte (debitorul clauzei) isi asuma obligatia de a nu efectua intr-o anumita perioada de timp si pe o anumita zona geografica o activitate comerciala determinata, de aceeasi natura cu cea efectuata de catre cealalta parte contractanta (creditoruls clauzei).

Clauzele de neconcurenta se intalnesc foarte frecvent in contractele de prestari servicii, de agent, de franciza, de munca.

Cateva elemente trebuie stabilite in cuprinsul clauzei:

1) obiectul interdictiei (sfera activitatilor pe care debitorul obligatiei nu le poate efectua).

O clauza prin care debitorul obligatiei ar fi oprit sa efectueze orice activitate comerciala este nula (contrara principiului libertatii comertului).

2) durata obligatiei de neconcurenta - poate fi pe perioada existentei contractului; o perioada de timp dupa finalizarea contractului.

Trebuie precizata zona geografica pe care este interzisa concurenta.

3) Sanctiunea - de regula, clauza penala.

II. Clauzele specifice contractelor care au in continutul lor obligatia de a face (de facere)

Clauza "best eforts" (de a face toate eforturile) = clauza prin care debitorul se obliga sa depuna maxim de efort pentru a realiza obligatia la care s-a obligat fata de creditor.

Obligatia poate fi si de mijloace si de rezultat daca partile prevad astfel.

In contracte pot exista si clauze specifice:

1) clauze prin car epartile trimit la o uzanta specifica (de ex o regula INCOTERMS)

2) clauza prin care se restrictioneaza vanzarea catre terti (interdictia revanzarii)

3) clauze privind informari reciproce (protectia consumatorilor).

III. Clauzele finale privind modificarea, incetarea efectelor contractului, alte clauze finale

1) Clauza privind modificarea

Modificarea respecta simetria, poate fi facuta numai prin acordul partilor.

2) Clauza privind incetarea contractului implica ideea pactului comisoriu, in ce masura partile convin ca una din ele poate solicita rezolutiunea contractului.

3) Alte clauze: mentiuni finale, data si locul incheierii contractului, semnaturile partilor sau ale reprezentantilor lor (semnate pe fiecare pagina); aplicarea stampilei nu este uzuala.

Incheierea contractelor comerciale internationale pe baza de clauze prestabilite

In comertul international exista neindoielnic un grad de repetabilitate a contractelor. Se pune problema clauzelor tip. Clauzele tip pot fi opera unei parti contractante, opera unor asocietii profesionale, opera burselor de comert sau pot fi opera unor organisme neutre, unor organisme internationale (UNCITRAL, de ex.)

Principiile MINITOI contin un capitol intreg cu privire la aceste clauze (tip sau standard).

Ca natura juridica, aceste clauze tip sunt codificari de uzante, uniformizari de uzante in ramura comerciala respectiva.

Ca forta juridica, ele, in general, sunt facultative. Nu se impun partilor ci sunt recomandate (de ex. Regulile INCOTERMS). Ele capata forta juridica in cazul in care partile au trimis la ele.

Sunt situatii (contractele de adeziune) in care pachetul respectiv de clauze sunt obligatorii (contracte bancare, anumite tipuri de contracte de vanzare, etc.).

Clauzele prestabilite prezinta importanta sub cel putin trei aspecte:

1) ele confirma partilor o economie de timp contractual; ele simplifica procesul de negociere; reprezinta o baza de discutie; de regula partile le adopta in bloc, ceea ce inseamna un contract incheiat mult mai repede.

2) economie de spatiu contractual; nu mai sunt contracte fluviu, contractele sunt scurte.

3) aceste clauze asigura o sporire a sigurantei afacerilor. Reduc foarte mult riscul unor neconcordante intre diferitele clauze pentru ca sunt clauze lucrate de experti.

Forma pe care o pot imbraca aceste clauze:

1) contractele tip sub forma unor formulare redactate contractual care contin clauze tip pentru forma de contract precum si spatii albe care urmeaza sa fie completate de parti, chiar pe formularul respectiv.

Contractele tip sunt calificate ca o institutie de fond si nu de forma.

Asemenea contracte sunt adoptate de organisme internationale (ex. Camera de Comert International din Paris).

GAFTA are si ea contracte tip care sunt folosite extrem de frecvent (90% sau mai mult) - in domeniul comertului cu cereale.

2) conditii generale

Intre contractele tip si conditiile generale exista o deosebire de forma:

contractele tip sunt exprimate in forma contractuala;

conditiile generale sunt pachete de reguli care nu sunt exprimate sub forma contractuala ci sub forma unei insiruiri de obligatii ale partilor si de foarte multe ori, ele sunt inscrise pe verso-ul contractului sau printr-un document separat.

Conditiile generale sunt incorporate in contract tot prin procedeul receptiunii contractuale.

S-a pus problema in ce masura aceste conditii generale sunt socotite contractual numai prin faptul ca partile au semnat contractul iar in contract se face trimitere la ele.

De regula, ele nu se semneaza separat.

Aceste conditii generale sunt opera unor asociatii profesionale (de ex. in materia contractelor de antrepriza internationala: FILIC).

In antrepriza internastionala sunt implicate trei parti: antreprenorul, beneficiarul si inginerul consultant - un fel de intermediar intre cei doi). FILIC are conditii generale pentru diferite categorii de antrepriza.

3) Contractele cadru sunt contracte propriu-zise care insa contin in principiu, doua categorii de clauze: generale care stabilesc principiile relatiei contractuale dintre parti; acestea sunt urmate de contractele propriu-zise.

Contractele cadru nu dau nastere la obligatii de a face (obligatii de a ancheia in viitor contracte propriu-zise).

Foarte des se intalnesc contracte cadru in operatiuni complexe (construirea unei rafinarii, de ex.).

4) Contractele de adeziune

Forma, pot imbraca haina oricarei clauze prestabilite (a unui contract tip, conditie generala).

Conditia de fond : obligatiile partilor sunt impuse de una celeilalte, adica partea care adera trebuie sa admita in bloc, fie sa nu incheie contractul.

INTERPRETAREA CONTRACTELOR SI PROBA CONTRACTELOR

A. INTERPRETAREA CONTRACTELOR

Conventia de la Viena (1980) asupra vanzarii de bunuri corporale si marfuri

Regulile de la Hamburg (1978) privind transportul de marfuri pe mare

Principiile UNIDROIT

Interpretarea contractului dupa regulile dreptului dreptului comun cu aplicare pentru contractele internationale.

I. Interpretarea contractului dupa intentia comuna a partilor si nu dupa textul literal:

Art. 977 C. civ. roman

Art. 8     alin. 1 Conv. de la Viena (1980)

Art. 4.1, art. 4.2 din Principiile UNIDROIT

Aplicatii specifice in contractul international:

1) Daca intentia comuna a partilor nu poate fi stabilita, manifestarea de vointa a acestora trebuie interpretata utiliz-nd un criteriu obiectiv: cel al persoanei rezonabile; actul de vointa al uneia dintre parti va fi interpretat in conformitate cu semnificatia pe care i-ar fi acordat-o o persoana rezonabila, din lumea afacerilor comerciale internationale, avamd aceeasi pregatire si aflata in aceeasi situatie .

Aceat criteriu il gasim in : Conv. de la Viena; Principiile UNIDROIT.

2) In cazul in care intentia comuna a partilor nu se poate deduce suficient din termenii contractului, aceasta intentie si ceea ce ar fi inteles o persoana rezonabila, se va deduce si din utilizarea criteriilor extrinseci contractului :

- obiective: conjunctura comuna a pietei; categoria profesionala in care se incadreaza partile;

- subiective: comportamentul partilor in timpul negocierii ; comportamentul partilor, ulterior incheierii contractului.

De aceea partile introduc un preambul la incheierea contractului in care precizeaza imprejurarile in care s-a incheiat contractul (apare in dr. SUA - c.com.).

Conv. de la Viena trebuie respectata si de noi.

3) Buna credinta si loialitatea comerciantului si a reprimarii abuzului de drept.

Art. 970 alin. 1 C. civ. - principiul bunei credinte si a interpretarii contractului: conform acestui principiu se statueaza ca buna credinta se prezuma, reaua credinta putand fi dovedita prin orice mijloc de proba.

Conventia de la Viena - specificitati:

- Principiul bunei credinte se coroboreaza cu cel al loialitatii comerciantului. Loialitatea comerciantului se apreciaza in mod obiectiv, in functie de comportamentul unui comerciant rezonabil aflat in aceeasi situatie.

Principiul loialitatii e consacrat legislativ in C. com. al SUA care precizeaza ca "Buna credinta si loialitatea in cazul unui comerciant, inseamna onestitate in atitudine si respectarea unor norme comerciale rezonabile de loialitate profesionala".

Principiul UNIDROIT consacra imperativ buna credinta si loialitatea. Se precizeaza ca buna credinta si loialitatea nu se vor interpreta in conformitate cu notiunile cunoscute in diverse sisteme de drept, ci in functie de notiuni acceptate in mod general de majoritatea sistemelor de drept.

4) Abuzul de drept

Principiul UNIDROIT defineste abuzul de drept ca o comportare rau voitoare a uneia dintre parti care exercita un drept doar pentru a prejudicia pe cealalta parte sau in alt scop decat cel pentru care dreptul i-a fost acordat sau atunci cand acesta exercita dreptul disproportionat fata de rezultatul avut in vedere initial.

Se considera ca fiind abuz de drept si comportamentul inconsecvent al uneia dintre parti.

Principiul bunei credinte se aplica in comertul international coroborat cu regula cooperarii partilor.   

II. Interpretarea contractului pe baza de obicei, echitate si lege.

Art. 970 alin. 2 C. civ. "contractul obliga nu numai la ce este expres intransele dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa".

Art. 980 C.civ. "Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul".

Art. 981 C.civ. "Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg desi nu sunt exprese intransul".

Principiile UNIDROOIT prevad aceeasi regula de interpretare a contractului, insa stipuleaza ca aceasta regula se va utiliza coroborat cu principiul interpretarii conform cu intentia comuna a partilor.

In comertul international, obiceiul imbraca forma uzantelor comertului international, fie ele standardizate sau nu.

Uzante comerciale internationale:

transporturi maritime;

coduri pt. cresterea animalelor.

Art. 9 Conv. de la Viena.

III. Clauzele contractelor indoielnice se interpreteaza in sensul in care produc efecte juridice si nu in sensul in care nu produc asemenea efecte.

Art. 978 C.civ. consacra aceasta regula si a fost preluat in practica arbitrala de comert international.

Este de neconceput ca profesionistii (comerciantii) sa fi inserat in contract clauze fara intentia de a produce efecte juridice.

Art. 4.5 din principiile UNIDROIT consacra aceeasi regula dar stabileste ca principiul se va aplica intr-un mod flexibil.

In comertul international s-au creat o serie de institutii in scopul mentinerii pe cat posibil a raportului contractual.

Au fost concepute:

clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

clauza de hard ship

clauzele de revizuire a pretului, etc.

Conv. de la Viena : rezolutiunea, ca ultima solutie.

IV. Interpretarea potrivit naturii contractului

Art. 979 C. civ. : termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in conformitate cu intelesul ce se potriveste cel mai mult cu natura contractului.

Principiul UNIDROIT consacra aceasta regula insa stabilesc utilizarea acesteia in corelatie cu regula interpretarii conform intentiei comune a partilor.

V. Interpretarea coordonata a clauzelor contractului

Aceasta regula se aplica si atunci cand partile au prevazut explicit in contract, faptul ca anumite clauze sunt esentiale.

Clauzele esentiale urmeaza a fi utilizate ca baza de interpretare pentru intregul contract.

Principiile UNIDROIT : termenele si expresiile din contract vor fi interpretati in conformitate cu intregul contract iar termenii si expresiile utilizate de parti in contracte accesorii contractului principal, vor fi interpretati prin raportare la acesta.

VI. "In dubio pro reo"

Exceptie: materia vanzarii.

Art. 983 C. civ. : cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga.

Exceptie: art. 1312 C. civ. : obligatia obscura sau indoiaosa se interpreteaza in contra vanzatorului (care e responsabil cu redacatrea contractului).

Acealeasi reguli sunt in comertul international.

VII. Interpretarea si adaugarea clauzelor omisive

Conform principiilor UNIDROIT , atunci cand partile nu au convenit asupra unor prevederi importante pentru determinarea drepturilor si obligatiilor lor, lipsa poate fi suplinita printr-o clauza asemanatoare.

Pentru a determina clauza asemanatoare, se vor lua in considerare intentia partilor, natura si scopul contractului, buna credinta si ceea ce este rezonabil.

Interpretarea clauzelor contractelor internationale dupa reguli specifice

1) Interpretarea dupa caracterul international al contractului (Conv. Viena, New York, Reg. Hamburg).

Contractul comercial international si conventia internationala se vor interpreta in functie de caracterul international si de necesitatea de a se promova solutii unitare de interpretare.

Pentru acele aspecte contractuale care nu sunt reglementate expres de contract, la interpretarea lor se vor utiliza pricipii generale din care respectivele contracte se inspira sau, in lipsa acestor principii, legea aplicabila conform normelor internationale de drept privat.

2) Interpretarea contractelor pe baza uzantelor comerciale internationale si a obisnuintelor care s-au stabilit intre parti (art. 9 Conv. Viena, art. 4.3 lit. b) Principiile UNIDROIT).

Se vor avea in vedere urmatoarele.

a) in cazul unui conflict intre o uzanta sau o obisnuinta, stabilite intre parti si o clauza contractuala expresa, prevaleaza clauza contractuala;

b) cand partile urilizeaza in contract expresii, formule sau clauze tipice, obisnuite in comert, interpretarea acestora se face dupa sensul in care sunt folosite in practica cunoscuta in comertul international.

Prescurtari: d/p (document against payment); l/s (lettr of credit).

Cele mai cunoscute prescurtari sunt cele INCOTERMS care indica, prin modul in care apar (coduri de uzante standardizate), cum trebuie interpretate obligatiile partilor.

c) neconcordanta existenta intre exemplarul de contract aflat in mana vanzatorului si cel aflat in mana cumparartorului se interpreteaza in defavoarea vanzatorului intrucat, conform practicii comertului international, acestuia ii revine obligatia de a redacta contractul.

d) daca suma prevazuta in contract e scrisa in cifre si litere, in caz de neconcordanta, primeaza cea in litere.

Reguli speciale de interpretare pentru contractele incheiate pe baza de clauze prestabilite

In cazul unor asemenea contracte se ridica anumite probleme specifice de interpretare:

1) Clauzele prestabilite sunt considerate ca fiind incorporate in contract numai daca cealalta parte contractuala le-a acceptat in mod explicit sau in lipsa acceptarii, daca aplicarea unor asemenea clauze reprezinta obisnuinta intre parti sau sunt utilizate in mod curent in ramura de comert international la care se refera contractul.

2) Cand o clauza standard prin continutul (exprimarea) sa, prezinta un caracter neuzual a.i. cealalta parte nu se putea astepta in mod rezonabil la aceasta, clauza respectiva va fi considerata incorporata in contract si va obliga cealalta parte daca a fost acceptata expres.

Sunt considerate clauze neuzuale : clauzele limitative de raspundere, clauzele care prevad obligatii foarte impovaratoare pentru cealalta parte - caracter de clauza abuziva - Principiile UNIDROIT.

3) In caz de ambiguitate, clauzele prestabilite propuse de una din parti vor fi interpretate in defavoarea acesteia - Principiile UNIDROIT.

4) In caz de neconcordanta intre o clauza stabilita in mod expres de catre parti (scrisa de mana, dactilografiata si semnata) si o clauza prestabilita, prevaleaza cea dintai.

5) In situatia in care partile propun propriile lor conditii generale iar intre acestea exista neconcordanta si partile nu ajung la o intelegere cu privire la aceasta, conform Principiilor UNIDROIT, se considera ca acel contract s-a incheiat pe baza clauzelor stabilite, a clauzelor standard comune ambelor parti, cu exceptia cazului in care una dintre parti informeaza fie anterior, fie ulterior si fara intarziere cealalta parte, ca nu intentioneaza sa fie tinuta de un astfel de contract. Aceasta regula se numeste knok-out.

Conv. Viena : se va tine seama de clauzele prestabilite propuse de catre cumparator , cu exceptia situatiei in care, din imprejurari rezulta altfel. Modofocarile nu trebuie sa fie substantiale.

Interpretarea conform principiului cooperarii intre partile contractante

Acest principiu e aplicat in practica arbitrajului comertului international atat pemtru faza incheierii contractului, pentru faza executarii acestuia si pentru raspunderea contractuala.

Cu privire la momentul incheierii contractului s-a statuat ca partile contractului au obligatia de a contribui la stabilirea unui continut clar al clauzelor contractului, chiar daca se utilizeaza un formular tiparit al uneia dintre ele.

Partile au obligatia ca, actionand cu bunacredinta, sa coopereze in vederea executarii la timp si in mod efectiv a obligatiilor contractuale.

In ceea ce priveste raspunderea contractuala, s-a stabilit ca partea care invoca o incalcare a contractului de cealalta parte, trebuie sa ia masurile rezonabile pentru a diminua pierderea si castigul nerealizat ca urmare a neexecutarii contractului sub sanctiunea ca cealalta parte contractanta poate cere o reducere a daunelor - interese in conformitate cu marimea pierderii care ar fi putut fi evitata.

Reguli de interpretare generate de limba in care este redactat contractul

1) In situatia in care contractul e redactat intr-o singura limba, termenii si expresiile din contract trebuie interpretate dupa sensul pe car eil au in sistemul de drept din limba de redactare a contractului, chiar daca acest sens e diferit de cel dat de legea aplicabila contractului.

2) Cand contractul e redactat in mai multe limbi egale ca valoare juridica, iar partile nu au stabilit o ierarhie intre acestea, se aplica urmatoarele reguli:

a) contractul se va interpreta conform versiunii initiale in care a fost redactat (princ. UNIDROIT) - primul draft

b) interpretarea (luarea in considerare) a variantei care din imprejurari rezulta ca primeaza conform vointei reale a partilor, iar in imposibilitatea utilizarii acestui criteriu, se va lua in considerare exemplarul din limba debitorului.