Plangerea prealabila mod de sesizare a organelor de urmarire penala

Plangerea prealabila mod de sesizare a organelor de urmarire penala

1. Plangerea prealabila introdusa la organul de

cercetare penala sau procurorului

Inainte de aparitia Legii nr.356/2006, privind modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, infractiunile pe care legea penala le supune conditiei plangerii prealabile se clasificau in doua categorii. Cele mai multe din aceste infractiuni erau supuse urmaririi penale, plangerea urmand a fi introdusa la organele de urmarire penala. Infractiunile prevazute in art. 279 alin. 2 lit. a Cod de procedura penala erau si ele supuse conditiei plangerii prealabile, dar aceasta trebuia introdusa la instanta de judecata, devenind un mod de sesizare special pentru instanta de judecata. Aceasta diferentiere era cauzata, pe de o parte, de gradul de pericol social mai pronuntat al infractiunilor din prima categorie, iar pe de alta parte de posibilitatile pe care le ofera infractiunile din cea de a doua categorie de a fi judecate fara o cercetare penala prealabila.

Prin modificarile aduse s-a pus capat disputelor din literatura juridica, referitoare la regimul juridic al plangerii prealabile in fata instantei, in special la faptul daca plangerea introdusa era act de inculpare prin simpla sesizare a instantei, sau la primul termen de judecata, instanta urma sa puna in miscare actiunea penala. Datorita acestor modificari , s-au stins unele dintre aspectele controversate referitoare la plangerea prealabila.

Articolul 279 alin. 2 Cod procedura penala stabileste ca " plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii, " aceasta este modificarea adusa prin Legea nr.356/2006 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala, urmand ca in toate cazurile in care legea prevede conditia ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila toate aceste plangeri se vor adresa organului de cercetare penala si procurorului.

In aceste cazuri, urmarirea penala se desfasoara obisnuit, procesul penal avand forma tipica. Organul de cercetare penala sau procurorul, primind plangerea, procedeaza potrivit dispozitiilor art. 228 Cod de procedura penala, dispunand, dupa caz, inceperea sau neinceperea urmaririi penale.

Este posibil sa fie savarsite mai multe infractiuni in stare de indivizibilitate sau de conexitate, din care unele sunt de competenta organului de cercetare penala, altele de competenta organului de urmarire penala competent dupa calitatea persoanei faptuitorului.

In caz de infractiune flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile, astfel ar putea fi obstaculata aflarea adevarului prin disparitia mijloacelor de proba.   

Dupa primirea plangerii prealabile, organul de cercetare al politiei judiciare sau procurorul procedeaza potrivit regulilor de procedura, dispunand inceperea urmaririi penale si efectuarea cercetarii sau dispunand neinceperea urmaririi penale daca exista vreo cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale (art. 10 Cod de procedura penala). Urmarirea penala se desfasoara cu participarea persoanei vatamate, care are un drept de dispozitie asupra actiunii penale prin retragerea plangerii prealabile sau prin impacarea cu inculpatul. Dupa terminarea cercetarii penale, cauza se rezolva de catre procuror potrivit regulilor de procedura cu finalizarea urmaririi penale.

Este posibil ca, in cursul urmaririi penale, pentru o infractiune pentru care s-a dispus din oficiu inceperea urmaririi penale, sa se ajunga la schimbarea incadrarii juridice intr-o infractiune pentru care se cere plangerea prealabila a persoanei vatamate.

In aceasta situatie, organul de cercetare penala sau procurorul cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila, in caz afirmativ, organul de urmarire, dupa caz, continua cercetarea . In cazul in care persoana vatamata declara ca nu face plangere prealabila, dosarul se inainteaza procurorului cu propunerea de a se inceta urmarirea in temeiul art. 10 lit. f Cod de procedura penala.

Calitatea pe care o are faptuitorul in momentul savarsirii infractiunii poate atrage competenta unui anumit organ de urmarire penala . Legea prevede, pentru o asemenea situatie, competenta prioritara si exclusiva a unui anumit organ de urmarire penala, caruia trebuie sa i se trimita plangerea datorita faptului ca aceasta fusese adresata altui organ de urmarire sau instantei de judecata.

Infractiunile pentru care plangerea prealabila se introduce la organele de cercetare penala sau la procuror, infractiunile care prevad aceasta obligatie sunt prevazute atat in Codul penal precum si in alte legi speciale .

Amintim cateva articole: lovirea sau alte violente (art.180), vatamarea corporala din culpa ( art. 181), violarea de domiciliu (art. 192), amenintarea ( art. 193), -art181-vatamare corporala; art.184 alin. 3-vatamare corporala din culpa; art.192-violare de domiciliu; art.195-violarea secretului corespondentei; art.196-violarea secretului profesional; art.197 alin.1 - violul; art.217alin.1 -distrugere; art.305-abandonul de familie; art.307-nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului; art.320 -tulburarea folosintei locuintei s.a..

Alaturi de aceste prevederi ale Codului penal mai sunt dispozitiile din legile speciale pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, cum sunt cele prevazute de art. 5 din Legea nr. 11 din 29.01.1991 privind combaterea concurentei neloiale, de art. 140, 141 si 142 lit. a, c, j, l, n si o din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (M.Of. nr.60/1996) s.a.

In aceste cazuri, urmarirea penala se desfasoara obisnuit, procesul penal avand forma tipica. Organul de cercetare penala sau procurorul, primind plangerea, procedeaza potrivit dispozitiilor art. 228 Cod de procedura penala, dispunand, dupa caz, inceperea sau neinceperea urmaririi penale.

Este posibil sa fie savarsite mai multe infractiuni in stare de indivizibilitate sau de conexitate, din care unele sunt de competenta organului de cercetare penala, altele de competenta organului de urmarire penala competent dupa calitatea persoanei faptuitorului.

In aceasta situatie, urmarirea penala revine organului de urmarire competent dupa calitatea persoanei, caruia i se trimite cauza privitoare la toate faptele si toti faptuitorii.

In caz de infractiune flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile, astfel ar putea fi obstaculata aflarea adevarului prin disparitia mijloacelor de proba.

Dupa primirea plangerii prealabile, organul de cercetare al politiei judiciare sau procurorul procedeaza potrivit regulilor de procedura, dispunand inceperea urmaririi penale si efectuarea cercetarii sau dispunand neinceperea urmaririi penale daca exista vreo cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale (art. 10 Cod de procedura penala ). Urmarirea penala se desfasoara cu participarea persoanei vatamate, care are un drept de dispozitie asupra actiunii penale prin retragerea plangerii prealabile sau prin impacarea cu inculpatul. Dupa terminarea cercetarii penale, cauza se rezolva de catre procuror potrivit regulilor de procedura cu finalizarea urmaririi penale.

Este posibil ca, in cursul urmaririi penale, pentru o infractiune pentru care s-a dispus din oficiu inceperea urmaririi penale, sa se ajunga la schimbarea incadrarii juridice intr-o infractiune pentru care se cere plangerea prealabila a persoanei vatamate.

In aceasta situatie, organul de cercetare penala sau procurorul cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila, in caz afirmativ, organul de urmarire, dupa caz, continua cercetarea .

In cazul in care persoana vatamata declara ca nu face plangere prealabila, dosarul se inainteaza procurorului cu propunerea de a se inceta urmarirea in temeiul art. 10 lit. f Cod de procedura penala.

2. Plangerea prealabila introdusa la organul de

urmarire penala competent

Calitatea pe care o are faptuitorul in momentul savarsirii infractiunii poate atrage competenta unui anumit organ de urmarire penala, fie organe de cercetare penala, fie procuror. Legea prevede, pentru o asemenea situatie, competenta prioritara si exclusiva a unui anumit organ de urmarire penala, caruia trebuie sa i se trimita plangerea ca aceasta fusese adresata altui organ de urmarire sau instantei de judecata.

Calitatea prevazuta de lege este cea de judecator, procuror, , militar, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele aratate in art. 29 pct. 1. Cod de procedura penala. Articolul 29 pct. 1 din Codul de procedura penala se refera la competenta de judecata a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie si anume la infractiunile savarsite de senatori, deputati, de membri Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, membrii, judecatorii si procurorii Curtii de Conturi, de Presedintele Consiliului Legislativ si Avocatul Poporului, de maresali, amirali, generali si chestori de politie, de sefii cultelor religioase, organizate in conditiile legii si de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, de judecatorii si magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la Curtile de apel si Curtea Militara de Apel, procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante si procurorii Directia Nationala Anticoruptie.

In primul rand trebuie retinut, ca procesul va avea tot o forma tipica, cu efectuarea obligatorie a unei urmariri penale. Deosebirea ca sesizarea nu se poate introduce la un organ de cercetare sau procuror oarecare, cu simpla respectare a regulilor comune de competenta materiala si teritoriala, urmand ca in toate cazurile plangerea sa se adreseze organului competent sa efectueze urmarirea penala, cu respectarea riguroasa a regulilor de competenta personala.

In acest caz, subiectul activ al infractiunilor este un subiect circumstantiat, avand una din calitatile pe care le-am enumerat. Deci competenta este data de calitatea persoanei care a savarsit infractiunea.

Competenta personala este acea forma de competenta prin intermediul careia se stabilesc organele judiciare care pot solutiona anumite cauze penale in functie de calitatea faptuitorului.

In literatura de specialitate s-a remarcat ca prin instituirea acestei forme de competenta s-a derogat de la principiul potrivit caruia infractorii trebuie sa fie judecati de catre aceleasi instante fara deosebire de situatia personala pe care o au . Derogarea este justificata, insa, prin aceea ca, in acest fel, se asigura o mai temeinica judecare a cauzei datorita cunoasterii specificului infractiunii si a calitatii faptuitorului. In acest sens, infractiunile savarsite de catre militari determina o competenta speciala a instantelor militare, organe judiciare specializate in domeniul infractiunilor cu specific militar prin cunoasterea regulamentelor militare, a mediului cazon si a altor elemente care determina specificul acestui domeniu.

Calitatile care atrag competenta personala a organelor judiciare sunt urmatoarele: militar, magistrat, Presedinte al Republicii, senator, deputat, membru al Guvernului, judecator al Curtii Constitutionale, membru al Curtii de Conturi, judecator, procuror sau controlor financiar al Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, sefi ai cultelor religioase si alti membri ai Inaltului Cler cu rang de arhiereu sau echivalent al acestuia, chestorii de politie etc.

Ratiunile pentru care exista forme speciale de competenta in functie de calitatea faptuitorului constau fie in regimul special al unor anumite domenii (in cazul infractiunilor savarsite de militari), fie in pozitia pe care faptuitorul o detine in cadul autoritatilor publice (in cazul demnitarilor) fie pentru inlaturarea unor suspiciuni cu privire la modul de infaptuire a justitiei, avand in vedere profesia juridica a faptuitorului ( in cazul magistratilor).

Sub aspectul competentei personale, are relevanta numai calitatea faptuitorului. Rezulta, in concluzie, ca pentru determinarea competentei personale a unui anumit organ judiciar nu prezinta interes calitatea celorlalte parti.

Esential in stabilirea competentei personale este ca respectiva calitate a faptuitorului sa existe la momentul savarsirii infractiunii. Per a contrario, dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei penale (art. 40 alin. 2 Cod de procedura penala). Prin exceptie de la aceasta regula, art. 40 alin. 2 Cod de procedura penala a fost completat cu reglementarea potrivit careia dobandirea vreunuia din calitatile prevazute in art. 29 pct. 1 Cod de procedura penala va conduce la schimbarea competentei. Astfel, in ipoteza in care ulterior comiterii faptei inculpatul a dobandit calitatea de general de divizie, competenta sa solutioneze cauza in prima instanta va fi Inalta Curte de Casatie si Justitie indiferent de instanta competenta prin raportare la calitatea avuta la momentul comiterii faptei penale.

Potrivit art. 40 alin. l Cod de procedura penala, cand competenta instantei este determinata de calitatea inculpatului, instanta ramane competenta sa judece cauza, chiar daca inculpatul, dupa comiterea infractiunii, nu mai are acea calitate, in urmatoarele cazuri:

-fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului;

-s-a dat o hotarare in prima instanta.

Dispozitiile prin care este reglementata competenta personala sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, iar exceptia de necompetenta dupa calitatea persoanei poate fi ridicata, conform art. 39 alin. l Cod de procedura penala, in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea hotararii definitive.

Daca subiectul activ al infractiunilor este un subiect circumstantiat, avand deci una dintre calitatile enumerate mai sus, plangerea prealabila se introduce intotdeauna la procuror, deoarece acesta este competent sa efectueze urmarirea penala .

Parchetul caruia i se adreseaza plangerea prealabila este diferentiat in functie de locul unde isi desfasoara activitatea, judecatorul, procurorul sau militarul impotriva caruia se face plangerea.

In aceste situatii, plangerea prealabila se adreseaza:

Parchetului de pe langa Curtea de Apel, pentru faptele comise de un judecator de la judecatorie sau tribunal, ori de un procuror de la parchetele de pe langa aceste instante;

Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel, pentru faptele savarsite de judecatorii de la tribunalul militar sau de la tribunalul militar teritorial si de procurorii de la parchetele corespunzatoare;

Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru faptele judecatorilor si magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii din parchetele corespunzatoare;

Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru infractiunile savarsite de senatori si deputati, de membrii guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale, membrii ai Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, maresali, generali si amirali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel putin rang de arhiereu sau echivalent acestuia, procurorului din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;

Comandantul unitatii, seful comenduirii de garnizoana sau ofiterii desemnati de acestia ca organe de cercetare penala, pentru faptele comise de militari ,in afara de judecatorii si procurorii militari, de maresali, generali si amirali, care atrag competenta procurorului militar din Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel sau din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Daca plangerea prealabila a fost adresata unui alt organ de urmarire penala sau a fost introdusa la instanta de judecata, organele sesizate trebuie sa trimita plangerea prealabila la organul de urmarire competent sa efectueze urmarirea penala, potrivit precizarilor de mai sus, plangerea fiind considerata valabila daca a fost introdusa in termen la organul necompetent.

La organul de urmarire penala competent se trimit, daca nu este posibila disjungerea, toate plangerile prealabile pentru infractiuni savarsite de o persoana avand toate calitatile aratate anterior, daca sunt conexe sau indivizibile, chiar daca sunt din categoria infractiunilor pentru care plangerea prealabila se adreseaza altor organe de urmarire. Asadar, se proroga competenta la organul de urmarire competent pentru toate infractiunile conexe si indivizibile cu una din infractiunile de competenta acestui organ.

O data sesizat cu plangerea prealabila, pentru una sau mai multe persoane cu calitatea care atrage o anumita competenta, organul de urmarire penala competent desfasoara o activitate obisnuita de urmarire penala, ca orice alt organ de urmarire penala, cu precizarea ca urmarirea nu poate incepe sau continua fara autorizarea prealabila, dupa caz, a Camerei din care face parte, pentru senatori sau deputati, a Presedintelui Romaniei sau a uneia din Camere, pentru un ministru, a avizului Presedintelui Romaniei, pentru judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sau a Consiliului Superior al Magistraturii pentru ceilalti judecatori si procurori.

Urmarirea penala se desfasoara si se finalizeaza dupa regulile de drept comun, cu precizarea ca retragerea plangerii prealabile atrage incetarea urmaririi penale, cu exceptia cazului cand invinuitul sau inculpatul solicita continuarea procesului penal.

C O N C L U Z I I

In lumina celor aratate, plangerea prealabila se infatiseaza ca o institutie care da expresie juridica unor interese social-politice privind declansarea si desfasurarea procesului penal. Este o institutie care se inscrie ca o exceptie de la principiul oficialitatii si care consta in posibilitatea oferita de lege persoanei vatamate de a decide daca va sesiza sau nu organele competente pentru tragerea la raspundere penala.

Aceasta exceptie a fost admisa de legiuitor pentru ca in urma analizei de fapt si de drept a situatiei si totodata a gradului redus de pericol social a anumitor infractiuni sa decida singura atitudinea acesteia fata de modul de sesizare.

Partea vatamata are la indemana cele doua institutii prevazute de dreptul penal si cel procesual penal, de retragere a plangerii prealabile precum si de impacare a partilor, fiind subliniata natura mixta a plangerii prealabile. Din punctul de vedere al dreptului substantial penal si a dreptului procesual penal, plangerea prealabila se infatiseaza ca o conditie de pedepsibilitate cat si de procedibilitate.

Prin aceasta derogare de la principiul oficialitatii s-a pus la dispozitia persoanei vatamate, in orice stadiu al procesului penal sa recurga la retragerea plangerii prealabile fata de faptuitor cat si la impacarea cu acesta, actiunea penala incetand imediat, ceea ce nu se mai poate in alte situatii cand actiunea penala se pune in miscare din oficiu, scopul legii penale este dus la indeplinire. Aceasta derogare este posibila doar la anumite infractiuni care prezinta un pericol social mai redus cat si a relatiilor cu un caracter mai special, ce sunt intre parti.

Pe langa aceasta conditie esentiala de manifestare a partii vatamate de a face plangere prealabila impotriva faptuitorului, legea mai prevede si alte cerinte, cum ar fi descrierea faptei, element indispensabil in functie de care se face incadrarea juridica a faptei, indicarea faptuitorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei martorilor, precizarea daca partea vatamata se constituie parte civila si indicarea persoanei responsabile civilmente. Pe langa aceste mentiuni trebuie si semnatura persoanei vatamate, care desi nu este prevazuta in mod expres de art. 283 Cod de procedura penala coroborate cu alte prevederi legale, este necesara.

De asemenea important este si termenul de introducere a plangerii prealabile, termen de care persoana vatamata trebuie sa tina cont, deoarece dupa acest termen plangerea sa apare ca fiind tardiva. Termenul de introducere a plangerii prealabile este de doua luni de cand se cunoaste faptuitorul.

Plangerea prealabila se prezinta ca o institutie importanta a dreptului procesual, avand rezonanta si pe planul dreptului substantial penal.

Plangerea se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, in functie de gravitatea infractiunilor, conform ultimelor modificari aduse Codului de procedura penala, prin Legea 356/2006.

Deoarece conditiile social-politice au determinat schimbari in mai multe domenii importante, avand in vedere aderarea si integrarea tarii noastre la Uniunea Europeana, legislatia trebuie sa fie compatibila cu cea din celelalte state membre .

Legea nr. 356/2006 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si altor legi, a dus la descongestionarea activitatii de judecata in procesele penale, activitatea instantei fiind incarcata in mod artificial, in special cu plangerii prealabile formulate de detinuti. Multe dintre plangerile prealabile nu aveau suport faptic, cele mai multe fiind introduse cu scop sicanator sau pentru a se putea deplasa la instanta in ziua procesului, deoarece detinutul parte in cadrul unui proces prezenta acestuia fiind obligatorie. Caracterul abuziv al plangerilor prealabile introduse la instanta o dovedeste numarul mare de aceste plangeri care au fost inregistrate pe rolul instantelor in perioada anterioara aparitiei legii 356/2006, comparativ cu aceeasi perioada a anului in curs, cand s-a simtit o reducere semnificativa de trimitere in fata instantei a cauzelor avand obiect infractiuni care se pun in miscare la plangerea prealabila.

Prin adresarea acestor plangerii organului de cerceatare penala sau procurorului, consideram ca probele vor fi mai bine administrate, sporind calitatea si eficienta actului de justitie.

Prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pemtru modificarea altor legi contine numeroase si substantiale modificari ale Codului de procedura penala, determinate de necesitatea unei reforme urgente a justitiei sub toate aspectele. Legea raspunde cerintei de a transpune in dreptul intern angajamentele asumate in cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana privind , indeosebi , tragerea la raspundere penala a persoanelor juridice, celeritatea desfasurarii procesului penal.

Modificari importante au fost aduse procedurii plangerii prealabile, renuntandu-se la o procedura speciala pentru o categorie de infractiuni cu un grad mic de periculozitate (amenintarea, loviri sau alte violente, vatamarea corporala, abuz de incredere, etc.) in conditiile in care sesizarile erau adresate direct la instanta de judecata, fara o cercetare prealabila de catre organul de cercetare penala. Acest fapt ingreuna activitatea instantelor cu cauze ce se solutiona in multe cazuri cu incetarea procesului ca urmare a retragerii plangerii de catre parte vatamata sau impacarea partilor.

Statistic, din numarul de dosare penale solutionate in cursul anului 2004, acest gen de cauze au reprezentat circa o treime, dintre care mai mult de jumatate s-au solutionat ca urmare aretragerii plangerii de catre partea vatamata sau impacarea partilor.

In acest sens prin ultimele modificari aduse Codului de procedura penala si a Codului penal, prin legile nr.356/2006 si 278/2006, au fost transpuse in practica directivele europene, necesare integrarii tarii noastre la Uniunea Europeana.