Prezentarea pentru recunoastere a persoanelor si cadavrelor. Notiune, scop, importanta

Prezentarea pentru recunoastere a persoanelor si cadavrelor. Notiune, scop, importanta

Prezentarea pentru recunoastere este o activitate de tactica criminalistica desfasurata in scopul identificarii persoanelor, cadavrelor, obiectelor si animalelor care au legatura cu cauza, prin intermediul anumitor persoane care le-au perceput in imprejurari determinate de savarsirea unei infractiuni sau unui alt fapt juridic, retinand in memorie semnalmentele si caracteristicile obiectelor de imbracaminte ale acestora.

Altfel spus, ea consta in aceea ca se prezinta unei persoane o alta persoana sau cadavrul unei persoane, pe care le-a vazut anterior, pentru a se stabili daca le recunoaste.

Prezentarea pentru recunoastere prezinta numeroase similitudini in special cu ascultarea martorilor si a persoanei vatamate. Ea se efectueaza conform prevederilor procedurale privitoare la aceste activitati si cu respectarea regulilor elaborate de tactica criminalistica..

Desi recunoasterea este un proces psihologic relativ usor, datorita influentei unui numar insemnat de factoril obiectivi si subiectivi care se manifesta in timpul perceptiei, memorarii si reproducerii, precum si a particularitatilor de ordin cognitiv ale persoanei care urmeaza sa faca identificarea, rezultatele acestei activitati nu sunt intotdeauna exacte. Exista in permananta pericolul unor false identificari, pericol generat de cele mai multe ori de imposibilitatea localizarii in spatiu si timp a unor fapte, imprejurari ori persoane care prezinta unele trasaturi asemanatoare si apar ca familiare persoanei chemate sa faca recunoasterea.

Sublinierea posibilitatilor de aparitie a unor erori sau a unor identificari aparente, se impune cu atat mai mult cu cat in cadrul prezentarii pentru recunoastere, elementele de sugestie pot sa influenteze usor declaratiile persoanelor chemate sa faca identificarea pe baza semnalmentelor statice si dinamice, ori a caracteristicilor pieselor de vestimentatie ale persoanelor si cadavrelor a caror identitate trebuie stabilita. Tocmai de aceea, in desfasurarea prezentarii pentru recunoastere trebuie sa se tina seama de totalitatea factorilor care ar fi putut vicia declaratiile celor chemati sa participe la aceasta activitate. Din acest motiv, prezentarea pentru recunoastere nu poate constitui de una singura, temei pentru tragerea la raspundere penala a persoanei invinuite de savarsirea unei infractiuni.

Acest gen de recunoastere are drept scop individualizarea persoanelor ori cadavelor cu identitate necunoscuta, constituind totodata o metoda de verificare a probelor administrate in cauza si a versiunilor elaborate cu privire la identitatea stabilita pe baza examinarii stiintifice a urmelor si a altor mijloace materiale de proba descoperite in campul infractional.

Cu toate ca prezentarea pentru recunoastere nu este nominalizata in mod expres de prevederile legii procesual-penale in categoria mijloacelor de proba, ea reprezinta un procedeu probator de sine statator, frecvent utilizat in practica organelor de urmarire penala, rezultatele sale fiind acceptate ca mijloace de proba inclusiv de instantele judecatoresti. Baza legala a activitatii se regaseste in reglementarile procesual-penale referitoare la ascultarea persoanelor care cunosc fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului, la identificarea participantilor la savarsirea infractiunii si a victimelor acesteia, a mijloacelor, instrumentelor folosite, ori a bunurilor, valorilor produs al activitatii ilicite etc. Datorita faptului ca prezentarea pentru recunoastere reprezinta o modalitate particulara de ascultare a persoanelor, legiuitorul nu a considerat necesara includerea ei in categoria mijloacelor de proba. De altfel, rezultatele prezentarii pentru recunoastere se materializeaza sub forma unor declaratii, pentru a caror obtinere este necesar sa se respecte regulile procesuale cunoscute.

Ca activitate de sine statatoare, prezentarea pentru recunoastere se particularizeaza prin aceea ca ascultarea (desi amanuntita), are un obiect mult mai retrans, in sensul ca se desfasoara doar in legatura cu semnalmentele persoanelor si cadavrelor, ori caracteristicile obiectelor sau animalelor a caror identitate trebuie stabilita, si nu asupra tuturor faptelor si imprejurarilor percepute de persoana acsultata. Prin urmare, prezentarea pentru recunoastere are un scop si o finalitate bine conturate: identificarea de persoane, cadavre, obiecte sau animale a caror identitate prezinta importanta pentru aflarea adevarului si corecta solutionare a cauzelor penale.

Pentru desfasurarea acestei activitati, criminalistica a elaborat o serie de reguli tactice proprii, care se sprijina in primul rand pe dispozitiile legale privitoare la audierea persoanelor in procesul penal, si in al doilea rand pe practica pozitiva a organelor judiciare.

In ceea ce priveste importanta ei, trebuie subliniat ca sub aspectul probatiunii judiciare, prezentarea pentru recunoastere are o forta probanta egala cu a celorlalte mijloace de proba (echivalenta cu cea a declaratiilor obtinute in cadrul procesului penal), practica judiciara neacordandu-i un statut superior din acest punct de vedere. Prin urmare,    pentru a contribui la solutionarea cauzei sub toate aspectele, este necesar ca rezultatele ei sa se integreze in ansamblul materialului probator administrat in respectiva cauza. Simpla recunoastere de catre martorul ocular sau partea vatamata a persoanei suspectate de savarsirea infractiunii, nu are nici o relevanta juridica daca nu este sustinuta si de probele obtinute prin desfasurarea celorlalte activitati de urmarire penala: cercetari la fata locului, perchezitii, reconstituiri, confruntari etc.