FORMELE INFRACTIUNII

FORMELE INFRACTIUNII

Savarsirea infractiunii poate parcurge mai multe momente sau faze in drumul ei spre producerea rezultatului. Astfel, aceasta parcurge doua perioade:

. interna: conceperea ideii de a savarsi infractiunea; momentul deliberarii; hotararea de a savarsi infractiunea. Cele trei momente se petrec in psihicul faptuitorului, acestea neavand relevanta penala, potrivit adagiului nuda cogitatio - "gandul criminal nu se pedepseste";

. externa: faza actelor preparatorii (pregatesc savarsirea infractiunii); faza actiunii de executare (se trece la savarsirea efectiva a faptei); faza urmarilor (producerea rezultatului). Acestea capata relevanta penala spre deosebire de primele. Formele infractiunii, dupa fazele de desfasurare, sunt:

actele preparatorii;

- tentativa;

- faptul consumat;

- faptul epuizat.

A. Actele preparatorii

Definitie. Sunt actele prin care se pregateste savarsirea unei infractiuni.

Caractere:

- sunt posibile numai la infractiunile intentionate;

- pot consta in: activitati de procurare de informatii; adaptare a mijloacelor sau instrumentelor; crearea conditiilor de savarsire a faptelor; - nu cunosc o reglementare expresa in Codul penal, asemenea tentativei.

Conditii de existenta:

sa rezulte ca sunt efectuate in vederea savarsirii unei infractiuni;

sa se concretizeze intr-o activitate obiectiva de creare a conditiilor pentru savarsirea infractiunii (procurarea unui pistol);

sa nu cuprinda acte ce intra in continutul elementului material al infractiunii; sa nu faca parte din actele de executare;

sa fie intentionate;

sa fie savarsite de catre insasi persoana care va comite infractiunea.

Feluri:

- acte de pregatire materiala (procurarea de instrumente si adaptarea acestora in vederea savarsirii infractiunii) - procurarea unui cutit;

- acte de pregatire morala (culegerea de date si informatii cu privire la locul si timpul savarsirii infractiunii).

Ele creeaza conditiile psihice favorabile comiterii infractiunii.

Regimul de sanctionare In doctrina penala s-au conturat doua teze privind sanctionarea actelor preparatorii, si anume:

teza incriminarii, care sustine pedepsirea acestora, astfel: incriminarea nelimitata a tuturor actelor preparatorii; incriminarea limitata numai a acelora care prezinta un pericol social;

teza neincriminarii, care are drept argument faptul ca actele preparatorii doar pregatesc infractiunea, neavand deci un pericol social, si ca ele sunt echivoce. In dreptul penal roman se opteaza pentru teza neincriminarii (aceste acte nu se sanctioneaza). Sunt si exceptii, printre care: cand actele preparatorii sunt asimilate tentativei si pedepsite ca atare, la acele infractiuni grave (art. 173 alin. 2 C. pen.) - privind sanctionarea tentativei la infractiunile contra statului; cand actele preparatorii sunt asimilate infractiunilor consumate (art. 285 C. pen.); cand actele preparatorii sunt savarsite de alte persoane decat autorul (culegerea de date, procurarea de mijloace) si cand autorul savarseste infractiunea sau tentativa la acea infractiune, acele acte vor constitui acte de complicitate anterioara.

B. Tentativa (art. 20 Cod penal)

Definitie. Este o forma atipica a infractiunii ce se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare ce a fost intrerupta sau, desi a fost efectuata in intregime, n-a produs rezultatul cerut de lege pentru existenta infractiunii

Caractere:

- este prevazuta expres in Codul penal (art. 20 - 21);

- apartine fazei executarii; este o forma atipica a infractiunii, caracterizandu-se prin neproducerea rezultatului;

- este posibila numai la infractiunea intentionata.

Conditii de existenta:

sa existe hotararea de a savarsi o infractiune (art. 20 C. pen.);

- hotararea infractionala trebuie sa fie pusa in executare. Astfel, se observa ca ea implica trecerea de la actele de pregatire la actele de executare a faptei. Ea declanseaza procesul cauzal spre producerea rezultatului;

- neproducerea rezultatului - element prin care se diferentiaza de infractiunea consumata (art. 20 C. pen.). Deosebirea dintre tentativa si actele preparatorii are la baza diferite teorii:

. teoriile subiective, care propun drept criteriu de distinctie raportarea la imprejurarile in care au fost efectuate; astfel, tentativa are un caracter univoc, lasand sa se vada clar intentia de a savarsi o infractiune, iar actul preparator are un caracter echivoc, care nu lasa sa se vada ca ar avea o legatura cu savarsirea unei infractiuni;

. teoriile obiective, care propun drept criteriu de distinctie dinamismul actului; astfel, sunt acte de executare actele care au primit o orientare precisa in realizarea infractiunii, iar actele preparatorii sunt acelea ce nu au primit o astfel de orientare;

. teoriile formale, care propun drept criteriu de deosebire identitatea formala intre actul savarsit si actiunea prevazuta ca element material; astfel, tentativa este un act de savarsire a infractiunii, iar actul preparator, unul de pregatire a savarsirii infractiunii. Cele trei teorii se completeaza reciproc, in stabilirea diferentei dintre actele preparatorii si tentativa; aceasta este o problema foarte importanta, intrucat, de regula, actele preparatorii nu se pedepsesc Exemplu: procurarea unei cantitati de otrava reprezinta un act preparator, in timp ce servirea respectivei cantitati de otrava unei persoane reprezinta o tentativa. Felurile tentativei: imperfecta (intrerupta); perfecta (terminata); proprie; improprie. Tentativa perfecta si cea imperfecta pot fi proprii, cat si improprii

I. Tentativa imperfecta (intrerupta) - art. 20 alin. 1 C. pen. - Se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce;

- se situeaza, in timp, dupa inceputul executarii, putand fi de natura umana sau neumana;

- poate fi atat proprie, cat si improprie.

II. Tentativa perfecta (terminata) - art. 20 alin. 2 C. pen.

- Consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost dusa pana la capat, dar rezultatul nu se produce;

- poate fi atat proprie, cat si improprie;

- este posibila numai la infractiunile de rezultat (exemplu: omor).

III. Tentativa improprie - art. 20 alin. 2 si 3 C. pen.

- consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, dar producerea rezultatului nu a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori din cauza ca, in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla

- este si terminata, dupa criteriul gradului de realizare a activitatii infractionale;

- cauza care impiedica producerea rezultatului se situeaza, in timp, anterior inceputului executarii actiunii; defectuozitatea mijloacelor, ca si lipsa obiectului infractiunii sunt preexistente;

- un mijloc este "insuficient", cand nu are aptitudinea, in cazul concret, sa realizeze rezultatul (de exemplu: cantitatea de otrava este insuficienta pentru a ucide o persoana);

- un mijloc este "defectuos", cand in cazul concret nu functioneaza (de exemplu, o arma de foc defecta); Tentativa improprie se imparte in doua categorii:

-tentativa relativ improprie - se caracterizeaza prin imposibilitatea numai relativa a producerii rezultatului (de exemplu: incercarea de a ucide o persoana cu o doza insuficienta de otrava);

-tentativa absolut improprie (absurda) - art. 20 alin. 3 C. pen.) - se caracterizeaza prin modul gresit de concepere a savarsirii infractiunii (de exemplu: uciderea unei persoane, utilizand vraji sau farmece).

Deosebirea dintre cele doua categorii de tentative consta in faptul ca prima prezinta un pericol social, atragand raspunderea penala, iar cea de a doua nu prezinta pericol social, pentru ca este inapta sa produca rezultatul si poate pune in discutie discernamantul faptuitorului.

In doctrina penala se face distinctie intre tentativa absurda si tentativa putativa, in care fapta savarsita are un caracter penal numai in mintea faptuitorului, lipsindu-i acest caracter in realitate. (Exemplu: fapta de a trage cu arma intr-un cadavru nu reprezinta infractiunea de omor, ci o fapta putativa din cauza ca prin astfel de fapte nu se mai poate aduce atingere obiectului, caci nu mai exista o relatie sociala de ocrotit - inexistenta vietii).

IV. Tentativa proprie - art. 20 alin. 2 C. pen.

Consta in existenta tuturor conditiilor necesare pentru savarsirea infractiunii, iar daca consumarea nu a avut loc, aceasta se datoreaza modului defectuos in care s-au folosit mijloacele. (Exemplu: fapta celui ce descarca arma, dar nu nimereste tinta din cauza emotiilor).

Incriminarea si sanctionarea tentativei Justificarea incriminarii Reprezentand un inceput de executare, tentativa este periculoasa fiind incriminata in legislatia penala;

- tentativa este o forma atipica de infractiune, datorita imprejurarii ca latura obiectiva a acesteia nu se realizeaza in intregime;

- latura subiectiva a tentativei se realizeaza integral prin punerea in executare a hotararii infractionale.

Intinderea incriminarii tentativei In doctrina penala sunt cunoscute doua conceptii privind incriminarea tentativei:

incriminarea nelimitata si incriminarea limitata;

- legiuitorul roman a adoptat cea de a doua conceptie, sanctionand tentativa numai la infractiunile grave

- tentativa se pedepseste numai cand in lege se prevede expres aceasta;

- legiuitorul roman sanctioneaza tentativa dupa teoria diversificarii pedepsei in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata;

- conform art. 21 alin. 2 C. pen., "tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazut de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general al pedepsei";

- daca pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa pentru tentativa va fi inchisoarea de la 10 la 25 de ani. Infractiuni la care tentativa nu este posibila: infractiunile din culpa; infractiunile praeterintentionate; infractiunile savarsite printr-o inactiune; infractiunile cu executie prompta (insulta); infractiunile de obicei (cersetorie).

C. Infractiunea consumata

Definitie. Reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii, ea realizandu-se atunci cand s-a produs rezultatul urmarit.

Caracterizare

- reprezinta forma infractiunii care are cel mai ridicat grad de periculozitate fata de actele preparatorii si tentativa;

- atrage intotdeauna raspunderea penala;

- majoritatea infractiunilor cunosc aceasta forma;

- inglobeaza si tentativa acelei infractiuni;

- rezultatul acesteia se produce o data cu executarea in intregime a rezultatului material;

- in functie de rezultatul ei, poate produce o vatamare sau o stare de pericol;

- stabilirea momentului consumarii marcheaza momentul producerii definitive a raului; de aceea, dupa acest moment, eventuala reparare a acestuia nu poate schimba calitatea de infractor a faptuitorului.

Cunoasterea momentului consumarii prezinta importanta pentru urmatoarele aspecte: determinarea legii penale aplicabile in timp si spatiu; incidenta actelor de clementa; calcularea termenului de prescriptie.

D. Infractiunea - fapt epuizat

Definitie. Reprezinta o forma deviata a infractiunii si se caracterizeaza prin producerea dupa momentul consumarii a unor urmari noi prin amplificarea rezultatului sau prin continuarea activitatii infractionale.

Caractere:

- susceptibila de prelungire in timp;

- este o forma atipica a infractiunii, mai grava decat infractiunea consumata;

- antreneaza o raspundere penala mai grava;

- nu toate infractiunile pot cunoaste acest moment.

Infractiuni susceptibile de forma faptului epuizat:

infractiunile continue - se caracterizeaza prin prelungirea in timp a actiunii ce constituie elementul material al infractiunii (exemplu, detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori);

- infractiunile continuate - se caracterizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, a unor actiuni ce prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni (exemplu, furturile marunte din autoturisme);

- infractiunile progresive - se caracterizeaza prin producerea de noi urmari dupa ce s-a consumat infractiunea (exemplu, infractiuni de loviri cauzatoare de moarte);

- infractiunile de obicei - se caracterizeaza prin repetarea elementului material de un numar de ori in asa fel incat din aceasta repetare sa rezulte obisnuinta faptuitorului (exemplu, cersetoria).

Importanta momentului epuizarii:

- la infractiunile care sunt susceptibile de acest moment, aplicarea legii in spatiu si timp, incidenta actelor de clementa, precum si calculul termenului de prescriptie se fac in raport cu acest moment, si nu cu momentul consumarii;

- solutionarea si incadrarea juridica a faptei se vor face tot in raport de momentul epuizarii.

Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului reprezinta, conform act. 22 C. pen., cauze generale de nepedepsire datorita renuntarii faptuitorului la activitatea infractionala sau inlaturarii rezultatului produs.

Desistarea consta in renuntarea faptuitorului la continuarea executarii incepute, de a o duce pana la capat.

Exemplu, o persoana care doreste sa distruga un dosar patrunde pe ascuns in arhiva in care se afla dosarul, dar, dupa ce il gaseste, abandoneaza de bunavoie hotararea luata.

Conditii:

- desistarea trebuie sa aiba loc dupa ce s-a efectuat unul sau mai multe acte de executare, dar sa intervina mai inainte ca executarea actiunii tipice sa fi luat sfarsit;

- sa existe o manifestare din care sa reiasa ca subiectul a renuntat la savarsirea infractiunii . Nu exista desistare in cazul in care faptuitorul, dupa ce a facut tot ceea ce trebuie ca rezultatul sa se produca, vazand totusi ca acesta nu s-a produs nu repeta actiunea (in asemenea situatii exista o tentativa perfecta care este incompatibila cu desistarea);

- renuntarea la savarsirea infractiunii trebuie sa se faca de bunavoie. Desistarea nu poate fi socotita de bunavoie nici in cazul in care faptuitorul a abandonat executarea inceputa pentru ca si-a dat seama ca in conditiile date ea nu poate sa izbuteasca; - renuntarea la executare trebuie sa fie definitiva.

Impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea, de catre faptuitor, a producerii urmarilor vatamatoare ale faptei sale, dupa ce executarea actiunii tipice a fost dusa pana la capat. Exemplu: autorul, dupa ce a aruncat in apa o persoana ce nu stie sa inoate, cu intentia de a-i produce moartea, o scoate din apa si ii salveaza viata.

Conditii:

- activitatea infractionala sa fi fost in intregime efectuata, dar sa nu se fi produs urmarea vatamatoare prevazuta de lege. Impiedicarea producerii rezultatului este posibila deci numai la infractiunile materiale, nu si la cele formale;

- subiectul sa fi efectuat o actiune pozitiva pentru a zadarnici producerea rezultatului si, ca efect al acestei actiuni, rezultatul sa nu fi survenit. Producerea rezultatului nu poate fi zadarnicita prin simpla pasivitate, ci numai printr-un comportament activ, dinamic;

- manifestarea activa prin care faptuitorul a impiedicat producerea rezultatului sa fi fost voluntara, nesilita, deci neefectuata sub presiunea unei cauze externe (mila, remuscare, teama de pedeapsa);

- aceasta trebuie sa fi avut loc inainte de descoperirea faptei.

Efecte (art. 22 alin. 1 C. pen.):

- nepedepsirea faptuitorului; - conform art. 22 alin. 2 C. pen., "daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune".