Principiul legalitatii

Principiul legalitatii

Principiul legalitatii in dreptul penal a fost formulat si inscris pentru prima oara in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 de catre ideologii revolutiei franceze. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, principiul legalitatii a fost din nou afirmat in Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948, si, ulterior, in Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de acelasi organism la 16 decembrie 1966.

Conventia europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrata in vigoare in 1953, acorda, la randul ei, o atentie deosebita acestui principiu, cu implicatiile sale pe planul dreptului penal si al respectarii drepturilor, in mod deosebit. Semnificative sunt, in acest sens, si formularile generale folosite in textul Conventiei, cum ar fi: "in conditiile legii", "conform legii", "prescrise de lege", "stabilite prin lege", "potrivit cailor legale" etc., dar, mai ales, prevederile art. 7 care stipuleaza la pct. 1 ca: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost comisa, nu constituia infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsa mai severa decat aceea aplicabila in momentul in care infractiunea a fost comisa".

In acelasi text al Conventiei europene se prevede la pct. 2 ca "Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul in care a fost comisa, era incriminata conform principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate". Art. 7 pct. 2 din Conventia europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale are implicatii deosebite mai ales in contextul actual, cand, pe linia consolidarii principiului legalitatii internationale, se preconizeaza, in tot mai mare masura, sa fie elaborata o legislatie penala internationala.

Principiul legalitatii in domeniul dreptului penal imbraca doua aspecte, si anume:

a) legalitatea incriminarii, exprimata prin regula "nu exista infractiune fara lege" (nullum crimen sine lege), ceea ce presupune ca nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru o fapta care, in momentul savarsirii ei, nu era prevazuta de lege ca infractiune. Astfel formulat, principiul legalitatii incriminarii constituie o puternica garantie juridica a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Legalitatea incriminarii are implicatii asupra mai multor institutii ale dreptului penal, astfel:

- dispunand ca numai legea prevede ce fapte constituie infractiuni, decurge consecinta ca izvor al dreptului penal nu poate fi decat legea in sensul art. 141 C. pen.;

- in materia aplicarii legii penale in timp, legalitatea impune aplicarea principiului activitatii legii penale, in sensul ca legea penala poate fi aplicata numai acelor fapte care in momentul comiterii lor erau prevazute de lege ca infractiuni;

- prin interpretarea legii penale, adica prin operatiunea logico-juridica de stabilire a intelesului ei, nu se pot crea infractiuni, nu se pot adauga sau suprima elemente din lege;

b) legalitatea pedepsei si a masurilor ce se pot lua in cazul savarsirii faptelor prevazute de legea penala este cunoscuta in doctrina sub dictonul "nulla poena sine lege" (nu exista pedeapsa fara lege). Potrivit acestui principiu, persoanei care a savarsit o infractiune trebuie sa i se aplice numai pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune si numai in conditiile stabilite de lege.

Principiul legalitatii mai este caracterizat si de faptul ca pedepsele aplicabile infractiunilor sunt stabilite dinainte de lege, instanta avand posibilitatea sa aleaga o pedeapsa de o anumita natura si durata.

Cat priveste celelalte masuri ce se pot lua in cazul savarsirii infractiunilor, legea penala are in vedere, pe de o parte, masurile de siguranta care se iau pentru inlaturarea unor stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala, iar pe de alta parte, masurile educative care se aplica infractorilor minori in vederea reeducarii lor.