Procedura partajului judiciar

Procedura partajului judiciar

Proprietatea comuna cunoaste doua forme, proprietatea comuna pe cote-parti si proprietatea comuna in devalmasie. Prima este la randul ei de doua feluri: proprietate comuna pe cote-parti obisnuita sau temporara si proprietate comuna pe cote-parti fortata si perpetua.

Din punct de vedere terminologic, proprietatea comuna asupra unui bun singular, individual se mai numeste coproprietate, iar daca poarta asupra unei universalitati de bunuri - indiviziune.

Partajul reprezinta acea operatiune juridica prin care se pune capat starii de indiviziune sau coproprietate sau inceteaza starea de proprietate comuna in devalmasie.

In cazul proprietatii comune pe cote-parti in locul cotei-parti ideale si potrivit cu intinderea acesteia, fiecarui coindivizar sau coproprietar ii revine in proprietate exclusiva un bun sau mai multe bunuri, determinate in materialitatea lor.

In cazul proprietatii comune pe cote-parti fortata si perpetua nu este posibil partajul.

Coproprietarii sau coindivizorii pot imparti bunul (bunurile) prin partaj voluntar, prin invoiala sau, in masura in care nu se inteleg, prin partaj judiciar, adresandu-se instantei judecatoresti.

Partajul voluntar nu se poate face in absenta unui copartas. Acesta poate sa ceara anularea partajului. De asemenea, daca partajul s-a facut fara incuviintarea autoritatii tutelare, daca printre coproprietari sau coindivizari se afla si un minor, acesta va fi anulat. Minorul devenind major poate totusi ratifica acest partaj.

Pentru realizarea partajului voluntar legea nu prevede necesitatea respectarii unor conditii de forma. Astfel, partajul voluntar se poate realiza chiar si verbal, in doctrina juridica apreciindu-se ca forma scrisa este ceruta numai 'ad probationem' si nu pentru validitatea impartelii.

Daca in masa partajabila se afla si un teren s-a considerat ca partajul trebuie sa imbrace forma inscrisului autentic. Insa, s-a exprimat si opinia conform careia nici in acest caz nu ar fi necesara forma autentica, intrucat aceasta este ceruta doar pentru instrainarea termenilor, iar partajul nu are acest efect, ci dimpotriva produce un efect declarativ.

Partajul imbraca forma actului autentic atunci cand se realizeaza in cadrul procedurii succesorale notariale.

Comostenitorii pot partaja prin invoiala intreaga mostenire sau numai o parte a acesteia, restul urmand a se imparti pe calea partajului judiciar si, mai mult, s-a decis ca instanta poate fi sesizata chiar pe calea unei actiuni in constatare, care sa priveasca numai aspecte in legatura cu care copartasii nu se inteleg, dupa care sa se revina la notariat pentru finalizarea impartelii.

Printr-un partaj voluntar este posibila dobandirea de catre unii dintre mostenitori a nudei proprietati, iar de catre altii a dreptului de uzufruct. In materie de mostenire, partajul nejudiciar mai poate lua forma partajului de ascendent, care reprezinta un act juridic intre vii sau mortis causa prin care un ascendent imparte bunurile care ii apartine, intre mostenitori. Astfel mostenirea se transmite succesorilor impartita, conform vointei ascendentului, iar intre mostenitori apar raporturi de imparteala, desi n-au participat la actul propriu-zis de imparteala.

Partajul voluntar poate fi intalnit si in cazul bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei. Insa, impartirea bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei nu se poate face pe aceasta cale, intrucat s-ar incalca regimul comunitatii de bunuri.

In timpul actiunii de divort, sotii pot merge la un partaj voluntar al bunurilor comune, fie in fata instantei, fie in fata notarului public. Aceasta intelegere isi va produce efecte numai dupa desfacerea casatoriei.

Desigur, actiunea de partaj a bunurilor comune ale sotilor se poate introduce si dupa pronuntarea divortului.

Prin invoiala sotii pot determina in natura bunurile ce vor reveni fiecaruia sau pot determina doar intinderea drepturilor fiecaruia asupra bunurilor comune. De asemenea, pot conveni ca dupa divort sa foloseasca impreuna bunurile comune, in coproprietate, dar trebuie determinate cotele, intrucat starea de devalmasie nu poate subzista. In acest sens pot introduce actiune in constatare.

In situatia in care se realizeaza un partaj voluntar, instanta nu mai poate face o noua imparteala.

Partajul voluntar se poate realiza in toate cazurile de proprietate comuna, cu exceptia situatiilor in care partajul judiciar este obligatoriu. Asa cum am aratat, in situatia in care partile nu se inteleg pentru un partaj voluntar, se vor adresa instantei judecatoresti, realizandu-se un partaj judiciar.

Pornind de la conceptul de imparteala, tratat anterior, s-a apreciat ca acesta nu trebuie privit doar ca o simpla operatie in cadrul careia se realizeaza o transformare a dreptului indiviz in drepturi divize si exclusive. In ambele modalitati in care se poate realiza - conventional sau judiciar - este necesara respectarea anumitor conditii, insa, partajul judiciar trebuie sa respecte si anumite reguli de procedura,care ii dau un specific aparte. Astfel, prin procedura impartelilor judiciare sau a partajului se intelege ansamblul regulilor prevazute de lege care trebuie respectate cu prilejul solutionarii cererilor ce au ca obiect sistarea starii de indiviziune.

Partajul judiciar este in principiu obligatoriu in urmatoarele situatii:

a) daca unul dintre coproprietarii comuni lipseste de la partaj;

b) daca printre proprietarii comuni se gasesc si persoane lipsite de capacitati de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa si nu exista autorizarea autoritatii tutelare pentru realizarea unui partaj voluntar; si

c) in situatia impartirii bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei, la cererea unuia dintre soti (art. 36 alin. 2 C. fam.) sau a creditorilor personali ai unuia dintre soti (art. 33 alin. 2 C. fam.).

In prezent, partajul judiciar este reglementat in Codul de procedura civila, in Capitolul VII¹, intitulat 'Procedura impartelii judiciare' (art. 673¹ - 673¹⁴), introdus prin Ordonanta de urgenta nr.138/2000, care a abrogat Decretul - lege nr.603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare.

Codul civil care contine o serie de dispozitii privitoare la starea de indiviziune si la imparteala, cuprinse in art.728 - 729. Desi acestea vizeaza imparteala succesorala, sunt aplicabile si in cazul in care indiviziunea este provocata de alte cauze. Codul civil reglementeaza de asemenea, si o serie de aspecte conexe partajului, cum ar fi raportul donatiilor si al datoriilor, efectele impartelii, garantia dintre copartasi, imparteala de ascendent s.a.

Aceste norme juridice se aplica partajului judiciar indiferent daca acesta priveste o indiviziune, coproprietate sau proprietatea comuna in devalmasie a sotilor.

Din acest motiv, in continuare, vorbind de partaj, vom folosi termenul de indiviziune in sens larg, care acopera toate cele trei forme ale proprietatii comune. Partajul judiciar nu se aplica in situatia, dizolvarii si lichidarii societatilor.

In fine, trebuie precizat ca partajul judiciar, ca o cale de iesire din indiviziune, poate fi cerut fie pe cale principala, fie pe cale accesorie (de exemplu in procesul de divort) sau pe cale incidentala (de exemplu, in cadrul contestatiei la executare).

Cu privire la caracterul actiunii de partaj, au fost exprimate mai multe opinii, sustinandu-se ca ar fi personala, reala sau mixta. Practica este in sensul calificarii sale ca actiune complexa, cu caracter patrimonial.

Sesizarea instantei

Instanta competenta

In actiunea de partaj, competenta din punct de vedere material este judecatoria in prima instanta, indiferent de felul si valoarea obiectului partajului.

Daca impartirea bunurilor comune ale sotilor se cere odata cu desfacerea casatoriei, prin aceeasi actiune, competenta sa judece va fi instanta investita cu judecarea actiunii principale.

Pentru stabilirea competentei teritoriale, in actiunea de partaj, trebuie diferentiat intre felul partajului, respectiv, partaj succesoral, partaj al bunurilor comune ale sotilor sau partaj al bunurilor dobandite prin coachizitie, coposesie etc.

In cazul partajului succesoral, competenta teritoriala apartine instantei de la ultimul domiciliu al defunctului, conform art. 14 C. proc. civ. Aceasta este un caz de competenta exclusiva (exceptionala) a instantei, reglementat prin norme imperative si se aplica chiar daca in masa succesorala se afla si bunuri imobile situate in raza teritoriala a altei instante decat cea de la domiciliul defunctului.

In al doilea caz, partajul bunurilor comune al sotilor, instanta competenta se va determina in raport de calea procesuala aleasa de reclamant.

Astfel daca partajul se cere pe cale accesorie, in cadrul actiunii de divort, competenta apartine instantei investita si competenta sa judece desfacerea casatoriei, conform art. 17 C. proc. civ. Aceasta chiar daca in masa bunurilor se afla si nu imobil situat in raza altei instante.

Daca partajul bunurilor comune ale sotilor se solicita in timpul casatoriei sau dupa desfacerea acesteia, prin actiune separata, competenta teritoriala se stabileste dupa regulile de drept comun. Asadar, daca masa de impartit cuprinde numai bunuri mobile, competenta va fi instanta de la domiciliul paratului, iar daca exista si un imobil, competenta va apartine instantei in a carui raza teritoriala se afla bunul imobil conform art. 13 C. proc. civ.

Nu poate fi acceptata solutia determinarii competentei instantei de partaj in aceste ultime cazuri, in raport de art. 607 C. proc. civ., care se aplica numai pentru stabilirea competentei instantei pentru desfacerea casatoriei.

In cazul bunurilor coachizite sau in alte cazuri, competenta de judecare a actiunii de partaj se stabileste in raport de faptul existentei sau inexistentei printre acestea a unor bunuri imobile, respectiv in raport de art. 5 sau art. 13 C. proc. civ.

Participantii la partaj

Specific actiunii de partaj este faptul ca fiecare parte este in acelasi timp reclamant si parat, partajul dand nastere la o judecata dubla (duplex judicium). Astfel paratul poate obtine si el condamnarea reclamantului, chiar si fara sa fi facut cerere reconventionala. Acest fapt are implicatie in ceea ce priveste suportarea cheltuielilor de judecata, care, in principiu, vor fi compensate.

Potrivit art. 728 C. civ. nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune. Aceasta dispozitie legala isi gaseste aplicare atat in cazul indiviziunii rezultate din succesiune, cat si in celelalte situatii.

Legitimare procesuala activa are oricare dintre coindivizari, art. 728 prevazand in continuare ca un coindivizor poate oricand cere imparteala.

De aici rezulta o serie de consecinte de ordin practic, printre care si faptul ca odata investita, instanta trebuie sa realizeze imparteala, paratul, in principiu, neputandu-se opune la admiterea actiunii de partaj. Reclamantul, care introduce cererea de chemare in judecata pentru partaj, va trebui sa cheme in judecata pe toti ceilalti coindivizari, in calitate de parati, altfel imparteala este nula, conform art. 797 C. civ. Cel lipsa poate formula oricand actiune de partaj, hotararea pronuntata in lipsa lui nefiindu-i opozabila.

Nulitatea poate fi invocata numai prin intermediul cailor de atac si nu printr-o actiune in anulare.

De asemenea mostenitorul care nu a participat la impartirea bunurilor succesorale in prima instanta, nefiind introdus in proces, dar detine bunuri succesorale poate invoca inopozabilitatea hotararii pe calea contestatiei la executare.

In cazul comunitatii de bunuri a sotilor, daca s-a dispus confiscarea averii unuia dintre soti, statul se substituie in drepturile sotului condamnat, partajul putand fi solicitat atat de stat, cat si de celalalt sot.

Partajul poate fi solicitat, in afara de copartasi si la succesorii lor in drepturi si de creditorii personali ai copartasilor sau de creditorii succesiunii.

Fata de dispozitiile art.673⁷ C.proc.civ. si ale art.50 alin.2 C.proc.civ. interventia principala se poate face pana la inchiderea dezbaterilor asupra fondului.

In prezent, art.673⁷ C.proc.civ. prevede posibilitatea pronuntarii unei noi incheieri de admitere in principiu in cazul in care mai inainte de pronuntarea hotararii se constata ca exista si alti coproprietari sau ca au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse impartelii.

Daca bunurile ce se solicita a fi impartite se afla in posesia sau detentia unui tert, acesta trebuie introdus in proces, pentru ca hotararea ce se va pronunta in proces sa-i fie opozabila.

In privinta capacitatii de a cere imparteala, desi partajul nu are caracter translativ, ci declarativ, totusi datorita importantei sale cu privire la patrimoniile copartasilor, s-a considerat ca este necesara capacitatea deplina de exercitiu. Practic sub aspectul capacitatii partajul a fost asimilat unui act translativ.

Cererea de chemare in judecata

Potrivit art. 673² C.proc.civ. reclamantul este obligat sa arate in cerere persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul pe baza caruia se cere imparteala, toate bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoana care le detine sau le administreaza.

Astfel, cererea de partaj trebuie sa cuprinda elementele cerute in general pentru orice cerere de chemare in judecata, iar in cazul partajului succesoral, trebuie sa cuprinda si numele defunctului, averea ramasa de la acesta, inclusiv bunurile supuse raportului sau reductiunii, numele si calitatea celor indreptatiti la mostenire si cota-parte ce revine fiecaruia, precum si datoriile sau creantele mostenitorilor fata de defunct.

Daca indiviziunea rezulta din alte cauze decat succesiunea, in cererea de partaj se vor arata bunurile de impartit, titlul in baza caruia s-a nascut starea de indiviziune, cotele-parti cuvenite fiecarui copartas si partile.

In cazul partajului bunurilor comune ale sotilor se va indica si cota de contributie la dobandirea lor, iar daca se partajeaza bunurile comune in timpul casatoriei vor trebui precizate motivele temeinice care justifica impartirea.

In cazul partajului succesoral, judecata cererilor accesorii privind aducerea la masa succesorala a altor bunuri ale defunctului, a fructelor acestora, a datoriilor si sarcinilor succesiunii, se va face impreuna cu solutionarea cererii de partaj, nefiind posibila disjungerea. Aceste pretentii se judeca impreuna cu cererea de partaj, fie ca sunt formulate pe calea unei cereri reconventionale, fie printr-o cerere separata ce a fost conexata cu cererea de partaj.

Prin cererea de partaj sau separat de acestea se poate solicita si luarea masurii asiguratorii a sechestrului judiciar, daca se dovedeste ca aceasta este utila pentru parti si ca este instituita in scopul inlesnirii efectuarii actelor de conservare sau administrare a bunurilor asupra carora poarta. Simpla existenta a procesului de partaj nu justifica luarea acestei masuri.

Cu privire la timbrarea cererii de partaj judiciar, Legea nr. 146/1997 distinge doua situatii. Potrivit art. 3 lit. c din aceasta lege, cererile de partaj, atunci cand partile nu contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor fiecareia, se timbreaza cu o taxa fixa. La aceasta se adauga timbrul judiciar.

Taxa este aceeasi si in situatia in care paratul solicita sa se aduca la masa de impartit anumite bunuri sau daca contesta bunuri sau drepturi ori cote-parti pretinse de reclamant, insa acesta din urma nu se opune si accepta cererea sau contestatia paratului.

In situatia in care reclamantul nu este de acord, nu accepta contestatia paratului, actiunea introductiva dobandeste caracterul unei actiuni in revendicare pentru ceea ce se contesta si prin urmare reclamantul va trebui ca pe langa taxa fixa, sa timbreze la valoarea bunurilor contestate. Taxa se va plati insa numai proportional cu ceea ce se cuvine reclamantului din bunurile contestate si nu in raport de valoarea intregii mase contestate.

Actiunea de partaj este imprescribila extinctiv, asa cum rezulta din prevederile art. 728 C. civ. Asadar, cererea de partaj poate fi introdusa oricand, impotriva ei putandu-se opune doar prescriptia achizitiva, daca posesia unuia dintre coindivizari intruneste conditiile legale sau interventia unui partaj voluntar (art. 729 C. civ.).

Caracterul imprescriptibil al actiunii de partaj priveste orice fel de proprietate comuna, indiferent de izvorul ei.

S-a decis ca si cererea pentru impartirea fructelor produse de bunul proprietate comuna este imprescriptibila.

Insa, unele cereri care se formuleaza si se valorifica in procesul de partaj sunt supuse prescriptiei extinctive: cererea pentru reductiunea liberalitatilor, cerea de raport a donatiilor, cererea pentru lichidarea cheltuielilor de inmormantare a defunctului intre mostenitori. Cu privire la aceste aspecte, instanta este obligata sa verifice din oficiu daca a intervenit prescriptia.

Procedura partajului

Judecarea cererii de partaj

Procesul de partaj cuprinde, de regula, doua etape: admiterea in principiu si partajul propriu-zis.

In primul rand trebuie subliniata obligatia instantei ca, din oficiu, la prima zi de infatisare, daca partile sunt prezente, sa le ia acestora declaratii cu privire la fiecare din bunurile supuse impartelii si sa ia act, daca este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se afla si valoarea acestora (art.673³ C.proc.civ.).

In al doilea rand, judecatorul este obligat sa staruie, in tot cursul procesului ca partile sa imparta bunurile prin buna invoiala (art.673⁴ alin.1).

Conform alineatului 2 al aceluiasi articol, daca partile ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor, instanta va hotara potrivit acestei invoieli. Aceste texte legale reprezinta o consacrare expresa a principiului disponibilitatii in materia partajului, accentuat insa de rolul activ al judecatorului.

De asemenea, dispozitiile legale permit ca imparteala sa se poata face prin acordul partilor si daca printre acestea se afla minori sau persoane puse sub interdictie, dar numai cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare si, daca este cazul, a ocrotitorului legal.

Impartirea prin invoiala partilor poate privi toate bunurile sau numai o parte din acestea, astfel incat imparteala poate avea si un caracter partial. Cu alte cuvinte, tranzactia partilor poate viza doar o parte a bunurilor supuse partajului.

In acest caz instanta va lua act de aceasta invoiala si va pronunta o hotarare partiala, continuand procesul pentru celelalte bunuri (art.673⁴     alin.3).

Cu privire la aceasta hotarare se face trimitere la dispozitiile art.271-273 C.proc.civ., din materia tranzactiei judiciare. Astfel, hotararea partiala care consfinteite invoiala partilor se da fara drept de apel.

Hotararile partiale pronuntate in materia partajului sunt executorii de drept, incadrandu-se in dispozitiile art.278 C.proc.civ., din aceleasi ratiuni pentru care sunt incluse aici si hotararile pronuntate in baza art.270 C.proc.civ. si aceasta, chiar daca textul legal din materia partajului nu face trimitere si la art.270 C.proc.civ.

Conform art.673⁵ alin.1 C.proc.civ. daca partile nu se invoiesc asupra impartelii, procesul va continua, instanta stabilind bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii fata de altii. In cazul partajului succesoral se vor mai stabili datoriile mostenirii, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si sarcinile mostenirii.

Cu privire la imparteala propriu-zisa dispozitiile legale consacra expres principiul impartirii in natura (art.673⁵ alin.2). Instanta va proceda la formarea loturilor si la atribuirea lor. Daca acestea nu sunt egale ca valoare, se vor intregi printr-o suma de bani.

Admiterea in principiu

In cazul in care instanta considera ca este necesara pronuntarea unei incheieri de admitere in principiu si deci parcurgerea celor doua etape, va admite mai intai cererea in principiu, printr-o incheiere.

Mai exact, conform art.673⁶ alin.1 C.proc.civ., daca pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de masurare, evaluare sau altele asemanatoare, iar instanta nu are date suficiente pentru acestea, se va pronunta o incheiere ce va cuprinde elementele prevazute in art.673⁵ alin.1, prezentate anterior.

Altfel spus, daca judecatorul nu poate alcatui direct loturile, asa cum am aratat, va fi necesara pronuntarea unei incheieri de admitere in principiu.

Cu privire la aceasta incheiere se va intocmi minuta, conform dispozitiilor in materie, cuprinse in art. 278 C.proc.civ.

Prin aceeasi incheiere, instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.

Aceasta incheiere are caracter interlocutoriu, legand instanta, intrucat fara a hotari in totalitate asupra pricinii, pregateste, anticipeaza solutia finala.

Conform art. 673⁷, 'in cazul in care, dupa pronuntarea incheierii prevazute de art. 673⁶ alin.1, dar mai inainte de pronuntarea hotararii de imparteala se constata ca exista si alti coproprietari sau ca au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse impartelii, fara ca, privitor la acesti coproprietari sau la acele bunuri, sa fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanta va putea da o noua incheiere, care va cuprinde, dupa caz, si coproprietarii sau bunurile omise'.

Acelasi articol mai cuprinde un caz de manifestare a intelegerii partilor in procesul de partaj: printr-o astfel de incheiere noua instanta poate, cu consimtamantul tuturor coproprietarilor, sa scoata un bun care a fost cuprins din eroare in masa de impartit.

Potrivit art. 673⁶ alin.1 C.proc.civ. care face trimitere la art. 673^5, incheierea de admitere va constata:

a) calitatea de copartasi a partilor, respectiv identitatea intre partile din proces si titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse partajului;

b) cota-parte ce se cuvine copartasilor. Aceasta cota-parte este ideala, nefiind stabilite si loturile ce se cuvin fiecarui copartas. Specific pentru impartirea bunurilor comune ale sotilor este faptul ca mai inainte de a se stabili cotele fiecaruia se va determina contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune. Cotele se vor stabili in raport cu toate bunurile; si

c) masa bunurilor supuse impartelii, creantele nascute din proprietatea comuna iar in cazul partajului succesoral se vor preciza si datoriile si creantele succesorilor fata de defunct, precum si sarcinile mostenirii.

Prin incheierea de admitere in principiu instanta poate admite in totalitate sau in parte actiunea de partaj, pronuntandu-se si asupra unei eventuale cereri reconventionale si dispune iesirea din indiviziune, in cotele cuvenite fiecarui copartas.

Asa cum am aratat, potrivit art.673⁶ alin.1 C.proc.civ., prin incheierea de admitere in principiu instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.

Alin.2 al art. 673⁶ C.proc.civ. arata elementele pe care trebuie sa le cuprinda raportul de expertiza: evaluarea si criteriile avute in vedere la stabilirea acesteia, indicarea posibilitatii partajarii comode a bunurilor in natura, modul in care aceasta se face si propunerea loturilor ce urmeaza a fi atribuite.

Aceasta prima etapa care se finalizeaza cu pronuntarea unei incheieri de admitere in principiu se deruleaza conform dreptului comun, cu administrarea de probe si dezbateri contradictorii.

Prin urmare, incheierea de admitere in principiu trebuie motivata si semnata de judecator si de grefier.

Daca incheierea de admitere in principiu nu se pronunta la termenul cand a avut loc judecata, ca si in cazul oricarei hotarari, trebuie sa existe o incheiere de dezbateri.

Potrivit art. 673⁸ C.proc.civ. atat incheierile prevazute de art.673⁶ alin.1 (incheierea de admitere in principiu), cat si cele prevazute de art. 673⁷ (o noua incheiere de admitere in principiu), pot fi atacate cu apel sau, dupa caz, cu recurs odata cu fondul, fiind supuse acelorasi cai de atac ca si hotararea data asupra fondului procesului.

Rezolvand problemele esentiale ale fondului pricinii, incheierea de admitere in principiu este obligatorie pentru instanta si pentru parti, constituind o parte integranta a hotararii ce se va pronunta. Mai mult, se poate considera ca are caracterul unei hotarari de fond.

Daca incheierea de admitere in principiu cuprinde erori materiale, poate fi indreptata potrivit art. 281 C. proc. civ.

Partajul propriu-zis

De o mare importanta in procesul de partaj este realizarea propriu-zisa a impartelii, scop in care instanta va trebui sa procedeze la formarea si atribuirea loturilor.

Principiul in aceasta materie este, asa cum am aratat, partajarea bunurilor in natura (art. 673⁵ alin.2).

Potrivit art.673⁵ alin.2 instanta va proceda singura la formarea loturilor si la atribuirea lor, ori, daca pentru aceasta sunt necesare operatii de masuratoare sau evaluare, pronuntand incheierea de admitere in principiu, va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor (art.673⁶ alin.1).

Raportul de expertiza va arata evaluarea si criteriile avute in vedere la stabilirea acesteia, va indica daca bunurile pot fi comod partajabile in natura si in ce mod anume, propunand loturile ce urmeaza a fi atribuite.

Daca loturile nu sunt egale ca valoare, ele se vor intregi printr-o suma de bani.

Potrivit art. 673⁹ C.proc.civ. la formarea si atribuirea loturilor instanta va tine seama, dupa caz, si de acordul partilor, de marimea cotei - parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de impartit, de natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, de faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere partajul, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Aceste criterii trebuie avute in vedere si de catre expert cu prilejul propunerilor de lotizare si atribuire a loturilor.

Pentru o impartire corecta a bunurilor ce formeaza masa de impartit este foarte importanta stabilirea valorii lor. Legea nu determina, in concret criterii de evaluare a bunurilor ce formeaza obiectul partajului.

In legatura cu acest aspect in practica judiciara s-a aratat ca daca nu exista un acord al partilor cu privire la valoarea bunurilor ce vor fi impartite, judecatorul va trebui sa explice partilor ce consecinte decurg din neluarea in calcul a valorii de circulatie a bunurilor, iar la cerere, se vor administra toate probele necesare stabilirii acestei valori.

Determinarea valorii bunurilor supuse partajului se face, de regula, prin expertiza. La evaluarea bunurilor expertul va trebui sa tina seama de valoarea reala a acestora la data efectuarii partajului.

Daca partile stabilesc de comun acord valoarea sau daca paratul nu contesta valoarea stabilita prin expertiza, instanta va lua in considerare, la pronuntarea hotararii, valoarea astfel stabilita.

Evaluarea bunurilor se face, de regula, in raport cu valoarea de circulatie de la data partajului, pentru a se asigura egalitatea partilor.

In cazul in care in apel se efectueaza o noua expertiza, instanta va tine seama de noua valoare stabilita prin aceasta.

Modalitatile de realizare a partajului

Din prevederile art. 673¹² rezulta ca modalitatile de realizare a partajului sunt: partajul in natura, atribuirea intregului bun unui copartas si vanzarea bunurilor.

Partajul in natura

Partajul in natura reprezinta regula, asa cum rezulta din dispozitiile legale mentionate, precum si din necesitatea respectarii efectului declarativ al partajului.

Asadar partajul trebuie sa conduca la dobandirea, de catre fiecare dintre copartasi daca este posibil, tot a unui drept de proprietate, dar proprietate exclusiva, neexistand nici o ratiune pentru modificarea acestui drept, dandu-i-se un alt continut. Aceasta regula trebuie aplicata chiar si in cazul in care partajul priveste o singura locuinta, daca impartirea in natura este posibila.

Doar in situatia in care nu este posibila atribuirea pentru fiecare copartas a unei parti din bun sau a unor bunuri de aceeasi natura si valoare, se vor compensa in bani drepturile reale ale unora dintre ei.

Practic unul sau unii dintre copartasi vor primi echivalentul banesc al cotei lor, insa aceasta numai in subsidiar fata de partajarea in natura.

Asadar, atata timp cat este posibil sa se dea fiecarui copartas bunuri in aceeasi cantitate si aceeasi natura si valoare, este inadmisibil ca fara consimtamantul partilor, sa se atribuie unuia dintre copartasi toate bunurile in natura, iar altora numai contravaloarea partii ce li se cuvine.

In primul rand partajarea se va face in natura si numai in situatia in care aceasta nu este posibila, impartirea se va face prin atribuirea bunului unuia dintre copartasi sau prin vanzarea prin buna invoiala ori la licitatie publica.

Partajul in natura reprezinta repartizarea concreta a bunurilor, in materialitatea lor.

De asemenea, in literatura de specialitate, se arata ca partajul trebuie sa realizeze si un echilibru moral al copartasilor, precum si realizarea unor interese generale.

In cazul unei constructii, daca copartasii cer impartirea in natura, instanta trebuie sa formeze loturile in asa fel incat fiecare parte atribuita sa fie apta de a fi locuita sau folosita in scopul in care a fost construita.

Partajarea in natura poate fi realizata chiar daca pentru amenajarea locuintei sunt necesare unele lucrari necostisitoare, cu conditia de a fi obtinut autorizarea necesara.

In acest sens, daca partajarea in natura este posibila, s-a decis ca nu se va putea recurge la o alta modalitate de partajare, fara consimtamantul copartasilor chiar daca loturile atribuite in natura ar fi inegale.

In acest caz, inegalitatea valorica dintre loturi se completeaza prin sume de bani, numite sulte. Sulta trebuie divizata intre parti, conform cu cotele fiecareia, neadmitandu-se obligarea unora in solidar la plata ei.

Trebuie precizat ca executarea silita a sultei, pe baza hotararii pronuntate in partaj se poate obtine numai in termenul de prescriptie de 3 ani, aceasta nefiind supusa efectului declarativ al partajului, deoarece izvoraste chiar din hotararea de partaj.

Datorita devalorizarii monedei, cauzata de inflatie, se admite si posibilitatea reactualizarii sumei de bani ce constituie sulta.

Instanta (respectiv expertul) va proceda la alcatuirea loturilor in prezenta partilor, urmarind de a asigura egalitatea in natura si valoare.

In practica s-au determinat o serie de criterii de care instanta trebuie sa tina seama in realizarea partajului, astfel incat sa nu se nesocoteasca drepturile sau nevoile copartasilor, iar partajul sa fie echitabil.

Printre aceste criterii se pot enumera, cu titlu exemplificativ: cota-parte a fiecarui copartas, natura bunului, posibilitatea valorificarii sale din punct de vedere economic, folosirea bunului un timp mai indelungat de catre o parte, imbunatatirile aduse de un copartas, posibilitatea de a plati sulta etc.

S-a decis ca locuinta supusa partajului poate fi atribuita unui copartas chiar daca acesta mai are in proprietate o locuinta sau daca acesta nu are domiciliul in localitatea in care este situat respectivul imobil. Cu privire la locuinta a fost acceptat ca un criteriu si faptul ca o parte nu mai are posibilitatea de a-si procura o alta locuinta.

In principiu faptul ca un copartas are o cota mai mica decat celalalt, nu inseamna ca instanta nu ii poate atribui lui bunul imobil, daca acesta nu are o alta locuinta si dovedeste ca a folosit imobilul pentru el si pentru familia lui.

In toate aceste cazuri, instanta este obligata sa examineze conditiile concrete ale fiecarui copartas si sa indice criteriile pe care le-a avut in vedere la atribuirea bunurilor.

In sensul celor aratate mai sus, in practica se recurgea, in mod justificat, la metoda atribuirii, numai astfel putandu-se tine seama de criteriile aratate si de interesele copartasilor, precum si ale tertilor dobanditori de buna credinta. Trebuie avuta in vedere si aceasta ultima situatie, intrucat, dupa cum se cunoaste, vanzarea unui bun din masa bunurilor comune de catre unul din coproprietari sau coindivizari este supusa conditiei rezolutorii ca acel bun sa cada in lotul vanzatorului. Astfel, daca bunul este atribuit prin partaj altui copartas decat cel care l-a vandut, vanzarea este nula, fiind facuta de un neproprietar. De aceea, pentru a evita o asemenea solutie, este indicat ca bunul sa fie inclus in lotul copartasului care l-a vandut.

In reglementarea actuala, conform dispozitiilor art.673¹⁰ alin.1 C.proc.civ., in cazul in care imparteala in natura a unui bun nu este posibila sau ar cauza o scadere imprtanta a valorii acestuia ori i-ar modifica in mod pagubitor destinatia economica, la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, prin incheiere, ii poate atribui provizoriu intregul bun.

Daca atribuirea bunului este solicitata de mai multi copartasi instanta va tine seama de criteriile prevazute de art. 673⁹ C.proc.civ., enuntate anterior^..

Asadar, intr-o prima faza, atribuirea bunului are un caracter provizoriu. Tot prin incheierea, instanta va stabili si termenul in care coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sa depuna sumele ce reprezinta cotele-parti cuvenite celorlalti coproprietari.

In continuare, legea reglementeaza posibilitatea transformarii atribuirii provizorii intr-o atribuire definitiva. Astfel, potrivit art.673¹⁰ alin.2, daca coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, in termenul stabilit sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin hotarare asupra fondului procesului, ii va atribui bunul. In cazul in care coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul nu depune in termen sumele cuvenite celorlalti coproprietarii, instanta va putea atribui bunul altui coproprietar, in conditiile prezentate anterior.

O solutie de exceptie este cea prevazuta in alin.4 art. 673¹⁰. La cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinand seama de imprejurarile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa-i atribuie bunul direct, prin hotararea asupra fondului procesului, stabilind, totodata, sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul in care este obligat sa le plateasca.

Imposibilitaea partajarii in natura poate fi fizica, cand bunul nu este comod partajabil in natura, sau economica, daca s-ar ajunge la imbucatatirea peste masura a bunului.

Daca exista si alte bunuri in afara de cel care nu poate fi impartit, ceilalti copartasi vor primi partea lor in aceste alte bunuri, eventual cu sulta.

In cazul constructiilor, daca dintr-o eventuala impartire ar rezulta parti care nu sunt apte de a fi locuite sau folosite in scopul in care au fost construite ori daca partajul ar implica modificari in structura functionala si de rezistenta a imobilului, cu cheltuieli costisitoare sau daca nu s-a obtinut autorizatia pentru aceste lucrari, respectivul imobil trebuie considerat ca nefiind partajabil in natura.

Cu toate acestea s-a decis ca daca toti copartasii sunt de acord cu partajarea in natura a unei constructii, conform cu interesele lor, instanta nu poate refuza aceasta impartire, chiar daca imobilul s-ar imbucatati peste masura.

Atribuirea bunului unui copartas

Consideram ca in prezent aceste controverse sunt solutionate prin modul in care este reglementata procedura atribuirii bunului.

Insa, daca nici unul dintre copartasi nu doreste sa primeasca bunul in natura, avand aceasta pozitie in mod justificat, instanta nu poate hotari atribuirea sa.

Vanzarea bunurilor

Vanzarea bunului constituie o modalitate subsidiara, care se poate realiza in doua feluri: vanzarea prin buna invoiala si vanzarea de catre executorul judecatoresc.

Conform art. 673¹¹ alin.1 C.proc.civ. in cazul in care nici unul dintre coproprietari nu solicita atribuirea bunului sau, desi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, in termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin incheiere va dispune vanzarea bunului, stabilind, totodata, daca vanzarea se va face de catre parti prin buna invoiala, ori de catre executorul judecatoresc.

Vanzarea bunurilor reprezinta modalitatea exceptionala de realizare a partajului, intrucat de aceasta se poate uza numai atunci cand partajul nu se poate infaptui prin celelalte doua modalitati, fie pentru ca bunurile nu pot fi impartite comod in natura si nici atribuite unuia dintre copartasi, nici unul nedorind aceasta, fie pentru ca toti copartasii, de comun acord, cer ca bunurile sa fie vandute si apoi impartit pretul.

In plus, in cazul partajului succesoral, art. 736 alin. 1 C. civ., prevede ca se pot vinde bunurile mobile daca majoritatea mostenitorilor o considera necesara pentru plata datoriilor succesiunii.

In situatia in care exista in masa partajabila atat bunuri ce pot fi impartite in natura, cat si bunuri ce urmeaza a fi scoase la vanzare, instanta nu va pronunta o hotarare separata pentru ceea de a doua, ci o singura hotarare dupa ce se finalizeaza si vanzarea.

Dispozitiile legale acorda prioritate vanzarii prin buna invoiala fata de vanzarea prin executorul judecatoresc, in conformitate cu principiul disponibilitatii, care se manifesta in toata procedura partajului judiciar, asigurandu-se astfel protectia intereselor partilor.

Daca s-a dispus prin incheiere ca vanzarea sa se faca de parti prin buna invoiala, instanta va stabili si termenul in care aceasta va fi efectuata. Acest termen nu poate fi mai mare de 6 luni si la implinirea sa partile vor prezenta instantei dovada vanzarii (art.673¹¹ alin.2).

Daca vanzarea prin buna invoiala nu se realizeaza in termenul de 6 luni, instanta, prin incheiere, va dispune ca vanzarea sa fie efectuata de executorul judecatoresc (art. 673¹¹ alin.3).

Toate aceste incheieri prevazute in art. 673¹¹ pot fi atacate separat cu apel. Daca nu sunt atacate, acestea nu mai pot fi supuse apelului odata cu hotararea asupra fondului procesului (art. 673¹¹ alin.4).

Executorul judecatoresc va trece la efectuarea vanzarii prin licitatie publica numai dupa ramanerea irevocabila a incheierii prin care s-a dispus vanzarea bunului (art. 673¹² alin.1).

In continuare, art. 673¹² arata cum se va desfasura licitatia publica.

Executorul judecatoresc va fixa termenul de licitatie, care nu va putea depasi 30 de zile pentru bunurile mobile si 60 de zile pentru bunurile imobile, termen ce se calculeaza de la data primirii incheierii. De asemenea, el va incunostiinta coproprietarii despre data, ora si locul vanzarii.

Apoi executorul va intocmi publicatia de vanzare, pe care o va afisa cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru licitatie in cazul vanzarii bunurilor mobile si cu cel putin 30 de zile inainte de acest termen, in cazul vanzarii unui bun mobil.

O alta manifestare a disponibilitatii consta in faptul ca propietarii pot conveni ca vanzarea bunurilor sa se faca la orice pret oferit de participantii la licitatie.

Vanzarea se face in conformitate cu dispozitiile privind vanzarea la licitatie a bunurilor mobile si imobile.

Conform art. 673¹³, bunurile pentru care nu s-a dispus vanzarea prin invoiala sau prin executor vor putea fi impartite de instanta, la cererea uneia dintre parti.

Sumele depuse de un copartas pentru ceilalti, ca si cele rezultate din vanzare vor fi impartite de instanta potrivit dreptului fiecarui coproprietar.

Asupra cererii de partaj, in toate cazurile, instanta se va pronunta prin hotarare.

Inainte de modificarea procedurii partajului se considera ca daca bunul nu poate fi vandut (neputand fi nici atribuit anterior partilor), cererea de partaj se va respinge. Aceasta solutie nu era prevazuta expres de lege, insa rezulta din imposibilitatea partajarii bunului si a realizarii impartelii. Era posibila insa introducerea unei noi actiuni de partaj.

In prezent in art. 673¹⁴ alin.3 C.proc.civ. se prevede expres ca in cazul in care imparteala nu se poate realiza in nici una din modalitatile prevazute de lege, instanta va hotari inchiderea dosarului.

Hotararea de partaj. Efecte si executare

Hotararea judecatoreasca de partaj este actul jurisdictional final, prin care se definitiveaza, se desavarseste partajul. Prin acest act de dispozitie al instantei, se pune capat starii de coproprietate sau indiviziune, incheindu-se litigiul intervenit intre coproprietari sau coindivizari.

Aceasta hotarare este supusa dreptului comun in ceea ce priveste conditiile de fond si de forma sau caile de atac.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, partile avand dubla calitate le vor suporta impreuna. De regula cheltuielile se compenseaza, dar trebuie avuta in vedere si cota ce se cuvine fiecarui copartas. Daca insa unul din copartasi formuleaza cereri care au necesitat cheltuieli deosebite si care au fost respinse ca nefondate, respectivele cheltuieli vor fi suportate exclusiv de acea parte.

Partajul succesoral are efect declarativ.

Caracterul declarativ al hotararii de partaj inseamna ca se produc efecte retroactiv, fiecare dintre copartasi fiind considerat a fi proprietar pe bunul (bunurile) atribuit prin partaj de la un moment anterior impartirii efective prin hotarare. Acest moment este diferit dupa cum suntem in cazul unui partaj succesoral, partaj de bunuri comune coachizite sau partaj de bunuri comune ale sotilor, dar de regula este momentul inceperii starii de proprietate comuna.

Hotararea de partaj ramasa definitiva constituie titlu executoriu, fiind susceptibila de executare, indiferent daca in actiune s-a cerut sau nu predarea efectiva a bunului (bunurilor) si chiar daca instanta nu a dispus aceasta predare.

In hotararea de partaj trebuie sa se stabileasca si copartasii la care se afla bunurile din masa partajabila.

Alte aspecte cum ar fi identitatea bunului, faptul detinerii respectivului bun de catre un anumit copartas impotriva caruia se indreapta executarea etc., se vor solutiona pe calea contestatiei la executare.

Daca insa, bunurile atribuite unui copartas sunt detinute de un tert, intrarea copartasului in posesia lor nu se poate realiza pe baza hotararii de partaj, fiind necesara introducerea unei actiuni in revendicare. In aceasta situatie, chiar in timpul judecarii actiunii de partaj, copartasii pot cere introducerea in proces a tertilor ce detin bunuri din masa partajabila, pentru ca hotararea de partaj sa le fie opozabila.

Executarea hotararii de partaj cu privire la predarea bunurilor atribuite fiecarui copartas poate fi ceruta in termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani (art. 6 din Decretul nr. 167/1958). Dupa acest termen, partea poate revendica bunurile de la persoana care le detine, facand dovada dreptului de proprietate prin hotararea de partaj. Se poate spune ca hotararea de partaj nu-si pierde autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste calitatea de copartasi a partilor, bunurile ce au facut parte din masa partajabila, cotele fiecarui copartas si atribuirea bunurilor.

Cu privire la prescriptie trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 405 C. proc.civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, conform carora dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, iar in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani. De asemenea, se prevede ca prin implinirea termenului de prescriptie orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie.

In privinta executarii sultelor, asa cum am precizat, aceasta se poate obtine tot in termenul de prescriptie de 3 ani, aici neintervenind efectul declarativ al partajului, sulta izvorand chiar din hotararea de partaj.

Procedura de solutionare a litigiilor comerciale

Data fiind importanta litigiilor in materie comerciala legiuitorul a considerat necesara stabilirea unor norme derogatorii de la dreptul comun pentru solutionarea cauzelor in aceasta materie. Aceasta solutie se intemeiaza mai ales pe specificul acestor procese dedus din natura raporturilor juridice de drept comercial.

Astfel, prin O.G. nr. 38/2000 a fost introdus, in Cartea a VI-a a Codului de procedura civila, un nou capitol, al XIV-lea, intitulat 'Dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala'. Unele articole din acest capitol au suferit modificari prin O.U.G. nr. 59/2001 si O.U.G. nr. 58/2003.

Dispozitiile art. 720¹-720¹⁰ C. proc. civ. reglementeaza o procedura speciala, derogatorie sub multe aspecte de la procedura obisnuita, astfel incat se imprima judecatii in materie comerciala o mai mare celeritate si rapiditate.

Trebuie mentionat, de asemenea, ca dispozitiile procedurale instituite pentru solutionarea litigiilor comerciale se aplica, conform art. 720¹⁰ C. proc. civ. si litigiilor privind desfasurarea activitatii in scopul privatizarii prin instrainare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societatilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum si litigiile privind drepturile si obligatiile contractate in cadrul acestei activitati.

Concilierea directa

Potrivit art. 720¹ alin. 1 C. proc. civ. in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va trebui sa incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte.

Din dispozitiile legale reiese ca procedura de conciliere a partilor este obligatorie, normele ce o instituie avand caracter imperativ.

Aceasta solutie rezulta din dispozitiile art. 702¹ alin. 5, coroborat cu art. 109 alin. 2 C. proc. civ. Astfel, inscrisul ce contine rezultatul concilierii sau dovada ca la data primirii convocarii au trecut 30 de zile, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii, se anexeaza la cererea de chemare in judecata. Conform art. 109 alin. 2, introdus, de asemenea, prin O.U.G. nr. 138/2001, in cazurile prevazute de lege 'sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de lege. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata'.

Sanctiunea nerespectarii obligatiei reconcilierii o reprezinta, asadar, respingerea cererii ca inadmisibila.

Scopul concilierii in materia solutionarii litigiilor comerciale il reprezinta incercarea de rezolvare amiabila a litigiului, fie si in parte, astfel incat formularea unei cereri de chemare in judecata in fata instantei sa se faca doar atunci cand exista certitudinea ca solutionarea divergentelor nu este posibila decat in acest fel.

Pentru a se realiza concilierea reclamantul va convoca partea adversa, art. 720¹ alin. 2 prevazand si modalitatea in care aceasta se poate realiza prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea actului si confirmarea primirii. Convocand partea adversa reclamantul isi va comunica in scris pretentiile sale si temeiul lor juridic. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor celeilalte parti sub semnatura de primire.

Potrivit art. 720¹ alin. 3 data convocarii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate, asa cum am aratat mai sus.

Cu privire la locul unde urmeaza sa se realizeze concilierea legea nu cuprinde nici o dispozitie. Prin urmare, partile sunt libere sa stabileasca orice astfel de loc. In cazul in care nu se inteleg, s-a apreciat ca incercarea de conciliere trebuie sa se faca la domiciliul sediului paratului, argumentele fiind aceleasi ca si in cazul stabilirii competentei teritoriale obisnuite. Mai mult, s-a considerat ca este posibila si concilierea prin corespondenta, cu conditia ca aceasta sa fie efectiva si nu formala.

Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris, aratandu-se pretentiile reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti.

Procedura concilierii nu este insa obligatorie in litigiile ce se solutioneaza pe calea unei alte proceduri speciale - arbitrajul privat si somatia de plata.

Sesizarea instantei. Competenta. Citarea

Cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda elementele expres prevazute de art. 720³ alin. 1 C. proc. civ.:

a) numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar;

b) numele si calitatea celui care angajeaza partea si ale celui care o reprezinta in litigiu, anexandu-se dovada calitatii;

c) obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare;

d) motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se intemeiaza cererea;

e) semnatura partii sau a reprezentantului acesteia, dupa caz.

Se observa ca, desi sunt asemanatoare cu elementele cererii de chemare in judecata de drept comun, elementele cerute in materie comerciala au un anumit specific menit sa realizeze o completa conturare a actului de sesizare a instantei comerciale.

Desi are o redactare imperativa, la fel ca si in cazul cererii de chemare in judecata obisnuite, s-a apreciat ca elementele esentiale sunt tot cele prevazute in art. 133 alin. 1 C. proc. civ. Lipsa celorlalte elemente va putea determina sanctiuni cum ar fi decaderea sau nulitatea, insa in conditiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

La cererea de chemare in judecata se anexeaza copii certificate de pe toate inscrisurile pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, mentionandu-se care dintre acestea au fost comunicate cu ocazia incercarii de conciliere si a convocarii in acest scop.

De asemenea, se va anexa si dovada privind rezultatul concilierii ori privind faptul ca aceasta nu a avut loc.

Cererea de chemare in judecata se va depune de reclamant la instanta competenta, competenta materiala stabilindu-se in raport de dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a a C. proc. civ.

Primirea cererii de chemare in judecata se va face conform art. 114 C. proc. civ..

La primirea cererii, daca este cazul, reclamantului i se va pune in vedere sa depuna orice act invocat in sustinerea pretentiilor sale si care nu a fost comunicat paratului la convocarea pentru conciliere (art. 720⁴ alin. 1 C. proc. civ.).

In privinta citarii nu sunt prevazute dispozitiile derogatorii de la dreptul comun, insa, art. 720⁴ alin. 3 arata ca judecatorii vor verifica efectuarea procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru fiecare termen si, daca este cazul, vor lua masuri de refacere a acestor proceduri, precum si pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura instiintarea partilor pentru infatisarea la termen.

In conditiile art. 114¹ alin. 6, la care face trimitere art. 720⁴ alin. 4, presedintele are posibilitatea de a incuviinta masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt. Specifica este prevederea ca incheierea privind luarea acestor masuri poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, daca a fost data cu citarea partilor si de la comunicare, daca a fost data fara citarea partilor.

Cererile incidente

La fel ca in dreptul comun, depunerea intampinarii este obligatorie si in procedura de solutionare a litigiilor comerciale.

Conform art. 720⁴ alin. 2 C. proc. civ., paratul va fi citat cu mentiunea ca este obligat sa depuna intampinare cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata, iar in cauzele urgente, cu cel putin 3 zile inainte de acelasi termen.

Intampinarea va trebui sa cuprinda toate elementele aratate in art. 115 C. proc. civ. si, in plus, trebuie sa mentioneze datele de dindividualizare a paratului si a reprezentantilor acestuia, prevazute de art. 720³ alin. 1 lit. a si b.

Paratul poate formula cerere reconventionala daca are propriile pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi raport juridic. In acest caz el nu este obligat sa recurga la procedura incercarii de conciliere (art. 720⁵ alin. 1).

Importanta este prevederea expresa a conditiei ca pretentiile paratului ce se vor a fi valorificate pe calea cererii reconventionala sa derive din acelasi raport juridic cu cel dedus judecatii prin cererea reclamantului. Eventualele pretentii, chiar similare ar putea fi valorificate printr-o cerere separata.

Cererea reconventionala trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata si va fi introdusa, arata alin. 2 al art. 720⁵, in cadrul termenului prevazut pentru depunerea intampinarii. Sanctiunea va fi judecarea separata.

In cazul in care paratul a introdus cerere reconventionala, reclamantul va depune intampinare pana la prima zi de infatisare. La cererea partii interesate, instanta, tinand seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea intampinarii, precum si pentru studierea acesteia de catre parat (art. 720⁵ alin. 3).

In ceea ce priveste interventia tertilor s-a apreciat ca aceasta este admisibila in judecarea litigiilor comerciale, legea necontinand dispozitii speciale cu privire la participarea tertilor.

Cea mai frecventa forma de interventie a tertilor ar putea fi chemarea in garantie, dat fiind specificul realtiilor comerciale.

Sunt acceptate, de asemenea, si celelalte forme de participare a tertilor, cu conditia respectarii conditiilor prevazute de lege.

Procedura de judecata

Dispozitiile procedurale in aceasta materie tind sa asigure o solutionare rapida si eficienta a cauzei.

Astfel, art. 720⁶ arata ca procesele si cererile in materie comerciala se judeca cu precadere, instanta trebuind sa asigure, in conditiile legii, realizarea drepturilor si obligatiilor procesuale ale partilor, precum si desfasurarea cu celeritate a procesului.

In acest sens, detalieaza alin. 2 al aceluiasi articol, atunci cand procedura de citare este legal indeplinita, judecata chiar si asupra fondului, poate continua in sedinta publica sau chiar in camera de consiliu, in ziua urmatoare sau la termene scurte, succesive, date in cunostinta partilor.

La aceste termene, instanta poate stabili, pentru parti sau pentru reprezentantii acestora, indatoriri privind prezentarea probei cu inscrisuri, relatii scrise, raspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 222 C. proc. civ., asistarea si concursul la efectuarea in termen a expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.

Asadar, in aceasta materie se instituie regula solutionarii cauzei pentru acordarea de termene scurte sau termene in continuare, exceptia constituind-o, asa cum se prevede in art. 720⁶ alin. 3, acordarea altor termene insa numai pentru motive temeinice si numai in cazul in care judecata nu poate continua la termene scurte.

O prevedere importanta, diferita fata de dreptul comun, se refera la posibilitatea asistarii partilor sau a reprezentantilor acestora. Asistarea vizeaza aportul unor experti sau specialisti, necesitatea ei intemeindu-se pe caracterul complex al litigiilor comerciale.

In privinta publicitatii dezbaterilor textul legal prevede regula publicitatii in faza initiala a procesului, acesta putand continua, fie tot in sedinta publica, fie in camera de consiliu. In aceste conditii poate avea loc chiar si judecata asupra fondului, ceea ce reprezinta o exceptie de la dreptul comun.

In privinta actelor de dispozitie ale partilor reglementarea speciala nu este detaliata.

Art. 720⁷ instituie obligatia instantei de a starui, in cursul judecatii asupra fondului procesului, pentru solutionarea lui, in tot sau in parte, prin intelegerea partilor. Asadar, prin staruinta instantei, partile pot tranzactiona.

Intelegerea partilor, prin derogare de la prevederile art. 273 C. proc. civ., va fi constatata prin hotarare irevocabila si executorie.

Hotararea judecatoreasca. Titlul executoriu

Hotararea judecatoreasca pronuntata in aceasta materie este supusa conditiilor de fond si de forma din dreptul comun.

Dispozitiile legale cuprinse in acest capitol cuprind insa cateva derogari cu privire la hotararea ce se pronunta, in special cu privire la caracterul si efectul acesteia si la formalitatile privind obtinerea titlului executoriu.

Art. 720⁸, asa cum a fost modificat, arata ca hotararile date in prima instanta privind procesele si cererile in materie comerciala sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspenda de drept executarea.

Hotararile executorii pronuntate in materie comerciala se incadreaza in art. 278 pct. 8 C. proc. civ., care dispune ca hotararile primei instante sunt executorii 'in orice alte cazuri prevazute de lege'.

Apelul nu este suspensiv de executare, ceea ce reprezinta o exceptie de la caracterul suspensiv al acestuia.

De discutat ar mai fi problema necesitatii investirii cu formula executorie a acestor hotarari pronuntate in prima instanta, care sunt executorii.

Art. 720⁹ arata ca numai in cazul hotararilor irevocabile nu mai este ceruta aceasta formalitate.

Astfel, se poate deduce ca hotararile pronuntate in prima instanta, executorii, trebuie investite cu formula executorie, exceptia privind numai hotararile irevocabile.

Au fost insa exprimate si puncte de vedere in sensul ca hotararea de prima instanta beneficiind de executie vremelnica de drept, poate fi pusa in executare fara a fi investita cu formula executorie. Un alt argument pentru aceasta solutie ar fi chiar incadrarea in art. 278 pct. 8 C. proc. civ.