| CATEGORII DOCUMENTE |
Definitie
Raportul juridic civil este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de o norma juridica civila.
Caractere
Raportul juridic civil are un caracter social, in sensul ca se stabileste intre oameni, persoane fizice sau persoane juridice.
Raportul juridic civil are un caracter volitional, in sensul ca relatia sociala devine raport juridic civil prin edictarea normei juridice civile care o reglementeaza de catre organul legiuitor, deci prin vointa acestuia (vointa de stat). Atunci cand raportul juridic civil are ca izvor actul juridic civil, (actul juridic civil este manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, de a naste, modifica sau stinge un raport juridic) intervine si vointa uneia sau ambelor parti intre care se stabileste raportul juridic (adica, daca acestea isi manifesta vointa, raportul juridic ia nastere, se modifica sau se stinge); prin urmare, in acest caz, raportul juridic civil are un dublu caracter volitional.
Raportul juridic civil se caracterizeaza prin aceea ca partile (subiectele) au o pozitie de egalitate juridica, in sensul ca nici una dintre ele nu-si poate impune vointa fata de cealalta sau celelalte; fiecare parte (subiect) isi manifesta vointa (sau nu) in directia pe care i-o dicteaza propriul interes. Daca nu se realizeaza acordul de vointa al partilor, raportul juridic civil nu ia fiinta.
3. Structura raportului juridic civil
Raportul juridic civil, sub aspect structural, este alcatuit din urmatoarele trei elemente, care trebuie sa existe cumulativ:
subiectele (partile)(1),
continutul (2) si
obiectul (3).
Subiectele (partile) raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca titulare de drepturi si obligatii civile (1).
Continutul raportului juridic civil este format din drepturile si obligatiile subiectelor (partilor) (2).
Obiectul raportului juridic civil consta in conduita subiectelor, adica in actiunile sau inactiunile acestora (3).
Subiect (7)Partile raportului juridic civil.Definitie.Determinarea partilor.
3.1 Partile raportului juridic civil
a) Notiune
Prin notiunea de subiect al raportului juridic civil se intelege calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii civile. Subiecte ale raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.
Persoana fizica este omul, privit individual, ca titular de drepturi si obligatii civile.
Persoana juridica reprezinta colectivul de oameni, care odata cu indeplinirea conditiilor cerute de lege, este titular de drepturi si obligatii civile.
b) Determinarea partilor raportului juridic civil
De regula, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane (fizice sau juridice), dintre care
una este titulara de drepturi civile si poarta denumirea de subiect activ,
- iar cealalta isi asuma obligatii civile si poarta denumirea de subiect pasiv.
In cazul unui drept subiectiv civil absolut adica un drept real sau un drept nepatrimonial,
-subiectul activ este determinat si el este titularul dreptului subiectiv civil
- subiectul pasiv, in cadrul unui asemenea raport, nu este individualizat, ci el este reprezentat de toate celelalte subiecte de drept care au obligatia negativa si generala de a se abtine de la savarsirea oricaror acte sau fapte care sa aduca atingere dreptului subiectiv al carui titular este subiectul activ.
(Dreptul subiectiv civil absolut este acela in temeiul caruia titularul sau poate avea el insusi o anumita conduita si produce efecte fata de toate persoanele fizice si juridice)
(Dreptul real este acel drept in temeiul caruia, titularul isi poate exercita prerogativele asupra unui lucru determinat, in mod direct, fara a fi necesara interventia unei alte persoane (de exemplu, titularul dreptului de proprietate, sau dezmembramintelor dreptului de proprietate),)
De exemplu, intr-un raport care are in continutul sau dreptul de proprietate, subiectul activ, determinat, este titularul dreptului de proprietate, adica proprietarul, iar subiectul pasiv, nedeterminat, sunt toate celelalte subiecte de drept, care au obligatia generala si negativa de a se abtine sa-l deranjeze pe proprietar in exercitarea prerogativelor sale, pe care i le confera calitatea de proprietar, si anume: posesia, folosinta si dispozitia; in momentul in care o persoana fizica sau juridica incalca dreptul de proprietate al subiectului activ, se individualizeaza subiectul pasiv, iar raportul dintre ele devine unul obligational: subiectul pasiv va fi obligat sa repare prejudiciul cauzat subiectului activ, astfel incat subiectul pasiv va deveni debitorul repararii prejudiciului, iar subiectul activ, creditorul acestuia.
In cazul unui drept subiectiv civil relativ adica un drept de creanta
subiectul activ se numeste creditor,
- subiectul pasiv se numeste debitor,
iar raportul juridic se numeste obligational.
Creditorul are un drept de creanta (sau o creanta), iar debitorul are obligatia corelativa (datoria) de a da, a face sau a nu face ceva. (ceea ce pentru creditor este creanta, pentru debitor este datorie).
(Dreptul subiectiv civil relativ este acela in temeiul caruia titularul sau - subiectul activ - poate pretinde subiectului pasiv o anumita conduita, adica sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva; el produce efecte numai intre titularul sau, ca subiect activ si una sau mai multe persoane individualizate, ca subiect pasiv)
De exemplu, intr-un contract de imprumut de folosinta, creditorul este imprumutatorul, care are dreptul de a pretinde imprumutatului restituirea lucrului, si debitor este imprumutatul, care are obligatia corelativa de a restitui imprumutatorului lucrul.
In majoritatea raporturilor juridice civile, subiectele au o dubla calitate, atat de creditor, cat si de debitor. Este cazul raporturilor care izvorasc din contractele bilaterale, din care rezulta drepturi si obligatii reciproce pentru subiectele lor.
De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, vanzatorul este creditorul pretului si debitorul predarii lucrului, iar cumparatorul este creditorul predarii lucrului si debitorul pretului.
Subiect(8)Pluralitatea subiectelor.
c) Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
Regula este ca un raport juridic civil se stabileste intre doua persoane, subiectul activ si subiectul pasiv.
Este, insa, posibil ca raportul juridic civil sa aiba o pluralitate de subiecte active, sau/si pasive.In acest
caz deosebim:
-pluralitate activa, adica sunt mai multi creditori,
-pluralitate pasiva, adica sunt mai multi debitori - sau
-pluralitate mixta, adica sunt mai multi creditori si mai multi debitori.
-In cadrul raporturilor juridice civile care au in continutul lor un drept real,
-subiectul pasiv este intotdeauna plural
-subiectul activ este lural in urmatoarele cazuri
Cand acest drept real este dreptul de proprietate, daca sunt mai multi titulari ai dreptului de proprietate, se naste ceea ce se numeste o proprietate comuna
Proprietatea comuna are trei forme:
-coproprietatea,
-indiviziunea si
-devalmasia.
Coproprietatea presupune mai multi titulari ai dreptului de proprietate care isi exercita prerogativele asupra unui bun sau mai multor bunuri determinate, fiecare avand o cota parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate (1/2, 1/3 etc.).
De exemplu, concubinii cumpara impreuna un apartament.
Indiviziunea presupune mai multi titulari ai dreptului de proprietate care isi exercita prerogativele asupra unei universalitati de bunuri fiecare avand o cota parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate.
De exemplu, mostenitorii sunt proprietari in indiviziune.
Devalmasia presupune mai multi titulari ai dreptului de proprietate care isi exercita prerogativele impreuna asupra bunurilor, fara sa fie determinata cota lor parte.
De exemplu, sotii sunt proprietari in devalmasie asupra bunurilor comune dobandite in timpul
casatoriei (art. 30, C. fam.).
-In cazul raporturilor juridice civile care au in continutul lor un drept personal, nepatrimonial,
-subiectul pasiv este plural
-subiectul activ este plural mai rar
Pluralitatea de subiecte poate sa apara numai in ceea ce priveste subiectul activ, pentru ca subiectul pasiv este nedeterminat si numai in cazul raporturilor care izvorasc din creatia intelectuala, sub forma coautoratului.
-In cadrul raporturilor obligationale (de creanta)
-subiectul activ poate fi plural (pluralitate activa)
-subiectul pasiv poate fi plural(pluralitate pasiva)
-atit subiectul activ cit si cel pasiv pot fi plurale (pluralitate mixta)
Raporturile cu pluralitate de subiecte pot fi de trei feluri:
-raporturi de obligatii conjuncte( divizibilitate),
-raporturi de obligatii solidare (solidaritate)si
-raporturi de obligatii indivizibile(indivizibilitate).
- Raporturile de obligatii conjuncte ( divizibilitate) reprezinta regula :fiecare creditor poate pretinde doar partea sa din drept si fiecare debitor poate fi urmarit doar pentru partea lui de datorie .
Daca obligatiile nu sunt solidare sau indivizibile, atunci se subintelege ca ele sunt conjuncte; divizibilitatea nu trebuie prevazuta in mod expres.
De exemplu A a imprumutat o suma de bani de la B. Inainte de inapoierea sumei A moare iar singurii mostenitori sint cei doi fii ai acestuia. Datoria lui A fata de B se va imparti intre cei doi fii adica fiecare va mosteni ½ din datoria tatului.L afel daca la rindul sau ii imprumutase o suma de bani lui C cei doi fii vor mosteni ½ di aceasta creanta.
-Raporturile de obligatii solidare(solidaritate) prin efectul conventiei
- datoria poate fi pretinsa de catre un creditor, in intregime, de la oricare dintre debitorii sai
(solidaritate pasiva) sau
- datoria poate fi prestata de catre un debitor, in intregime, fata de oricare dintre creditorii sai
(solidaritate activa).
De exemplu, daca doua persoane au produs impreuna un prejudiciu , victima delictului civil va actiona in judecata imotriva oricareia dintre ele solicitindu-le acoperirea intregului prejudiciu.Spunem ca autorii raspund solidar pentru producerea prejudiciului.
-Raporturile de obligatii indivizibile (indivizibilitate), creanta nu este divizibila prin natura sa sau datorita vointei partilor. Asemanator obligatiilor solidare, creditorul poate pretinde intreaga creanta de la oricare dintre debitori (indivizibilitate pasiva) sau debitorul poate presta intreaga datorie fata de unul dintre creditori (indivizibilitate activa).
De exemplu, A si B incheie un contract de intretinere cu persoana N, prin care se obliga in schimbul unui apartament s-o intretina pe aceasta din urma, adica sa-i dea alimente, medicamente, ajutor in gospodarie, ingrijire in caz de boala si s-o inmormanteze. Din natura obligatiei asumate de debitorii intretinerii reiese indivizibilitatea. Prin urmare, obligatia se considera indeplinita cand oricare dintre debitori o presteaza, fie A, fie B.
Subiect(9)Schimbarea subiectelor.
d) Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
Raporturile juridice civile se pot modifica, transforma prin schimbarea subiectelor lor. Dar nu toate raporturile juridice civile pot fi supuse unei asemenea transformari. Astfel:
-In cazul raporturilor care au in continutul lor un drept subiectiv civil real, cum ar fi drepturile patrimoniale
- se poate schimba numai subiectul activ
- subiectul pasiv nu se poate schimba , este colectiv nedeterminat.
Subiectul activ, se schimba prin modurile de transmitere (dobandire) a drepturilor reale si anume:
-succesiunea,
-conventia sau contractul
-traditiunea,
-accesiunea,
-uzucapiunea si
-ocupatiunea
-hotararea judecatoreasca, atunci cand are efect constitutiv de drepturi (si nu declarativ cum este partajul).
Prin succesiune se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoana fizica, persoana juridica sau statul).
Conventia sau contractul este un acord de vointa intre doua sau mai multe parti, prin care se constituie, se modifica sau se stinge un raport juridic. In contractele care au ca obiect transferul proprietatii sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul real se transmit prin efectul consimtamantului partilor;
de exemplu, printr-un contract de vanzare-cumparare, proprietatea se transfera de la vanzator la cumparator.
Traditiunea inseamna predarea sau remiterea materiala a lucrului - moment in care are loc si transferul proprietatii; se transmite dreptul de proprietate sau un alt drept real prin traditiune, si, deci, se schimba subiectele raporturilor juridice, in cazul darului manual si in cazul titlurilor de valoare la purtator.
Accesiunea este un mod de dobandire a dreptului de proprietate (sau a unui alt drept real) prin incorporarea materiala a unui lucru mai putin important, accesoriu, intr-un lucru mai important, principal, in temeiul caruia, daca cele doua lucruri au apartinut unor proprietari diferiti, proprietarul lucrului mai important va dobandi dreptul de proprietate si asupra lucrului care este mai putin important.
De exemplu, conform art. 492, C. civ. proprietarul terenului se presupune a fi si proprietarul constructiilor sau plantatiilor de pe acel teren.
Uzucapiunea este acel mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale, prin posedarea neintrerupta a unui imobil in termenul si conditiile prevazute de lege. Proprietarul initial care a manifestat dezinteres fata de obiectul dreptului de proprietate, a fost neglijent, este sanctionat, astfel incat el pierde dreptul de proprietate in favoarea posesorului.
Ocupatiunea consta in luarea in posesie a unui bun, care nu apartine nimanui, deci a unui bun fara stapan; statul dobandeste bunuri prin ocupatiune.
Hotararea judecatoreasca are efecte constitutive de drepturi, de exemplu, in cazul vanzarii la licitatie cand ordonanta de adjudecare constituie actul de proprietate al cumparatorului.
-In cazul raporturilor care au in continutul lor un drept personal, nepatrimonial,
-nu se pune problema schimbarii subiectelor , dreptul fiind inalienabil
-subiectul activ este titularul dreptului personal nepatrimonial
-subiectul pasiv este colectiv , nedeterminat
(cum ar fi, de exemplu, dreptul la reputatie, dreptul la munca), iar subiectul pasiv este nedeterminat.
-In cazul raporturilor care au in continutul lor un drept subiectiv civil relativ,
-se pot schimba atat subiectul activ (creditorul),
-cit si subiectul pasiv (debitorul).
Ø Subiectul activ (creditorul) poate fi schimbat in prin:
-cesiunea de creanta,
-subrogatia personala si
-novatia prin schimbare de creditor.
Cesiunea de creanta este o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane un tert. Creditorul care transmite creanta se numeste cedent, persoana catre care transmite creanta se numeste cesionar, iar debitorul creantei transmise se numeste debitor cedat. (Ca efect al cesiunii, noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul).
Subrogatia personala este un mijloc de transmitere legala sau conventionala a dreptului de creanta, catre un tert, care a achitat datoria debitorului. Deci drepturile creditorului vor trece asupra celui care plateste.
Novatia este o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie. Novatia prin schimbare de creditor are loc prin substituirea unui nou creditor celui vechi. Debitorul va fi eliberat fata de creditorul initial si, ca efect, al novatiei, se va obliga fata de noul creditor.
Ø Subiectul pasiv (debitorul) poate fi schimbat prin
-novatia prin schimbare de debitor,
-delegatia,
-poprirea.
Novatia prin schimbarea de debitor are loc atunci cand un tert se angajeaza fata de creditor sa plateasca datoria, fara ca pentru aceasta, sa se ceara concursul debitorului initial.
Delegatia este o conventie prin care un debitor aduce creditorului sau, angajamentul unui al doilea debitor, alaturi de el sau in locul lui.
Poprirea este o forma de executare silita indirecta, prin care creditorul urmareste sumele pe care debitorul sau le are de primit de la o terta persoana. Creditorul care urmareste sumele se numeste creditor popritor, debitorul urmarit se numeste debitor poprit, iar tertul, care este debitorul debitorului poprit, se numeste tert poprit.
De exemplu, pensia de intretinere pe care debitorul n-o plateste la timp se obtine prin
instituirea popririi pe veniturile din munca ale acestuia. Astfel, tertul poprit devine debitor
direct al creditorului popritor, operand o schimbare a subiectului pasiv.
Subiect(10)Capacitatea civila a subiectelor.
e) Capacitatea subiectelor raportului juridic civil
Pentru a participa la raportul juridic civil subiectele de drept civil trebuie sa aiba capacitate civila.
Capacitatea civila este aptitudinea generala de a fi titular de drepturi si obligatii. Capacitatea civila are in componenta sa capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu
Capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei fizice si a persoanei juridice de a avea drepturi si obligatii.
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei fizice si a persoanei juridice de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, incheind acte juridice civile.
Capacitatea civila - cu cele doua elemente ale sale - prezinta particularitati in cazul persoanei fizice si a celei juridice.
Ø Capacitatea civila a persoanelor fizice
-Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, in mod egal. Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei fizice; prin exceptie, se recunoaste si o capacitate de folosinta anticipata, care incepe de la conceptia copilului, cu conditia ca acesta sa se nasca viu. Textul articolului 7, alineat 2 din Decretul nr. 31/1954 cere ca acel copil sa fie viu, nu pune conditia ca el sa fie si viabil.
Conform art. 6, alin. 1 din Decretul 31/1954 nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege. Conform alin. 2, nimeni nu poate renunta, nici total, nici partial la capacitatea de folosinta.
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice inceteaza la moartea acesteia, constatata fizic sau declarata prin hotarare judecatoreasca.
-Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice se dobandeste la majorat (18 ani). Pana la aceasta varsta se deosebesc urmatoarele situatii:
pana la 14 ani, persoana fizica este lipsita total de capacitate de exercitiu; incheierea actelor juridice se face in numele ei de catre reprezentantul legal (adica de catre parinti sau tutore, ori curator dupa caz);
de la 14 - 18 ani, persoana fizica are o capacitate de exercitiu restransa; ea incheie acte juridice singura, cu incuviintarea ocrotitorului legal (parinti sau tutore, ori curator, dupa caz);
minora de 16 ani sau chiar 15 ani, care se casatoreste dobandeste capacitate de exercitiu deplina
Persoanele fizice debile sau alienate mintal, care sunt puse sub interdictie judecatoreasca sunt lipsite total de capacitate de exercitiu. (Pana l4 ani, de regula, nu sunt puse sub interdictie, ci se bucura de protectia instituita pentru toate persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu. Dupa aceasta data sunt puse sub interdictie, astfel incat nu pot incheia acte juridice decat prin reprezentantul lor legal).
Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice inceteaza odata cu incetarea capacitatii de folosinta, adica la moartea acesteia.
Ø Capacitatea persoanelor juridice
-Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se deosebeste de capacitatea de folosinta a persoanei fizice prin aceea ca ea nu este recunoscuta in mod egal, tuturor persoanelor juridice, ci este speciala pentru fiecare categorie de persoane juridice. Aceasta inseamna ca, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi si obligatii, care corespund scopului ei, stabilit prin lege, prin actul de infiintare sau prin statut (art. 34, alin. 1 din Decretul 31/1954). Deci, fiecare persoana juridica poate avea numai acele drepturi si obligatii care se incadreaza in specificul activitatii pe care o desfasoara in vederea atingerii scopului pentru care a fost creata. Este ceea ce se numeste specialitatea capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Conform art. 43 din Decretul 31/1954, capacitatea de folosinta a persoanei juridice se dobandeste la data inregistrarii sau la o alta data si anume, la data actului de dispozitie care o infiinteaza, la data recunoasterii ori a autorizarii infiintarii ei sau la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege. Si persoana juridica - ca si persoana fizica - poate avea o capacitate de folosinta anticipata, de la o data anterioara datelor specificate mai sus; astfel, ea poate avea numai acele drepturi si obligatii necesare constituirii ei valabile (art. 33 alin. ultim din Decretul 31/1954).
Capacitatea de folosinta a persoanei juridice inceteaza odata cu desfiintarea ei.
-Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice consta in incheierea de acte juridice de catre organele de conducere ale acesteia. Ea se dobandeste la data desemnarii organelor de conducere ale persoanei juridice. Conform art. 35 din Decretul 31/1954, persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice care se incheie de organele de conducere, in limitele competentelor ce le-au fost atribuite, se considera acte ale persoanei juridice insasi. Faptele licite sau ilicite savarsite de organele persoanei juridice obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu ocazia exercitarii functiei lor. Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice inceteaza la data incetarii capacitatii de folosinta, adica la data desfiintarii acesteia
Subiect (11) Continutul raportului juridic civil.Notiune.
3.2 Continutul raportului juridic civil
1) Notiune
Continutul raportului juridic civil este alcatuit din drepturile si obliga iile partilor (subiectelor) adica din drepturile subiectului activ si din obligatiile subiectului pasiv intre care se stabileste raportul juridic. Elementele continutului raportului juridic civil sunt: dreptul subiectiv si obligatia civila
Dreptul obiectiv recunoaste indivizilor largi prerogative de actiune sub forma unor drepturi individuale, adica drepturi subiective.
Prin drept (civil) subiectiv intelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de a desfasura o anumita conduita, garantata de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o anumita comportare corespunzatoare care poate fi impusa la nevoie prin forta de constrangere a statului.
Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adica legatura de drept prin care debitorul se gaseste obligat fata de creditor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub constragere statala;
obligatia este aspectul negativ al raportului obligational.
Obligatia civila corelativa dreptului subiectiv civil poate fi definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ, adica de a da, de a face sau de a nu face ceva, aceasta conduita putand fi impusa, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.
De exemplu, intr-un raport juridic care are ca izvor un contract de imprumut de bani, subiectul pasiv - imprumutatul - are indatorirea de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ - imprumutatorul - adica de a face, de a-i restitui suma imprumutata la termenul convenit, in caz contrar, subiectul activ putand apela la forta de constrangere a statului.
Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un raport real sau de un raport obligational, insa dimensiunile continutului drepturilor si al obligatiilor variaza in functie de natura raportului de drept civil.
Astfel, raportul juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in principiu numai drepturi, iar subiectul pasiv, care este nedeterminat, are numai obligatia negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in raportul de proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si dispune de bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminare, au obligatia negativa sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului).
Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii (de pilda in raportul de vanzare-cumparare, dreptului vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut, le corespund drepturile cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta bunul cumparat).
Drepturile civile subiective prezinta urmatoarele caractere specifice
a) Dreptul subiectiv presupune intotdeauna existenta unei obligatii co
b) Dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv sa-si indeplineasca obligatia corelativa;
c) Dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea de a desfasura o anumita conduita;
d) Dreptul subiectiv ia fiinta ca atare din momentul nasterii raportului juridic.
Subiect (12) Clasificarea drepturilor civile subiective.
Dupa continut:1. dr nepatrimoniale;2. Dr. patrimoniale
dr. de uz (dr. de a poseda si folosi un bun)
dr.
de uzufruct(dr. de a culege fructele)
dr. de
abitatie(dr. de a locui)
dr. principale dr. de servitute(instituirea unei sarcini)
(proprietatea sidezmebramintele)
dr. de superficie(dr. asupra constr. si plantatiilor
pe terenul altei persoane)
dr. de folosinta al regiilor autonome si institutiile
publice(dr. de a intrebuinta bunurile in folosul sau)
dr. de concesiune(a expoata un bun pina la 99
drepturi reale ani)
dr
de ipoteca(satisfacerea creantei in momentul
executarii bunului imobil)
dr. de
gaj(satisfacerea creantei in momentul
executarii bunului mobil)
dr. de garantie reala mobiliara(se garanteaza cu
dr. accesorii bunul afectat garantiei)
1.dr.patrimoniale privilegiile(dr. de a fi preferat inaintea altor
creditori)
dr. de retentie (sa-l retina)
din conventii sau acte juridice
generale unilaterale si bilaterale)
gestiunea
de afaceri
dr.
principale izvoare
(nelimitate
datorita licite imbogatirea fara
justa
multiplelor izvoare) cauza
din fapte plata nedatorata
juridice
pt
fapta proprie
dr. de creante ilicite pt fapta altuia
pt
animale
dr. la dobinda
clauza
penala(in contracte evaluarea anticipate a prejudiciilor)
dr.
accesorii
arvuna(cind se incheie un antecontract)
dr. relativ fidejusiunea(garantie personala garantul la banca)
dr. absolut
dr.
la viata
dr. referitoare la
existenta si integritatea fizica dr. la sanatate
dr. la invatamint
dr.la libera exprimare
nume
2.dr. nepatrimoniale dr.
referitoare la atributele de identificare a persoanei domiciliu
sediu
dr de autor(dr la paternitatea operei)
dr ce
rezulta din creatia individuala dr
de inviolabilitate a operei
dr la divulgare a operei
B-Clasificarea drepturilor subiective civile
Drepturile subiective civile pot fi clasificate astfel:
1 Dupa gradul de opozabilitate, sunt
drepturi absolute si
-drepturi
Dupa natura continutului drepturilor, sunt
-drepturi patrimoniale si
-drepturi personale nepatrimoniale;
Dupa corelatia dintre drepturi, sunt
drepturi principale si
-drepturi accesorii;
Dupa gradul de certitudine conferit titularilor drepturilor, sunt
-drepturi pure si simple si
-drepturi afectate de modalitati.
Dupa gradul de opozabilitate
-Dreptul absolut poate fi definit ca fiind acel drept subiectiv civil in temeiul caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a și-l realiza; el produce efecte fata de toate persoanele fizice si juridice (erga omnes); presupune un raport juridic intre subiectul activ determinat si subiectul pasiv, nedeterminat, reprezentat de toti ceilalti, care au obligatia de a se abtine de la incalcarea dreptului absolut.
Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale si drepturile patrimoniale reale.
Caracteristicile dreptului absolut
- titularul dreptului absolut este cunoscut;
- titularul obligatiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de
drept civil;
- dreptului absolut ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce
atingere - a nu face;
- este opozabil era omnes - tuturor persoanelor
- sunt prevazute de lege, limitate.
Un exemplu de drept absolut il constituie dreptul la nume. Titularul dreptului la nume are posibilitatea de a pretinde tuturor membrilor comunitatii respectarea acestuia, adica abtinerea de la orice act sau fapt de natura a aduce atingere numelui sau (de exemplu, de la utilizarea ilicita a numelui, de la acte de plagiat etc.).
-Dreptul relativ poate fi definit ca fiind acel drept subiectiv civil in temeiul caruia titularul sau - subiectul activ - poate pretinde o anumita conduita subiectului pasiv, adica sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva; el produce efecte numai intre titularul sau ca subiect activ si una sau mai multe persoane individualizate, ca subiect pasiv (inter partes).
Sunt drepturi relative toate drepturile patrimoniale de creanta.
Caracteristicile dreptului relativ
-sunt cunoscute atat titularul dreptului, cat si cel al obligatiei (subiectul activ si subiectul pasiv);
-ii corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face in lipsa
obligatiei pe care si-o asuma subiectul pasiv determinat);
-este opozabil numai subiectului pasiv determinat;
-sunt nelimitate ca numar.
De exemplu, daca o persoana ii imprumuta alteia o anumita suma de bani, ea va avea calitatea de creditor, putand sa-i pretinda celui imprumutat si numai lui restituirea sumei de bani.
Dupa natura continutului drepturilor, sunt
-drepturi patrimoniale
-drepturi nepatrimoniale
-Drepturile patrimoniale sunt drepturile subiective civile care au continut economic, evaluabil in bani. (Totalitatea drepturilor patrimoniale, precum si a obligatiilor cu un continut economic, evaluabil in bani, care apartin unei persoane alcatuiesc patrimoniul persoanei respective). Ele pot fi fi clasificate in
drepturi reale si
drepturi de creanta.
Dreptul real -jus in re- este acel drept subiectiv civil patrimonial in temeiul caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun determinat, in mod direct, fara a fi necesara interventia unei alte persoane.In cazul dreptului real, subiectul activ este determinat, iar subiectul pasiv, nedeterminat. Subiectul pasiv (reprezentat de toti ceilalti) are obligatia generala si negativa de a se abtine, sa aduca atingere drepturilor subiectului activ.
Drepturile reale sunt limitate ca numar. Astfel, sunt drepturi reale, dreptul de proprietate si dezmembramintele dreptului de proprietate, precum si drepturile reale accesorii.
Dreptul de creanta-jus ad personam- este acel drept subiectiv civil patrimonial in temeiul caruia titularul sau, subiectul activ (creditorul), poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
In cazul dreptului de creanta, atat subiectul activ (creditorul), cat si subiectul pasiv (debitorul) sunt determinate. Subiectul pasiv are obligatia de a da, a face sau a nu face ceva. Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar si au ca izvor actele si faptele juridice (in sens restrans).
Asemanarile dintre cele doua drepturi:
- sunt patrimoniale
- au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active
Deosebiri:
- sub aspectul subiectului pasiv:
- in cazul dreptului real - nu este cunoscut;
- in cazul dreptului de creanta - este cunoscut.
- sub aspectul continutului obligatiei corelative:
- in cazul dreptului real - ii corespunde obligatia generala si negativade nonfacere;
- in cazul dreptului de creanta - ii corespunde obligatia: - de a da; -de a face; - de a nu face;
- ca numar
-drepturile reale sunt limitate, iar
-drepturile de creanta -nelimitate
- numai dreptul real - are prerogativele:
- urmaririi = care consta in posibilitatea titularului de drept real
(exemplu creditor ipotecar) de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi.
- preferintei = consta in posibilitatea titularului dreptului real cu a-si
realiza drepul sau cu intaietate ori preferinta
-Drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi subiective civile care nu pot fi evaluate in bani; ele sunt strans legate de personalitatea umana.
Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte:
drepturile care privesc existenta si integritatea fizica si morala a persoanei; de exemplu, dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica, la onoare, la reputatie, la demnitate etc.;
drepturile care privesc atributele de identificare a persoanei
de exemplu, dreptul la nume,la pseudonim, dreptul la domiciliu, la resedinta etc.;
drepturile care privesc creatia intelectuala
de exemplu, dreptul de autor, de inventator etc.; aceste drepturi nepatrimoniale pot avea si o latura patrimoniala, reprezentata de remuneratia dreptului de autor, de dreptul de recompensa a inventatorului etc.
Dupa corelatia dintre drepturi, sunt
-drept principal
-drept accesoriu
Dreptul principal este dreptul subiectiv civil care are o existenta independenta, nedepinzand de un alt drept.
Dreptul accesoriu este dreptul subiectiv civil care nu are o existenta independenta, el depinzand de un drept principal. Accesoriul urmeaza intotdeauna soarta principalului, conform principiului accesorium sequitur principale
Urmarind schema drepturile patrimoniale pot fi
-drepturi patrimoniale reale; acestea pot fi:
-drepturi reale principale
-drepturi reale accesorii
- drepturi patrimoniale de creanța;acestea pot fi:
-drepturi de creanta principale
-drepturi de creanta accesorii
Toate drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi principale.
Ø Drepturile reale principale sunt dreptul de proprietate si dezmembramintele dreptului de proprietate; astfel:
Dreptul de proprietate publica (a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale) si dreptul de proprietate privata (a persoanei fizice, persoanei juridice si a statului si unitatilor administrativ teritoriale, ca persoana juridica). (Dreptul de proprietate este dreptul care permite titularului sau, persoana fizica sau juridica, sa posede, sa foloseasca si sa dispuna liber de un lucru, care se afla supus in mod exclusiv si perpetuu in puterea proprie a titularului sau);
Dreptul de uzufruct consta in prerogativa recunoscuta uzufructuarului de a poseda si folosi bunul proprietatea unei alte persoane, intocmai ca si proprietarul, cu obligatia de a-i conserva substanta - art. 517 C. civ.
Dreptul de uz consta in prerogativa recunoscuta uzuarului de a poseda si de a folosi un lucru, proprietatea altuia si de a-i culege fructele numai pentru nevoile lui si ale familiei sale - art. 565 si urm. C. civ.
Dreptul de abitatie consta in prerogativa recunoscuta titularului de a poseda si folosi o locuinta, proprietatea altei persoane, in scopul satisfacerii nevoilor sale de locuit si ale familiei sale - art. 565 si urm. C. civ.
Dreptul de servitute consta in prerogativa recunoscuta titularului dreptului de proprietate asupra unui imobil de a pretinde instituirea unei sarcini asupra unui alt imobil, avand alt proprietar, pentru uzul si utilitatea propriului sau imobil - art. 576 si urm. C. civ.
Dreptul de superficie consta in prerogativa recunoscuta superficiarului de a avea un drept de proprietate asupra constructiilor sau plantatiilor realizate pe terenul proprietatea altei persoane, cu consimtamantul acesteia si de a avea un drept de folosinta asupra terenului pe toata durata existentei constructiilor sau plantatiilor;
Dreptul de folosinta al regiilor autonome si institutiilor publice, ca drept real corespunzator dreptului de proprietate publica; dreptul de folosinta a unor bunuri proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ teritoriale conferit unor persoane fizice sau juridice; dreptul de folosinta constituie acea prerogativa in temeiul careia titularul poate intrebuinta bunul in interesul sau, percepandu-i fructele (naturale, civile si industriale);
Dreptul de concesiune consta in prerogativa recunoasterii dreptului concesionarului de a exploata un bun, proprietate publica sau privata a statului sau unitatilor administrativ teritoriale, o activitate sau un serviciu public, pe o perioada determinata de cel mult 99 ani - art. 1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor.
Ø Drepturile reale accesorii sunt:
Dreptul de ipoteca consta in prerogativa recunoscuta creditorului ipotecar de a obtine satisfacerea creantei sale din valoarea imobilului ipotecat, cu preferinta si indiferent in proprietatea cui s-ar gasi bunul in momentul executarii - art. 1746 si urm. C. civ.; dreptul de ipoteca este dreptul real accesoriu, care depinde de soarta unui drept de creanta principal;
de exemplu, dreptul de creanta al imprumutatorului impotriva imprumutatului este garantat cu un drept de ipoteca, pe care imprumutatorul il are asupra unui imobil al imprumutatului;
Dreptul de gaj(amanetul) consta in prerogativa recunoscuta creditorului gajist de a-si satisface creanta din valoarea unui bun mobil gajat, al debitorului sau, cu preferinta fata de alti creditori - art. 1685 C.civ. si urm.; si dreptul de gaj ca si dreptul de ipoteca depinde de un drept de creanta principal;
Dreptul de garantie reala mobiliara este un drept real accesoriu, care acorda creditorului garantat dreptul de a-si satisface creanta cu bunul afectat garantiei, inaintea oricarui creditor negarantat si inaintea altor creditori ale caror garantii reale sau drepturi asupra bunului afectat garantiei au un grad de prioritate inferior (art. 9(2) din titlul IV al Legii 99/1999);
Privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge, de regula, din calitatea creantei sale, de a fi preferat celorlalti creditori, chiar daca acestia sunt ipotecari - art. 1722 si urm. C. civ.; nu toate privilegiile sunt drepturi reale accesorii, ci numai cele imobiliare si unele privilegii speciale mobiliare, adica privilegiul creditorului gajist si privilegiul locatorului (celelalte privilegii, adica restul privilegiilor speciale mobiliare si toate privilegiile generale sunt simple cauze de preferinta);
de exemplu, conform art. 1730, pct. 1, C. civ. proprietarul unei locuinte are privilegiul asupra bunurilor mobile ale chiriasului cu privire la plata chiriei si la cheltuielile pentru reparatiile locative, pe care proprietarul le-a facut in locul chiriasului. Privilegiul, ca drept accesoriu, sta pe langa drepturile locatorului (de a pretinde plata chiriei, si de a pretinde chiriasului sa faca reparatiile locative) care sunt drepturi de creanta ce decurg dintr-un contract de inchiriere. Conform art. 1737, pct. 4, C. civ., arhitectului, constructorului si lucratorului li se recunoaste un privilegiu asupra imobilului construit sau reparat, pentru sumele datorate acestora, ca pret al construirii sau repararii imobilului; privilegiul sta pe langa dreptul de creanta principal, ce rezulta din contractul de antrepriza;
Dreptul de retentie este dreptul in temeiul caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al unei alte persoane, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa-l retina (sa refuze restituirea) pana cand nu i se platesc cheltuielile necesare si utile facute cu acel bun;
de exemplu, depozitarul are dreptul de a retine bunul din depozit pana cand deponentul nu-i plateste toate cheltuielile facute cu acel bun; de exemplu, conform art. 1444, C. civ., chiriasul are un drept de retentie asupra locuintei atata timp cat locatorul sau, dupa caz, dobanditorul imobilului nu il despagubeste de cheltuielile pe care le-a facut cu bunul si la care nu era obligat; dreptul de retentie depinde de un drept de creanta principal, la fel ca si celelalte drepturi reale accesorii.
Ø Drepturile de creanta principale sunt majoritatea drepturilor de creanta.
De exemplu, intr-un contract de renta viagera, credirentierul are dreptul de a pretinde plata rentei de la debirentier, care are obligatia corelativa de a-i plati renta la termenele stipulate. Dreptul credirentierului nu depinde de un alt drept, este independent.
Ø Drepturile de creanta accesorii sunt acele drepturi care depind de drepturile de creanta principale. Sunt drepturi de creanta accesorii:
Dreptul la dobanda al creditorului, care decurge dintr-un contract de imprumut cu dobanda; dreptul de creanta principal consta in restituirea imprumutului, iar dreptul accesoriu in plata dobanzii;
Dreptul subiectiv care are ca izvor fidejusiunea (sau cautiunea), adica acel contract prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa;
de exemplu, incheierea unui contract de vanzare-cumparare in rate; dreptul de creanta principal al vanzatorului consta in a pretinde plata pretului de la debitorul cumparator; daca acesta nu-si executa obligatia, vanzatorul are un drept de creanta accesoriu impotriva fidejusorului (garantului) cumparatorului;
Dreptul de a pretinde arvuna, adica suma de bani pe care una dintre parti o da celeilalte parti in temeiul unei conventii accesorii la incheierea unui contract, urmand ca, in cazul neexecutarii contractului, partea in culpa sa piarda suma data sau, dupa caz, sa restituie dublul sumei primite - art. 1297, 1298, C. civ.;
Dreptul subiectiv care are ca izvor clauza penala, adica acea conventie accesorie unui contract prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, in cazul neexecutarii, executarii necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiilor contractuale de catre debitor.
Dupa gradul de certitudine conferit titularilor drepturilor, sunt
Dreptul pur si simplu este dreptul subiectiv civil care confera titularului sau deplina certitudine si siguranta, el putand fi exercitat de la nasterea sa, in mod neconditionat. Majoritatea drepturilor subiective civile sunt pure si simple.
Dreptul afectat de modalitati nu confera titularului sau aceeasi certitudine si siguranta ca un drept pur si simplu, existenta sau exercitarea lui, depinzand de un eveniment viitor, sigur sau nesigur, ca realizare, adica de o modalitate :
-de un termen,
-de o conditie sau
-de o sarcina
Dreptul subiectiv afectat de un termen, care este un eveniment viitor si sigur ca realizare - poate fi exercitat de la implinirea termenului sau se stinge la implinirea termenului, dupa caz.
De exemplu, dreptul vanzatorului de a pretinde plata pretului este afectat de un termen (suspensiv), cand partile au stabilit prin contract ca plata se va face in termen de 3 luni de la incheierea contractului.
Dreptul subiectiv afectat de o conditie - care este un eveniment viitor si nesigur ca realizare - este incert in ceea ce priveste insasi existenta sa.
De exemplu, dreptul cumparatorului de a pretinde predarea obiectului contractului - un apartament - este afectat de o conditie (suspensiva), atunci cand partile au stabilit prin contract ca vanzarea va avea loc daca vanzatorul se va casatori; conditia afecteaza insasi existenta dreptului cumparatorului, pentru ca pana la realizarea conditiei, contractul nu se considera incheiat, nu exista si, deci, nici dreptul subiectiv al cumparatorului nu exista.
Dreptul subiectiv afectat de o sarcina - care este o obligatie impusa gratificatului in actele cu titlu gratuit - este nesigur in ceea ce priveste eficacitatea lui.
De exemplu, dreptul donatarului afectat de sarcina impusa de donator de a plati o datorie a acestuia din urma, nu este sigur in ceea ce priveste eficacitatea lui, in sensul ca donatia poate fi desfiintata daca donatarul nu executa sarcina (conform art. 1020 - 1021, C. civ.).
In literatura juridica sunt analizate si alte drepturi, care confera titularului lor mai putina siguranta si certitudine, chiar decat un drept afectat de modalitati. Este cazul :
-dreptului eventual si
-al dreptului viitor.
Dreptul eventual este dreptul subiectiv civil caruia ii lipseste fie obiectul, fie titularul (subiectul).
De exemplu, dreptul la repararea unui prejudiciu care ar putea fi produs in viitor (lipseste obiectul).
Dreptul viitor este dreptul subiectiv civil caruia ii lipsesc atat obiectul, cat si subiectul (titularul).
De exemplu, dreptul la o succesiune viitoare. Aceste drepturi - eventual si viitor - sunt, insa, caracterizate, nu ca adevarate drepturi subiective, ci ca simple elemente ale capacitatii de folosinta, deoarece ele apar ca o atitudine abstracta de a deveni titular al unui drept subiectiv civil.
Subiect(13)Recunoasterea, exercitare drepturilor civile subiective.
C-Recunoasterea, exercitarea si apararea drepturilor subiective civile
Recunoasterea drepturilor subiective civile inseamna reglementarea lor in normele juridice civile. Astfel, conform art. 1 din Decretul 31/1954 drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a se satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul general, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala. Conform art. 2, drepturile civile pe care le au persoanele juridice sunt recunoscute in scopul de a se asigura cresterea bunastarii materiale si a nivelului cultural al cetatenilor.
Recunoasterea drepturilor subiective civile este realizata si prin alte acte normative si anume: prin Constitutie, care recunoaste anumite drepturi fundamentale ale cetatenilor, care sunt, in acelasi timp, si drepturi subiective civile, prin Codul civil care recunoaste majoritatea drepturilor patrimoniale, prin Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului, precum si prin alte acte normative.
Exercitarea drepturilor subiective civile inseamna a le valorifica, a le pune in miscare, in actiune, a le manifesta. Nu exista obligatia ca drepturile subiective civile sa fie exercitate; titularii lor au posibilitatea de a alege intre a le exercita sau nu. Daca aleg sa le exercite, atunci trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
sa exercite drepturile subiective civile cu respectarea legilor si a regulilor de convietuire sociala;
exercitarea drepturilor sa se faca in limitele externe ale acestora, atat materiale cat si juridice depasirea limitelor externe ale dreptului subiectiv, insemnand savarsirea unui anumit act fara drept, in afara dreptului subiectiv;
un exemplu de limita materiala ce a fost depasita este situatia in care proprietarul unui teren construieste o casa ale carei dependinte ocupa o parte din terenul proprietatea vecinului;
un exemplu de limita juridica in exercitarea drepturilor ce a fost depasita ar putea fi situatia in care debitorul il pretinde creditorului sa primeasca o parte din datorie (desi conform art. 1101, alin. 1, C. civ., creditorul nu este obligat sa primeasca, nici chiar daca datoria ar fi divizibila);
exercitarea drepturilor sa se faca in limitele interne ale acestora, adica numai potrivit scopului economic si social in care au fost recunoscute de lege (art. 3, alin. 2 din Decretul 31/1954);
drepturile subiective civile trebuie exercitate cu buna credinta; buna credinta nu este definita in legislatie; in literatura juridica, buna credinta este privita ca un grup de elemente si anume, intentia dreapta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la cauzarea de prejudicii altora, elemente care reprezinta o consecinta a transferarii unui grup de fapte psihologice ce alcatuiesc onestitatea (loialitatea, prudenta, ordinea si temperanta) in sfera dreptului. Deci, elementele bunei credinte reprezinta valorile juridice corespunzatoare valorilor morale ale onestitatii.
Incalcarea primelor doua reguli inseamna incalcarea dreptului subiectiv al titularului ,fiind sactionata pe ce pot fi exercitate in instanta calea unor actiuni specifice.
De exemplu, ocuparea de catre proprietarul unui teren a unei portiuni din terenul vecin nu inseamna ca proprietarul si-a exercitat dreptul de proprietate, ci ca a savarsit o fapta fara a avea un drept si anume a incalcat legea si a depasit limitele externe materiale ale dreptului sau de proprietate, tulburandu-l pe proprietarul vecin in exercitarea drepturilor sale. Fapta are o latura penala (este infractiunea de tulburare de posesie) si una civila (proprietarul este tulburat in exercitarea posesiei, el putandu-se apara prin introducerea unei actiuni posesorii sau a unei actiuni in revendicare).
Incalcarea celorlalte doua reguli si anume exercitarea dreptului subiectiv contrar scopului pentru care a fost recunoscut de lege si contrar bunei credinte (adica cu rea credinta) inseamna exercitarea abuziva a dreptului subiectiv civil. (In proiectul Noului Cod civil, in art. 15 se arata ca "Nici un drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori, dupa caz, intr-o maniera excesiva si nerezonabila, contrara bunei-credinte").
Abuzul de drept consta in exercitarea unui drept subiectiv civil contrar scopului economico-social in care a fost recunoscut de lege si de regulile de convietuire sociala si contrar bunei credinte. In stabilirea scopului, a destinatiei drepturilor subiective, legiuitorul ia in considerare, mai intai, interesele proprii, care alcatuiesc scopul oricarui drept subiectiv, iar apoi, are in vedere concordanta acestora cu cele generale, obstesti, astfel incat prin exercitarea unui drept subiectiv sa nu se aduca atingere dreptului celorlalte subiecte de drept; exercitarea dreptului se face in alt scop atunci cand urmareste a prejudicia pe altul sau a obtine foloase ilicite. Institutia abuzului de drept nu este reglementata in legislatie, ci este o creatie a practicii judiciare, prin interpretarea textelor articolelor 1 - 3 din Decretul 31/1954. Pentru existenta abuzului de drept trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
sa existe un drept subiectiv civil; abuzul de drept nu exista in afara unui drept subiectiv civil; daca este incalcata legea sau regulile de convietuire sociala, prin savarsirea unei fapte ilicite care nu are legatura cu un drept subiectiv, are loc un delict civil si nu un abuz de drept;
de exemplu, proprietarul unui teren care trece cu tractorul peste plantatia proprietarului vecin - savarseste o fapta ilicita, un delict civil si nu un abuz de drept (el incalca regula conform careia exercitarea drepturilor trebuie sa se faca in limitele externe ale acestora); daca proprietarul terenului sapa un sant pe propriul teren, ceea ce conduce la inundarea terenului proprietarului vecin, el isi exercita abuziv dreptul de proprietate;
dreptul subiectiv civil sa fie exercitat cu rea credinta si contrar scopului economico-social in care a fost recunoscut de lege; titularul dreptului trebuie sa aiba o atitudine subiectiva negativa, de ignorare a normelor juridice, atitudine care se exprima prin ceea ce se numeste vinovatie; reaua credinta este o forma a vinovatiei, este expresia dolului, fraudei si culpei grave; exercitarea dreptului contrar scopului economico-social, inseamna exercitarea lui in alt scop decat cel recunoscut de lege, in scopul de a pagubi pe altul; deturnarea dreptului subiectiv civil de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege nu poate fi conceputa in afara vinovatiei; faptele abuzive, comisive sau omisive, se savarsesc cu intentie;
de exemplu, fapta proprietarului care si-a imprejmuit terenul cu un gard sub inalta tensiune, fara a atrage in vreun fel atentia asupra acestui lucru, este o fapta abuziva comisiva, care a condus la moartea oilor vecinului; sau, este fapta abuziva omisiva, pasivitatea proprietarului terenului care lasa un tert sa ridice o constructie pe terenul lui si solicita demolarea cand constructia este terminata;
exercitarea abuziva a dreptului subiectiv civil sa conduca la producerea unui prejudiciu prejudiciul poate fi patrimonial sau moral;
de exemplu, proprietarul care isi transforma apartamentul intr-un atelier de reparatii incaltaminte isi exercita abuziv dreptul de proprietate, cauzand prejudicii morale vecinilor, prin tulburarea linistii, prin impiedicarea acestora sa duca o viata normala (sa se odihneasca, sa-si poata reface capacitatea de munca).
Sanctiunea abuzului de drept consta in tragerea la raspunderea civila a titularului care si-a exercitat dreptul subiectiv in mod abuziv, prin obligarea acestuia la daune interese, pentru prejudiciile patrimoniale sau morale cauzate altor persoane. Regulile care se aplica sunt acelea stabilite pentru raspunderea civila delictuala (art. 998 si urm. C. civ.).
Apararea drepturilor subiective civile inseamna ocrotirea, protectia acestora impotriva celor care le incalca sau le contesta, le nesocotesc. Mijlocul juridic de aparare a drepturilor este actiunea civila. Astfel, in cazul in care titularul dreptului subiectiv civil incalcat nu obtine restabilirea dreptului pe cale amiabila, el apeleaza la forta de constrangere a statului prin introducerea unei actiuni in justitie.
Actiunea civila reprezinta ansamblul mijloacelor procedurale, prin care, in cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv civil - prin recunoasterea sau realizarea lui - in cazul in care a fost incalcat sau contestat.
Deci, dreptul subiectiv civil incalcat nu poate fi protejat in cadrul dreptului material; pentru protectia lui se recurge la normele dreptului procesual civil, prin actiunea civila. Aceasta reiese chiar din definitia dreptului subiectiv civil, conform careia dreptul subiectiv civil cuprinde: dreptul subiectului activ de a avea o anumita conduita, in limitele determinate de lege, dreptul subiectului activ de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o conduita corespunzatoare si dreptul subiectului activ de a recurge, la nevoie, la forta de constrangere a statului; ori constrangerea este reglementata prin legea procesuala civila, sub forma actiunii. Deci unul din elementele dreptului subiectiv civil este dreptul la actiune, adica dreptul de a recurge la actiune.
Dreptul la actiune inseamna dreptul de a sesiza instanta, prin cererea de chemare in judecata, dreptul de a obtine sanctionarea paratului, dreptul de a exercita caile de atac, dreptul de a obtine executarea silita. Titularul dreptului la actiune le exercita partial sau in totalitate, dupa caz. Actiunea civila este, insa, facultativa. Daca nu exista vointa de a actiona, titularul dreptului subiectiv civil incalcat nu poate fi constrans sa o faca.
Subiect(14) Clasificarea obligatiilor civile.
CLASIFICAREA OBLIGATIILOR
Actul juridic unilateral(vointa unei singure persoane)
Act juridic(manifestare de dorinta)
contractul(acordul de voita intre cel putin doua persoane)
1.Dupa izvoare
delictul(cu
scopul de a pagubi)
fapte ilicite(actiunea persoanei)
quasidelictul(din imprudenta)
fapt juridic
(evenimetul gestiunea de afaceri(acte sau fapte in
sau actiunea interesul altei persoane)
fapte licite plata nedatorata(plata din
eroare)
imbogatirea fara justa cauza
(patrimoniul este marit in detrimentul altei
persoane)
o. de a
da(transmite sau constitui
o. de a da,de a face, de a nu face o. de a
face(presta,executa)
o. ne a nu face(a se abtine la actiuni
sau inactiuni)
o.
pozitive(actiune si anume o. de a da sau a
face)
2.Dupa obiectul lor o.
pozitive si negative
o. negative(inactiune, de a nu face)
o. de rezultat(se va ajunge la rezultatul bine
stabilit)
o. de rezultat si o. de
mijloace
o. de mijloace(tot efortul si staruinta de a
obtine un rezultat)
o. perfecta(poate fi dusa la indeplinire prin forta de constringere a
statului)
3.Dupa sanctiune
o. imperfecta(nu poate fi cusa la indeplinire prin forta de constringere a statului)
o. obisnuita(asa cum rezulta din raportul obligational)
4.Dupa opozabilitate o.
reala(proprer rem)(drept real asupra bunului)
o. opozabila tertilor(scriptae rem) (se transmite si unui tert)
o.
simple(mu au elemente de compexitate)
o. afectate de termen
5.Dupa complexitate o. afectate de modalitate
o. afectate de conditie
o. complexe
o. alternative(pt stingerea
obligatiei sa
poata executa macar una)
o.
plurale
o, facultativ()se opate executa o alta o)
D- Clasificarea obligatiilor civile
Obligatiile civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii si anume:
Dupa izvoare, sunt obligatii care se nasc din
a) acte juridice, adica din acte juridice unilaterale si din contracte;
b) fapte juridice in sens restrans, adica din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte sau quasidelicte) si fapte licite (sau quasicontracte), adica gestiunea de afaceri, plata nedatorata si imbogatirea fara justa cauza.
Dupa obiectul lor, sunt trei categorii de obligatii civile:
a) obligatii de a da, de a face si de a nu face;
b) obligatii pozitive (de a da si de a face) si obligatii negative (de a nu face);
c) obligatii de rezultat (sau determinate) si obligatii de mijloace (sau de prudenta si diligenta).
Dupa sanctiunea care asigura respectarea lor, sunt
a) obligatii perfecte;
b) obligatii imperfecte.
Dupa gradul lor de opozabilitate sunt
a) obligatii obisnuite;
b) obligatii reale (propter rem);
c) obligatii opozabile tertilor (scriptae in rem).
Dupa complexitatea lor, obligatiile sunt
- simple sau
-complexe. Dupa elementul care da complexitate raportului obligational, obligatiile complexe pot fi clasificate in:
a) obligatii afectate de modalitati (de termen sau de conditie);
b) obligatii plurale; cele plurale pot fi: cu pluralitate de subiecte (obligatii conjuncte, obligatii solidare si obligatii indivizibile) si cu pluralitate de obiecte (obligatii alternative si obligatii facultative). Obligatiile care nu sunt complexe, sunt simple.
1. Dupa izvoare, sunt obligatii care se nasc din:
-act juridic
-fapt juridic
Izvoarele raportului juridic civil - asa cum am mai aratat - sunt si izvoare ale drepturilor si obligatiilor civile, care constituie continutul raportului juridic civil.
a) Actul juridic reprezinta manifestarea de vointa, unilaterala, bilaterala sau multilaterala, savarsita cu intentia de a produce efecte juridice. Din categoria actelor juridice fac parte:
-actul juridic unilateral si
-contractul.
Actul juridic unilateral consta in manifestarea de vointa a unei singure persoane, care da nastere unei obligatii a acesteia, fara a fi nevoie de acceptarea din partea titularului dreptului corelativ (a creditorului).
De exemplu, permisiunea publica de recompensa.
Contractul este un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane, prin care se constituie, se modifica sau se stinge un raport juridic.
De exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de antrepriza etc.
b) Faptul juridic, in sens restrans reprezinta evenimentul sau actiunea unei persoane savarsita fara intentia de a produce efecte juridice, dar care se produc, totusi, in temeiul legii. Din aceasta categorie fac parte:
faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, adica
delictul si
quasidelictul;
Delictul este acel fapt ilicit cauzator de prejudicii, savarsit printr-o actiune sau inactiune, cu scopul de a pagubi pe altul (art. 998, C. civ.). Quasidelictul este un fapt ilicit si producator de prejudicii savarsit de o persoana din imprudenta sau neglijenta sa (art. 999, C. civ.). Desi Codul civil face distinctie intre delict si quasidelict (ultimul fiind savarsit fara intentie), in literatura si practica juridica actuala nu exista vreo diferenta intre ele, ambele dand nastere la obligatia de a repara prejudiciul cauzat, in cadrul raspunderii civile delictuale
faptele licite sau quasidelictele; sunt fapte licite, care dau nastere unor obligatii civile:
Gestiunea de afaceri este faptul licit prin care o persoana, numita gerant, savarseste fara mandat, din proprie initiativa, acte juridice sau fapte materiale, in folosul sau in interesul altei persoane, numita gerat;
de exemplu, gerantul instraineaza bunuri ale geratului, in timp ce acesta executa o pedeapsa privativa de libertate, in scopul intretinerii copiilor acestuia, ai geratului; gestiunea de afaceri este izvor de obligatii in sensul ca, geratul este obligat sa-l despagubeasca pe gerant pentru cheltuielile efectuate in interesul sau;
Plata nedatorata este faptul licit prin care o persoana, numita solvens, executa din eroare o obligatie (face o plata) fata de o alta persoana, numita accipiens (art. 1092 si 992, 993 C.civ.); accipiensul, care a primit plata ce nu-i era datorata este obligat sa o restituie solvensului, care din eroare, crezandu-se debitor, a platit o datorie inexistenta;
Imbogatirea fara justa cauza este acel fapt licit prin care, in absenta oricarui raport juridic, patrimoniul unui persoane este marit in detrimentul patrimoniului altei persoane; din acest fapt juridic se naste obligatia persoanei al carei patrimoniu s-a marit, de a restitui celeilalte, care si-a micsorat patrimoniul, cuantumul maririi nejustificate;
de exemplu, proprietarul unui teren care s-a folosit la muncile agricole de ajutorul unei persoane, careia i-a promis ca o va angaja cu contract de munca si pe care nu a platit-o, are obligatia de a-i restitui contravaloarea muncii prestate, in temeiul imbogatirii fara justa cauza.
2. Dupa obiectul lor, sunt trei categorii de obligatii civile
a) Obligatia de a da, de a face si de a nu face
Obligatia de a da consta in indatorirea debitorului dintr-un raport juridic obligational, de a transmite sau de constitui in folosul creditorului un drept real asupra unui lucru. Deci "a da" nu are sensul din vorbirea curenta si anume "a preda".
De exemplu, obligatia donatorului, ce rezulta, din contractul de donatie, de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului catre donatar este o obligatie de a da. Predarea bunului ce constituie obiectul donatiei este o obligatie de a face.
Obligatia de a face consta in indatorirea debitorului dintr-un raport juridic obligational, de a presta un serviciu, de a executa o lucrare ori de a preda un bun creditorului.
Obligatia de a nu face consta in indatorirea debitorului dintr-un raport juridic obligational de a se abtine de la anumite actiuni sau inactiuni, pe care ar fi putut sa le faca in lipsa obligatiei asumate fata de creditor.
De exemplu, obligatia pe care si-o asuma autorul unui articol, cu continut juridic, de a nu publica acelasi articol si in alta revista de specialitate. In cazul in care obligatia de a nu face este corelativa unui drept absolut, acesta consta in abtinerea generala si abstracta de a nu aduce atingere dreptului absolut (exemplu, obligatia negativa (de a nu face) si generala a tuturor subiectelor de drept de a nu aduce atingere dreptului de proprietate a unei persoane).
b) Obligatii pozitive si obligatii negative
Obligatiile pozitive sunt acelea care implica o actiune obligatiile de a da si de a face
Obligatiile negative sunt obligatiile care implica o inactiune sunt obligatiile de a nu face .
c) Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace
Obligatia de rezultat (sau determinata) consta in indatorirea debitorului fata de creditorul unui raport obligational, de a desfasura o anumita activitate in scopul de a ajunge la un rezultat bine stabilit;
de exemplu, obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului obiectul contractului, obligatia chiriasului de a plati chiria locatorului etc. Neindeplinirea rezultatului prevazut conduce la tragerea la raspundere a debitorului, existand prezumtia de culpa a acestuia.
Obligatia de mijloace (sau de prudenta si diligenta) consta in indatorirea debitorului fata de creditor, intr-un raport obligational, de a depune tot efortul si staruinta in vederea atingerii unui anumit rezultat; obligatia debitorului nu consta in atingerea efectiva a rezultatului propus;
de exemplu, obligatia avocatului de a castiga procesul clientului este o obligatie de mijloace si nu de rezultat; la fel si obligatia medicului de a vindeca pacientul; daca rezultatul nu este indeplinit, nu exista prezumtia ca debitorul este in culpa, ci trebuie sa se faca dovada ca acesta nu a depus tot efortul si diligenta in vederea atingerii scopului.
3. Dupa sanctiunea care asigura respectarea lor, sunt:
Obligatia perfecta este aceea a carei executare poate fi adusa la indeplinire, in caz de nevoie, prin apelarea la forta de constrangere a statului. Adica, daca debitorul nu isi executa de buna voie obligatia, creditorul poate introduce o actiune in justitie, prin care sa solicite ca acesta sa fie obligat sa-si execute indatorirea fata de creditor. Majoritatea obligatiilor civile sunt perfecte.
Obligatia imperfecta (sau naturala) este aceea a carei executare nu poate fi adusa la indeplinire prin apelarea la forta de constrangere a statului, dar daca este executata de bunavoie, debitorul nu poate cere restituirea prestatiei.
De exemplu, conform art. 20 alin. 1 din Decretul 167/1958, debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit.
Un alt exemplu, este cazul platii nedatorate; astfel, conform art. 1092 C.civ.: "Orice plata presupune o datorie; ceea ce va fi platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. Repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna voie"; de exemplu, bunicii nu pot cere de la copiii lor contravaloarea intretinerii prestate nepotilor, desi nu aveau obligatia legala de a presta intretinere acestora.
Dupa gradul lor de opozabilitate sunt
Obligatia obisnuita este aceea pe care debitorul are indatorirea sa o aduca la indeplinire fata de creditor asa cum rezulta din raportul lor juridic obligational. Majoritatea obligatiilor civile sunt obisnuite.
Obligatia reala (sau propter rem) este obligatia titularului unui drept real asupra unui bun determinat, pe care o dobandeste impreuna cu bunul - de regula, in temeiul legii - din considerente precum, importanta bunului pentru societate, exploatarea in conditii optime sau pastrarea calitatilor unui anume bun etc.
De exemplu, obligatia proprietarului terenului de a permite inginerului cadastral sa execute lucrari de cadastru pe terenul lui (art. 12 din Legea 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare); obligatia proprietarului terenului de a-l cultiva (art. 74 din Legea 18/1991) etc.
Obligatia opozabila tertilor (sau scriptae in rem) este obligatia debitorului dintr-un contract, care este atat de strans legata de obiectul contractului, incat se transmite si unui tert care nu a participat la incheierea contractului.
De exemplu, obligatia locatorului de a asigura locatarului folosinta bunului inchiriat se transmite si tertului care a cumparat de la locator bunul, inainte de ajungerea la termen a contractului de locatiune (art. 1441, C. civ.).
Dupa complexitatea lor, obligatiile sunt
-obligatii simple
-obligatii complexe
Obligatiile simple sunt acelea care nu au in continutul lor un element de complexitate.
Obligatiile complexe sunt:
a) obligatii afectate de modalitati, (de termen sau de conditie).
Obligatia afectata de termen este obligatia care trebuie executata la implinirea termenului sau care se stinge la implinirea termenului, dupa caz.
De exemplu, obligatia chiriasului de a plati chiria, in fiecare luna, la data stipulata in contract, este afectata de termene suspensive.
Obligatia afectata de conditie este obligatia a carei existenta depinde de un eveniment viitor si incert ca realizare.
De exemplu, obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut nu exista, daca nu s-a indeplinit conditia stipulata in contract conform careia vanzatorul isi vindea apartamentul, daca se casatorea.
b) Obligatiile plurale pot fi cu pluralitate de subiecte si acestea au fost deja analizate (la pluralitatea subiectelor raportului juridic civil) si cu pluralitate de obiecte. In categoria obligatiilor cu pluralitate de obiecte intra
- obligatiile alternative si
- obligatiile facultative.
Obligatia alternativa este obligatia care are ca obiect doua sau mai multe prestatii, dintre care debitorul, pentru stingerea obligatiei, trebuie sa execute numai una.
De exemplu, debitorul se obliga prin contract sa predea o icoana pictata pe sticla sau una pictata pe lemn; fie ca preda icoana pe sticla, fie pe lemn, este eliberat de obligatie.
Obligatia facultativa este aceea in care debitorul se obliga la o singura prestatie, cu facultatea de a se elibera de obligatie, executand o alta prestatie determinata.
De exemplu, prin contract debitorul trebuia sa predea un cal, dar se poate elibera prin plata unei sume de bani.
Subiect(15) Obiectul raportului juridic civil.Definitie.Clasificarea bunurilor raportului juridic civil.
Obiectul raportului juridic civil
a)Definitie.
Obiectul raportului juridic civil consta in conduita subiectelor, adica in actiunea sau inactiunea pe care subiectul activ o poate pretinde subiectului pasiv si pe care acesta trebuie sa o indeplineasca. Obiectul raportului juridic nu se confunda cu continutul acestuia. Astfel, pe cand continutul consta in drepturile si obligatiile subiectelor, adica in posibilitatea juridica a unei actiuni , a unei conduite si in indatorirea juridica corespunzatoare, obiectul consta in insasi conduita subiectelor.
De exemplu, intr-un raport juridic care isi are izvorul intr-un contract de donatie, obligatia donatorului de a preda lucrul donat si dreptul donatarului de a pretinde predarea lucrului, intra in notiunea de continut al raportului juridic; actiunea insasi de predare, adica conduita donatorului si actiunea de primire a lucrului donat, adica conduita donatarului, intra in notiunea de obiect al raportului juridic civil.
In exemplul dat, actiunea (conduita) subiectelor se refera la un lucru (lucrul donat).
b)Notiunea de bun
Notiunea de lucru reprezinta tot ceea ce se afla in natura si este perceptibil prin simturile omului, adica are o existenta materiala. In limbaj juridic, lucrul ia denumirea de bun, daca indeplineste urmatoarele conditii: este util omului, are o valoare economica si poate fi insusit (apropriat) sub forma drepturilor patrimoniale.
Prin urmare, conduita subiectelor reprezinta obiectul juridic al raportului juridic civil, iar bunul reprezinta obiectul material al raportului juridic civil, care este un obiect derivat, la care se refera conduita subiectelor. Toate raporturile juridice civile au un obiect juridic dar nu toate au un obiect material.
De exemplu, raporturile nepatrimoniale nu au un obiect material deoarece conduita subiectelor nu se refera la un bun; de asemenea, raporturile patrimoniale in care conduita subiectului pasiv consta in a nu face ceva, nu au un obiect material.
Notiunea de bun nu este definita in legislatie dar este utilizata atat in legislatie cat si in literatura juridica intr-un dublu sens. In sens larg, prin bun se inteleg, atat lucrurile cat si drepturile privitoare la lucruri, iar, in sens restrans, prin bun se inteleg numai lucrurile asupra carora pot exista drepturi patrimoniale. Notiunea de bun in sens restrans este frecvent utilizata; bunul in sens restrans este definit ca fiind valoarea economica, ce este utila pentru satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului si care poate fi insusita (apropiata) sub forma drepturilor patrimoniale. Bunurile pot fi privite izolat, separat sau global, ca o universalitate de bunuri, cand formeaza latura activa a unei universalitati juridice, adica a unui patrimoniu.
Patrimoniul reprezinta averea unei persoane, adica totalitatea drepturilor patrimoniale si a obligatiilor cu un continut economic, evaluabil in bani, care apartin unei persoane. Drepturile patrimoniale se refera la bunuri. Deci, intre patrimoniu si bun exista o relatie de tipul intreg - parte.
c)Clasificarea bunurilor
Varietatea bunurilor si necesitatea stabilirii regimului lor juridic impun o clasificare a lor. (Regimul juridic al unui bun consta in normele juridice care se aplica modului lor de dobandire, de utilizare si de dispozitie). Bunurile pot fi clasificate dupa mai multe criterii; cele reprezentative sunt:
CLASIFICAREA BUNURILOR
mobile
prin natura lor(se pot transporta)
b. mobile (miscatoare) mobile prin determinarea lor(bunuri
necorporale, abstracte
mobile prin anticipatie(reclotele neculese)
1.In fct de natura lor si
de calificarea data de
lege imobile prin natura lor(fondurile de pamint, cladirile
b. imobile(nemitcatoare) imobile prin obiectul la care se
aplica(..dreptului de
proprietate)
imobile prin destinatie(obiectele pentru serviciu si
exploatarea fondului)
b. in circuitul civil(pot fi dobindite ti instrainate prin act juridic)
2.Dupa posibilitateade a face
obiectul unor acte juridice civile
b. scoase din circuit civil(nu pot fi dobindite prin act juridic)
b. determinate individual(insusiri
proprii,..)
3.Dupa modul de
determinare
b. determinate generic(insusirile categoriei: cintarire, masurare)
b.
fungibile(poate fi inlocuit cu altul)
4.Dupa posibilitatea de a
fi
schimbate unele cu altele
b. nefungibile(nu poate fi inlocuit cu altul)
b. consumptiibil(fara consumarea substantei sau instrainarea lui)
5.Dupa cum prin folosire
b.
se pierd sau nu substanta
b neconsumptibil(poate fi folosit repetat)
fructe naturale(pamintul produce de la sine)
fructe
industriale(cultura ca urmare a activitatii omului)
b. frugifer(produce periodic fructe)
fructe civile(chirii, dobinzi, venit din renta)
6.Dupa cum sunt sau nu
producatoate de fructe productele(foloase prase dintr-un buncu consumarea substantei)
b. nefrugifere(nu produce periodic fructe)
b. divizibile(poate fi impartit)
7. Dupa posibilitatea
impartirii fara schimbarea
destinatiei lor
b. indivizibile(nu poate fi impartit)
b. principale(poate fi folosit independent)
8.Dupa corelatia dintre
ele
b. accesorii(servesc la intrebuintarea unui bun principal)
bun corporal(existenta materiala perceptibila simturilor)
9.Dupa modul de prezentare proprietatile incorporale(drepturile altora)
a bunului
bun
incorporabil(existenta materiala titlurile de valori(valori imobiliare,actiuni ,obligatiuni)
ideala, abstracta)
creantele
b. sesizabile(poate forma
obiectul executarii silite a unei datorii)
10.Dupa posibilitatea
executarii silite
b. insesizabile(bunul ce nu poate fi urmarit silit)
1) Dupa natura bunurilor si calificarea data lor de lege sunt:
a) Bunuri imobile; bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa, stabila; conform art. 462, C. civ., bunurile imobile sunt de trei feluri:
imobile prin natura lor;
imobile prin destinatia lor;
imobile prin obiectul la care ele se aplica.
Bunurile imobile prin natura lor sunt: terenurile, cladirile, morile de vant sau de apa asezate pe stalpi, recoltele care se tin de radacini si fructele neculese.
Bunurile imobile prin destinatia lor, sunt bunurile mobile care in mod fictiv se considera imobile datorita faptului ca ele sunt destinate exploatarii unui imobil, de catre proprietarul acestora (art. 468, C. civ.).
De exemplu, animalele destinate lucrarilor agricole, uneltele si masinile agricole, tevile de irigatii, ornamentele asezate pe ziduri etc. Enumerarea din art. 468, C. civ. nu este limitativa. Pentru ca un bun mobil sa devina imobil prin destinatie trebuie indeplinite doua conditii: bunul mobil si bunul imobil pentru exploatarea caruia serveste primul sa apartina aceluiasi proprietar si intre cele doua bunuri sa existe un raport de accesiune; raportul de accesiune se poate stabili printr-o legatura materiala, de exemplu, ornamentele asezate pe ziduri sau printr-o legatura intelectuala, volitionala, de exemplu, uneltele agricole.
Bunurile imobile prin obiectul la care se aplica sunt considerate in mod fictiv drepturile care se refera la bunuri imobile. Desi art. 471, C. civ. prevede ca "sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil", in literatura juridica s-a considerat ca in aceasta categorie intra toate drepturile reale imobiliare, drepturile de creanta care privesc un imobil si dreptul la actiunile reale imobiliare (care au ca scop valorificarea unui drept real asupra unui imobil).
b)Bunuri mobile; bunurile mobile sunt acelea care se pot deplasa dintr-un loc in altul, fie prin forta proprie, fie cu ajutorul unei forte straine; conform dispozitiilor Codului civil, bunurile mobile sunt de trei feluri:
mobile prin natura lor;
mobile prin determinarea legii;
mobile prin anticipatie.
Bunurile mobile prin natura lor sunt, conform art. 473, C. civ., corpurile care se pot transporta dintr-un loc in altul, atat acele care se misca prin forta proprie, cum sunt animalele, precum si cele care nu se pot misca din loc, decat printr-o forta straina, cum sunt lucrurile neinsufletite.
Bunurile mobile prin determinarea legii sunt considerate in mod fictiv, conform art. 474, C. civ., asa cum a fost interpretat in literatura juridica, drepturile reale asupra unui bun mobil, drepturile de creanta care privesc un bun mobil si dreptul la actiunile in justitie referitor la un drept mobiliar;
de exemplu, dreptul de creanta care priveste plata unei rente viagere.
Bunurile mobile prin anticipatie sunt bunurile imobile prin natura lor, dar pe care partile prin vointa lor, datorita caracterului pe care urmeaza a-l avea in viitor, le considera mobile;
de exemplu, fructele si recoltele vandute inainte de a fi culese, materialele care vor rezulta din demolarea unei constructii ce sunt instrainate inainte de demolare etc. Aceste bunuri au caracterul bunurilor mobile prin anticipatie numai in relatiile dintre subiectele raportului juridic, nu si fata de terti.
Importanta clasificarii consta in stabilirea regimului juridic al bunurilor imobile si a celor mobile, care este diferit. Astfel, in dreptul civil:
in ceea ce priveste instrainarea lor, formele de publicitate se aplica in principal, actelor juridice avand ca obiect bunuri imobile; la instrainarea unor bunuri imobile se cere respectarea formei solemne (de exemplu, la instrainarea terenurilor);
in ceea ce priveste efectul posesiei, bunurile mobile se prezuma ca se afla in proprietatea posesorului de buna credinta (art. 1909, alin. 1, C. civ.); bunurile imobile pot fi dobandite prin posesia indelungata, adica prin uzucapiune;
in ceea ce priveste garantiile reale, bunurile mobile pot forma obiectul unui gaj, sau a unei garantii reale mobiliare conform Legii 99/1999, iar bunurile imobile pot forma obiectul unei ipoteci;
in ceea ce priveste prescriptia extinctiva, actiunea in revendicare se prescrie diferit dupa cum priveste un bun mobil sau imobil.
Regimul juridic diferit al bunurilor mobile si al celor imobile reiese si din alte ramuri ale dreptului privat: dreptul familiei (regimul bunurilor sotilor), dreptul procesual civil (competenta teritoriala), dreptul international privat (legea aplicabila).
2) Dupa posibilitatea de a face obiectul unor acte juridice civile sunt:
a) Bunuri care se afla in circuitul civil; din aceasta categorie fac parte bunurile care pot constitui obiectul oricarui act juridic civil, deci care pot fi dobandite si instrainate prin acte juridice civile; regula este ca bunurile sunt in circuitul civil, cu exceptiile prevazute expres de lege;
b) Bunuri care sunt supuse unui regim special de circulatie; intra in aceasta categorie bunurile care pot fi dobandite, detinute sau instrainate cu respectarea unor conditii expres prevazute de lege;
de exemplu, produsele si substantele stupefiante; armele, munitiile si materialele explozive; produsele si substantele toxice; bunurile care fac parte din patrimoniul cultural national; documentele care fac parte din fondul arhivistic national; obiectele de cult s.a.
c) Bunuri care sunt scoase din circuitul civil; din aceasta categorie fac parte bunurile care nu pot face obiectul unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi reale. Astfel, sunt scoase din circuitul civil:
bunurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, adica bunurile numite comune: aerul, razele soarelui, apa marii etc.;
bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate publica, deci ce fac parte din domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.
Importanta clasificarii consta in stabilirea indeplinirii conditiilor de validitate ale actului juridic civil.
Astfel, daca un bun scos din circuitul civil sau cu un regim special de circulatie face obiectul unui act juridic (in alte conditii decat cele prevazute de lege, in ceea ce priveste bunul cu un regim special de circulatie), acel act este lovit de nulitate absoluta; subiectele raportului juridic pot fi trase si la o raspundere administrativa sau penala in afara de raspunderea civila.
De exemplu, cumpararea unei pusti de vanatoare se poate face numai de la unitatile autorizate in acest scop de catre o persoana care are permis de vanatoare; in caz contrar, contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta.
3) Dupa modul in care sunt determinate sunt:
a) Bunuri determinate individual sau certe; bunurile certe sunt acelea care se deosebesc de alte bunuri asemanatoare, prin insusirile lor specifice, proprii, prin caracterele lor individuale;
de exemplu, un autoturism se individualizeaza prin marca, numar de inmatriculare, seria si numarul motorului; intra in aceasta categorie si bunurile unicat, cum ar fi de exemplu, o pictura ce apartine unui anumit pictor;
b) Bunuri determinate generic sau de gen; bunurile de gen sunt acelea care se caracterizeaza prin insusiri comune unei anumite categorii de bunuri din care fac parte; aceste bunuri se individualizeaza prin numarare, masurare, cantarire;
de exemplu, banii, fructele, cerealele etc.; bunurile de gen pot deveni certe prin vointa partilor; de exemplu, partile unui contract de imprumut pot conveni ca obiectul contractului, reprezentat de o caseta video neinregistrata, sa devina un bun cert, deoarece imprumutatorul a primit-o cadou.
Importanta clasificarii consta in regimul juridic diferit al acestor bunuri.
Astfel:
in ceea ce priveste momentul transmiterii dreptului de proprietate (sau a altui drept real) asupra unui bun cert printr-un contract translativ de proprietate (sau de alte drepturi reale) acesta coincide cu realizarea acordului de vointa intre parti, chiar daca bunul nu s-a predat inca (art. 1295, C. civ.); in cazul bunurilor de gen, dreptul de proprietate (sau alte drepturi reale) se transmite odata cu individualizarea bunurilor prin masurare, numarare sau cantarire sau cu predarea acestuia, daca partile nu au convenit altfel;
in ceea ce priveste riscul contractului, adica stabilirea partii din contract, care suporta consecintele pieirii bunului, ce face obiectul contractului, in cazul bunurilor certe, riscul este suportat de creditorul obligatiei imposibil de executat;
de exemplu, in cazul unui contract de vanzare-cumparare, avand ca obiect o motocicleta, daca obiectul este distrus (piere) inainte de a fi predat de catre vanzator, care este debitorul obligatiei de predare, riscul este suportat de creditorul obligatiei de predare, adica de cumparator (ca proprietar al bunului), el fiind obligat la plata pretului; in cazul bunurilor de gen, riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat, deoarece bunurile de gen nu pier; de exemplu, in cazul unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect un sac de grau, daca obiectul contractului este distrus intr-un incendiu (piere), riscul este suportat de debitorul obligatiei de predare a bunului, adica de vanzator, pentru ca el poate inlocui sacul cu grau vandut, cu altul;
in ceea ce priveste locul unde trebuie executata obligatia de predare, in cazul bunurilor certe regula este ca locul predarii este acolo unde se afla bunul in momentul incheierii contractului (art. 1319, C. civ.); in cazul bunurilor de gen, locul predarii este la domiciliul debitorului obligatiei de predare, conform principiului ca plata este cherabila si nu portabila (art. 1104, C. civ.).
4) Dupa cum se pot sau nu se pot schimba unele cu altele, bunurile sunt:
a) Bunuri fungibile; bunurile fungibile sunt acelea care pot fi schimbate, inlocuite unele cu altele, in executarea unei obligatii civile; in principiu, numai bunurile determinate generic (de gen) sunt fungibile;
b) Bunuri nefungibile; bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi schimbate unele cu altele in executarea unei obligatii civile, care au o anumita individualitate; sunt nefungibile, in principiu, bunurile determinate individual (certe).
Subiectele raportului juridic civil pot conveni ca un bun fungibil sa fie considerat nefungibil si invers.
De exemplu, o masina de cusut Singer este un bun fungibil dar poate deveni nefungibil prin conventia partilor unui contract de vanzare-cumparare; un caine de rasa cu pedigri este un bun nefungibil, dar poate deveni fungibil prin conventia partilor unui contract de schimb.
Importanta clasificarii se evidentiaza in materia executarii obligatiilor civile. Astfel, daca debitorul datoreaza un bun fungibil el se poate elibera de obligatie daca preda creditorului un bun de acelasi gen (si aceeasi calitate); daca debitorul datoreaza un bun nefungibil, el face o plata valabila numai daca preda bunul nefungibil care face obiectul raportului juridic dintre el si creditor.
5) Dupa cum intrebuintarea bunurilor conduce sau nu la consumarea substantei lor sunt:
a) Bunuri consumptibile; bunurile consumptibile sunt acelea care la prima lor intrebuintare isi consuma substanta sau sunt instrainate;
de exemplu, alimentele;
b) Bunuri neconsumptibile; bunurile neconsumptibile sunt acelea care printr-o intrebuintare normala nu-si consuma substanta, ele putand fi utilizate in mod repetat sau continuu; de exemplu, terenurile.
Subiectele raportului juridic civil pot conveni ca bunurile consumptibile prin natura lor sa devina neconsumptibile si invers.
Majoritatea bunurilor consumptibile sunt si fungibile, iar cele neconsumptibile sunt si nefungibile. Exista situatii, insa, cand un bun neconsumptibil este si fungibil, cum ar fi, de exemplu, cazul a doua pulovere, de acelasi model, calitate si producator.
Importanta clasificarii se regaseste in materia contractului de imprumut si al uzufructului. Astfel, obiectul contractului de imprumut de folosinta (comodatul) il poate forma numai un bun neconsumptibil, pe cand obiectul contractului de imprumut de consumatie (mutum) poate fi numai un bun consumptibil. In cazul uzufructului, cand obiectul este un bun neconsumptibil, uzufructuarul trebuie sa-i conserve substanta si sa-l restituie proprietarului la incetarea uzufructului; daca uzufructul are ca obiect bunuri consumptibile, se transforma intr-un quasiuzufruct, iar uzufructuarul are obligatia de a restitui proprietarului bunuri de aceeasi calitate, cantitate si valoare cu cele primite (art. 526, C. civ.).
6) Dupa cum bunurile sunt producatoare de fructe sau nu, sunt:
a) Bunuri frugifere; bunurile frugifere sunt acele bunuri care produc alte bunuri numite fructe, in mod periodic, fara a li se consuma substanta;
b) Bunuri nefrugifere; bunurile nefrugifere sunt bunurile care nu pot produce alte bunuri, fara a li se consuma substanta.
Conform art. 483, C. civ. exista trei categorii de fructe:
fructe naturale, care se produc fara vreo interventie din partea omului; de exemplu, fructele de padure, vanatul etc. (art. 522, C. civ.);
fructe industriale, care se produc ca urmare a activitatii omului; de exemplu, recolta de cartofi culeasa de pe un teren etc. (art. 1522, C. civ.);
fructe civile, care reprezinta echivalentul in bani sau in alte bunuri al folosirii unui bun; de exemplu, chiriile, dobanzile, arenzile etc. (art. 523, C. civ.).
Exista si o alta categorie de bunuri, numite producte, pentru a caror producere bunul din care provin isi consuma substanta; de exemplu, marmura dintr-o cariera, lemnul taiat dintr-o padure etc.
Importanta clasificarii reiese din determinarea modului de dobandire a diferitelor categorii de fructe si producte, (art. 524 - 525), din stabilirea titularului unui drept asupra acestor bunuri; de exemplu, posesorul de buna credinta culege si pastreaza fructele (nu si productele, care se cuvin proprietarului); uzufructuarul are dreptul la fructe (nu si la producte).
7) Dupa posibilitatea impartirii bunurilor fara a li se schimba destinatia sunt:
a) Bunuri divizibile; bunurile divizibile sunt acelea care se pot imparti fara a li se schimba destinatia;
de exemplu, o bucata de cas, o tona de benzina etc.
b) Bunuri indivizibile; bunurile indivizibile sunt acelea care nu pot fi impartite, deoarece impartirea ar face improprie folosinta lor conform destinatiei;
de exemplu, o bicicleta, o rochie, un animal viu etc.
Importanta clasificarii rezulta din materia partajului si a obligatiilor cu pluralitate de subiecte. In ceea ce priveste partajul, (Partajul este operatiunea juridica prin care se pune capat starii de coproprietate sau indiviziune, fiecare coproprietar sau coindivizar devenind proprietar exclusiv asupra unei parti determinate sau asupra unui bun din masa de impartit), se impart doar bunurile divizibile intre coproprietari sau coindivizari; bunurile indivizibile care intra in masa de impartit, se atribuie unuia dintre acestia, ceilalti primind alte bunuri, sau bunurile indivizibile se scot la licitatie si se imparte suma de bani obtinuta. In cazul obligatiilor cu pluralitate de subiecte, cand obiectul obligatiei este un bun divizibil, fiecare debitor este eliberat de obligatie daca plateste partea care ii revine; daca obiectul obligatiei este un bun indivizibil, acea obligatie este indivizibila prin natura ei si fiecare debitor va fi tinut sa execute intreaga datorie.
8) Dupa corelatia dintre bunuri sunt:
a) Bunuri principale; bunurile principale au o existenta de sine statatoare si pot fi folosite independent de alte bunuri;
b) Bunuri accesorii; bunurile accesorii nu pot fi folosite decat in legatura cu un bun principal;
de exemplu, betele de la schiuri, lopetile de la barca etc.
Importanta clasificarii consta in aceea ca bunurile accesorii urmeaza intotdeauna soarta bunurilor principale. De exemplu, daca o pereche de schiuri formeaza obiectul material al unui raport juridic ce are ca izvor un contract de vanzare-cumparare, atunci betele schiurilor, ca bun accesoriu, vor fi vandute impreuna cu bunul principal, schiurile. Este posibil, insa, ca prin vointa subiectelor, sa se deroge de la aceasta regula.
Clasificarea bunurilor, in principale si accesorii si clasificarea drepturilor in principale si accesorii nu se confunda. Astfel, asupra unui bun principal poate exista un drept real accesoriu; de exemplu, se instituie ipoteca asupra unui apartament; asupra unui bun accesoriu poate exista un drept real principal; de exemplu, asupra betelor de schi se exercita dreptul de proprietate al proprietarului.
9) Dupa modul de infatisare a bunului sunt
a) Bunuri corporale; bunurile corporale sunt bunurile care au o existenta materiala, fiind perceptibile simturilor omului;
de exemplu, o casa, o haina etc.;
b) Bunuri incorporale; bunurile incorporale sunt bunurile care nu au o existenta materiala, ci abstracta,
de exemplu, drepturile (drepturile de creanta, dreptul de proprietate intelectuala etc.).
Importanta clasificarii reiese din stabilirea modului de dobandire sau de transmitere al anumitor bunuri. Astfel, numai asupra bunurilor mobile corporale se poate dobandi dreptul de proprietate prin posesia de buna credinta, conform art. 1909, C. civ.; de asemenea, numai asupra bunurilor mobile corporale se poate dobandi dreptul de proprietate prin traditiune, prin remiterea materiala a bunului; titlurile de valoare, ca documente ce privesc bunurile incorporale, se transmit prin mijloace specifice dreptului comercial. (In categoria titlurilor de valoare intra valorile mobiliare - actiunile, obligatiunile sau orice alte titluri de credit - precum si efectele de comert - cambia, biletul la ordin, cecul).
10)Dupa posibilitatea executarii silite
a)Bunuri sesizabile si
b)bunuri insesizabile
Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului
(enumerarea facuta de art.409 Codul proc.civ.).
Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii.
11) Dupa calitatea titularului din al carui patrimoniu fac parte sunt:
a) Bunuri care formeaza obiectul dreptului de proprietate publica al statului sau a unitatilor administrativ teritoriale; la aceste bunuri fac trimitere mai multe acte normative, din care le amintim pe cele de baza si anume, art. 135 din Constitutie, articolele 4 si 5 din Legea 18/1991 a fondului funciar, Legea 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia;
b) Bunuri care formeaza obiectul dreptului de proprietate privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale sau a cetatenilor.
Importanta clasificarii consta in stabilirea regimului juridic diferit al acestora, in sensul ca numai bunurile din domeniul public (al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale) sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Inalienabile, adica nu pot fi instrainate; insesizabile, adica nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale; imprescriptibile, adica nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna credinta a bunurilor mobile (a se vedea si art. 11 alin. 1 din Legea 213/1998). Bunurile care formeaza obiectul dreptului de proprietate privata, indiferent de titular, sunt supuse regimului juridic de drept comun, daca legea nu prevede altfel (a se vedea si art. 5, alin. 2 din Legea 213/1998).
Subiect (16) Izvoarele raportului juridic civil.
4.Izvoarele raportului juridic civil
Pentru nasterea unui raport juridic concret , pe langa existenta subiectelor de drept intre care acesta se incheie si a normelor juridice care il reglementeaza, este necesara intervenirea unei imprejurari care sa il declanseze: o actiune umana sau un eveniment.
Izvoarele raportului juridic civil sunt imprejurarile de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret. Acestea nu se confunda cu izvoarele dreptului civil, care sunt normele juridice.
Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil se poate face dupa urmatoarele criterii:
dupa legatura cu vointa umana:
- actiunile omenesti (voluntare sau nevoluntare), fapte ale subiectelor de drept civil savarsite cu sau
fara intentia de a produce efecte juridice, de care insa legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea
unor raporturi juridice concrete, ce pot fi licite sau ilicite.
Actiunile umane se clasifica la randul lor in:
a) actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea, modifica sau a stinge un raport juridic civil. Aceste actiuni se numesc acte juridice civile;
b) actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice dar de care
legea leaga totusi producerea unor asemenea efecte. Aceste actiuni poarta numele de
fapte juridice civile si pot fi, la randul lor, licite sau ilicite.
Faptele juridice civile se produc ca urmare a vointei omului; desi voluntare, faptele juridice licite si ilicite nu sunt savarsite cu intentia producerii efectelor juridice.
Referitor la faptele ilicite, Codul civil prevede in art. 998: "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara"; iar in art. 999: "omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si pentru cel cauzat din neglijenta sau imprudenta sa". Savarsirea unei fapte juridice ilicite conduce la ceea ce se numeste raspunderea civila delictuala. Un fapt juridic ilicit poate fi ,de exemplu, actiunea de a sparge un geam: autorul acestei fapte va avea, ca urmare, obligatia de a acoperi prejudiciul astfel cauzat. Chiar daca geamul a fost spart intentionat, nu suntem in prezenta unui act juridic, ci a unui fapt juridic deoarece ceea ce s-a urmarit nu este producerea efectelor juridice (adica obligarea autorului de a acoperi prejudiciului cauzat).
Faptele juridice licite sunt cele prin producerea carora nu suntincalcate prevederile legale. In categoria faptelor juridice licite pot fi cuprinse: gestiunea de afaceri; plata lucrului nedatorat; imbogatirea fara justa cauza.
- Evenimentele sunt faptele naturale sau imprejurarile care se produc independent pe vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi juridice.
Spre exemplu, nasterea unei persoane este din punct de vedere juridic un "eveniment" deoarece ea declanseaza o serie de efecte juridice cum ar fi: inceputul capacitatii de folosinta, aparitia unui subiect de drept civil etc. Moartea persoanei produce ca efecte juridice incetarea capacitatii de folosinta a acesteia, deschiderea succesiunii, incetarea contractului de renta viagera etc. Evenimente sunt si imprejurarile de forta majora care, potrivit legii, suspenda prescriptia extinctiva, inlatura raspunderea civila etc.
- dupa sfera lor:
- fapte juridice in sens larg (actiunile omenesti si evenimentele);
- fapte juridice in sens restrans (actiunile omenesti savarsite fara intentia de a
produce efecte juridice, efecte care insa se produc in temeiul dispozitiilor normelor
juridice civile).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1721
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
