RAPORTUL JURIDIC - Subiectele raportului juridic

RAPORTUL JURIDIC

Sectiunea I - Definitia si trasaturile raportului juridic

Dreptul este o stiinta vie, el reglementand relatii interumane. Reglementarea prin norme de drept pune in lumina numeroase aspecte ale vietii sociale. In acest proces complex, persoanele intra in raporturi sociale, unele dintre acestea materializandu-se in raporturi juridice.

In sens larg, raportul juridic poate fi definit ca fiind acea relatie sociala reglementata de o norma de drept.

In sens restrans, raportul juridic poate fi definit ca fiind acea relatie sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, strict legata de individualitatea persoanei, in cadrul careia doua sau mai multe persoane sunt titulare de drepturi si obligatii juridice reciproce, a caror respectare este asigurata, in caz de nevoie, de forta de constrangere a statului.

Trasaturile raportului juridic sunt urmatoarele:

a) raportul juridic este un raport social, intrucat se stabileste totdeauna intre oameni, fie ca acestia participa in nume propriu - ca persoane fizice, fie in calitate de reprezentanti ai unei persoane juridice.

b) raportul juridic este un raport de suprastructura, pentru ca suporta influenta si influenteaza la randul sau celelalte raporturi sociale ( raporturi materiale, raporturi ideologice, etc. ).

c) raportul juridic este un raport ideologic. In timp ce relatiile economice, ca relatii materiale, se formeaza intre oameni, dar independent de vointa lor, avand un caracter obiectiv, raporturile juridice se integreaza in aceeasi categorie cu relatiile politice, morale sau religioase, a caror formare este conditionata de momentul subiectual al exprimarii vointei. Ele sunt raporturi care, formate constient, au caracter subiectiv, manifestandu-se ca raporturi ideologice.

d) raportul juridic este un raport volitional. Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa. Caracterul volitional este dat de faptul ca intervine, pe de o parte, vointa legiuitorului, exprimata in norme juridice, iar, pe de alta parte, vointa subiectelor de drept, participanti la raportul juridic. In acest sens, se poate admite dublul caracter volitional al raporturilor juridice ( decurgand atat din norma juridica, precum si din vointa subiectelor raportului juridic concret ).

e) raportul juridic este un raport valoric, pentru ca in fiecare relatie ce se creeaza intre participantii la circuitul civil isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii.

Normele juridice definesc valorile si instituie obligatii pentru promovarea, incurajarea si apararea lor. In desfasurarea cotidiana a raporturilor juridice, subiectele de drept concura la ocrotirea, dar si la dezvoltarea si multiplicarea valorilor sociale. Normele juridice, ca modele valorice, isi gasesc concretizarea in raporturi juridice.

Intrebari evaluatoare

1. Definiti conceptul de raport juridic.

2. Care sunt trasaturile raportului juridic ?

Sectiunea a II-a - Elementele raportului juridic

Elementele constitutive ale raportului juridic sunt:

a)      - subiectele,

b)      - continutul;

c)      - obiectul.

1. Subiectele raportului juridic

A.    Notiune.

Ca raport social, raportul juridic are ca subiecte oamenii, titulari de drepturi si obligatii juridice, considerati individual ( ca persoane fizice ) sau ca participanti la anumite organizatii.

Incheierea unui raport juridic implica cel putin doua subiecte de drept, insa sunt multe cazuri cand la raportul juridic participa mai multe subiecte de drept ( pluralitatea de subiecte de drept ). Unele dintre subiecte sunt, in cadrul aceluiasi raport, titulare de drepturi, altele de obligatii sau, in mod corelativ, atat de drepturi, cat si de obligatii.

In cele mai multe raporturi juridice sunt precizate in mod determinat atat titularii de drepturi, cat si titularii de obligatii, insa sunt si raporturi in care doar unul dintre subiecte este precizat - anume titularul dreptului - celelalte subiecte nu sunt determinate, ramanand titulare de obligatii ( ex.: cazul raporturilor de proprietate ).

Asadar, prin subiect de drept sau subiect al raportului juridic se inteleg participantii la raporturile juridice, care sunt titulari de drepturi si obligatii.

B.     Capacitatea juridica - premisa a calitatii de subiect de drept

Notiunea de subiect de drept este legata indisolubil de notiunea de capacitate juridica.

Individul ca subiect de drept participa la raporturi juridice ca titular de drepturi si obligatii, in baza recunoasterii acestei calitati de catre normele de drept. Aceasta aptitudine generala de a fi titular de drepturi si obligatii poarta denumirea de capacitate juridica.

Pot fi subiecte de drept numai persoanele care au capacitate juridica.

Legea stabileste atat momentul aparitiei capacitatii juridice, cat si intinderea ei.

In structura capacitatii juridice intra doua elemente:

a)     capacitatea de folosinta - este aptitudinea generala si abstracta a subiectului de drept de a avea drepturi si obligatii juridice;

b)     capacitatea de exercitiu - este aptitudinea subiectului de drept de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile juridice, prin incheierea de raporturi juridice.

C.     Clasificarea subiectelor raporturilor juridice.

Subiectele raporturilor juridice se clasifica in:

a)      subiecte individuale - persoana fizica;

b)      subiecte colective.

a) Persoana - subiect de drept.

Persoana ( cetatenii, strainii, apatrizii ) intra in cele mai multe raporturi juridice.

Actionand ca titulare de drepturi si obligatii, persoanele isi satisfac drepturile si interesele legitime garantate de Constitutie si legi.

Cetatenii statului, in principiu, pot sa participe la toate raporturile juridice, bucurandu-se in acest sens de capacitate juridica generala. Cetatenii pot intra in raporturi de drept atat intre ei, cat si cu statul, cu organele statului, cu organizatiile economice sau cu organizatiile nestatale.

In anumite limite, pot participa ca subiecte de drept strainii si apatrizii. Participarea acestora in raporturi juridice se afla in competenta de reglementare juridica nationala.

In Romania, strainii au aceleasi drepturi fundamentale ca si cetatenii romani, exceptie facand drepturile politice.

In baza Conventiei privind statul apatrizilor ( in vigoare din 1960 ), acestia sunt asimilati cu cetatenii straini care intra pe teritoriul altui stat. De asemenea, in 1961 a fost adoptata o a doua Conventie prin care se urmareste evitarea cazurilor de apatridie.

In tara noastra, capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia.

Nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie. Pentru cei ce nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali.

Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa. Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restransa se incheie de catre acesta, cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.

Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste, dobandeste prin aceasta, capacitate deplina de exercitiu.

b) Subiectele colective de drept.

Din aceasta categorie fac parte:

statul - ca subiect de drept, in mod direct si in nume propriu, indeosebi in raporturile de drept international public si in acelea de drept constitutional. In raporturile civile el se manifesta ca subiect de drept prin intermediul Ministerului de Finante si prin organele sale financiare teritoriale;

organele de stat - sunt subiecte de drept in raporturile juridice in cadrul atributiilor stabilite de lege si pe baza sarcinilor ce le au de indeplinit. Raporturile juridice in care intra organele de stat sunt raporturi de competenta, care determina capacitatea acestor organe. Organele de stat au drepturi si obligatii pe care le exercita in virtutea sarcinilor ce rezulta din actele normative ce sunt puse la baza activitatii lor,

persoanele juridice - ca subiecte distincte, persoanele juridice au o organizare de sine statatoare, un patrimoniu distinct de cel al membrilor ce le compun si urmaresc scopuri care trebuie sa fie in concordanta cu interesul general, bunele moravuri si ordine publica.

Persoana juridica dobandeste capacitate de folosinta de la data inregistrarii. Persoana juridica nu poate avea decat drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, act de infiintare sau statut.

Persoana juridica reprezinta un subiect de drept cu o larga arie de raspundere in circuitul juridic.

2. Continutul raportului juridic

A.    Definitii.

Continutul raportului juridic este alcatuit din totalitatea drepturilor si obligatiilor subiectelor dintr-un raport juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica.

Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de norma de drept subiectului activ ( persoana fizica sau juridica ) in virtutea careia acesta poate, in limitele dreptului si ale moralei, fie sa aiba o anumita conduita, fie sa pretinda o conduita corespunzatoare, constand in a da, a face sau a nu face ceva, de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei de coercitie a statului in caz de nevoie.

Obligatia juridica consta in indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva si care la nevoie poate fi impusa prin forta de constrangere a statului.

B.     Clasificarea drepturilor subiective.

In functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective sunt.

a) absolute - este acel drept in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale;

b) relative - este acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza. Sunt relative drepturile de creanta.

In functie de natura continutului lor, drepturile subiective se impart in:

a) patrimoniale - acele drepturi cu continut economic, care poate fi exprimat pecuniar;

b) nepatrimoniale - acele drepturi subiective al caror continut nu poate fi exprimat in bani.

La randul lor, drepturile patrimoniale se impart in:

a) drepturi reale - acel drept in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva;

b) drepturi de creanta - acel drept in temeiul caruia subiectul activ ( creditor ) poate pretinde subiectului pasiv ( debitor ) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Drepturile nepatrimoniale ( personal nepatrimoniale ) se impart in:

a) drepturi care privesc existenta si integritatea fizica si morala a persoanei - dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la onoare;

b) drepturi care privesc identificarea persoanei - dreptul la nume, dreptul la domiciliu si resedinta;

c) drepturi decurgand din creatia intelectuala - drepturi nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica ori stiintifica si din invetie.

In functie de corelatia dintre ele, drepturile subiective se impart in:

a) principale - acele drepturi care au existenta de sine statatoare, nedepinzand de vreun alt drept;

b) accesorii - acele drepturi a caror soarta juridica depinde de existenta altui drept subiectiv, cu rol de drept principal.

In functie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective se impart in:

a) pure si simple - acele drepturi care confera maxima certitudine titularului sau, intrucat nici existenta si nici exercitarea lor nu depind de vreo imprejurare viitoare, un asemenea drept putand fi exercitat imediat dupa nasterea lui;

b) afectate de modalitati - acele drepturi a caror existenta sau exercitare depind de o imprejurare viitoare, certa ori incerta.

C. Clasificarea obligatiilor juridice.

In functie de obiectul lor, se disting trei subclasificari ale obligatiilor juridice:

a) - obligatia de a da ( este indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real); - obligatia de a face ( indatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu ori de a preda un lucru ) si - obligatia de a nu face ( corelativa unui drept absolut - inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept; corelativa unui drept relativ - inseamna a nu face ceva ce ar fi putut face, daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere );

b) - obligatie pozitiva ( a da, a face ) si - obligatie negativa ( a nu face );

c) - obligatie de rezultat ( numita si determinata, acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat ) si - obligatie de diligenta ( numita si de mijloace, acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la obtinerea acelui rezultat ).

In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor juridice, se disting:

a) - obligatii perfecte - acele obligatii a caror executare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus in executare silita;

b) - obligatii imperfecte - acele obligatii a caror executare nu se poate obtine pe cale silita, dar odata executate, de buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei.

3. Obiectul raportului juridic

Prin obiect al raportului juridic intelegem conduita pe care subiectele de drept o stabilesc in cadrul unui raport juridic, ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor.

Raporturile juridice iau nastere intre oameni, drepturile si obligatiile fiind intotdeauna norme de conduita ale oamenilor.

In doctrina s-au purtat numeroase discutii asupra notiunii de obiect al raportului juridic si asupra faptului daca obiectul este un element necesar sau nu al raportului juridic. In cadrul acestor discutii, s-au exprimat si opinii potrivit carora obiect al raportului juridic ar fi bunurile materiale sau bunurile si actiunile. Asemena opinii neaga in fapt caracterul de element necesar al obiectului juridic. Aceste opinii nu pot fi primite deoarece nu au in vedere intreaga sfera a raporturilor juridice. Unele raporturi juridice - de ex. in cazul exercitarii dreptului de vot - nu vizeaza un lucru material.

Intrebari evaluatoare

1. Care sunt elementele constitutive ale raportului juridic ?

2. Definiti notiunea de subiect de drept.

3. Capacitatea juridica - premisa a calitatii de subiect de drept.

4. Clasificati subiectele raportului juridic.

5. Definiti notiunea de continut al raportului juridic.

6. Clasificati, in functie de diferite criterii, drepturile subiective si obligatiile juridice.

7. Definiti notiunea de obiect al raportului juridic.

Sectiunea a III-a - Faptul juridic

1. Definitia faptelor juridice

Faptele juridice sunt acele imprejurari de care norma juridica leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

Nu orice imprejurare din natura sau din viata sociala este fapt juridic, ci numai acele imprejurari de existenta carora normele de drept leaga consecinte juridice.

2. Clasificarea faptelor juridice

In functie de criteriul volitional al producerii lor, faptele juridice se clasifica in:

a) evenimente;

b) actiuni.

Evenimentele sunt acele imprejurari care nu depind de vointa omului, dar ale caror rezultate conduc la nasterea sau modificarea unor raporturi juridice. In aceasta categorie se includ fenomenele naturale ( calamitatile ), nasterea, moartea, etc.

Nu orice eveniment produce efecte juridice. Legiuitorul a selectionat doar un numar limitat de imprejurari, si anume pe cele care prin consecintele ce le produc au legatura cu ordinea juridica.

Actiunile sunt manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice - nasc, modifica sau sting raporturi juridice - ca urmare a reglementarii lor prin norme de drept. Actiunile sunt:

a) licite - sunt actele oamenilor savarsite cu respectarea si in conformitate cu cerintele normelor juridice;

b) ilicite - sunt acele acte ale oamenilor prin care se incalca prevederile normelor juridice.

Intrebari evaluatoare

1. Definiti conceptul de fapt juridic.

2. Clasificati faptele juridice.

BIBLIOGRAFIE

1. Albici Mihail, Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 90;

2. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 95-104;

3. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 209-229;

4. Djuvara Mircea, Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, p. 257-287;

5. Dvoracek V. Maria, Lupu Gheorghe, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, p. 270-295;

6. Huma Ioan, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2000, p. 116-129;

7. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 288-317;

8. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 250-280;

9. Voicu Costica, Teoria generala a dreptului, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, p. 237-252;