RAPORTUL JURIDIC

RAPORTUL JURIDIC

1. Notiune si caracteristici

Raportul juridic este, in esenta, un raport sau relatie sociala reglementata prin norma juridica.

Intre norma juridica si raportul juridic pot exista asadar urmatoarele ipostaze de determinare:

- norma juridica poate reglementa raporturi sociale ce se formeaza in mod spontan in viata sociala, adica sa transforme raporturi sociale nejuridice in raporturi juridice;

- norma juridica poate determina nasterea unui raport juridic ce nu apare spontan in viata si activitate sociala, ci doar ca urmare a prevederii normei juridice respective (de exemplu, plata unui impozit);

- norma juridica nu creeaza in mod direct raporturi juridice (de exemplu, normele-principii) sau chiar blocheaza aparitia unor raporturi juridice (este cazul normelor prohibitive).

Principalele trasaturi ale raportului juridic se releva a fi urmatoarele:

a) este un raport sau relatie sociala cuprinsa in sfera prevederilor unei norme de drept (juridice);

b) raportul juridic se desfasoara numai intre subiectii umani, deci parti sau subiecte intr-un asemenea raport pot fi doar oamenii, fie in mod individual, fie organizati in colectivitati;

c) raporturile juridice sunt raporturi cu caracter volitional, intrucat de regula oamenii intra in raporturi juridice in mod voit, deliberat (caracterul volitional al raportului juridic are un dublu aspect - pe de o parte reflecta vointa legiuitorului care reglementeaza prin norma juridica situatia respectiva iar pe de alta parte reflecta vointa partilor);

d) raportul juridic este un raport social istoriceste determinat, el purtand amprenta etapei sau epocii in care se formeaza;

e) raportul juridic este un raport social a carui structura este data de existenta a trei elemente: subiectele (partile), continutul si obiectul.

Din perspectiva trasaturilor anterior amintite, raportul juridic poate fi definit ca fiind un raport social reglementat de norma de drept, raport in cadrul caruia subiectii umani sau partile se manifesta ca titulari de drepturi si obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei, a carei respectare este asigurata fie prin vointa partilor, fie prin forta coercitiva a statului.

2. Conditiile raportului juridic

Intrucat raportul juridic este, asa cum am mai aratat, un raport social (interuman) reglementat printr-o norma de drept, aparitia sau nasterea sa poate avea loc doar in contextul existentei unor premise sau conditii:

a) Norma juridica - este acea conditie care face ca un raport social sa devina din raport nejuridic un raport juridic sau care creeaza ea insasi un asemenea raport. Norma juridica este aceea care stabileste conduita, actiunea, inactiunea, drepturile si obligatiile partilor, calitatea subiectelor in acel raport, imprejurarile ce au relevanta in raportul respectiv, raspunderea si sanctiunea in cazul nerespectarii prevederilor sale etc.

Cu toate acestea, existenta normei juridice ca si conditie a raportului juridic nu trebuie inteleasa in mod strict, in sensul ca nasterea unui raport juridic poate avea loc in anumite situatii si in lipsa unei normei juridice exprese, atunci cand prin exceptie este posibila aplicarea analogiei (spre exemplu, in dreptul civil un judecator nu poate refuza solutionarea unei cauze pe motiv ca legea nu prevede sau ca este neindestulatoare, intrucat in caz contrar el s-ar face vinovat de "denegare de dreptate").

b) Faptele juridice - au fost definite ca fiind acele imprejurari - evenimente sau actiuni omenesti - care, potrivit normelor juridice, atrag dupa ele sau determina aparitia, modificarea sau stingerea unui raport juridic.

Prin urmare, daca norma juridica constituie o conditie abstracta de aparitie a raportului juridic, faptul juridic constituie intotdeauna conditia concreta necesara pentru aparitia raportului respectiv.

In cele ce urmeaza vom face scurte referiri la cele doua categorii de fapte juridice care, conform definitiei de mai sus, constituie conditii ale aparitiei raportului juridic.

b¹) Evenimentele sunt fapte generatoare de raporturi juridice care nu depind de vointa omului, producandu-se independent sau relativ independent de aceasta, dar ale caror rezultate produc consecinte juridice, consecinte pe care norma juridica le prevede in mod expres (ex. nasterea, moartea, accidentele, anumite calamitati naturale etc.).

b²) Actiunile sunt manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice (dau nastere, modifica sau sting un raport juridic) ca urmare a reglementarii lor prin norme de drept.

La randul lor, actiunile omenesti pot fi impartite in doua categorii:

- actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc in temeiul legii (ex. infractiunile, contraventiile, delictele civile);

- actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a crea, modifica sau stinge un raport juridic, caz in care ele poarta denumirea de acte juridice.

Actele juridice pot fi clasificate dupa o serie de criterii, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

Ø      Dupa numarul de vointe cuprinse in act avem:

- acte juridice unilaterale (ex. testamentul)

- acte juridice bilaterale (ex. un contract de vanzare-cumparare, de imprumut etc.)

- acte juridice multilaterale (ex. contractul colectiv de munca)

Ø      Dupa scopul sau interesul patrimonial urmarit:

- acte juridice oneroase, in care fiecare parte urmareste un interes material (ex.contractul de vanzare-cumparare)

- acte juridice gratuite, in care nu se urmareste obtinerea unui echivalent material (ex. testamentul, contractul de donatie, contractul de comodat)

Ø      Dupa formele cerute de lege pentru incheierea lor:

- acte juridice consensuale - sunt acele acte care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor (ex. contractul de vanzare-cumparare al unui bun mobil)

- acte juridice formale (solemne) - sunt acele acte la a caror incheiere manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege pentru validitatea lor (ex. contractul de donatie, de ipoteca conventionala, de vanzare-cumparare a unui teren nu pot fi legal incheiate decat prin act autentic perfectat in fata notarului public)

- acte juridice reale - sunt acele acte ce se incheie numai daca manifestarea de vointa este insotita de predarea bunului (ex. contractul de imprumut).

Ø      Dupa criteriul efectelor pe care le produc:

- acte constitutive - prin care se creeaza o situatie juridica noua sau se modifica situatia anterioara (ex.ipoteca, instituirea unui uzufruct etc.)

- acte declarative - prin incheierea carora se recunoaste sau constata existenta unei situatii anterioare (ex. partajul)

Nu in ultimul rand, trebuie sa facem precizarea ca actul juridic poate fi inteles in doua mari sensuri: acela de manifestare de vointa facuta cu intentia de a da nastere, modifica sau stinge un raport juridic (este sensul pe care l-am avut in vedere anterior si care in limbaj juridic poarta denumirea de negotium) si acela de incris probator, doveditor (spre ex. un contract, o diploma, un certificat, o chitanta, care in limbaj juridic poarta denumirea de instrumentum).

3. Elementele sau structura raportului juridic

a) Subiectele raportului juridic

Asa cum am mai aratat, intrucat raportul juridic este un raport cu caracter social, interuman, subiectele acestuia pot fi numai oamenii, fie ca persoane fizice (luati individual), fie ca subiecte colective de drept (organizati in diverse organisme sau ca persoane juridice).

Pentru existenta unui raport juridic este necesar sa existe cel putin doua subiecte, din care unele vor fi titulare de drepturi, altele - de obligatii, sau pot avea atat drepturi cat si obligatii corelative (spre ex., intr-un contract de vanzare-cumparare).

In functie de continutul de drepturi si obligatii, subiectele unui raport juridic primesc denumiri specifice. Astfel, subiectul care are dreptul de a pretinde ceva poarta denumirea de subiect activ (creditor) iar subiectul care are obligatia corespunzatoare pretentiei poarta denumirea de subiect pasiv (debitor).

In ceea ce priveste gradul de determinare al subiectelor intr-un raport juridic, acestea pot fi determinate (cunoscute in mod concret, individual) sau nedeterminate (nu sunt cunoscute de la inceput, urmand a fi individualizate ulterior - spre exemplu, in materia raporturilor de proprietate, subiectul activ este intotdeauna determinat, fiind titularul dreptului de proprietate, in timp ce subiecte pasive sunt toate celelalte persoane care sunt obligate sa respecte acest drept, deci subiecte nedeterminate; intr-un astfel de caz, un eventual titular concret al obligatiei de a respecta proprietatea poate fi identificat ulterior, atunci cand incalca aceasta obligatie).

Pentru ca o persoana fizica sau juridica sa devina subiect al raportului juridic, ea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte stabilite de lege, ce poarta denumirea generica de capacitate juridica.

Capacitatea juridica este aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a dobandi sau exercita drepturi si obligatii intr-un raport juridic, adica de a fi titulara de drepturi si obligatii, ea constituind o premisa a calitatii de subiect al raportului juridic.

In functie de institutia juridica si ramura de drept la care ne referim, capacitatea juridica a persoanei are diferite acceptiuni si denumiri: capacitate de exercitiu, capacitate de folosinta, capacitate de a testa, capacitate de a raspunde etc.

Capacitatea juridica este diferita si in functie de natura "persoanei" careia legea ii recunoaste calitatea de subiect al raportului juridic.

PERSOANA FIZICÃ

Persoana fizica este individul uman cu calitate generica de subiect de drept, avand cea mai larga raza de participare ca subiect in sfera raporturilor juridice.

Persoana fizica dobandeste capacitate juridica in functie de doua criterii: o anumita limita de varsta si criteriul discernamantului normal, neafectat de boala mintala sau imaturitate.

Capacitatea juridica a persoanei fizice nu este aceeasi in toate ramurile dreptului.

Astfel, in dreptul civil se face distinctie intre capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala recunoscuta de lege pentru orice fiinta umana de a avea drepturi si obligatii in sfera dreptului civil (o au toate fiintele umane incepand de la nastere si pana la deces, anumite drepturi putand fi dobandite chiar anterior nasterii).

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea stabilita de lege pentru persoanele cu discernamant de a-si exercita singure, in nume propriu, drepturile si obligatiile pe care le au sau pe care si le asuma.

Pe cale de consecinta, nu au capacitate de exercitiu minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie datorita lipsei de discernamant (debilitate mintala, boala psihica). Pentru aceste persoane, drepturile si obligatiile rezultand din capacitatea de folosinta sunt exercitate de reprezentantii lor legali.

Au capacitate de exercitiu restransa minorii intre 14 si 18 ani, care pot exercita in nume propriu si/sau cu incuviintarea ocrotitorului legal numai anumite drepturi si obligatii (prin exceptie, dobandeste capacitate de exercitiu deplina femeia maritata, chiar sub 18 ani).

Au capacitate de exercitiu deplina persoanele majore, daca nu sunt puse sub interdictie, si femeia maritata, chiar sub 18 ani.

In dreptul penal minorii sub 14 ani nu au capacitatea de a raspunde, in timp ce minorii intre 14 si 18 ani precum si persoanele majore au aceasta capacitate, in afara situatiei in care se dovedeste ca sunt lipsite de discernamant.

Mai putem aminti ca in dreptul muncii capacitatea juridica este recunoascuta de la varsta de 16 ani (uneori chiar de la 15 ani), in dreptul constituitional de la 18 ani etc.

SUBIECTELE COLECTIVE SI/SAU PERSOANELE JURIDICE

Subiectele colective sau colectivitatile de persoane fizice pot deveni si ele parti ale unui raport juridic, spre exemplu prin asociere simpla, contract colectiv de munca, raspundere solidara etc. In mod frecvent insa, subiectele colective se constituie ca "persoane juridice".

Calitatea de persoana juridica se poate dobandi numai prin indeplinirea unor conditii impuse de lege: existenta unei organizari de sine-statatoare, a unui patrimoniu distinct si a unei activitati licite. In acelasi timp, constiturea persoanei juridice presupune si indeplinirea unor cerinte procedurale, cum ar fi acordul organului de stat competent (instanta judecatoreasca, oficiul registrului comertului etc.). Persoana juridica este asadar o creatie a legii, luand nastere doar in temeiul prevederilor acesteia.

Persoana juridica are o capacitate juridica specializata, adica poate dobandi si exercita numai acele drepturi si obligatii care corespund actului de constituire sau infiintare, scopului pentru care a fost constituita (aceasta cerinta este cunoscuta si sub denumirea de principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice).

Persoana juridica actioneaza ca subiect concret al unui raport juridic doar prin intermediul persoanei fizice care o reprezinta.

b) Continutul raportului juridic

Continutul raportului juridic este reprezentat de ansamblul drepturilor si obligatiilor din relatia data, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica.

Din perspectiva continutului, in functie de titularii de drepturi si obligatii, putem avea: raporturi juridice simple (una din parti este titulara numai de drepturi iar cealalta numai de obligatii - ex. donatia fara sarcini) si raporturi juridice complexe (cand fiecare dintre parti este titulara atat de drepturi, cat si de obligatii - ex. contractul de vanzare-cumparare).

Dreptul pe care o persoana il are intr-un raport juridic concret poarta denumirea de drept subiectiv si reprezinta posibilitatea subiectului participant, in calitatea sa de titular al dreptului respectiv, de a actiona intr-un anumit fel si de a pretinde din partea celorlalti subiecti o conduita corespunzatoare: a da, a face sau a nu face ceva.

Obligatia pe care o persoana o are intr-un raport juridic este corelativul dreptului, fiind acea indatorire pe care o are subiectul pasiv, pretinsa de subiectul activ, indatorire ce poate consta in a da, a face sau a nu face ceva si care, in caz de nerespectare, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care le are un cetatean conform legilor in vigoare constituie statutul juridic al persoanei.

c) Obiectul raportului juridic

Este "conduita" (actiunea sau inactiunea) umana realizata de subiectii raportului juridic , ca urmare a exercitarii/indeplinirii drepturilor ori obligatiilor ce constituie continutul raportului juridic respectiv (practic, obiectul raportului juridic este reprezentat de prestatiile efective ale partilor).

VII. RÃSPUNDEREA JURIDICÃ

Ca forma a raspunderii sociale, raspunderea juridica are anumite caracteristici proprii, cum ar fi:

- are intodeauna ca si temei incalcarea unei norme de drept;

- este intotdeauna legata de activitatea exclusiva a unor organe de stat care au competenta de a constata in mod oficial nerespectarea sau incalcarea normei de drept, de a aprecia gradul de vinovatie si de a stabili si aplica sanctiunea prevazuta de norma respectiva;

- este o raspundere general-obligatorie;

- consecintele raspunderii juridice sunt deosebit de grave in sensul ca pot antrena uneori chiar sanctiuni privative de libertate;

- stabilirea concreta a raspunderii juridice nu este un demers strict juridic, ci cu valoare multipla, in sensul ca in actul de tragere la raspundere se concentreaza evaluari nu doar de ordin juridic, ci si de ordin moral, social, etic, economic etc.

Din trasaturile anterior mentionate rezulta si o posibila definire a raspunderii juridice ca fiind un complex de drepturi si obligatii conexe, prevazute de normele juridice, drepturi si obligatii care iau nastere ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat, adica de aplicare a sanctiunii.

Pentru existenta raspunderii juridice este necesara insa intrunirea cumulativa a cel putin urmatoarelor elemente si conditii:

a) sa existe subiectul raspunderii juridice;

b) sa existe conduita ilicita a subiectului;

c) sa existe vinovatia;

d) sa existe legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator.

a) Subiectele raspunderii juridice

Subiecte ale raspunderii juridice pot fi atat persoanele fizice, cat si subiectele colective si/sau persoanele juridice.

a¹) Persoana fizica

Pentru ca o persoana fizica sa devina subiect al raspunderii juridice, trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aiba capacitatea de a raspunde si sa actioneze in mod liber.

Capacitatea de a raspunde exprima aptitudinea persoanei fizice de a da seama, de a raspunde in fata organelor jurisdictionale pentru faptele ilicite savarsite de ea si de a suporta consecintele juridice pe care le presupune aplicarea constrangerii de stat, sub forma sanctiunilor.

Capacitatea de a raspunde implica in primul rand discernamantul, respectiv capacitatea persoanei de a intelege si a voi (complex de atribute sau facultati naturale normale cu care este inzestrat individul uman de o anumita varsta si sanatos din punct de vedere psihic). Capacitatea de a raspunde mai presupune si un complex de atribute juridice, adica existenta unor drepturi si, mai ales, obligatii stabilite prin normele de drept.

Prin urmare, capacitatea de a raspunde apare ca un complex de atribute naturale si juridice, in cadrul carora cele naturale le conditioneaza pe cele juridice.

Libertatea de a actiona inseamna a actiona in cunostinta de cauza, de a decide neviciat si neobligat de nimeni si de nimic asupra alegerii caii de urmat sau a modului de actiune in directia scopului ilicit propus, urmarit si realizat. Cu alte cuvinte, fapta pentru care se stabileste raspunderea trebuie sa nu fi fost realizata prin constrangerea fizica sau morala a autorului ei.

a²) Subiectele colective sunt cele carora legea le recunoaste posibilitatea de a intra in raporturi juridice: institutii, organizatii, organe de stat, asociatii si fundatii, societati comerciale, regii autonome etc. Subiectele colective pot dobandi calitatea de persoane juridice in baza prevederilor legale.

Desi pana de curand subiectele colective raspundeau doar din punct de vedere civil si administrativ, prin modificarile de data recenta aduse Codului penal s-a introdus si raspunderea penala a persoanei juridice, prevazandu-se ca "persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice.". Desigur, raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni.

Raspunderea subiectelor colective este susceptibila in principal de sanctiuni de ordin patrimonial.

b) Conduita ilicita

Prin conduita umana se intelege, in general, un ansamblu de fapte concrete ale individului, aflate sub controlul vointei si ratiunii sale. Sensul cel mai larg si mai general al notiunii de conduita este acela de vointa si constiinta exteriorizate, materializate ale omului. De aceea, chiar daca in conduita si actiunea umana se impletesc si o serie de stari afective, emotionale, acestea nu au relevanta din punctul de vedere al dreptului daca sunt neexteriorizate sau nematerializate.

Conduita umana poate fi licita sau ilicita, dupa cum este sau nu in conformitate cu prevederile normei de drept. Conduita ilicita reprezinta intotdeauna imprejurarea ce determina nasterea raportului juridic de aplicare a sanctiunii, respectiv a raportului juridic de constrangere.

Modalitatile savarsirii faptei ilicite sunt actiunea si inactiunea.

Actiunea reprezinta modalitatea cea mai frecventa de realizare a conduitei ilicite. Ea consta intr-o manifestare efectiva de conduita si presupune o serie de acte materiale care, raportat la normele juridice, se dovedesc a fi contrare prevederilor lor. Prin actiune se intelege deci, in sensul care ne intereseaza aici, vointa exteriorizata a subiectului, miscarea lui voluntara indreptata spre un scop determinat.

Inactiunea consta intr-o abtinere a persoanei de a face ceva, retinerea de la o actiune la care ar fi fost obligata. Ea este deci neindeplinirea unor fapte pozitive stabilite de lege.

c) Vinovatia

Vinovatia este starea subiectiva ce caracterizeaza pe autorul faptei ilicite in momentul incalcarii normei de drept. Ea consta in atitudinea psihica si de constiinta negative fata de interesele si valorile sociale protejate de normele de drept.

Vinovatia se contureaza initial in planul reflectarii mentale, rationale a faptului dorit sau urmarit, apoi in cel al vointei de a-l infaptui si, in fine, in cel al exteriorizarii sau materializarii printr-o atitudine sau actiune.

Individul, aflat in deplinatatea facultatilor sale mintale, este in masura sa conceapa si sa aprecieze sau cel putin sa presupuna ori sa prevada caracterul ilicit al actiunii sale, precum si urmarile aferente acesteia. In acest context subiectiv se contureaza de fapt si vinovatia sa.

Formele sub care apare vinovatia sunt intentia si culpa.

Intentia (dolul) este forma vinovatiei in care actiunea ilicita este orientata in mod voit, deliberat, spre a produce efectul ilicit. Ea presupune atat cunoasterea caracterului negativ, antisocial al acelei fapte, cat si acceptarea urmarilor ei negative si, mai mult chiar, presupune dorinta subiectului de a obtine realizarea scopului ilicit.

Trebuie sa facem insa distinctie intre intentia materializata intr-o forma sau alta a actiunii si intentia conturata doar in plan mental. In domeniul dreptului, intentia ilicita ramasa in sfera gandirii neexteriorizate nu constituie vinovatie si deci conditie pentru tragerea la raspundere juridica.

Culpa este forma vinovatiei in care autorul faptei ilicite nu prevede consecintele faptelor sale, desi trebuia sa le prevada sau, prevazandu-le, spera in mod superficial ca ele nu se vor produce.

In dreptul penal, culpa actioneaza ca o circumstanta atenuanta a raspunderii juridice.

d) Legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator

Legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul daunator este una din conditiile fundamentale ale raspunderii juridice.

Cauza este fenomenul care genereaza efectul sau, cu alte cuvinte, efectul este determinat de cauza.

Cauza trebuie insa delimitata, deosebita, de conditie. Conditia reprezinta complexul de imprejurari care favorizeaza sau franeaza evolutia cauzei spre efect. Spre deosebire de conditie, cauza are un rol si un caracter activ in producerea efectului.

Distinctia dintre cauza si conditie se poate face doar in procesul concret al analizei raportului juridic respectiv, intrucat una si aceeasi imprejurare poate sa constituie in anumite situatii "cauza" iar in alte situatii sa apara drept "conditie". De aceea, pentru a stabili raspunderea juridica este intotdeauna necesara determinarea si delimitarea cauzelor si a conditiilor care au produs acel afect.