RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT ADMINISTRATIV

RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT ADMINISTRATIV

Sectiunea I. Notiunea raporturilor juridice de drept administrativ

Raporturile juridice administrative sunt relatii sociale, reglementate de normele dreptului administrativ, relatii care se formeaza in legatura cu organizarea si exercitarea competentelor organelor administratiei publice.

Raporturile de drept administrativ se grupeaza in doua mari categorii.

O prima categorie cuprinde acele raporturi juridice care se formeaza in cadrul sistemului administratiei publice, adica acele raporturi juridice referitoare la organizarea competentei in cadrul administratiei publice.

Cea de a doua categorie o formeaza raporturile juridice care se formeaza intre organele administratiei publice, adica acele raporturi juridice referitoare la exercitarea competentei organelor administratiei publice.

In cadrul raporturilor de drept administrativ, o particularitate o prezinta prezenta subiectilor de drept participante la aceste raporturi, precum si necesitatea competentei acestora, in vederea participarii lor in raporturile juridice de drept administrativ.

Atributia este acea prerogativa recunoscuta unui organ, compartiment sau persoana, iar ansamblul atributiilor compune competenta unui organ compartiment functional sau persoane .

Competenta unui organ este determinata de totalitatea atributiilor autoritatilor administratiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane si limitele exercitarii lor.

Competenta materiala semnifica specificul atributiilor unei autoritati administrative. In functie de competenta materiala distingem organe cu competenta generala (Guvernul, consiliile locale) si organe de specialitate (ministerele, departamentele, secretariatele de stat, directiile judetene de invatamant, cultura, sport, etc).

Competenta teritoriala reflecta limitele spatiale ale exercitarii atributiilor prevazute de lege pentru o autoritate publica. Autoritatile administratiei publice centrale au o competenta teritoriala extinsa pe intregul teritoriu national (Guvern, ministere), iar autoritatile administratiei publice locale pot sa-si exercite competenta numai pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese (comune, orase, municipii, judete).

Titularul competentei are dreptul si obligatia de a exercita competenta conferita prin lege. In situatia in care partile raportului juridic administrativ incheie acte juridice fara a detine competenta conferita potrivit legii, acele acte pot fi lovite de nulitate absoluta ori considerate ca inexistente.

Competenta este o categorie juridica deosebita de capacitatea juridica civila.

Capacitatea juridica a partilor se refera la aptitudinea de a avea capacitate deplina de exercitiu, adica de a exercita drepturile si obligatiile prin acte juridice incheiate in nume propriu.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este definita de art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954 ca fiind "capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice." Asadar, spre deosebire de capacitatea de folosinta - care este aptitudinea de a avea drepturi si obligati -capacitatea de exercitiu este definita de legiuitor ca fiind aptitudinea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, prin savarsirea de acte juridice proprii . In literatura juridica de specialitate s-au formulat numeroase si variate definitii, exprimand toate aceeasi idee. Retinem totusi, pentru originalitatea exprimarii definitia prof. Mircea Costin , prin capacitate de exercitiu intelegand "aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a participa direct si nemijlocit la viata juridica, exercitandu-si drepturile si asumandu-si obligatii prin incheierea de acte juridice in nume propriu sau reprezentand pe altul." Este evident faptul ca, analiza capacitatii de exercitiu a carausului se grefeaza pe capacitatea deplina de exercitiu a acestuia, iar nu pe cea restransa, fara a mai face nici o alta referire.

Conditia capacitatii civile a persoanelor fizice nu se aplica in materia raporturilor de drept administrativ, deoarece in acest context primeaza interesul general si nu cel individual, drept urmare pentru ca o atare persoana sa fie parte intr-un raport juridic de drept administrativ nu trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu .

In cadrul raporturilor juridice de drept administrativ, intereseaza si capacitatea de exercitiu a persoanei juridice. Ceea ce este specific persoanelor juridice in materia capacitatii de folosinta este faptul ca acestea isi exercita drepturile si obligatiile prin organele sale in limitele puterilor ce le-au fost conferite. De regula, momentul dobandirii capacitatii de exercitiu coincide cu momentul dobandirii capacitatii de folosinta, inclusiv a capacitatii provizorii pe timpul procesului infiintarii persoanei. La nivelul persoanei juridice se pot constitui sucursale, filiale care fac parte integranta din societatea mama. In acest sens, in cateva decizii de speta s-a retinut ca sucursalele nu au personalitate juridica, nici patrimoniu propriu, distinct de cel al societatii mama, neputand incheia contracte decat in numele acesteia , in acest sens, insa practica nefiind unitara .

Desi legea nu stabileste momentul inceputului capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, este firesc ca aceasta nu poate incepe mai inainte ca persoana juridica sa aiba constituite organele sale, adica sa aiba desemnate persoanele fizice care, in calitate de organe sunt abilitate sa exprime vointa juridica a persoanei juridice, incheind in numele ei, si pentru ea acte juridice.

De asemenea, momentul incetarii capacitatii de exercitiu a persoanei juridice coincide cu momentul incetarii capacitatii de folosinta si chiar cu cel al incetarii personalitatii sale juridice, cu prelungirile necesare pentru durata lichidarii patrimoniului persoanei juridice care inceteaza.

In ceea ce priveste sanctionarea lipsei capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, nici o reglementare legala nu se refera la acesta. Asa fiind, in literatura de specialitate, majoritatea autorilor[7] au considerat ca sanctiunea ce trebuie aplicata este nulitatea relativa a actului, asa cum este sanctionata si incapacitatea de exercitiu a persoanelor fizice, considerandu-se ca normele referitoare la capacitatea de exercitiu ocrotesc preponderent interesele proprii ale persoanei juridice, iar nu cele generale, obstesti.

Sectiunea II. Raporturile de drept administrativ care se formeaza in cadrul sistemului administratiei publice

Aceste raporturi juridice se refera, in principal la organizarea administratiei publice ca activitate, precum si la functionalitatea sistemului administrativ, respectiv se refera la realizarea administratiei publice ca activitate.

Din punct de vedere al drepturilor si obligatiilor partilor care le detin subiectele de drept participante la aceste raporturi juridice, putem distinge raporturi juridice de subordonare, raporturi juridice de colaborare si de participare.

Raporturile de subordonare ierarhica se caracterizeaza prin faptul ca, in cadrul acestor raporturi subiectele de drept participante se afla in cadrul unei ierarhii administrative, in cadrul carora subiectul de drept administrativ este titularul unei competente pe care o exercita ca autoritate ierarhic superioara fata de celalalt subiect de drept participant. Subiectul care are calitatea de autoritate ierarhic superioara are in competenta dreptul de a conduce, indruma si controla activitatea subiectelor de drept subordonate.

Raporturile de colaborare se caracterizeaza prin faptul ca subiectele de drept participa cu competente pe care le folosesc pentru realizarea administratiei publice ca activitate, conlucrand in cadrul sistemului administratiei publice. Titularul unei competente sau al unei functii colaboreaza cu titularul altei functii pentru pregatirea proiectului unui act administrativ, ori pentru emiterea unui astfel de act.

Raporturile de participare presupun ca, titularii diferitelor competente sau functii participa la realizarea unor sarcini care apartin administratiei publice. Aceste raporturi se pot realiza intre diferite functii din cadrul aceleasi institutii[8] sau in cadrul sistemului administratiei publice, intre institutiile administratiei centrale si cele ale administratiei locale descentralizate.

Sectiunea III. Raporturile de drept administrativ care se formeaza intre subiectele de drept care apartin sistemului administratiei publice si subiectele de drept care se situeaza in afara acestui sistem

Administratia publica, implica existenta unor relatii sociale diferite intre organele sistemului administratiei publice si persoanele fizice si juridice care formeaza mediul social in care actioneaza sistemul administratiei publice. In acest fel se realizeaza mai multe raporturi de drept administrativ in realizarea activitatilor de organizare a executarii legii. Unele dintre aceste raporturi sunt raporturi juridice de subordonare, altele de utilizare a serviciilor si altele de colaborare si participare a particularilor, a celor administrati, in raporturile cu organele sistemului administratiei publice.

In cadrul raporturilor juridice de subordonare, organele administratiei publice pe baza competentelor care le revin, pot sa stabileasca in mod unilateral, drepturi si obligatii pentru cetateni, pentru persoanele fizice si juridice; pot aplica sanctiuni acestor persoane, in baza calitatii lor de autoritati administrative.

Actiunea subiectelor participante in raporturile de drept administrativ din aceasta grupa se realizeaza in cadrul unei multitudini de drepturi si obligatii care revin acestor subiecte de drept. Subiectele active actioneaza in baza competentei conferite prin lege, iar subiectele subordonate au obligatia de a face sau de a nu face, ori obligatii de a da. Subiectele subordonate au insa dreptul de a cere subiectelor active de a actiona conform competentei stabilite de lege si in eventualitatea incalcarii acesteia, au dreptul de a se plange organelor competente contra subiectelor active pentru abuzurile savarsite de acestia, cerand restabilirea legalitatii si in unele cazuri si despagubiri pentru daunele suferite.

Raporturile juridice de utilizare a serviciilor publice se caracterizeaza prin faptul ca, subiectele actioneaza tot pa baza si in executarea legii, dar in calitate de servicii publice create pentru realizarea activitatii cu caracter de prestatie pentru satisfacerea unor nevoi de interes public.

Prestatiile realizate reprezinta servicii publice, astfel notiunea de "serviciu public" este privit lato sensu, si reprezinta pe de o parte, organul care participa la raporturile juridice, iar pe de alta, serviciul public se refera la activitatea cu caracter de prestatie, pe care o realizeaza respectivul organ in favoarea beneficiarilor care le solicita interventia.

Raporturile juridice de colaborare si participare a unor persoane fizice sau juridice la realizarea sarcinilor ce revin administratiei publice se refera in principal la anumite organizatii nestatale care realizeaza activitati de interes public prin prestatii specifice organizatiilor respective, sau identice cu cele realizate in cadrul organizatiilor statale. De exemplu, unor organizatii profesionale organizate prin lege li se incredinteaza realizarea unor prestatii de interes public legat de infaptuirea unui serviciu public organizat de administratia publica.[10]

Aceste raporturi juridice de colaborare si participare pot interveni in situatiile prevazute de lege cand unor particulari li se concesioneaza anumite activitati economice, unitati de productie, terenuri proprietate de stat sau servicii publice prin licitatii publice. In acest fel, concesionarii devin, colaboratorii administratiei publice si participanti la indeplinirea sarcinilor ce revin administratiei.