Raspunderea juridica - forma specifica a raspunderii sociale

Raspunderea juridica - forma specifica a raspunderii sociale

Scurt istoric

In comuna primitiva unde nu exista nici stat, nici drept, nu exista nici raspundere juridica. Existau, in schimb, credinte mistice si cutume care trebuiau sa fie respectate.

In timpurile foarte indepartate ale dezvoltarii statului roman,² atunci cand populatiunea era putin civilizata     si cand moravurile era intr-o stare de quasi salbaticie, exista atunci cand se comitea un delict, doar vindicata priveta² In baza acestei constitutii , persoana care suferea un prejudiciu fizic sau moral, avea dreptul recunoscut de ase razbuna asa cum dorea impotriva faptuitorului. Ulterior, apare o atenuare a razbunarii private, prin instituirea legii talionului-²lege care nu era speciala legislatiunii romane, care se gaseste si in legile lui Moisi² Conform acestei legi, cel care a suferit un prejudiciu se va razbuna , fapt care intrunea consimtamantul intregului grup social din care facea parte. Razbunarea era colectiva, in sensul ca cel care suferise paguba avea dreptul sa se razbune nu doar fata de faptas, dar si ipotriva grupului social din care acesta facea parte.

Spre sfarsitul acestei perioade, problema raspunderii capata un element de noutate, in sensul ca victima se putea intelege cu faptasul, acordadu-i iertare, in schimbul unei rascumparari a carei intindere se stabilea fie prin buna invoiala, fie prin arbitri. Asadar, raspunderea dobandeste forma prestatiei banesti voluntare.

In perioada si oranduirea sclavagista se cunostea institutia statului si cea a dreptului. Pe masura ce autoritatea statului crestea, o serie de probleme intrau in sfera de atributie a puterii publice. De la compozitia voluntara s-a ajuns la compozitia legala, in cadrul careia masura in care prejudiciul trebuia reparat era fixata de autoritate. Astfel, responsabilitatea era reglementata de stat, aceasta fiind o conditie primordiala pentru a se putea institui si mentine ² armonia sociala² .S-a consacrat astfel , pe plan juridic raspunderea ca fapt social² fundamentul ei era obiectiv, simpla cauzare a unei pagube dand nasere dreptului la amenda legala stabilita²

Cea mai veche si mai importanta lege romana, intocmita de decemviri in anul 449 i.e.n. si votata de adunarile populare centuriate -² Legea celor XII table² exprima ²interesele unei societati sclavagiste incipiente care mai poarta in ca resturi de relatii gentilice patriarhale . In dreptul roman, se facea distinctie intre delictele publice si cele private. Delictele publice erau pedepsite de autoritatea publica cu pedepse, indeosebi corporale, pe cand in cazul delictelor private, victima se adresa autoritatii competente si obtinea satisfactie, acordandu-i-se o despagubire sub forma de amenda aplicata infractorului. Victima avea insa posibilitatea de a se despagubi si singura, fie retinandu-l pe infractor, fie fixan suma desdaunarii. Si intr-un caz si in celalalt, despagubirea avea caracter de pedeapsa, iar nu de indemnizare, ca si in dreptul modern.

Epoca celor XII Table marcheaza un stadiu intermediar intre compozitia voluntara si cea legala . Dar ceea ce este mai important o reprezinta aparitia institutiei raspunderii juridice, la inceput penala, apoi-mult mai tarziu, in epoca imperiului si mai ales in aceea a lui Iustinian, a raspunderii civile.

In dreptul roman, lipsa unei delimitari intre raspunderea delictuala si cea contractuala a reprezentat multa vreme o caracteristica a raspunderii civile. In cazul unui delict sau cvasi-delict, victima faptului prejudiciabil avea dreptul sa ceara ca autorului sa i se aplice o pedeapsa, mai tarziu victima a dobandit si dreptul de introduce o actiune pentru recuperarea pagubei cauzate. Cand razbunarea a fost inlocuita cu pedeapsa privata, obligatia la desdaunare apare ca o obligatie impusa de lege autorului faptului prejudiciabil, drept rascumparare pentru faptul ca a fost sustras razbunarii private a victimei. Cand sistemul compozitiunii legale s-a generalizat, victima a avut calitatea unui creditor al dreptului la despagubire. Raportul juridic s-a transformat astfel intr-un raport de la creditor la debitor, avand ca obiect o obligatie ex delicto. Aceasta obligatie se deosebea de cea nascuta ex contractu, deoarece cauza ei era un fapt al debitorului, iar obiectul ei consta intr-o dare, adica o suma de bani pe care debitorul trebuia sa o plateasca creditorului sau.

Distinctia dintre raspunderea contractuala si delictuala a inceput sa se faca abia dupa legea Aquilia datand aproximativ din anul 286 i.e.n., care pune bazele raspunderii ce incumba unei persoane pentru orice dauna pricinuita alteia in mod intentionat sau din culpa, lege care a reglementat delictul damnum iniuria datum ( paguba pricinuita pe nedrept ). Aceasta lege pune bazele unui nou sistem de raspundere, perfectionat fata de Lex duodecim tabularum si cele care i-au urmat. Daca pana la legea Aquilia se practica sistemul amenzilor fixe, conjugat cu alte masuri, aceasta, pentruprima data, incearca sa stabileasca pricipiul conform caruia ² orice persoana care a cauzat un prejudiciu prin culpa sa este tinuta de o obligatie fata de victima acestui prejudiciu ² . Deja textul citat avea valoare de principiu, legea nu a dat o reglementare de ansamblu, ci a procedat in capitolele sale la solutii cazuistice, fapt pentru care dreptul posterior a perfectionat sistemul instituit.

Se pune astfel in relief ideea ca raspunderea nu poate exista fara un prejudiciu rezultat dintr-o greseala, precizandu-se si notiunea culpei. Astfel nu interesa gradul de vinovatie al autorului prejudiciului. Culpa cea mai usoara se vedea a fi suficienta pentru atenuarea raspunderii, chiar daca delictul e cauzat prin neglijenta, exista culpa, si deci dupa opinia lui Gaius raspunderea era operabila.

Ulpian este acela , care in competarea teoritica a dispozitiilor acestei legi evidentiaza situatiile in care regula instituita de legea Aquilia nu poate fi aplicata. Asadar Ulpian instituie o derogare de la regula raspunderii ² daca cineva a omorat o persoana, pe cand se intreceau intre ei, intr-o intrecere sportiva sau in pancretiu, sau la box si daca aceasta s-a intamplat pe o arena publica, nu se aplica legea Aquilia deoarece dauna afost pricinuita nu doar din dorinta de a face rau ci pentru glorie si succes ²

Aceasta derogare priveste deci prejudiciile produse cu ocazia si catre persoane care se intreceau in activitati sportive . De asemenea legea Aquilia nu se aplica nici in cazul in care paguba s-a produs de o fapta sau actiune permisa de lege cum ar fi

a)exercitarea legitimei aparari ;

b)pentru asigurarea puterii, gloriei si virtutii.

Legea nu se aplica nici in imprejurarea in care s-a produs fara dol sau culpa. De exemplu, un sclav aflat accidental pe un teren anume destinat antrenamentului militar este ucis de un soldat care face acolo exercitii de lupta.[10] Legea nu se nici in ipoteza in care intervine culpa excusiva a victimei . In situatia in care paguba asupra lucrurilor altuia se produce pentru a se evita prejudiciulasupra propriilor bunuri. De exemplu impotriva aceluia ² care a daramat casa vecinului spre a impiedica incediul sa cuprinda si casa lui ² ² impotriva aceluia care a aruncat in mare marfurile straine sa le salveze pe ale sale ² precum nici ² fata de acela care a distrus lucrurile altuia ca sa poata supravetui ²

In principiu legea Aquilia era aplicabila doar in cazul pagubelor suferite de lucrarile, animalele sau sclavii unei persoane, si numai pe cale de actiune utila. Ideea raspunderii delictuale asa cum a fost fundamentata de legea Aquilia si dezvoltata de dreptul ulterior, s-a transmis prin diverse filiere fiind prelucrata de legislatie din apusul Europei care aveau la bza digestele lui Iustinian.

Notiunea de raspundere juridica

Sfera raspunderii sociale este deosebit de larga si cuprinzatoare. Ea include raspunderea morala, raspunderea politica, raspunderea juridica sau diferite alte modalitati sub care, intr-o forma sau alta, membrii societatii sunt chemati sa dea seama pentru modul in care se comporta in viata sociala.

Raspunderea este perceputa ca fiind un fapt social reprobabil, care se rezuma in reactia trezita de o actiune pe care societatea de la locul savarsirii acesteia o socoteste condamnabila. . Pentru consencintele pe care individul le suporta ca rezultat al unei conduite , evoluata ca neconforma cu normele sociale, se utilizeaza in special doi termeni de raspundere si responsabilitate[14].

In literatura de specialitate nu se realizeaza o distinctie clara intre acesti termeni, lor atribuindu-li-se in mod obisnuit, sensul de obligatie a unui individ sau activitati care decurg din normele instituite in societate la un moment dat, sau intr-o anumita colectivitate, de a efectua anumite actiuni sau de a se abtine de la savarsirea altora, precum si obligatia acestora de a repara prejudiciile provocate prin conduita lor. Astfel termenii utilizati se refera la actiuni sau inactiuni care i se impun individului sau colectivitatii prin coercitie si nu privesc exclusiv atitudinile proprii ale acestora.

Printre normele care reglementeaza comportamentul uman in societate, fara indoiala cele mai importante sunt normele juridice, susceptibile de a fi aduse la indepinire prin forta de constrangere a statului. Normele de raspundere capata astfel prin intermediul normelor juridice cel mai sever caracter. Indifirenet de forma sa , raspunderea juridica implica un raport intre societate si individ, prin care i se impun anumite obligatii independent de vointa sa. Statul este de subiectul care, prin normele de drept elaborate si sanctionate de el, reglementeaza comportamentul uman prezent in diferite categorii de relatii sociale. Astfel, nu intamplator, sustin unii autori, nerespectarea normelor de drept face ca cele doua expresii sa fie utilizate mai ales in sensul lor juridic. De aici rezulta, conchid aceeasi autori, ca ² elementul principal cer poate distinge intre termenii de raspundere juridica si responsabilitate este functia lor sociala². In timp ce raspunderea vizeaza mai ales conservarea unui sistem social, responsabilitatea priveste ameliorarea sistemului social si dezvoltarea lui[16].

Din cele prezentate se constata ca, definitia atribuita acestei institutii de Mircea Costin acopera, cel putin la nivelul societatii romanesti, integral acceptiunea notiunii ²raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care, potrivit legii,se naste ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si ale indrumarii membrilor societatii in spirutul respectarii ordinei de drept[17]. Definita astfel, raspunderea juridica nu poate fi confundata cu sanctiunea juridica, aplicarea sanctiunilor juridice fiind doar consecinta finala a antrenarii raspunderii juridice .