RASPUNDEREA INTERNATIONALA

RASPUNDEREA INTERNATIONALA

Raspunderea internationala este institutia juridica in virtutea careia un stat sau un alt subiect de drept international care a comis un act ilicit, dupa dreptul international, datoreaza reparatii celui lezat prin acel act. Raspunderea internationala ia nastere din savarsirea unui act ilicit, adica din violarea unei reguli de conduita internationala, stabilita printr-un tratat ori in baza unei cutume, care atrage in mod necesar o sanctiune.

Raspunderea internationala clasica era conceputa numai in raporturile bilaterale dintre state si era tratata in general ca o raspundere de drept civil, bazata pe culpa. In dreptul international contemporan raspund nu numai statele, ci si celelalte subiecte de drept international recunoscute.

Intr-o lume a interdependentelor, cum este cea de astazi, raspunderea internationala se angajeaza in mult mai multe domenii ale relatiilor internationale, care au dobandit dimensiuni universale, intre care cel al drepturilor omului, al dreptului marii, al dreptului aerian sau al dreptului cosmic sau in legatura cu activitati ce depasesc granitele statelor si sunt susceptibile a prezenta riscuri mari si un pericol sporit pentru alte state sau pentru mediul inconjurator (energia nucleara, industriile poluante, transportul anumitor produse etc.).

In dreptul clasic nu exista o raspundere internationala pentru actele de agresiune, iar numarul faptelor penale cu consecinte deosebit de grave, care fac astazi obiectul dreptului international penal, era redus. In dreptul international contemporan, raspunderea nu este angajata numai pentru faptele producatoare de prejudicii imediat, ci, in primul rand, pentru incalcarea normelor si principiilor colaborarii dintre state, pentru lezarea intereselor generale ale comunitatii internationale.

Pentru a se angaja raspunderea internationala este suficient sa se retina in sarcina unui stat sau altui subiect de drept un act contrar dreptului international, care poate fi o actiune sau o omisiune, fara sa se faca in mod obligatoriu apel la culpa, intrucat actul ilicit a avut loc si nu poate ramane fara consecinte la nivelul comunitatii internationale.

Statul raspunde pentru toate actele savarsite in cadru oficial de catre organele sale, legislative, administrative sau judecatoresti, actele acestora fiind considerate ca acte ale statului insusi.

Dreptul international contemporan admite si raspunderea obiectiva, bazata pe risc, chiar daca prejudiciul produs nu constituie urmarea unui act ilicit, caz in care producerea prejudiciului este suficienta pentru angajarea raspunderii. Aceasta raspundere este consacrata in cateva domenii: pentru prejudiciile cauzate unui strain de catre functionarii care au actionat prin depasirea competentei lor; pentru daunele cauzate prin riscul normal de vecinatate; pentru daunele produse prin utilizarea pasnica a energiei nucleare sau prin poluarea marilor.

Raspunderea internationala poate fi inlaturata daca intervine una din urmatoarele cauze: consimtamantul unui stat; luarea unor masuri de constrangere autorizate de dreptul international; forta majora; starea de necesitate; legitima aparare.

Formele raspunderii internationale sunt: politica, morala, materiala si penala.

XIII. DREPTUL INTERNATIONAL UMANITAR

Dreptul international umanitar este ansamblul de norme juridice aplicabile in perioada de conflict armat cu caracter international sau fara caracter international. Dreptul umanitar este cunoscut si ca dreptul conflictelor armate, iar in dreptul international clasic se intitula legile si obiceiurile razboiului". In dreptul international umanitar se disting doua mari categorii de reglementari:

cele privind drepturile si obligatiile partilor beligerante in desfasurarea operatiilor militare, precum si cele prin care se stabilesc limitele in care se pot utiliza mijloacele si metodele de ducere a razboiului, denumite si dreptul de la Haga";

cele privind protectia anumitor persoane si bunuri fata de efectele distructive ale ducerii actiunilor de lupta, denumite si dreptul de la Geneva".

Principiile fundamentale, precum si principalele reguli ale dreptului pozitiv in materie sunt cuprinse in Conventia a IV-a de la Haga din 1907 referitoare la legile si obiceiurile razboiului terestru, in cele 4 conventii de la Geneva din 9 privind protectia victimelor razboiului, care se refera la imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie (I), la imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime (II), la tratamentul prizonierilor de razboi (III) si la protectia persoanelor civile in timp de razboi (IV). Toate aceste reglementari au fost reafirmate la Geneva in 7 prin doua protocoale aditionale, care se refera la protectia victimelor conflictelor armate internationale (I), respectiv ale conflictelor armate fara caracter international (II).

Alte instrumente juridice conventionale reglementeaza aspecte particulare ale dreptului conflictelor armate, in special in domeniul interzicerii sau limitarii folosirii anumitor categorii de arme sau metode de lupta. Prevederile referitoare la starea de razboi se refera la inceperea si consecintele declararii razboiului, teatrul de razboi, ocupatia militara, captura de razboi, incetarea ostilitatilor militare si a razboiului, la statutul juridic al combatantilor, al spionilor si al mercenarilor.

Numeroase prevederi ale conventiilor de drept umanitar trateaza problemele privind protectia prizonierilor de razboi, a ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor, a populatiei civile si a persoanelor civile, precum si a bunurilor cu caracter civil si a bunurilor culturale. In baza dreptului international umanitar este limitata sau interzisa utilizarea urmatoarelor mijloace si metode de lupta: armele si metodele de razboi nediscriminatorii, armele si metodele de razboi care produc suferinte inutile (superflue), mijloacele si metodele de razboi ecologic.

Prin conventii speciale, anumite categorii de arme si metode de lupta care contravin principiilor dreptului umanitar au fost interzise sau li s-a limitat folosirea. Asemenea arme sunt: proiectilele de mic calibru, gloantele dum-dum , gazele asfixiante si toxice, armele chimice, armele biologice (bacteriologice), otravurile si armele otravite, minele si torpilele, inclusiv cele antipersonal, capcanele si alte asemenea dispozitive, armele cu laser, armele incendiare, proiectilele cu schije nelocalizabile, tehnicile de modificare a mediului in scopuri militare.

In ce priveste metodele de lupta, sunt interzise: perfidia, refuzul crutarii si terorizarea populatiei civile.