RASPUNDEREA INTERNATIONALA

  Raspunderea internationala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului international public, conform caruia orice incalcare a unei obligatii internationale antreneaza raspunderea autorului incalcarii si obligatia acestuia de a repara eventualul prejudiciu produs.

Incalcarea unei norme internationale de catre un stat are drept consecinta stabilirea unui raport juridic intre statul lezat si statul vinovat. Raspunderea internationala reprezinta o manifestare a personalitatii juridice a statelor, a suveranitatii sale. Institutia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii ordinii internationale.

La nivel international poate fi angajata si raspunderea persoanelor fizice in cazul comiterii de catre acestea a unor infractiuni internationale. In acest caz, persoana fizica raspunde in fata organelor jurisdictionale internationale, fiind vorba de o raspundere penala individuala.

Fundamentul raspunderii internationale a statului

Conform teoriilor conturate in dreptul international, raspunderea internationala a unui stat sau a altui subiect de drept international poate sa aiba la baza comiterea unui act ilicit international, actiune sau inactiune, de o anumita gravitate, ce incalca principiile si normele de drept international, sau a unei infractiuni internationale, fapta de o gravitate deosebita ce lezeaza nu numai interesele unui stat, ci si ale comunitatii internationale in ansamblul sau.

Nu este nevoie de a demonstra existenta unei culpe a autorului faptei ilicite (decat in mod exceptional, in cazul anumitor tratate) pentru a se angaja raspunderea internationala a acestuia.

Raspunderea internationala a statului se poate fundamenta si "pe risc", in dreptul international fiind reglementata, prin tratate, raspunderea obiectiva a statelor pentru activitati considerate legale (licite) din punct de vedere al dreptului international, dar care au produs consecinte prejudiciabile altui stat sau subiect de drept international.

2. Evolutia istorica a institutiei si tipuri de raspunderi internationale ale statului

Institutia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului international, ca drept al pacii si cooperarii. In dreptul international traditional, raspunderea statului era considerata o raspundere de drept civil. Daca prin actele organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor despagubiri in favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru declansarea unui razboi.

In dreptul international modern, raspunderea internationala a unui stat intervenea in cazul in care, prin incalcarea de catre organele sale a unei obligatii internationale erau afectate drepturile unui cetatean al altui stat, rezultand un prejudiciu. In perioada postbelica, in cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept international a O.N.U. a largit domeniul raspunderii internationale a statelor care urmeaza sa raspunda pentru orice acte de incalcare a unei obligatii internationale.

Din lucrarile de codificare ale Comisiei rezulta ca raspunderea subiectelor de drept international se poate angaja in doua directii:

- pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului international;

- pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului international.

& Conduita ilicita Imputabilitate Prejudiciu Crima Delict

3. Elementele raspunderii internationale ale statului pentru fapte ilicite

Acestea sunt:

conduita ilicita;

imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului international public;

producerea unui prejudiciu.

Aceste elemente trebuie sa fie intrunite cumulativ pentru a se putea angaja raspunderea internationala a subiectului de drept international.

a. Conduita ilicita

Incalcarea unei obligatii internationale, aflata in vigoare, indiferent care este sursa acestei obligatii - tratat, cutuma sau alt izvor de drept international - constituie un fapt international ilicit. Faptul international ilicit poate sa conste intr-o actiune sau omisiune a subiectului de drept prin care se incalca o obligatie internationala.

Faptele ilicite pot fi clasificate, in functie de nivelul lor de gravitate - apreciat fata de importanta normei internationale care se incalca - in crime si delicte internationale.

a) Crima internationala este definita in dreptul international ca un fapt international ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un stat a unei obligatii internationale opozabila tuturor, care se refera la o valoare esentiala pentru ocrotirea intereselor comunitatii internationale, cum ar fi:

• mentinerea pacii si a securitatii internationale si interzicerea agresiunii;
• salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;
• interzicerea sclaviei si a genocidului;
• protejarea mediului inconjurator;
• normele dreptului umanitar (in care sunt definite crimele de razboi, crimele impotriva pacii si umanitatii).

b) Delictul international este definit prin metoda excluderii si consta in orice fapt ilicit care nu constituie o crima internationala, avand o mai mica gravitate.

In cazul comiterii unei crime internationale oricare dintre subiectele dreptului international este indreptatit sa actioneze, in sensul tragerii la raspundere a statului care a incalcat norma internationala imperativa, spre deosebire de delicte, care confera doar statului victima un asemenea drept de actiune.

Exista imprejurari care exclud caracterul ilicit al unui fapt international:

a) Consimtamantul statului, daca este exprimat in mod expres si anterior comiterii faptei si numai daca nu a fost incalcata o norma imperativa de drept international.

b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns la fapta ilicita a altui stat. Se are in vedere aplicarea de represalii sau alte contramasuri de constrangere care nu se bazeaza pe forta sau pe amenintarea cu forta.

c) Forta majora - cu conditia sa fie irezistibila sau imprevizibila (in afara controlului statului) si statul sa nu fi contribuit la producerea evenimentului.

d) Starea de primejdie, constand in situatia in care, datorita unor fenomene naturale, anumite persoane sau bunuri se afla in primejdie deosebita, iar pentru salvarea lor este necesara savarsirea unor fapte internationale ilicite (patrunderea si stationarea unor nave militare in marea teritoriala sau in porturile unui stat strain, fara autorizatia acestuia). Pentru invocarea starii de primejdie ca temei al exonerarii de raspundere internationala a unui stat se cer indeplinite urmatoarele conditii: autorul faptei sa nu fi avut alta alternativa, iar aceasta sa fie preferabila in raport cu pericolul extrem care se urmareste a fi inlaturat; autorul faptei sa nu fi contribuit prin acte proprii la producerea starii de primejdie.

e) Starea de necesitate, constand in situatia deosebita in care se afla un stat, in ceea ce priveste salvarea intereselor sale fundamentale (existenta sau functionarea statului, apararea mediului inconjurator), amenintate de un pericol grav si iminent. Conditiile in care poate sa fie invocata: norma incalcata sa nu aiba caracter imperativ, sa nu fie puse in pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea starii de necesitate sa nu fi fost exclusa in mod expres printr-un tratat incheiat intre statele implicate.

f) Legitima aparare, presupunand dreptul unui stat, impotriva caruia a avut loc un atac efectiv din partea altui stat, de a raspunde agresiunii cu fortele sale armate.

b. Imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului international public

S-a considerat ca actele autoritatilor publice reprezinta actele statului. Actele autoritatilor sunt comise de fapt de catre persoanele fizice care actioneaza in calitatea lor oficiala, acestea angajand raspunderea statului chiar daca si-au depasit competentele conferite de functia pe care o exercita.

Statele raspund pentru actele organelor lor legislative, ale administratiei centrale sau locale si ale organelor judecatoresti, daca prin acestea se incalca o obligatie internationala a sa, si chiar pentru acte ale particularilor, in anumite conditii

1. Organul legislativ poate sa antreneze raspunderea statutului, fie prin actiune, atunci cand se adopta legi care contravin obligatiilor internationale ale statului, fie prin omisiune, atunci cand nu adopta acte normative impuse de o norma de drept international, nu modifica sau nu abroga o norma interna contrara unor angajamente internationale asumate de stat.
2. Organele executivului pot sa angajeze raspunderea statului prin omisiuni sau acte de aplicare a dreptului de natura sa incalce obligatii internationale ale statului (de exemplu: arestari sau expulzari abuzive ale strainilor).
3. Organele judecatoresti pot, la randul lor, sa implice raspunderea statului pe plan international in cazul in care hotararile pronuntate de o instanta de judecata contravin unei norme de drept international, sau procedurile de judecata, avand ca parte un cetatean strain au o durata excesiva etc.
4. Statul raspunde si pentru acte ale persoanelor particulare, daca a omis sa ia masurile necesare pentru tragerea la raspundere si pedepsirea celor vinovati de comiterea unor fapte de natura sa afecteze valori protejate prin conventii internationale sau drepturile unor cetateni straini.

c. Prejudiciul

Producerea unui prejudiciu este un alt element al raspunderii internationale a unui stat. Pentru a fi luat in considerare, trebuie sa fie indeplinite anumite conditii:

- sa existe un raport de cauzalitate intre conduita ilicita si prejudiciul rezultat; statul lezat este tinut sa o dovedeasca;

- prejudiciul trebuie sa fie individualizat, adica sa afecteze un subiect al dreptului international; in cazul comiterii unei crime internationale se considera ca sunt lezate interesele tuturor statelor comunitatii internationale.

Tipuri de prejudicii

a) Prejudiciul material si prejudiciul moral ; primul se produce daca este afectat patrimoniul statului victima sau al cetatenilor sai iar cel de-al doilea daca sunt afectate valori nepatrimoniale ale statului, cum ar fi suveranitatea sau onoarea statului.

b) Prejudiciul direct si prejudiciul mediat. Atunci cand prin incalcarea unei norme internationale se produce un prejudiciu care afecteaza statul ca subiect de drept sau organele sale, prejudiciul este direct. Daca sunt afectate drepturile cetatenilor unui stat ca persoane particulare, sau ale unor persoane juridice avand nationalitatea statului respectiv, prejudiciul este mediat, intrucat aceste persoane neavand calitatea de subiecte de drept international nu pot actiona in plan international decat prin intermediul statului si daca acesta le acorda protectie diplomatica. Statul protector, prin asumarea unei plangeri individuale a unui cetatean al sau, valorifica pe plan international un drept propriu, in raport direct cu statul pus in cauza.

Statul poate interveni in interesul unor subiecte de drept intern, acordand protectia diplomatica doar in anumite conditii, care trebuie intrunite cumulativ:

a) statul trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunile sau omisiunile celuilalt stat, care au prejudiciat interesele cetatenilor sai, reprezinta o incalcare a unei norme de drept international;

b) persoanele particulare trebuie sa faca dovada ca au epuizat caile de recurs interne disponibile, impotriva statului caruia i se pretinde repararea prejudiciului;

c) statul protector trebuie sa verifice daca prejudiciul pretins de persoanele particulare nu s-a produs ca urmare a propriei sale conduite ilicite, prin raport cu dreptul intern al statului a carui raspundere se invoca.

Chiar daca toate aceste conditii ar fi indeplinite acordarea protectiei diplomatice ramane un drept discretionar al statului, neavand caracterul de obligatie interna sau internationala.

Forme de reparare a prejudiciului:

a) Repararea in natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea - daca este posibil - a situatiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza daca e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil.

b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de reparare a prejudiciilor atat materiale cat si morale. O conditie pentru a putea opera este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea cuantumului pretins. De regula, despagubirile trebuie sa acopere atat pierederea efectiv suferita (damnum emergens) cat si castigul nerealizat (lucrum cessans).

c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta in prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau in simpla constatare, in cuprinsul unei hotarari a unei instante internationale, arbitrale sau judecatoresti, a unei incalcari a normei internationale.

4. Raspunderea statului pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati care nu sunt interzise in dreptul international (licite)

Din anul 1978, Comisia de Drept International a O.N.U. manifesta o preocupare constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internationale a statelor, intemeiata "pe risc". Aceasta forma de raspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta constatarea producerii unui prejudiciu, chiar in absenta incalcarii unei norme de drept international.

Dreptul international actual reglementeaza pe cale conventionala raspunderea internationala bazata pe risc, in principal in trei domenii:

a) in domeniul nuclear, conventiile internationale prevad existenta unei raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare (Conventia de la Paris din 1960, Conventia de la Viena din 1963 etc);

b) in domeniul maritim, in special in cazul poluarii marilor cu hidrocarburi; conventiile internationale prevad o raspundere obiectiva a proprietarilor de nave care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj marin. (Conventia asupra dreptului marii din 1982 etc);

c) in cazul activitatii spatiale a statelor sau organizatiilor internationale (Tratatul privind spatiul cosmic din 1967, Conventia asupra raspunderii internationale pentru pentru daune provocate de obiecte spatiale din 1972).

Conform regulilor conturate in dreptul international, sarcina repararii daunelor (daca au o valoare substantiala) in aceste cazuri nu revine integral statului care le-a produs, ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima. Totodata, se impune cooperarea statelor in sensul reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati de acest gen.

Curtea Penala Internationala (C.P.I.) Jurisdictia Curtii C.P.I. a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu competenta obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este complementara jurisdictiilor penale nationale. Statutul Curtii a fost adoptat printr-o conventie intre state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU, urmand sa intre in vigoare dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare. Sediul Curtii este la Haga. Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internationala, fiind competenta sa-si exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut. Competenta materiala a Curtii Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare in Statutul C.I.P. - care aduc atingere intereselor ansamblului comunitatii internationale: - crime de genocid; - crime impotriva umanitatii; - crimele de razboi; - crimele de agresiune a) Crima de genocid este definita drept "orice acte comise cu intentia de a distruge, in tot sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios prin: - uciderea membrilor grupului; - atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor grupului; - supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care sa conduca la distrugerea sa fizica totala sau partiala; - masuri vizand impiedicarea nasterilor in cadrul grupului; - transferul fortat de copii de la un grup la altul." & Genocid Crime de razboi Crime impotriva umanitatii   b) Prin crime contra umanitatii se intelege oricare dintre actele mentionate in continuare, atunci cand sunt comise in cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populatiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la inchisoare sau alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau sterilizare fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul international, crima de apartheid si alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale. a)      Curtea este competenta sa judece crimele de razboi, in special acele crime care se inscriu in cadrul unui plan sau al unei politici elaborate. Prin crime de razboi se intelege, in virtutea Conventiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar si a altor conventii si cutume internationale: omuciderea intentionata; tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice; provocarea cu intentie a unor suferinte puternice sau a unor atingeri grave a integritatii fizice; distrugerea si insusirea de bunuri, nejustificata de necesitati militare si executata pe o scara larga, in mod ilicit; constrangerea unui prizonier de razboi sa serveasca interesele unei armate straine; privarea intentionata a unui prizonier de razboi de dreptul la un proces echitabil; deportarea sau arestarea ilegala; luarea de ostateci; lansarea de atacuri deliberate impotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia; lansarea de atacuri deliberate impotriva misiunilor umanitare si de mentinere a pacii; lansarea unui atac deliberat atunci cand este evident ca acesta va produce pierderi de vieti si pagube materiale in randul populatiei civile; uciderea sau ranirea combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat; portul unor insemne militare sau a uniformei inamice, atunci cand are drept urmare pierderea de vieti sau ranirea grava a adversarului; stabilirea de catre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa in teritoriul ocupat, precum si transferul in interiorul acestui teritoriu sau in afara lui a unei parti sau a totalitatii populatiei bastinase; lansarea de atacuri deliberate impotriva constructiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si impotriva monumentelor istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare; supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice; distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de necesitati militare; obligarea nationalilor partii adverse la participarea la operatiuni de razboi indreptate impotriva propriei tari; jefuirea localitatilor ocupate; utilizarea otravurilor, a gazelor asfixiante, precum si a armelor de natura sa provoace inamicului suferinte inutile; atingerea demnitatii persoanei, prin tratamente umilitoare si degradante; violul, sclavia sexuala, prostitutia fortata, sterilizarea fortata; utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forte militare; atacurile deliberate impotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor de transport sanitare care utilizeaza semnele distinctive prevazute prin Conventiile de la Geneva; infometarea deliberata a civililor; inrolarea tinerilor sub 15 ani. Actele enumerate in cadrul acestor definitii nu sunt limitative. Competenta personala Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea infractiunilor precizate mai sus, daca au implinit varsta de 18 ani. Calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de presedinte de parlament, de demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de raspundere penala in fata Curtii si nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitatile sau regulile de procedura speciale care insotesc calitatea oficiala a unei persoane nu impiedica Curtea sa isi exercite competenta fata de persoana in cauza. Raspunderea penala a persoanelor fizice, este o raspundere individuala. Nu se admite raspunderea colectiva a acestora. Comandantii militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund penal in fata Curtii si pentru crimele comise de catre fortele plasate sub comanda si controlul lor efectiv. Sesizarea Curtii Curtea devine competenta sa judece persoanele fizice care au comis crime impotriva unui stat- parte la Statut in urmatoarele situatii: prin sesizarea Procurorului de catre un stat-parte; prin sesizarea Procurorului de catre Consiliul de Securitate al ONU; prin deschiderea, din oficiu, de catre Procuror, a unei anchete in legatura cu comiterea unei infractiuni. Conditii de admisibilitate a unei cauze O cauza nu este considerata admisibila de catre Curte, atunci cand: a) Crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat competent in cauza, mai putin atunci cand acest stat nu a dorit sau a fost incapabil sa efectueze ancheta. b) Persoana vizata a fost deja judecata pentru faptele care fac obiectul plangerii; conform principiului "non bis in idem" nimeni nu poate fi judecat de catre Curte sau de catre alta instanta pentru crime pentru care a fost deja condamnat sau achitat deja de catre Curte. c) Cauza nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de catre Curte. Dreptul aplicabil Curtea, in judecarea cauzelor, aplica prevederile Statutului, Conventiile de la Geneva privind dreptul umanitar, alte conventii si cutume internationale. De asemenea, sunt aplicabile cauzelor, principiile generale ale dreptului penal: legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), neretroactivitatea legii penale, responsabilitatea penala individuala. Cauze care inlatura responsabilitatea penala Acestea sunt: bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei; starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei; legitima aparare; constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii fizice; comiterea crimei de catre alte persoane; alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curtii. Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de competenta Curtii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu intentie si in cunostinta de cauza. Eroarea de fapt si eroarea de drept nu inlatura raspunderea penala. De asemenea, nu il exonereaza de raspundere pe autorul faptei ordinul unui superior, militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul in care persoana in cauza nu a realizat ca ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curtii, ordinul de a comite un genocid sau o crima impotriva umanitatii este evident ilegal. Crimele care sunt de competenta Curtii sunt imprescriptibile. Structura Curtii Curtea se compune din: o camera preliminara, o camera de prima instanta si o camera de apel, un oficiu al Procuraturii si Grefa. Curtea are in componenta 18 judecatori, alesi dintre cei mai reputati specialisti in domeniu, avand cetatenia statelor- parti la Statut, dar nu mai mult de un reprezentant al unui stat. Judecatorii au un mandat de 9 ani si nu pot fi realesi. Curtea este condusa de Presedinte. Curtea beneficiaza pe teritoriul statelor-parti la Statut de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunii sale. Judecatorii, Procurorul, procurorii adjuncti si Grefierul beneficiaza, in exercitarea atributiilor lor, de privilegiile si imunitatile acordate sefilor misiunilor diplomatice. Dupa expirarea mandatului, ei continua sa beneficieze de imunitate impotriva oricarei proceduri legale in legatura cu declaratiile date sau actele realizate in exercitarea functiilor lor oficiale. Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa. Procedura in fata Curtii Procedura comporta mai multe etape: - sesizarea procurorului; - procedura in fata Camerei preliminare; - procedura in fata autoritatilor statului national; - procedura in fata Camerei de prima instanta; - pronuntarea sentintei; - procedura in fata Camerei de apel. Procurorul, poate sa solicite arestarea persoanei, masura pe care o dispune Camera preliminara pe baza convingerii ca sunt motive rezonabile de a crede ca pesoana in cauza a comis crima si ca arestarea este necesara pentru a garanta prezenta acesteia in fata instantei, impiedicarea obstructionarii anchetei, precum si a comiterii unei alte crime. Statul parte care primeste cererea de arestare trebuie sa ia imediat masuri pentru punerea in executare a cererii, conform propriei legislatii si Statutului Curtii. Persoana arestata este imediat deferita autoritatii judiciare competente a statului de detentie, care verifica daca mandatul de arestare a vizat intr-adevar acea persoana, daca procedura de arestare a fost respectata si daca au fost respectate drepturile persoanei in cauza. Persoana arestata are dreptul de a cere punerea in libertate provizorie, cererea fiind examinata de autoritatea competenta a statului de detentie, decizia finala apartinand insa Camerei preliminare. Persoanele supuse anchetei au urmatoarele drepturi: nu pot fi obligate sa depuna marturie impotriva lor insesi sau sa se declare vinovate; nu pot fi supuse nici unei forme de constrangere sau amenintare si nici torturii sau vreunui tratament crud, inuman sau dregradant; beneficiaza gratuit de interpret, atunci cand este necesar; nu pot fi arestate sau retinute in mod arbitrar. Atunci cand este suspectata de comiterea unei crime, persoana care urmeaza sa fie interogata are urmatoarele drepturi: de a fi informata inaintea interogatoriului ca exista motive pentru a o suspecta de comiterea crimei; de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat in considerare pentru a determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate; de a fi asistata de un aparator ales sau, in cazul in care nu are un astfel de aparator, de un aparator din oficiu, in mod gratuit; de a fi interogata in prezenta aparatorului sau. Procesul are loc la sediul Curtii, in prezenta acuzatului. Procesul se defasoara potrivit principiului publicitatii si al contradictorialitatii dezbaterilor. Singura exceptie de la principiul publicitatii o constituie cazul in care Camerele Curtii, pentru a proteja victimele, martorii sau un acuzat, dispune ca o anumita parte a procedurii sa se desfasoare cu usile inchise. Curtea poate indica, atunci cand este cazul, reparatiile pe care cel condamnat este obligat sa le acorde victimelor sau urmasilor acestora. Curtea poate pronunta impotriva unei persoane declarata vinovata o sentinta de condamnare de pana la 30 de ani de inchisoare, iar pentru crime de extrema gravitate, detentie pe viata. Pedeapsa inchisorii poate sa se cumuleze cu obligarea la plata unei amenzi, precum si cu confiscarea profiturilor si bunurilor castigate direct sau indirect prin crima, fara a prejudicia insa drepturile tertilor de buna- credinta. Prin decizia Adunarii Statelor-parti, a fost creat, un fond pentru ajutorarea victimelor, in care se varsa si amenzile dispuse de Curte. Sentinta de condamnare pronuntata de prima instanta poate sa faca obiectul apelului. Atat condamnatul cat si Procurorul, pot face apel impotriva sentintei primei instante. Hotararea Camerei de apel se da cu votul majoritatii judecatorilor, in sedinta publica si este motivata. Executarea sentintelor de condamnare la pedeapsa cu inchisoare se realizeaza pe teritoriul statului desemnat de Curte, dintre cele care s-au declarat dispuse sa primeasca condamnati. Sentinta de condamnare este executorie pentru statele-parti, care nu o pot modifica. Adunarea statelor- parti Statele-parti la Statutul Curtii constituie Adunarea statelor, in care fiecare stat-parte dispune de un reprezentant. Printre atributiile Adunarii se numara stabilirea bugetului Curtii, emiterea de recomandari catre Comisia preparatoare, modificarea numarului de judecatori ai Curtii, verificarea rapoartelor de activitate ale Biroului Adunarii si examinarea situatiilor in care un stat-parte nu coopereaza cu Curtea. Adunarea dispune de un Birou, compus dintr-un presedinte si din 18 membri, alesi pentru 3 ani, avand posibilitatea crearii altor organe subsidiare considerate necesare. Presedintele Curtii, Procurorul si Grefierul participa la reuniunile Adunarii si ale Biroului. Nu sunt admise rezerve la Statutul Curtii.