Constantele statului. Constantele dreptului

Constantele statului. Constantele dreptului

Constantele statului

Intrucat nu exista un consens in ceea ce priveste definitia statului, numerosi autori in materie de teorie a statului si dreptului formuleaza nu atat "definitii" in intelesul clasic al termenului cat insista pe elementele sau trasaturile definitorii, caracteristice ale statului care, asa ca si in cazul dreptului, au fost exprimate prin termenul generic de "constante" sau "permanente" ale statului adica, trasaturi de maxima perenitate, de stabilitate in existenta si evolutia istorica a fenomenului "stat".

Asemenea constante sunt identificate in ambele acceptiuni ale notiunii de stat:

a) Constantele statului in sensul istorico-geografic sunt considerate a fi: teritoriul, populatia (natiunea) si puterea publica.

Teritoriul - conditie naturala de existenta a unei populatii - este o constanta definitorie a statului, fie si numai pentru faptul ca nu a fost si nu este de conceput un stat fara un teritoriu propriu.

Sub aspect politico-juridic, prin teritoriu se intelege nu numai spatiul terestru, ci si intinderile de apa, inclusiv apele teritoriale, subsolul si spatiul aerian cuprins in limitele unor granite (frontiere) inauntrul carora statul isi exercita puterea suverana.

Din punct de vedere economic, teritoriul constituie sursa de existenta a acelei populatii. Mediul geografic, calitatile solului, continutul in zacaminte minerale al subsolului, mediul ambiant in general, au reprezentat factori importanti in stabilirea populatiei pe un anumit teritoriu si renuntarea la nomadism. Clima si relieful si-au pus, de asemenea, amprenta pe specificul modului de trai si al obiceiurilor, traditiilor, spiritualitatii popoarelor.

La randul lor, toate aceste elemente ce dau contur notiunii de teritoriu se reflecta mai mult sau mai putin si asupra organizarii statale si cultural-spirituale ale popoarelor respective, conferindu-le un anumit specific national.

Populatia - reprezinta un alt element de constanta a statului, in sens istorico-geografic, desemnand factorul uman atat sub aspectul totalitatii membrilor acelei comunitati statale, cat si ale raporturilor economice, politice, cultural-spirituale, etnice etc., care stau la baza comunitatii respective. Categoriile de "societate", "popor" si "natiune" exprima, in limbajul stiintelor socio-umaniste, principalele forme de comunitate umana, in succesiunea lor istorica, proprii organizarii statale. Cele trei concepte sau categorii au continuturi determinate. Astfel, "societatea" este termenul cel mai larg desemnand populatia sub aspectul ei relational si institutionalizat de pe un anumit teritoriu; prin "popor" se intelege o comunitate umana anterioara natiunii, caracterizata printr-o comunitate si continuitate de limba, de viata si activitate materiala, de etnicitate, factura psihica si de cultura; "natiunea" desemneaza comunitatea umana moderna si contemporana in care trasaturile specifice formei de comunitate umana anterioare se ridica la un nivel calitativ mai inalt avand ca suport spiritual constiinta nationala de sine, iar ca suport material - comunitatea de viata economica bazata pe economia de piata.

Puterea publica - este acea constanta a definirii statului prin care se exprima in mod concentrat esenta statului insusi, adica organizarea politica a puterii care cuprinde intreaga populatie existenta pe un anumit teritoriu si care poate aplica la nevoie (in cazul nerespectarii normelor pe care le instituie) constrangerea. Ca expresie a unei asemenea organizari politice, puterea publica imbraca forma institutionalizata a unor organisme ale puterii. In acceptiunea sa moderna si contemporana, puterea publica ne apare ca o structura de organizare a puterii intr-un sistem conex a trei categorii fundamentale de organe sau institutii fundamentale: legislative, executive si judecatoresti. Puterea publica nu este altceva, in ultima instanta, decat expresia acestui macro-sistem de organe ale puterii politice a caror ratiune de a fi consta in a legifera, a administra si a infaptui legalitatea in viata si activitatea sociala. In acest context si notiunea de "organ" sau "organe" ale statului - termeni cu o larga utilizare in sfera stiintelor juridice - comporta cateva precizari ale sensului sau acceptiunii lor. Astfel prin organ al statului sau de stat se intelege o structura organizata, o institutie constituita si investita prin lege cu anumite atributii sau functii, cu anumite competente in exercitarea carora poate emite acte sau dispozitii cu caracter obligatoriu, susceptibile de a fi aduse la indeplinire, la nevoie, prin constrangere.

De exemplu, sunt in acest sens "organe" ale statului: Institutiile puterii legislative (Senatul, Camera Deputatilor, comisiile acestora), Guvernul, ministerele, autoritatile locale, organele judecatoresti s.a. Intr-un alt sens, notiunea de "organ de stat" desemneaza grupuri de persoane sau anumite persoane investite, in baza legilor, cu competente care le confera posibilitatea de a emite acte, dispozitii sau decizii cu caracter obligatoriu, a caror respectare este garantata prin forta de constrangere. In aceasta categorie sunt cuprinsi, de exemplu, senatorii, deputatii, comisiile parlamentare, presedintele de republica, ministrii, primarii, prefectii, judecatorii, procurorii, ofiterii etc.

b) Constantele statului in sensul politico-juridic . In sensul politico-juridic constantele statului pot fi urmarite, la randul lor, pe mai multe planuri, completand sau intregind trasaturile sau constantele istorico-geografice, oferind astfel un ansamblu mai relevant de elemente definitorii ale fenomenului "stat". Intre aceste constante politico-juridice mai importante sunt :

- Constituirea si exercitarea puterii, a autoritatii ca "putere" sau "autoritate publica", ca putere oficiala, institutionalizata si exercitata asupra intregii populatii din teritoriu ;

- Constituirea si functionarea organelor statului pe principiul "separatiei puterilor". (Aceasta, in toate statele moderne si contemporane democratice, indiferent de varietatea modalitatilor si formelor concret-istorice in care este aplicat acest principiu) ;

- Formele de guvernamant de baza ale tuturor statelor se concentreaza, in ultima instanta, in jurul a doua categorii: forma de guvernamant republicana sau forma de guvernamant monarhica ;

- In toate categoriile sau formele de organizare statala, structura fundamentala a organelor statului cuprinde cele trei categorii de organe: legislative, executive (administrative) si judecatoresti - indiferent de particularitatile modului si formelor lor de constituire si functionare ;

- Constantele politico-juridice ale statului pot fi identificate si in aparatul conceptual logic si in cel al unei terminologii prin care se exprima un continut asemanator sau identic. De exemplu, expresii sau categorii cum sunt: sistem electoral, parlament, deputat, senator, guvern, ministru, lege, impozit etc. exprima, indiferent de limba nationala in care sunt formulate, acelasi continut, avand aproximativ acelasi inteles.

Constantele dreptului[2]

Dificultatea formularii unei definitii complete sau general-acceptate a dreptului a determinat pe unii autori sa insiste nu atat pe elaborarea unor definitii clasice - in intelesul propriu al termenului - ci, sa identifice si sa stabileasca elementele sau trasaturile definitorii ale acestuia. Dintr-o asemenea perspectiva aceste trasaturi sau elemente au fost denumite prin termenul generic de "constante" sau "permanente" ale dreptului si exprima, in esenta, ceea ce este mereu, intotdeauna, permanent prezent in existenta si evolutia fenomenului juridic.

Aceste permanente nu sunt doar niste identitati juridice (norme, institutii, legislatii etc.) identice pentru toate statele sau toate etapele istorice de evolutie a dreptului. Ceea ce exista insa si poate fi exprimat prin notiunea de constante sau permanente sunt cateva elemente sau trasaturi esentialmente comune ale dreptului indiferent de continutul si forma concret-nationala, geografica sau istorica a acestuia.

In functie de criteriile diferite avute in vedere, asemenea constante (permanente) ale dreptului au fost identificate de diferiti autori in mai multe planuri ale existentei si evolutiei istorice a dreptului, astfel:.

a)      in planul sau sfera continutului normelor juridice exista asemenea constante.

De exemplu, orice norma juridica, indiferent de epoca istorica sau sistemul national - concret in care a fost elaborata are cateva trasaturi de esenta comune si anume:

in primul rand, reflecta, exprima existenta unui raport juridic reglementat a se desfasura intre

anumite subiecte, ca avand un anumit continut (drepturi si obligatii) si referitor la un anumit obiect al acelui raport sau relatii;

in al doilea rand, reflecta existenta unei raspunderi juridice, indiferent de continutul sau forma concreta a acesteia, raspundere care antreneaza de regula existenta si aplicarea unei sanctiuni de catre factorii autoritatii publice.

b) in planul sau sfera asa-numitului "dat" al dreptului sunt, de asemenea, identificabile o serie de constante ale dreptului. Prin "dat" sau "date" ale dreptului unii autori inteleg realitatile date, adica ansamblul unor premise si conditii care, dincolo de variabilitatea lor concret istorica se manifesta ca permanente sau constante ale dreptului, indiferent de diversitatea sistemelor concrete ale acestuia. Asemenea "date" si, prin urmare, constante ale dreptului sunt considerate a fi in principal :

- relatiile sociale : Aceasta deoarece, indiferent de continutul si forma lor concreta (relatii de natura economica, politica, familiala etc.), indiferent de epocile istorice sau situatia geografica, de specificul national, cultural etc., relatiile sociale intelese in ansamblul marii lor diversitati, au constituit si constituie un dat fundamental al dreptului, o constanta a sa deoarece, normele juridice au reglementat si reglementeaza oriunde si oricand relatii sau raporturi sociale dintre subiectii umani ;

- omul - ca fiinta bio-psiho-sociala - ca subiect al relatiei sociale reglementata prin drept constituie un al doilea "dat" al dreptului. Aceasta deoarece relatiile sociale reglementate de drept sunt intotdeauna raporturi interumane, omul fiind purtatorul, subiectul acestor relatii indiferent de determinarile existentei sale social-istorice concrete;

- legitatile obiective ale existentei sunt considerate ca un al treilea "dat" al dreptului in sensul ca legile juridice - ca legi subiective - nu pot face abstractie si nu pot contraveni legitatilor obiective ale naturii, legitati independente de vointa sau dorinta legiuitorului, a oamenilor in general. Numai in masura in care exista o justa corelatie a legilor juridice cu legitatile obiective ale existentei dreptul are sansa de a contribui la evolutia fireasca, progresista a acelei societati.

c) in planul aparatului logic-conceptual, in limbajul juridic perpetuat de-a lungul istoriei diferitelor sisteme de drept. Astfel sunt conceptele sau notiunile: lege, raport juridic, pedeapsa, inchisoare, contract, familie, obligatie, drept, stat etc. au avut de-a lungul mileniilor si pana astazi relativ aceeasi semnificatie informationala, acelasi inteles. In acelasi timp si unele principii generale ale dreptului pot fi considerate "constante" ale acestuia.