RASPUNDEREA PENALA A PERSOANEI JURIDICE POTRIVIT LEGII NR.278/2006

RASPUNDEREA PENALA A PERSOANEI JURIDICE POTRIVIT LEGII NR.278/2006

I. Consideratii introductive

Potrivit art. 19¹ C.pen., persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala.

Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni"

Asa dupa cum se poate observa, noua lege consacra un model de raspundere penala directa, in care persoana juridica raspunde pentru fapta proprie, si nu pentru fapta altei persoane[1]. Acest tip de reglementare - intalnit si in dreptul olandez, belgian etc. - reprezinta, in opinia noastra, o alegere fericita a legiuitorului, caci sistemului nostru de drept penal ii este straina institutia raspunderii pentru fapta altuia.

Pentru a ajunge la o deslusire cat mai deplina a sensului reglementarii, trebuie sa analizam cateva aspecte esentiale: sfera persoanelor juridice care raspund din punct de vedere penal; sfera infractiunilor susceptibile a fi comise de o persoana juridica; persoanele fizice care pot angaja penal persoana juridica; elementul material al infractiunii comise de persoana juridica; elementul subiectiv in cazul persoanei juridice; cumulul de raspundere intre persoanele fizice si persoana juridica; sanctiunile aplicabile persoanei juridice; inlaturarea raspunderii penale in cazul persoanei juridice; aspecte procedurale. Ne vom opri pe rand asupra fiecaruia dintre elementele enuntate, incercand sa aducem cateva precizari de ordin teoretic si practic.

II. Persoanele juridice care pot raspunde penal

Asa cum rezulta din textul art. 19¹ C.pen., raspunderea penala poate fi angajata doar in sarcina unei persoane juridice, adica a unei entitati careia legea civila ii recunoaste aceasta personalitate. Spre deosebire de art.5 din Codul penal belgian, care asimileaza persoanei juridice si unele entitati lipsite de personalitate juridica potrivit legii civile - asociatiile in participatie, societatile civile, societatile comerciale in curs de formare etc. - legea noastra nu contine o astfel de dispozitie. Pe cale de consecinta, o entitate careia nu ii este recunoscuta personalitatea juridica - spre exemplu, o societate civila sau o asociere in participatie - nu poate fi subiect activ al unei infractiuni. Tot astfel, o persoana juridica in curs de formare, desi dispune de o anumita capacitate, limitata la ceea ce este necesar pentru constituire, nu poate intra sub incidenta legii penale atata timp cat nu si-a dobandit personalitatea juridica.

O problema care trebuie solutionata in acest context este clarificarea efectelor pe care le va avea o cauza de nulitate intervenita in procedura de constituire a persoanei juridice dar descoperita abia dupa savarsirea infractiunii, in privinta raspunderii penale a entitatii respective. Credem ca eventuala constatare a nulitatii procedurii de constituire nu va avea nici o influenta asupra raspunderii penale pentru faptele comise anterior acestei constatari. In acest sens, art.58 din Legea nr.31/1990 prevede, prin derogare de la regimul de drept comun, ca efectele nulitatii societatii comerciale nu opereaza retroactiv . Un argument in plus il constituie faptul ca persoana juridica raspunde penal si atunci cand ea a fost constituita in scopul comiterii de infractiuni (art. 71² C.pen. prevede ca in acest caz se aplica si pedeapsa complementara a dizolvarii), in conditiile in care, potrivit art.56 lit.e) din Legea nr.31/1990, existenta unui obiect de activitate ilicit reprezinta o cauza de nulitate a unei societati comerciale.

Legiuitorul nu a dorit insa sa includa in sfera subiectilor raspunderii penale toate entitatile dotate cu personalitate juridica, instituind in art. 19¹ C.pen. o serie de exceptari.

O prima exceptie priveste Statul ca persoana juridica, exceptie intalnita in marea majoritate a sistemelor de drept din Europa continentala (Franta, Belgia, Olanda, Finlanda etc.) . Asadar, Statul beneficiaza de o imunitate de jurisdictie penala generala si absoluta, neputand fi angajata raspunderea acestuia nici in cazul faptelor comise in exercitarea autoritatii de stat, dar nici in cazul acelor fapte care s-ar savarsi in exercitarea unor activitati ce tin de domeniul privat al statului.

O a doua categorie de persoane juridice exceptate o constituie autoritatile publice si institutiile publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.

Spre deosebire de reglementarea continuta de Noul cod penal, care excepta toate institutiile publice si care ridica serioase probleme de constitutionalitate in raport de principiul egalitatii in fata legii, actuala reglementare restrange sfera persoanelor exceptate, evitand astfel, in mare parte, obiectiile formulate la adresa noului cod. Se impun insa doua observatii in legatura cu aceasta dispozitie.

In primul rand, sfera persoanelor juridice ramase in afara domeniului de incidenta al raspunderii penale este considerabil mai larga decat in cazul altor legislatii. Asa de pilda, in Franta si Olanda, sunt exceptate doar unele dintre infractiunile comise de colectivitatile teritoriale, in Belgia exceptarea priveste toate colectivitatile teritoriale, dar nu orice institutie publica ce poate exercita si prerogative de autoritate.

Pe de alta parte, criteriul avut in vedere pentru delimitarea sferei institutiilor publice exceptate este unul mai putin intalnit in practica altor state. De regula, se are in vedere natura activitatii in cadrul careia s-a comis infractiunea si nu natura altor activitati pe care persoana juridica le poate desfasura, fara legatura cu infractiunea savarsita. Legiuitorul nostru a ales insa drept criteriu aptitudinea persoanei juridice in cauza de realiza si activitati ce nu pot face obiectul domeniului privat. Asadar, o singura astfel de activitate figurand printre prerogativele institutiei publice este suficienta pentru a atrage imunitatea penala generala a persoanei juridice respective.

Pornind de la acest criteriu, trebuie sa ne intrebam daca reglementarea este conforma cu principiul constitutional al egalitatii in fata legii. Problema apare datorita faptului ca aceeasi infractiune, comisa in exercitarea aceleiasi activitati, ar avea un regim diferit in functie de ce alte activitati mai poate desfasura persoana juridica autoare. Spre exemplu, se comite o infractiune de fals intelectual de catre Banca Nationala a Romaniei , respectiv o infractiune de fals intelectual de catre o banca comerciala. In primul caz raspunderea penala va fi exclusa, in vreme ce banca privata va raspunde pentru fapta comisa.

In ceea ce ne priveste, apreciem ca acest criteriu ales de legiuitor - posibilitatea exercitarii unor atributii ce exced domeniului privat - poate justifica diferenta de tratament, fara a intra in contradictie cu principiul constitutional al egalitatii in fata legii. In sustinerea solutiei avansate se poate invoca argumentul ca aceeasi imprejurare - exercitarea unor atributii de autoritate - este adeseori folosit pentru a fundamenta imunitatea penala generala a statului ca persoana juridica . In acelasi timp, dreptul comparat furnizeaza exemple in care criterii mult mai putin convingatoare alese de legiuitori pentru a justifica imunitatea penala a unor persoane juridice de drept public au fost considerate de catre instantele de control constitutional ca fiind compatibile cu principiul egalitatii in fata legii. Asa de pilda, legiuitorul belgian a inteles sa excepteze din sfera raspunderii penale acele persoane juridice care dispun de organe de conducere alese in mod direct, pe baza regulilor democratice . Acest criteriu, criticat vehement de doctrina , a fost considerat suficient de catre Curtea de Arbitraj (instanta belgiana de control constitutional, n.ns) pentru a constitui o justificare obiectiva a diferentei de tratament . Cu toate acestea, asa cum am mai aratat , ar fi fost preferabila o formulare de genul "institutiile publice nu raspund penal pentru infractiunile savarsite in exercitarea unor activitati care nu pot desfasurate de persoane fizice sau de persoane juridice de drept privat".

Revenind la textul analizat, vor beneficia asadar de imunitate penala toate autoritatile publice reglementate de Constitutie sau de alte acte normative - Parlamentul, Guvernul, Curtea Constitutionala, instantele judecatoresti, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii etc. In cazul institutiilor publice insa, organul judiciar va trebui sa analizeze nu doar activitatea care a ocazionat comiterea infractiunii, pentru a vedea daca aceasta poate sau nu sa faca obiectul domeniului privat, ci intreaga sfera a atributiilor conferite entitatii respective prin actul de infiintare (lege, hotarare de Guvern etc.), spre a verifica astfel daca printre acestea figureaza cel putin o activitate care iese din sfera domeniului privat. Prin activitate care nu poate face obiectul domeniului privat urmeaza a se intelege, in opinia noastra, o activitate care, potrivit legii, nu este susceptibila a fi exercitata de o persoana fizica sau de o persoana juridica de drept privat.

Pe aceasta baza, vor raspunde penal universitatile de stat, majoritatea institutiilor sanitare de stat, centrele de plasament pentru minori etc. In schimb, raman in afara domeniului de incidenta al raspunderii penale Banca Nationala, penitenciarele, centrele de reeducare, unitatile militare, dar si unele institutii sanitare (spre exemplu, Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici"[13]), Institutul National de Expertize Criminalistice, Institutul National al Magistraturii etc.

Vor raspunde insa penal toate persoanele juridice de drept privat, indiferent de forma juridica pe care o imbraca - societati comerciale, societati agricole, asociatii, fundatii etc.

O categorie aparte de persoane juridice o formeaza regiile autonome, avand in vedere natura juridica mixta, de drept public si de drept privat a acestora[14]. In opinia noastra, aceste persoane juridice, in pofida faptului ca sunt in general considerate ca fiind persoane juridice de drept public, nu pot fi asimilate autoritatilor sau institutiilor publice, astfel ca, indiferent de natura activitatilor pe care le desfasoara, ele vor raspunde penal. In acest sens este de evidentiat si prevederea din art.136 alin.4 din Constitutie care mentioneaza in mod distinct institutiile publice si regiile autonome, neputand fi pus semnul echivalentei intre ele. Dealtfel, in ultimii ani numarul regiilor autonome a cunoscut o continua diminuare, in prezent ramanand doar cateva regii autonome la nivel national (Regia autonoma "Monitorul Oficial", Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", Regia Autonoma "Monetaria Statului" etc.) si mai multe regii autonome de interes local (in special in domeniul transportului urban de calatori, apa-canal, termoficare etc.).

III. Infractiunile ce pot fi savarsite de o persoana juridica

Sub aspectul sferei infractiunilor susceptibile a fi comise de o persoana juridica, Legea 278 difera in mod fundamental de modelul consacrat de legiuitor in art.45 al Noului Cod penal. Daca in 2004 legiuitorul a optat pentru o raspundere speciala, preluata din varianta initiala a Codului penal francez - la care insa legiuitorul francez a renuntat chiar inainte de adoptarea Legii 301/2004 de catre Parlamentul roman - in 2006 legiuitorul si-a manifestat preferinta pentru sistemul raspunderii generale.

Acest din urma sistem presupune ca o persoana juridica poate, in principiu, sa comita orice infractiune[15], indiferent de natura acesteia, urmand a se stabili in fiecare caz in parte daca sunt indeplinite conditiile pentru a angaja raspunderea entitatii colective. Desigur, exista anumite infractiuni care, in considerarea naturii lor, se dovedesc incompatibile cu savarsirea, in calitate de autor, de catre o persoana juridica (evadare, dezertare, bigamie, infractiuni comise de functionari etc.). Nimic nu impiedica insa participarea unei persoane juridice, in calitate de instigator sau complice, la comiterea unei asemenea fapte. Spre exemplu, o persoana juridica ce isi desfasoara activitatea in domeniul audio-vizualului, instiga militarii unei unitati sa dezerteze, sau o persoana juridica faciliteaza incheierea de noi casatorii de catre persoane deja casatorite, furnizandu-le acestora acte falsificate din care rezulta incetarea casatoriei anterioare.

Asadar, in principiu, odata cu intrarea in vigoare a Legii 278, persoanele juridice pot raspunde pentru orice infractiune reglementata de Codul penal sau de legislatia speciala, indiferent de forma de vinovatie ce caracterizeaza aceasta fapta. Calitatea in care a actionat persoana juridica urmeaza a se stabili pe baza imprejurarilor concrete, avand in vedere si natura infractiunii.

IV. Persoanele fizice care pot angaja penal persoana juridica

Si sub acest aspect modelul de raspundere introdus prin legea nr.278 se indeparteaza, in mod fericit, de reglementarea consacrata de noul cod penal. Daca, potrivit art.45 din noul cod penal, infractiunea imputabila persoanei juridice trebuia sa fi fost comisa de un organ sau reprezentant al acesteia, art. 19¹ C.pen., introdus prin Legea nr.278, urmand modelul reglementarii belgiene, nu mai contine nici o precizare in acest sens. Evitand sa individualizeze persoanele fizice sau organele prin intermediul carora raspunderea penala a persoanei juridice ar putea fi angajata, legiuitorul a evitat limitarea sferei acestor persoane si, implicit, oferirea de posibilitati de a eluda raspunderea penala prin incredintarea formala de catre persoana juridica a unor atributii de decizie altor persoane decat cele expres prevazute de lege. Spre exemplu, daca raspunderea persoanei juridice nu ar putea fi antrenata decat prin interventia formala a unui organ, aceasta raspundere ar putea fi usor eludata prin evitarea interventiei organului vizat sau prin neadoptarea deciziei in forma ceruta de lege . Ca atare, pot fi imputate persoanei juridice actele comise de organe, reprezentanti, mandatari, prepusi sau chiar persoane care, formal, nu lucreaza pentru persoana juridica, dar care in fapt actioneaza sub autoritatea acesteia , ori de a caror actiune persoana juridica a beneficiat.

Nu trebuie inteles insa de aici ca o societate raspunde pentru orice infractiune comisa de o persoana care are legatura cu ea, cum ar fi de pilda infractiunile savarsite de salariati care doar au profitat de cadrul juridic sau material oferit de societate, pentru a comite infractiuni in interes personal[18]. Cu atat mai mult, nu se poate pune problema raspunderii penale a persoanei juridice in cazul in care prepusul sau comite o infractiune indreptata chiar impotriva acesteia, in acest caz societatea fiind persoana vatamata prin infractiune.

Asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, acest model de reglementare nu conditioneaza angajarea raspunderii penale a persoanei juridice de identificarea persoanei fizice implicate in comiterea aceleiasi infractiuni.

V. Elementul material al infractiunii comise de persoana juridica

Asa cum aratam la inceputul studiului de fata, modelul de raspundere penala consacrat de Legea nr.278 este un model de raspundere directa, in care persoana juridica raspunde pentru o fapta proprie. Aceasta inseamna ca toate elementele infractiunii, atat elementul material cat si elementul subiectiv trebuie sa fie constatate cu privire la persoana juridica, separat de eventuala lor constatare in cazul unei persoane fizice.

In ceea ce priveste elementul material, legiuitorul a consacrat trei criterii pe baza carora o infractiune poate fi atribuita unei persoane juridice. Potrivit art.19¹ C.pen., persoanele juridice raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice. In aparenta, textul poate sugera ca ar fi vorba de trei ipoteze distincte in care o infractiune este imputata unei persoane juridice: a) savarsirea in realizarea obiectului de activitate; b) savarsirea in interesul persoanei juridice; c) savarsirea in numele persoanei juridice.

In cazul primei categorii de infractiuni - cele savarsite in realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice - legiuitorul nostru nu a preluat din reglementarea belgiana si precizarea ca legatura cu obiectul social trebuie sa fie intrinseca[19]. Cu toate acestea, suntem de parere ca textul va trebui interpretat in acest sens, anume ca infractiunea trebuie sa se afle in stransa legatura cu realizarea obiectului de activitate. Cu alte cuvinte, este vorba despre fapte care se leaga de politica generala a persoanei juridice ori de activitatile principale menite sa duca la realizarea obiectului social, si nu de fapte care au fost doar ocazionate de activitati legate indirect de acest obiect. Astfel, se vor include aici: infractiunile privind concurenta, infractiuni privind regimul unor activitati economice, infractiuni privind protectia mediului, infractiunile privind protectia muncii etc.

In categoria infractiunilor comise in interesul persoanei juridice se vor regasi infractiuni ce exced cadrului activitatilor legate de realizarea obiectului de activitate, dar care sunt susceptibile sa aduca un beneficiu persoanei juridice. Beneficiul trebuie inteles aici atat ca obtinerea unui profit cat si ca evitare a unei pierderi. Nu trebuie sa se traga, pornind de aici, concluzia ca aceasta categorie ar cuprinde doar infractiuni contra patrimoniului. Dimpotriva, vom regasi printre faptele savarsite in interesul persoanei juridice o sfera foarte larga de infractiuni, de la cele de coruptie - spre exemplu, o dare de mita pentru a obtine un contract avantajos - pana la infractiuni contra vietii - de pilda, uciderea unei persoane care, prin pozitia sa, este importanta pentru o intreprindere concurenta, ori care era pe punctul de a lua anumite masuri defavorabile persoanei juridice (spre exemplu, urma sa depuna un raport de constatare care ar fi dus la aplicarea unei sanctiuni contraventionale importante). Tot astfel, in cazul unei persoane juridice care exploateaza un local de noapte si care impune sau permite angajatelor practicarea prostitutiei, se va retine infractiunea de proxenetism comisa in interesul societatii, caci aceasta obtine un profit din respectiva activitate.

In fine, infractiunile comise in numele persoanei juridice, sunt infractiuni care nu se leaga nemijlocit de obiectul de activitate al persoanei juridice si nici nu sunt de natura a aduce un beneficiu acesteia, dar se comit in procesul organizarii activitatii si functionarii persoanei juridice. Spre exemplu, o infractiune de abuz in serviciu constand in refuzul angajarii, datorita etniei acesteia, a unei persoane care a castigat concursul, nu va aduce nici un profit persoanei juridice, dar este comisa de functionarul in cauza in numele ei.

Se observa cu usurinta faptul ca, in realitate, cele trei categorii de infractiuni se intrepatrund[20]. Spre exemplu, fapta de a nu lua masurile necesare pentru asigurarea efectuarii reviziilor tehnice ale autovehiculelor din dotarea unei societati de transport poate fi considerata atat ca legata de realizarea obiectului de activitate, cat si ca fiind comisa in interesul persoanei juridice, aceasta evitand unele cheltuieli legate de intretinerea mijloacelor de transport. In practica este uneori dificil de delimitat in mod precis sfera infractiunilor legate nemijlocit de activitatea persoanei juridice, astfel ca mentionarea expresa a celor trei categorii de infractiuni este justificata de preocuparea legiuitorului de a nu-i oferi acesteia posibilitatea eludarii raspunderii penale in cazul infractiunilor legate intr-o maniera sau alta de activitatea sa. Asa fiind, pentru a imputa din punct de vedere obiectiv actul material persoanei juridice este suficient sa se constate ca infractiunea comisa se incadreaza in cel putin una din cele trei categorii.

VI. Elementul subiectiv in cazul persoanei juridice

Fiind un model de raspundere directa, raspunderea penala a persoanei juridice instituita de art.19¹ C.pen. impune constatarea unui element subiectiv propriu persoanei juridice, separat de elementul subiectiv ce caracterizeaza fapta unei anumite persoane fizice[21]. Necesitatea constatarii elementului subiectiv in cazul persoanei juridice este subliniata si de precizarea introdusa de legiuitor in finalul dispozitiei din alin.1 al art.19¹ C.pen., potrivit careia raspunderea persoanei juridice poate fi angajata daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala.

Asa fiind, principala dificultate priveste modalitatea concreta de determinare a elementului subiectiv in cazul persoanei juridice. Pentru aceasta se va avea in vedere in primul rand pozitia subiectiva a organelor de conducere ale entitatii colective. Astfel, infractiunea poate avea la baza fie o decizie adoptata intentionat de persoana juridica, fie o neglijenta a acesteia, neglijenta ce poate consta, spre exemplu, intr-o organizare interna deficitara, in masuri de securitate insuficiente sau in restrictii bugetare nerezonabile ce au creat conditiile comiterii infractiunii .

Cum insa raspunderea penala a persoanei juridice nu se limiteaza la infractiunile comise de organele acesteia, in cazul faptelor unor prepusi sau mandatari, este necesar ca persoana juridica sa fi avut cunostinta de intentia de a comite aceste infractiuni si sa fi consimtit ori sa fi indemnat la savarsirea lor. In cazul infractiunilor din culpa, trebuie sa se constate ca persoana juridica a avut cunostinta de riscul comiterii lor si a neglijat sa adopte masurile necesare pentru a le preveni .

Pentru proba elementului subiectiv, instanta nu este tinuta de consemnarile din procesele-verbale ale reuniunilor organelor colegiale de conducere, putand recurge la orice mijloc de proba pentru a stabili pozitia subiectiva reala a persoanei juridice. Astfel, opozitia formala a membrilor acestor organe fata de o practica ilicita nu este suficienta prin ea insasi pentru ca persoana juridica sa se afle la adapost de raspundere penala. Ar fi astfel ca, in cadrul unei societati comerciale, Consiliul de administratie sa emita o circulara atragand atentia asupra obligativitatii respectarii normelor de protectie a muncii si sa organizeze cursuri pentru personal in vederea prevenirii accidentelor. Daca se constata insa, in pofida acestor aparente, ca in societate exista o practica tolerata sau chiar incurajata de catre conducere privind nerespectarea masurilor de protectie, elementul subiectiv este realizat si raspunderea penala a persoanei juridice poate fi angajata .

Nu va putea fi insa antrenata raspunderea penala a persoanei juridice atunci cand ea s-a confruntat pe neasteptate cu o infractiune comisa de un prepus, fara ca actiunea acestuia sa fi fost consimtita sau sa se incadreze intr-o practica tolerata de societate. Sa presupunem ca, potrivit instructiunilor si practicii din intreprindere anumite reziduuri toxice rezultate din procesul de productie erau colectate la sfarsitul zilei de o cisterna care le transporta la un depozit special. Daca, intr-o zi, muncitorul care raspunde de predarea lor, dorind sa plece acasa inainte de terminarea programului renunta sa mai astepte sosirea cisternei si le deverseaza in raul din apropiere, societatea comerciala nu va raspunde penal, fiind o fapta pe care nu a prevazut-o si nici nu putea sa o prevada. Daca dimpotriva, se constata ca in trecut au mai avut loc astfel de evenimente, iar persoana juridica nu a luat nicio masura impotriva angajatului vinovat, tragerea ei la raspundere devine posibila.

In conditiile in care vinovatia persoanei juridice se analizeaza separat de vinovatia persoanei fizice care a comis actul material, trebuie sa admitem ca vinovatia celor doua persoane poate imbraca aceeasi forma sau forme diferite. Astfel ar fi posibil ca in sarcina ambelor persoane sa se retina intentia, asa cum se intampla atunci cand persoana juridica ia decizia de a comite o anumita fapta - spre exemplu, o evaziune fiscala - iar o persoana fizica din cadrul societatii, in cunostinta de cauza, pune in executare decizia. Tot astfel, s-ar putea intampla ca in cazul ambelor persoane sa se retina o culpa. De pilda, la producerea unui accident de munca soldat cu moartea unei persoane a contribuit atat greseala muncitorului care manevra un anumit utilaj, cat si cea a persoanei juridice care nu a efectuat instructajul privind regulile de manevrare si nici nu a verificat modul in care acesta este folosit de catre muncitori. Nu trebuie insa excluse nici ipotezele in care forma de vinovatie difera intre persoana fizica si persoana juridica. Spre exemplu, angajatii unei societati deversau in mod constant anumite substante poluante in apa unui rau, dar societatea, desi a dat instructiuni corecte privind locul in care aceste substante trebuiau depozitate, nu a verificat niciodata ce se intampla in realitate cu ele. In acest caz, angajatii vor raspunde pentru o infractiune intentionata, in vreme ce societatea va raspunde pentru o infractiune din culpa, in masura in care fapta este incriminata si in aceasta modalitate. In fine, este posibila retinerea unei intentii in cazul persoanei juridice si a unei culpe in cazul persoanei fizice, asa cum se intampla, de pilda, atunci cand persoana juridica ia hotararea de a comite infractiunea, iar angajatul o pune in executare in conditiile unei erori de fapt culpabile.

Asadar, forma de vinovatie retinuta in cazul persoanei juridice nu coincide in mod necesar cu vinovatia ce caracterizeaza actiunea sau inactiunea autorului material. Pentru a stabili forma de vinovatie a persoanei juridice trebuie sa ne raportam la pozitia subiectiva a organelor de conducere ale acesteia, materializata fie in adoptarea unor decizii formale, fie intr-o anumita practica sau politica a societatii in domeniul vizat.

VII. Cumulul de raspunderi intre persoana fizica si persoana juridica

Art. 19¹ alin.2 C.pen. prevede ca raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni.

Desi textul legal vorbeste de comiterea aceleiasi infractiuni, in realitate el trebuie inteles ca facand referire la comiterea aceleiasi fapte, in sens material, obiectiv. Aceasta deoarece, asa cum am mentionat deja, sub aspectul formei de vinovatie pot exista diferente intre persoana juridica si persoana fizica ce a comis nemijlocit actul material.

Asadar, solutia aleasa de legiuitorul nostru este cumulul de raspundere intre persoana juridica si persoana fizica. Dispozitia este preluata din dreptul francez, legiuitorul nostru indepartandu-se sub acest aspect de reglementarea belgiana, care limiteaza cumulul de raspunderi la domeniul infractiunilor intentionate[25].

Dispozitia citata instituie regula in materia raportului dintre raspunderea penala a persoanei fizice si cea a persoanei juridice. Pentru a circumscrie insa cat mai exact domeniul de aplicare al acestei reguli, se cer clarificate in primul rand raporturile care pot exista intre persoana juridica si persoanele fizice implicate in comiterea faptei.

Sub acest aspect, prima constatare care se impune este existenta a doua categorii de persoane fizice a caror raspundere poate fi angajata alaturi de cea a persoanei juridice. Este vorba, pe de o parte, de autorul material, iar pe de alta parte, de conducatorii persoanei juridice.

A doua constatare este legata de faptul ca relatiile care se stabilesc intre aceste persoane nu pot fi reduse la ipotezele clasice de participatie reglementate de codul penal. Aceasta nu inseamna ca nu am putea avea uneori o participatie intre persoana juridica si autorul material. Spre exemplu, persoana juridica adopta o hotarare contrara legii, iar un prepus, in cunostinta de cauza, pune in executare aceasta hotarare. In acest caz, persoana juridica actioneaza in calitate de instigator, iar prepusul in calitate de autor. Alteori insa, nu poate fi vorba de o participatie penala intre aceste persoane. De pilda, un prepus comite o ucidere din culpa prin manevrarea gresita a unui utilaj in procesul tehnologic, dar se constata ca, la randul ei, persoana juridica a neglijat sa isi instruiasca salariatii cu privire la modul lui de functionare si riscurile ce decurg din exploatarea acestuia. Ca atare, si persoana juridica va raspunde pentru o ucidere din culpa, dar fara a putea vorbi de o forma de participatie raportat la raspunderea autorului material[26].

In acelasi timp, nici raporturile dintre persoana juridica si persoanele fizice care au calitatea de organe ale acesteia, nu se rezolva pe baza regulilor participatiei, fiind vorba de doua raspunderi care functioneaza autonom.

In fine, putem identifica o participatie penala intre persoanele fizice care actioneaza in calitate de autori materiali si cele care au calitatea de conducatori ai persoanei juridice, insa numai in ipotezele in care o asemenea participatie exista intre persoana juridica si autorii materiali[27].

Pornind de la aceste constatari, trebuie sa admitem ca regula enuntata in art. 19¹ alin.2 C.pen., nu presupune intotdeauna condamnarea tuturor persoanelor mentionate. Astfel, vor fi inculpate toate persoanele implicate in comiterea faptei - persoana juridica, persoana care o conduce si autorul material - de regula atunci cand exista o participatie penala intre persoana juridica si autorul material (si, implicit, intre acesta si conducatorul persoanei juridice). In schimb, atunci cand nu exista o asemenea participatie, raspunderea penala va incumba, de obicei, doar autorului material si persoanei juridice. Astfel, in exemplul prezentat anterior - uciderea din culpa prin manevrarea gresita a utilajului - va raspunde salariatul care l-a manevrat si persoana juridica, caci in cazul persoanei fizice care are calitatea de organ al persoanei juridice nu sunt intrunite, de regula, elementele constitutive ale uciderii din culpa.

Mai mult, chiar atunci cand exista participatie intre persoana juridica si autorul material, raspunderea persoanelor fizice aflate la conducerea persoanei juridice poate fi exclusa. Asa se intampla atunci cand decizia de a comite infractiunea s-a adoptat prin vot secret si cu majoritate de voturi de catre un organ colegial al persoanei juridice. Neputandu-se stabili cine a determinat, prin votul sau, comiterea infractiunii, nu va fi posibila angajarea raspunderii niciunui membru al organului colectiv de conducere.

Intr-o asemenea ipoteza, daca autorul material nu poate fi identificat sau daca acesta beneficiaza de o cauza care exclude vinovatia, persoana juridica va fi singura condamnata. Spre exemplu, organul colegial de conducere decide prin vot secret, utilizarea unor piese de schimb reconditionate pentru intretinerea parcului auto, evitand cheltuielile ocazionate de achizitionarea unora noi. La un moment dat, datorita unei defectiuni survenite la unul dintre vehicule, are loc un accident de circulatie soldat cu moartea unei persoane. In cazul soferului, care, prin ipoteza, nu avea cunostinta de calitatea pieselor folosite la reparatie, va fi exclusa vinovatia. Membrii organului de conducere nu pot fi sanctionati penal, atata timp cat nu se poate stabili care a fost pozitia fiecaruia fata de respectiva decizie. Asadar, singura inculpata va fi persoana juridica.

De asemenea, atunci cand autorul material al infractiunii si conducatorul vinovat al persoanei juridice sunt identificati, dar nu mai pot fi urmariti, indiferent de motiv - a intervenit decesul, impacarea cu partea vatamata, beneficiaza de imunitate etc. - va raspunde doar persoana juridica.

S-ar putea discuta in acest context si despre admisibilitatea diferentierii incadrarii faptei intre persoana fizica si persoana juridica prin raportare la gradul de pericol social al faptei. Cu alte cuvinte, ar fi posibil ca in cazul persoanei juridice sa se constate, spre exemplu, ca fapta constituie infractiune, facandu-se in schimb aplicarea dispozitiilor art.18¹ C. pen. in cazul persoanei fizice? Solutia trebuie nuantata in functie de existenta sau inexistenta participatiei intre persoanele implicate. In cazul in care avem o participatie, incadrarea faptei trebuie sa fie aceeasi pentru toti participantii, persoane fizice si juridice. In schimb, atunci cand nu exista o asemenea participatie, fiind vorba de fapte distincte, diferentierea incadrarii este posibila. In consecinta, nu trebuie excluse nici ipotezele in care in sarcina persoanei juridice se retine o infractiune, iar in sarcina persoanei fizice care are calitatea de organ, o fapta prevazuta de art. 18¹ C. pen. Asa s-ar intampla, de pilda, atunci cand actuala conducere a persoanei juridice este in functie de relativ putin timp, iar infractiunea s-a comis in datorita unei organizari deficitare, mostenite, in cea mai mare parte, de la conducerea anterioara. Persoana juridica va raspunde pentru infractiunea comisa, in vreme ce conducatorul sau poate beneficia de aplicarea prevederilor art. 18¹ C. pen., in masura in care se constata ca a depus eforturi pentru a schimba aceasta politica a societatii, insa aceste eforturi nu au fost suficiente.

In conditiile in care persoana juridica raspunde pentru o fapta proprie, ea nu se poate indrepta impotriva persoanei fizice cu o actiune in regres pentru recuperarea sumei platite ca amenda penala. O solutie contrara ar incalca principiul caracterului personal al raspunderii penale, iar in ipoteza in care persoana fizica a fost si ea condamnata, ar conduce la o dubla sanctionare a acesteia, ceea ce nu poate fi acceptat.

VIII. Sanctiunile aplicabile persoanei juridice

Potrivit art.53¹ C.pen., persoanei juridice ii este aplicabila o pedeapsa principala - amenda - si mai multe pedepse complementare. Cateva precizari se impun in legatura cu fiecare dintre aceste pedepse.

A.     Pedeapsa principala - amenda

Spre deosebire de persoana fizica, in cazul persoanei juridice legiuitorul a prevazut o singura pedeapsa principala - amenda.

In reglementarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei juridice s-a instituit un paralelism aproape perfect cu dispozitiile care guverneaza regimul acestei sanctiuni in cazul persoanelor fizice. Cu toate acestea, exista si unele deosebiri intre cele doua reglementari.

La fel ca in cazul persoanei fizice, amenda aplicabila persoanei juridice cunoaste limite generale si limite speciale. Minimul general a fost stabilit la 2500 RON, iar maximul general la 2.000.000 RON. Determinarea limitelor speciale se face dupa un algoritm similar celui utilizat in cazul persoanei fizice, adica in functie de pedeapsa inchisorii prevazuta pentru fapta comisa. Astfel, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei (RON), iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei (RON). Cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10.000 lei (RON), iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei (RON).

In legatura cu acest mecanism de sanctionare pot fi formulate doua obiectii. Mai intai, prevederea a doar doua intervale de individualizare judiciara - dupa cum pedeapsa inchisorii este mai mica sau mai mare de 10 ani - nu a fost, dupa parerea noastra, cea mai fericita optiune. Aceasta deoarece, pe de o parte, plaja de individualizare judiciara devine extrem de larga, determinand astfel solutii neunitare in practica, iar pe de alta parte, unor infractiuni intre care exista o diferenta flagranta sub aspectul gradului de pericol social li se atribuie aceleasi limite speciale ale pedepsei. Spre exemplu, o vatamare corporala din culpa in forma simpla (art.184 alin.1) sau o inselaciune la masuratoare comise de persoana juridica vor avea aceleasi limite speciale ale pedepsei cu o infractiune de ucidere din culpa a doua sau mai multe persoane (art.178 alin.2 si 5) sau cu o tentativa de omor. De aceea, ar fi fost de dorit stabilirea mai multor intervale de individualizare legala, in raport de mai multe limite ale pedepsei cu inchisoarea (pana la un an, pana la 5 ani, etc.).

In acelasi timp, daca maximul special al pedepsei amenzii a fost stabilit la 900.000 lei, nu se justifica prevederea unui maxim general de 2.000.000 lei, care nu poate fi atins nici macar in caz de aplicare concomitenta a dispozitiilor referitoare la recidiva postexecutorie si concursul de infractiuni.

In privinta individualizarii pedepsei amenzii, art.72 a fost completat cu un nou alineat, devenit alin. 2, in urmatoarea formulare: la stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica se tine seama de dispozitiile partii generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala pentru persoana fizica, de gravitatea faptei savarsite si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Suntem de parere ca ar fi fost de dorit adaugarea unui criteriu de individualizare suplimentar, anume cifra de afaceri sau valoarea activului patrimonial al persoanei juridice. Pentru a-si atinge scopul, pedeapsa amenzii se leaga in mod inevitabil de acest element, caci, o amenda determinata exclusiv prin raportare la criteriile mentionate de textul citat, poate conduce fie la aplicarea unei sanctiuni derizorii, ce va incuraja persoana juridica in a continua comiterea infractiunii si a plati amenzile, fiind mai profitabil din punct de vedere economic, fie la aplicarea unei sanctiuni care ar determina inevitabil la falimentul entitatii.

Efectele circumstantelor atenuante si agravante sunt reglementate intr-o maniera similara celei intalnite in cazul persoanelor fizice. Totusi, ar fi si aici de semnalat cateva aspecte. Mai intai, modul de formulare al textului art.76 alin.4, introdus prin proiectul de lege analizat, lasa loc unor interpretari divergente. Potrivit textului, cand minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai mult de o patrime, iar atunci cand minimul special este de 5000 lei sau mai mare, se coboara sub acest minim, dar nu mai mult de o treime. Intrebarea care se pune in acest caz, este daca intentia legiuitorului a fost de a se cobori pedeapsa cel mult pana la 1/4 respectiv 1/3 din minim, sau de a se cobori cu cel mult aceste fractiuni din minim. In sprijinul primei interpretari ar pleda existenta unui mecanism similar in materia persoanelor fizice, prevazut de art.76 alin.2 C.pen. In sustinerea celei de-a doua interpretari s-ar putea aduce cel putin doua argumente: in primul rand, ar fi ilogic ca in cazul pedepselor mai mari reducerea sa fie facuta pana la 1/4 din minim, in vreme ce la pedepsele mai mici reducerea sa se faca doar pana la 1/3; in cazul pedepselor cu minimul special de 5000 lei - categorie in care intra majoritatea infractiunilor - nu ar fi posibila coborarea pedepsei pana la 1/3 din minim, caci s-ar depasi astfel minimul general al amenzii care este de 2500 lei.

In consecinta, trebuie sa admitem ca textul se refera la coborarea pedepsei sub minim, cu cel mult 1/4, respectiv 1/3 din acesta. Asa fiind, individualizarea judiciara se va face in intervalul 7500 - 10.000 lei in cazul infractiunilor din prima categorie, si respectiv in intervalul 3334 - 5000 lei pentru cele din a doua. In consecinta, in cazul retinerii de circumstante atenuante, diferenta de pedeapsa intre o infractiune de insusire a bunului gasit, rupere de sigilii ori de joc de noroc si o infractiune de sclavie sau lipsire de libertate in mod ilegal (art.189 alin.1) este de . 1666 lei. Iar diferenta de pedeapsa intre un furt simplu si un omor deosebit de grav, comis asupra mai multor persoane, savarsite si ele in prezenta circumstantelor atenuante, este de . 2500 lei. Ne este extrem de greu sa admitem ca aceste situatii ar putea fi compatibile cu principiul proportionalitatii, potrivit caruia sanctiunea prevazuta de lege si cea aplicata de instanta trebuie sa reflecte importanta valorii sociale protejate si intensitatea atingerii aduse acesteia.

Aceste limite extrem de inguste, in care instanta va trebui sa faca individualizarea judiciara in caz de retinere a unor circumstante atenuante, reprezinta consecinta nefericita a optiunii legiuitorului de a stabili doar doua limite speciale ale amenzii, dupa cum pedeapsa inchisorii este mai mica sau mai mare de 10 ani. Un motiv in plus pentru care s-ar fi impus stabilirea mai multor categorii de limite speciale ale amenzii, in raport de pedepsele cu inchisoarea prevazute de norma de incriminare, astfel incat sa se asigure necesara corelare intre pericolul social abstract si pedeapsa prevazuta in norma de incriminare.

In cazul circumstantelor agravante, mecanismul de sanctionare este similar celui consacrat pentru pedepsele cu amenda dispuse in cazul persoanei fizice, cu precizarea ca sporul aplicabil in cazul persoanei juridice este de cel mult 1/4 din maximul special[28].

Si in materia cauzelor de agravare s-a mentinut pe cat posibil un paralelism cu reglementarea existenta in cazul persoanei fizice.

In ceea ce priveste concursul de infractiuni, mecanismul de sanctionare instituit de art. 40¹ este similar cu cel prevazut de art.34 lit.c, cu precizarea ca sporul aplicabil este mai redus decat in cazul persoanelor fizice, ajungand doar pana la 1/3 din maximul special. S-a recurs la un spor mai mic decat cel aplicabil persoanei fizice in considerarea necesitatii de a realiza o crestere progresiva a sporurilor pentru urmatoarele forme de pluralitate (recidiva postcondamnatorie si cea postexecutorie). In plus, prevederea pentru persoana juridica a unui spor mai mic decat cel aplicabil persoanei fizice, desi poate starni nedumeriri, ar putea fi justificata de cuantumul mult mai ridicat al pedepsei amenzii in cazul persoanei juridice.

In legatura cu institutia recidivei, din formularea textului art.40² alin.1 ar putea rezulta la o prima analiza ca doar infractiunea de la al doilea termen ar trebui sa fie comisa cu intentie. In realitate, o interpretare corecta din punct de vedere gramatical a textului conduce, fara echivoc, la concluzia ca ambii termeni trebuie sa aiba la baza o intentie. Intr-adevar, formularea "savarseste din nou o infractiune cu intentie ." indica faptul ca si prima condamnare s-a pronuntat pentru o astfel de fapta.

Textul legii nu face insa nicio referire la dispozitiile art.38 C.pen., situatie ce poate genera interpretari diferite, mai ales in materia recidivei postexecutorii. In pofida acestei lacune, trebuie sa consideram ca exceptiile reglementate de art.38 opereaza si in cazul persoanei juridice, in masura in care sunt compatibile cu natura acesteia . Astfel, ies din domeniul de incidenta al recidivei faptele din culpa, cele amnistiate, dezincriminate sau pentru care a intervenit reabilitarea .

Ca tratament sanctionator, in cazul recidivei s-a prevazut un spor de pana la 1/2 din maximul special pentru recidiva postcondamnatorie si pana la 2/3 din maximul special pentru cea postexecutorie, reusindu-se astfel o crestere graduala a sporurilor aferente diverselor forme ale pluralitatii de infractiuni.

Evidentierea antecedentelor penale ale persoanei juridice in vederea retinerii starii de recidiva nu se realizeaza insa prin intermediul unui serviciu de cazier judiciar, ca in cazul persoanelor fizice, ci prin intermediul mentiunilor efectuate in evidentele tinute de catre organul care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organul care a inregistrat persoana juridica.

La randul ei, pluralitatea intermediara, consacrata de art.40 alin.2, cunoaste un tratament similar celui aplicabil concursului de infractiuni, la fel ca in cazul persoanei fizice. Domeniul sau de incidenta este insa mai restrans decat in cazul persoanei fizice, singura ipoteza in care putem discuta de o pluralitate intermediara in cazul persoanei juridice fiind cea in care una dintre infractiuni a fost savarsita din culpa.

Tot astfel, in cazul infractiunii continuate comise de persoana juridica mecanismul de sanctionare este identic cu cel prevazut pentru persoana fizica.

Pentru ipoteza concursului intre circumstantele agravante si cauzele de agravare, art. 80 alin.4 prevede ca in cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si concurs, pedeapsa amenzii pentru persoana juridica poate fi sporita pana la maximul general. Consideram ca formularea aleasa nu este cea mai fericita, ea fiind de natura a induce ideea ca in ipoteza respectiva pedeapsa poate fi dusa pana la maximul general fara alte restrictii. In realitate, daca ne raportam la situatia unei pedepse legale cu un maxim special de 600.000 lei (art. 71¹ alin.2), chiar in caz de aplicare concomitenta a circumstantelor agravante, infractiunii continuate, recidivei postexecutorii si concursului de infractiuni, cumuland sporurile nu se poate ajunge niciodata la maximul general. De aceea, credem ca, in realitate, textul citat vine doar sa sublinieze ideea ca maximul general nu poate fi depasit in nici un caz.

In fine, in materia individualizarii modului de executare a pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice, legiuitorul nu a prevazut nici o alternativa la executarea efectiva. Cu alte cuvinte, suspendarea conditionata a executarii pedepsei amenzii nu este aplicabila persoanei juridice, spre deosebire de reglementarea belgiana, unde acest lucru este posibil[31].

B. Pedepsele complementare

a)      dizolvarea

Este prima si cea mai grava dintre pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice. Potrivit art.71² C. pen., dizolvarea se dispune, in principal, atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul comiterii de infractiuni, sau cand obiectul sau de activitate a fost deturnat in acest scop.

In ipoteza constituirii persoanei juridice in scopul comiterii de infractiuni, aceasta se plaseaza in ilegalitate prin scopul ascuns urmarit - scopul declarat fiind intotdeauna unul licit - din chiar momentul crearii ei.

In doctrina franceza se considera ca nu este necesar ca toti fondatorii sa isi fi propus comiterea de infractiuni prin crearea persoanei juridice, sanctiunea fiind aplicabila si in ipoteza in care unii au fost de buna credinta, necunoscand scopul urmarit de ceilalti . De asemenea, se considera in doctrina ca savarsirea de infractiuni nu trebuie sa fie singurul scop al persoanei juridice, fiind suficient ca ea sa reprezinte scopul principal. Dizolvarea se poate pronunta chiar daca persoana juridica desfasoara in subsidiar si o activitate legala .

A doua ipoteza principala de aplicare a acestei pedepse complementare este cea in care obiectul de activitate al persoanei juridice a fost deturnat, in vederea comiterii de infractiuni.

Problema care se pune aici este de a sti daca deturnarea priveste o schimbare totala a obiectului de activitate, sau este suficienta o modificare partiala. Solutiile avansate in Franta si Belgia asupra acestei chestiuni par divergente. Astfel, in dreptul francez se considera ca "deturnarea presupune ca obiectul licit al persoanei juridice nu este respectat sau nu este respectat in totalitate (s.n., F.S.), fiind vorba de o schimbare a obiectului real". In schimb, in raportul comisiei juridice a Camerei reprezentantilor din Belgia pe marginea proiectului de lege care a instaurat raspunderea penala a persoanei juridice, se considera ca este posibila dizolvarea persoanei juridice pe acest temei doar atunci cand ea ajunge sa nu mai desfasoare practic decat activitati contrare obiectului pentru care s-a constituit, adica atunci cand obiectul sau a fost total deturnat. Astfel, o banca ce a fost condamnata pentru practici frauduloase, dar care continua sa desfasoare si activitati legale, nu poate fi dizolvata in temeiul art.35 C.pen. belgian[34]. In ceea ce ne priveste, consideram ca, in practica, vor fi aproape inexistente cazurile in care persoana juridica al carei obiect de activitate a fost deturnat nu mai desfasoara nico activitate licita. In realitate, persoana juridica va fi suficient de abila incat sa isi organizeze si anumite activitati licite, pentru a masca activitatea infractionala. De aceea, nu credem ca trebuie exclusa posibilitatea dizolvarii atunci cand persoana juridica mai desfasoara si unele activitati legale. Instanta va constata deturnarea obiectului social si, in consecinta, va putea pronunta dizolvarea atunci cand din datele spetei rezulta ca activitatea persoanei juridice este, intr-o proportie covarsitoare, contrara obiectului social declarat, astfel ca activitatile licite sunt un simplu paravan pentru ascunderea infractiunilor comise. Este un element de fapt, ce trebuie apreciat de la caz la caz, fara a putea fi emise criterii si unitati de masura general valabile. Spre exemplu, atunci cand se constata ca activitatea unei societati comerciale ce exploateaza un bar de noapte consta in cea mai mare parte in inlesnirea practicarii prostitutiei, se poate dispune dizolvarea, chiar daca o parte a activitatii - desfacerea de bauturi alcoolice - este conforma cu obiectul declarat. Tot astfel, se poate dispune dizolvarea in cazul unei societati comerciale avand ca obiect organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, daca se constata ca in marea ei majoritate activitatea societatii consta in spalarea de bani. Un criteriu important in aprecierea proportiei activitatilor ilicte in raport de cele licite il constituie veniturile realizate din cele doua categorii de activitati. Daca veniturile dovedite ca fiind obtinute din activitatea ilicita sunt vadit mai mari decat cele obtinute din activitatile conforme cu obiectul declarat, se poate vorbi de o deturnare a obiectului social si, deci, de aplicarea dizolvarii.

O ultima precizare care se impune, este aceea ca in ambele situatii trebuie sa fie vorba de infractiuni intentionate. Desi textul nu o predeve explicit, conditia caracterului intentionat al infractiunii decurge din cerinta ca persoana juridica sa fi fost constituita in scopul comiterii de infractiuni, ori obiectul sau de activitate a fost deturnat in acest scop.

O ultima ipoteza in care se dispune dizolvarea persoanei juridice o reprezinta neexecutarea, cu rea-credinta, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute in art. 53¹ alin. 3 lit. b) - d)[35].

In toate cele trei ipoteze prezentate, dispunerea dizolvarii este obligatorie pentru instanta daca sunt intrunite conditiile legale, neexistand alternative la aceasta sanctiune.

Dizolvarea nu se aplica insa partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, organizatiilor religioase si celor apartinand minoritatilor, constituite potrivit legii, si nici persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei. Desi textul foloseste termenul mai larg de minoritati, interdictia aplicarii dizolvarii nu poate privi decat minoritatile nationale recunoscute ca atare de statul roman[36].

In cazul neexecutarii celorlaltor pedepse complementare de catre o persoana juridica exceptata de la dizolvare, se va retine o infractiune autonoma, de nerespectare a hotararilor judecatoresti (art.271 alin.5 C.pen.). Asa de pilda, daca fata de un sindicat s-a dispus publicarea hotararii de condamnare si aceasta pedeapsa nu a fost pusa in executare, suntem in prezenta unei noi infractiuni, ce poate fi retinuta atat in sarcina persoanei juridice, cat si in sarcina pesoanelor fizice care nu au luat masurile necesare pentru executarea sanctiunilor aplicate.

Dizolvarea este insa aplicabila si persoanelor juridice de drept public care raspund din punct de vedere penal. Desigur, in cazul acestora este aproape imposibil de imaginat o situatia in care sa se puna problema dizolvarii pe temeiul constituirii in vederea comiterii de infractiuni, ori al deturnarii obiectului social in acest scop. Ramane insa, ca ipoteza plauzibila de dizolvare, cazul neexecutarii cu rea-credinta a uneia dintre pedepsele complementare de la lit.b) - d). Avand in vedere ca aceste persoane asigura un serviciu public - caracterizat de necesitate si continuitate - ar fi fost de dorit ca legiuitorul sa prevada o alternativa la dizolvare, pentru a nu periclita asigurarea acestui serviciu[37].

Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie dupa dispozitivul hotararii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicata, de indata, instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. Activul patrimonial ramas in urma lichidarii va fi distribuit, potrivit procedurilor legale, in functie de natura persoanei juridice in cauza (societate comerciala, asociatie, fundatie etc.). Cu toate acestea, in ipoteza dizolvarii pe motiv ca persoana juridica a fost constituita in vederea comiterii de infractiuni, credem ca asociatii care au actionat cu acest scop vor fi, la randul lor, condamnati pentru asociere in vederea comiterii de infractiuni sau constituire a unui grup infractional organizat, iar aportul lor la capitalul social va face obiectul confiscarii, ca bunuri care au fost folosite la savarsirea unei infractiuni (art.118 lit.b).

b) suspendarea activitatii sau a unor dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea

Masura suspendarii priveste fie intreaga activitate a persoanei juridice, fie una sau unele dintre activitatile acesteia, legate de comiterea infractiunii. Masura a mai existat in dreptul penal roman, sub imperiul Codului penal din 1936, ca masura de siguranta, cu o reglementare diferita de cea actuala[38].

Masura suspendarii intregii activitati va fi dispusa doar in mod exceptional, atunci cand toate activitatile desfasurate de persoana juridica au fost legate de comiterea infractiunii[39], sau cand persoana juridica are o un singur obiect de activitate si de acesta s-a legat comiterea infractiunii . De aceea, si durata acestei sanctiuni este redusa - de la 3 luni la un an - pentru ca o perioada mai indelungata ar conduce aproape inevitabil la falimentul persoanei in cauza. In schimb, in cazul suspendarii uneia sau mai multora dintre activitatile desfasurate de persoana juridica, pedeapsa are o durata mai mare, de la 3 luni la 3 ani.

Pedeapsa suspendarii este de regula facultativa, cu o exceptie. In caz de neexecutare, cu rea-credinta, a pedepsei complementare a afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare, instanta dispune suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pana la punerea in executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni. Daca in acest termen pedeapsa complementara nu a fost pusa in executare, instanta dispune dizolvarea persoanei juridice (art. 71³ alin.2, 3 C.pen.). Asadar, in acest caz pedeapsa suspendarii devine obligatorie, instanta nemaiavand dreptul sa aprecieze oportunitatea ei, din momentul in care constata reaua-credinta.

Spre deosebire de dizolvare, care opereaza doar in cazul infractiunilor intentionate, suspendarea este aplicabila si in cazul infractiunilor din culpa. Legea nu cere ca persoana juridica sa se fi folosit de o anumita activitate in comiterea infractiunii - ceea ce ar fi impus un element intentional - ci doar ca infractiunea sa fi fost savarsita in legatura cu una dintre activitati. Astfel, in cazul unei vatamari corporale din culpa, savarsite ca urmare a nerespectarii dispozitiilor privind protectia muncii in desfasurarea unei anumite activitati, se poate aplica aceasta pedeapsa complementara. Tot astfel se poate proceda si in cazul unor infractiuni din culpa la protectia mediului. Cu atat mai mult, in cazul neexecutarii cu rea-credinta a pedepsei afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare suspendarea se dispune fara a mai interesa daca infractiunea pentru care s-a aplicat initial pedeapsa complementara a fost intentionata sau din culpa.

Potrivit art. 71⁴ C.pen., sunt exceptate de la aplicarea pedepsei suspendarii activitatii persoanele juridice pe care legea le excepteaza si de la dizolvare. Asadar, persoanele juridice de drept public ce raspund penal pot face obiectul sanctiunii analizate. Avand in vedere ca, de regula, aplicarea acestei sanctiuni este facultativa pentru instanta, va trebui analizata cu mult discernamant oportunitatea aplicarii ei in cazul acestei categorii de persoane, avand in vedere necesitatea si continuitatea serviciului public pe care il asigura si interesele beneficiarilor acestui serviciu. Spre exemplu, daca infractiunea a fost comisa de un spital public, ce reprezina singura institutie sanitara de profil pe o raza teritoriala intinsa, trebuie avut in vedere interesul populatiei din zona, care, in ipoteza suspendarii activitatii, se va vedea nevoita sa parcurga distante foarte mari pentru a apela la o alta unitate sanitara. Daca insa, infractiunea comisa releva o stare de fapt ce pune in pericol grav sanatatea celor internati in respectiva unitate - spre exemplu, nefunctionarea sau inexistenta echipamentului de sterilizare a instrumentarului, tolerarea prezentei repetate a angajatilor in unitate sub influenta alcoolului etc. - suspendarea activitatii poate fi dispusa, fiind chiar in interesul pacientilor.

c) inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice

Potrivit art. 71⁵ C.pen. aceasta sanctiune in inchiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinand persoanei juridice cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savarsita infractiunea, pe o perioada de la 3 luni la 3 ani.

Si aceasta sanctiune are o anumita traditie in dreptul nostru, ea fiind reglementata de Codul penal din 1936 ca o masura de siguranta, sub denumirea de inchiderea localului[41].

Sanctiunea este intotdeauna facultativa pentru instanta si poate fi aplicata atat pentru infractiuni intentionate cat si pentru fapte din culpa.

In ceea ce priveste sfera persoanelor juridice vizate de aceasta sanctiune, ea se restrange la persoanele cu scop lucrativ. Ca atare, raman exceptate autoritatile si institutiile publice, precum si persoanele juridice de drept privat fara scop lucrativ (asociatii, fundatii etc.). De asemenea, legea excepteaza in mod explicit persoanele juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei (art. 71⁵ alin.2 C.pen.). Pedeapsa se va aplica asadar societatilor comerciale, regiilor autonome, societatilor agricole etc.

In dreptul francez pedeapsa nu implica inchiderea totala a punctului de lucru, ci interzicerea de a exercita acolo activitatea in exercitarea careia infractiunea a fost comisa (art.131-22 C.pen.). In consecinta, o schimbare a destinatiei localului poate sa il readuca in circuitul activitatilor intreprinderii[42]. De aceea, in doctrina s-a apreciat ca instanta are posibilitatea de a acorda un termen in care, daca se dovedeste necesar, asociatii sa poata modifica obiectul de activitate al persoanei juridice in vederea includerii altor activitati, care sa poata fi exercitate in acel local . In acelasi timp se apreciaza ca inchiderea este o sanctiune reala, ce priveste localul si nu proprietarul acestuia , ceea ce inseamna ca nu este posibila nici inchirierea respectivei locatii unei alte persoane juridice pentru a continua desfasurarea aceleiasi activitati.

De acord fiind in esenta cu aceasta interpretare, credem ca se impun unele nuantari.

In primul rand, credem ca masura are caracter personal si nu real - subliniem ca este vorba de o pedeapsa si nu de o masura de siguranta - astfel ca nu exista impedimente la inchirierea sau la instrainarea localului prin vanzare, caz in care chiriasul sau noul proprietar va putea sa ii dea destinatia pe care o doreste, inclusiv desfasurarea activitatii initiale.

Asa fiind, trebuie sa admitem o exceptie de la regula generala inscrisa in art.53² alin.3 C.pen., potrivit careia pedepsele complementare pot fi dispuse cumulativ (cu exceptia dizolvarii). Astfel, aplicarea cumulativa a acestei sanctiuni cu cea a suspendarii activitatilor in legatura cu care s-a savarsit infractiunea, nu este de conceput, caci suspendarea activitatii respective implica automat interzicerea exercitarii ei in toate punctele de lucru ale persoanei juridice.

Este de subliniat ca dispunerea acestei sanctiuni trebuie facuta cu mult discernamant, pentru a nu se ajunge la solutii absurde. Spre exemplu, nu este posibil ca in cazul unei persoane juridice condamnate pentru o infractiune la legea contabilitatii sa se dispuna inchiderea locatiei in care se afla sediul, pe motiv ca infractiunea s-a comis acolo.

Principala problema de aplicare practica a acestei masuri este legata de alegerea intre aceasta si suspendarea unei activitati. In functie de ce se va orienta judecatorul in aplicarea uneia sau alteia dintre cele doua sanctiuni?

In opinia noastra, instanta va trebui sa aiba in vedere pe de o parte natura infractiunii comise, iar pe de alta parte modul de structurare a activitatilor persoanei juridice. In ceea ce priveste natura infractiunii, trebuie verificat daca aceasta se leaga in principal de un anumit punct de lucru sau de o anumita activitate. Spre exemplu, daca se comite o infractiune la protectia mediului ca urmare a lipsei anumitor echipamente la unul dintre punctele de lucru exploatate de persoana juridica, va fi de preferat sanctiunea inchiderii punctului de lucru. Daca, dimpotriva, situatia este similara la toate punctele de lucru, este de preferat suspendarea exercitarii activitatii in cauza, chiar daca infractiunea s-a comis la un singur punct de lucru. Tot astfel, daca infractiunea comisa - spre exemplu spalarea de bani - se leaga mai degraba de o anumita activitate - de pilda intermedierile imobiliare - se impune suspendarea exercitarii activitatii, chiar daca infractiunea s-a comis doar in unul dintre punctele de lucru.

Aceleasi elemente trebuie avute in vedere si atunci cand persoana juridica isi desfasoara activitatea intr-un singur punct de lucru. Daca savarsirea infractiunii este legata de dotarea sau organizarea punctului de lucru, se va dispune inchiderea acestuia, cu consecinta ca persoana juridica isi va putea deschide un alt punct de lucru - de aceasta data echipat si organizat in mod corespunzator - in care sa isi continue activitatea. Daca infractiunea se leaga in primul rand de activitatea desfasurata, persoanei juridice i se va aplica suspendarea activitatii, nefiind de dorit ca ea sa continue aceeasi activitate, chiar intr-un alt punct de lucru. Asadar, nu trebuie pus semnul echivalentei intre suspendarea unei activitati si inchiderea unui punct de lucru, nici macar atunci cand persoana juridica desfasoara o anumita activitate intr-un singur punct de lucru.

O alta problema legata de aceasta sanctiune este admisibilitatea inchiderii tuturor punctelor de lucru in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. Daca avem in vedere formularea din art. 71⁵ C.pen., care se refera la inchiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinand persoanei juridice, s-ar parea ca nu este posibila inchiderea tuturor acestor puncte de lucru. Totusi, in ceea ce ne priveste, credem ca interpretarea trebuie sa fie diferita, in sensul admisibilitatii inchiderii tuturor punctelor de lucru ale persoanei juridice. Un prim argument ar fi acela ca sanctiunea se poate dispune si atunci cand persoana juridica are un singur punct de lucru si chiar daca in acesta se desfasoara si alte activitati. Ca atare, ar fi inechitabil ca in ipoteza in care persoana juridica a avut prudenta de a-si organiza activitatea in mai multe puncte de lucru, cel putin unul dintre acestea sa nu poata fi vizat de sanctiune, desi toate au fost legate de comiterea infractiunii. In al doilea rand, o inchidere a tuturor punctelor de lucru legate de comiterea infractiunii echivaleaza doar in aparenta cu suspendarea respectivei activitati. In realitate, dupa dispunerea inchiderii, persoana juridica poate sa isi deschida alte puncte de lucru, echipate si organizate in asa fel incat sa se previna comiterea unei noi infractiuni, si sa continue desfasurarea aceleiasi activitati.

d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice

Pedeapsa, reglementata de art. 71⁶ C.pen., este inspirata de dispozitiile art.131-34 C.pen. francez si consta in interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege, pe o durata de la unu la 3 ani.

In ceea ce ne priveste, avem rezerve fata de utilitatea acestei sanctiuni, data fiind si experienta dreptului francez, unde in 10 ani de aplicare a noului cod penal, a fost extrem de rar utilizata de instante.

Desi de aceasta data nu s-a mai prevazut explicit, datorita specificului sau, sanctiunea nu poate privi decat persoanele juridice cu scop lucrativ. De asemenea, sanctiunea vizeaza doar participarea la o astfel de procedura in vederea obtinerii unui contract de achizitii publice si nu priveste persoana juridica ce atribuie contractul. Astfel, chiar daca o institutie publica responsabila penal comite o infractiune intr-o procedura de atribuire a unui contract de achizitii publice si este condamnata, nu i se poate aplica aceasta sanctiune. Ca atare, ea va continua si in viitor sa organizeze proceduri pentru incheierea unor contracte de achizitii publice, atunci cand aceasta este modalitatea de contractare impusa de lege in cazul sau.

In doctrina franceza, unii autori considera ca, data fiind referirea la participarea directa sau indirecta, interdictia priveste si subcontractele incheiate cu o alta persoana juridica de drept privat, beneficiara a unui contract incheiat cu una dintre persoanele juridice mentionate de art.131-34. Alti autori sunt insa de parere ca textul citat interzice doar participarea directa la incheierea unui asemenea contract si simulatia prin interpunere de persoane (participare indirecta). Prin urmare, persoana juridica sanctionata penal ar putea fi beneficiara unui subcontract incheiat de o alta persoana cu o entitate publica. Consideram si noi ca aceasta din urma este interpretarea corecta ce trebuie data textului legal, deoarece interdictia vizeaza participarea la procedurile pentru aribuirea unui contract de achizitii publice, iar subcontractantul nu participa la aceasta procedura.

In ipoteza in care, la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, persoana juridica se afla in executarea unui contract de achizitii publice obtinut anterior, in doctrina franceza se considera ca acesta se va rezilia, persoana juridica urmand a raspunde civil pentru eventualele prejudicii cauzate co-contractantului . In ceea ce ne priveste, avand in vedere ca textul legal vorbeste de interzicerea de a participa la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice, nu credem ca sanctiunea poate avea repercusiuni asupra contractelor de achizitii publice deja incheiate la data condamnarii. Acestea se vor executa in termenii conveniti, pedeapsa avand ca si consecinta doar decaderea din dreptul de a mai obtine pe viitor astfel de contracte.

Pedeapsa este intotdeauna facultativa pentru instanta, dar credem ca ea isi va gasi aplicarea mai ales in cazul infractiunilor intentionate, legate de incheierea sau executarea unor contracte de achizitii publice si, pe un plan mai larg, in cazul infractiunilor de coruptie. Aceasta deoarece legea nu impune ca infractiunea sa fi fost comisa in legatura cu o procedura de achizitii publice, dar in acelasi timp, infractiunea comisa trebuie sa poata justifica aplicarea acestei sanctiuni. De aceea, este mai greu de imaginat o ipoteza in care sa se justifice aplicarea acestei sanctiuni in cazul unei infractiuni din culpa .

e) afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare

Potrivit art. 71⁷ C.pen., aceasta pedeapsa presupune aducerea la cunostinta publicului a hotararii de condamnare, prin afisarea sau difuzarea unui extras din aceasta.

Sanctiunea poate avea un efect intimidant considerabil asupra persoanelor juridice, ea afectand imaginea de marca, reputatia comerciala, pozitia persoanei juridice, putand avea ca efect pierderea clientelei, diminuarea credibilitatii unui sindicat sau a unei asociatii non-profit etc. Ca o dovada in acest sens, sta o decizie a unei instante franceze, care a considerat ca nu se poate impune sanctiunea afisarii sau publicarii hotararii, dat fiind ca, in speta, aceasta "ar putea avea consecinte fatale pentru supravietuirea intreprinderii"[49].

Pedeapsa este aplicabila deopotriva pentru infractiuni intentionate si infractiuni din culpa si ea priveste toate persoanele juridice care raspund penal, neexistand categorii de persoane exceptate. Sanctiunea are caracter facultativ pentru instanta, urmand a se aprecia de la caz la caz daca se impune aplicarea ei, in functie de natura, gravitatea infractiunii, de imprejurarile in care ea s-a comis si de impactul potential al publicitatii negative realizate in acest mod.

Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras, in forma si locul stabilite de instanta, pentru o perioada cuprinsa intre o luna si 3 luni. Difuzarea hotararii de condamnare se face, de asemenea, in extras si in forma stabilita de instanta, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizuala desemnate de instanta. Daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audio-vizuala instanta stabileste numarul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar in cazul difuzarii prin alte mijloace audio-vizuale, durata acesteia nu poate depasi 3 luni.

Pentru a se atinge finalitatea sanctiunii, extrasul va trebui sa cuprinda o scurta prezentare a starii de fapt, asa cum a fost retinuta de catre instanta, precum si elementele dispozitivului hotararii. In ceea ce priveste locul afisarii, acesta va fi de regula sediul si/sau punctele de lucru ale persoanei juridice. Amplasarea efectiva a textului afisat se va determina in functie de destinatarii principali ai mesajului, avuti in vedere de catre instanta. Asa de pilda, daca s-a pronuntat o condamnare pentru o infractiune privind normele de protectie a muncii, locul afisarii se va alege astfel incat sa fie cat mai accesibil angajatilor. In schimb, daca, spre exemplu, condamnarea s-a pronuntat pentru o infractiune de inselaciune in conventii, este indicat ca afisarea sa fie cat mai accesibila potentialilor parteneri de afaceri ai societatii, iar locul se va determina in consecinta.

Difuzarea prin alte mijloace decat presa scrisa are in vedere in principal difuzarea prin Internet, care se poate dovedi extrem de utila atunci cand persoana condamnata dispune de un site web propriu. In acest caz, instanta va stabili si pagina din site unde va figura extrasul din hotarare, fiind indicata obligarea la crearea unui link din pagina principala, semnalat in mod vizibil, spre acest document.

In toate cazurile, cheltuielile de publicare se suporta de catre persoana condamnata. Textul legii 278 nu contine o limitare similara celei din art.131-35 C.pen. francez privind interdictia ca respectivele cheltuieli sa depaseasca maximul amenzii prevazuta pentru fapta comisa. Cu toate acestea credem ca, la fel ca in dreptul francez, datorita cuantumului mare al amenzii prevazute pentru persoana juridica, nu vor aparea in practica situatii in care cheltuielile de publicare sa depaseasca amenda prevazuta de lege[50]. Oricum, in absenta unei asemenea limitari legale, legalitatea hotararii nu ar fi afectata nici in caz contrar.

Pedepsele complementare analizate, cu exceptia dizolvarii, pot fi dispuse si cumulativ, potrivit art.53² alin.3 C. pen.

C. Masurile de siguranta

Desi nu exista o prevedere explicita in acest sens, masurile de siguranta reglementate de art.112 sunt in principiu aplicabile si persoanelor juridice, in masura in care sunt compatibile cu natura acestor entitati. In plan practic insa, singura masura de siguranta din actuala reglementare ce poate fi aplicata persoanei juridice este confiscarea speciala.

Celelalte masuri, prin chiar natura lor sau prin modul de reglementare sunt inaplicabile entitatilor colective. Este evident ca masuri ca obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea de a reveni in locuinta familiei se adreseaza exclusiv persoanelor fizice. Tot astfel, interdictia desfasurarii unei anumite activitati, asa cum este ea reglementata de art.115 ca masura de siguranta, este destinata doar persoanelor fizice, dat fiind ca doar in cazul acestora se poate vorbi de o incapacitate sau nepregatire. In fine, masura interzicerii de a se afla in anumite localitati si expulzarea si-ar putea gasi o aplicabilitate si in cazul persoanei juridice - imbracand in acest caz forma interdictiei de a-si stabili puncte de lucru sau a desfasura activitati in anumite localitati, respectiv pe teritoriul tarii - cu conditia unei reglementari explicite in acest sens. De lege lata reglementarea din art.116-117 se adreseaza exclusiv persoanelor fizice si ea nu poate fi extinsa pe cale jurisprudentiala la persoanele juridice, in caz contrar fiind in prezenta unei analogii in defavoarea inculpatului, interzisa in dreptul penal.

IX. Inlaturarea raspunderii penale sau a executarii pedepsei in cazul persoanelor juridice

Principalele cauze de inlaturare a raspunderii penale existente pana in prezent in cazul persoanelor fizice vor fi aplicabile pe viitor si in cazul persoanei juridice. Spre exemplu, amnistia va fi incidenta si in cazul persoanelor juridice, in masura in care infractiunea comisa de acestea se incadreaza in prevederile legii de amnistie. Cateva particularitati legate de celelalte cauze care inlatura raspunderea penala se cer totusi a fi evidentiate.

Astfel, plangerea prealabila, pentru a antrena raspunderea penala a persoanei juridice - in lipsa unei dispozitii legale in sens contrar - este necesar sa vizeze respectiva persoana, nefiind suficienta plangerea indreptata impotriva unei persoane fizice din cadrul entitatii colective. Dispozitia art.131 alin.4 C.pen. potrivit careia fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei nu este, in opinia noastra, susceptibila sa fundamenteze angajarea raspunderii penale a persoanei juridice atunci cand plangerea s-a facut sau se mentine doar cu privire la persoana fizica. Aceasta deoarece, asa cum am aratat, persoana juridica raspunde pentru o fapta proprie, neexistand de regula o participatie in sensul Codului penal intre ea si persoana fizica.

Ca atare, si retragerea plangerii prealabile introdusa cu privire la persoana juridica isi va produce efectele, chiar daca plangerea introdusa cu privire la persoana fizica se mentine.

In ceea ce priveste impacarea partilor, aceasta se va realiza, in privinta persoanei juridice, de catre reprezentantul statutar sau, in lipsa acestuia, de catre mandatarul ales sau desemnat. In ipoteza in care, atat persoana juridica, cat si reprezentantul ei statutar, sunt urmariti sau judecati, partea vatamata urmeaza a se impaca, daca doreste, cu reprezentantul statutar al persoanei juridice doar in nume propriu, si respectiv cu mandatarul ales sau desemnat, in contul persoanei juridice. Asadar, impacarea realizata cu reprezentantul statutar al persoanei juridice care este si el inculpat nu are ca efect decat exonerarea acestuia de raspundere, persoana juridica urmand a fi condamnata. Daca se doreste impacarea si cu persoana juridica, acest lucru trebuie realizat cu mandatarul ei.

Prescriptia raspunderii penale in cazul persoanei juridice este reglementata de art.122 alin.1¹ si 3 C.pen. Astfel, au fost prevazute doar doua termene de prescriptie, 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani si respectiv 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda. Asa cum am aratat inca inainte de adoptarea legii nr.278, aceasta reglementare este inutila si criticabila . Inutila, pentru ca, atata timp cat termenul de prescriptie se calculeaza in raport de pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa, termenele prevazute pentru persoanele fizice ar fi putut opera fara nici un fel de dificultati si in cazul persoanei juridice, nefiind necesara crearea de noi termene in mod artificial. Aceasta cu atat mai mult cu cat in privinta conditiilor prescriptiei, art.121 alin.3 face trimitere explicita la reglementarea existenta in cazul persoanelor fizice . Dispozitia analizata este, in acelasi timp, criticabila, pentru ca stabileste termene de prescriptie diferite pentru persoana fizica si pentru persoana juridica. In conditiile in care art. 19¹ alin.2 statueaza ca "raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la comiterea aceleiasi infractiuni", este greu de gasit o justificare pentru consacrarea unor termene de prescriptie diferite pentru cele doua categorii de persoane. Mai mult, nu exista consecventa in stabilirea unui raport intre durata termenului de prescriptie aplicabil persoanei fizice si cel aplicabil persoanei juridice. Astfel, o infractiune de omor se prescrie mai repede in cazul persoanei juridice decat in cazul persoanei fizice, dar pentru o infractiune de loviri sau alte violente prescriptia raspunderii penale intervine mai repede in cazul persoanei fizice decat in cel al persoanei juridice.

Prescriptia executarii pedepsei in cazul persoanei juridice priveste pedeapsa principala si, in unele ipoteze, pedeapsa complementara.

Pentru pedeapsa principala a amenzii s-a prevazut un termen de prescriptie de 5 ani. In ceea ce priveste pedepsele complementare, acestea sunt susceptibile de prescriptie doar in cazul persoanelor juridice care nu pot fi dizolvate sau a caror activitate nu poate fi suspendata (art.126 alin. 1² C.pen.). Termenul de prescriptie este de 3 ani si curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executata sau considerata ca executata. Avand in vedere ca pentru unele dintre pedepsele complementare durata maxima atinge 3 ani, credem ca ar fi fost de dorit ca termenul de prescriptie sa aiba o durata superioara duratei pedepsei care se prescrie. De asemenea, consideram ca prescriptia executarii pedepselor complementare ar fi trebuit extinsa in cazul tuturor persoanelor juridice. Este adevarat ca, de regula, neexecutarea unei pedepse complementare atrage, potrivit reglementarilor, inlocuirea ei cu alta mai severa - de regula cu dizolvarea - dar nu trebuie excluse ipotezele in care pedepsele complementare nu au fost executate si acest lucru se descopera dupa trecerea unui interval de timp considerabil. Sa presupunem, prin ipoteza, ca o persoana juridica obligata la inchiderea unor puncte de lucru nu executa aceasta sanctiune, iar neexecutarea se descopera dupa 5 ani de la data la care ar fi trebuit sa aiba loc. S-ar mai justifica oare dispunerea dizolvarii dupa acest interval de timp? Aceeasi intrebare, legata de suspendarea activitatii atunci cand sanctiunea neexecutata a fost difuzarea hotararii de condamnare.

In ceea ce priveste gratierea, un act de gratiere colectiva care priveste pedepsele cu amenda va fi aplicabil si persoanelor juridice, in absenta unei prevederi contrare in legea de gratiere. Gratierea individuala in schimb, nu va putea interveni in cazul persoanelor juridice, dat fiind ca, potrivit art.9 din Legea nr.546/2002 aceasta priveste doar pedepsele privative de libertate.

Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, la expirarea unui termen de 3 ani care curge fie de la executarea pedepsei principale, fie de la executarea pedepsei complementare, cu conditia ca in acest interval persoana juridica sa nu mai fi comis o noua infractiune. Evident, in cazul in care s-a aplicat pedeapsa complementara a dizolvarii, nu se mai pune problema reabilitarii, persoana juridica nemaiexistand.