Natura si principiile politicii fiscale

Natura si principiile politicii fiscale

Natura politicii fiscale

Politica fiscala, in sens larg, se constituie in cadrul activitatilor autoritatilor publice de percepere si utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public si furnizarii de servicii si bunuri publice.

Politica fiscala reprezinta un asamblu de instrumente de interventie a statului, generate de procese specific financiar-fiscale: formarea prin impozite si taxe a veniturilor fiscale, alocarea cheltuielilor fiscale, asigurarea echilibrelor fiscale

Scopurile politicii fiscale

Politica fiscala poate urmari atingerea unor scopuri diferite, fie de natura pur fiscala, fie de natura publica, militara, sociala, etc.

Ea reprezinta o parte integranta a actiunilor economice generale intreprinse de stat.

Intre politica economica si cea fiscala s-au creat puternice interdependente, politica fiscala implicandu-se in rezolvarea cerintelor economiei prin actiunea de interventie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale in procesele economice.

Interdependenta cu alte politici

Politica fiscala se interfereaza puternic si cu politicile sectoriale (industrie, comert, agricultura etc), cu politicile financiar-monetare, sociale precum si cu strategiile legislativ-institutionale.

Deoarece prelevarile de resurse banesti de la PF sau PJ la fondurile publice conduc la scaderea patrimoniului contribuabililor, aceste prelevari trebuie sa fie stabilite de catre autoritatile publice competente si sa ia o forma juridica adecvata - lege ca act juridic al Parlamentului, care sa fie opozabila tuturor membrilor societatii.

Prin intermediul politicii fiscale se poate actiona in sensul protejarii, incurajarii anumitor ramuri economice; astfel, interventionismul fiscal poate avea obiective diferite, cum sunt:

stimularea agentilor economici spre realizarea de investitii in anumite domenii;

cresterea calitatii si a competitivitatii produselor;

stimularea exportului;

protejarea mediului inconjurator etc.

Legatura politicii fiscale cu cea sociala decurge din faptul ca unele obiective sociale se aduc la indeplinire prin masuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerari, reduceri de impozite si taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabila.

Totodata, prin modul de impozitare se are in vedere realizarea echitatii verticale (pe seama progresivitatii impunerii), dar si a celei orizontale (pe baza principiului conform caruia la venituri egale sa se perceapa impozite egale).

Politica fiscala, ca parte integranta a politicii financiare, nu poate fi abordata decat in stransa legatura cu politica alocativa (politica fiscala stricto sensu).

La randul sau, politica fiscala trebuie sa fie corelata cu politica monetara si celelalte componente ale politicii economice si sociale, precum si cu cele de protectie a mediului, de aparare nationala etc.

Principiile politicii fiscale

Una dintre preocuparile economistilor in materie de impozite a fost aceea de a delimita si a defini cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un sistem fiscal pentru a fi considerat rational. Asemenea principii au in vedere dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, precum si obiectivele social-economice pe care le urmareste politica fiscala.

In perioada de ascensiune a capitalismului, economistul Adam Smith a formulat 4 principii, care, in opinia sa, ar trebui sa stea la baza politicii fiscale a statului si anume: justetea impunerii (echitatea fiscala), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor si randamentul fiscal.

Principiile de reglementare a fiscalitatii au cunoscut o consacrare legislativa in art.3 din C.fiscal: "Impozitele si taxele reglementate de prezentul Cod se bazeaza pe urmatoarele principii:

neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

certitudinea impunerii - prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

echitatea fiscala la nivelul PF - prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora;

eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor C.fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru PF si PJ, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore'.

Principiul impunerii echitabile

In functie de gradul de cuprindere a subiectelor si a materiei impozabile, impunerea poate fi calificata ca fiind generala (atunci cand se intinde asupra tuturor claselor si paturilor sociale in ce priveste veniturile ori averea acestora) sau partiala (cand unele clase sau paturi sociale beneficiaza de anumite facilitati fiscale: scutiri sau reduceri de impozite).

Vorbind despre principiul impunerii echitabile, care trebuie avut in vedere la repartizarea sarcinilor fiscale intre membrii societatii, este necesar sa se faca distinctie intre egalitatea in fata impozitului si egalitatea prin impozit.

Egalitatea in fata impozitului - pp. ca impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate PF si PJ, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au sediul, sa nu existe, deci, deosebire de tratament fiscal de la o zona la alta a tarii.

Impunerea trebuie sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice, indiferent de forma juridica in care sunt organizate sau functioneaza, producatori individuali ori intreprinderi mari sau mici.

In consecinta, egalitatea in fata impozitului pp. neutralitatea impozitului.

Egalitatea prin impozit - pp. diferentierea sarcinilor fiscale de la o persoana la alta in raport de o serie de factori economico-sociali, printre care: marimea absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil s.a.m.d.

Aceasta egalitate presupune un tratament fiscal diferit al celor avuti fata de cei mai putin avuti, al celibatarilor fata de cei casatoriti si cu copii s.a.m.d.

In functie de sursa de provenienta a veniturilor, egalitatea poate fi orizontala sau verticala

In cadrul egalitatii orizontale, se analizeaza marimea relativa a sarcinii fiscale la care este supusa o PF sau PJ, pentru veniturile realizate dintr-o anumita sursa, in comparatie cu sarcina la care este supusa o alta persoana pentru veniturile de aceeasi marime sau cele realizate de muncitori cu cele ale impozitului pentru veniturile din activitati industriale, comerciale sau agricole, realizate de industriasi, comercianti ori tarani.

In cazul egalitatii verticale, se analizeaza marimea relativa a sarcinii fiscale corespunzatoare unor venituri diferite in cuantum, realizate de catre persoane diferite, dar care au aceeasi sursa de provenienta.

Pentru realizarea unei reale egalitati fiscale, trebuie sa se tina cont, la stabilirea impozitului, si de situatia individuala a contribuabilului, de sarcinile sociale ale acestuia, care-i influenteaza capacitatea contributiva, iar nu numai de marimea absoluta a veniturilor pe care acest contribuabil le realizeaza.

In practica financiara sunt cunoscute mai multe feluri de impunere si anume: in cote fixe si in cote procentuale (proportionale, progresive si regresive).

Impunerea in cote fixe - nu tine seama nici de venitul, nici de averea si nici de situatia personala a subiectului impozabil, ci este un impozit fix si neutru.

Impunerea in cote procentuale - fiecare contribuabil participa la acoperirea cheltuielilor publice proportional cu venitul sau averea sa.

Impunerea progresiva - caracterizata prin faptul ca rata impozitului se mareste odata cu sporirea venitului (averii), ceea ce duce la cresterea mai rapida a impozitului decat a valorii materiei impozabile.

Impunerea regresiva - este rezultatul metodelor de evaluare a veniturilor diferitelor clase sociale, practicate in scopul avantajarii si impulsionarii celor care realizeaza venituri mari.

Principiul politicii financiare

Atunci cand introduce un nou impozit, statul urmareste ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si sa fie elastic

Pentru ca un impozit sa fie considerat ca avand randament fiscal ridicat, este necesar cu acesta sa fie universal (sa fie platit de catre toate persoanele care realizeaza venituri din aceeasi sursa sau care poseda acelasi gen de avere si sa cuprinda intreaga materie impozabila, sa nu fie susceptibil de evaziuni ori fraude fiscale si sa nu reclame cheltuieli mari de percepere).

Un astfel de impozit ar putea li catalogat ca un impozit ideal, ceea ce este greu de imaginat. Totusi, impozitul pe salarii intruneste aceste cerinte. In cazul celorlalte impozite, o parte din materia impozabila scapa impunerii ca urmare a evaziunii fiscale.

Un impozit este stabil atunci cand nu este influentat de oscilatiile provocate de conjuncturile    socio-economice. Randamentul fiscal al unui impozit stabil nu creste odata cu sporirea productiei si a veniturilor si nici nu scade in perioadele de criza si depresiune cand se reduce materia impozabila, ci isi pastreaza nivelul undeva la un prag de mijloc.

Impozitul este elastic atunci cand este capabil sa se adapteze nevoilor fiscale, adica sa fie la "dispozitia' bugetului: sa fie majorat cand cheltuielile fiscale cresc si sa fie micsorat atunci cand cheltuielile fiscale se reduc.

O alta latura a principiului politicii financiare o constituie alegerea tipului si numarului de impozite prin care statul isi va procura veniturile fiscale. Teoretic, pentru a-si atinge acest scop, statul se poate folosi de un singur impozit sau de o multitudine de impozite.

In societatea moderna, practicarea unui singur impozit ar fi irealizabila, deoarece respectivul impozit, care ar fi stabilit in functie de puterea economica a platitorilor (un alt criteriu neputand fi luat in considerare), ar generaliza nemultumiri, stimuland totodata si tendintele evazioniste si de transferare a sarcinilor fiscale si ducand, in cele din urma, la erori de impunere, care dezavantajeaza fie statul, fie contribuabilii.

Principiul politicii economice

Statul utilizeaza impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor fiscale, ci si pentru a influenta dezvoltarea sau restrangerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea productiei sau consumul unui anumit produs

Pentru a stimula largirea consumului unui bun, statul ia masuri pentru reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte care-1 greveaza, iar pentru a restrange consumul, procedeaza in sens invers, majorand cotele impozitelor respective.

Pentru incurajarea dezvoltarii unei ramuri economice, statul stabileste taxe vamale ridicate la import, reduce sau scuteste de impozite indirecte circulatia produselor respective obtinute in tara ori micsoreaza impozitele directe datorate de investitorii autohtoni, admite amortizarea accelerata a capitalului fix, ducand astfel la diminuarea profitului impozabil al societatilor care activeaza in ramura respectiva.

Pe seama impozitelor incasate de la anumite categorii sociale, statul acorda subventii intreprinderilor dintr-o anumita ramura.