REGLEMENTAREA RUDENIEI IN DREPTUL ROMANESC

REGLEMENTAREA RUDENIEI IN DREPTUL ROMANESC

1. Rudenia naturala

1.1. Notiune si definitie

Intr-un sens mai larg, rudenia poate fi definita, intr-o forma simpla, ca o apropiere biologica sau spirituala, socialmente recunoscuta, intre diferite persoane. Caracterul socialmente recunoscut al relatiilor de rudenie se vadeste in faptul ca trasatura lor esentiala este mai curand conventionala decat biologica, reflectand adesea viziunea despre lume a unui grup uman. Desi relatia de reproducere este prin excelenta biologica, in unele societati copilul foloseste apelativul de tata pentru un intreg grup de varsta. Tot astfel, in unele societati, rudele sunt recunoscute ca atare numai pe linie masculina, iar in altele numai pe linie feminina. Daca numele urmeaza linia tatalui ne aflam intr-o societate patrilineala, capul ei avand o locuinta proprie, patrilocala, iar daca locuieste la sotie comunitatea este matrimoniala. In cazul in care filiatia se stabileste pe linie feminina, rudenia, este matrilineala, putand fi deopotriva matrilocala sau patrilocala, in aceasta situatie, de multe ori adevaratul cap al familiei nu este sotul, ci unchiul matern, adica fratele sotiei.

In formele ei rudimentare, asa cum remarca sociologul N. Petrescu, "rudenia reprezinta pentru primitiv poate singurul mijloc de orientare in haosul de cunostinte vagi si confuze sau de impresii discontinue, care formeaza experienta lui zilnica. Prin ea el isi lamureste pozitia fata de semeni, precum si normele de conduita si toate relatiile izvorate din viata sociala. Intr-un cuvant este singura institutie care-l face sa gandeasca lucid si sa distinga exact ".

Ca atare, cand examinam relatiile de rudenie in formele elementare, nu trebuie sa uitam faptul ca la acestea, ei, parintii nu sunt priviti numai din punctul de vedere al familiei propriu-zise. Nu se face deosebire prea mare intre tatal si mama lor de o parte si barbatii si femeile, care apartin aceluiasi grup si care ar fi putut, sa fie parintii lor. Sistemul de rudenie, caracterizat prin familia tip "clasificator ", care se intalneste in acest stadiu intr-o forma sau alta, si indeosebi la australieni, are in vedere, nu individul, ci grupul.

Rudenia e socotita de la un grup la altul. Astfel remarca acelasi specialist "individul face parte dintr-un anumit grup, nu fiindca are anumite legaturi de rudenie, ci el are asemenea legaturi fiindca face parte dintr-un anumit grup. Intr-un cuvant, in familia clasificatoare, rudenia e mai mult sociala decat familiala ".

In gruparea lineala, toti membri clanului matern sunt clasificati in generatia mamei sau, in cazul membrilor de sex masculin, in aceea a fratelui matern.

Astfel toti membri clanului unei sotii si generatia ei stau in aceeasi relatie ca fratii si sororile ei, pe cand aceia ai generatiei anterioare apartin parintilor ei.

Etimologul A.L. Kroeber a incercat sa stabileasca o anumita ordine in diferitele denumiri de rudenie, deosebindu-le dupa urmatoarele criterii:

a) deosebirea intre persoane din aceeasi sau dintr-o generatie diferita;

b) deosebirea intre rudenia colaterala si lineala;

c) deosebirea de varsta in cuprinsul aceleeasi generatii;

d) sexul rudelor;

e) sexul aceluia, la care se refera rudenia;

f) deosebirea intre rudenia de sange si de alianta;

g) conditiile, de viata ale persoanei, prin care exista rudenia, ( moarte, despartire, casatorie nelegitima, urmasi ).

Din punct de vedere juridic, Codul familiei, in art. 45 alin. 1 defineste rudenia ca fiind " legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun ". Pe aceasta baza s-au formulat si alte definitii:

Astfel rudenia naturala, este considerata a fi "legatura de sange existenta intre persoane care descind unele din altele sau intre persoane care fara a descinde una din alta, au un ascendent comun". Sau, intr-o alta definitie, "rudenia fireasca este legatura de sange si, prin reglementarea legala, legatura dintre doua sau mai multe persoane care coboara unele din altele, cum sunt de exemplu, tatal, fiul, nepotul de fiu sau care, fara a descinde unele din altele, au un autor comun, cum sunt de exemplu, fratii intre ei, verii primari intre ei ".

Ca in orice definitie, si in acest caz trebuie sa se porneasca de la un gen proxim si de la o diferenta specifica, in primul caz fiind vorba de o legatura intre persoane, in al doilea caz fiind vorba de o descendenta comuna, reala sau imaginara, si in aceasta privinta fenomenul juridic depaseste litera legii, daca in dreptul roman sotia era considerata o " fiica " (loco filiae) a sotului si " nepoata " ( loco neptis )a socrului, in vorbirea curenta se folosesc si astazi termeni de " tata socru " si " mama soacra ", nu numai in sens reverentios, ci si parajuridic.

Dupa cum se vede, rudenia se bazeaza pe faptul filiatiei. Dar notiunea filiatiei, la randul ei, prezinta doua intelesuri: intr-un inteles larg, prin filiatie se desemneaza tot sirul de nasteri, care leaga o persoana de un stramos al ei, in timp ce, intr-un sens restrans, filiatia se refera la legatura, directa si imediata, dintre un copil si parintii sai. In acest din urma sens, filiatia se cheama maternitate sau paternitate, dupa cum este considerata in raport cu mama sau in raport cu tatal.

Aceasta legatura de sange, care este un dat obiectiv, are o anumita infatisare juridica, fiind prinsa in norme juridice. Asadar, rudenia in sens juridic, apare ca o legatura intre doua sau mai multe persoane care fie descind unele din altele, fie fara a descinde unele din altele, au un autor comun.[3]

1. Felurile rudeniei

Rudenia poate fi in linie dreapta si in linie colaterala. Linia de rudenie este sirul de persoane intre care exista rudenia.

Rudenia in linie dreapta

Este cea care exista intre persoanele care coboara unele din altele, fie in mod nemijlocit ( tata-fiu ), fie in mod mijlocit ( bunic-nepot, bunic- stranepot ).

Asadar, la rudenia in linie dreapta, directa, faptul nasterii a stabilit intre persoane un sir neintrerupt, o legatura de la parinte la copil

Rudenia in linie colaterala

Se numeste rudenie in linie colaterala legatura dintre doua persoane care, fara a descinde unele din altele, au un stramos comun.

Daca rudenia in linie dreapta s-ar putea reprezenta grafic printr-o linie dreapta, rudenia in linie colaterala s-ar reprezenta printr-un unghi, in care cele doua persoane intre care s-ar stabili rudenia ar ocupa fiecare un punct pe una din laturi, iar autorul comun ar fi varful.

Sunt rude colaterale fratii si surorile, unchii si nepotii, verii s.a.. Pentru a stabili rudenia acestora, trebuie sa urcam pe sirul raporturilor de filiatiune - directe ori mijlocite - ajung sa desemneze pe un autor comun, care formeaza punctul de plecare al celor doua siruri de persoane, persoanele dintr-un sir sunt rude colaterale cu persoanele din celalalt sir. Fratii au un autor comun in fiecare din parinti lor, verii au un bunic comun s.a..

Fratii si surorile daca au numai tata comun se numeste consingeni (sau consanguini ), iar daca mama este singurul lor parinte comun se numesc uterini.

Daca legatura de rudenie exista intre acestia cu aceeasi intensitate indiferent ca acestia sunt frati buni (adica au mama si tata comuni), consingeni ori uterini aceasta legatura de rudenie produce insa intotdeauna aceleasi efecte.

Rudenia ascendenta si rudenia descendenta

Rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta (suitoare) sau descendenta (coboratoare). Prima este aceea care leaga o persoana cu cei din care coboara ( de exemplu, plecand de la copil spre parinti, bunici ), iar cea de a doua leaga pe o persoana cu cei care coboara din aceasta ( de exemplu, plecand de la parinti spre copil, nepot de fiu ).

Rudenia din casatorie si rudenia din afara casatoriei

In cazul in care conceptia sau nasterea unei persoane, temei al rudeniei, se situeaza in cadrul casatoriei parintilor sai, filiatia este din casatorie, iar rudenia bazata pe aceasta filiatie se numeste din casatorie.

Art.53 alin. 1si 2 Codul familiei instituie urmatoarele prezumtii de paternitate:

prezumtia copilului nascut in timpul casatoriei:

prezumtia copilului conceput in timpul casatoriei:

Potrivit art. 53 alin. 1 Codul familiei nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei. Acest alin. are in vedere doua situatii: aceea obisnuita, in care copilul, a fost conceput si nascut in timpul casatoriei si accea mai rar intalnita, in care copilul nascut in timpul casatoriei a fost conceput inainte de incheierea casatoriei. Pentru ambele situatii sotul mamei este tatal copilului.

a) In prima situatie, prezumtia legala se justifica atat prin prezumtia de fapt ca sotul si sotia au avut relatii sexuale in timpul casatoriei, corespunzatoare indatoririi lor conjugale, cat si prin prezumtia de fapt ca sotia si-a respectat obligatia de fidelitate si a avut relatii sexuale numai cu sotul ei.

b) In cea de a doua situatie, prezumtia legala se justifica prin recunoasterea tacita pe care a face barbatul care se casatoreste cu femeia insarcinata ca el este autorul sarcinii, fiind de presupus ca de nu ar fi asa el nu s-ar casatori cu femeia respectiva. In literatura juridica s-a apreciat ca aceasta recunoastere tacita este, mai puternica decat recunoasterea expresa a paternitatii unui copil din afara casatoriei, caci pe cand aceasta din urma poate fi contestata de orice persoana interesata, si de autorul ei insusi, recunoasterea tacita care justifica prezumtia legala de paternitate, iar, in cazul in care sotul nu porneste actiunea in tagada de paternitate in termenul de 6 luni prevazut de lege, recunoasterea tacita este confirmata, iar prezumtia legala intarita.

Prezumtia legala de paternitate a copilului nascut in timpul casatoriei, dar conceput inainte de incheierea acesteia, se aplica indiferent de imprejurarea ca in timpul legal al conceptiei, copilului mama a fost casatorita cu un alt barbat, care a incetat din viata sau de care a divortat intre timp, si indiferent de imprejurarea ca in aceeasi perioada sotul mamei a fost si el casatorit cu o alta femeie.

Potrivit art. 53 alin. 2 Codul familiei, copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput in timpul casatoriei, si nasterea sa a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie. Aceasta prezumtie legala stabileste ca in aceasta situatie tatal copilului este fostul sot al mamei.

Art. 53 alin. 2 Codul familiei, conditioneaza aplicarea acestei prezumtii de faptul negativ ca mama copilului sa nu se fi recasatorit mai inainte de nasterea acestuia, caci in caz contrar, copilul nascandu-se dupa incheierea noii casatorii; se va aplica prezumtia prevazuta de alin. 1 din art.53 Codul familiei, intemeiata pe nasterea copilului in timpul casatoriei, iar copilul va avea ca tata pe noul sot al mamei.

Potrivit art. 61 Codul familiei, timpul cuprins intre a trei suta si a suta optzeceea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiei. El se socoteste de la zi la zi.

Fata de lipsa de distinctie din cuprinsul art. 61 Codul familiei, timpul legal al conceptiei este aplicabil atat in cazul copilului din casatorie, cat si a celui din afara casatoriei, chiar daca acest text este plasat dupa reglementarile consacrate stabilirii paternitatii copilului din afara casatoriei. Intr-adevar, art. 61 se refera univoc la nasterea copilului, fara sa ataseze acestei sintagme apelativul din casatoriei.

In cazul in care atat conceptia, cat si nasterea unei persoane intervin fara ca parintii sa fie casatoriti, filiatia este din afara casatoriei, iar rudenia bazata pe aceasta filiatie este din afara casatoriei.

Dreptul nostru acorda aceeasi ocrotire rudeniei din casatorie si aceleia din afara casatoriei. Intr-adevar, potrivit art. 63 Codul familiei, copilul din afara casatoriei a carui filiatia a fost stabilita are, fata de parintele sau si rudele acestuia, aceeasi situatie legala ca a copilului din casatorie.

Intr-un sens mai larg, Constitutia Romaniei prevede in art. 44 pct. 3 norma potrivit careia copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.

Copilul din afara casatoriei are fata de parinti aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din casatorie, cu toate consecintele ce decurg din aceasta.

In toate cazurile insa, fie ca este din casatorie fie ca este din afara casatoriei, copilul trebuie sa aiba stabilita filiatia sa, pentru a beneficia de drepturile pe care legea le leaga de aceasta calitate. Cu alte cuvinte, pentru ca filiatia din afara casatoriei sa produce efecte juridice pe care legea i le atribuie fara nici o deosebire intocmite ca si filiatia din casatorie, trebuie ca aceasta filiatie sa fie stabilita ca atare. Numai cu aceasta conditie pune legea semnul de egalitate intre filiatia din casatorie si cea din afara casatoriei.

"Copilul din afara casatorie a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie " prevede art. 63 din Codul familiei.

In consecinta, dispozitiile legale privind filiatia din casatorie se aplica, prin asemanare si filiatia din afara casatoriei. Intre filiatia din casatorie si aceea din afara casatoriei exista unele deosebiri de, reglementarea in ce priveste modul stabiliriilor. Unele deosebiri de reglementarea intre filiatia din casatorie si filiatia din afara casatoriei sunt impuse de natura diferita a situatiilor juridice insasi pe care le prezinta cele doua feluri de filiatie.

In acest sens, sunt reglementarile privind numele copilului din casatorie si privind numele copilului din afara casatoriei.

Art. 62 Codul familiei prevede ca " Copilul din casatorie ia numele de familie comun al parintilor. Daca parintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie a unuia dintre ei ori numele lor reunite. In acest caz, numele copilului se va stabili prin invoiala parintilor si se va declara odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. In lipsa unei asemenea invoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotara, ascultand pe parinti, daca copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.

Art. 64 Codul familiei prevede ca " Copilul din afara casatoriei dobandeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita ". In cazul in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte instanta judecatoreasca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma. In cazul in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parintii, se aplica dispozitiile art. 62 alin.

1.3. Gradele rudenei

Efectele juridice ale legaturii de rudenie nu sunt intotdeauna aceleasi. Ele se deosebesc atat dupa felul rudeniei si izvoarele ei - rudenie fireasca ori din infiere - cat , mai ales, dupa cum aceasta legatura este mai apropiata sau mai indepartata.

Astfel, in privinta obligatiei de intretinere, descendentul este obligat sa presteze inaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel in grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat ( art. 89 lit b. Codul familiei ).

Masura apropierii unei legaturi de rudenie - gradul de inrudire sau spita - se stabileste intotdeauna dupa numarul nasterilor - al generatiilor care ii dau fiinta socoteala acestora se face insa deosebit, in functie de felurile diferite ale rudeniei.

In linie dreapta, gradul de inrudire se socoteste lesne, intrucat numarul gradelor corespunde in intregime cu cel al nasterilor prin care se stabileste legatura de sange intre doua rude. Astfel, se reproduc in aceasta privinta exemplele pe care le prevede Codul familiei (art. 46): fiul si tatal sunt rude de gradul intai, pentru ca la baza legaturii lor se numara o singura nastere, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea intrucat, pentru a ajunge de la nepot la bunic, trebuie sa numaram doua nasteri.

In linie colaterala, gradul de inrudire se socoteste numarandu-se si adunandu-se apoi nasterile care dau fiinta, in fiecare dintre linii, legaturii de rudenie dintre cele doua rude si stramosul lor comun sau, cum arata Codul familiei art. 46, gradul se socoteste dupa numarul nasterilor, urcand de la una dintre rude pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda.

Aceasta inseamna ca in linie colaterala nu poate sa existe inrudire in gradul intai. Astfel, fratii sunt rude in gradul al doilea - desi sunt cele mai apropiate rude in linie colaterala, intrucat trebuie sa numaram cate o nastere pentru stabilirea separata a rudeniei intre fiecare dintre frati si parintele comun. Unchiul si nepotul sunt rude in gradul al treilea pentru ca ascendentul comun, in acest caz, este bunicul si nepotului si tatal unchiului, iar pentru stabilirea legaturii se numara doua nasterii intre bunic si nepot si una singura intre unchi si tatal sau.

Tot astfel, verii primari sunt rude in gradul al patrulea, intrucat trebuie sa numaram cate doua nasteri pentru stabilirea legaturii fiecaruia dintre ei cu bunicul lor comun.

1.4. Intinderea rudeniei

Din punct de vedere juridic, legatura rudeniei prezinta interes numai in masura in care legea ii recunoaste efecte juridice.

a) Astfel, in unele cazuri, rudenia produce efecte juridice numai pana la un anumit grad de rudenie, ca, de exemplu, in privinta opriri casatoriei intre rude in linie colaterala pana la gradul al patru inclusiv ( art. 6 Codul familiei) a acordarii intretinerii, care exista intre parinti si copii, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori sau intre alte persoane anume prevazute de lege ( art. 86 Codul familiei ) a chemarii la succesiune, care exista pentru descendenti, ascendenti si rudele in linie colaterala pana la gradul patru inclusiv, dar in ordinea si dupa regulile stabilite de lege ( art. 659 si 660 Cod civil ) a neadmiterii martorilor, neputand fi ascultati in aceasta calitate rudele pana la gradul trei inclusiv ( art. 189 Cod de procedura civila ).

b) In alte cazuri, legea ofera un criteriu cu ajutorul caruia se poate determina gradul de rudenie pana la care rudenia produce efecte juridice.

Astfel, potrivit art. 941 Codul civil, se considera ca sunt persoane interpuse rudele sotului donatar, la a caror mostenire acesta este chemat in momentul donatiei. Iar potrivit art. 940 alin. ultim Cod civil, orice donatie deghizata sau facuta unei persoane interpuse este nula, sotii neputand sa-si faca donatii decat in conditiile art. 936-940 Codul civil. Tot astfel, donatiile intre vii sau prin testament in favoarea unei persoane incapabile de a primi cu titlu gratuit sunt nule, fie ca sunt deghizate sub forma unui contract oneros, fie ca sunt facute unor persoane interpuse ( art. 812 alin. 1 Codul civil). Se considera persoane interpuse tatal si mama, precum si descendentii persoanei incapabile de a primi cu titlu gratuit ( art. 812 alin. 2 Codul civil );

c) In sfarsit, in unele cazuri, legea recunoaste efecte juridice rudeniei fara a determina gradul de rudenie, ceea ce inseamna ca rudenia produce efecte legale fara a prezenta importanta gradul de rudenie.

Astfel, in caz de divort, copiii pot fi incredintati unor rude ( art. 42 Codul familiei ), curatela poate fi instituita la cererea rudelor ( art 154 Codul familiei ); creantele care le au fata de tutore, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pot fi platite, in timpul tutelei, numai cu aprobarea autoritatii tutelare ( art.126 alin.2 Codul familiei ); nu se poate face un testament pe mare in favoarea ofiterilor navei, daca acestia nu sunt rude cu testatorul ( art. 883 Codul civil ).

Rudenia civila

1. Notiunea rudeniei civile

In afara de rudenia bazata pe legatura de sange exista si rudenia care rezulta din adoptie (rudenia civila). In acest din urma caz, legatura de rudenie nu se mai intemeiaza pe comunitatea de sange.[15]

In ansamblul institutiilor avand ca scop ocrotirea copilului, un loc principal il ocupa adoptia.

Aceasta institutie s-a nascut din nevoia sociala de a ocroti copilul, chiar si in afara unor legaturi de sange, iar legaturile ce iau nastere intre persoane in baza ei sunt denumite generic rudenie civila.

Sintetizand principiile legislative in aceasta materie, doctrina confera notiuni de adoptie o tripla acceptiune, respectiv: de act juridic, de raport juridic si de institutie juridica.

Ca act juridic, notiunea de adoptie desemneaza acordul de vointa al partilor care participa la incheierea sa si care, incuviintat de instanta judecatoreasca da nastere raportului juridic de adoptie.

Ca raport juridic adoptia consta in legatura de rudenie pe care o creeaza intre adoptat si descendentii sai pe de o parte, si adoptator si rudele sale, pe de alta parte.

Ca institutie juridica, adoptia desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza conditiile privind nasterea, efectele, nulitatea si desfacerea ei.

Insumand cele trei laturi ale notiuni, putem defini adoptia ca fiind actul juridic prin care se stabilesc relatiile de rudenie, asemanatoare rudeniei firesti, intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte.

In doctrina, adoptia a fost definita si ca "firul invizibil al relatiei juridice ce leaga pe oameni ca un fir pur rational, ca o realitate logica".

De asemenea a fost criticata definirea notiuni de adoptie ca fiind un act juridic, intrucat in cazul adoptiei se incalca principiile generale ale actelor juridice cuprinse in art. 942 si 973 Codul civil.

Legislatia actuala nu defineste adoptia decat prin scopul si caracterele sale generale. Astfel, in art. 1 al Ord de urgenta cu privire la adoptie numarul 25/1997, se arata ca adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia intre adoptator si copil si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului.

Importanta pentru definirea notiuni apare si precizarea din alin. al doilea al aceluiasi articol anume aceea ca adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului.

Ordonanta de urgenta cu privire la regimul juridic al adoptiei numarul 25/1997 reglementeaza un singur fel de adoptie, care se caracterizeaza prin urmatoarele:

intre cel care adopta si copil se stabileste filiatia;

intre copil si rudele adoptatorului se stabileste rudenia. Desi art.1 din O.U.G. nu prevede expres, rudenia se stabileste si intre descendentii copilului adoptat si adoptator precum si intre descendentii copilului adoptat si rudele adoptatorului; solutia rezulta din art.1, alin.1 care prevede stabilirea filiatiei dintre copilul adoptat si cel care adopta si din art.21, alin.2 care arata ca pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti; in acelasi sens este si art.26, alin.1 si 3 din Legea actelor de stare civila numarul 119 din 11 noiembrie 1996, care dispune ca se intocmeste un nou act de nastere al adoptatului cu efecte depline in care rubrica "locul nasterii " se va completa cu denumirea unitatii administrativ-teritoriale unde isi are sediu autoritatea administratiei publice locale care a intocmit actul;

3) filiatia dintre copilul adoptat si parintii sai firesti inceteaza ( art.1,alin.4 ); desigur ca, in acest caz, inceteaza si rudenia dintre copilul adoptat si rudele sale firesti, precum si rudenia dintre descendentii copilului adoptat si rudele sale firesti; se mentine impedimentul la casatorie intre adoptat si rudele sale firesti ( art.21, alin.3 ). Este oprita casatoria si intre descendentii adoptatului si rudele sale firesti, desi textul nu prevede expres aceasta.

Rezulta ca in prezent exista un singur fel de adoptie si anume corespunzatoare infierii cu efecte depline reglementata anterior de Codul familiei.

Durata rudeniei

De regula, adoptia creaza o legatura civila de rudenie permanenta. Fiind insa bazata pe un act civil, acest act ca orice alt act civil poate fi afectat de o cauza de nulitate care ar duce la desfiintarea retroactiva a adoptiei si prin urmare la stergerea legaturii de rudenie creata. Actul adoptiei se poate desface si ca urmare a unei cauze ulterioare incheierii lui, caz in care adoptia si rudenia bazata pe ea vor inceta pe viitor.

In principiu, ca si in dreptul comun, nulitatea adoptiei, absoluta sau relativa, produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut.

Cu toate acestea, unele efecte produse in trecut nu pot fi inlaturate, cum ar fi, de exemplu, purtarea numelui, prestarea intretinerii ori ocrotirea minorului prin exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti de catre adoptator sau in ceea ce priveste cetatenia adoptatului.

Efectele nulitatii adoptiei se produc si privitor la filiatia si rudenia prin adoptie. Acestea se considera ca nu au existat nici in trecut. De aceea, in masura in care s-ar admite declararea nulitatii adoptiei dupa decesul adoptatorului ori adoptatului, nu se va pune problema succesiunii, deoarece nu a existat filiatia si rudenia civila.

Dimpotriva, filiatia fireasca, rudenia fireasca a adoptatului se considera ca au existat pentru trecut, cu consecintele care decurg din aceasta.

Adoptia se considera desfacuta pe data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care sa pronuntat desfacerea adoptiei.

S-a considerat ca hotararea judecatoreasca prin care sa desfacut adoptia isi produce efectele chiar daca nu s-a facut mentiune pe marginea actului de nastere.

Efectele desfacerii adoptiei se produc numai pentru viitor, incepand numai de la data mentionata.

Efectele desfacerii adoptiei se produc si cu privire la, filiatie si rudenie. Filiatia si rudenia create prin adoptie inceteaza reapar filiatia si rudenia fireasca.

3. Gradul rudeniei

Aceasta se stabileste ca si la rudenia fireasca. Intre adoptat si adoptator, rudenia este de gradul intai, ca intre copil si parinte.

4. Intinderea rudeniei prin adoptie.

Sfera persoanelor intre care se se stabilesc relatii de rudenie civila este reglementata de O.U.G. numarul 25/1997 care reglementeaza un singur fel de adoptie - adoptia cu efecte depline ( cu efectele unei filiatii firesti ) in care legatura de rudenie se stabileste intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si toate rudele sale, pe de alta parte. Rudenia din adoptia cu efecte depline produce aceleasi efecte ca si rudenia fireasca si se substituie ei, cu singura exceptie ca rudenia fireasca nu va putea fi ignorata ca impediment la casatorie ( art.6 Codul familiei ).

3. Efectele rudeniei

Rudenia produce numeroase efecte juridice, dintre care unele sunt de dreptul familiei, iar altele de domeniul altor ramuri de drept ca: dreptul civil, dreptul muncii, dreptul penal, dreptul procesual penal si civil, s.a.

Dintre efectele pe care rudenia le produce in dreptul familiei evocam urmatoarele:

a) Legea opreste casatoria intre rudele apropiate. Astfel potrivit art. 6 lit. a Codul familiei este oprita casatoria intre rudele in linie dreapta, precum si intre cele in linie colaterala pana la al patrulea grad inclusiv. Acest impediment se intemeiaza pe urmatoarele consideratii:

de ordin biologic, medical, caci uniunile dintre rude apropiate nu asigura descendenti sanatosi;

de ordin moral, deoarece uniunile dintre rude apropiate ar avea o influenta nefavorabila asupra vietii de familie.

Incalcarea inpedimentului rezultand din rudenie se numeste incest

(Codul penal ).

Potrivit art. 6 din Codul familiei, casatoria este oprita :

intre rudele in linie directa, indiferent de gradul de rudenie astfel, nu se pot casatori, tatal cu fiica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata, bunica cu nepotul, s.a.

intre rudele in linie colaterala pana la gradul patru inclusiv; prin urmare, nu se pot casatorii, fratele cu sora, unchiul cu nepoata, matusa cu nepotul, varul cu vara lui.

Rudenia este impediment la casatorie, potrivit celor aratate, indiferent daca este din casatorie sau din afara casatoriei.

In privinta rudeniei din afara casatoriei se ridica problema daca, pentru a fi impediment la casatorie, este necesar sa fie contestata in mod legal sau este suficient ca aceasta sa existe in fapt.

In sensul primei solutii se poate invoca argumentul ca filiatia din afara casatoriei se poate stabili numai in conditiile anume prevazute de lege, iar atata timp cat rudenia din afara casatoriei nu este legal constatata nu exista nici o legatura juridica intre viitorii soti si deci delegatul de stare civila nu este indreptatit sa refuze incheierea casatoriei.

Impotriva acestei solutii se poate invoca argumentul ca ratiunile pentru care rudenia este impediment la casatorie sunt valabile atat in cazul in care rudenia din afara casatoriei este legal constatata, cat si in cazul in care ea nu este constatata legal. Acest motiv justifica de ce casatoria este oprita intre adoptat si rudele sale firesti, in cazul adoptiei. Nu s-ar putea admite, de exemplu, ca tatal din afara casatoriei sa se poate casatori cu fiica sa, numai pentru motivul ca filiatia din afara casatoriei nu a fost stabilita in mod legal. De aceea, se admite ca cel putin in cazul in care rudenia din afara casatoriei este de notorietate publica si se reflecta intr-o folosire a starii civile ( posesie de stat ) evidenta, ea urmeaza a constitui un impediment la casatorie. Daca delegatul de stare civila refuza incheierea unei casatorii pe motivul ca viitorii soti sunt rude din afara casatoriei, rudenia nefiind legal constatata, iar acestia pretind ca intre ei nu exista asemenea rudenie, atunci se poate sesiza instanta judecatoreasca, potrivit art. 10 si 30 ale Legii nr. 119 / 1996, pentru a decide.

Prin urmare, in conditiile aratate, rudenia din afara casatoriei constituie impediment la casatorie fie ca a fost, fie ca nu a fost legal constatata.

b) Obligatia legala de intretinere este prevazuta intre anumite rude apropiate iar organizarea ocrotirii parintesti are la baza tot ideea de rudenie (art. 67, 42, 86, 97 din Codul familiei s.a ).

Potrivit art. 86 Codul familiei, obligatia de intretinere exista intre urmatoarele persoane:

- intre sot si sotie;

- intre parinti si copii;

- intre cel care adopta si adoptat;

- intre bunici si nepoti;

- intre strabunici si stranepoti;

- intre frati si surori;

- intre celalalte persoane anume prevazute de lege.

Ar fi de observat ca obligatia de intretinere subzista intre rudele firesti in linie dreapta pana la gradul trei inclusiv, iar in linie colaterala numai pana la gradul doi inclusiv.

Potrivit art. 86, alin 1, Codul familiei este de stricta interpretare, deoarece cuprinde o enumeratie limitativa si, nicidecum, cu titlu exemplificativ.

De fapt, referirea din finalul art. 86 alin 1, la celalalte persoane anume prevazute de lege, intareste concluzia ca ne aflam in prezenta unei enumerari limitative. Pe cale de consecinta, obligatia de intretinere intre alte persoane trebuie sa fie stipulata expres printr-un text de lege.

Iar dintre efectele pe care rudenia le produce in alte ramuri de drept amintim ca, in dreptul succesoral, la baza alcatuirii claselor de mostenitori legali sta rudenia apropiata. De asemenea, legislatia muncii si cea locativa tin seama in mod favorabil de rudenie, in dreptul penal rudenia apropiata este luata in considerare, dupa imprejurari: ca o cauza de nepedepsire, ca o circumstanta atenuanta sau agravanta; dupa dreptul procesual civil, anumite rude apropiate nu pot depune marturire in procesul civil, iar conform normelor procesuale penale in procesele penale ele pot fi ascultate ca martori numai daca doresc sa o faca, s.a.

4. Dovada rudeniei

Dovada rudeniei se face diferit , dupa cum se urmaresc efecte de stare civila sau alte efecte.

Daca se urmaresc efecte de stare civila, dovada starii civile se face, ca regula generala, cu acte de stare civila. In prezent, dovada starii civile este reglementata, aproximativ identic, de art. 22 -24 din Decretul nr. 31/1954 si art. 13-16 din Legea nr. 119/1996. Astfel, potrivit art. 22 din Decretul nr. 31/1954 si art. 13 din Legea nr 119/1996, starea civila se dovedeste cu actele intocmite in registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora. In acest sens, rudenia fireasca se va dovedi cu actul de nastere si certificatul de nastere intocmite in conditiile prevazute de art. 17-25 din Legea nr. 119/1996, iar rudenia civila, rezultata din adoptie, de asemenea, cu actul de nastere intocmit cu acest prilej, conform art. 26 din aceeasi lege.

De la regula inscrisa in art. 13 din Legea nr. 119/1996, respectiv art. 22 din Decretul nr. 31/1954, art. 16 din Legea nr. 119/1996 stabileste ca starea civila poate fi dovedita prin orice mijloace de proba in fata instantei de judecata in situatia in care ofiterul de stare civila refuza sa intocmeasca un act sau sa inscrie o mentiune in actele de stare civila ( art. 10 coroborat cu art. 44-50 din Legea nr. 119/1996 ), precum si in fata autoritatilor administratiei publice, cand se solicita reconstituirea actelor de stare civila.

Facem precizarea ca reconstituirea actelor de stare civila de catre autoritatile administratiei publice se poate solicita, potrivit art. 16 din Legea nr. 119/1996, in una din urmatoarele situatii:

nu au existat registre de stare civila ( lit a );

registrele de stare civila au fost pierdute ori distruse in totalitate sau in parte ( lit b );

nu este posibila procurarea din strainatate a certificatului de stare civila sau a extraselor dupa actele de stare civila ( lit c );

intocmirea actelor de stare civila a fost omisa ( lit d ).

Ar fi de observat ca, spre deosebire de art. 24 din Decretul nr. 31/ 1954, care prevede posibilitatea dovedirii starii civile prin orice mijloace de proba si, drept urmare, reconstituirea actelor de stare civila numai in temeiul unei hotarari judecatoresti, prin art. 16 din legea nr. 119/1996, in ipotezele prezentate mai sus, reconstituirea actelor de stare civila se face de catre organele administratiei publice competente. Solutia, in opinia noastra, este rationala, din moment ce intocmirea actelor de stare civila, este data in competenta acelorasi organe. Altfel spus, nimic nu ar fi justificat ca intocmirea sa fie de competenta unui organ, iar reconstituirea de competenta altuia. Pe de alta parte, credem ca s-a urmarit si degrevarea instantelor judecatoresti de solutionarea unor asemenea litigii, precum si cresterea celeritatii in rezolvarea lor.

Dovada rudeniei, in ipoteza in care se urmaresc alte efecte, decat de stare civila, de regula patrimoniale, se poate face prin orice mijloc de proba. Spre exemplu, Instanta Suprema a decis ca instanta de judecata poate incuviinta si alte probe pentru stabilirea raportului de rudenie, daca partea trebuie sa dovedeasca nasteri si casatorii vechi, intamplate in localitati necunoscute, indepartate, cu conditia ca aceste probe sa nu fie contrare certificatelor de stare civila prezentate.

Dovada rudeniei prin orice mijloc de proba este admisibila si atunci cand aplicarea unor dispozitii legale este conditionata de calitatea de ruda. In acest sens, in literatura de specialitate se invoca urmatoarele exemple:

opozitiile la casatorie, intemeiate pe rudenie, conform art. 6 si 7 Codul familiei;

incredintarea copilului din casatorie, in cazul divortului, unor rude, conform art. 42 Codul familiei;

stabilirea obligatiei de intretinere intre rudele prevazute de art. 86, alin.1 Codul familiei;

instituirea tutelei la cererea rudelor, conform art. 154 Codul familiei;

nedenuntarea scuzabila a omorului de catre anumite rude, prevazuta in materie succesorala de art. 656 Codul civil;

indepartarea martorilor, rude sau afini cu una dintre parti, conform art. 189, alin.1, punctul 1, Codul de procedura civila;

recuzarea judecatorului si expertului ruda cu una din partile din proces, conform art. 27, 28 si 204 Codul de procedura civila.

Facem precizarea ca, chiar si in situatiile enumerate mai sus, dovada rudeniei se va face, in primul rand, prin actele de stare civila si numai in mod exceptional prin alte mijloace de proba.

De fapt, ne exprimam opinia ca si in astfel de cazuri, dovada rudeniei cu ajutorul altor mijloace de proba va fi admisibila numai daca exista una din situatiile limitativ enumerate de art. 16 din Legea numarul 119 / 1996, care se vor aplica prin analogie.

Cat priveste dovada rudeniei prin alte mijloace de proba in cursul procesului penal, aceasta se va face tinand seama atat de normele legale ce reglementeaza dovada rudeniei prevazute de legislatia civila, cat si de normele derogatorii prevazute de art. 62 si urmatorul din Codul de procedura penala.

Proba rudeniei in fata instantelor penale

In aceasta privinta, trebuie mentionate urmatoarele situatii deosebite:

a)     Stabilirea filiatiei din afara casatoriei se poate face altfel de cum prevede Codul familiei. Astfel, in cadrul procesului penal, proba filiatiei poate fi facuta si cu mijloacele procesuale penale prevazute de Codul de procedura penala, deci nu numai in conditiile inscrise in Codul familiei.

b)    Stabilirea filiatiei din afara casatoriei nu se poate face in conditiile Codului familiei. In acest sens, recunoasterea copilului din afara casatoriei facuta in cadrul procesului penal nu este suficienta, adica nu valoreaza recunoasterea prin inscris autentic.

Intr-adevar, recunoasterea ar putea fi facuta sau de inculpat, dar, potrivit art. 69 Codul de procedura penala, declaratiile acestuia in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza, sau de victima in procesul penal, in caz care simpla sa declaratie nu poate agrava situatia inculpatului cand acesta depinde de existenta raportului de filiatie intre inculpat si victima.[25]

4. Rudenia nedovedita

Rudenia poate fi invocata numai in masura in care raportul de filiatie este dovedit prin mijloace de proba ingaduite de lege.

Nu mai putin se ridica insa problema daca rudenia, care nu a fost legal stabilita, poate totusi sa produca efecte, sa fie luata in considerare in unele cazuri, si anume in acelea in care ocrotirea de care casatoria si familia se bucura in tara noastra, este in mod deosebit interesata.

Problema se pune in privinta impiedicarii casatoriei intemeiate pe existenta legaturii de rudenie, cu deosebire in cazurile care privesc paternitatea din afara casatoriei.

In masura in care un asemenea raport nu a fost stabilit prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca ar putea fi el invocat pentru a impiedica incheierea sau pentru a intemeia declararea nulitatii unor casatorii pe care societatea nu le poate recunoaste, precum cea incheiata intre un frate si o sora sau chiar dintre un tata si fiica sa.

In literatura juridica, privitoare la dreptul anterior Codului familiei, se sustinea in general ca inrudirea din afara casatoriei nu constituie o impiedicare decat atunci cand este legalmente stabilita.

In sens contrar, alti autori au admis ca "atunci cand legatura de rudenie naturala va fi notorie, binecunoscuta si constatata printr-o posesiune de stat evidenta, ar fi scandalos sa nu fie tinuta in seama ".

Dispozitiile Codului familiei nu aduce precizari in aceasta privinta. Codul se refera numai la filiatia fata de tata, care rezulta din existenta casatoriei parintiilor sau care se stabileste prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca, iar actiunea in stabilirea paternitatii apartine numai copilului. S-ar putea invoca tot astfel regulile privitoare la stabilirea filiatiei fata de mama. In aceste conditii s-ar putea sustine ca numai filiatia stabilita urmeaza sa fie luata in considerare.

In sprijinul acestei solutii ar putea fi invocata si dispozitia art. 79 alin. 2 Codul familiei, care socoteste necesar sa precizeze ca impiedicarea la casatorie intemeiata pe rudenie persista in cazul cand inceteaza drepturile si indatoririle dintre infiat si parintii sai firesti.

Nici principiul rolului activ al judecatorului si nici indatoririle procurorului care trebuie sa asigure respectarea legalitatii - nu pot constitui argumente hotaratoare pentru invocarea efectelor unei rudenii care nu a fost legalmente stabilita. Intr-adevar, judecatorul este dator sa staruie pentru a descoperi adevarul, dar numai in cadrul mijloacelor legale.

Filiatia din afara casatoriei nu poate fi legal stabilita decat pe calea actiunii care are acest obiect.

Legalitatea insasi impune respectarea regulilor de drept care stau la baza oranduirii noastre sociale si care impun o desavarsita cu certitudine in stabilirea raporturilor de filiatie.

In aceste conditii, posibilitatea invocarii, in cazurile anterior invederate, a unei legaturi de rudenie, care nu a fost legal stabilita, reprezinta o problema a carei dezlegare ar constitui, desigur, o sarcina dificila pentru practica judecatoreasca. Regulile moralei proletare din ce in ce mai puternice, in cadrul noi oranduirii sociale ne indreptateste sa nadajduim insa ca o asemenea problema nu se va ivi niciodata inaintea instantelor noastre de judecata.

5. Dovada rudeniei civile

In ceea ce priveste legatura de filiatie intre adoptat si adoptator, dovada se face prin actul de stare civila, ce se intocmeste copilului adoptat.

Inregistrarea adoptiei in actele de stare civila se face pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei.

Potrivit prevederilor art.21, alin.2, pe baza hotararii irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere a copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca parinti firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.

Potrivit prevederilor art.26 din Legea numarul 119/1996 cu privire la actele de stare civila, intocmirea noului act de nastere se va face de catre autoritatea administratiei publice locale de la domiciliul adoptatorilor sau in raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire in ingrijirea careia se gaseste adoptatul.

In situatia in care adoptatorii sunt cetateni straini ori cetateni romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate, noul act de nastere se va intocmi de catre autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ - teritoriala au domiciliul cel adoptat sau unde isi are sediul institutia de ocrotire, in cazul copiilor aflati in ingrijirea acesteia.

Apreciem ca prevederile legii numarul 119/1996 trebuie puse de acord cu noua reglementare privind adoptia. Solutia intocmirii noului act de nastere de catre autoritatea administratiei publice de la domiciliul adoptatorului este logica, deoarece este firesc ca actul de nastere sa fie intocmit de autoritatea administratiei publice in raza careia va avea domiciliul pentru viitor si copilul si unde isi va duce viata impreuna cu parintii sai adoptivi. Considerente de ordin practic vin sa intareasca aceasta solutie. Credem ca solutia, alternativa, a intocmirii actului de catre autoritatea administratiei publice in raza careia se afla institutia de ocrotire, in cazul copiilor aflati in ocrotirea acesteia, a devenit inaplicabila, fata de noile principii ale reglementarii privind adoptia. Aceasta reglementare era in consonanta cu vechea reglementare a adoptiei, care consacra solutia competentei incuviintarii adoptiei de catre instanta de la domiciliul adoptatorului si, in anumite situatii, de catre instanta in raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire, daca minorul era internat intr-o institutie de ocrotire.

Apreciem ca, de lege ferenda, se impune consacrarea competentei serviciului de stare civila a sectorului I Bucuresti, pentru intocmirea noului act de nastere, pentru cazul cand adoptatorii sunt persoane cu cetatenie straina sau cu domiciliul sau resedinta pe teritoriul altui stat, in considerarea unei mai operative derulari a procedurilor de stare civila.

Potrivit prevederilor art.26, alin.3, in noul act de nastere intocmit, rubrica " locul nasterii " se va completa cu denumirea unitatii administrativ - teritoriale unde isi are sediul autoritatea administratiei publice locale care intocmeste actul.

Intre celelalte rude, in cazul adoptiei, dovada se face ca si la rudenia fireasca.