Raspunderea civila delictuala

Raspunderea civila delictuala

Consideratii generale

1 1 Sediul materiei (si felurile raspunderii)

Raspunderea civila delictuala este reglementata in Codul Civil in articolele 998 - 1003. Aceste articole sintetizeaza principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.[1]

In categoria faptelor ilicite, ca izvoare de obligatii, intra asa cum ne prezinta Codul Civil in Capitolul V din titlul III, delictele si cvasidelictele (delictul este reglementat in art. 998 Cod Civil iar cvasidelictul in art. 999 Codul Civil).

Desi in Codul Civil nu intalnim enuntata distinctia dintre delicte si cvasidelicte, prin lecturarea continutului legal al articolelor 998 si 999 Codul Civil observam ca delictul este acel fapt ilicit cauzator de prejudiciu produs printr-o actiune sau inactiune, cu intentia de a pagubi pe altul (art. 998 Cod Civil), iar cvasidelictul este tot un fapt ilicit producator de prejudicii, savarsit de o persoana din imprudenta sau neglijenta sa. Deci intentia este cea care deosebeste delictul de cvasidelict (intentia lipseste in cazul cvasidelictului).

In articolele 998 - 999 Cod Civil este reglementata raspunderea pentru fapta proprie. Astfel, articolul 998 Cod Civil prevede : "ori ce fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara" ; iar articolul 999 Cod Civil prevede : "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si de acela cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa".

In afara de raspunderea pentru fapta proprie in urmatoarele articole este reglementata si raspunderea pentru fapta ilicita a altor persoane (art. 1000 alin. 2, 3 si 4 Cod Civil) precum si raspunderea pentru lucruri, edificii si animale (art. 1000 alin. 1 Cod Civil, art. 1001 Cod Civil si art. 1002 Cod Civil).

Raspunderea pentru fapta ilicita a altor persoane este de trei feluri, dupa cum urmeaza : raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 Cod Civil), raspunderea comitentilor pentru prejudiciile create de prepusii lor in functiile incredintate (art. 1000 alin. 3 Cod Civil) si raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 100 alin. 4 Cod Civil).

Raspunderea pentru lucruri, edificii si animale se prezinta si ea sub trei aspecte : raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridica (art. 1000 alin. 1 Cod Civil), raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate in paza juridica a unei persoane (art. 1001 Cod Civil) si raspunderea proprietarului pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ruinei edificiului sau a unui viciu ascuns de constructie (art. 1002 Cod Civil).

In fine prin art. 1003 este reglementat faptul ca persoanele carora le este imputabil prejudiciul sunt obligate solidar pentru despagubire.

1 2 Notiunea

Dupa cum se stie faptul juridic ilicit care da nastere obligatiei de despagubire poarta numele de delict civil iar obligatia de a despagubi persoana prejudiciata, adica de a repara prejudiciul cauzat, constituie raspunderea civila delictuala.

Prin urmare, delictul civil da nastere raspunderii civile delictuale si, in consecinta, delictul civil reprezinta un izvor de obligatii.

1 3 Natura juridica a raspunderii civile delictuale

Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii angajeaza asa cum am mai precizat raspunderea civila delictuala. Aceasta raspundere civila reprezinta in fapt o sanctiune specifica dreptului civil aplicata in cazul savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Stricto sensu ea este o veritabila sanctiune civila cu caracter reparator fara a avea insa un caracter de pedeapsa.

Dupa cum se cunoaste, pedepsele au un caracter strict personal si privesc direct pe faptuitor (pedepsele se aplica si se executa in cazul in care cel condamnat este in viata in momentul condamnarii, respectiv al executarii).

In mod contrar raspunderea civila delictuala nu are caracter de pedeapsa si se transmite si mostenitorilor autorului faptului prejudiciabil.

Functiile raspunderii civile delictuale

Raspunderea civila delictuala are doua functii : functia educativ preventiva si functia reparatorie.

Functia educativ - preventiva este realizata prin crearea unei influente exercitata in constiinta oamenilor potrivit careia o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii va fi sanctionata prin obligatia de dezdaunare. In consecinta ea va actiona in prevenirea savarsirii delictelor civile in viitor, iar autorul delictului civil deja savarsit sau alte persoane care sunt pe cale de a savarsi un delict civil stiu ca vor raspunde pentru prejudiciul ce ar cauza. [5]

Functia reparatorie se caracterizeaza prin aceea ca raspunderea civila delictuala se caracterizeaza printr-o obligatie de dezdaunare care se creeaza in sarcina autorului prejudiciului. In acest sens raspunderea civila delictuala contribuie la apararea dreptului subiectiv incalcat.

Functia reparatorie va avea deci un caracter relativ, ea implica numai partile raportului juridic creat in urma savarsirii prejudiciului iar reparatia prejudiciului va implica o noua cheltuiala in vederea restabilirii situatiei existente inainte de aparitia prejudiciului. [6]

3. Comparatie intre raspunderea civila delictuala si alte feluri de raspunderi juridice

3 1 Precizari prealabile

Fiecare fel de raspundere juridica are un caracter sanctionator si unul educativ preventiv propriu. [7]

Institutia raspunderii civile delictuale are o fizionomie distincta, totusi intre diferitele institutii juridice exista numeroase intrepatrunderi si puncte de contact, astfel incat uneori limita intre raspunderi este dificil de facut. Se poate observa ca unele infractiuni prevazute de Codul Penal sunt delicte ori cvasidelicte (Furtul art. 280 Cod Penal, Distrugerea ori degradarea bunului altuia art. 217 Cod Penal).

Ceea ce diferentiaza insa influenta diferitelor forme de raspunderi juridice asupra comportamentului social al oamenilor il reprezinta gravitatea atingerii diferitelor valori asa cum a fost ea reglementata de catre norma de drept.

Din acestea rezulta faptul ca exista deosebiri intre diferitele forme de raspundere juridica.

3 2 Raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala

Raspunderea civila este de doua feluri : raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala. [10] Ambele forme de raspundere au ca idee centrala ideea repararii unui prejudiciu patrimonial ce s-a produs ca urmare a unei fapte ilicite si culpabile a unei anumite persoane.

Asa cum s-a aratat in doctrina raspunderea civila delictuala alcatuieste (constituie) dreptul comun al raspunderii civile, raspunderea civila contractuala are un caracter derogator de la dreptul comun iar pe cale de consecinta s-a stabilit faptul ca ori de cate ori nu este vorba de o raspundere civila contractuala, vor fi aplicabile regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.

Mai departe se arata ca fiind forme ale raspunderii civile, intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala exista o serie de asemanari si deosebiri . O parte dintre autori considera ca intre cele doua forme de raspundere nu exista deosebiri de esenta (fundamentale) iar deosebirile existente au totusi o importanta practica deoarece aceste deosebiri sunt insotite de unele consecinte juridice importante.

Aceasta teorie se fundamenteaza pe faptul ca elementele care conditioneaza existenta celor doua forme de raspundere civila (raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala) sunt aceleasi : existenta unei fapte ilicite care incalca o anumita obligatie si prin care se aduce atingere unui anumit drept subiectiv, savarsirea cu vinovatie a acestei fapte, existenta unui prejudiciu patrimonial ; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu precum si capacitatea juridica a celui chemat sa raspunda.

Astfel comunitatea de scop si comunitatea de elemente a raspunderii civile contractuale si a raspunderii civile delictuale au determinat pe unii autori sa considere ca nu este justificat sa se vorbeasca de doua forme de raspundere civila, ci de o unitate de culpa, de o unitate de raspundere civila, iar unitate de culpa (vinovatie) consta in neexecutarea unei obligatii rezultate fie din lege fie dintr-un contract.

Cealalta teorie se refera la faptul ca exista doua raspunderi civile si exista o dualitate de culpa.

Astfel se argumenteaza ca in cazul culpei delictuale aceasta este aceeasi indiferent de persoana care o savarseste, deoarece orice alta persoana ce s-ar fi comportat ca autorul delictului ar fi fost in culpa. In schimb, in cazul culpei contractuale aceasta este diferita datorita faptului ca ea este cauzata de o activitate anterioara, constienta si voluntara a autorului ce a consimtit liber si prin propria-i vointa sa se angajeze la o anumita obligatie si deci cei ce nu-si asuma obligatia raman liberi.

Cele doua culpe ar avea deci un izvor diferit : culpa delictuala apare (se formeaza) datorita vatamarii unei obligatii instituita de lege (non facere) cu o valoare sociala de o mare importanta si generala (opozabila ergo omnes), pe cand culpa contractuala izvoraste dintr-un contract potrivit libertatii de vointa in materia contractelor, obligatia astfel izvorata nefiind opozabila ergo omnes ci doar partilor contractante ce au inteles sa si-o asume.

Practica noastra judecatoreasca are in vedere deosebirile existente intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala in solutiile pronuntate[19]. Deosebirile intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala sunt urmatoarele :

A. Prima deosebire intre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala este reprezentata de faptul ca in cazul raspunderii civile delictuale obligatia incalcata este asa cum am mai aratat o obligatie legala, cu caracter general care devine tuturor - obligatia generala de a nu se aduce vreo atingere sau a se vatama drepturile altuia prin fapte ilicite - , pe cand in cazul raspunderii civile contractuale, obligatia incalcata este o obligatie contractuala, care este o obligatie concreta si stabilita printr-un contract preexistent ce a fost incheiat intre cele subiecte ale acestui fel de raspundere. Deci fapta ilicita in materie contractuala este reprezentata de neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a unei obligatii contractuale [20], ce rezulta dintr-un contract preexistent valabil incheiat.

Din cele enuntate mai sus rezulta urmatoarele aspecte :

a) Prejudiciile ce au fost cauzate in faza precontractuala constituie temeiul raspunderii delictuale [21].

Asa este cazul revocarii ofertei de a contracta inainte de expirarea timpului pana la care aceasta trebuia mentinuta.

b) Prejudiciile cauzate printr-un contract ce a fost declarat nul absolut ori relativ vor angaja de asemenea raspunderea civila delictuala. [22]

c) Prejudiciile suferite de tertele persoane (straine de contract) ca urmare a neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a unui contract incheiat de alte persoane vor putea fi acoperite in masura in care sunt inlocuite conditiile necesare apelandu-se la raspunderea civila delictuala. [23] Acest aspect poate fi exemplificat prin continutul articolului 1488 Cod Civil, articol prin care este recunoscut dreptul lucratorilor folositi de antreprenorul unei constructii de a actiona direct pe beneficiarul acesteia pentru a se face plata sumelor ce li se cuvin in cazul in care aceste sume nu au fost inca platite antreprenorului.

d) In cazul prejudiciilor rezultate prin incadrarea unor obligatii extracontractuale raspunderea va fi tot de natura delictuala, raspunderea contractuala putand lua nastere numai ca urmare a incalcarii unei obligatii de natura contractuala. [25]

B. O a doua deosebire intre cele doua forme de raspundere civila este reprezentata de faptul ca cele doua capacitati, capacitatea delictuala si capacitatea contractuala, nu coincid. [26]

Capacitatea ceruta pentru a incheia un contract civil este capacitatea deplina de exercitiu ce se dobandeste de regula la implinirea varstei de 18 ani.[27] Exceptia de la regula poate fi reprezentata prin urmatoarele doua aspecte : art. 87 Cod Civil "Minorul de 16 ani poate dispune prin testament numai pentru jumatate din bunurile de care dupa lege poate dispune majorele" si art. 4 Codul Familiei "femeia se poate casatori numai daca a implinit 16 ani - ca urmare a acestui fapt femeia casatorita dobandeste capacitatea deplina de exercitiu inainte de implinirea varstei de 18 ani".

Capacitatea delictuala actioneaza indiferent de varsta daca persoana a actionat cu discernamant. Art. 25 din Decretul nr. 32/1954 prevede ca pentru persoanele care au implinit 14 ani exista prezumtia de discernamant, iar cele sub aceasta varsta raspund daca se dovedeste ca au lucrat cu discernamant.

C. Cea de a treia deosebire se refera la punerea in intarziere a celui ce a produs prejudiciul. Ea este obligatorie numai in cazul raspunderii civile contractuale in formele cerute de lege, intrucat in materie contractuala punerea in intarziere nu opereaza de drept (dies non interpellat pro homine).[28]

D. O a patra deosebire este data de faptul ca in cazul raspunderii delictuale orice conventie incheiata anterior savarsirii faptei este in principiu nula, in cazul raspunderii contractuale aceste conventii pot fi valabile intre anumite limite stabilite de lege.

E. O alta deosebire intre cele doua forme de raspunderi este data de intinderea reparatiilor.

In ambele cazuri trebuie reparat atat prejudiciul efectiv (domnum emergens), cat si foloasele nerealizate (lucrum cessans).[29]

Deosebirea consta insa in faptul ca debitorul contractual este responsabil numai pentru prejudiciul care a fost prevazut sau era previzibil la momentul incheierii contractului (afara de faptul cand prejudiciul provine din culpa sa grava ce se poate asimila cu dolul - art. 1085, Cod Civil), pe cand in cadrul raspunderii delictuale se va raspunde atat pentru pagubele previzibile cat si pentru pagubele neprevizibile directe sau indirecte.[30]

F. Asa cum prevede articolul 1003 Cod Civil raspunderea delictuala are caracter solidar daca exista coautori si acestia au actionat in baza unei intelegeri concomitente si prealabile.

In cazul raspunderii contractuale, solidaritatea este inoperanta cu exceptia cazurilor cand a fost prevazuta prin contract sau a fost expres prevazuta de lege (art. 1041 Cod Civil).[31]

G. In fine, o ultima deosebire intre cele doua forme de raspundere civile este reprezentata de dovada culpei autorului prejudiciului.

In materia raspunderii delictuale sarcina probei revine celui pagubit (victima) exista totusi si unele exceptii cand culpa va fi prezumata.[32]

In ceea ce priveste raspunderea civila contractuala din interpretarea continutului art. 1082 Cod Civil rezulta ca este prezumata culpa debitorului si faptul ca s-a dovedit ce-i revenea acestuia nu a fost executata. [33]

O problema deosebita se ridica in cazul obligatiilor de mijloace (obligatiilor de prudenta si de diligenta), in cazul acestora dovada culpei trebuie facuta de creditor (de cel pagubit) indiferent daca fapta ilicita constituie delict civil sau provine din nerespectarea unei clauze contractuale. [34]

[MG1]  3 Cumulul raspunderii civile delictuale cu raspunderea civila contractuala

O problema foarte discutata in literatura de specialitate este reprezentata de cumulul celor doua forme de raspunderi civile. In nici un caz prin cumulul celor doua responsabilitati nu se intelege dreptul celui prejudiciat de a primi doua despagubiri ci modul in care actiunea in raspundere contractuala poate fi folosita pentru repararea prejudiciului.

O singura ipoteza prezinta importanta practica si anume optiunea intre actiunea in responsabilitate contractuala si cea delictuala.

Ca principiu retinut in literatura de specialitate si practica judiciara se arata ca daca intre parti a existat un contract si din neexecutarea acestuia s-a produs prejudiciul calea va fi urmata este actiunea in raspundere contractuala fara a putea fi folosita raspunderea delictuala. [35]

Acest principiu mai sus enuntat cunoaste insa si unele exceptii [36] :

a) Se poate opta intre cele doua raspunderi atunci cand neexecutarea contractului constituie o infractiune.

b) Chiar daca neexecutarea contractului nu constituie o infractiune dar s-a produs o paguba in dauna proprietatii publice, se poate admite actiunea in raspundere delictuala cand numai in acest mod se poate acoperi paguba produsa.

Exista totusi unele situatii in care desi neexecutarea unei obligatii contractuale constituie o infractiune, partea vatamata nu are dreptul de optiune intre cele doua actiuni urmand sa foloseasca numai calea actiunii civile delictuale :

- cand prejudiciul s-a produs unei societati publice ;

- cand partea vatamata este o persoana lipsita de capacitatea de exercitiu sau are capacitatea de exercitiu sau are capacitatea restransa aceste situatii actiunea civila se porneste si se exercita impreuna cu actiunea penala din oficiu. [37]