SCLAVII - PROCEDURA CIVILA ROMANA

SCLAVII - PROCEDURA CIVILA ROMANA

1. GENERALITATI

La romani, sclavii nu erau persoane, nu aveau capacitate juridica, nu erau subiecte de drept, ci dimpotriva erau bunuri si formau obiect al dreptului. La origine, sclavia avea un caracter patriarhal, scalvii fiind considerati    membri inferiori ai familiei romane; ei erau participanti la cultul domestic al carui sef era pater familas dominus si ca atare pe plan religios aveau personalitate. Mormantul sclavului era o res religiosa iar juramantul sau producea efecte pe plan religios. La sfarsitul epocii vechi sclavia devine clasica, in sensul ca baza productiei statului roman era asigurata de munca sclavilor, aceasta si pe fondul expansiunii statului roman in urma razboaielor de cucerire a Italiei ai apoi a intregului bazin al Marii Mediteraneene, context in care numarul sclavilor a crescut exponential, astfel incat puteau asigura prin munca lor baza economica a statului.

2. IZVOARELE SCLAVIEI

Izvoarele sclaviei sunt nasterea, razboiul si anumite fapte pedepsite cu pierderea libertatii.

● In ceea ce priveste nasterea, se aplica regula potrivit careia copilul nascut in afara casatoriei dobandeste conditia juridica a mamaei sale din momentul nasterii. Prin urmare, fiul scalvei este intodeauna sclav intrucat scalvii nu pot incheia o casatorie valabila si ca atare scalva nastea intodeauna in afara casatoriei. De la aceasta regula exista o singura exceptie si anume cazul in care in intervalul legal al conceptiunii femeia respectiva a fost un singur moment om liber.

● Al doilea izvor important al sclaviei este razboiul; prizionerii de razboi ai statului roman erau vanduti ca sclavi pe pietele Romei de catre questori.

● Cel de-al treilea izvor al sclaviei il reprezinta o serie de fapte sanctionate cu pierderea libertatii, intre care mentionam dezertarea, nesupunerea la incorporare, prinderea hotului in flagrant delict, condamnarea la munca silnica in mina, executarea silita asupra persoanei prin manus inectio, ce pot duce la vanzarea debitorului insolvabil ca sclav, tran Tiberim(in afar Romei), intrucat un cetatean roman nu putea deveni clav in propria cetate. Alte fapte pedepsite cu pierderea libertatii erau escrocheria, adica cel care de coniventa cu alte persoane se dadea drept scalv, lasandu-se 'vandut: de catre acea persoana, iar apoi facea dovada ca este om liber, impartind castigul cu vanzatorul. Printr-un senstusconsult Claudian s-a stabilit ca o asemnea persoana nu mai poate face niciodata vindicatiolibertatis, adica nu mai poate dovedi ca este om liber si ramane sclav, ca o sanctiune pentru reaua sa credinta.

Un alt caz de cadere in sclavie este situatia femeii libere care intretine relatii intime cu sclavul unei alte persoane si nu leintrerupe dupa trei somatii ale stapanului scalavului. O asemenea femeie cade in sclavie intrucat , spun romanii, dintr-o asemenea relatie ar fi putut rezulta un copil care prin aplicarea regulii pe care am invocat-o ar fi fost om liber, intrucat dobandeste conditia juridica a mamei sale din momentul nasterii;ori, acest copil ar fi fost omliber insemnand ca stapanul sclavului ar fi fost privat de un fruct al bunului sau.

3. CONDITIA JURIDICA A SCLAVULUI

Intrucat sclavul era 'res', el nu avea capacitate juridica, nu avea personalitate, asupra lui stapanul avea 'ius vitae necisque'(drept de viata si de moarte), nu putea incheia acte juridice nici inter vivios nici pentru cauza de moarte si nici nu avea patrimoniu. In cazul in care opersoana aducea atingere sclavului nu sclavul ci stapanul avea impotriva aceleipersoane o actiune in pretentii, ca urmare a prejudiciului incercat. In timp insa, statutul juridic al sclavilor a cunoscut anumite modificari determinate nu de generozitatea romanilor ci de pragmatismul lor, romanii urmarind sa realizeze o exploatare mai eficenta a muncii sclavilor prin mijloace juridice subtile.

Astfel, sclavul a dobandit posibilitatea de a incheia acte juridice insa nu in nume propriu ci imprumutand personalitatea lui dominus. Totodata, sclavul a dobandit posibiltatea de a stapani anumite nunuri cu titlu de peculiu(peculiul sclavilor), stapanii incurajandu-si sclavii sa isi mareasca peculiul in schimbul bunurilor din peculiu. De iure insa peculiul sclavilor ca si titlul acestuia fac parte integranta din patrimoniul lui dominus.