SISTEMUL LEGISLATIV DIN PERIOADA ROMANA

SISTEMUL LEGISLATIV DIN PERIOADA ROMANA

1. Principalele acte normative din perioada romana

O evolutie paralela cu societatea romana a cunoscut-o dreptul roman.

♦ In perioada regala. Reflectand nivelul unei societati primitive, la inceput dreptul era redus la reguli simple, rigide si cu preponderenta religioase. Este vorba nu despre legi votate ci despre prescriptii arhaice din care magia este nelipsita. Cele mai vechi reguli ale dreptului roman au caracter religios si magic exprimate prin formula sacer esto. Curiile nu votau legi.

Obiceiul sau cutuma este cel mai vehci izvor al dreptului roman, care s-a transformat in perioada prestatala continuand sa domine si perioada statala chiar dupa aparitia dreptului scris.

Se sustine ca in perioada regala ar fi existat o colectie de legi regale (lex regiae) care ar fi fost stranse de Papirus sub denumirea de ius papirianum, din care nu exusta nici un fragment. Sunt autori care sustin ca aceste legi nu ar fi existat, fiind de fapt o colectie de legi de pe vremea lui Augustus.

♦ In perioada republicana. Prin ultimul secol al regalitatii si primul secol al republicii, apare dreptul scris. Legea celor XII table este emblematica. Despre aceasta lege Titus Livius spune ca ar fi inspirata din legile grecesti ale lui Solon. Alti autori contesta originea lor greaca aratand radacinile romane ale acestei legi.

Dreptul cunoaste in epoca republicana o mare inflorire, de aeea epoca mai poarta sub acest aspect si denumirea de epoca clasica. Vechile cutume sunt inlocuite cu dreptul scris. Treptat formalismul juridic este inlocuit cu reguli suple, echitabile, bazate in mare masura pe vointa partilor. Are loc laicizarea dreptului.

In aceasta perioada apar legile centuriate, legi plebiscitare, uzurile si edictele magistratilor. Spre exemplu, acum apare lex furia testamentaria, lex Falcidia, lex Fufia Caninia, lex Aquilia.

Stiinta si dezvoltarea dreptului cunoaste o mare inflorire. Dintre juristii ei mai fecunzi sunt pretorii care aduc corective practice dreptului.

Apare o intreaga pleiada de juristi dintre care amintim: Cicero, Publius Mucius Scevola, Rutinius Rufus, Quintus Mucius Sevola (fiul lui Publius), Aquilianus Gralus, Servus Suplicius.

La sfarsitul republicii si inceputul imperiului, istoria stiintei dreptului cunoaste un eveniment foarte important, apar cele doua scoli de drept celebre:

- scoala sabiana

- scoala proculiana.

Scoala sabiana are ca sef pe Ateius Capito, elev a lui Ofiliu. Scoala avea printre adepti pe Sabinus, dupa numele caruia a fost denumita scoala.

Scoala proculienilor avea ca sef pe Antistius Lobeo, elev al lui Trebatius. Din scoala facea parte si juristconsultul Proculus, dupa numele caruia a fost denumita scoala.

Proculienii erau logicieni inovatori, adepti ai filosofiei stoice, iar sabinieni formau din contra o conceptie conservatoare.

♦ In perioada imperiului. Odata cu impartirea imperiului, dreptul roman este in decadere. Principala sursa de drept devine imparatul. Judecatorii pronuntau sentinte in numele lui fiind considerat judecator suprem.

In cadrul Consiliului Suprem, imparatul judeca si emitea rescripte, hotarari si raspunsuri la consultatiile cerute de judecatori ori de cetateni.

Deciziile cu caracter obligatoriu luate de catre imparat se numesc constitutii imperiale si se diviza in patru categorii: mandate, edictele, decretele si rescriptele.

a) Mandate: erau instructiunile date de imparati catre guvernatorii din provincie. Sunt masuri cu caracter administrativ si personal. Au caracterul de izvoare de drept inferioare.

b) Edictele: sunt dispozitii cu caracter general asemanatoare cu cele luate de magistrat. Au o putere mai mare ca edictele magistratului pentru ca acestea din urma erau valabile pe perioada magistraturii pe cand edictele imparatului erau perpetue.

c) Decretele: sunt hotarari pe care imparatul le da in diferite litigii pe care le judeca.

d) Rescriptele (consultatiuni): sunt raspunsurile, consultatiile date de catre imparat catre supusii care il solicitau. Cand raspunsul era dat unui magistrat se numea epistulae. Daca raspunsul era adresat unui particular se numea subscriptio.

Procedura de elaborare si de adoptare a legilor romane

In Institutele lui Iustinian, Gaius defineste legea ca fiind: quod populus romanua iubet atque constitut.

In general, proiecte de legi erau concepute de catre magistrati aducandu-l la cunostiinta poporului printr-un edict pentru a fi discutat in intruniri publice unde fiecare cetatean putea sa ia parte la dezbatere.

Proiectul de lege ramanea in discutia publicului cel putin 3 saptamani romane (care era egal cu 24 de zile).

La sfarsitul acestei perioade, magistratul care a avut initiativa legislativa convoca comitiile si le pune o singura intrebare: regatio, mai precis, daca primesc sau nu acel proeict de lege.

Cetatenii adunati in comitii, fara a mai avea dreptul de a discuta continutul legii raspundeau fie cu DA (uti rogas), fie cu NU (antiquo), apoi se anunta rezultatul votului.

Mai exita o categorie de legi care luau nastere fara a fi intrebate comitiile curiate, suveranitatea poporului fiind prezumata. Intra in aceasta categorie legile de organizare a provinciilor cucerite.

Partile care compun o lege sunt

a) Prescriptio: este partea din lege care era scrisa la inceputul legii si cuprinde: numele celui care a propus legea, felul comitiilor care au votat.

b) Rogatio: cuprinde chiar regula, norma de drept care a fost votata.

c) Sanctio: fixeaza consecintele incalcarii legii.

Dintre categoriile care aveau cunostiinte juridice cu o influenta mare asupra aplicarii dreptului amintim: magistratii superiori aveau dreptul de a face comunicari verbale sau scrise, pretorii si edilii curuli, iar in provincii guvernatorul si ajutoarele lor questori.

Magistratii la intrarea in functie isi elaborau si afisau un program pe table de lemn, unde treceau regulile dupa care intelegeau sa-si exercite functia. Acest program (edict) daca-si dovedea viabiliatea era preluat si chiar imbunatatit de catre noul magistrat ales ulterior.

De prin anul 200 i.Hr. apar cunoscatori ai dreptului numiti periti sau ius prudentes, care acordau consultatii si propagau invatatura dreptului scris prin prelegeri.    

3. Opera legislativa a imparatului Iustinian

Odata cu imparatul Diocletian (284 d.Hr.) cand imperiul roman a inceput a se divida si apoi cu imparatul Constatin cel Mare, care a mutat capitala la Constantinopol, intreaga fizionomie a dreptului roman se schimba.

Din punct de vedere politic evenimentul cel mai important este impartirea imperiului in Imperiul Roman de Rasarit cu capitala la Constantinopol, si Imperiul Roman de Apus cu capitala initiala la Roma, apoi la Milano si in final la Ravena.

Imperiul Roman de Apus a cazut sub loviturile barbarilor in 476 d.Hr. avand ca ultim suveran pe Romulus Numa Augustulus. Imperiul Roman de Rasarit a durat pana la caderea Constantinopolului in 1453 sub dominatia otomana.

Apare noul spirit al crestinismului, oficial introdus de Constantin cel Mare, devenind religia de stat. In acest rastimp, izvoarele de drept se pot rezuma la unul singur: imparatul. Sursele de drept atat de numeroase anterioare se pot rezuma la leges si ius.

Leges (lex) erau normele de conduita hotarate de imparat.

Ius in schimb erau toate scrierile anterioare ale juristconsultilor carora prin bunavointa imparatului li s-au acordat putere de lege. Deciziile imparatului au devenit foarte numeroase, multe se interferau cu scrierile jurisconsultilor. De aceea, s-a simtit nevoia unei sistematizari, codificari. Asa apar Codul Gregorian de la Gregorius, un practician al dreptului mai putin cunoscut. Apoi apare o noua compilatie a lui Hermogenius, denumita Codul Hermogenian. Imparatul Theodosie aduna toate constitutiile sub numele de Codul Teodosian.

Toate nu au facut decat sa prefateze viitoarea opera legislativa Corpus iuris civilis a imparatului Iustinian.

Ajutat de juristi ilustri ai vremii, precum Tribonian, care detinea functia de ministru al justitiei si mare animator al acestei opere legislative, Teofil, care era profesor de drept la Constantinopol, si Doroteu, profesor La Beirut, Iustinian a trecut la sistematizarea legislatiei vremii.

Compilatiile lui Iustinian se compun dintr-o colectie de leges care in ansamblu se numeste corpus iuris civilis.

Acest cod al lui Iustinian se compune din patru parti:

a) Institutele - sunt o opera elementara facuta pentru uzul studentiilor. Aceasta materie este impartita in patru parti (carti) si texte. Lucrarea aceasta nu este originala pentru ca se inspira si adeseori copiaza lucrari anterioare. A fost promulgata cu putere de lege de catre Iustinian in anul 533 d.Hr.

b) Digestele sau Pandectele - sunt contributia legislativa cea mai importanta. In fapt reprezinta o enciclopedie a dreptului clasic roman. Codificarile au durat 3 ani. Digestele au fost impartite in: 50 de carti, fiecare carte s-a subimpartit in titluri, fiecare titlu cuprinde fragmente, fiecare fragment se cheama lege, legile sunt impartite in alineate. Primul alineat se numeste principium iar celealte paragrafe. Denumirea de digestie vine de la digere (a aseza in ordine). Denumirea de pandecte este de origine greaca.

c) Codex - este o colectie in care au fost stranse toate Constitutiile imperiale care se aplicau in perioda lui Iustinian.

d) Novellae constitutionis - sunt constitutii de la Iustinian, ulterior promulgarii codului adaugate dupa moartea lui.