SISTEMUL SI REALIZAREA DREPTULUI

SISTEMUL SI REALIZAREA DREPTULUI

Sectiunea I - Sistemul dreptului

1. Consideratii generale

Prin "sistem", in general, intelegem un ansamblu de elemente legate intre ele, avand ceva comun, care le armonizeaza si constituie un tot unitar.

Studiul sistemului dreptului ne ajuta sa intelegem mai bine cerintele reglementarii juridice, permitand sa tragem concluzii in legatura cu acele particularitati reflectate in norma juridica, particularitati care difera de la o etapa la alta a dezvoltarii sociale.

Sistemul dreptului ajuta si la perfectionarea continua a procesului de codificare si sistematizare a normelor juridice.

O conceptie despre sistemul de drept a existat inca din epoca in care apar primele norme sociale cu caracter juridic. Jurisconsultii romani sustineau ca toate normele juridice servesc atat intereselor generale, cat si unor interese particulare, in a caror realizare sunt interesati membrii diferitelor grupuri sociale.

Aceasta conceptie a fost dezvoltata ulterior, in Evul Mediu si apoi, in Epoca Moderna.

Unitatea normei juridice, usor de demonstrat dealtfel, nu exclude, ci dimpotriva, presupune existenta unor trasaturi particulare pentru numeroase categorii sau subcategorii de norme juridice. Aceasta permite sa intelegem necesitatea si realitatea unei impartiri a normei juridice in ramuri si institutii juridice, care poate fi explicata in mod stiintific numai in cadrul sistemului de drept.

Revenind insa la caracterul integrativ a sistemului de drept, la baza acestei unitati stau urmatorii factori:

a) vointa unica - obiectivata prin actiunea legislativa a Parlamentului;

b) scopul unic - al normei juridice, adica indeplinirea intereselor generale ale societatii;

c) unitatea "campului juridic" - normele sunt generale si impersonale, astfel incat nu se aplica intr-un singur caz, ci in mod repetat intr-un spatiu si un timp dat, care intra sub incidenta unui sistem determinat de drept;

d) unitatea modului de realizare a normei juridice - rezultand din interventia, la nevoie, a fortei publice.

Orice sistem de drept implica insa atat unitatea, cat si diversitatea de norme juridice.

Totodata, un ansamblu de norme se ridica la calitatea de sistem de drept numai in masura in care se structureaza prin interrelatii necesare intre elementele componente, adica relatii reciproce care sa fie stabile. O norma juridica se defineste si se realizeaza prin raportare la celelalte norme ale sistemului.

Putem conchide asadar ca, sistemul dreptului reprezinta totalitatea normelor juridice existente la un moment dat, legate intre ele prin trasaturi comune de natura a releva unitatea lor si care sunt despartite in mod relativ de unele particularitati in raport cu obiectul si metoda reglementarii juridice.

2. Criteriile constituirii sistemului dreptului

Cercetarile efectuate in domeniul dreptului au dus la concluzia potrivit careia criteriul principal al impartirii normelor juridice in ramuri de drept il constituie obiectul reglemetarii juridice.

Acesta este un criteriu stiintific care grupeaza si subordoneaza celelate criterii.

Pe langa aceasta "unitate de masura" exista insa si alte criterii, cu un caracter subsidiar. Este vorba de metoda reglementarii si de principiile dreptului.

A. Obiectul reglemetarii juridice

Trebuie subliniata in acest context, importanta pe care o are o grupa mai larga de relatii sociale, strans legate intre ele prin trasaturi specifice, proprii, precum si caracterul pe care-l are reglementarea juridica a acestor relatii. In urma existentei unor relatii sociale variate, insasi relatia juridica are trasaturi specifice, care releva existenta de sine statatoare a unor categorii distincte de norme juridice. Deci, criteriul esential al distinctiei diferitelor categorii de norme juridice il constituie sfera de relatii sociale care fac obiectul reglementarii juridice.

B. Metoda reglementarii juridice

In sistemul dreptului se cunosc diferite metode de reglementare juridica. De ex., intalnim metoda autoritarismului ( reglementari autoritare ), metoda ce presupune organizarea si reglementarea autoritara a raportului social de organizatiile de stat competente. Se cunoaste si metoda autonomismului; aceasta metoda se regaseste in principal in sistemul contractual, la baza incheierii contractului punandu-se autonomia de vointa.

C. Principiile dreptului

Concura si ele, intr-o anumita masura, la completarea tabloului general al criteriilor ce stau la baza distinctiei normelor juridice pe ramuri.

De pilda, principiul legalitatii isi gaseste concretizare in mai multe ramuri de drept, dar aplicarea lui prezinta o importanta deosebita pentru ramura organizarii instantelor judecatoresti sau principiul repartitiei dupa munca - este legat de reglementarea raporturilor de munca, adica isi gaseste concretizare in principal in dreptul muncii.

D. Institutia juridica

O importanta categorie de norme juridice o constituie institutia juridica. Ea se subordoneaza ramurii de drept, fiind un element component al acesteia. ( de ex.: - in dreptul familiei gasim institutia juridica a casatoriei, institutia rudeniei, adoptia etc )

Intre toate aceste institutii exista legaturi, determinate de unitatea scopurilor, finalitatilor ce apar si se dezvolta in cadrul familiei. Intre ele exista si deosebiri, ceea ce determina o grupare mai restransa si mai unitara a normelor juridice respective, in cadrul unor subdiviziuni ale ramurii de drept.

Putem concluziona asadar ca, institutia juridica cuprinde un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza o categorie mai restransa de relatii sociale, legate intre ele prin trasaturi specifice, care le deosebesc de alte relatii sociale.

Astfel, putem creiona si definitia ramurii de drept ca fiind un ansamblu de norme juridice care reglementeaza o categorie mai mare de relatii sociale, legate intre ele prin trasaturi comune, folosind, de regula, aceeasi metoda de reglementare si avand, in general, principii comune care guverneaza aceasta reglementare.

3. Ramurile dreptului

Sistemul dreptului include numeroase ramuri, cum ar fi: dreptul constitutional, administrativ, financiar, muncii, funciar, civil, familiei, penal, procesual-penal, procesual-civil, international public, international privat.

O rapida trecere in revista a catorva va lamuri asemanarile si deosebirile dintre diferitele norme juridice si va contura mai clar ideea de ramura de drept.

a) Dreptul constitutional este un asamblu de norme juridice prin care se stipuleaza organizarea si exercitarea puterii de stat. Obiectul dreptului constitutional il constituie totalitatea normelor prin care este organizata puterea suverana, precum si normele care reglementeaza exercitarea puterii. Putem spune, sintetic, ca obiectul dreptului constitutional il constituie relatiile sociale care iau nastere in cadrul organizarii si exercitarii puterii de stat.

b) Dreptul administrativ reglementeaza relatiile sociale ce apar in procesul organizarii si infaptuirii de catre organele de stat a activitatii executive.

Cu alte cuvinte, obiectul dreptului administrativ il constituie reglementarea relatiilor juridice care se statornicesc in procesul organizarii si exercitarii activitatii executive.

c) Dreptul financiar reglementeaza relatiile sociale care apar in sfera activitatii financiare a statului. Relatiile juridice financiare sunt foarte complexe. Ele apar in procesul intocmirii, aprobarii si executarii bugetului de stat, intre organele statului, intre organele de stat si cetateni, intre organele de stat si organizatiile neguvernamentale.

d) Dreptul muncii contine norme juridice prin care se instituie importante drepturi si obligatii pentru angajator si angajat, dandu-se raportului de munca o reglementare ce imbina interesele generale cu interesele personale.

e) Dreptul funciar reglementeaza relatiile sociale privind proprietatea funciara si anumite aspecte referitoare la toate categoriile de raporturi funciare. Asadar, dreptul funciar cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturi funciare in legatura cu folosirea pamantului, padurilor, apelor aflate in proprietatea publica sau privata.

f) Dreptul civil poate fi definit ca acea ramura a dreptului care reglementeaza marea majoritate a raporturilor patrimoniale, unele raporturi personale nepatrimoniale, precum si conditia juridica a persoanelor fizice si persoanelor juridice.

Normele dreptului civil reglementeaza in principal raporturile patrimoniale cum sunt cele de proprietate, raporturile contractuale, raporturile de vanzare - cumparare, etc.

g) Dreptul penal cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc ce fapte sunt considerate infractiuni si care este pedeapsa pe care trebuie sa o aplice instanta de judecata celor ce s-au facut vinovati de savarsirea infractiunii.

Deci, dreptul penal reglementeaza raporturile dintre puterea de stat si persoanele care au savarsit infractiuni, in legatura cu aplicarea pedepsei, in conformitate cu legea.

Prin toate normele sale, dreptul penal apara ordinea sociala, dreptul si interesele legitime ale cetatenilor.

Asadar, obiectul dreptului penal il constituie reglementarea raporturilor juridice legate de savarsirea unor fapte socialmente periculoase.

h) Dreptul familiei este acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturile nascute din casatorie, rudenie si adoptie, vizand intarirea familiei pe baza principiului deplinei egalitati in drepturi dintre barbat si femeie si ocrotirea prin toate mijloacele a mamei si copilului.

i) Dreptul international cuprinde normele create in cadrul relatiilor dintre state, cu participarea si pe baza acordului de vointa al acestora. Prin urmare, statele sunt creatoare ale dreptului international, acestea participand la relatiile internationale ca state suverane si independente, egale intre ele.

De asemenea, unele norme de drept international pot exista si pe calea practicii indelungate si a recunoasterii tacite de catre state a caracterului lor obligatoriu, ceea ce se numeste cutuma internationala.

Tratatele internationale sunt acele "contracte" care asigura cea mai solida stabilitate relatiilor internationale, prevad precis drepturile si obligatiile partilor, regulile ce trebuie respectate.

4. Dreptul public si dreptul privat

De la Ulpian, cunoscutul jurist roman, ne-a ramas prima structurare a normelor unui sistem de drept. Se distingeau in cadrul dreptului roman "jus publicum" ( dreptul public ) si "jus privatum" ( dreptul privat ), in sensul ca cel dintai apara interesele statului, iar cel de al doilea interesele indivizilor.

Aceasta impartire - in conceptia jurisconsultilor romani - avea, deci in vedere existenta raporturilor sociale particulare si a raporturilor sociale ce luau nastere intre statul roman si particulari. Astfel, in acea epoca, normele privitoare la familie, comert etc. se incadrau in dreptul privat, iar cele referitoare la activitatea organelor de stat - administrativ, financiar, penal - in dreptul public.

Aceasta conceptie a romanilor a impartirii normelor in cadrul sistemului de drept a fost mentinuta si dezvoltata si in celelalte oranduiri sociale.

In Epoca Moderna apare insa o analiza minutioasa a dreptului public si dreptului privat. Se nuanteaza acum si se subliniaza utilitatea impartirii in drept public si drept privat, diferentele importante care apar intre raporturile juridice de drept public si raporturile juridice de drept privat.

Cateva criterii apar in aceasta dihotomie:

a) dreptul public reglementeaza relatiile sociale din domeniul organizarii puterii publice, in vreme ce dreptul privat reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale la care participa particularii;

b) in ceea ce priveste scopul, statul este preocupat de scopul ( interesul ) general, iar individul de acela personal ( privat );

c) raporturile juridice de drept public sunt, de regula, raporturi unilaterale, cand drepturile lezate se apara din oficiu; raporturile juridice de drept privat sunt bilaterale, cand dreptul se asigura prin interventie, la cererea partilor.

Dreptul public cuprinde ramuri precum: dreptul constitutional, administrativ, penal, financiar, etc.

Dreptul privat include, intre altele, dreptul civil, comercial, etc.

Intrebari evaluatoare

1. Demonstrati caracterul integrativ al sistemului de drept.

2. Care sunt criteriile constituirii sistemului dreptului ?

3. Care sunt ramurile de drept ?

4. Analizati deosebirea dintre dreptul public si dreptul privat ?

Sectiunea a II-a - Realizarea dreptului

Adoptarea actelor normative de catre autoritatile publice competente are drept scop reglementarea relatiilor sociale in vederea instituirii unei ordini juridice armonioase in societate, vizand si realizarea unor cerinte sociale pe baze juridice si echitabile pentru toti membri societatii.

1. Notiunea de realizare a dreptului

Realizarea dreptului reprezinta o activitate complexa si continua de transpunere in realitatea vietii sociale a normelor juridice. In aceasta activitate sunt implicate atat persoane fizice, cat si persoane juridice. Acestea din urma actioneaza si se manifesta ca subiecte de drept privat ( societati comerciale, asociatii, fundatii etc ) sau autoritati si institutii publice.

Actiunea de realizare a dreptului defineste actiunea de respectare a dreptului, implicarea autoritatilor publice potrivit competentei atribuite fiecareia.

2. Formele realizarii dreptului

Statul, ca reprezentant politic al societatii, trebuie sa tina seama atunci cand creeaza norme juridice si de gradul de intelegere si de acceptare benevola a cadrului juridic creat prin normele de drept.

De aceea se impune a se institui acea ordine sociala, care corespunde cel mai bine cerintelor unei comunitati. Disciplinarea cetatenilor se poate face cel mai usor prin constientizarea si respozabilizarea lor.

Realizarea dreptului, in mod concret, are loc prin doua forme ( modalitati ):

A. - realizarea dreptului prin activitatea de respectare si executare a legilor. Dreptul instituie un comportament obligatoriu pentru subiectele carora i se adreseaza. Normele juridice reprezinta intotdeauna "comandamente" sau "ordine" ale statului. In acest sens, pentru ca acestea sa fie respectate si dreptul sa-si atinga scopul, normele juridice trebuie sa fie aduse la cunostinta publica.

Asadar, prima etapa in procesul de realizare a dreptului este aducerea la cunostinta publica a normelor juridice prin publicarea lor.

De modul consecvent si prompt in care autoritatile publice aduc la cunostinta normele juridice depinde in mare masura deprinderea unei constiinte juridice in plan social. Oamenii trebuie sa cunoasca si sa inteleaga sensul reglementarilor juridice si sa se supuna acestora.

Variantele avute in vedere in cadrul acestei forme de realizare a dreptului sunt:

subiectele de drept respecta intocmai conduita impusa de normele juridice;

subiectele de drept se abtin si nu dau nastere la raporturi juridice ( drept in conservare );

autoritatile publice participa, in limita competentelor, la executarea acestor competente printr-o activitate legala, continua si neabuziva.

B. - aplicarea dreptului de catre autoritatile si institutiile publice. Cerintelor sociale trebuie sa li se dea satisfactie prin adoptarea cadrului normativ general al societatii.

Normele de drept edictate trebuie insa si urmarite in executarea lor, ceea ce presupune implicarea directa a unor autoritati publice in procesul de realizare a dreptului.

Atingerea scopului normelor juridice, deci se sprijina, uneori, pe acea interventie coercitiva a statului.

In sens strict juridic, actul de aplicare a dreptului trebuie sa aiba un caracter concret, sa porneasca de la un caz particular pe care-l solutioneaza, este, asadar, aplicarea de la general la particular.

Un act de aplicare nu seamana cu altul de aceeasi valoare, pentru ca situatiile concrete nu seamana intre ele. Daca norma juridica se aplica atata timp cat este in vigoare, actele de aplicare au in vedere individualizarea unei situatii de fapt intr-un context general al dreptului.

Caracteristicile actelor de aplicare a dreptului in raport cu activitatea normativa sunt:

a)      - actul de aplicare a dreptului are valoarea unui fapt juridic, provocand nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic;

b)     - efectul in timp al celor doua categorii de acte difera ( vezi mai sus );

c)      - actele de aplicare se deosebesc de actele normative si in ceea ce priveste conditiile formale de valabilitate. Putem afirma ca nu exista o regula in regula de aplicare a dreptului. Aceasta deoarece avem o diversitate de norme juridice susceptibile de a fi incalcate, dar si mijloace diferite prin care statul intervine in respectarea legii.

Procesul de aplicare a dreptului depinde de felul normei incalcate ( penale, civile, administrative, etc. ), de organul chemat sa restabileasca legea ( instante de judecata, organe administrative, financiare, etc. ), de competenta si mijloacele pe care acesta le foloseste potrivit legii.

3. Fazele aplicarii dreptului

Autoritatile publice implicate prioritar in realizarea dreptului sunt cele judecatoresti.

Pentru realizarea dreptului distingem urmatoarele trei faze sau etape ale procesului de aplicare:

a) stabilirea starii de fapt - trebuie stabilita situatia de fapt ce consta in cercetarea, observarea, analiza in concret a ceea ce trebuie lamurit si explicat. Este obligatorie o evaluare cat mai profunda, complexa si completa a faptelor, a elementelor externe, conexiunile posibile, situatiile precedente, consecintele ce s-ar putea deduce, etc.

Unele dificultati in stabilirea starii de fapt sunt inlaturate prin participarea unor specialisti, cum ar fi expertii tehnici, judiciari, contabili, etc.

b) stabilirea starii de drept. Odata stabilita situtia de fapt, se impune a se stabili norma juridica aplicabila.

Se stabileste norma juridica si se face raportarea la starea de fapt constatata anterior.

c)      elaborarea actului de aplicare - constituie faza finala a activitatii de realizare a dreptului si da nastere la o situatie juridica concreta.

In cazul hotararii judecatoresti, cel mai important act de aplicare indeplinit de magistrat, actul de aplicare se numeste "pronuntare a hotararii judecatoresti". Hotararile judecatoresti pronuntate de instanta de fond ( prima instanta ) se numesc sentinte, iar cele date in cai de atac - decizii.

Hotararea judecatoreasca este alcatuita din trei parti:

a) partea introductiva - cuprinde denumirea instantei, membrii completului de judecata, numarul dosarului, partile, data cand au avut loc dezbaterile, cand s-a pronuntat instanta, concluziile partilor, etc.;

b) considerentele - partea cea mai ampla a hotararii, instanta consemneaza starea de fapt si cea de drept, motivul pentru care admite / respinge cererea;

c) dispozitivul - decizia asupra careia s-a oprit instanta. Aici se arata daca se admite sau nu actiunea, drepturile recunoscute partilor, obligatiile impuse, termenul in care poate fi exercitata calea de atac, etc.

Realizarea dreptului inseamna in fapt realizarea scopului pentru care dreptul exista. Nu este suficient a crea norme juridice, trebuie sa se urmareasca si aplicarea lor, aceasta in vederea unei ordini sociale, necesare manifestata intr-un "camp liber" a tuturor indivizilor.

Intrebari evaluatoare

1. Ce reprezinta realizarea dreptului ?

2. Care sunt formele de realizare a dreptului ?

3. Enumerati fazele aplicarii dreptului.

BIBLIOGRAFIE

1. Albici Mihail, Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 88-90;

2. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 105-114, 129-136;

3. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 185-208;

4. Huma Ioan, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2000, p. 94-107;

5. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 251-277;

6. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 220-235;

7. Voicu Costica, Teoria generala a dreptului, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, p. 214-223, 282-288;