SUBSTITUITII PROCESUALI - Notiune si caracterizare, Cazuri in care se pot efectua acte procedurale prin substituire

SUBSTITUITII PROCESUALI

1. Notiune si caracterizare

Substituitul procesual este persoana imputernicita de lege sa exercite un drept procesual al unei parti din proces, in numele sau, dar in interesul acesteia[1].

Astfel, se poate afirma ca substituitii procesuali au un drept propriu, de natura procesuala, prin mijlocirea caruia valorifica un drept material privind pe cel caruia ii este substituit. Fiind un drept procesual propriu al substituitului, inseamna ca acesta lucreaza in nume personal, dar pentru valorificarea unui interes sau drept de natura materiala sau substantiala al celui pe care il substituie. Este posibil, insa, ca substituitul sa aiba un interes propriu pentru a valorifica interesul sau dreptul material al altuia, insa acela nu poate inlocui interesul sau dreptul material al celui care il substituie.

Substituitii procesuali nu au calitatea de parte in procesul penal, insa ramane la aprecierea lor efectuarea actelor pentru care sunt indreptatiti de lege, neraspunzand pentru neindeplinirea acestora[2]. In acest sens, putem da ca exemplu art. 222 Cod Procedura Penala, conform caruia plangerea poate fi facuta de un sot pentru celalalt sot sau de copilul major pentru unul din parintii sai. Altfel spus, doctrina[3] este in unanimitate de acord cu faptul ca substituitii procesuali au libertatea de apreciere la intervenirea in vederea realizarii drepturilor procesuale pe care le au, insa ei nu sunt tinuti sa raspunda pentru ramanerea in pasivitate sau pentru neglijenta.

Substituirea procesuala este un drept, iar nu o obligatie, astfel cum se intampla in cazul reprezentarii. Calitatea de substituit procesual rezulta din lege si se poate referi numai la actele pe care acesta le autorizeaza in mod expres.

Deoarece substituitii procesuali sunt subiecti procesualiu care exercita drepturi proprii, dar in valorificarea unor interese ale altora, drepturile in virtutea carora substituitii procesuali participa in proces nu sunt implicate in interesele contradictorii litigioase ale partilor. In consecinta, subiectii respectivi nu sunt interesati in cauza in aceleasi conditii ca partile.

In finalul acestei sectiuni trebuie sa facem precizarea ca intre reprezentanti si substituiti procesuali exista deosebiri esentiale. Astfel, in toate situatiile prevazute de Codul de Procedura Penala, persoana indreptatita sa faca un act procesual nu este nu reprezentant, ci un substituit procesual care poate in baza imputernicirii legale intrinseci efectua anumite acte pentru o persoana care este parte in procesul penal.

Pe de alta parte, reprezentantul are o insarcinare si trebuie sa o indeplineasca in mod obligatoriu si constiincios, raspunzand de comportarea sa chiar in caz de neglijenta. Substituitul procesual are o abilitate legala pe care este liber sa o foloseasca sau nu, efectuarea actului pentru care are abilitare fiind lasata la aprecierea sa. El nu raspunde nici de ramanerea voita in pasivitate si cu atat mai putin de neglijenta. Neintroducerea plangerii prealabile, nesesizarea organelor judiciare penale, neintroducerea unei cai de atac de catre un substituit ptocesual nu angajeaza raspunderea procesuala a acestuia.

In cazul in care substituitul procesual este conducatorul unei autoritati (persoane juridice) sau un organ competent, comportarea sa poate atrage uneori consecinte, dar nu pe cale procesuala, ci din punct de vedere al disciplinei interne la nivelul acelei persoane juridice. Nu trebuie insa confundata situatia subtituitului procesual care are facultatea de a aprecia asupra necesitatii sesizarii cu situatia persoanelor obligate sa sesizeze organele judiciare (art. 263 Cod Penal si art. 227 Cod Procedura Penala[4]).

Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionam ca unii autori[5] au considerat ca exista si o categorie aparte de substituiti procesuali speciali, fiind vorba de fapt de persoana vatamata care poate porni procesul penal numai in temeiul unei plangeri prealabile, argumentandu-se ca acest act procedural (plangerea prealabila) este o exceptie de la modul in care este pornit procesul penal si anume din oficiu (adica de catre unul din organele judiciare prevazute in Codul de Procedura Penala). In prezent, consideram ca aceasta argumentare nu mai are temei, deoarece reglementarea institutiei plangerii prealabile, inclusiv a cursului procesului penal pornit in aceasta modalitate (posibilitatea retragerii acestei plangeri sau institutia impacarii partilor) depinde numai de modul in care persoana vatamata considera sa-si exercite drepturile conferite de lege.

2. Cazuri in care se pot efectua acte procedurale prin substituire

In acest context, putem mentiona urmatoarele cazuri in care succesorii pot interveni in procesul penal:

cererea de liberare provizorie poate fi facuta si de substituitii procesuali, si anume de sotul inculpatului arestat ori de rudele apropiate ale acestuia (art. 160⁶ alin. 1 Cod Procedura Penala);

in cadrul procedurii de citare, daca persoana citata nu se afla acasa, agentul inmaneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea, ori care in mod obisnuit ii primeste corespondenta (art. 179 alin. 1 Cod Procedura Penala);

plangerea se poate face si de catre un sot pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru unul sau ambii sai parinti (art. 222 alin. 5 Cod Procedura Penala);

apelul si recursul pot fi declarate si de sotul sau aparatorul inculpatului (art. 362 alin. 2 si art. 385¹ Cod Procedura Penala);

revizuirea poate fi ceruta de sotul sau rudele condamnatului (art. 396 alin. 1 lit. b Cod Procedura Penala);

legea prevede ca uneori actiunea penala nu va fi pusa in miscare fara sesizarea unei autoritati (persoane juridice) sau unui organ competent, astfel incat conducatorul acesteia sau organul competent are dreptul de a aprecia daca este sau nu locul ca actiunea penala sa fie pusa in miscare si in caz afirmativ va face o sesizare (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala).

Unii autori[6] mentioneaza printre aceste cazuri si pe acela conform caruia legea prvede ca in locul statului, titular al actiunii penale, aceasta actiune poate fi pusa in miscare pentru anumite fapte prevazute de legea penala, numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate printr-o astfel de fapta, deci numai daca aceasta persoana introduce o plangere prealabila. Autorii continua, afirmand ca persoana vatamata nu este reprezentant al statului, dar i s-a conferit dreptul de a aprecia daca actiunea penala se cuvine sau nu sa fie pusa in miscare si in caz afirmativ sa faca o plangere prealabila (art. 131 Cod Penal si art. 279 si urm. Cod Procedura Penala). Insa, cu privire la pozitia procesuala a statului, care este de fapt pozitia procesuala a partii vatamate, ne-am exprimat opinia anterior si am considerat ca aceasta opinie a ramas unica in doctrina si a intrat in desuetudine.

3. Pozitie procesuala

In literatura juridica de specialitate[7] s-a afirmat ca substituitii procesuali sunt participanti eventuali si sporadici ai procesului penal. Acestia, desi inlocuiesc in anumite acte pe una din partile procesului penal, nu au calitatea de parte. Actele efectuate de substituitii procesuali produc efecte in limitele prevazute de lege. Partea in folosul careia sunt efectuate are uneori dreptul de a declara ca nu-si insuseste acele acte (de exemplu, art. 222 alin. 5 Cod Procedura Penala).

Astfel, substituitul procesual, avand un drept procesual propriu, are legitimare procesuala, insa nefiind titular al dreptului material, el nu are legitimatio ad causam. Substituitii procesuali au execitiul unor drepturi procesuale limitate la anumite aspecte legate de desfasurarea procesului penal[8].

In cazul in care pentru acelasi act procesual sunt mai multi substituiti procesuali (cum ar fi, sot, ruda apropiata, aparator) si au intervenit fiecare dintre acestia, actele lor legal indeplinite vor fi considerate ca un singur act.

In concluzie, pozitia procesuala a substituitului in cazul plangerii prealabile se modifica dupa introducerea plangerii daca persoana vatamata se constituie parte civila sau declara ca intelege sa participe in proces ca parte vatamata. Acesti substituiti procesuali au numai posibilitatea de a face plangerea, iar daca aceasta este insusita procesul penal poate continua. Ei nu au, insa, posibilitatea sa se impace cu invinuitul sau inculpatul.

O situatie speciala in cadrul procesului penal o au societatile de asigurare, care pot intrerveni fie ca parte civila, fie ca parte responsabila civilmente, iar numai rareori ca parte vatamata. Au fost si cazuri, cand doctrina a considerat ca societatea de asigurare poate fi chemata in procesul penal drept substituit procesual (datorita calitatii de garant).

In ipoteza in care faptuitorul a produs printr-un accident de circulatie pagube unei terte persoane si are calitatea de asigurat in cadrul asigurarii de raspundere civila, indiferent ca este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativa, trebuie sa se faca aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania. Asiguratorul datoreaza despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de autovehicule, atat pentru bunuri, cat si pentru persoane, atunci cand pentru accident se poate angaja, potrivit legii, raspunderea persoanei asigurate sau a altuia pentru care raspunde persoana asigurata. Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei tripartite intre asigurat, persoana pagubita si asigurator (societatea de asigurare), iar in cazul in care intelegerea nu se realizeaza, se stabilesc printr-o hotarare judecatoreasca pronuntata de o instanta de judecata din Romania.

Daca in cazul unui proces penal se realizeaza conventia numai intre persoana pagubita si asigurat, hotararea care consfinteste invoiala partilor nu-l obliga si pe asigurator. Astfel, in orice proces penal este obligatorie chemarea asiguratorului, iar asiguratul este obligat sa se apere (obligatie de diligenta), dupa cum se impune si citarea celui raspunzator de producerea pagubei, in toate cazurile in care actiunea civila este pornita impotriva asiguratorului. Daca asiguratul dovedeste ca l-a despagubit pe tertul pagubit, asiguratorul este obligat, daca plata s-a facut in baza conventiei tripartite sau hotararii judecatoresti, sa-l despagubeasca pe asigurat. Daca asiguratorul nu a fost introdus in procesul penal, pentru recuperarea despagubirilor platite tertului pagubit, asiguratul are dreptul la actiune impotriva asiguratorului in teneiul contractului de asigurare. Asadar, desi asiguratorul nu raspunde pentru paguba cauzata, el urmeaza sa suporte plata daunelor potrivit legii si contractului, putand sa refuze plata numai daca paguba a fost creata intentionat.

In baza celor exspuse ipotetic mai sus, doctrina si practica judiciara nu au reusit sa cada de acord in ceea ce priveste pozitia procesuala a societatii de asigurare, catalogand-o ca parte responsabila civilmente, parte civila (separata) sau substituit procesual. In cele ce urmeaza vom mentiona argumentele folosite de sustinatorii celor trei variante.

a) Calitatea de persoana responsabila civilmente. In procesul penal, art. 23 si 24 Cod Procedura Penala limiteaza numarul partilor, in raportul de raspundere civila fiind chemati sa raspunda inculpatul si partea responsabila civilmente. Pornind de la aceasta enumerare limitativa, unele instante prahovene, cat si din alte judete din circumscriptia Curtii de Apel Ploiesti, au introdus in cauza si au obligat societatile de asigurare in calitate de parti responsabile civilmente la plata despagubirilor civile catre partile vatamate constituite parti civile in procesul penal[9]. In aceasta opinie, incercand sa de satisfactie persoanelor pagubite, instantele au asimilat societatea de asigurare comitentilor, a caror raspundere pentru fapta prepusilor este prezumata in baza unui contract de prepusenie. Desi instantele mentionate nu au motivat atribuirea calitatii de parte responsabila civilmente pentru societatea de asigurare, doctrina a imaginat cateva posibile argumente[10]:

- intocmai ca in cazul raspunderii pentru fapta altuia, institutia partii responsabile civilmente se bazeaza potrivit unor opinii doctrinare pe ideea de garantie, in speta garantarea si protejarea intereselor persoanelor pagubite, dar si pe ideea de risc asumat;

- rezolvarea actiunii civile in procesul penal este diriguita de normele de drept civil, astfel ca persoana chemata in garantie din procesul civil devine parte responsabila civilmente in procesul penal;

- posibilitatea oferita de lege persoanei pagubite de a actiona in judecata atat asiguratul, cat si asiguratorul, acesta din urma putand fi obligat sa plateasca daune nemijlocit persoanei pagubite;

- desi in cazuri restranse, asiguratorul are totusi posibilitatea actiunii in regres impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului de circulatie sau ca urmare a savarsirii unei infractiuni ori autovehiculul a fost condus fara incuviintarea asiguratului;

- Codul de Procedura Penala nu prevede alta calitate pentru persoanele chemate sa plateasca in locul inculpatului;

- intre persoana pagubita, asigurat si asigurator se poate perfecta o intelegere intocmai ca tranzactia dintre reclamant si parat cu participarea partii responsabile civilmente.

b) Parte civila separata. Din chiar definitia data in art. 24 alin. 3 Cod Procedura Penala rezulta ca partea responsabila civilmente este persoana chemata sa raspunda potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului. Este, deci, o raspundere pentru fapta altei persoane, dar o raspundere care presupune neindeplinirea culpabila a unor obligatii. Insa, in cazul asigurarilor de raspundere civila, societatile de asigurare au ca obligatie despagubirea persoanelor pagubite prin fapta asiguratului in limitele stabilite de contract sau de lege, o data cu producerea cazului asigurat. Deci, plata despagubirilor se face in temeiul contractului si nu se intemeiaza pe ideea de culpa care caracterizeaza raspunderea pentru fapta altei persoane.

Astfel, asiguratorul este cel care are initiativa contractuala pentru a inlatura efectele patrimoniale negative ale unor eventuale fapte ilicite proprii, pe cand prepusul incheie contractul cu comitentul in vederea obtinerii unei remuneratii, si nu pentru a se asigura de raspundere. Asiguratorul poate fi obligat la plata despagubirilor, dar daca nu exista vreunul din cazurile prevazute in art. 58 din Legea nr. 136/1995, nu are posibilitatea exercitarii actiunii in regres, spre deosebire de partea responsabila civilmente care poate recupera intreaga suma platita pentru inculpat, pe calea acestei actiuni. Tot astfel, se poate argumenta cu aceea ca prepusul actioneaza ca un adevarat mandatar al comitentului si, deci, fapta sa ilicita este fapta comitentului[11], situatie ce nu poate fi intalnita in raporturile de asigurare. Deci, societatea de asigurare trebuie considerata ca fiind parte civila separata.

c) Nu in ultimul rand, s-a recurs si la formula introducerii in cauza a asiguratului in calitate de garant, idee care are in vedere asemanarile dintre contractul de fidejusiune reglementat in art. 1652 si urm. Cod Civil, contractul de asigurare si institutia girantilor prevazuta in Legea nr. 22/1969. Astfel, s-a considerat ca garantul este substituitul procesual al asiguratului-parte in procesul penal[12].

Este adevarat ca, in ambele situatii, ideea de garantare a posibilitatii de reparare a prejudiciilor cauzate unei persoane fizice sau juridice prin fapta ilicita a altor persoane calauzeste preocuparea legiuitorului, dar tot atat de adevarat este ca fundamentarea celor doua contracta este diferita. Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu fata de obligatia principala a debitorului catre creditor, un contract prin care se da nastere la obligatii numai pentru fidejusor, un contract cu titlu gratuit. Aceste caractere juridice sunt de neimaginat in cazul contractului de asigurare, care este un contract sinalagmatic, cu obligatii reciproce, oneros, in care asiguratorul se obliga ca, in schimbul primelor de asigurare platite de asigurat, sa-l despagubeasca pe acesta la producerea elementului aleatoriu.

Practica fostei instante supreme[13] a statuat ca garantul urmeaza sa fie chemat in procesul penal ca parte responsabila civilmente, dar nu a atribuit niciodata aceasta calitate ADAS-ului, care detinea in acea vreme monopolul pe piata asigurarilor din Romania. De altfel, aceeasi instanta a decis ca ADAS-ul raspunde in baza unor raporturi juridice speciale de asigurare care se rezolva in afara procesului penal[14].

CONSIDERATII FINALE

1. Comparatie intre participantii in procesul penal si participantii in procesul civil

In ceea ce priveste participantii in procesul civil, exista multe deosebiri intre cele doua Coduri de Procedura, dar exista si unele asemanari. Astfel, in ceea ce priveste instantele de judecata, distinctia este aceea ca avem in vedere toate celelalte sectii sau complete in afara celor penale sau militare, in cazul proceselor civile. Iar in ceea ce priveste participarea procurorilor din cadrul Ministerului Public, aceasta se rezuma numai la cateva situatii prevazute expres de lege sau la situatiile cand o autoritate a statului este parte in procesul civil.

In ceea ce priveste aparatorul, acesta are aceleasi drepturi si obligatii ca si in cadrul procesului penal, in procesul civil el actionand tot conform normelor juridice prevazute in Legea nr. 51/1995.

Referindu-ne la parti, procesul civil nu se poate desfasura fara minimum doua parti principale: reclamantul si paratul. Trebuie mentionat ca pe parcursul procesului civil, tertii intervenienti pot deveni subiecti procesuali distincti sau pot realiza un litisconsortiu cu unul sau unii dintre reclamanti sau parati dobandind atat drepturile cat si obligatiile procesuale ale acestora, in vederea sustinerii drepturilor subiective aparate ori a realizarii intereselor comune.

In ceea ce intereseaza subiectul lucrarii noastre, succesorii pot interveni in orice faza a procesului civil, ba chiar pot depune cererea de chemare in judecata in numele autorului lor. Exista, ca si in procesul penal, totusi, cateva situatii in care succesorii nu pot incepe sau continua procesul civil in numele autorilor lor, si acestea sunt situatiile in care dreptul subiectiv sau interesul supus judecatii este unul intuitu personae, cum ar fi, de exemplu, actiunea de dobandire a calitatii de curator ori cea de desfacere a casatoriei prin divort.

Din punctul de vedere al reprezentarii, exista aceleasi reguli obligatorii privind reprezentarea legala a persoanelor juridice, iar aparatorii pot ori sa acorde asistenta juridica uneia din partile procesului civil ori pot sa o reprezinte pe intreg parcursul procesului in temeiul unei procuri sau delegatii avocatiale. In practica, in procesele civile se intalnesc insa si cele mai multe situatii de reprezentare conventionala prin persoane particulare.

Referitor la substituitii procesuali, nu exista o astfel de institutie juridica in dreptul procesual civil, insa Codul de Procedura Civila cuprinde anumite norme privind posibilitatea aparatorului, a sotului sau a unor rude apropiate uneia din parti de a efectua anumite acte procesuale (cum ar fi declararea apelului sau recursului ori a revizuirii).

2. Concluzii

Procesul penal concretizandu-se printr-o activitate complexa care se desfasoara progresiv si coordonat, infaptuirea acesteia implica in mod firesc o succesiune de situatii cu relevanta procesuala, provocate si rezolvate prin interventia unor persoane obligate sau interesate sa asigure desfasurarea activitatii procesuale. Intre diferitele persoane care participa la producerea si solutionarea situatiilor procesuale se nasc in mod inevitabil anumite relatii care dau loc unor raporturi juridice cu caracter procesual. Procesul penal, in complexitatea sa, cuprinde o pluralitate de astfel de raporturi procesuale, raporturi care se deosebesc prin continutul, prin importanta, prin persoanele intre care intervin relatiile specifice fiecarui raport.

a) Raporturi principale, care sunt determinate de insusi suportul (temeiul) de fapt si de drept al procesului penal, adica de conflictul de drept penal care face obiectul cauzei penale. Aceste raporturi privesc deci persoanele intre care s-a produs conflictul de drept penal: persoana care a comis infractiunea si persoana vatamata prin acea infractiune. Caracterul principal al acestor raporturi decurge, asadar, din conexiunea lor cu raportul de conflict care face obiectul procesului penal sub indoitul aspect al conflictului de drept (latura penala) si al conflictului de drept civil (latura civila). Cand procesul penal are ca obiect mai multe fapte prevazute de legea penala, va exista o pluralitate de raporturi procesuale principale.

b) Raporturi judiciare. Desfasurarea procesului penal efectuandu-se prin interventia obligatorie a organelor judiciare penale, in mod firesc o suma de situatii procesuale sunt prilejuite de interventia acestor organe, situatii care dau loc la raporturi procesuale cu caracter judiciar si constituie sursa a numeroase relatii intre organele judiciare si persoanele la care se refera acele situatii. In fiecare proces penal, numarul acestor raporturi procesuale judiciare este corespunzator naturii cauzei penale care face obiectul procesului penal si conditiilor in care se desfasoara activitatea procesuala.

c) Raporturi secundare. Pentru realizarea scopului porocesului penal, adica constatarea si sanctionarea la timp a infractiunilor, este necesar sa se afle adevarul asupra cauzei penale care face obiectul procesului penal. Infaptuirea acestui rezultat face sa devina necesar concursul tuturor celor care ar putea contribui la descoperirea adevarului, iar acest concurs duce implicit la anumite situatii procesuale in care iau fiinta numeroase raporturi procesuale intre organele judiciare si persoanele care participa la aflarea adevarului. Aceste raporturi procesuale, datorita caracterului lor derivat fata de raporturile procesuale principale, se numesc raporturi procesuale secundare.

d) Raporturi civile. Cand actiunea civila a persoanei vatamate este alaturata actiunii penale, in procesul penal vor exista in mod corespunzator anumite raporturi procesuale principale si secundare privind latura civila a procesului penal. Aceste raporturi procesuale sunt denumite civile si au caracter autonom fata de raporturile procesuale ale laturii penale, ele putandu-se stinge sau supravietui distinct fata de acestea din urma.

e) Raporturi accesorii. In desfasurarea procesului penal pot interveni unele situatii in privinta carora organele judiciare au posibilitatea de a lua anumite masuri procesuale cu caracter preventiv sau asigurator. In astfel de situatii se nasc in mod corespunzator raporturi juridice substantiale (de exemplu: in cazul privarii de libertate sau al sechestrului penal) care dau loc pe plan procesual la tot atatea raporturi procesual colaterale fata de raportul procesual principal al procesului penal. Aceste raporturi procesuale se numesc accesorii. Exista desigur si cauze penale in care ivirea acestor raporturi este exclusa.

f) Raporturi de executare. Cand procesul penal a luat sfarsit printr-o hotarare definitiva, dispozitiile acesteia trebuie sa fie aduse la indeplinirea prin executare, care constituie o faza procesuala. Executarea da loc la situatii care devin sursa de raporturi juridice care in general au caracter administrativ, ele devin insa procesual penale ori de cate ori se ivesc incidente de executare (contestatii) a caror rezolvare este data in competenta organelor judiciare penale. Raporturile procesuale privind executarea se numesc raporturi de executare.

Potrivit legii, desfasurarea procesului penal presupune participarea in primul rand a partilor (ca subiecti procesuali principali) la activitatile care trebuie indeplinite. In situatia in care partile nu pot sa fie prezenta la una sau mai multe activitati, sau chiar absenteaza cu totul, drepturile si obligatiile ale acestora sunt preluate de alti subiecti procesuali. Dupa modul in care acesti subiecti procesuali (care inlocuiesc partile) intervin in procesul penal si in functie de natura drepturilor si obligatiilor pe care le au, acestia pot fi: succesori, reprezentanti si substituiti procesuali.

In ceea ce priveste participarea succesorilor in procesul penal, trebuie retinut faptul ca in cazurile in care una din partile procesului penal decedeaza, daca este vorba de o persoana fizica, sau cand se reorganizeaza, desfiinteaza ori se dizolva, daca este vorba de o persoana juridica, atunci in cadrul procesului penal pot fi introdusi succesorii acestora. Privind succesiunea persoanelor fizice se aplica normele juridice din Codul Civil si Legea nr. 319/1944 privind drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, iar privind succesiunea persoanelor juridice se aplica normele juridice din cadrul Legii nr. 31/1990, republicata (in cazul societatilor comerciale), din cadrul O.G. nr. 26/2000 (in cazul asociatiilor si fundatiilor cu scop nepatrimonial) sau din cadrul altor acte normative care carmuiesc regulile de incetare a capacitatii de folosinta a persoanei juridice respective.

In ceea ce priveste participarea reprezentantilor, trebuie retinut ca in desfasurarea procesului penal prezenta unora dintre parti este necesara, fie in mod permanent, fie doar la anumite acte. Astfel, pentru a nu impiedica normala desfasurare a procesului penal, s-a admis ca partile care nu se pot prezenta inaintea organelor judiciare sa aiba, in general, dreptul de a fi inlocuite prin reprezentanti, care vor partcipa la activitatile procesuale in numele sau in interesul partii pe care o reprezinta. Cu privire la participarea reprezentantilor in procesul penal, se aplica regulile contractului de mandat (cu clauze speciale referitoare la un anumit proces aflat in curs de desfasurare), cele din Legea nr. 51/1995, republicata (in cazul reprezentarilor prin aparator-avocat) sau cele rezultate din coroborarea Legii nr. 31/1990, republicata, Legii nr. 15/1990 si a regulemantelor interne ale persoanelor juridice (in cazul reprezentarii legale a acestei categorii de persoane).

Ultima categorie de participanti speciali in procesul penal o reprezinta substituitii procesuali, care apar ca subiecti in cadrul procesului penal datorita unui drept procesual al lor, dar pentru valorificarea unui interes legal al altuia. Acestia au exercitiul unor drepturi procesuale limitate la anumite aspecte legate de desfasurarea procesului penal. De obicei, normele Codului de Procedura Penala indica ca substituiti procesuali sotul, copiii majori sau alte rude ale partii ce poate fi substituita, cat si aparatorul acesteia.

BIBLIOGRAFIE:

I. Legislatie:

1)     Constitutia Romaniei din 1991 (cu modificarile aduse prin Legea de revizuire publicata in M.Of. nr. 669 din 22 septembrie 2003);

2)     Codul de Procedura Penala roman (cu modificarile aduse prin Legea nr. 104/1992, Legea nr. 141/1996, O.U.G. nr. 207/2000 si Legea nr. 281/2003);

3)     Codul Penal roman (cu modificarile aduse prin Legea nr. 140/1996 si Legea nr. 169/2002);

4)     O.U.G nr. 43/2002 privind infiintarea Parchetului National Anticoruptie, publicata in M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002.

II. Cursuri si tratate:

1)     Mihai Apetrei Drept procesual penal, Ed. Victor, Bucuresti, 2001;

2)     Matei Basarab Drept procesual penal, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1973;

3)     Alexandru Boroi, Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu Drept procesual penal, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001;

4)     Petre Buneci Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003;

5)     Gheorghe Chivulescu, I. Socec Revizuirea in dreptul procesual, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1961;

6)     Viorel Mihai Ciobanu Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National, Bucuresti, 1996;

7)     Nicolae Alin Daranga Drept procesual penal roman, Ed. Mondograf, Constanta, 2001;

8)     Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman. Partea generala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1976;

9)     Vintila Dongoroz, Gheorghe Daranga, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemes, Mihai Popovici, Petre Sarbulescu, Vasile Stoican Noul cod de procedura penala si codul de procedura penala anterior. Prezentare comparativa, Ed. Politica, Bucuresti, 1969;

10)  Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Ilie Fodor, Nicoleta Iliescu, Serban Petrovici - Modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala prin actele normative din anii 1956-1960, Ed. Academiei, Bucuresti, 1962;

11)  Ion Ionescu-Dolj Curs de procedura penala romana, Ed. Socec, Bucuresti, 1937;

12)  Siegfried Kahane Dreptul procesual penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963;

13)  Gheorghita Mateut Procedura penala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

14)  Valentin Mirisan Drept procesual penal, Ed. Treira, Oradea, 2002;

15)  Theodor Mrejeru Drept procesual penal, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999;

16)  Ion Neagu Drept procesual penal. Tratat, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002;

17)  Gheorghe Nistoreanu, Adrian Stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae Manual de drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;

18)  Adi Oroveanu-Hantiu Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. Europa Nova, Lugoj, 1999;

19)  Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Lrincz, Mircea Damaschin Drept procesual penal, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, 2001;

20)  Vasile Pavaleanu Drept procesual penal. Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

21)  Alexandru Pintea Drept procesual penal. Partea generala si speciala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

22)  Traian Pop Drept procesual penal. Partea speciala, Tipografia Nationala, Cluj-Napoca, 1948;

23)  Ovidiu Predescu Elemente de drept penal si procedura penala, Ed. Printech, Bucuresti, 1999;

24)  Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein Drept procesual civil. Teoria generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983;

25)  Ion Tanoviceanu Tratat de drept si procedura penala, Ed. Curierul Judiciar, Bucuresti, 1927;

26)  Grigore Gr. Theodoru Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. Cugetarea, Iasi, 1998;

27)  Grigore Theodoru, Lucia Moldovan Drept procesual penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979;

28)  Adrian Tulbure Procedura penala romana, Ed. Omnia Uni-S.A.S.T., Brasov, 1999;

29)  Nicolae Volonciu Tratat de procedura penala. Partea generala (vol. I), Ed. Paideia, Bucuresti, 1999;

30)  Nicolae Volonciu Tratat de procedura penala. Partea speciala (vol. II), Ed. Paideia, Bucuresti, 1999;

31)  Nicolae Volonciu Tratat de procedura penala, Ed. Michaela Press, Bucuresti, 2001.

III. Articole (studii) de specialitate:

1)     Ioan Doltu Rolul procurorului in prima faza a procesului penal cu privire la respectarea normelor procesual penale care asigura si garanteaza dreptul la aparare al invinuitului si inculpatului in Dreptul nr. 7/1994;

2)     Gheorghe Dumitru Societatile de asigurare. Calitate procesuala in R.D.P. nr. 4/2000;

3)     Gheorghita Mateut Aparatorul subiect al procesului penal in lumina ultimelor modificari legislative (I) in Dreptul nr. 5/1996;

4)     Gheorghita Mateut Aparatorul subiect al procesului penal in lumina ultimelor modificari legislative (II) in Dreptul nr. 6/1996.