Notiunea de pedeapsa

Notiunea de pedeapsa

Despre pedeapsa si despre scopurile urmarite prin aplicarea ei s-au scris tomuri intregi de-a lungul vremurilor, fiecare oranduire sociala simtind nevoia de a justifica si teoretic sanctiunile pe care le-a aplicat infractorilor.

Cuvantul ,,pedeapsa'' din limba noastra ni s-a transmis de la romani, care denumeau sanctiunea penala ,, poena''. Cuvantul are insa o origine si mai veche deoarece romanii l-au preluat de la greci ,,poini'', iar acestia din limba sanscrita ..koena'', care insemna verificare, socotire. Se spunea, la cei vechi, ca pedeapsa nu este decat moneda cu care se plateste infractiunea.

Cronicile si pravilele tarilor romane nu foloseau cuvantul ,,pedeapsa'' (introdus in limba abia in secolul XVIII-lea), ci acela de ,, certare'' pentru a exprima ideea de pedeapsa si care provenea de la un cuvant grecesc care insemna invatatura. Se pare ca dascalii grec nu intelegeau invatatura fara pedepse, astfel ca s-a ajuns sa se foloseasca acelasi cuvant si pentru o notiune si pentru cealalta.

Cu timpul, alaturi de practica folosirii pedepsei ca mijloc de razbunare isi face loc si conceptia ca pedeapsa n-ar trebui sa urmareasca numai razbunarea, ci sa constituie o pilda pentru ceilalti.

Chiar daca prin ,, utilitate sociala'' trebuie sa subintelegem interesele clasei dominante din societate, nu este mai putin adevarat ca ideea unui scop utilitar al pedepsei a fost mult mai aproape de adevar decat aceea ca pedeapsa constituie o razbunare a societatii, un mod de a ispasi raul produs prin infractiune.

Odata cu ascutirea contradictiilor sociale si cu cresterea infractionalismului in tarile dezvoltate, au aparut si alte idei, menite sa justifice o politica penala mai ferma impotriva celor care incalca legile. S-a sustinut ca infractiunea ar fi un fenomen natural, inerent oricarei societati, si ca infractorul ar fi sclavul conditiilor inconjuratoare, car il duc cu necesitate la infractiune. De aceea pedeapsa trebuie sa-si propuna ca scop principal apararea societatii impotriva infractorilor, Cum societatea moderna este scindata in clase antagoniste, apare limpede ca scopul pedepsei va fi apararea intereselor acelora care detin puterea in stat impotriva celorlalti. Daca infractorul savarseste fapte ilicite dintr-un imbold innascut, se pune, fireste, sub semnul indoielii si eficacitatea tragerii lui la raspunderea penala.

In realitate, infractiunea nu este un fenomen natural propriu oricarei societati, ci un fenomen social legat de anumite conditii istorice, de existenta contradictiilor de clasa, a mizeriei, a somajului, a parazitismului, social generate de existenta exploatarii si asupririi. Acolo unde aceste conditii sunt inlaturate si oamenii capata posibilitatea unei vieti libere si fericite, infractiunile se reduc si treptat, dispar.