SUCCESIUNILE - DREPT ROMAN

SUCCESIUNILE - DREPT ROMAN

1. Notiuni generale

Prin succesiune sau mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane decedate catre una sau mai multe persoane in viata.

Persoana decedata poarta denumirea prescurtata de cujus care vine de la expresia latina is de cujus reagitur (cel despre a carui mostenire este vorba).

In Roma straveche, sunt cunoscute doua moduri de a succede. Ele ni s-au transmis pana astazi si le gasim reglementate in Codul Civil.

- Succesiunea legala (ab intestat) cand mostenirea a fost transmisa initial in baza cutumei si apoi in baza legii.

- Succesiunea testamentara (testatio) cand mostenirea a fost transmisa de catre un de cujus, altor persoane in viata, pe baza unui act juridic denumit testament.

In dreptul roman mostenitorii se imparteau in: mostenitori necesari si mostenitori voluntari. Cei voluntari isi afirma calitatea numai daca declara expres ca doreste sa mosteneasca aditiune de creditate. Erezii necesari heres sui et necesarii intra persoanele din grupul familial restrans. Nu se cere avizul sa mosteneasca si nu trebuie sa accepte printr-un act mostenirea.

2. Succesiunea legala

♦ Legea celor XII table imparte mostenitorii in mai multe clase (ordines).

I. Clasa heredes sui - adica care se gaseau sub puterea lui pater familias, care devin la moartea acestuia persoane sui iuris. In aceasta clasa intra agnatii privilgiati: fii, fiice, sotia defunctului casatorita cum manu si nepotii fiilor decedati, care datorita mortii tatalui lor se afla in puterea directa a sefului de familie. NU intra: copii emancipati. Daca nu sunt mostenitori din prima clasa la succesiune vin cei din urmatoarea clasa.

II. Clasa agnatilor colaterali - adica ruda agnata cea mai apropriata (agnatus proximus). Daca erau mai multi agnati de acelasi grad, mostenirea se va imparti pe capete.

III. Daca nu exista hereditas sui si nici agnati colaterali, mostenirea trece la gentili (gentiles).

Reglementarea mostenirii dupa dreptul civil s-a dovedit necorespunzatoare pentru ca nu tine seama de rudenia cognatica si exclude de la succesiune copii emancipati si pe celelalte rude de sange (cognati).

♦ Succesiunea dupa dreptul pretorian. Urmarind indreptarea deficientelor aratate, la finele Republicii, pretorul stabileste reguli noi in materie succesorala si punand bazele succesiunii pretoriene bonorum posesio a fixat urmatoarele clase de mostenitori:

I. Clasa a I-a in care intra descendentii liberi, atat cei aflati sub puterea defunctului, cei emancipati dar si cei dati in adoptiune dar n-au intrat in noua familie adoptiva.

II. Clasa a II-a intervine in lipsa descendentilor. Vin la mostenire agnatii denumiti de edictul pretorului agnati legitimi.

III. Clasa a III-a. Daca cele doua clase anterioare lipsesc vin la succesiune rudele de sange, cognati.

In lipsa celor trei clase, pretorul cheama la mostenire pe sotul supravietuitor. (vir et uxor)

Mostenirea pretoriana s-a impus celei civile devenind succesiunea de drept comun. Mostenitorul pretorian era asimilat cu cel civil. Ca o consecinta el nu dobandea proprietatea quiritara ci numai cea pretoriana. Actiunile date in folosul sau impotriva mostenitorilor din dreptul pretorian nu erau civile ci pretoriene, cu fictiunea calitatii de mostenire civila.

♦ Succesiunea dupa dreptul imperial. Dreptul imperial a urmat calea stabilita de dreptul pretorian.

Senatus-consultele Tertulian si Ofilian (secolul II d. Hr.) cheama pe mama la succesiunea copiilor si pe copii la mostenirea mamei. Pentru ca mama si copii pana atunci nu se mosteneau, acest lucru a constituit un progres.

Iustinian pune bazele dreptului succesoral bazat exclusiv pe principiul cognatiunii si stabileste urmatoarele clase de mostenitori:

- descendenti

- ascendenti

- frati si surorile bune ale defunctului si copii lor

- fratii si surori din aceasi tata sau aceiasi mama cu defunctul si copii lor

colaterali

Succesiunea care nu este acceptata de nimeni sau care nu apartine numanui revine statului.

3. Succesiunea testamentara

Era o onoare la romani ca la moarte cetateanul sa-si lase urmasi desemnati de el, care sa-i administreze patrimoniul, si o dezonoare ca cineva sa moara fara testament.

Testamentul este un act formal de ultima vointa, solemn, prin care o persoana isi instituie un mostenitor sau mai multi cu scopul de a indeplini dupa moarte vointa sa.

Testamentul avea ca obiect distribuirea bunurilor defunctului si alte dispozitii. Testamentul roman nu a avut initial drept scop numirea unui mostenitor care sa aiba grija de cultul privat, de indeplinirea datoriilor religioase fata de morti. La origine numai suus heres (cel mai bun) putea fi instituit mostenitor avand functia unui executor testamentar.

3.1. Capacitatea testamentara

Persoana care intocmea testamentul dar si cea instituita beneficiara trebuia sa fie capabile, in sensul ca prima persoana trebuia sa fie capabila sa testeze iar cea de-a doua sa dobandeasca printr-un act de ultima vointa.

♦ Nu aveau capacitate de a testa cei care nu aveau patrimoniu: - femeile casatorite cum manu, - fii de familie, - sclavii, - nebunii, - impuberii, - prodrigii, - peregrinii pentru ca nu aveau ius comercii, - latini iunieni, - ereticii, etc.

♦ Nu puteau primi prin testament cei care nu aveau comercium: - peregrinii, - femeile pe temeiul legii Vocania din 169 i.Hr. prin care se pune capat luxului femeilor raspandit pe scara mare dupa cotropirile romane, - persoanele incerte despre care nu se stie nimic precis.

3.2. Formele testamentului

a) Testamentul calatis comitis - comitia calata erau adunarile curiate convocate de doua ori pe an pe datele de 24 martie si 24 mai in materie civila si religioasa. Forma aceasta de testament a fost intrebuintata mai ales in epoca clasica de catre clasa aristocratica, cand patricienii aveau toate drepturile si privilegiile, iar plebeii erau lipsiti de ele. Cel care dore sa testeze trebuia ca in fata acestor adunari sa-si faca cunoscut cuprinsul acestuia in mod oral iar adunarea il aproba printr-o lege curiata. Pontifii aveau anumite atributii in materie. Legea celor XII table stabileste ca testatorul are deplina libertate de a-si face testamentul, adunarile curiate devenind un simplu martor colectiv al intocmirii. Testamentul calatis comitiis este cel mai vechi testament roman.

b) Testamentul in procintu - accesibil soldatilor deci intre 17-46 de ani. Se facea in vreme de razboi de catre soldati, inainte de a incepe lupta. Se incheia in fata tovarasilor de arme. Pe cand comandantul ia auspiciile, soldatii ies in fata liniei si rostesc ultimele lor dorinte. Acest testament nu se mai foloseste pe vremea lui Cicero iar la sfarsitul Republicii a cazut in desuetudine.

c) Testamentul per aes et libram - apare ceva mai tarziu dar tot in epoca veche testamentul prin balanta si arama. Acest testament are trei faze:

- mancipatio familiae era o vanzare fictiva a averii testatorului catre un prieten. Pretul era fictiv, cel care cumpara in acest mod bunurile se numea emptor familiae (cumparatorul averii). Mancipatio familiae purta asupra intregului patrimoniu si asupra lucrurilor res si nec mancipi. La act iau parte: testatorul, prietenul care cumpara fictive averea testatorului, arama si balanta, un libripens si 5 martori puberi cetateni romani. Emptor familiae devine proprietarul bunurilor testatorului insa printr-un pact de fiducie alaturat mancipatiei se oblige sa dea bunurile celui indicat de testator. Pactul de fiducie nefiind sanctionat de vechiul drept, partile se bazau pe buna credinta a lui emptor familiae.

- testamentul per aes et libram public. Apare pe la sfarsitul republicii, acum era comunicat celor prezenti numele mostenitorului din testament. Emptor familiae nu mai devine proprietarul bunurilor testate, in momentul mancipatiunii declara ca averea testatorului este in paza lui, apoi testatorul spune cine este beneficiarul testamentului si cum doreste sa se imparta mostenirea. Aici emptor familiae apare ca un executor testamentar.

- testamentul per aeset libram secret. Aici mancipatiunea avea loc in formele anterioare, dar testatorul arata aici doar actul spunand ca reprezinta vointa sa fara sa faca public beneficiarul testamentului.

Avantaje - se putea face in orice moment testamentul per aes et libram

Dezavantaje vanzarea odata facuta este irevocabila, iar cumparatorul fictiv are interesul sa grabeasca moartea testatorului. Ca sa remedieze aceasta, pretorul introduce pe langa mancipatie si o alta formalitate: nuncupatio. Este tot o formula cu 5 martori, cu per aes et libram, dar aici testatorul cand spune formula nu mai spune ca vinde ci spune ca testeaza. Declaratia verbala a testatorului se numeste nuncupatio. Gratie ei numele mostenitorului nu se afla decat dupa moartea testatorului.

d) Testamentul pretorian - era scris pe table intrucat era acoperit de 7 peceti ai cetatenilor romani puberi, fara mancipatiune. Era valabil dupa dreptul pretorian. Mostenitorul mostenea dupa dreptul pretorian nu civil, adica bonorum possesio. Martorii puteau folosi acelasi sigiliu.   

e) Testamentul tripartitum - a fost introdus de imparatii Theodosiu si Valentinian, si era numit astfel pentru ca formalitatile lui aveau o tripla origine:

- de la dreptul pretorian s-a luat cei 7 martori si 7 peceti

- de la dreptul civil s-a luat prezenta martorilor

- de la constitutiile imperiale s-a luat formalitatea ca testamentul sa fie subscris la final de martori si testatori. Daca testatorul nu putea sau nu stia sa scrie, venea al 8-lea martor care o facea in locul lui.

● Cine poate primi prin testament?

- orice persoane fizice sau juridice, chiar si zeii

- mai multe persoane prin acelasi testament

- chiar si sclavul

Testamentul trebuie sa cuprinda instituirea de herede dar si legate. Legatele sunt dispozitii testamentare prin care testatorul lasa anumite lucruri unor persoane.

● Cine poate testa?

Legea celor XII table acorda dreptul de a testa cetatenilor romani sui iuris si puberi.

Pentru a se putea testa nu este suficient dreptul de a testa. Se mai cere ca persoanele sa mai aiba si exercitiul dreptului de a testa. Sunt persoane care pot sa aiba dreptul de a testa fara sa aiba exercitiul acestui drept.

● Nu au exercitiul de a testa: - impuberii, - nebunii, - prodrigii pusi sub curatela, - surzii si mutii prin testament verbal, - orbii.

● Sunt incapabili de a testa: - latinii iunieni, - sclavul (exceptie scalvul public poate dispune prin testament de din averea sa), - ereticii, - femeile, - fii de familie. Augustus acorda fiilor de familie militari dreptul de a dispune prin testament de peculiu castrense (dobandit in perioada militariei). In caz contrar peculiu castrenze il lua tatal supravietuitor. La fel daca fiul murea fara copii sau frati.

3.3. Cazuri cand testamentul nu produce efecte

- Testamentum injustum - este cel facut cu incalcarea regulilor dreptului civil. Nu se admitea ca testatorul sa treaca sub tacere numele mostenitorilor sui.

- Testamentum inritum - apare cand dupa intocmirea testamentului autorul sufera o capitis deminutio.

- Testamentum ruptum - este testamentul revocat de testator. Ea avea loc prin intocmirea unui testament contrar facut tot in forme solemne. Este rupt testamentul caruia i se rupea sigiliul sau firul de ata cu care era legat, sau daca dupa ce a fost intocmit a intervenit o adoptie sau adrogatie a testatorului.

4. Acceptarea succesiunii

4.1. Acceptarea solemna

Are loc prin rostirea de catre mostenitorul desemnat prin testament a unor cuvinte solemne cretio.

Mostenitorii succesiunii se imparteau in doua categorii:

- mostenitori necesari

- mostenitori voluntari sau extranei (straini de succesiune)

♦ Herezii sui et necesari sunt persoane din familie care in momentul mortii lui de cujus se gasesc sub puterea lui si prin moartea autorului devin sui iuris.

Herezii voluntari sunt toate celelate persoane, fie ca sunt instituite prin testament sau vin la succesiune ca mostenitori legitimi (agnati).

Pentru a acepta, cel chemat la succesiune trebuie sa fie capabil. Infans si nebunul nu pot accepta succesiunea. Herezi voluntari trebuie sa arate daca primesc sau refuza succesiunea de regula in interval de 100 de zile. Daca nu se decide va fi dezmostenit.

4.2. Acceptarea neformala (Nuda voluntas)

In dreptul clasic juristi sunt de parere ca acceptarea poate sa rezulte si dintr-o declaratie de vointa neechivoca. Faptul de a cere de la pretor trimiterea in posesie a mostenitorului la averea succesorala bonorum posesio semnifica vointa de a acepta succesiunea. La fel luarea in stapanire sau furtum asupra bunurilor succesorale.

Ca efect al acceptarii succesiunii se uneste averea defunctului cu a mostenitorului. Eredele continua personalitatea defunctului. Mostenitorul poate accepta succesiunea si sub beneficiu de inventar. Nu se transmit eredelui creante nascute din delictele definctului si nici actiunile vindictam spirantes - care aspira la razbunare.

5. Refuzul succesiunii

Numai mostenitorii voluntari numiti si straini pot renunta la succesiunea deschisa in favoare lor. Renuntarea nu cere act solemn. Se poate face printr-o manifestare de vointa expresa sau tacita.

Renuntarea are efecte irevocabile, renuntatorul devine strain de mostenire. Partea celui care a renuntat trece la ceilalti mostenitori care au acceptat-o. Este asa-zisul drept de acrescamant.

6. Legatele si fideicomisele

6.1. Legatele

Legatul este o dispozitie in cuprinsul testamentului pe care testatoul o impune in sarcina unui mostenitor spre a gratifica o anume persoana.

Legatul se facea in termeni sacramentali. In epoca imperiala, pe timpul domniei lui Nero, formalismul legatelor se atenueaza.

- Legea Furia testamentaria stabileste ca nimeni nu poate face legate mai mari de 1000 asi.

- Legea Voconia stipuleaza ca nici un legatar nu poate primi mai mult decat cel mai putin favorizat dintre mostenitori.

- Legea Falcidia stabileste ca mostenitorul primeste un sfert din succesiune, iar legatele raman valabuile numai in limitele resului de .

6.2. Fideicomisele

Cand seful familiei vroia sa faca testament catre o persoana incapabila de a primi prin testament facea actul pe o alta persoana si o ruga sa dea la moartea sa bunul catre persoana incapabila.

Actul se numea fideicomis de la fidei comitio (rog, incredintez).

7. Actiunile succesorale

♦ Petitia de ereditate

Eredele dupa ce a acceptat succesiunea, poate urmari pe debitorii defunctului.

Eredele are si o actiune in petitie de ereditate prin care poate cere mostenirea sau bunuri succesorale de la care poate cere mostenirea sau bunuri de la terte persoane. Efectele petitiei de ereditate sunt similare actiunii in revendicare.

Petitia de ereditate nu putea fi intentata decat de catre mostenitorii civili. Mostenitorul pretorian printr-un interdict, dobandea numai posesia. Pretorul inlatura acesta deficienta si asimileaza mostenitorul civil cu cel pretorian.

♦ Uzucapiunea mostenirii (usucapio pro heredere)

Este o institutie curioasa, ce nu mai exista astazi. Ea se intercala intre mostenirea celor "ai sai" ai defunctului si mostenitorii exteriori numiti prin lege ori prin testament. Daca mostenirea nu era luata de mostenitorii sui ori de cei impusi, succesiunea se deschidea uzucapiunii pentru cei ce veneau sa acapareze patrimonial defunctului, atribuindu-si titlul de PRO HEREDERE. Daca alti mostenitori legali sau testamentar nu dobandeau proprietatea, acestia o dobandeau dupa 1 an.

Particularitatea uzucapiunii consta in dobandirea unei posesii care nu cunostea buna-credinta a uzucapantului. De fapt, aici mostenirea era fara un titular hereditas iacens astfel ca nimic nu impiedica tertul de a se pune in postura unui heres si a-si apropria mostenirea prin uzucapiune. Initial mostenitorul uzucapant se insarcina astfel cu intreg patrimoniul defunctului, inclusiv cultul religios al familiei. Ulterior, cand s-a admis vanzarea patrimoniului defunctului a decazut. Oricum, uzucapantul nu putea sa-si valorifice nici un titlu, dar era tratat ca un pur posesor (pro posessore).