EFECTELE POSESIEI

EFECTELE POSESIEI

Posesia nu este tratata in C.civ. roman ca o institutie independenta, ci in cadrul prescriptiei achizitive - art 1846 - 1862[1] C.civ., mai exact posesia este privita sub raportul efectelor sale ad uzucapionem, respectiv ca temei pentru dobandirea proprietatii in mod originar si pentru a pune punctul pe "i', ea este tratata ca o posesie utila. Or, o astfel de abordare ni se pare defectuoasa, fiindca posesia produce si alte efecte care sunt legate nu numai de calitatea si, respectiv, viciile posesiei, ci si de buna sau reaua credinta a posesorului care crede ca este proprietar sau titular al altui drept real, fara sa fie in realitate, de functia sa probatorie, de delimitarea posesiei fata de detentiune, dar mai ales de ocrotirea sa prin actiunile posesorii .

De aceea , un prestigios roman a propus, printre altele, sa se reglementeze posesia intr-un capitol distinct din Codul civil si nu in cadrul capitolului despre uzucapiune, propunere la care subscriem, mai ales ca in trecut, intr-un proiect al Codului civil acest lucru s-a si realizat.[3]

In continuare vom face o analiza a efectelor pe care posesia le produce si anume :

1. posesia creeaza prezumtia de proprietate in favoarea
posesorului ;

2. posesia este aparata prin actiunile posesorii ;

3. posesorul de buna credinta dobandeste fructele bunului pe care ii poseda ;

4. posesorul dobandeste proprietatea prin prescriptia achizitiva in cazul bunurilor imobile ;

5. posesorul de buna credinta al unui bun miscator corporal
devine, prin insusi faptul posesiunii sale , proprietarul bunului .

SECTIUNEA 1     PREZUMTIA DE PROPRIETATE IN FAVOAREA POSESORULUI

Art 1854 C.civ. prevede ca posesorul este presupus ca poseda
pentru sine, sub nume de proprietar. Aceasta prezumtie opereaza atat in
cazul bunurilor mobile, cat si a celor imobile, posesorul fiind prezumat
a fi titularul dreptului de proprietate .

In literatura de specialitate,[4] s-a statuat ca aparenta dreptului este creata de posesie si ofera posesorului, in situatia unui litigiu, o situatie privilegiata, intrucat sarcina probei revine celui care contesta dreptul posesorului.

Posesorul, intr-o actiune in revendicare intentata de proprietarul bunului, va beneficia de doua prezumtii esentiale care-1 scutesc de sarcina probei, respectiv prezumtia de proprietate si prezumtia de buna-credinta .

In cazul bunurilor mobile, prezumtia de proprietate este mai puternica, intrucat art 1909 C.civ. dispune ca posesia de buna-credinta echivaleaza cu titlu de proprietate, fara a se putea face dovada contrara. Asa fiind, atunci cand se exercita, cu buna-credinta posesia asupra unui bun mobil, in favoarea posesorului opereaza o prezumtie absoluta de proprietate juris et de jure.

Este suficient ca posesorul sa faca dovada ca stapaneste bunul mobil, pentru ca prezumtia sa opereze in favoarea sa, si, cum posesia este o stare de fapt ea va putea fi probata si cu proba cu martori.[5]

In ce priveste aplicarea prevederilor art 1909 alin.l C.civ. , in practica s-a decis ca posesorul de buna-credinta nu este obligat sa faca dovada proprietatii in conditiile art 1191 C.civ., ci numai dovada stapanirii de fapt a bunului .

Mai mult, s-a statuat ca pentru bunurile mobile corporale, posesia creaza in favoarea posesorului actual o prezumtie absoluta de proprietate, impotriva careia nu este admisa proba contrarie.

In cazul bunurilor imobile, prezumtia de proprietate are un
caracter atenuat, ea fiind o prezumtie relativa, ce poate fi rasturnata prin
proba contrara.

Trebuie precizat ca prezumtia de proprietate inceteaza sa mai opereze in situatiile in care se face dovada ca posesorul a fost de rea credinta .

In doctrina,[6] s-a statuat ca dovedirea relei credinte a posesorului face ca insasi prezumtia de proprietate ce opereaza in favoarea sa sa nu mai aiba valoare .

Prezumtia de proprietate nu opereaza in favoarea posesorului cand obiect sunt bunuri proprietate publica, ce sunt scoase din circuitul civil - art 136 paragraf 4 si 5 din Constitutie Romaniei.[7]

SECTIUNEA 2

APARAREA POSESIEI PRIN INTERMEDIUL ACTIUNILOR POSESORII

y

Legea ocroteste posesia, ce poate fi aparata prin actiunile posesorii, care sunt acele actiuni in justitie prin care posesorul isi apara posesia impotriva oricaror tulburari, ori prin care urmareste sa o redobandeasca atunci cand a pierdut-o.

Actiunile posesorii apara posesia ca stare de fapt, ele avand ca scop restabilirea situatiei de fapt existente anterior tulburarii sau deposedarii.

In literatura juridica, s-a statuat ca, ocrotindu-se posesia, se va proteja practic inclusiv proprietatea , astfel ca adevaratul proprietar se va putea apara, invocand posesia, fara a mai fi nevoie sa dovedeasca direct existenta dreptului sau .

Prin actiunile posesorii se apara o stare de fapt, fara a se pune in discutie cui apartine dreptul real asupra bunului in litigiu, in timp ce, prin actiunile petitorii, se apara insusi dreptul real.

Sub aspectul posibilitatilor de proba, actiunile posesorii prezinta un net avantaj, fata de cele petitorii, intrucat posesia, fiind o stare de fapt, este usor de probat, prin orice mijloc de proba, in timp ce prin actiunile petitorii se apara o stare de drept, iar proba este mult mai dificila .

In practica judiciara,[9] s-a decis ca, indiferent daca posesia este legitima sau nelegitima, ea va fi aparata de lege, fiindca "nici unei persoane, neproprietar sau coproprietar, nu-i este permisa intrarea in posesia bunului impotriva celui ce o exercita efectiv, prin tulburarea posesiei utile a acestuia si, cu atat mai mult, prin acte de violenta, potrivit principiului ca nimeni nu isi poate face singur dreptate' .

Mai mult, s-a statuat in practica judiciara[10] ca, in principiu, un mostenitor nu poate intenta actiune posesorie impotriva altui comostenitor, intrucat se prezuma ca ei poseda unii pentru altii, un titlu precar si, neavand o posesie exclusiva cu titlu de proprietar, nu pot formula o actiune posesorie.

Cu toate acestea s-a admis ca daca un comostenitor detine bunul
indiviz cu titlu de proprietate, in mod exclusiv, public si pasnic va putea
promova actiunea posesorie fata de ceilalti comostenitori cu care se afla
in indiviziune, care insa, pentru a-i paraliza actiunea posesorie vor
putea cere iesirea din indiviziune, ocazie cu care se va solutiona nu
numai problema dreptului de proprietate, ci si cea a posesiei asupra
intregii mase succesorale .

Mai mult, s-a statuat in practica judiciara[11] ca actiunea posesorie poate fi intentata si impotriva proprietarului bunului.

In fata instantelor de judecata, s-a mai pus problema daca se poate cumula actiunea posesorie cu actiunea petitorie, raspunsul dat fiind acela ca este posibila solutia cumulului, atunci cand, desi s-a formulat initial o actiune posesorie, ulterior ambele parti cad de acord sa abordeze si problema dreptului real, realizandu-se prin aceasta un cumul, al posesorului cu petitorul.

Avem rezerve fata de solutia adoptata pentru ca, pe de o parte, nu se poate admite cumulul intre starea de fapt care are o existenta distincta si o reglementare proprie, cu starea de drept specifica actiunii petitorii prin care se apara un drept real, si exprimam opinia ca are loc o transformare a posesorului in petitoriu, ceea ce face ca actiunea posesorie sa-si inceteze existenta si sa apara o alta actiune cu caracter petitoriu .

In jurisprudenta[12] s-a decis ca posesorul este liber sa opteze fie pentru actiunea posesorie, chiar daca este titularul unui drept real, fie la actiunea petitorie. Daca insa a optat pentru actiunea petitorie, inseamna ca a renuntat la actiunea posesorie, dupa cum s-a exprimat intr-o opinie in literatura de specialitate.

O data cu solutionarea unei actiuni posesorii, instanta de
judecata va analiza doar faptul posesiei, fara a analiza cine este titularul
unui eventual drept real, actiunea posesorie avand menirea de a proteja
"o situatie de fapt' care creeaza o aparenta de proprietate, situatie in
care exercitarea actiunii posesorii nu este conditionata de existenta unui
titlu .

Instanta de judecata insa va putea cerceta aparenta de drept, in raport cu titlurile ce i se prezinta, insa, prin aceasta, actiunea posesorie nu este transformata in actiune petitorie, pentru ca titlul exibat va lamuri doar situatia posesiei, si nu cea a dreptului real.

In jurisprudenta,[14] s-a decis ca instantele se vor referi numai la faptul posesiei, fara a se pronunta cu privire la dreptul real.

Este necesar de relevat ca sunt susceptibile de posesie toate drepturile reale, ceea ce face ca fiecare din ele sa poata fi aparat prin actiunile posesorii.

Asadar, apreciem ca au calitatea procesuala activa de a formula o astfel de actiune : posesorul a carui posesie a fost uzucapata, care poate fi chiar proprietarul bunului, care-si exercita astfel un atribut al dreptului de proprietate, uzufructuarul, chiar si impotriva nudului proprietar, acesta din urma putand la randul sau sa exercite actiunea posesorie, uzuarul, superficiarul, titularul unui drept de abitatie si servitute .

In ce-i priveste pe titularii dreptului de servitute, potrivit art 675[15] C.proc.civ., numai titularii servitutilor aparente si continue pot formula o astfel de actiune .

S-a pus problema in practica judiciara daca detentorul precar poate intenta o actiune posesorie. S-a decis[16] ca o astfel de actiune poate fi promovata si de cel ce detine bunul in interesul sau propriu, impunandu-se doar sa se faca dovada conditiilor cerute de art 674 C.proc.civ. si a titlului in baza caruia se detine bunul .

Aceasta pentru ca potrivit art 676 C.proc.civ., cererile posesorii pot fi formulate si de cel ce detine bunul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul, afara daca titularul nu este cel pentru care el detine. Asa fiind, detentorii precari, chiriasul, arendasul pot intenta actiuni posesorii, ca urmare a contractului in baza caruia detin bunul respectiv .

Mai trebuie precizat ca actiunile posesorii sunt actiuni reale, deoarece pot fi introduse impotriva celor care, prin faptele lor, tulbura executarea pasnica a posesiei, sau impotriva celor care l-au deposedat pe posesor de bunul pe care-1 avea in stapanire .

Actiunile posesorii fiind actiuni prin care se apara posesia asupra numai a unui bun imobil, sunt actiuni imobiliare, obiect al acestora fiind terenurile cu sau fara constructii, proprietate privata, indiferent de titular, nu si cele ce alcatuiesc domeniul public. Actiunile posesorii sunt reglementate de C.proc.civ.[19]

Sunt reglementate doua actiuni posesorii, respectiv, actiunea posesorie generala - in complangere, si actiunea posesorie speciala sau in reintegrare .

Orice posesor va putea formula aceste actiuni, fiind irelevant ca este un neproprietar, chiar un proprietar exclusiv, sau un coproprietar.[20]

In literatura de specialitate[21] s-a exprimat opinia ca nu este posibil cumulul intre actiunea posesorie in complangere si actiunea posesorie in reintegrare, ci ca, intre acestea, este un concurs succesiv .

Apreciem ca, atata timp cat cele doua actiuni au obiecte distincte cu o reglementare proprie, dupa promovarea unei actiuni in complangere, daca este cazul, se poate recurge si la actiunea in reintegrare.

A - Actiunea posesorie generala - in complangere

In doctrina s-a statuat ca, prin aceasta actiune calificata de unii autori in actiune generala, iar de altii actiune de drept comun, se urmareste incetarea oricarei tulburari a posesiei, a exercitarii libere a acesteia.

Liberul exercitiu al posesiei poate consta din acte sau fapte de tulburare insa nu pot fi incluse in categoria actelor de tulburare a unei posesii : exercitarea de catre proprietarul imobilului a unei actiuni in revendicare, atat pe cale de actiune cat si pe cale de exceptie .

Asadar, tulburarile posesiei se pot concretiza in tulburari de fapt si tulburari de drept. Tulburarea de fapt consta in acte materiale de tulburare a posesiei, dar nu simple acte cu caracter trecator si izolat, ci, apreciem noi, acte savarsite cu intentia de a atinge posesia, liberul exercitiu al ei, de exemplu exercitarea unor lucrari de un tert pe terenul posedat.

In literatura,[22] s-a exprimat opinia ca tulburarea se va putea realiza si printr-o simpla atingere adusa posesiei .

Consideram ca esential este ca tulburarea sa fie facuta cu intentia de a atinge liberul exercitiu al posesiei, pentru ca, daca nu este facuta cu aceasta intentie, inseamna ca nu se contesta o asemenea stare de fapt. Fiind o chestiune de fapt, in fiecare caz in parte, judecatorul, in baza probelor administrate, urmeaza sa decida natura tulburarii, daca a existat intentia de a tulbura posesia sau actul respectiv este un act izolat, ce nu viza exercitiul liber al posesiei.

In ce priveste tulburarea de drept a posesiei, aceasta se poate realiza numai prin acte juridice, prin care o persoana are o pretentie contrara posesiei exercitate de posesor, cum ar fi de exemplu, chiriasul este somat de o terta persoana sa-i plateasca lui chiria, deoarece el este proprietarul imobilului inchiriat, si nu cel cu care a incheiat initial contractul.

Art 674 C.proc.civ. stabileste conditiile pentru a putea fi introdusa actiunea posesorie in complangere :

a) sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare. In ce priveste natura juridica a termenului de un an prevazut de lege, apreciem ca este un termen de prescriptie si nu de decadere, astfel ca, daca nu este sesizata instanta in acest termen, inceteaza dreptul la actiune in sens material, introducerea actiunii ulterior acestui termen facand ca aceasta sa fie respinsa ca tardiv introdusa.

In ce priveste stabilirea momentului in care incepe sa curga termenul de un an, in cazul actelor succesive de tulburare, apreciem ca trebuie sa distingem, dupa cum actele de tulburare sunt distincte, sau dupa cum actele, chiar distincte, si cu caracter succesiv, fara legatura intre ele, calculul termenului apreciem ca trebuie facut incepand cu ultimul act de tulburare.

Daca insa actele de tulburare sunt continuarea primei tulburari, atunci aceasta prima tulburare constituie data de la care trebuie calculat termenul de un an, aceasta fiind o chestiune de fapt, lasata la aprecierea judecatorului.[23]

b) reclamantul sa faca dovada ca a posedat bunul, cel putin un an inainte de data tulburarii sau deposedarii, termenul fiind unul procedural. In literatura de specialitate[24] s-a exprimat opinia ca este posibila jonctiunea posesiilor, daca posesia reclamantului este exercitata pe o perioada de sub un an, el putand sa o cumuleze cu cea a autorului sau.

c) posesia sa fie utila si neviciata, respectand conditiile stabilite de art 1846 si 1847 din Codul civil.

B - Actiunea posesorie speciala - in reintegrare .

Poate fi utilizata pentru apararea posesiei atunci cand tulburarea sau deposedarea a avut loc prin acte de violenta.

Textul de lege foloseste termenul de "violenta', prin aceasta intelegandu-se orice fapta prin care se incalca legea, ordinea de drept ce implica rezistenta din partea celui impotriva caruia este exercitata, prin aceasta urmarindu-se deposedarea posesorului.

Prin aceasta actiune posesorie, se reda posesorului ce o formuleaza, folosinta materiala a bunului, stapanirea de fapt ce a exercitat-o pana la uzurpare, si nu i se recunoaste acestuia un drept real asupra acelui bun.

In literatura de specialitate,[26] plecandu-se de la spete din practica judiciara, faptele care dau dreptul la introducerea acestei actiuni au fost impartite in trei categorii :

a) acte de ocupare a unui imobil, cand o terta persoana ocupa un imobil cu intentia de a ramane permanent;

b) acte de obstructie, cand un tert ii impiedica pe posesor sa foloseasca imobilul pe care-1 poseda ;

c) acte de distrugere, de orice natura ar fi ele, ca : distrugerea unei recolte, distrugerea unui gard ce imprejmuieste imobilul posedat.

Aceste acte materiale de violenta justifica introducerea actiunii speciale in reintegrare in contra uzurpatorului .

Daca actele de violenta au fost astfel exercitate incat sa intruneasca elementele constitutive ale unei infractiuni, aceasta va atrage raspunderea penala a celui ce a savarsit astfel de acte .

De asemenea, daca actele de violenta au produs si un prejudiciu posesorului, acesta, pe langa actiunea principala de reintegrare, va putea formula si o cerere de despagubire, sau, daca nu, o va putea face pe calea unei actiuni separate.

Avand in vedere caracterul de urgenta al acestei actiuni, art 674 alin 2 C.proc.civ. prevede ca posesorul trebuie sa faca dovada unei singure conditii: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, in cazul in care acestea au fost facute prin acte de violenta.

Asadar, reclamantul nu ar mai trebui sa faca dovada posesiei timp de un an anterior exercitari violentei si ca posesia sa a fost o posesie utila in conditiile prevazute de art 1847 C.civ.

Desi legea nu are conditia posesiei utile, pentru a fi formulata aceasta actiune, in doctrina[27] s-a exprimat opinia, ca, in cazul unei posesii ce au viciul violentei si clandestinitatii, actiunea nu va putea fi admisa, aceasta pentru ca nu trebuie protejat posesorul care, la randul sau, prin violenta a intrat in poseia bunului, si nici n-ar trebui integrat cel care a exercitat o posesie in clandestinitate.

Avem rezerve fata de aceasta opinie, prin care apreciem noi se adauga la lege ceea ce nu prevede art. 674 alin. 2 C.proc.civ. ci, ceea ce intereseaza sunt raporturile dintre posesorul reclamant si cel ce a exercitat actele de violenta a posesiei, si nu calitatile posesiei reclamantului, chestiune care excede cadrului procesual.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat potrivit art. 676 C.proc.civ., actiunea in reintegrare poate fi exercitata chiar de detentorul precar, care are numai elementul corpus, dar niciodata animus, astfel ca nu este posibil sa se creeze o situatie privilegiata detentorului precar, fata de posesorul suspectat ca posesia sa ar fi viciata de viciul violentei, clandestinitatii si, in unele situatii echivocitatii, cum s-a sustinut in opinia analizata.

In literatura de specialitate,[28] s-a exprimat opinia ca atunci cand detentorul precar a fost deposedat prin violenta, are deschisa calea actiunii in reintegrare. S-a mai exprimat in literatura opinia ca actele materiale savarsite de paratul care invoca proprietatea asupra bunului nu are justificare, el fiind nevoit sa apeleze la justitie pentru a-si revendica bunul, si sa nu-si faca singur dreptate .

Trebuie insa precizat ca, daca tulburarea detentorului precar provine din partea celui cu care a incheiat contractul de inchiriere, de exemplu, respectiv proprietarul imobilului, intre acestia se naste un litigiu locativ, avand ca fundament juridic contractul dintre parti si nu prevederile legale referitoare la actiunile posesorii.

SECTIUNEA 3     POSESORUL DE BUNA-CREDINTA DOBINDESTE FRUCTELE BUNULUI PE CARE IL POSEDA

Fructele produse de un bun, in principiu, se cuvin proprietarului acelui bun, prin exceptie, fructele vor putea fi percepute si de posesor cu conditia ca acesta sa fie de buna credinta .

Potrivit art 486 C.civ. este de buna credinta posesorul cand poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute, art 487 dispunand ca buna credinta inceteaza din momentul in care viciile titlului sunt cunoscute de posesor.

In literatura de specialitate,[30] s-a decis ca singura conditie pentru a putea fi culese fructele de catre posesor este ca acesta sa fie de buna credinta in momentul culegerii lor .

Intr-o opinie[31] in literatura de specialitate s-a exprimat punctul de vedere ca, desi titlul proprietarului "prin ipoteza nu este valabil, acesta, necunoscand viciile titlului sau, este de buna-credinta, si astfel fructele percepute ii revin.

Trebuie remarcat, in ce priveste aprecierea bunei credinte a posesorului, ca aceasta este o chestiune de ordin subiectiv si consta in convingerea ferma, dar eronata, a posesorului ca stapaneste in baza unui titlu valabil, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute .

In ce priveste titlul translativ de proprietate al posesorului, acesta trebuie sa existe in sensul de negotium, si nu de instrumentum, adica de inscris in care este cuprinsa operatiunea juridica respectiva.

Apreciem ca, desi art 486 C.civ. face referinta la un titlu translativ de proprietate, nu acest caracter este esential, ci convingerea ferma a posesorului ca percepe fructele in baza unui titlu valid .

Art 486 C.civ. nu face nici o distinctie in ce priveste nulitatea titlului, astfel ca, indiferent daca titlul este nul absolut, nul relativ, sau chiar putativ, posesorul de buna credinta tot culege fructele acelui bun, fie ele naturale, civile sau industriale .

Titlul ce se invoca de catre posesor nu este un element separat al bunei credinte, ci un element intrinsec al acesteia, care justifica
culegerea fructelor .

Numai in cazul uzucapiunii de 10-20 ani se cere ca, pe langa buna credinta sa existe un titlu translativ de proprietate.

Asa fiind, in cazul posesiei, titlul, care poate fi translativ sau declarativ de drepturi, nu este decat un aspect al bunei credinte.

In literatura de specialitate s-a statuat[32] ca posesorul de buna credinta va putea culegte fructele unui imobil, dobandit in temeiul unui titlu lovit de nulitate absoluta sau relativa.

In practica judiciara s-a decis ca, in cazul rezolutiunii conventiei, cand are loc restabilirea situatiei anterioare, posesorul de buna credinta va pastra fructele bunului,[33] sau ca cel ce a muncit un teren arabil, dobandit in baza unei vanzari nule de drept, va retine fructele culese .

S-a mai statuat in practica judiciara[34] ca posesorul de buna credinta va trebui sa restituie productele bunului, cu exceptia fructelor culese .

In ce priveste momentul in care inceteaza buna credinta s-a considerat ca aceasta inceteaza odata cu chemarea in judecata a posesorului, data de la care el nu mai poate culege fructele.[35]

Apreciem insa ca buna credinta, fiind o chestiune de fapt, poate inceta si inainte de a fi sesizata instanta de judecata, aceasta dovada putand fi facuta prin orice mijloc de proba, astfel ca din acel moment posesorul va deveni un posesor de rea credinta. Dupa incetarea bunei credinte, posesorul va fi indatorat sa restituie fructele culese cat si pe cele neculese in conditii normale, adica cele naturale, la coacere, iar cele civile la implinirea scadentei, cat si fructele civile culese anticipat, de exemplu chiria incasata inainte de scadenta.

In ce priveste sarcina probei, intrucat potrivit art 1899 alin.2 C.civ., buna credinta se prezuma, reclamantului ii revine sarcina sa dovedeasca reaua credinta a posesorului.

Apreciem insa ca buna credinta a posesorului trebuie sa existe numai cu privire la dobanditorul bunului, respectiv posesorul, nu si la cel care i 1-a transmis, care poate fi de rea credinta, insa, dupa cum am mai aratat ceea ce este esential este atitudinea psihica a persoanei ce a cules fructele bunului, care nu avea cunostinta de viciile titlului sau, si, implicit nici ca transmitatorul bunului era de rea credinta. Numai daca dobanditorul bunului avea cunostinta de obtinerea de catre transmitator prin frauda a bunului pe care i 1-a transmis, atunci posesorul nu mai este de buna credinta.

Pentru aceste argumente nu suntem de acord cu opinia contrara[36] potrivit careia, daca instrainatorul bunului 1-a obtinut prin frauda, cumparatorul, respectiv posesorul de buna credinta, n-ar mai avea dreptul la fructe, conform principiului fraus omnie corrumpit.

Posesorul de rea credinta va fi obligat sa restituie nu numai fructele pe care le-a cules pe durata folosirii bunului, cat si pe cele pe care a neglijat sa le culeaga.

In situatia in care posesorul de rea-credinta instraineaza la randul sau bunul, dobanditorul va avea calitatea de posesor de buna credinta, intru-cat nu cunostea viciul titlului transmitatorului, putand astfel culege fructele bunului posedat.

Posesorul de rea-credinta are insa dreptul de a i se plati cheltuielile ocazionate de producerea si recoltarea fructelor, precum si cele necesare si utile facute in legatura cu bunul respectiv, dar nu si la cheltuielile voluptorii, de infrumusetare excesiva .

SECTIUNEA 4

POSESORUL DOBANDESTE PROPRIETATEA PRIN PRESCRIPTIA ACHIZITIVA IN CADRUL

BUNURILOR IMOBILE

Ca mod de dobandire a proprietatii, uzucapiunea se intemeiaza pe faptul posesiei pe perioada de timp ceruta de lege a imobilului, astfel ca in absenta posesiei unui imobil, nu se poate vorbi de dobandirea dreptului de proprietate prin acest mod .

Cand posesiunea unui imobil se prelungeste pe o anumita durata, in anumite conditii impuse de lege, acest fapt nu ramane fara consecinte juridice, cea mai importanta fiind aceea ca la epuizarea termenului aceasta stare de fapt are conotatii juridice, in sensul ca duce la nasterea dreptului de proprietate asupra imobilului in patrimoniul persoanei care a avut posesia utila a acestuia.[37]

In literatura juridica,[38] prescriptia achizitiva a fost definita ca un mijloc de a dobandi proprietatea unui lucru, prin posesiunea acestuia in timpul fixat de lege.

Deci pana la implinirea termenului, in timpul posesiei exercitata de catre posesorul neproprietar exista numai o aparenta de proprietate, in toata aceasta perioada posesorul se afla intr-o perioada incerta, existand permanent pericolul ca adevaratul proprietar sa faca acte prin care sa intrerupa prescriptia achizitiva.

Numai dupa implinirea termenelor fixate de lege, faptul posesiei se transforma intr-o stare de drept si se consolideaza dreptul de proprietate, posesorul devenind proprietar, ceea ce face ca proprietarul initial sa nu mai poata revendica imobilul uzucapat, putandu-i fi opusa pe calea exceptiei dobandirea proprietatii prin acest mod originar de dobandire a proprietatii.

S-a retinut in literatura de specialitate[39] ca posesia conduce la dobandirea proprietatii intrucat posesia nu este decat manifestarea materiala a unui drept de proprietate legitim .

Dovada absoluta a dreptului de proprietate este insa greu de facut uneori chiar de adevaratul proprietar, fiindu-i adesea imposibil sa faca dovada transmiterii succesive a imobilului pana a ajuns in patrimoniul sau, astfel ca prin invocarea uzucapiunii se simplifica probatoriul necesar pentru dovedirea dreptului de proprietate.

Daca aceasta dovada se va face, dreptul celui ce pana atunci a posedat se consolideaza in mod absolut, putandu-i profita aceasta dovada inclusiv adevaratului proprietar.

Pot fi dobandite prin uzucapiune acele bunuri imobile care sunt in circuitul civil deci sunt alienabile si care se afla in proprietatea privata, indiferent de titularul ei.

Deci numai asupra imobilelor indiferent de proprietar aflate in proprietatea privata se poate dobandi prin uzucapiune dreptul de proprietate, acestea aflandu-se in circuitul civil, daca posesia a fost exercitata in conditiile impuse de lege

In concluzie, putem spune ca posesia este o stare de fapt, ce consta in exercitarea asupra unui imobil o putere si stapanire materiala, ce se manifesta prin acte de folosinta, de conservare pentru sine si nu cu acordul proprietarului, stapanire exercitata cu intentia de a se comporta ca un titular al unui drept real, si care, daa este exercitata in conditiile impuse de lege, duce la dobandirea acelui drept real prin prescriptia achizitiva.

Fiind o stare de fapt, cel ce invoca posesia trebuie sa faca dovada acesteia, potrivit principiului consacrat de art 1169 Cod civil, ca cel care face o propunere inaintea judecarii trebuie sa o dovedeasca.

SECTIUNEA 5

POSESORUL DE BUNA CREDINTA AL UNUI

BUN MISCATOR CORPORAL DEVINE , PRIN

INSUSI FAPTUL POSESIUNII SALE , PROPRIETARUL

LUCRULUI ( art 1909 C.civ.)

Potrivit art 1909 alin.l C.civ. "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp' .

Rezulta, prin urmare, ca cel ce dobandeste cu buna credinta un bun miscator corporal, dobandeste chiar de la data intrarii in posesie dreptul de proprietate asupra bunului.

Pentru ca o persoana sa poata invoca in favoarea sa prevederile art 1909 alin. 1 C.civ. trebuiesc indeplinite cumulativ urmatoarele conditii :

a) proprietarul sa se fi desesizat voluntar de bun, incredintandu-1 detentorului precar ;

b) detentorul precar, dandu-se drept proprietar al bunului ii instraineaza unei terte persoane ;

c) dispozitiile art 1909 C.civ. se aplica, de regula, numai bunurilor mobile corporale, individual determinate ce se afla in circuitul civil ;

d) posesia tertului dobanditor trebuie sa fie reala si utila adica sa intruneasca cele doua elemente constitutive ale posesiei,[41] precum si cerintele art 1847C.civ. ;

e) tertul dobanditor trebuie sa intre in posesia bunului cu buna credinta. Buna credinta in aceasta materie este prezumata pana la proba contrara .

De regula, dobandirea dreptului de proprietate asupra unui bun miscator, potrivit dispozitiilor art 1909 alin.l C.civ., se aplica numai bunurilor corporale fiindca numai acestea sunt susceptibile de o posesie materiala propriu-zisa.

De la aceasta regula exista o exceptie, si anume titlurile la purtator care desi mobile incorporale nu pot fi revendicate de la un posesor de buna-credinta .

De asemenea, dispozitiile art 1909 alin.l C.civ. isi vor gasi aplicare numai cat priveste bunurile miscatoare corporale considerate in mod individual, cu o existenta de sine statatoare. Ele nu se vor aplica bunurilor ce formeaza universalitati, cum ar fi spre exemplu succesiunile.

Sunt de asemenea exceptate de la aplicarea regulii inscrise in art 1909 alin.l C.civ. bunurile mobile care servesc ca accesoriu la un imobil, cum ar fi spre exemplu mobilierul dintr-un apartament.[43] Dispozitiile art 1909 C.civ. vor fi inaplicabile si in ceea ce priveste bunurile mobile ce nu se afla in circuitul civil general .

Dupa ce, in primul alineat al art 1909 C.civ. se stabileste regula ca cel ce dobandeste cu buna credinta posesia unui bun miscator corporal printr-un act translativ de proprietate, dobandeste de la intrarea sa in posesie dreptul de proprietate asupra acelui bun, in alin.2 se prevede ca "cu toate acestea cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat lucrul, poate sa-1 revendice, in curs de 3 ani, din ziua cand 1-a pierdut sau cand i s-a furat, de la cel care-1 gaseste, ramanand acestuia recurs in contra celui de la care il are' .

La cazurile prevazute de alin.2 al art 1909 C.civ. literatura de specialitate[44] si practica judecatoreasca au mai adaugat si alte cazuri in care revendicarea bunurilor miscatoare este admisa.

Astfel, proprietarul are dreptul sa revendice in afara bunului miscator corporal pe care 1-a pierdut sau care i-a fost furat, si bunul ce i-a iesit fara voie din posesia sa.

Extinderea intelesului alin.2 al art 1909 C.civ. la toate cazurile in care bunurile miscatoare au iesit din posesia proprietarului fara voia sa, in afara de furt sau pierdere, este de natura sa satisfaca necesitatile de ordin practic si sa puna de acord interesele proprietarului cu prevederile alin.l al art 1909 C.civ.

Aceasta solutie se justifica prin aceea ca ne gasim tot intr-un caz in care proprietarul este desesizat, fara vointa sa, din posesia bunului corporal miscator. Limitarea intelesului art 1909 C.civ. numai la cazurile de furt sau pierdere, cand bunul miscator iese din proprietatea titularului cu sau fara voia sa, nu este de natura sa armonizeze in toate cazurile prevederile alin.l cu cele de exceptie din alin.2 al aceluiasi articol .

Iata de ce consideram intru totul justa interpretarea data alin.2 al art 1909 C.civ. de catre literatura de specialitate si practica judecatoreasca care extind prevederile acestui alineat la toate cazurile in care bunul miscator a iesit din posesia titularului sau fara voia sa .

Daca posesorul este de buna credinta, proprietarul poate intenta actiunea in revendicare timp de 3 ani din ziua pierderii sau furtului ori din ziua in care bunul i-a iesit fara voie din posesia sa. De aceea, in toate cazurile in care proprietarul nu introduce actiunea in revendicare a unui bun miscator corporal, furat, pierdut sau iesit in alt mod fara voia proprietarului din posesia sa, in termenul de 3 ani prevazut de alin.2 al art 1909 C.civ., tertul posesor de buna-credinta devine proprietarul bunului respectiv .

Daca insa proprietarul exercita actiunea in revendicare impotriva unui posesor de rea credinta, impotriva hotului sau celui ce a gasit bunul ori a altei persoane ce detine bunul fara voia proprietarului, el va putea intenta actiunea in termenul prevazut de dispozitiile dreptului comun .

Spre deosebire de actiunea in revendicare imobiliara cand proprietarul trebuie sa faca dovada dreptului sau de proprietate, in cadrul actiunii de revendicare avand ca obiect bunuri miscatoare corporale, dovada se concentreaza asupra posesiei insasi deoarece posesia in acest caz valoreaza proprietate .

Art 1910 C.civ. introduce o exceptie la alin.2 al art 1909 C.civ. prevazand ca daca posesorul actual al bunului furat sau pierdut 1-a cumparat la balci, la targuri sau la o vanzare publica, ori de la un negustor care vinde asemenea lucruri, proprietarul initial nu poate sa-si ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce a platit.

Prin urmare, intr-un asemenea caz, nu cumparatorul de buna-credinta suporta riscul si pastreaza actiunea in regres impotriva autorului furtului sau celui ce 1-a gasit, ci dimpotriva, proprietarul bunului, prin derogare de la regula stabilita in art 1909 alin.2 C.civ.[46]

Pentru ca posesorul actual al bunului furat sau pierdut sa beneficieze de regula inscrisa in art 1910 C.civ. el trebuie sa fie de buna-credinta, fiindca in caz contrar proprietarul poate cere restituirea bunului sau fara a fi obligat sa restituie pretul platit de posesor pentru achizitionarea bunului.

Regula inscrisa in art 1909 C.civ. isi gaseste justificarea in necesitatea de a asigura o siguranta eficace operatiunilor juridice care au loc in comert.