Sisteme de organizare a justitiei

Sisteme de organizare a justitiei

Independenta justitiei include totala separare a puterilor, in sensul excluderii oricarei ingerinte, in mod special celei a executivului, in afacerile judiciare care trebuie sa aiba ca finalitate impunerea respectului fata de lege si valorile pe care le proteguieste si le promoveaza . La aceasta independenta contribuie, indiscutabil, si modul in care sunt organizate instantele judecatoresti. In principal, instantele judecatoresti pot fi organizate intr-un sistem unic (unitar) sau intr-un sistem pluralist (dualist).

Dreptul comparat ofera spre studiu, doua sisteme, istoriceste delimitate printr-o structura unitara, respectiv dualista .

Un prim sistem este cel anglo-american, denumit in sens larg "common-law". In acest sistem unitar, justitia este infaptuita, indiferent de obiectul procesului (civil, comercial, penal, s.a.m.d.), de organe ce ii apartin, intr-o structura ce are in frunte Inalta Curte de Justitie (cu 75 de judecatori), Curtea de Apel (cu 14 lorzi judecatori) si Camera Lorzilor (cu 11 lorzi judecatori). Reorganizarea instantei supreme s-a facut in 1971 prin Courts Act, care a infiintat Hight Court of Justice, Crown Court si Court of Appeal .

Mai exista si asa-numitii judecatori inferiori, unii care judeca itinerant, cunoscuti sub numele de circuit judges (aproximativ 200 la numar) si altii, desemnati ca judecatori, dar temporar, cunoscuti sub numele de recorders (in numar de aproximativ 300). Acesti judecatori de grad inferior, de cele mai multe ori judeca singuri si doar in unele cauze sunt asistati de un juriu . Acest sistem unitar s-a considerat ca poate asigura o mai mare independenta justitiei .

Un al doilea sistem, este cel francez, in care mecanismul de control judiciar, presupune o convietuire dualista intre sistemul instantelor judecatoresti de drept comun (care judeca procese civile, penale, comerciale) si sistemul tribunalelor administrative (care judeca litigii in care o parte este reprezentata de autoritatile administrative) . Existenta in Franta a unei jurisdictii administrative distincte de jurisdictia de drept comun este un produs istoric ce isi gaseste originea in conceptiile monarhiei, sistematizate de revolutie si completate prin evolutia jurisdictiei administrative in secolul al XIX-lea . Aceasta evolutie istorica insa nu a fost consacrata in Constitutiile moderne ale Frantei, respectiv nici in Constitutia din 27 octombrie 1946 si nici in Constitutia din 4 octombrie 1958, astfel ca existenta unei jurisdictii administrative nici nu este mentionata, spre deosebire de jurisdictia de drept comun .

De abia Consiliul Constitutional a decis ca in sistemul organizarii judiciare in Franta exista un principiu fundamental recunoscut de legile Republicii, un principiu cu valoare constitutionala, ce consacra existenta unei jurisdictii administrative, alaturi de o jurisdictie judiciara si de o competenta constitutionala rezervata acestui organ .

Jurisdictia administrativa este organizata in tribunale administrative - ca instante de drept comun in materia contenciosului administrativ, Curti administrative de apel - instituite prin Legea din 31 decembrie 1987, Consiliul de Stat - care este curtea suprema administrativa. De mentionat ca, autonomia jurisdictiei administrative fata de jurisdictia judiciara - care are in frunte Curtea de Casatie - deriva din separatia organelor proprii si personal propriu, precum si din independenta fiecarei jurisdictii exprimata prin ierarhii distincte si cu judecatori suverani . Aceasta independenta prin separare este ilustrata si de faptul ca in cazul unor conflicte intre cele doua modele, competenta de solutionare revine unui tribunal al conflictelor compus din judecatori desemnati in numar egal de Consiliul de Stat, respectiv Curtea de Casatie.

Acest sistem dualist, in contextul european si comunitar, este apreciat de literatura juridica de drept administrativ din Franta, ca avand valoare practica, atat pentru protectia cetatenilor si garantarea libertatilor lor fata de puterea administrativa, cat si din punctul de vedere al justitiarului prin simplitatea si comoditatea practica de apelare la aceste proceduri . O alta parte a literaturii juridice franceze, considera ca prin aceasta impartire a justitiei, independenta ei este afectata si in nici un caz favorabil .

Spre deosebire de cele doua sisteme prezentate mai sus, s-a incercat introducerea si a unor sisteme mixte, ce sa imprumute si sa combine trasaturi ale conceptelor unitar si dualist. Astfel, prin Legea romana a curtilor administrative din 5 martie 1939, apelurile, sau acolo unde era cazul recursurile, se judecau de Curtea Superioara Administrativa, iar deciziile acestei instante, de unde deriva caracterul mixt, puteau fi supuse controlului Sectiei a IV-a a Curtii de Casatie. Specific acestui sistem, era faptul ca partea vatamata intr-un drept subiectiv putea sa aleaga sa se adreseze fie curtilor de apel din organizarea instantelor judecatoresti, fie curtilor de apel administrative, fara a mai putea recurge in cazul alegerii si la cealalta cale, dar finalitatea era aceeasi, in fata Curtii de Casatie .

Indiferent de sistemul adoptat, scopul urmarit era acelasi - asigurarea unui grad cat mai inalt de independenta a justitiei. Dar, o adevarata independenta a justitiei nu se va produce decat atunci cand gestionarea resurselor umane si financiare se va face de organele proprii ale sistemului, iar legile proprii de organizare vor fi propuse din interiorul sau. Pana atunci, justitia va ramane tributara fie puterii legislative, fie, mai ales, puterii executive (ministrul justitiei ar trebui sa aiba rolul si atributiile ministrului pentru relatiile cu Parlamentul).