INGERINTELE SI DEROGARILE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

INGERINTELE SI DEROGARILE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Ambele sunt masuri care afecteaza drepturile omului (restrangeri ale existentei/ exercitarii acestor drepturi), dar in proportii diferite si in situatii diferite. Ingerintele intervin in situatii normale si inseamna restrangerea exercitiului dreptului. Derogarile intervin in situatii exceptionale, de criza si pot merge pana la suprimarea dreptului.

Ingerintele. Aspecte generale/ Teorie generala

Din perspectiva ingerintelor, exista doua mari categorii de drepturi:

A) absolute - nu sunt susceptibile de ingerinte (ex. interzicerea torturii, dimensiunea interna a libertatii de gandire si constiinta)

B) susceptibile de ingerinte

Ingerinta, sub aspectul reglementarii

a) este posbilia in mod implicit (textul nu reglementeaza expres posbilitatea ingerintei)

b) ingerinta este prevazuta in mod explicit printr-o norma speciala

c) ingerinta este prevazuta in mod explicit printr-o norma de drept comun

Analiza facuta de Curte curpinde 3 etape:

1. verificarea daca dreptul exista (daca articolul respectiv din Conventie este aplicabil)

2. dupa stabilirea existentei dreptului, Curtea verifica daca a existat o ingerinta la acest drept

3. Curtea verifica daca ingerinta respecta conditiile prevazute de Conventie

Exista 3 conditii cumulative pentru validitatea unei ingerinte (de drept comun). Analiza lor se face in cascada (in aceasta ordine) Fiecare conditie se subdivide tot in cascada in subconditii.

1. ingerinta sa fie prevazuta de lege

Trebuie sa existe o baza legala in dreptul intern pentru ingerinta. Notiunea de lege utilizata de Conventie este o notiune europeana autonoma. Legea este privita in sens material, nu formal (adica act al Parlamentului). In consecinta, prin "lege" se intelege orice sursa de drept (ex. legea stricto sensu, act administrativ, jurisprudenta - pentru statele in care jurisprudenta este izvor de drept).

Doua subconditii cumulative:

legea trebuie sa existe (sa existe o baza legala)

2. legea trebuie sa satisfaca anumite conditii/ cerinte calitative (calitatea legii) - 3 subconditii

a) legea trebuie sa fie accesibila (sa fie cunoscuta - in general, prin publicare)

b) legea trebuie sa fie clara si previzibila. La nevoie, pentru a intelege continutul legii, se poate face apel la o consultanta juridica. Previzibilitatea legii inseamna faptul ca se pot prevedea consecintele ei.

c) legea trebuie sa ofere garantii impotriva arbitrariului

2. ingerinta sa urmareasca un scop legitim (ex. siguranta nationala, ordinea, sanatatea si morala publica, infaptuirea justitiei, apararea drepturilor si intereselor altuia)

3. ingerinta sa fie necesara intr-o societate democratica - 3 subconditii:

a) existenta unei nevoi sociale imperioase. Ingerinta trebuie sa fie strict necesara intrucat este singura modalitate pentru atingerea scopului legitim urmarit (ingerinta este o nevoie sociala imperioasa)

b) ingerinta sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit (ex. perchezitia, privarea de libertate, de domiciliu)

c) autoritatile care recurg la ingerinte sa justifice in mod temeinic aceasta masura.

Daca o singura conditie/ subconditie nu este respectata, are loc a violare a drepturilor prevazute de Conventie.

MASURILE DEROGATORII

Sediul materiei : art 15 CEDO

Pot viza fie exercitarea, fie existenta drepturilor.

Conditii cumulative pentru validitatea masurilor derogatorii:

sa existe o stare de razboi sau un alt pericol grav care ameninta viata natiunii.

2. sa fie strict necesare (nevoie sociala imperioasa) - singura modalitate de a salva viata natiunii este suprimarea drepturilor cetatenesti

3. proportionalitatea derogarii in raport cu intersul/ scopul urmarit

4 masurile derogatorii trebuie sa aiba ca scop "salvarea vietii natiunii"- restabilirea situatiei de normalitate [conditia decurge logic din text -a 2-a conditie in ordinea fireasca])

5. masura sa nu fie discriminatorie [nu apare expres in text]

6. masurile derogatorii sa nu vizeze drepturi de nederogat

Art 2 - dreptul la viata, art. 3 -interzicerea torturii, art. 4 alin. 1 - interzicerea sclaviei sau servitutii, art 7- nullum crimen sine lege, Protocolul 4 (interzicerea pedepsei cu moartea), art 4 Protocol 7 (non bis in idem), Protocolul 6 (interzicerea pedepsei cu moartea), Protocolul 13 (interzicerea in orice conditii a pedepsei cu moartea).

Toate celelalte sunt drepturi conditionale.

Drepturile de nederogat din CEDO nu corespund perfect cu drepturile de nederogat din Pactul international privind drepturile civile si politice (ex. libertatea de religie e de nederogat in pact). Curtea devine indirect competenta si pentru o incalcare a acestui Pact, daca statul e membru si la CEDO si la Pact.

7. respectarea celorlalte angajamente internationale ale statului, in special dreptul international umanitar (ex. Pactul privind drepturile civile si politice contine drepturi de nederogat. Daca statul nu respecta un drept de nederogat care se regaseste in Pact dar nu si in Conventie, statul incalca Conventia indirect (prin ricoseu). Curtea EDO este competenta, dar condamnarea se intemeiaza pe conditia a 7-a, nu pe a 6-a.

8. situatia sa fie exceptionala (de criza), masurile derogatorii sa fie proclamate oficial si aduse la cunostinta publicului

9. notificarea Secretarului General al Consiliului Europei. (asupra luarii/ incetarii masurii) In absenta notificarii, Curtea nu verifica celelalte conditii privind derogarea, ci doar verifica respectarea dreptului.

ANALIZA DREPTURILOR PREVAZUTE DE CEDO

INVIOLABILITATI

DREPTUL LA VIATA

Sediul materiei: Art 2 CEDO si Protocoalele 6 si 13

Curtea a afirmat ca dreptul la viata este o valoare fundamentala a statelor democratice membre ale Consiliului Europei. Acest drept conditioneaza toate celelalte drepturi.

Notiunea si continutul dreptului la viata. Dreptul la viata nu inseamna dreptul la un anumit standard de viata. Acest drept se refera la viata la nivel biologic, nu economic. Dreptul la viata presupune garantarea de catre stat a faptului ca nimeni nu va fi privat in mod arbitrar de viata sa (simplul deces nu e p ingerinta arbitrara).

Momentul de inceput/ sfarsit al dreptului la viata

Momentul de inceput - infans conceptus (VO vs. Franta). Mom de sfarsit - sinucidere, eutanasie (Pretty vs. UK)

Titularul dreptului la viata este persona, ceea ce inseamna o fiinta deja nascuta. Dreptul la viata vizeaza doar copilul nascut, nu si doar conceput.

Sinuciderea, in principiu, nu constituie un motiv de aplicare a art. 2 din CEDO, intrucat faptul ca o persona isi ia singura viata nu reprezinta o privare arbitrara de viata). Exista insa o doua exceptii: cazul detinutilor/ persoanelor private de libertate), si cel al militarilor incorporati, in care sinuciderea face ca art 2 sa fie aplicabil. Persoanele private de libertate se afla intr-o stare de vulnerabilitate. Deoarece statul isi manifesta puterea asupra acestor persoane, statul are obligatii mai mari de a le proteja decat in cazul celorlalte persoane.

Obligatia statului de a lua masuri pentru a preveni sinuciderile in mediul judiciar, pentru persoanele private de libertate este o obligatie de prudenta si diligenta. (ex. speta Mills vs. Regatului Unit.- un detinut s-a sinucis. Curtea a apreciat ca trebuiau luate masuri concrete de protectie, intrucat detinutul era bolnav psihic. Art 2 a fost gasit aplicabil, dar Curtea a apreciat ca Regatul Unit a actionat corect si a luat masurile necesare).

Art 2 determina pentru stat doua obligatii una pozitiva (de protectie acordata tuturor persoanelor) si una negativa (abtinerea de la luarea vietii unei persoane)

Obligatia pozitiva (obligatie de diligenta, nu de rezultat) presupune ca statul trebuie sa ia toate masurile de protectie a vietii persoanei, care pot fi cerute in mod rezonabil si obiectiv, in raport cu oricine (efectul orizontal al drepturilor omului)

a) sa adopte o legislatie penala care sa reprime infractiunile impotriva vietii (obligatie generala substantiala)

b) sa creeze un aparat de stat care sa reprime in concret infractiunile impotriva vietii obligatie generala substantiala)

c) sa efectueze o ancheta efectiva pentru identificarea si pedepsirea celor vinovati.

d) sa ia masuri suplimentare de protectie daca exista amenintari cu acte teroriste. Aceste masuri trebuie luate si daca exista amenintari credibile ca o anumita persoana este in pericol (ex. judecatorii anti-mafia)

Exista anumite ipoteze in care se poate provoca decesul unei persoane fara a se incalca art 2. Aceste situatii reprezinta limitele dreptului la viata (ingerinte prevazute explicit)

1. pedeapsa cu moartea. Prot. 6, Prot. 13 - in prezent, nu mai exista pedeapsa cu moartea in Europa

2. legitima aparare - este o reminiscenta a ipotezei anterioare aproprierii justitiei de catre stat (justitia este in prezent monopolul statului). Din punctul de vedere al Conventiei, legitima aparare vizeaza numai apararea vietii si integritatii, nu si proprietatea. (precum in unele state din SUA)

3. impiedicarea unei evadari dntr-o stare legala de detinere

4. reprimarea unei revolte / insurectii

In ultimele doua situatii, care implica o actiune din partea statului, nu este vorba de o incalcare a dreptului la viata    (nu este vorba de o ingerinta arbitrara) daca sunt indeplinite 2 conditii cumulative:

provocarea mortii sa nu fie un scop, decesul fiind neintentionat (ex. intentia de a opri evadarea, nu a omori evadatul)

proportionalitatea masurilor folosite

INTERZICEREA TORTURII A TRATAMENTELOR DEGRADANTE

Sediul materiei: art. 3 CEDO

Curtea a afirmat ca art. 3 inglobeaza o valoare fundamentala a oricarei societati democratice. In timpuri normale, art 2 (dreptul la viata) are anumite limite. In schimb, art. 3 nu permite nici o ingerinta. In consecinta, protectia oferita de art. 3 este absoluta.

Notiunea de prag/ nivel minimal de gravitate

Pentru ca art. 3 sa fie aplicabil, este nevoie de o intensitate minima a relelor tratamente. In cazul detinutilor notiunea de prag minimal dispare, deoarece obligatia de protectie este mai mare in cazul lor. Orice act de violenta nejustificat (oricat de mic) impotriva unui detinut determina aplicarea art. 3 fara a se lua in considerare nivelul minim de gravitate.

Formele relelor tratamente (incadrarea intr-o categorie se face in mod gradat, crescator)

1. pedepse/ tratamente degradante - actele care umilesc grosier individul, il injosesc in ochii sai si ai altora (nu include si suferinte fizice)

2. pedepse/ tratamente inumane - cele care provoaca suferinte fizice sau psihice acute (ascutite).

3. tortura - cauzeaza suferinte fizice/ psihice de o intensitate cu totul deosebita. Tortura este un act de barbarie care violeaza constiinta umanitatii

Formele superioare de rele tratament le includ pe cele inferioare. Diferenta dintre forme e doar de intensitate, cantitativa, nu si calitativa. Pentru a vedea daca art. 3 este aplicabil, se verifica intai nivelul minim de gravitate, si apoi se tine seama de ierarhizarea formelor. In ambele cazuri (gradul minim de gravitate/ forma) este vorba de o apreciere in concret, nu exista un sablon standard, asa ca trebuie verificate anumite elemente: natura tratamentului aplicat, timpul/ durata, intensitatea, starea victimei (varsta, sex, sanatate).

Exemplu de prag minim de gravitate: perchezitia unui detinut gol in prezenta a 10 gardieni, din care 2 femei, si palparea organelor sexuale ale acestuia

Continutul dreptului (obligatiile statului) in cazul dreptului la viata (pozitiva si negativa), sunt aplicabile mutatis mutandis si in cazul relelor tratamente (art. 3). Nu exista limitari ale acestui drept. Interzicerea relelor tratamente este un drept absolut. Derogarile nu sunt permise nici in timpuri normale, nici in situatii exceptionale.

Tortura

Conventia ONU impotriva torturii prevede 3 conditii cumulative:

1. intensitatea desavarsita a suferintei

2. intentia calificata si existenta scopului. Scopul poate fi acela de a obtine o informatie sau o recunoastere sau de a pedepsi persoana.

3. subiectul activ calificat - tortura este una oficiala, cel care tortureaza este un agent al statului sau un particular sub influenta unui agent al statului

Sistemul european este mai favorabil decat Conventia ONU, excluzand necesitatea conditiei a 3-a (agentul oficial).

INTERZICEREA SCLAVIEI, SERVITUTII SI A MUNCII FORTATE

Sediul materiei: art. 4

Sclavia este acea stare juridica in care asupra persoanei se exercita toate/ unele dintre prerogativele dreptului de proprietate. Sclavul este un bun, obiect al dreptului de proprietate.

Pana in prezent exista o singura condamnare pe servitute - Franta (2005). "Sclavia moderna" (traficul de fiinte umane) - o femeie africana, fara forme legale in Franta, lucreaza la o familie 7 zile pe saptamana, 14 ore pe zi, intr-o stare de dependenta fata de acea familie. Statul si-a incalcat obligatiile pozitive (efectul orizontal, in raport cu oricine)

Interzicerea sclaviei si servitutii reprezinta drepturi de nederogat. Nu exista limite ale dreptului.

Interzicerea muncii fortate/ obligatorii

Este interzisa munca impotriva vointei persoanei, chiar daca e platita si chiar daca nu e umilitoare.

Curtea trimite la definitiile date in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).

Limitele dreptului sunt urmatoarele:

a) serviciul militar

b) munca in situatii exceptionale (ex. calamitati)

c) obligatiile civice normale

d) munca impusa detinutilor

LEGALITATEA IN MATERIE PENALA

Sediul materiei: art. 7 CEDO

Notiunea de "infractiune" este sinonima cu o notiunea de "penal" prevazuta de art. 5 (notiune europeana autonoma), Notiunea de drept din art 7 este tot o notiune europeana autonoma, sinonima notiunii de lege. Alternativ se foloseste sintagma "drept national sau international" (nu mai exista un monopol al dreptului national in materie penala. O fapta poate fi calificata drept infractiune potrivit dreptului national sau international).

In materie penala, legalitatea se apreciaza strict. Calitatea legii penale este net superioara legii din alte domenii. Legea penala se interpreteaza mereu restrictiv (sunt interzise interpretarea prin analogie si interpretarea extensiva).

Dubiul profita mereu celui acuzat. Calificarea unei fapte ca infractiune si pedepsele atasate trebuie prevazute in lege, care trebuie sa existe la data savarsirii faptei (principiul legalitatii incriminarii).

Retroactivitatea este interzisa in materie penala, cu doua exceptii: legea penala dezincriminatoare si legea penala mai favorabila.

Principiul legalitatii si interzicerea retroactivitatii nu se opun judecarii si condamnarii pentru crime calificate astfel potrivit normelor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate. Crimele internationale includ: genocidul, crima de razboi, crime impotriva umanitatii si crima de agresiune. Paragraful 2 apare ca o exceptie de la paragraful 1 pentru ca nu s-a dorit punerea sub semnul intrebarii a judecatilor Tribunalului Militar International de la Nurenberg. Totusi, este vorba doar de o exceptie aparenta: principiile generale de drept sunt o sursa a dreptului international (Statutul CIJ). Paragraful 2 confirma principiul legalitatii intr-o forma specifica.