Starea civila - mijloc de identificare a persoanei fizice

Starea civila - mijloc de identificare a persoanei fizice

1. Definire si importanta

Statutul juridic al persoanei fizice, ca totalitate a elementelor si insusirilor prin care acesta este individualizat in familie sau in societate constituie un atribut al personalitatii. Elementele starii juridice ale persoanei sunt determinate de varsta, sexul, capacitatea juridica, de faptul daca aceasta este casatorita, divortata, de gradul de rudenie, de cetatenia sa etc.

Starea civila este unul dintre aspectele cuprinse in notiunea de     stare juridica si este constituita atat din evenimente independente de manifestarile activitatii persoanei respective - nasterea si moartea sunt fapte de stare civila - cat si din activitati ale acesteia cum sunt: casatoria, divortul, recunoasterea copilului, adoptia, acte juridice care determina schimbarea starii civile a persoanei fizice, ca urmare unei manifestari de vointa in conformitate cu legea.

In doctrina juridica, notiunea de stare civila, a fost definita diferit. Astfel, prof. dr. Traian Ionascu considera ca "starea civila este situatia juridica a persoanei indeosebi in raporturile sale cu cel cu care s-a casatorit precum si cu ceilalti membrii ai familiei careia ii apartine".

Prin starea civila sau statut al persoanei fizice intelegem suma de calitati si particularitati care prin consecintele pe care legea le prevede, contribuie la individualizarea ei in societate si familie. Ea este "traducerea juridica a existentei persoanei" sau "imaginea juridica a persoanei". Legea nu defineste starea civila, de unde si controversele in literatura de specialitate.

R. Petrescu defineste starea civila ca "acea stare juridica a persoanei care exprima calitatea de subiect de drept si care este determinata de apartenenta persoanei la o anumita uniune familiala sau conjugala."

V. Economu apreciaza ca "starea civila reprezinta totalitatea elementelor personalitatii care o situeaza intr-un cadru social"

A. Silvian si E. Gheorghe sustin ca "starea civila a persoanei fizice cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor acesteia in raporturile de casatorie si rudenie, adica raporturile de familie".

D. Lupulescu sustine ca "starea civila cuprinde ansamblul de elemente care individualizeaza o persoana fizica in calitate de subiect de drepturi si obligatii si stabileste pozitia ei juridica fata de familia din care face parte".

O alta definitie o gasim in Dictionarul de Drept Civil, a autorului M. Costin care intelege prin statut juridic civil: "ansamblul de calitati si atribute ale unei persoane, care, producand anumite efecte juridice, permit identificarea acesteia din punct de vedere al dreptului, determinandu-i profilul juridic precum si in raport cu o societate determinata, cu normele de drept ale acesteia". Acelasi autor sustine ca pentru fi complet trebuie sa se determine trei planuri: 1) avandu-se in vedere raporturile persoanei respective cu societatea in ansamblul ei - caz in care cuprinde calitatea acesteia de cetatean sau strain; 2) tinandu-se cont de chestiunile care vizeaza situatia strict personala a acesteia - caz in care se iau in considerare capacitatea (deplina sau restransa) ori lipsa de capacitate a acesteia; 3) luandu-se in considerare raporturile de familie ale acesteia: filiatia (din casatorie, dinafara ei ori din infiere), relatiile de rudenie si de afinitate, etc. In situatiile in care statutul juridic civil al unei persoane vizeaza numai raporturile de familie ale acesteia, el este denumit stare civila.

O alta definitie, demna de a fi amintita este cea a lui Gheorghe Beleiu care apreciaza starea civila ca "dreptul omului de a se individualiza ori identifica in familie si in societate prin acele calitati personale de care se leaga anumite efecte juridice"

"Prin stare civila sau statut civil se inteleg toate elementele strict personale care contribuie la individualizarea persoanei fizice in societate si familie". Starea civila, ca atribut important de identificare a persoanei fizice, reprezinta "totalitatea calitatilor inerente care constituie conditia juridica a acesteia in stat (de nationalitate romana sau straina, de cetatenie romana sau straina), in societate (barbat sau femeie, major sau minor, pus sub interdictie sau nu, condamnat, falit etc.) si in familie (casatorit, divortat, cu filiatia din casatorie sau din afara casatoriei, adoptat etc.)".

"Ansamblul de calitati ( atribute) personale - de fapt si juridic - care potrivit legii, trebuie evidentiate prin actele de stare civila, in scopul individualizarii persoanei in familie si societate".

Profesorul Gabriel Boroi intelege prin "starea civila sau statut al persoanei fizice mijlocul de identificare a persoanei fizice prin indicarea calitatilor personale avand aceasta semnificatie, potrivit legii".

Asadar, starea civila sau statutul civil al persoanei fizice poate fi privita sub cel putin doua aspecte, si anume:

- ca ansamblu de elemente prin care se individualizeaza o persoana fizica in raport cu ceilalti membrii ai familiei din care face parte;

- ca institutie juridica ce grupeaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza mijloacele de individualizare a persoanei fizice in cadrul familiei din care face parte.

Diversitatea acestor definitii nu impieteaza intelegerii corecte a notiunii puse in discutie, ci largeste orizontul cunoasterii acesteia de catre studenti si constituie un pretios indrumar pentru functionarii administratiei publice.

Stabilirea si dovedirea evenimentelor si activitatilor privitoare la starea civila se face in baza legii prin inscrisuri oficiale intocmite in registre speciale tinute de catre Consiliile judetene si autoritatile administratiei publice locale ale municipiilor, oraselor si comunelor.

2. Sediul Materiei

Intocmirea si pastrarea actelor care sa constate evenimentele de stare civila si actele de natura sa modifice starea civila si capacitatea juridica a persoanelor fizice revine una dintre atributiile functionarilor publici, potrivit reglementarilor in vigoare.

Dreptul comun in materie il reprezinta Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, care a intrat in vigoare, potrivit art.77 alin.1, la 90 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial (11 noiembrie 1996)

Incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 119/1996 au fost abrogate expres, in temeiul art.77 alin.2, urmatoarele acte normative:

-Decretul nr. 278/1960 cu privire la actele de stare civila;

-Hotararea Consiliului de Ministri nr.1090/1960 privind aprobarea modelelor registrelor de stare civila;

-Hotararea Consiliului de Ministri nr. 2290/1969 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la regimul actelor de stare civila, modificata prin Hotararea Guvernului nr.616/1993.

Legea nr.119/1996 privind actele de stare civila cuprinde reglementari referitoare la urmatoarele aspecte:

acele de stare civila si persoanele care le intocmesc (art. 1-12);

-dovada starii civile (art.13-16);

-intocmirea actelor de stare civila (art.17-43);

-inscrierea mentiunilor in actele de stare civila (art.44-51);

-reconstituirea si intocmirea ulterioara a actelor de stare civila (art.52-56);

-anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor (art. 57-58);

-continutul si forma actelor de stare civila precum si pastrarea registrelor de stare civila (art. 59-61);

-contraventii (art. 62-64);

-dispozitii finale si tranzitorii (art.65-77).

In temeiul art. 73 din Legea nr. 119/1996, a fost adoptata Metodologia nr. 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Reglementarile referitoare la actele de stare civila cuprind si alte acte normative, dintre care, cu titlu de exemplu, evocam urmatoarele:

-art. 22-24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice;

-articole din Codul familiei;

-Ordonanta Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice;

-Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani;

-art. 11 si urm. din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturile de drept international privat.[17]

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 84/30 august 2001, aprobata prin Legea nr. 372/2002, publicata in M.Of. nr. 447/26.06.2002 s-a stabilit evolutia regimului juridic al starii civile a persoanei fizice prin infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor la nivel central si local care sa asigure in sistem de ghiseu unic evidenta, pastrarea si eliberarea actelor de stare civila, a cartilor de identitate si a celorlalte documente.

3.Delimitarea starii civile de alte institutii de drept civil

Starea civila se deosebeste de nume, domiciliu, capacitate civila si cetatenie, acestea fiind notiuni juridice autonome, de sine statatoare. Deosebirile existente intre ele nu le izoleaza, autonomia lor nu inseamna, nicidecum, faptul ca intre ele n-ar exista legaturi. Dimpotriva, intre ele exista legaturi stranse daca sunt privite ca apartinand aceleiasi persoane fizice.

Intre starea civila si numele persoanei fizice exista legaturi apropiate, ambele reprezentand atribute de identificare a oricarui om ca subiect de drept civil. Felul filiatiei (din casatorie, din afara casatoriei, din parinti necunoscuti) are incidenta directa asupra stabilirii numelui de familie. De asemenea, schimbarile in starea civila (filiatie, adoptie, casatorie) uneori determina, alteori pot determina modificarea numelui de familie a persoanei.

Cu toate ca numele este trecut in "actul de stare civila", el nu face parte, totusi, din "starea civila" a persoanei fizice, fiind un atribut distinct de identificare.

Intre starea civila si domiciliul persoanei fizice exista, totusi, legaturi directe, prima avand incidenta asupra celui de-al doilea. Acest aspect poate fi evidentiat, de exemplu, prin legatura care exista intre domiciliul legal al minorului si starea sa civila; este cunoscut ca minorul are domiciliul la ocrotitorul sau legal.

Cu toate acestea, domiciliul (ca si resedinta) nu pot fi incluse in starea civila a persoanei.

Intre starea civila si capacitatea civila a persoanei fizice exista un raport direct, in    sensul ca anumite schimbari in starea civila pot determina sau determina chiar anumite modificari ale capacitatii civile. De exemplu, femeia sub 18 ani care se casatoreste dobandeste prin aceasta, capacitate de exercitiu deplina, sau, intre soti exista incapacitatea incheierii contractului de vanzare-cumparare (art. 1307 C. Civ.) s.a.

In pofida acestor legaturi, uneori obligatorii, componentele capacitatii civile a persoanei fizice (capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu) nu intra in structura starii civile.

Intre starea civila si cetatenie pot exista unele legaturi. Unele elemente ale starii civile pot, intr-adevar, determina anumite modificari in cetatenie, ca in unele cazuri ale casatoriei, adoptiei, locului nasterii etc.

Starea civila ramane, totusi, o institutie de drept civil, pe cand cetatenia este o institutie de drept constitutional.

Starea civila si posesia de stat (ori folosinta starii civile) sunt doua notiuni distincte, dar care se afla in stransa legatura; starea civila are in vedere statica, pe cand folosinta starii civile are in vedere dinamica atributului de identificare a persoanei fizice, care este insasi starea civila.

Folosinta starii civile ori posesia de stat este starea juridica ce rezulta din intrunirea cumulativa a trei elemente: nomen, tractatus si fama. Nomen exprima ideea individualizarii prin purtarea numelui ce corespunde starii civile pretinse de o persoana. Tractatus consta in tratarea, considerarea de catre cei apropiati ca fiind persoana careia ii apartine starea civila folosita. Fama inseamna recunoasterea, in familie si societate, ca fiind persoana careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza.

Posesia de stat produce urmatoarele efecte:

1) prezumtia simpla (care poate fi combatuta sau chiar completata) ca ea corespunde realitatii;

2) unita cu actul de nastere concordant, creeaza prezumtia irefragabila (juris et de jure) de existenta a acelei stari civile. Acest efect nu se aplica in caz de substituire de copil.

Starea civila si elementele (sau izvoarele) de stare civila sunt in legatura unele cu altele, dar nu se identifica. Asa cum nu se confunda partea cu intregul, tot astfel nu trebuie confundat un element ori un izvor de stare civila cu insasi starea civila (ca suma a unor asemenea elemente).

4.Profil istoric privind starea civila a persoanelor fizice

Notiunea de persoana in sensul larg si obisnuit desemna omul potrivit ca o unitate indisolubila in totalitatea structurii sale fizice si psihice. Pentru a desemna notiunea de subiect de drepturi si obligatii romanii foloseau termenul de persona sau de caput ("cap"), de la care deriva termenul de capacitate, totodata pentru a fi capabila pe deplin o persoana, trebuia sa posede atat capacitatea de drept, cat si pe cea de fapt.

Prin urmare, statusul     roman (de la verbul sto, are - a exista, a se mentine; stare de repaos, de imobilitate) era dobandit prin cumularea celor doua capacitati de care era indisolubil legat si care trebuiau sa intruneasca trei atribute si anume:

- status libertatis (statutul libertatii) constituia una din conditiile capacitatii juridice si desemna statutul de om liber sau sclav. Starea de libertate se dobandea odata cu nasterea sau posterior nasterii. Daca ambii parinti erau liberi, copilul se nastea liber, iar daca unul din parinti era liber si celalalt sclav, copilul urma starea mamei. Daca mama era sclava in momentul nasterii, dar in timpul sarcinii a avut calitatea de femeie libera - indiferent pentru cata vreme - copilul nascut se bucura de calitatea de om liber. Alte moduri de dobandire a calitatii de om liber erau, cu titlu exemplificativ: dezrobire, prescriptie achizitiva;

- status civitatis (statutul in cetate); calitatea de cetatean constituia, dupa libertate, cel de-al doilea element al capacitatii de drept sau de folosinta. In cetate numai cetateanul roman (civis romanus) se bucura de toate drepturile; element hotarator in adunarile populare, el era elementul politic central al cetatii, iar cetatea, pana la instaurarea Imperiului, statul insusi. Toti cei care locuiau in afara cetatii erau straini; prezenti la Roma, strainii se puneau, pentru a fi in siguranta, sub ocrotirea unui cetatean cu care incheiau, in acest scop, o conventie fie cu caracter permanent, fie temporar. La randul lor, strainilor le ofereau aceeasi ocrotire, in propria lor cetate. Cu alte cuvinte, nu toti supusii Romei primeau capacitatea juridica a cetatenilor romani, ci ramaneau in categoria strainilor sau, pentru a folosi denumirea romana a peregrinilor. Dintre drepturile depline de care se bucurau cetatenii romani se numara: dreptul la vot (jus suffragi) si dreptul de a fi ales (jus honorum); strainii se aflau sub protectia stapanului lor roman (hospitium privatum) sau sub protectia tratatelor incheiate (hospitium publicum);

- status familiae (statutul familial); intr-un sens general, familia desemna toate persoanele care se gaseau in puterea aceluiasi sef de familie (pater familias). Puterea lui pater familias cuprindea: manus- adica puterea asupra femeii casatorite; patria potestas- puterea asupra copiilor, potestas- puterea asupra sclavilor, mancipium- puterea asupra persoanelor libere; dominium- puterea asupra lucrurilor. In sens restrans, familia cuprindea pe soti si pe copii lor. Status familiae semnifica raporturile juridice care deriva din calitatea de soti si din raporturile de filiatie. Dar numai unele dintre acestea intereseaza dreptul civil (raporturile personale dintre soti, raporturile patrimoniale dintre soti si ocrotirea parinteasca).

Jurisconsultii romani afirmau ca pierderea unuia din aceste elemente ducea la o capitis deminutio adica la stingerea statusului civil si o comparau cu moartea, de aceea unii traduc capitis deminutio cu moartea civila, fiindca e vorba de disparitia unei personalitati pe taramul dreptului civil. Capitis deminutio era de trei feluri: capitis deminutio maxima (cea mai grava) avea loc prin pierderea libertatii; capitis media reprezenta suferinta celui care pierdea calitatea de cetatean, iar capitis deminutio minima (cea mai mica) era urmarea pierderii drepturilor de familie.

Mai tarziu, singurele elemente erau cele care legau individul de un stat sau de familia sa si pe cale de consecinta, starea civila nu cuprindea decat nationalitatea si filiatia.