TRATATELE INTERNATIONALE

TRATATELE    INTERNATIONALE

Dreptul tratatelor internationale este parte integranta a dreptului international public. El cuprinde normele referitoare la incheierea tratatelor, intrarea lor in vigoare, efectele produse de tratate, rezerva la tratatul international, incetarea valabilitatii tratatului sau suspendarea lui, si cele privind interpretarea tratatelor internationale.

Notiunea, clasificarea si functiile tratatului international

Notiunea de tratat international. In literatura de specialitate se dau numeroase si diferite definitii tratatului international. Termenul de tratat international este folosit in doua sensuri: unul larg, cand prin el se intelege oricare acord incheiat intre subiectele dreptului international, celalalt restrans, acordurile care poarta aceasta denumire, in mod expres.

Tratatul international este definit ca "un acord intre doua sau mai multe state, pentru a reglementa o afacere, a determina drepturile si obligatiile lor, sau pentru a stabili normele de conduita pe care se obliga sa le respecte". Definitia juridica a dreptului international a fost data in Conventia asupra dreptului tratatelor din 1969. Prin expresia "tratat" se intelege un acord international incheiat in scris intre state si guvernat de dreptul international, fie ca este consemnat intr-un instrument unic, fie in doua sau mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea sa particulara" (art. 2 pct. 1, lit. a). In general, tratatele internationale se incheie in scris, dar se admite, ca exceptie de la aceasta regula, si forma orala a tratatului international, denumita "gentlemen's agreement".

Elementele tratatului international

Elementele tratatului international se impart in: elemente esentiale ale tratatului si elementele sale accesorii.

A.    Elementele esentiale ale tratatului international sunt:

1. Partile contractante - ale tratatului international trebuie sa aiba calitatea de subiecte ale dreptului international public.

2. Consimtamantul partilor contractante - trebuie sa fie exprimat de ele in mod liber si fara vicii de consimtamant Conventia asupra dreptului tratatelor, de la Viena din 1969, cuprinde reglementari privind viciile de consimtamant, care atrag, dupa sine, nulitatea tratatului international. Ea a retinut urmatoarele vicii de consimtamant:

I.          Eroarea care poate fi invocata ca viciu de consimtamant daca: a) este o eroare de fapt (de ex. in cazul tratatelor de delimitare a frontierelor statelor, in ceea ce priveste hartile topografice, care se refera la baza esentiala a consimtamantului partii care o invoca);b) aceasta parte contractanta sa nu fi contribuit la producerea erorii; c) desi partea contractanta respectiva a avut posibilitatea sa o cunoasca, ea nu a tinut seama de ea. Eroarea materiala, respectiv greselile din textul tratatului nu afecteaza valabilitatea sa. (art. 48).

II. Dolul consta in conduita frauduloasa a unei parti contractante, prin care se urmareste determinarea altei parti contractante sa-si dea consimtamantul pentru incheierea tratatului (art. 49). Dolul poate imbraca forma unor declaratii false, a reprezentarii false, sau alte procedee inselatoare. Tratatul dolosiv este ilicit.

Victima dolului poate sa mentina in vigoare o parte din clauzele tratatului, daca ele sunt pasibile sa fie separate de celelalte articole ale sale, sau sa ceara nulitatea tratatului in intregime, ceea ce constituie o sanctiune impotriva partii vinovate.

III. Coruperea reprezentantului unui stat participant la incheierea tratatului, pentru a accepta incheierea lui in anumite conditii. Paul Reuter arata ca actul de corupere trebuie sa fie imputabil unei persoane care a actionat sub controlul unui anumit stat. Prin aceasta actiune, statul a carui reprezentant a fot corupt este dus in eroare, iar consimtamantul sau a fost obtinut prin frauda. De aceea tratatul respectiv este ilicit.

Eroarea, dolul si coruperea reprezentantului unui stat au drept efect nulitatea relativa a tratatului, care trebuie invocata de partea interesata. Conventia privind dreptul tratatelor, din 1969, a mai retinut vicii ale consimtamantului partilor contractante:

IV. Constrangerea exercitata asupra reprezentantului unui stat prin acte sau amenintari indreptate impotriva lui este echivalenta cu violenta din dreptul civil. Constrangerea exercitata asupra unui reprezentant a unui stat se poate realiza prin atentat la integritatea sa fizica sau impotriva persoanelor dragi lui, ca si atentate impotriva reputatiei sale etc. Tratatul international incheiat in aceste conditii este lipsit de orice efecte juridice (art. 51).

V. Constrangerea exercitata asupra unui stat participant la negocierea unui tratat international. Tratatul incheiat sub amenintarea sau folosirea fortei este nul (art. 52).

Tratatele internationale incheiate in conditii de constrangere sunt lovite de nulitate absoluta, tratatul respectiv fiind ilegal din momentul incheierii lui si fata de toate partile contractante.

Sunt lovite de nulitate si tratatele internationale care sunt contra normelor imperative ale dreptului international public existente in momentul incheierii lor, sau care au aparut dupa acest moment (art. 53 si 64). Cu privire la actele indeplinite pe baza unui tratat lovit de nulitate, Conventia din anul 1969 stabileste urmatoarele reguli: a) oricare parte contractanta la un astfel de tratat poate cere altei parti contractante sa stabileasca, pe cat posibil, in relatiile lor reciproce, situatia care ar fi existat daca aceste acte nu ar fi fost indeplinite; b) actele indeplinite cu buna credinta, inainte de invocarea nulitatii tratatului, nu devin ilicite prin singurul fapt al nulitatii sale (art. 69, pct. 2).

3. Obiectul tratatului international trebuie sa fie licit din punct de vedere al dreptului international public si realizabil.

Elementele accesorii tratatului international sunt: a) termenul, care este un eveniment viitor si sigur; b) conditia, care este un eveniment viitor, dar nesigur. Acestea au un rol important in ce priveste intrarea in vigoare a tratatului sau incetarea efectelor sale.

Incheierea tratatului international si intrarea lui in vigoare

A. Prin incheierea tratatului international se intelege, in sens larg, ansamblul de proceduri prin care este elaborat si apare tratatul. Capacitatea de a incheia astfel de acte o au numai subiectele dreptului international public. Procedurile care duc la elaborarea si incheierea unui tratat international sunt: a) elaborarea textului; b) autentificarea lui; c) exprimarea consimtamantului partilor contractante.

a) Elaborarea tratatului international, se realizeaza in cadrul negocierilor care se poarta intre reprezentantii statelor care incheie acel tratat. Tratatul international are, in general, urmatoarea structura: 1. partea introductiva denumita "preambulul tratatului", in care se indica partile contractante ale tratatului, motivele care au determinat incheierea lui, scopul si obiectul; 2. dispozitivul, sau corpul tratatului, in care sunt cuprinse articolele sale (care pot fi grupate in capitole, sectiuni etc.) si care constituie continutul principal al prevederilor sale; 3. partea finala, (clauzele finale), in care se reglementeaza modalitatea de intrare in vigoare a tratatului, posibilitatea de aderare la acesta, locul si data incheierii tratatului si semnaturile agentilor care l-au incheiat. Partea finala a unui tratat poate cuprinde si unele anexe.

Negocierea textului unui tratat international trebuie sa se faca cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international public, in primul rand a suveranitatii si egalitatii in drepturi a statelor participante, aceasta trebuie sa se desfasoare cu buna-credinta de catre toti participantii.

b) Autentificarea textului tratatului international se face prin semnarea provizorie sau definitiva a acestuia, de catre agentii care l-au negociat, valoarea semnaturii lor depinde de mandatul primit de agenti din partea statelor lor, ceea ce se prevede in "deplinele lor puteri". In cazul semnarii provizorii a unui tratat international, partile care au negociat tratatul isi rezerva posibilitatea de a-l revedea. Semnarea provizorie a tratatelor internationale imbraca doua forme: semnarea ad referendum, agentii semneaza textul tratatului, dar ea are numai o valoare provizorie si semnarea prin parafarea tratatului, adica prin initialele agentilor.

a) Exprimarea consimtamantului unui stat de a fi legat de un tratat international se face prin semnarea lui definitiva, sau prin schimbul instrumentelor care constituie tratatul, in aceste cazuri, consimtamantul partilor contractante de a fi legate de acel tratat se exprima imediat, fara sa se recurga la alte proceduri (ratificare, aprobare sau acceptare).

B.     Intrarea in vigoare a tratatului international. Momentul de cand tratatul international devine obligatoriu pentru partile sale contractante si isi produce efectele, se prevede, in general, in clauzele sale finale. Conventia privind dreptul tratatelor din anul 1969 stabileste ca un tratat international intra in vigoare la data si dupa modalitatile stabilite in tratat, sau prin acordul partilor contractante (art. 24, al. 1). In cazul tratatului international care nu cuprinde astfel de precizari, tratatul va intra in vigoare in momentul in care consimtamantul de a fi legat prin acel tratat a fost stabilit pentru toate partile contractante (art. 24, al. 2).

Intrarea in vigoare a tratatelor internationale in mod definitiv si pe deplin are loc cu ocazia semnarii definitive a tratatului, a schimbului instrumentelor care constituie tratatul respectiv: schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare; aprobarea sau acceptarea tratatului; aderarea la tratat.

Semnarea definitiva a tratatului este momentul intrarii sale in vigoare, daca asa se prevede in textul tratatului, sau a fost prevazut pe alta cale, sau rezulta din deplinele puteri ale agentilor care au negociat tratatul, ori s-a stabilit astfel in timpul negocierii tratatului (art. 12). Sunt cazuri cand tratatul international intra in vigoare dupa scurgerea unui termen de la semnarea lui definitiva, sau intra in vigoare la o anumita data, posterioara semnarii lui definitive.

a)    Schimbul instrumentelor care constituie tratatul international constituie momentul intrarii in vigoare a unui tratat daca astfel prevede tratatul.

b)    Schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare a tratatului in general, tratatele internationale importante prevad intrarea lor in vigoare dupa ratificarea lor si schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare.

c)    Ratificarea tratatelor internationale este o institutie a dreptului intern al statelor (dreptul lor constitutional). Charles Rousseau defineste ratificarea ca fiind " aprobarea data unui tratat de catre organele interne competente pentru angajarea internationala a statului" In Dictionarul de drept international public ratificare este numita "actul juridic prin care un stat isi exprima consimtamantul prin intermediul organelor sale competente, de a fi legat de un tratat international, semnat de plenipotentiarii sai".

La baza ratificarii tratatelor internationale de catre state stau urmatoarele considerente: sunt supuse ratificarii tratatele care prezinta importanta datorita obiectului lor; dorinta partilor contractante de a evita eventuala controversa privind depasirea competentelor de catre agentii care au negociat si semnat tratatul.

b) Acceptarea sau aprobarea tratatului international sunt proceduri simplificate de ratificare a acelui tratat, deoarece intre ratificarea si acceptarea (aprobarea) unui tratat nu exista deosebiri de fond. In general, acceptarea sau aprobarea tratatelor internationale sunt de competenta guvernelor statelor parti la tratate.

Incetarea efectelor tratatului international

Conventia privind dreptul tratatelor reglementeaza posibilitatea suspendarii temporare a unui tratat international astfel:

Suspendarea temporara a unui tratat international este admisa daca tratatul respectiv o prevede expres si partile contractante sunt de acord cu aceasta. Suspendarea tratatului vizeaza numai obligatia partilor contractante de a executa prevederile sale, ea nu afecteaza relatiile juridice stabilite de tratat intre partile sale contractante. Partile contractante ale tratatului suspendat au datoria de a nu intreprinde acte de natura sa impiedice repunerea tratatului in aplicare. Suspendarea tratatelor internationale intervine in caz de ostilitati intre partile contractante, sau a violarii tratatului de catre o parte contractanta (art. 60).

Suspendarea partiala este admisa, dar numai a anumitor clauze ale tratatului. Aceasta suspendare este posibila daca este prevazuta de tratat si daca clauzele care urmeaza sa fie suspendate pot fi separate de restul prevederilor tratatului, iar aceste clauze sa nu constituie baza acordului partilor contractante care a dus la incheierea acelui tratat. De ex. tratatele comerciale multilaterale, care prevad posibilitatea partilor contractante sa suspende aplicarea unora dintre clauzele lor, in caz de dificultati economice (Acordul General pentru Tarife si Comert - GATT-, din anul 1948, permite partilor contractante, ca in anumite conditii, sa nu aplice articolele sale referitoare la clauza natiunii celei mai favorizate).

Tratatele internationale isi pot inceta efectele lor (valabilitatea) prin mai multe modalitati:

a) Denuntarea tratatului international, care opereaza in cadrul tratatelor bilaterale, prin care se pune capat valabilitatii tratatului. In cazul tratatelor multilaterale, denuntarea se face prin retragerea unei parti contractante de la acel tratat, retragere care are ca efect incetarea valabilitatii tratatului multilateral numai pentru statul care s-a retras. Tratatul ramane valabil pentru celelalte parti contractante.

Denuntarea sau retragerea dintr-un tratat international sunt acte unilaterale ale statelor in temeiul suveranitatii lor. Pentru a fi legale din punct de vedere al dreptului international se cere ca insasi tratatul respectiv sa prevada aceste modalitati de a i se pune capat valabilitatii sale. Organul competent sa denunte un tratat international este cel care are competenta, conform dreptului intern al statelor, sa incheie tratate internationale. Unele tratate internationale admit denuntarea lor numai dupa scurgerea unui anumit termen de la intrarea lor in vigoare (de ex. Conventia privind infiintarea Agentiei Spatiale Europene prevede ca ea poate fi denuntata de o parte contractanta, numai dupa 6 ani de la intrarea in vigoare - art. XXIV, pct. 1). Alte tratate internationale conditioneaza producerea efectelor denuntarii lor de un anumit preaviz, de 6 luni sau de un an.

b) Anularea tratatelor internationale este o modalitate de a se pune capat valabilitatii unui tratat bilateral. Anularea unui tratat international este un act unilateral al statelor, care duce la incetarea efectelor tratatului, aceasta fiind legala daca una din partile contractante a incalcat grav prevederile tratatului sau ca urmare a aparitiei unei norme imperative cu care tratatul nu este in concordanta.

c) Abrogarea tratatului international intervine cand partile contractante ale unui tratat incheie un nou tratat, cu acelasi obiect, dar contrar tratatului anterior. Abrogarea este posibila daca toate partile contractante sunt de acord cu ea. Abrogarea poate fi expresa - cand se adopta un tratat special de abrogare a tratatului anterior - sau tacita- cand tratatul posterior are prioritate fata de tratatul anterior. Conventia privind dreptul tratatelor din anul 1969, admite suspendarea sau incetarea valabilitatii unui tratat care reglementeaza protectia persoanei umane (regimul prizonierilor de razboi, drepturile fundamentale ale omului etc.)sau a unui tratat care cuprinde norme imperative ale dreptului international public.

d) Interventia unei imposibilitati subsecvente de executare a tratatului, este admisa in cazul cand a disparut sau s-a distrus un obiect indispensabil executarii tratatului (de ex. disparitia unei insule, secarea unui fluviu cu regim international, distrugerea unei hidrocentrale care furniza energie mai multor state, pe baza de acord).

e) Schimbarea fundamentala a imprejurarilor in care a fost incheiat tratatul. Dreptul international public cunoaste clauza rebus sic stantibus, conform careia un tratat international ramane valabil atata timp cat imprejurarile in care el a fost incheiat raman aceleasi. Schimbarea acestor imprejurari poate fi invocata pentru a pune capat valabilitatii tratatului international. Clauza rebus sic stantibus este controversata, doctrina de drept international subliniind faptul ca submineaza principiul pacta sunt servanda.

Conventia privind dreptul tratatelor, din anul 1969, a adoptat o reglementare restrictiva la aceasta modalitate, conditionand invocarea acestei modalitati de urmatoarele aspecte: a)imprejurarile care s-au modificat sa fi constituit baza esentiala a consimtamantului partilor contractante de a fi legate prin acel tratat; b) schimbarea imprejurarilor determina transformarea radicala a naturii obligatiilor care au ramas de executat; c) schimbarea sa vizeze imprejurarile care au existat in momentul incheierii tratatului respectiv (art. 62, pct. 1).

Dreptul international public si practica internationala cunosc si alte situatii prin care se pune capat valabilitatii unui tratat international. O astfel de modalitate, necodificata pana in prezent, este executarea completa a prevederilor tratatului, sau expirarea termenului sau de valabilitate, fara ca tratatul sa fie prelungit. Un tratat bilateral isi inceteaza valabilitatea daca una dintre partile contractante dispare ca subiect de drept international.

Un caz special privind valabilitatea tratatelor internationale este razboiul. Tratatele bilaterale dintre statele beligerante isi inceteaza valabilitatea (caducitatea lor). Tratatele multilaterale la care participa statele beligerante isi suspenda efectele intre aceste state, iar tratatele privind legile de purtare a razboiului (dreptul umanitar) incep sa se aplice.

Conventia privind dreptul tratatelor, din anul 1969, stipuleaza ca modificarile unui tratat international se poate face prin amendamente propuse de partile contractante, care trebuie sa fie acceptate de toate partile la tratat (art. 39). Un tratat international poate fi modificat, in ceea ce priveste prevederile sale si prin revizuire. Pentru revizuirea unui tratat se poarta negocieri intre partile contractante. Unele tratate multilaterale reglementeaza procedura care trebuie urmata pentru revizuirea lor (de ex. Carta ONU, art. 109).

Dreptul tratatelor incheiate intre state si organizatii internationale sau intre organizatii internationale guvernamentale

Aceasta parte a dreptului tratatelor a fost codificata prin Conventia privind dreptul tratatelor intre state si organizatii internationale sau intre organizatii internationale adoptata la Viena, in anul 1986, intrata in vigoare in anul 1987. Prin acest act international se intregeste procesul de codificare a dreptului tratatelor. La baza Conventiei din 1986 sta principiul paralelismului, in sensul ca aceasta a preluat toate dispozitiile Conventiei privind dreptul tratatelor, din anul 1969. Conventia din 1986 marcheaza extinderea dreptului tratatelor asupra organizatiilor internationale cu caracter guvernamental, ea precizeaza ca prevederile se aplica tratatelor scrise intre state si organizatii internationale sau intre organizatii internationale, precum si statutelor organizatiilor internationale si tratatelor adoptate in cadrul organizatiilor internationale (art. 1). Prin reguli ale organizatiei internationale se inteleg regulile cuprinse in actul constitutiv al organizatiei (statutul ei), precum si cele cuprinse in deciziile si rezolutiile organizatiei, stabilite de practica sa.

Organizatia internationala confirma tratatul printr-un act special al ei, care echivaleaza cu ratificarea tratatului si constituie confirmarea formala a tratatului de catre organizatie, in cazul cand o organizatie internationala vrea sa adere la un tratat international ea o face prin declaratie de acceptare (art. 84).

Organizatiile internationale guvernamentale au dreptul sa faca rezerve la tratatele internationale, dar cu limitarea acestora numai la dispozitiile din tratat care vizeaza direct organizatie. Organizatiile pot face si obiectii la rezervele formulate de alte parti contractante ale unui tratat. Conventia din 1986 precizeaza ca organizatia internationala nu are dreptul sa invoce regulile ei pentru a justifica neindeplinirea unui tratat international la care este parte.