Structura starii civile

Structura starii civile

1. Continut

Notiune de sinteza, starea civila cuprinde un ansamblu de calitati personale ce alcatuiesc continutul acestui atribut de identificare a persoanei fizice care contribuie la determinarea calitatii de subiect de drept al omului.

Din precizarea continutului starii civile rezulta ca aceasta poate fi privita fie ca un drept subiectiv de individualizare a persoanei fizice prin starea civila cu toate prerogativele ce decurg din aceasta calificare (posibilitatea persoanei de a se individualiza prin starea sa civila, de a pretinde sa fie individualizata de catre altii prin starea sa civila, de a face apel, daca este cazul la forta de constrangere a statului) fie ca o suma de calitati personale generatoare de efecte juridice (ex. situatia de casatorit, necasatorit, divortat, vaduv, ruda sau afin cu o anumita persoana, nascut din casatorie, adoptat etc.).

Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civila cuprinde urmatoarele prerogative:

- posibilitatea omului de a se individualiza prin starea sa civila;

- posibilitatea de a pretinde sa fie individualizat, de catre altii, prin starea sa civila;

- posibilitatea de a apela, la nevoie, la concursul fortei coercitive a statului.

Ca suma a unor calitati personale, starea civila cuprinde urmatoarele elemente: din casatorie, din afara casatoriei, nascut din parinti necunoscuti, adoptat, casatorit, necasatorit, divortat, vaduv, recasatorit, ruda, sau afin cu cineva, barbat ori femeie, de o anumita varsta, nascut intr-o anumita localitate s.a.

Aceasta enumerare este atat incompleta cat si incorecta. Este incompleta intrucat se apropie mai mult de intelesul atribuit starii civile in vorbirea curenta si mai putin de intelesul pe care reglementarile legale il compun conceptului de stare civila. Asa de exemplu, din punct de vedere al starii civile, o persoana poate fi ori casatorita, ori necasatorita, fara a mai interesa atunci cand este casatorita - pentru prima data ori recasatorita si fara a mai trebui sa se faca distinctie. In alta ordine de idei, enumerarea este incorecta, deoarece omite numele si cetatenia, care sunt intr-adevar, elemente ale starii civile.

Strict din punct de vedere al raporturilor de drept civil intereseaza nu totalitatea unor calitati personale, adica a elementelor ce compun starea civila, ci numai acelea care au semnificatie pentru determinarea calitatii de subiect de drept civil a persoanei fizice, adica dreptul subiectiv de individualizare prin starea civila.

Parerile cu privire la continutul starii civile sunt impartite unii autori sustin ca starea civila inglobeaza sexul, varsta, iar pentru altii: sanatatea, locul nasterii, grupa sanguina, ba chiar intr-un sens larg capacitatea, insa sunt unii autori care retin si nationalitatea

Asadar, pentru o persoana fizica elementele starii civile pot fi urmatoarele: a) date privind filiatia: din casatorie, din afara casatoriei, adoptat, nascut din parinti necunoscuti sau abandonat; b) date de ordin familial: casatorit, necasatorit, divortat, vaduv, recasatorit, ruda, sau afin cu alta persoana , c) factori de ordin natural, biologic: sexul, varsta si sanatatea . Subliniem ca legea nu ia niciodata in considerare rasa unei persoane; legea interzice discriminarea rasiala. Asadar, calitatile care compun starea civila trebuie sa aiba o anumita stabilitate care sa nu poata fi modificate decat in conditiile legii. In acest sens s-a subliniat ca nu exista elemente ale starii civile in afara celor cuprinse in actele de stare civila si ca nu toate mentiunile din actele de stare civila sunt expresia unui element al starii civile.

De semnalat ca desi fiecare din atributele de identificare: nume, domiciliu, stare civila se prezinta ca institutii juridice autonome, intre ele exista o stransa interdependenta ce poate determina anumite modificari cu semnificatie juridica. Astfel, de exemplu felul filiatiei (din casatorie, din afara casatoriei, din parinti necunoscuti) influenteaza in mod direct stabilirea numelui de familie, dupa cum starea civila determina uneori domiciliul persoanei fizice, de ex. in cazul domiciliului legal al minorului sau in cazul domiciliului sotilor s.a.

In toate situatiile insa, starea civila este strict si imperativ determinata de lege ori de cate ori intervin in anumite imprejurari fapte juridice; acte juridice de care legea leaga anumite efecte ce intereseaza in mod direct statutul juridic al persoanei.

In literatura juridica de limba franceza s-a ridicat intrebarea daca aceste elemente ale starii civile (mentionate mai sus) nu sunt factori de inegalitate sau, mai mult, de discriminare? Unei asemenea intrebari este greu sa i se dea un raspuns unic. Aceasta pentru ca anumite consecinte juridice atasate unor elemente ale starii civile raman, prin exceptie, vestigii ale unui drept neegalitar. S-a spus ca aceste supravietuiri sunt pe cale de disparitie si ca, in schimb, multe din elemente nu sunt nici privilegii, nici defavoruri; altfel nu au nici o legatura cu egalitatea persoanelor in fata legii, fiind simple masuri de adaptare la situatii speciale.

2. Caractere juridice

Starea civila se configureaza ca un statut inseparabil si intim legat de persoana, cu toate acestea insa, fiind, privita ca un ansamblu de drepturi subiective nepatrimoniale, prezinta caracterele juridice ale unor astfel de drepturi si anume: opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate si universalitate. La aceste caractere juridice comune, care nu sunt retinute in totalitate de catre toti autorii de specialitate, trebuie adaugat un caracter juridic specific starii civile si anume indivizibilitatea.

a) Obligativitatea rezida in faptul ca starea civila este reglementata prin norme juridice care, de regula, au caracter imperativ, ele neputand fi inlaturate de particular prin manifestarea lor de vointa ori de autoritatile statului cu atributii in domeniu.

In alti termeni, normele legale stabilesc conditiile de fond si de forma ce trebuiesc indeplinite pentru ca o persoana sa poata dobandi o anumita stare civila ori pentru a-si modifica starea civila anterioara. Spre exemplu, o persoana celibatara, pentru a dobandi calitatea de persoana casatorita, trebuie sa se supuna conditiilor de fond si de forma prevazute de Codul familiei pentru incheierea casatoriei (art. 3-18).

De fapt, obligativitatea starii civile deriva din caracterul legal al acesteia, adica din imprejurarea ca legea reglementeaza conditiile de fond si de forma necesare pentru ca persoana sa dobandeasca o anumita stare civila ori pentru modificarea starii ei civile. Obligativitatea starii civile, deriva in ultima instanta, din principiul legalitatii prevazut de art. 51 din Constitutie.

In plan legislativ, este consacrat expres dreptul copilului la o anumita stare civila. In acest sens, Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului cuprinde urmatoarele dispozitii cu valoare de principii:

- statele-parti se angajeaza sa respecte dreptul copilului de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fara amestec ilegal (art.8 alin.1);

- daca un copil este lipsit, in mod legal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele din acestea, statele-parti vor acorda asistenta si protectia corespunzatoare pentru ca identitatea sa sa fie restabilita cat mai repede posibil (art.8 alin.2).

b) Opozabilitatea erga omnes se traduce prin aceea ca starea civila a unei persoane fizice se impune tuturor celorlalte persoane fizice sau juridice, inclusiv autoritatilor si institutiilor statului, care au obligatia generala de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere. Opozabilitatea erga omnes a starii civile deriva din faptul ca aceasta este, pentru persoana fizica, un drept personal nepatrimonial absolut.

Nesocotirea de catre terti a starii civile a persoanei da dreptul acesteia, potrivit art. 54 Decretul 31/1954, de a cere instantei de judecata incetarea savarsirii faptei care aduce atingere starii civile si obligarea autorului faptei savarsita fara drept sa indeplineasca orice masura socotita necesara de catre instanta, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins.

Alaturi de dreptul la actiune, prevazut de art. 54 din Decretul nr.31/1954, pentru unele situatii particulare, legislatia romaneasca ofera si alte parghii juridice pentru inlaturarea incalcarilor aduse starii civile a persoanei fizice. Astfel, cu titlu de exemplu, in temeiul Codului familiei, daca recunoasterea de maternitate sau de paternitate nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata (art.49, respectiv art.58). Tot la fel, recunoasterea de filiatie care s-a facut cu incalcarea conditiilor stabilite de lege poate fi anulata la cererea oricarei persoane interesate, inclusiv a persoanei a carei filiatie a fost astfel stabilita. In general, inlaturarea incalcarilor care se aduc starii civile a persoanei se realizeaza pe calea actiunilor de stare civila.

c) Inalienabilitatea starii civile inseamna insusirea acesteia a nu putea fi obiect de renuntare, in tot sau in parte, si nici obiect de instrainare.

Inalienabilitatea starii civile nu este incompatibila cu dreptul recunoscut persoanei fizice de a-si modifica starea civila sau de a obtine o alta stare civila ori de a-si schimba, pentru majori, starea civila. Astfel, persoana fizica are la indemana trei categorii de actiuni de stare civila, cu titlu enumerativ: actiunea in reclamatie de stat, actiunea in contestatie de stat, actiunea in modificare de stat, subiecte tratate intr-un alt capitol al lucrarii de fata.

Inalienabilitatea starii civile se impune atat pentru titularul acesteia, cat si pentru reprezentantul lui legal. Astfel, spre exemplu, mama copilului minor, in calitate de reprezentant legal al acestuia, nu poate incheia cu prezumtivul tata o tranzactie prin care sa se renunte la cercetarea paternitatii. De asemenea, recunoasterea mamei nu este suficienta pentru a inlatura prezumtia prevazuta de art. 53 alin.1 C. fam. conform careia copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei. Pentru inlaturarea acestei prezumtii este necesar ca instanta de judecata sa stabileasca, pe baza de probe, potrivit art. 54 alin.1 C. fam., ca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.

d) Imprescriptibilitatea inseamna ca nefolosirea de catre persoana fizica a starii civile nu determina stingerea drepturilor acesteia asupra starii ei civile. Sub acest aspect, starea civila este imprescriptibila extinctiv. Tot asemenea, folosirea de catre o anumita persoana a unei anumite stari civile, care nu-i apartine, nu poate avea ca rezultat dobandirea acelei stari civile, indiferent de timpul cat s-a folosit de ea.

Cu toate acestea, folosirea de catre persoana fizica a unei anumite stari civile (posesia de stat) creeaza prezumtia relativa ca aceasta corespunde realitatii.

Daca folosirea starii civile corespunde datelor inscrise in actele de stare civila, se instituie prezumtia absoluta (irefragabila) ca aceasta corespunde realitatii. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 51 C. fam., copilul nu poate reclama o stare civila contrara aceleia care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile conforme cu acest certificat. De asemenea, in temeiul alin.2 al aceluiasi articol, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosinta unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere.

Deci, folosirea unei stari civile, care corespunde datelor din certificatul de nastere, creeaza in favoarea persoanei respective un statut civil care nu poate fi schimbat pe nici o cale.

e) Universalitatea starii civile inseamna ca starea civila este recunoscuta, atribuita tuturor oamenilor. Drept urmare, persoana fizica nu poate fi lipsita, total sau partial, de starea ei civila.

Legat de universalitatea starii civile este si generalitatea acesteia, in sensul ca persoana fizica este inzestrata cu aptitudinea generala si abstracta de a avea prerogative in legatura cu totalitatea elementelor ce alcatuiesc statutul civil al persoanei fizice, in general.

f) Indivizibilitatea inseamna ca persoana fizica are una si aceeasi stare civila la un moment dat, fata de toate celelalte subiecte de drept. Astfel spus, starea civila nu poate fi scindata, ea este unica.

Caracterul indivizibil al starii civile prezinta interes in intelegerea efectelor erga omnes a hotararilor judecatoresti date in materie de stare civila. In concret, spre exemplu, in temeiul indivizibilitatii, o persoana nu poate fi considerata casatorita in raporturile ei cu sotul si celibatara in raporturile ei cu alte persoane sau un copil nu poate fi considerat nascut din casatorie in raporturile cu parintii lui si nascut in afara casatoriei in raporturile cu alte persoane etc.

La acestea se adauga, in opinia unora, si un alt caracter, acela al nationalitatii , asadar nationalitatea desi nu poate fi un element al starii civile, este totusi un caracter al starii civile. Aceasta pentru ca starea civila avand o reglementare imperativa si de ordine publica are si un caracter national in sensul ca este determinata de legea nationala a persoanei, prin urmare ea nu se schimba in functie de deplasarea acesteia dintr-un stat in altul, ci ramane supusa legii nationale a respectivei persoane. Este ceea ce rezulta din art. 11 din Legea nr. 105/1992, care dispune ca "Starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sunt carmuite de legea nationala, afara numai daca, prin dispozitii speciale, nu se prevede altfel".

3. Folosirea starii civile (posesia de stat)

Folosirea starii civile, numita si posesia de stat, se defineste prin "intrunirea de fapte din care rezulta raportul de filiatie si de rudenie intre o persoana si familia din care pretinde ca face parte". Posesia de stat consta in recunoasterea publica a filiatiei, care rezulta din modul de comportare al parintilor fata de copiii lor.

Art. 311 alin. 1 a Codului Civil Francez defineste notiunea: "Posesia de stat se stabileste printr-o reunire suficienta de fapte care indica legatura de filiatie si de paternitate intre un individ si familia careia se spune ca el apartine". Alin. 2 prevede, in continuare: "Posesia de stat trebuie sa fie continua, posibila, publica si neechivoca." In vechea reglementare a Codului Civil, art. 294 stabilea: "Posesia de stat se stabileste prin intrunirea de fapte indestulatoare ce arata legamantul de filiatie si de rudenie intre un individ si familia din care pretinde ca face parte."

Folosirea starii civile sau posesia de stat se concretizeaza in intrunirea cumulativa a trei elemente: nomen, tractatus si fama.

- Nomen inseamna purtarea de catre o persoana a numelui care corespunde starii civile pretinse.

- Tractatus inseamna tratarea, considerare de catre cei apropiati ca fiind persoana careia ii apartine starea civila folosita.

- Fama inseamna recunoasterea in familie si societate ca fiind persoana careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza. Orice persoana fizica ce reuneste aceste trei elemente are posesia de stat sau, cum prevede art. 51 din Codul familiei, are "folosirea starii civile".

Posesia de stat produce doua efecte:

Prezumtia ca ea corespunde realitatii. Aceasta este o prezumtie relativa (juris tantum), putand fi combatuta sau completata prin alte probe.

Deoarece, potrivit art. 22 din decretul nr. 31/1954 si art. 13 din Legea nr. 105/1996, starea civila se dovedeste cu actele intocmite in registrul de stare civila, posesia de stat nu constituie o proba principala a starii civile. Ea va putea fi invocata intotdeauna ca proba (prezumtie relativa) pentru a fi coroborata cu alte probe in cazurile in care dovada nu se poate face prin actele de stare civila (nu a existat registrul de stare civila; acesta s-a pierdut ori este distrus total sau partial; intocmirea actului de stare civila a fost omisa; procurarea certificatului de stare civila este cu neputinta).

Al doilea efect al posesiei de stat ( folosirea starii civile), consta in existenta legala a starii civile folosite, daca este intarita cu actul de stare civila concordant. De data aceasta, suntem in prezenta unei prezumtii absolute (juris et de jure), care nu permite dovada contrara.

Acest efect este confirmat de textul art. 51 C. fam., care statueaza: "Copilul nu poate reclama o stare civila contrara aceleia care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile conforme cu acest certificat.

De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere".

De aici rezulta ca un act de nastere confirmat de o posesie de stat constanta, constituie o dovada deplina a starii civile, careia legea ii confera caracterul unei prezumtii legale absolute (juris et de jure) impotriva careia nu este permisa dovada contrara.

Acest efect nu are aplicare in caz de substituire de copii , in adevar, instantele s-au confruntat cu situatia in care, fie din eroare, fie prin frauda, doua mame care nasc in aceeasi maternitate, in acelasi timp, pleaca fiecare cu copilul nascut de cealalta. Intr-o atare situatie art. 51 nu isi are aplicare. De aceea s-a motivat ca intr-o atare situatie este admisibila totusi o actiune prin care se contesta identitatea unei persoane - cand s-a savarsit o substituire de copii - dupa ce actul de nastere a fost intocmit; "aceasta deoarece desi copilul are o anumita posesie de stat, aceasta nu este conforma cu certificatul sau de nastere, ci corespunde certificatului de nastere al copilului caruia i-a fost substituit".

4. Factorii de ordin natural care intra in compunerea starii civile

4.1. Sexul

Indicarea obligatorie a sexului in actul de nastere inseamna ca este considerat un element al starii civile. Data, locul si sexul nasterii sunt trei adevaruri cu care persoana (copilul) intra in viata.

Barbat sau femeie, masculin sau feminin, impart lumea in doua sexe (se spune ca protagonistii acestei calificari au fost Adam si Eva); un al treilea sex nu exista. Inca din antichitate nu exista un loc pentru al treilea sex. Hermafroditul era de sexul care predomina asupra corpului sau; problema era rezolvata facandu-se apel la distinctia dintre principal si accesoriu. Astazi cand rezultatele biologiei sunt impartite; solutia este aceeasi in sensul ca orice persoana, chiar daca ea prezinta anomalii organice, trebuie in mod obligatoriu sa apartina unuia din cele doua sexe. "Indecizia" sexului pune in discutie problema transsexualismului.

O analiza stiintifica discerne in sex mai multe componente: cromozomica (sau biologica), morfologica (sau anatomica), hormonala, psihologica, psihanalitica, sociala (sau de comportament). In afara de sexul cromozomic care este imuabil ca si sexul morfologic care nu poate fi inversat cu adevarat, celelalte sunt evolutive si chiar susceptibile de modificari prin vointa subiectului.

Pentru legiuitor, sexul inseamna sex in sensul obisnuit, in sens anatomic. Aceasta conceptie oarecum vulgara se explica prin aceea ca de obicei declarantul nasterii este o persoana fara cunostinte stiintifice in materie. Ideea se regaseste si in reglementarea institutiei casatoriei (care impune diferentierea sexuala) chiar daca transsexualismul si schimbarea ulterioara a sexului ridica unele probleme. In conceptia traditionala, casatoria este inainte de toate o conjunctie carnala la care se adauga consimtamantul viitorilor parteneri; in aceasta uniune fiecare sex isi are tonalitatea sa.

In raport de aceste consideratii putem recunoaste ca apartenenta unui individ la un sex sau altul scapa vointei sale si ca, deci, mentiunea sexului in actul de nastere, in principiu, nu poate fi schimbata de-a lungul vietii.

4.1.1. Problema transsexualismului

Transsexualismul priveste o cerere de modificare a identitatii sexuale (genetice si fiziologice) si simbolice (comportament psihologic, social si juridic) datorita convingerii subiectului de apartenenta la sexul opus celui biologic. Conflictul dintre sexul fizic si cel psihic solicita interventia medicului pentru a reda subiectului armonia dintre corp si spirit.
Aceasta rectificare fizica are insa multiple consecinte pe plan juridic in special modificarea identitatii civile, care este baza ordinii sociale.
Sexul este constatat in registrele de stare civila, in actul de nastere al persoanei si, de regula, este acelasi toata viata. Prin urmare, diferenta de sex este esentiala pentru identitatea persoanei ca si pentru individualizarea sa fata de comunitate (stat, familie etc.). O rectificare a acestei mentiuni nu poate opera decat daca este precedata de o actiune voluntara din partea celui ce o solicita, respectiv de schimbarea sexului.

Poate fi considerat acesta un drept al persoanei de a dispune de corpul sau? Este necesara recunoasterea si legiferarea in acest domeniu? Poate fi interpretat refuzul unui stat de a opera modificari in registrele de stare civila, dupa ce admite (sau tolereaza) efectuarea de interventii chirurgicale de schimbare de sex, ca fiind o incalcare a dreptului persoanei la viata privata? Pe de alta parte, oricarei persoane ce solicita o operatie de acest fel si chiar o sustine cu evidente medicale i se poate acorda acest drept? Sau trebuie impuse niste conditii care sa previna intinderea consecintelor si asupra altor persoane (soti, copii rezultati din casatorie).
Raspunsurile depind de modul in care vor evolua lucrurile in disputa dintre persoanele care reclama recunoasterea legala a schimbarii sexului (prin interventii chirurgicale) si autoritatile publice ale statelor.
Tarile europene reactioneaza in mod diferit la fenomenul transsexualismului. Acolo unde nu exista prevederi legale privind transsexualii instantele sunt cele care stabilesc posibilitatile si conditiile de efectuare a unei asemenea modificari.
Astfel, Austria a admis inca din 1981, ca ofiterul starii civile poate raspunde favorabil unei cereri de schimbare a statusului marital al unui transsexual, doar dupa ce acesta a fost supus unei interventii chirurgicale ireversibile de schimbare a sexului. Adaugarea unei mentiuni speciale in registrul de inregistrare a nasterii este admisa numai in conditiile in care aceasta schimbare este stabilita de catre o comisie de expertiza a Institutului de Medicina Legala al Universitatii din Viena. In aceasta tara nu exista nici in prezent o lege care sa includa aspecte legate de schimbarea de sex, ci doar o propunere legislativa din anul 1996.

4.1.2. Transsexualismul in Romania

In sistemul de drept romanesc nu exista o lege speciala, asa cum exista spre exemplu in Germania, care sa reglementeze aspectele de natura medicala si legala legate de intentia unei persoane pentru efectuarea unei operatii de schimbare de sex. Un exemplu concludent al acestei stari de lucruri il constituie cazul B.D.. B.D. este o persoana nascuta cu sex biologic feminin care doreste o interventie chirurgicala de schimbare a sexului in masculin si asumarea unei identitati biologice, somatice si sociale masculine.

Din informatiile referitoare la acest demers pe care a reusit sa le obtina pe diferite canale (doctori, avocati, persoane interesate de o interventie chirurgicala de schimbare a sexului) a dedus ca este necesara introducerea unei actiuni in instanta pentru obtinerea unei hotarari judecatoresti de incuviintare a efectuarii unei interventii chirurgicale de schimbare de sex. Asadar, in anul 2000 introduce o actiune la Judecatoria sectorului 1, Bucuresti in care sunt cerute:

- constatarea indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru a obtine pe cale chirurgicala schimbarea sexului din feminin in masculin,

-schimbarea prenumelui,

-modificarile corespunzatoare in actele de stare civila, respectiv certificatul de nastere.

In prima instanta, judecatoria respinge actiunea ca inadmisibila, motivand ca reclamanta are libertatea de a dispune de propria persoana, iar fata de diagnosticul de transsexualism, in limita necesitatilor, are posibilitatea de a beneficia de orice tratament medical, lasand sa se inteleaga ca prin "orice tratament medical" este inclusa si interventia chirurgicala. B.D. face apel contestand hotararea in prima instanta, iar Tribunalul Bucuresti, sectia civila, respinge apelul si pastreaza hotararea data de instanta de fond. Aceeasi decizie o aplica si Curtea de Apel Bucuresti, sectia civila, fata de recursul formulat de reclamanta. In consecinta, hotararea instantei de fond ramane definitiva si irevocabila.

Din increngatura legislativa actuala se pot identifica etapele parcurgerii unui astfel de demers. Aceste etape sunt analizate si prezentate in corelatie cu conditiile legale cerute pentru modificarea actelor de stare civila, intrucat, aproape exclusiv, dorinta efectuarii unei operatii de schimbare de sex este insotita de dorinta modificarilor corespunzatoare in actele de stare civila, prin mentiuni specifice in certificatul de nastere si, pe baza acestor mentiuni, obtinerea unei carti de identitate conforma noilor schimbari. Pasii pe care trebuie sa-i urmeze persoana interesata sunt:

1.Trebuie introdusa o actiune in instanta, la judecatoria arondata adresei de domiciliu inscrisa in documentele de identitate,

2.Daca cererea a fost admisa si se judeca pe fond, instanta va cere o expertiza medico-legala psihiatrica efectuata la Institutul National de Medicina Legala (INML),

3.Pe baza raportului comisiei de la INML si a recomandarilor facute de aceasta, instanta se va pronunta printr-o hotarare.
4.Daca hotararea este pentru incuviintarea efectuarii operatiei de schimbare de sex, persoana in cauza cu toate documentele va merge la medicul care va interveni chirurgical pentru inceperea tratamentului hormonal si programarea operatiei,

5.Dupa efectuarea operatiei de schimbare de sex, urmatorul pas este modificarea corespunzatoare a documentelor de stare civila, respectiv a actului de nastere (O.G. 41/2003).

Consecintele dobandirii noii identitati implica multiple efecte juridice, astfel principiul care opereaza in materie il reprezinta egalitatea sexelor in familie si in societate. Cu toate ca in casatorie egalitatea sexelor si-a asteptat o lunga perioada consacrarea, astazi ea este infaptuita; intaietatea masculina a fost in cea mai mare parte abolita. Starea civila a femeii nu mai este dependenta de cea a sotului. Mai mult, legea vegheaza pentru a-i compensa femeii fragilitatea si constrangerile naturale pe care i le creeaza vocatia sa maternala.

O alta problema care intervine in literatura juridica este daca transsexualul masculin devenit femeie se va putea casatori numai cu un barbat iar transsexualul femeie devenit barbat, cu o femeie. Se pare ca este inca dificil de raspuns la intrebarile: care va fi conditia copiilor nascuti din primul sex? Cum il vor numi pe fostul tata, devenit femeie: tata sau mama? In aceleasi conditii, pentru a se gasi niste raspunsuri, se impune ca legiuitorul roman sa aduca clarificarile si modificarile corespunzatoare, prin elaborarea unei legi speciale privind transsexualismul si care sa fie in concordanta cu prevederile constitutionale si cu tratatele si conventiile privind drepturile omului la care Romania este parte si fata de care s-a angajat sa le respecte.

4.2. Sanatatea

In doctrina unii autori enumera sanatatea ca element secundar al starii persoanelor. Se invedereaza ca nu numai indivizii sanatosi la corp si la minte se bucura de drepturi civile. Bolile mentale sau fizice nu antreneaza constant incapacitati de folosinta; ele nu impiedica bolnavii sa dobandeasca drepturi si obligatii si sub acest aspect, legea civila este mai liberala decat alte ramuri de drept: de exemplu, dreptul muncii, dreptul constitutional. Dreptul familiei este revelator sub aspectul liberalismului civil, deoarece casatoria este permisa bolnavilor; chiar si daca sunt in pragul mortii (casatorie in extremis).

In aceasta ordine de idei, pentru a se putea casatori, viitorii soti trebuie sa obtina mai intai, pe langa documentele solicitate la starea civila, dovada medicala care sa ateste starea sanatatii lor. In urma analizelor efectuate si in functie de rezultatul acestora, primesc, sau nu, de la medicul de familie un certificat prenuptial. Certificatul prenuptial este un document medical care atesta starea de sanatate a viitorilor soti, ce poate fi eliberat de medicul de familie la care acestia sunt inscrisi, fiind un document cu o "greutate" deosebita care poarta obligatoriu inscrisul "se poate casatori". El finalizeaza, din punct de vedere medical, mult asteptatul DA, dar poate servi si ca trambulina in atingerea altor scopuri. Cuplul trebuie sa fie in deplina cunostinta a starii de sanatate a viitorului partener.

In cazul in care sunt descoperite afectiuni dermato-venerice, se impune urmarea unui tratament de catre cel bolnav, in ceea ce priveste informarea cu privire la starea de sanatate, pacientul are dreptul sa-i fie aduse la cunostinta personal rezultatele investigatiilor medicale de catre medicul de familie. Rezultatul analizelor efectuate si diagnosticul trebuie prezentat doar persoanei in cauza intr-un cadru care sa-i asigure confidentialitatea, acesta putand decide pasii urmatori, precum instiintarea viitorului sot sau sotie. Persoanele care sunt depistate HIV pozitiv se pot casatori, dar au obligatia de a-si informa partenerul cu privire la rezultatul primit. Prin urmare, acest atestat al starii de sanatate a cuplului nu este o formalitate si presupune responsabilitati si implicatii sociale, psihologice si economice din partea ambilor parteneri.

Intr-o alta ordine de idei - in materie de capacitate de exercitiu - legea civila tine seama de alterarea facultatilor mintale sau corporale ale individului. Astfel, in cazul in care, pe motivul alterarii sau diminuarii facultatilor sale personale, o persoana nu este in masura sa-si exercite drepturile, va fi instituit unul din regimurile de protectie prevazute de lege. Principiul care opereaza in materie este acela de a aprecia protectia dupa gravitatea starii individului si dupa intensitatea nevoii de protectie; de pilda, curatela in cazurile mai usoare si tutela in cazurile mai grave.

Alterarea facultatilor mintale in raport cu consimtamantul cerut la incheierea actelor juridice ocupa un loc special in cadrul legii civile. Pentru a incheia un act juridic valabil trebuie sa fii sanatos din punct de vedere psihic. In caz contrar, actul este anulabil iar nulitatea este destinata sa protejeze persoana care s-a angajat sub imperiul unei tulburari mentale. Dupa cele analizate, consideram ca sanatatea nu este decat o particularitate secundara a starii civile si nu un element propriu-zis.

4.3. Concubinajul

Se sustine ca sub presiunea unei evolutii (tot atat de bine se poate spune, involutii) a moravurilor, concubinajul (concubinatus) tinde sa devina un element al starii civile pentru consecintele pe care le are in plan social.

Concubinajul ( uniunea liberala) nu este altceva decat o convietuire in fapt dintre un barbat si o femeie pentru o perioada mai indelungata. Cunoscut inca din epoca romana, concubinatul este o uniune stabila intre doua persoane de sex diferit, aparuta ca urmare a numeroaselor impedimente la casatorie prevazute de dreptul roman. Concubinajul nu era privit in mod defavorabil sub aspect moral, dar deoarece in ultima analiza constituia o cale de ocolire a unor dispozitii legale, el nu avea efecte juridice, copii nascuti dintr-o astfel de uniune nefiind socotiti nelegitimi.

Din punct de vedere al structurii juridice, concubinatul apare, in lumina teoriei posesorie a casatoriei sine manu, asemenea detentiunii. Insa spre deosebire de casatorie, concubinatului lipsindu-i affectio maritatis -vointa de a intemeia o casatorie - nu are decat un singur element convietuirea de fapt (honor matrimonii). Concubinatul se poate transforma in casatorie , daca impedimentul legal dispare, astfel affectio maritatis vine si se adauga elementului material (honor matrimonii).

Legea romana nu recunoaste concubinajul ca forma de convietuire. Potrivit prevederilor Codului Familiei, statul roman ocroteste casatoria si familia, apara interesele mamei si ale copilului si recunoaste casatoria incheiata in fata ofiterului de stare civila.

Majoritatea statelor europene insa au legiferat concubinajul mai ales din cauza numarului mare de copii nascuti din cupluri necasatorite. Pe locul intai se afla Islanda cu 65% dintre copii proveniti din relatii de concubinaj, urmata de Danemarca si Suedia cu 55%, in timp ce in Marea Britanie proportia este de 40%. In Franta, prin Legea nr. 99-994 din 15 noiembrie 1999 s-a introdus in Codul civil francez concubinajul si pactul civil de solidaritate, (PACS) astfel potrivit art. 515-8 "concubinajul este o uniune de fapt care caracterizata printr-o viata comuna care prezinta un caracter de stabilitate si de continuitate, intre doua persoane de sex diferit sau de acelasi sex, care traiesc in cuplu" iar PACS-ul presupune potrivit 515-1 "organizarea vietii in comun".

Din punct de vedere juridic, pe planul relatiilor personale nu exista probleme. Fiecare isi poate parasi partenerul de viata atunci cand considera necesar. Este, de altfel, avantajul incontestabil si evident al unei asemenea relatii. Dar, punandu-se, problema care este regimul bunurilor dobandite in comun, acestea sunt in mod incontestabil bunuri in codevalmasie.

Este de observat ca daca fiecare dintre concubini are dreptul de a rupe concubinajul fara motiv, in caz de ruptura abuziva poate fi antrenata raspunderea. In acest sens s-a decis ca "concubinul care nu a renuntat ruptura concubinajului si care nu a avut curajul sa-si previna concubina riscand ca aceasta sa afle aceasta imprejurare neplacuta, in mod brutal, de la noua tovarasa, in zilele care precedau un concurs, a comis o fapta prejudiciala, care justifica acordarea de daune interese" (Bordeaux, 4 ianuarie 2000).

In ultimii ani, concubinajul reprezinta forma moderna de convietuire preferata  fata de forma clasica a casatoriei, astazi, nimic nu mai impiedica un cuplu necasatorit sa locuiasca si sa dobandeasca bunuri impreuna, sa contracteze datorii sau sa dea nastere copiilor. In masura in care legislatia noastra il va reglementa, concubinajul va deveni un element al starii civile.