Subiectele dreptului international public

Subiectele dreptului international public.

8. Care sunt caracteristicile pe care trebuie sa le intruneasca o entitate statala pentru a fi calificata drept subiect de drept international? Notiunea de subiect de drept este comuna oricarei ordini juridice, fie ea interna ori internationala. Ea desemneaza entitaile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice si de a fi deci titulare in drepturi si obligatii in cadrul acesteia. In dreptul intern subiectele se impart in 2 mari categorii: persone fizice si persoane juridice. Pentru identificarea unui subiect de drept international este necesar sa se constate daca acesta poseda personalitate juridical in cadrul ordinii publice internationala deci daca are capacitatea juridical de a actiona pe plan interbational. Subiectul de drept international a mai fost identificat ca: a)titularul de drepturi si obligatii pe planul dreptului international; b)titularul dreptului de a intenta o actiune la un tribunal international; c)titularul unor interese in privinta carora exista prevederi in dreptul international. Asadar, in dreptul international, sunt considerate subiecte ale acestuia acele entitati care participa, pe de-o parte, la elaborarea normelor de drept international si, pe de alta parte, la desfasurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobandint astfel nemijlocit drepturi si asumandu-si obligatii in cadrul ordinii juridice internationale. Acestea sunt: a)statele-subiecte originare; b)organizatiile internationale interguvernamentale-subiecte derivate.

9. Expuneti in ce consta caracterul discretionar al recunoasteri statelor si analizati efectele acestuia in planul dreptului international. Putem defini recunoasterea unui nou stat ca un act unilateral prin care unul sau mai multe state admit, explicit sau tacit, ca ele considera o noua entitate juridical ca stat si ca, in consecinta, ii recunosc aceasta personalitate juridica internationala, respectiv capacitatea de a obtine drepturi si de a contracta obligatii international. In privinta caracterului actului de recunoastere au fost formulate opinii divergente. S-a sustinut astfel ca recunoaserea ar avea caracterul unui act politic discretionar din partea statului de la care emana, neluand in considerare criterii juridice, ci considerente proprii, cum ar fii interesele sale politice de securitate sau economice. Statul autor al recunosterii, nu are nici o obligatie juridica care sa-I impuna recunoasterea unui alt stat si, in acest sens, se poate considera ca recunosterea este un act discretionar. Dar, o atare calificare nu este neaparat o actiune arbitrara sau o concesie politica, desi, in acest domeniu, jocul intereselor politice apare cu pregnanta. Desi statul care efectueaza recunoasterea dispune de o serioasa libertate de apreciere, acordarea acestuia trebuie sa fie totusi conforma cu reguli si principii juridice. Statele nu pot recunoaste o sitiatie internationala care contravine unei norme imperative de ius cogens, rezultand, de pilda, in urma folosirii fortei armate, deci dintr-un act illicit dpdv al dreptului international. In cadrul ONU se precizeaza ca "nici o achizitie teritoriala obtinuta prin amenintare sau folosire a fortei nu va fi recunoscuta ca legala" legalitatea recunosterii situatiilor obtinute prin forta decurge din principiul interdictiei recurgerii la forta, dar se mai bazeaza pe dreptul popoarelor la autodetereminare, apreciat ca unul din principiile fundamentale ale dreptului international. Desi recunoasterea este un act discretionar al statului care urmeaza sa recunoasca un nou stat in calitate de subiect de dr. international, emiterea sau refuzul emiterii acestui act trebuie sa se basese pe principii si norme general acceptate ale dreptului international. Efectele recunoasterii: a)Constitutive, conform caruia alaturi de teritoriu, populatie si govern, recunoasterea ar fii al 4-lea element constitutive al statului. Fara acest element constituirea unui stat este considerate ca un proces in curs de desfasurare. Slabiciunea tezei constitutive iese in evidenta atunci cand este confruntata cu practica relatiilor dintre state. Chiar si in cazul cand un stat nu este inca recunoscut de alte state el este totusi subiect al unor drepturi si obligatii.; b)Declarative, in sensul ca existenta unui stat nu este conditionata de actele recunostere ale celorlalte state care, oricum, intervin ulterior momentului de la care se considera ca un stat nou devine membru al comunitatii internationale. Un stat se constituie deci subiect de drept international anterior recunosterii si numai daca si atunci sunt intrunite cele 3 elemente constitutive amintite mai sus. In consesinta, recunosterea sa din partea celorlalte state este un act declarativ. In realitate, dupa cum arata practica statelor, recunosterea apare ca un act cu dubla semnificatie: declarativ, in ceea e priveste existenta noului stat si constitutiv in ceea ce priveste opozabilitatea acestei existente a satului care a facut recunoasterea.

10. Recunoasterea statelor si participarea la organizatii internationale. Putem defini recunoasterea unui nou stat ca un act unilateral prin care unul sau mai multe state admit, explicit sau tacit, ca ele considera o noua entitate juridical ca stat si ca, in consecinta, ii recunosc aceasta personalitate juridica internationala, respectiv capacitatea de a obtine drepturi si de a contracta obligatii international. Participarea la organizatiile internationale (guvernamentale), conferinte internationale ca si la tratate multilaterale nu sunt considerate ca acte care semnifica recunosterea tacita a unui stat. In cadrul ONU si al altor organizatii internationale (F.M.I.,BIRD) participa ca state memebre ale Israelului cat si tarile arabe, desi Israelul nu este recunoscut de catre toate aceste state. Probleme similare se ridica si in cadrul unei organizatii internationale. In principiu, admiterea unei entitati intr-o organizatie internationala, compusa din state, nu presupune neaparat ca toti ceilalati membrii ai organizatiei respective recunosc aceasta entitate in calitate de stat. Admiterea intr-o organizatie intreguvernamentala nu presupune nici recunoisterea individuala de catre statele memebre, nici existenta unei oligatii in acest sens. Cu toate acestea, cand un stat membru voteaza in favoarea admiterii ununi nou membru, in mod implicit, ii recunoste acestuia din urma calitatea de stat. Invers, cand un stat voteaza impotriva, votul sau poate fii considerat ca un refuz de recunostere a entitati, ca stat.

11. Prin ce elemente se identifica organizatiile internationale ca subiecte de drept international, spre deosebire de alte forme de cooperare interstatala ? In lucrarile Comisiei de Drept international a ONU s-a definit organizatia internationala ca o asociere de state, constituita prin tratat, inzestrata cu o constitutie si organe commune si posedand o personalitate juridical distincta de acceea a statelor membre. Conventia de la Viena din 1969 preferat o formula mai generala punandu-se accentual pe calitatea participantilor la organizatie, care trebuiesa fie neaparat state. Se stabileste astfel ca prin expresia "organizatie internationala" se intelege o organizatie interguvernamentala. Conventia are deci in vedere subliniera calitatii membrilor organizatiilor internationale-statele, ca subiecte de drept international si deosebirea dintre organizatiile internationale guvernamentale si cele neguvernamentale. Pentru a califica o anumita forma de asociere a statelor ca fii o organizatie internationala se cer intrunite mai multe elemente constitutive. In primul rand, la asocierea respectiva trebuie sa participe in calitate de membre statele, subiecte primare ale dreptului international. Aceasta conditi permite sa se faca distinctia intre organizatiile internationale interguvernamentale si organizatiile neguvernamentale, care sunt alcatuie de persoane fizice sa juridice inscrise in ordinea juridical interna a mai multor state, si carora nu li se atribuie, in general calitatea de subiecte ale dreptului international public. In al doilea rand cooperarea dintre state, ca membre ale unei organizatii, trebuie sa se desfasoare in temeiul unui tratat multilateral costitutiv. In al treilea rand, in temeiul tratatului constitutiv, organizatia trebuie sa dispuna de o anumita structurta internationala proprie, respectiv un nr de organe cu functionare permanenta sau periodica, prin intermediul carora sa se desfasoare activitatile concrete pentru realizarea obiectivelor care au stat la baza constituirii sale. In urma realizarii acestor elemente constitutive, organizatiile interguvernamentale beneficiaza de personalitate juridical internationala proprie distincta de accea a statelor care le compun.

12. Distingeti intre institutia succesiunii in dreptul civil si in dreptul international. Comentati actualitatea acesteia din urma.

13. Care este principiul dupa care se rezolva situatiile de succesiune a statelor? Succesiunea nu are sensul din dr privat unde idea continuitatii dr si obligatia de la un subiect la altul prevaleaza, in raport cu alte considerente. Statul successor nu este un simplu "mostenitor" al drepturilor si obligatiilor statului predecesor. Plecand de la aceste premise pot fi retinute urmat: 1.Indiferent de forma in care au loc mutatiile teritoriale mentionate, aceastea au o trasatura comuna: succesiunea asupra unui teritoriu determinat atrage inlocuirea in acel teritoriu a ordinii juridice a statului predecesor cu ordinea jurudica a statului successor. 2.Princupiul suveranitatii - coform caruia statul successor nu este contiunuatorul siveranitatii statului predecesor, fiecare avand personalitate juridical internationala proprie. 3.In exercitatrea suveranitatii sale, statul successor nu este legat de deciziile anterioare luate de statul predecesor, cu privire la raporturi juridice internat afectate respectivulu teritoriu. 4.In pofida acestei abordari de principiu, in interesul unei anumite stabilitati si continuitati, statul successor poate avea interesul de a nu aplica regula tabula rasa, respectiv de a nu inlocui total ordinea juridical a statului predecesor. De aceea noua autoritate a statului successor va selecta si va prelua doar anumite elemente ale ordinii juridice vechi. 5,In timp ce pentru statele formate prin fuziune sau sucesiune voluntara, continuitatea intre ordinea juridical veche si cea noua poate fi esentiala, in procesul decolonizarii o serie de alte principii au prevalat. In concluzie, regimul succesiunii nu poate fi decat foarte diferit, in functie de formele pe care le imbraca mutatiile teritoriale si de compromisul ce se poate realize in echilibrarea intereselor legate de material ce urmeaza sa faca obiectul succesiunii.

14. Raportul dintre statul succesor si particulari. Acest raport priveste problema "drepturilor castigate" si cea a cetateniei. In primul caz, este vorba de dr dobandite de particularii straini pe teritoriul statului predecesor, in baza legislatiei ac stat. Teza tarilor dezvoltate, sustine ca dr patrimoniale obtinute de particulari, pe baza legilor statului predecesor sau a unor contracte incheiate cu acesta, trebuiesc salvate: cu alte cuvinte respectate de statul successor. Tarile in curs de dezvoltare au un punct de vedere contrar, in sensul ca neaga obligatia neconditionata a statului successor de a respecta principiul mentinerii dr castigate si admite in ac timp si posibilitatea unor intelegeri, de la caz la caz. O data cu instaurarea ordinii sale juridice, unul din primele dr pe care le exercita statul successor este acela de a impune cetatenia sa indivizilor aflati pe terit ce face obiectul succesiunii, care avea cetatenia statului predecesor. In perioada sec XIX, si de dupa primul razboi mondial, locuitorii puteau alege intre cetatenia statului successor si a celui predecesor, acest dr materializandu-se dupa primul razboi mondial in acorduri de pace. In orice caz, ambele state, successor si predecesor sunt obligate sa nu creeze situatii de apatridie, in virtutea unor comandamente ce tin de respectarea dr omului, respectiv a dr de a obtine cetatenia statului successor ori de a nu fi privat de cetatenia statului predecesor

15. Aratati care sunt principalele reguli dupa care se stabileste succesiunea statelor cu privire la: -tratate; -buniri, arhive si datorii; Succesiunea la tratate: este abordata in raport cu natura mutatiei teritoriale care a avut loc. Astfel, in situatiile in care numai o parte a unui teritoriu trece de la statul predecesor la statul successor, tratatele incheiate de predecesor isi inceteaza aplicarea in acest teritoriu (art 15 al Conventiei din 1978) in timp ce tratatele incheiate de statul successor isi intind aplicarea si asupra terit care a devenit parte la ac stat. In situatia statelor formate in urma decolonizarii, se aplica principiul netransmisibilitatii, in sensul ca: a)privitor la tratatele bilaterale, statul succesor nu este tinut sa devina parte la tratatele bilaterale incheiate de statul predecesor, pe care le poate denunta; de regula intre st predecesor si st succesor se incheie acorduri de succesiune sau st succesoare dau declaratii generale sau partiale de admitere sau respingerea tratatelor bilaterale. b)in privinta tratatelor multilaterale,noul stat independent urmeaza ca, printr-o notificare, sa-si stab calitatea de parte la un tratat multilateral incheiat de fosta metripola, care la data succesiunii era in vigoare pt teritoriu in cauza. Conventia mai fixeaza si urmat reguli aplicabile: -isi continua valabilitatea, pt st succesoare, tratatele care stab frontiere sau un anumit regim juridic teritorial, cum ar fi navigatia pe fluviile internationale; -isi continua valabilitatea tratatele care creeaza situatii obiective, adica situatii juridice opozabile erga omnes cum ar fi neutralitatea; -raman in vigoare pt st succesor, tratatele si conventiile care impun norme imperative ale dreptului international; -dimpotriva, nu pot fi opozabile statului succesor, tratatele privind stab de baze militare sau tratatele de alianta a st predecesor. Succesiunea la bunurile de stat: (art.7-18 al Conventiei di 1983) in aceasta privinta, se considera ca ex o regula cutumiara, conform careia se transmit statului succesor toate bunurile, mobile sau immobile, care au apartinut statului predecesor, in principiu, fara despagubire si fara un tratat in acest sens. Conform art.8 al Conventiei: "(.)expresia bunurilor de stat ale statului predecesor se refera la bunuri, drepturi si interese care la data succesiunii statelor si conform dreptului intern al statului predecesor, erau in proprietetea acestuia" In cazul transferului unei parti din teritoriu unui stat, ca si in cazul unui stat independent, succesiunea de bunuri urmeaza sa se reglementeze prin tratat. Succesiunea la arhivele statului: in situatia in care o parte a teritoriului unui stat a fost transferata unui alt stat, trecerea arhivelor de la un stat la altul urmeaza sa fie stab prin acordul dintre ele. Daca nu exista un asemenea acord, partea din arhivele de stat, necesara pt administrarea normala a teritoriului in cauza, va fi pusa la dispozitia statului caruia i s-a transmis teritoriu, precum si arhivele de stat care au legatura exclusivista sau princiala cu acel teritoriu. Succesiunea la datorii:regula urmata este cea a proportiei echitabile, in sensul ca datoria de stat trece de la statul predecesor la statul succeor, propotional cu proprietatea, drepturile si interesele care trec de la un stat la celalalt. In cazul unui nou stat independent, acela nu mosteneste automat datoriile statului predecesor, in afara de cazurilor in care prin acord cele doua state nu s-ar fi stabilit altfel.

16. Comentati statutul societatilor transnationale. Argumentati pro si contra teoria conform careia acestea ar putea fi calificate drept subiecte de drept international. O sociatate transnationala (STN) se deosebeste de orice alta societate cu activitate internationala prin volumul mai mare al operatiunilor, si prin ambitia sa mondiala. Orice definire a societatilor transnationale nu tb sa scape din vedere scopul primordial al acestora - acela de a obtine profit cat mai ridicat. Conform unei propuneri de definire a societatilor transnationale elaborate in cadrul ONU, ca si a altor foruri internationale, societatile transnationale sunt intreprinderi care au in proprietate sau care controleaza capacitati de productie si servicii in afara teritoriului in care isi au baza si care functioneaza printr-un unic de decizie localizat intr-o tara si centre de activitate cu sau fara personalitate juridical, situate in alta tara. Unii autori luand in considerare forta lor economica, diversitatea activitatilor pe care le desfasoara (comert, transporturi, extractia materiilor prime, banci, asigurari, reasigurari) dar mai ales faptul ca ea se extinde in numeroase state cu care, in multe cazuri se incheie contracte de state, le atibuie calitatea de subiecte de dr international. Alti autori, pornind de la faptul ca atat in statul de origine cat si in statele unde au filiale, personalitatea juridical a societatilor transnationale decurge din aplicarea dreptului intern al respectivelor state, le neaga calitatea de subiecte de dr international. Orice societate transnationala este legata de statul unde isi are sediul societatea mama, al carui capital este de regula detinut, in majoritate, de cetateni ai ac stat. In virtutea principiului teritorialitatii, relatiile juridice ale societatii mama cu statul de origine sunt reglementate de dreptul national al acestui stat. In statul gazda sau de primire, activitatile unui grup transnational de societati se realizeaza, fie direct, print-o societate a grupului, avand o alta nationalitate decat a tarii gazda, fie prin constituirea unei sociatati avand nationalitatea acestei tari. Raspunsul la intrebarea daca societatile transnationale sunt sau nu subiecte de dr international nu este tocmai simplu. Dr international contemporan, dominat inca de conceptele dr international clasic, nu poate recunoaste ca subiecte ale D.I.P. decat entitati publice, nu si private. El pune accentul pe autorul actului juridic, pe forma ac si mai putin pe continutul ac act. Din acest p.d.v.societatile transnationale sunt destinatare ale unor reguli de dr international numai pe cale mediate, prin intermediul unei ordini juruduce statale. Totusi, STN nu incheie cu statele tratate formale, dar acordurile lor cu acestea d.p.d.v. al continutului, nu sunt prea departe de ceea ce se intelege pri tratate internationale.

17. Prezentati principalele argumente in favoarea considerarii individului drept subiect de drept international. Unii dintre primii sustinatori ai tezei conform careia individual este subiect al dr internationala fost prof. G.Scelle. Plecand de la idea ca statul este, in ultima analiza, decat o fictiune, un instrument pt promovarea interesului colectiv si ca actele sale sunt duse la indeplinire prin intermediul indivizilor, el sustinea ca acestia ar fi, in ultima instanta, singurele subiecte ale dr international. In domeniul ocrotirii internationale a dr omului sunt evidentiate, de asemenea, acele prevederi in conformitate cu care individului i se recunoaste, in anumite conditii, calitatea de parte in fata unor instante internationale. Astfel, in temeiul unor dispozitii ale Conventiei Europene pentru Protectia Drepturilor Omului, referitoare la Comisia ai Curtea Europeana a Drepturilor Omului, ori in conformitate cu regulile de procedura ale Curti de Justitie a Comunitatilor Europene, persoanele fizice au dreptul ca, in anumite conditii, sa declanseze o actiune in fata acestor instante internationale. Intr-un studio ONU privind statutul individului in dr international contemporan sunt invocate, ca acordand dr specifice indivizilor si Conventiile privind statutul apatrizilor si reducerea apatridiei. Deducem ca, in aceste cazuri, valorificarea de catre indivizi a dr mentionate este posibila numai prin intermediul statelor, plangerile individuale nu pot fi formulate decat in cazurile in care statul implicat este parte la conventiile care creeaza asemenea proceduri internationale. D.Carreau considera ca in stadiul actual al evolutiei dr international contemporan, individului si societatilor transnationale li se atribuie calitatea de "actori" in rel. internationale, subliniind ca recunoasterea individului ca subiect derivate de dr international a cunoscut o deschidere dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar pe plan universal, conceptia traditionala continua sa se aplice. Spre a fi subiecte de dr international, situatia juridical a indivizilor ar tb afectata direct de o norma internationala, desi ac ar trebui sa aiba aptitudinea de a elabora acte internationale si a le impune fapte producand consecinte directe de dr international. Problema daca indivizii pot fi considerati ca subiecte de dr international nu pare sa fi fost definitive transata pana in present, nici in plan normative, nici in doctrina.