| CATEGORII DOCUMENTE |
Prevenirea, limitarea si controlul efectelor negative ale activitatilor umane asupra mediului au impus dezvoltarea specifica a unor tehnici administrative clasice si aparitia altora noi, speciale, in frunte cu un sistem de avize, acorduri si autorizatii, care sa determine in ce masura poluarea este admisa ori interzisa.
Reglementarile tehnice opereaza de altfel, prin edictarea de norme de mediu. Acestea pot ti de patru tipuri:
- norme de calitate a mediului, care fixeaza niveluri maxime admisibile de poluare in mediile receptoare: aer, apa, sol. Normele de calitate pot varia dupa utilizarea mediului dat. Ele pot acoperi zone geografice determinate (nationale, regionale ori locale), dupa cum o norma de calitate a apei poate sa se aplice unui intreg curs de apa ori numai unei parti a acestuia;
- norme de emisie, care stabilesc cantitatea de poluanti ori concentratiile de poluanti care pot fi degajati de o sursa data (o uzina, de pilda). Aceste norme stabilesc obligatii de rezultat, lasand poluatorului libertatea de alegere a mijloacelor pentru a se conforma exigentelor date; emisiile de substante poluante pot fi masurate pe unitatea de timp ori in cursul unei operatiuni date; ca regula, normele de emisie se aplica instalatiilor fixe si surselor mobile de poluare plasate in categoria vizata de normele de produs;
- norme de procedeu, care enunta un anumit numar de specificatii carora trebuie sa le corespunda instalatiile fixe; acestea stabilesc obligatii de mijloc si nu lasa poluatorului libera alegere a tehnicilor prin care intelege sa reduca emisiile;
- norme de produs care tind sa fixeze fie proprietati fizice si chimice pentru un anumit produs, fie reguli privind conditiile, ambalajul ori prezentarea produsului, in special pentru produsele toxice sau limitele la emisiile poluante pe care acest produs poate sa le degajeze in cursul utilizarii sale.
Norme tehnice pot sa fie prevazute si de codurile de buna conduita stabilite de catre organismele profesionale ori altele, in afara chiar a normelor obligatorii impuse de catre autoritati. Asa de pilda, la nivel international, ISO (International Standards Organisation), organizatie neguvernamentala, a elaborat si standarde de mediu, in special seria de norme ISO-14000 priveste gestiunea mediului si prevede auditul de mediu, urmarirea produselor in cadrul strategiilor existente si acordarea unei marci ecologice.
Interdictii
Un instrument mai energic decat normele tehnice il constituie stabilirea de interdictii si limitari atunci cand o activitate, un produs ori un procedeu prezinta riscul de a cauza un prejudiciu mediului. Daca probabilitatea realizarii riscului este prea ridicata, se poate merge pana la interzicerea produsului sau a procedeului. Din aceasta perspectiva se instituie numeroase si diverse restrictii, variabile dupa numeroase criterii. Unul dintre tipurile cel mai larg utilizate consta in desemnarea produselor, procedeelor ori activitatilor supuse restrictiilor ori interzise prin inscrierea lor pe o lista.
Instituirea de zone de protectie
Instituirea de zone de protectie in diverse scopuri (initial sanitare, iar apoi de diversificare) permite repartizarea activitatilor periculoase pentru mediu in vederea limitarii potentialelor daune. La origine, zonarea urmarea protejarea zonelor si cartierelor rezidentiale private prin interzicerea constituirii aici a instalatiilor industriale. In prezent, aceasta operatiune, efectuata mai ales prin intermediul planurilor de ocupare a solului, urmareste atingerea unor obiective de protectie bine determinate. In raport cu destinatia conferita, fiecarei zone ii este aplicabil un regim juridic particular. Astfel, odata un plan de zonare pentru zone terestre si acvatice stabilit si aprobat de catre autoritatile competente, el devine obligatoriu, eventualele derogari fiind posibile numai pe calea procedurilor speciale. De altfel, clasificarea utilizarii solului prescrise in acest mod este prezumata ca aplicabila pana la expirarea planului. Datorita acestei tehnici, zone importante din punct de vedere ecologic pot fi afectate unor folosinte care sa tina seama de cerintele protectiei mediului.
Autorizarea prealabila a activitatilor cu impact asupra mediului
Una dintre tehnicile moderne folosite in mod curent pentru a preveni sau a limita vatamarile aduse mediului consta in obligatia de a obtine o autorizatie speciala prealabila pentru desfasurarea anumitor activitati sau pentru utilizarea produselor si serviciilor care prezinta un risc din punct de vedere ecologic. Pe aceasta cale, autoritatile publice, ca purtatoare ale interesului general de protectie a mediului, verifica indeplinirea prealabila a anumitor conditii de amplasare, stabilesc o serie de parametri tehnico-tehnologici de functionare, instituie un control asupra activitatii si respectarii normelor vizand protectia mediului.
Sunt supuse autorizarii toate activitatile potential periculoase pentru mediu, indiferent de titularul lor (persoane fizice, persoane juridice cu sau fara scop lucrativ); sunt, de regula, exceptate proiectele organismelor publice si, in special, instalatiile militare. De pilda, Directiva CE 85/337 privind evaluarea impactului asupra mediului se aplica proiectelor publice si private, in afara de cele relative la apararea nationala.
Regimul juridic al actelor de reglementare privind protectia mediului in Romania
Instrumentul cel mai uzitat pentru protectia mediului il reprezinta autorizarea administrativa (lato-sensu) prealabila a unui proiect, plan, program sau activitate specifica, cu posibile efecte ecologice negative semnificative. Nu e posibila si nu exista, asadar, o interdictie absoluta a poluarii si nicio protectie deplina a intereselor ecologice, prin intermediul autorizatiilor realizandu-se numai un anumit echilibru intre aceste cerinte esentiale.
Dupa criteriul genului proxim - actele, autorizatiile administrative clasice - si in exprimarea diferentei specifice - legata de protectia mediului, acestea se definesc printr-o procedura generala de emitere, caracterizata prin patru etape principale: solicitarea autorizatiei, instrumentarea cererii, decizia si monitorizarea conditiilor de autorizare, marcate major de particularitatile obiectivului urmarit si consecintele pe care le genereaza.
Notiunea si caracteristicile actelor de reglementare (autorizatii, acorduri si avize) de mediu
Tributara utilizarii limbii engleze in procesul de receptare a Acquis-ului comunitar de mediu, legislatia romaneasca a optat pentru denumirea generica de "acte de reglementare" (to regulate), pentru autorizatiile, acordurile si avizele de mediu, iar O.U.G. nr. 195/2005 privind protectia mediului a preferat o definitie prin enumerare a acestora, si nu o prezentare sintetica a respectivei notiuni.
Potrivit art.8 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, autoritatile competente in domeniu, cu exceptia Garzii Nationale de Mediu si a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare si emit (mai corect, elibereaza), dupa caz, trei categorii de acte de reglementare: avize de mediu, acorduri si autorizatii/autorizatii integrate de mediu.
Categorii de "acte de reglementare"
Legislatia romaneasca in vigoare stabileste, cu unele imperfectiuni, o serie de categorii distincte de acte de reglementare (autorizatii, acorduri, avize), conform unor criterii mai mult sau mai putin precise si supuse unor reguli specifice:
a) Avizele de mediu. Avizul de mediu pentru planuri si programe, avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice si avizul Natura 2000[1]- indiferent de denumire, reprezinta, ca natura juridica, avize conforme a caror solicitare si ale caror prevederi sunt obligatorii pentru adoptarea/emiterea/aprobarea s.a. documentelor carora li se adreseaza si fata de care certifica integrarea considerentelor privind protectia mediului. Functia lor esentiala este aceea de a asigura receptarea exigentelor ecologice in acte administrative, politico-juridice s.a. care pot sau au un impact semnificativ asupra mediului, dar al caror obiectiv principal definitoriu este de alta natura. Aceste cerinte ale avizului reprezinta o conditie de legalitate a insusi actului ce urmeaza a se emite, neindeplinirea lor atragand nulitatea absoluta a acestuia. Neconstituind acte administrative (de mediu) de sine statatoare, ci doar operatiuni tehnico-juridice deosebit de importante, avizele nu pot fi contestate in justitie decat odata cu actul pe care il conditioneaza.
b) Acordul de mediu Are o pozitie intermediara, intre avize si autorizatii, cu un profil juridic specific, datorita scopului urmarit si regimului juridicaplicabil.Astfel, potrivit legii-cadru (art.11) acesta este obligatoriu pentru proiectele publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activitatilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact asupra mediului, iar pentru obtinerea sa, in cazul proiectelor publice sau private care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor este necesara evaluarea impactului asupra mediului. O alta caracteristica a acordului de mediu este acea ca, spre deosebire de autorizatia de mediu si ca o consecinta a naturii sale juridice, se emite in paralel cu celelalte "acte de reglementare" (mai corect alte acte administrative) emise de autoritatile competente, potrivit legii [art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2005], astfel ca efectul juridic al documentului supus acordului este rezultatul manifestarii de vointa al mai multor organe (autoritati), inclusiv al celei de mediu.
Totusi, se cuvine mentionat faptul ca, dupa eliberarea acordului de mediu si in conexiunea prealabila cu acesta se emit si alte acte administrative, precum: autorizatia de construire sau avize ori acorduri cerute pentru diverse alte domenii, in conditiile legii.
c) Autorizatia de mediu Autorizatia de mediu, lato sensu, este considerata ca fiind actul administrativ in baza caruia se pot desfasura, in mod legal, activitatile existente si incepe activitatile noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului. In sens administrativ, autorizatiile de mediu sunt autorizatii libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi si/sau obligatii determinate pentru subiectul caruia i se adreseaza. Activitatile supuse astfel autorizarii sunt determinate prin sistemul listei. Referitor la stabilirea consecintelor asupra mediului, pentru obtinerea autorizatiei de mediu, in cazul activitatilor existente, care nu sunt conforme cu normele si reglementarile in vigoare, este necesara efectuarea bilantului de mediu (apreciata prin decizia autoritatii competente), urmat de programul pentru conformare (negociat cu titularul activitatii), iar in cazul activitatilor noi se impune evaluarea impactului de mediu.
In Dreptul comunitar, potrivit art. 1 parag. 2 al Directivei nr. 337/85/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice sau private asupra mediului, autorizatie inseamna "decizia autoritatii sau autoritatilor competente care naste dreptul beneficiarului obiectivului de a realiza proiectul", iar in termenii art. 1 parag. 2 "Statele membre vor lua masurile necesare pentru ca, inainte de obtinerea autorizatiei, proiectele susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului, mai ales in privinta naturii lor, a dimensiunilor sau a localizarii, sa fie supuse unei evaluari a incidentelor". Asa cum s-a statuat in jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) "aceasta (autorizatia) ramane o notiune comunitara care tine exclusiv de dreptul comunitar" (CJCE, cauza Diane Barker c/London Borough of Bromley, nr. C-290/03, hotararea din 4 mai 2006).
Autorizatiile de mediu se pot grupa, in functie de criteriul folosit, in mai multe categorii. Clasificarea principala este cea care le distinge in functie de activitatea pe care o "reglementeaza". Din acest punct de vedere avem, pe de o parte, autorizatiile care permit realizarea de activitati care, in mod direct ori indirect, presupun contaminarea sau deversarea asupra unei resurse naturale, iar pe de alta parte, autorizatiile care permit efectuarea de activitati care, in plus, este posibil sau au efectiv un impact (semnificativ) asupra mediului. Diferenta dintre cele doua categorii este semnificativa, deopotriva in privinta poluarii si cea a regimului juridic aplicabil. Astfel, in plan concret, in timp ce in cazul permiselor de deversare ceea ce se autorizeaza este impactul asupra mediului si nu activitatea care il produce, permisele de activitati cu impact asupra mediului autorizeaza activitatile care produc acest impact si nu impactul insusi.
In fapt, evaluand activitatea in functie de efectele pe care le produce si care trebuie sa fie in conformitate cu normele care o reglementeaza, se va avea in vedere, in mod logic, impactul respectivei activitati. Deci, in esenta, aceste autorizatii presupun un control asupra cauzelor impactului ecologic, in timp ce cele din prima categorie iau in consideratie doar caracteristicile si conditiile impactului. Din aceasta perspectiva, este vorba de un control in privinta cauzei si a tuturor consecintelor asupra mediului pe care activitatea respectiva le are, iar primul tip de autorizatii se refera la un control privind efectele si anumite surse de contaminare, fara a se tine seama sau sa se analizeze toate formele de impact pe care activitatea il are sau il produce.
Diferenta dintre cele doua categorii de autorizatii se manifesta, mai ales, in privinta procedurii de acordare a lor.
In cazul autorizatiilor de deversare sau poluare, procedura are ca obiectiv acordarea acestor autorizatii, drept pentru care demersul procedural se realizeaza prin aprecierea conditiilor in care deversarea sau contaminarea se vor produce. Dimpotriva, in situatia celorlalte autorizatii, cele vizand activitati sau executarea de proiecte, se analizeaza nu numai problemele ecologice (impactul asupra mediului al proiectului), ci si proiectul insusi.
Din aceasta perspectiva, sunt autorizatii propriu-zise de mediu cele din prima categorie, care autorizeaza desfasurare de activitati ce, in mod direct sau indirect, presupun un impact asupra mediului, deoarece este vorba de activitati poluante (deversarea/emisiunea de substante, energie, gaze in atmosfera, sol sau apa).
In schimb, se poate considera ca cele din a doua categorie sunt, in sens impropriu, denumite autorizatii de mediu, intrucat ele permit exercitarea unei activitati, dar au avut in vedere, intre altele, impactul ecologic al acesteia si au inclus, pe langa alte conditii, si pe cele necesare pentru a evita sau reduce impactul asupra mediului.
In orice caz, este de subliniat faptul ca, in plan general, regimul si natura autorizatiilor de mediu evolueaza, dupa unii autori, spre situatia concesiunilor, dar cu o importanta precizare. Particularitatile obiectivului protectiei mediului ridica o problema deosebita din perspectiva celor doua institutii juridice traditionale ale dreptului administrativ: autorizatia sau licenta presupun ca titularul lor sa fi avut un drept anterior (asadar, dreptul de a polua!), preexistent, iar concesiunea nu (ceea ce ar raspunde mai bine exigentelor ecologice).
In fine, se cuvine mentionat faptul ca, indiferent de intinderea exacta a conditiilor pe care autoritatea publica le impune solicitantului, autorizatia este intotdeauna eliberata "sub rezerva drepturilor tertilor". Aceasta inseamna ca ea nu confera un drept de a vatama mediul (a polua, a distruge) si, cel putin teoretic, tertii victime au posibilitatea sa-si valorifice drepturile lor impotriva titularului actelor de reglementare, chiar daca acesta respecta, in mod scrupulos, conditiile stabilite.
Ca specie a primei, autorizatia integrata de mediu se aplica in cazul activitatilor supuse regimului stabilit prin Ordonanta de urgenta nr. 152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; ea cuprinde conditii si detalii cu privire la masurile adoptate pentru protectia aerului, apei si solului [art. 41 alin. (2) din Ordonanta de urgenta nr. 152/2005].
Spre deosebire de acordul de mediu, autorizatiile de mediu au un caracter de sinteza, in sensul ca se emit dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii, dupa caz, ale autoritatilor competente, potrivit legii si exprima cerintele definitorii pentru cazul respectiv.
Evaluarea impactului asupra mediului
Studiul de impact asupra mediului (SIM) este un instrument procedural de prevenire a vatamarilor mediului, prealabil si indispensabil eliberarii autorizatiilor, care s-a generalizat practic in toate drepturile nationale, dupa aparitia sa in SUA prin National Environmental Policy Act (NEPA) din 1969 si cunoaste importante dezvoltari in legislatiile nationale, dreptul comunitar si dreptul international al mediului.
Pe continut, este
vorba de un document cu caracter stiintific, care analizeaza
si evalueaza efectele, presupuse sau manifeste ale unei
activitati date asupra mediului si care permite, astfel,
autoritatilor publice care decid si publicului care este
consultant, sa hotarasca autorizarea sau nu, a respectivei
activitati, in cunostinta de cauza. In
conceptia Conventiei de
Reglementarea romaneasca (definitiile aferente si art.21 din OUG nr.195/2005, cu reglementarile subsecvente) se circumscrie unei asemenea caracterizari . Pe langa procedura de realizare si rolul conferit, regimul sau juridic este definit si prin aceea ca studiul de impact este realizat de persoane fizice sau juridice independente (de titularul planului, programului, proiectului sau al activitatii care suporta insa cheltuielile aferente elaborarii), atestate de autoritatea competenta pentru protectia mediului.
In planul responsabilitatii aferente si in stransa legatura cu o asemenea situatie, raspunderea pentru corectitudinea informatiilor puse la dispozitia autoritatilor competente pentru protectia mediului si a publicului revine titularului (planului, programului, proiectului sau activitatii), iar raspunderea pentru corectitudinea lucrarilor de evaluare apartine autorului acestora [art. 21 alin. (4) din OUG nr. 195/2005].
Dintr-o alta perspectiva, cea privind raspunderea fata de terti, daca o paguba survine ulterior, prin faptul proiectului sau activitatii, care are consecinte ecologice neprevazute in studiul de impact, titularul acestora angajeaza raspunderea civila, in conditiile regimului special in materie, indiferent care ar fi, in realitate, continutul insasi al evaluarii. Previziunile studiului nu exonereaza, in niciun caz, pe solicitant de raspunderea sa viitoare.
Referitor la raspunderea fata de administratie, aceasta s-ar putea pune numai in situatia unei evaluari de mediu intentionat eronate si care ar fi indus in eroare autoritatea de mediu. Aceasta ar putea angaja raspunderea civila a solicitantului, dar ar fi foarte dificil de probat prejudiciul suportat de autoritatile administrative. Mai degraba, intr-o atare situatie s-ar ridica problema raspunderii penale a celor vinovati (in privinta elaborarii proiectului).
Persoana (fizica sau juridica) atestata, care a efectuat lucrarile de evaluare, nu raspunde, in privinta continutului studiului, decat fata de solicitant; administratia ori tertii nu pot sa se intoarca astfel impotriva executantului, ci numai asupra titularului activitatii.
Desi exista tendinta de a se reduce evaluarea impactului asupra mediului la un simplu element al unei proceduri speciale, rolul sau ramane mult mai complex, fara a constitui insa un act administrativ special, de sine statator .
Calificata, in termeni clasici, drept o operatiune procedurala prealabila (o expertiza stiintifica), evaluarea de mediu (concretizata prin studiul de impact, amplu reglementat la nivel national, international si comunitar, fiind considerat o regula de forma, special protejata) prezinta un grad ridicat de "juridicitate", prin faptul ca, elementele sale pot fi contestate si deci pot genera un contencios. Astfel, procedura de realizare a sa este supusa controlului si contestarii de catre administratie, publicul interesat si judecator, acesta din urma putand dispune anularea studiului pentru lipsa publicitatii, a consultarii publicului ori a insuficientei sale (cu ocazia controlului jurisdictional al actului final al procedurii de reglementare, avizul, acordul sau autorizatia). Lipsa, neregularitatea ori ilegalitatea evaluarii de mediu constituie un viciu de procedura care antreneaza anularea actului de reglementare atacat. Verificarea continutului studiului de catre magistrat se face in sensul analizei daca acesta cuprinde elementele minimale cerute de reglementarile in materie; documentul care apare suficient de serios si de circumstantiat este legal; dimpotriva, un studiu sumar ori imprecis, care cuprinde erori ori contradictii va antrena ilegalitatea autorizarii acordate, pentru viciu grav de procedura.
Absenta studiului de impact, de pilda, poate constitui un motiv de suspendare a actului de reglementare, si o cauza de nulitate absoluta a actului de reglementare emis fara existenta acestuia.
In Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) s-a decis ca, in conditiile Directivei nr. 85/337/CEE evaluarea incidentelor asupra mediului ale anumitor proiecte publice sau private trebuie sa fie realizata inainte de acordarea autorizatiei; in cadrul procedurii de autorizare in mai multe etape, aceasta evaluare trebuie, in principiu, sa fie efectuata cat mai curand posibil a se identifica si evalua toate efectele pe care proiectul este susceptibil sa le aiba asupra mediului; autoritatile competente sunt obligate sa ia toate masurile - generale ori particulare - in scopul de a remedia omisiunea de evaluare a incidentelor asupra mediului ale unui proiect, prevazandu-se posibilitatea de a retrage ori de a suspenda o autorizatie deja acordata, in scopul de a se efectua evaluarea de mediu, ori, cu titlul alternativ, daca particularul consimte, posibilitatea pentru acesta din urma sa reclame repararea prejudiciului suferit.
In context transfrontalier, se prevad reguli, precum: obligativitatea evaluarii impactului asupra mediului inainte de luarea deciziei de a autoriza o activitate cu impact transfrontalier negativ semnificativ asupra mediului, efectuarea acesteia cel putin in stadiul de proiect al activitatii propuse, asigurarea posibilitatii informarii si participarii publicului la procedurile adecvate de evaluare a impactului asupra mediului, dreptul statului de a adopta masuri mai restrictive in plan intern, decat cele asumate prin Conventia de la Espoo.
Competente
Actele de reglementare sunt emise, revizuite si actualizate, dupa caz, de autoritatile competente pentru protectia mediului (institutii publice cu personalitate juridica, finantate integral de la bugetul de stat).
De la regula generala a competentei agentilor de mediu de emitere (eliberare) exista unele exceptii, respectiv:
- Guvernul, prin
hotarare, la propunerea autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului promoveaza: acordul
de mediu si autorizatia/autorizatia integrata de mediu
pentru activitatile miniere care utilizeaza substante
periculoase in procesul de prelucrare si concentrare, pentru
capacitati de productie mai mari de 5 milioane de tone/an
si sau daca suprafata pe care se desfasoara
activitatea este mai mare de
- Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului (Ministerul mediului si gospodaririi apelor) emite autorizatiile si acordurile de import privind importul organismelor/microorganismelor modificate genetic, precum si acordul si autorizatia de mediu privind utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic si introducerea deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic vii, dupa solicitarea avizelor necesare (art. 40).
Proceduri de emitere
Emiterea actelor de reglementare se efectueaza potrivit unor proceduri specifice pentru fiecare categorie dintre acestea, aprobate prin hotarare de guvern sau ordin al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Regimul general al acestora se caracterizeaza prin urmatoarele reguli fundamentale comune, stipulate in Ordonanta de urgenta nr. 195/2005:
- actele de reglementare se emit numai daca planurile si programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activitatile existente prevad prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, dupa caz, a consecintelor negative asupra mediului, in raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice si reglementarile in vigoare [art. 15 alin. (2)];
- titularii activitatilor care fac obiectul procedurilor de reglementare, din perspectiva impactului negativ asupra mediului au obligatia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competenta de protectia mediului in derularea acestor proceduri; nerespectarea acestora conduce la incetarea de drept a procedurii si anularea solicitarii actului de reglementare [art. 15 alin. (3) si (4)];
- obligatia autoritatilor competente de a asigura informarea, consultarea si participarea publicului la luarea deciziei privind emiterea actelor de reglementare si garantarea accesului la justitie in vederea controlului legalitatii acestora; organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului au drept la actiune in justitie in probleme de mediu, avand calitatea procesuala activa in litigiile care au ca obiect protectia mediului [art. 20 alin. (6)].
a) Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice sau private
Ca parte integranta a procedurii de emitere a acordului de mediu procedura de evaluare a impactului asupra mediului presupune parcurgerea mai multor etape, incepand cu stabilirea necesitatii supunerii unui proiect evaluarii impactului asupra mediului, urmata, dupa caz, de evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului si a autoritatilor publice cu responsabilitati in domeniul protectiei mediului, luarea in considerare a raportului evaluarii impactului asupra mediului si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate. Ea este stabilita in prezent prin Hotararea Guvernului nr. 1213/2006, privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private.
Legislatia
romana utilizeaza sistemul listei in determinarea proiectelor supuse
evaluarii impactului asupra mediului, cu doua subdiviziuni: prima
cuprinde proiectele prevazute in anexa nr.
Evaluarea identifica, descrie si evalueaza, in mod corespunzator si pentru fiecare caz in parte, efectele directe si indirecte ale proiectului asupra urmatorilor factori: a) fiinte umane, fauna si flora; b) sol, apa, aer, clima si peisaj; c) bunuri materiale si patrimoniu cultural; d) interactiunea dintre acesti factori.
Ea stabileste masurile de prevenire, reducere si, unde este posibil, de compensare a efectelor semnificative adverse ale proiectului asupra factorilor de mediu si contribuie la luarea deciziei de emitere a acordului de mediu sau de respingere a cererii respective.
Potrivit art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 1213/2006, procedura de evaluare a impactului asupra mediului se realizeaza in etape, astfel: a) etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaluare a impactului asupra mediului; b) etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului evaluarii impactului asupra mediului; c) etapa de analiza a calitatii raportului evaluarii impactului asupra mediului.
Pentru toate proiectele supuse evaluarii, titularii acestora au obligatia de a furniza, in cadrul raportului evaluarii impactului asupra mediului informatiile vizand descrierea proiectului, rezumatul principalelor alternative studiate si indicarea motivelor pentru alegerea finala, descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate in mod semnificativ de proiectul propus, in special a populatiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale s.a. si descrierea efectelor semnificative posibile ale proiectului propus asupra mediului (rezultand din: existenta proiectului, utilizarea resurselor naturale, emisiile de poluanti), descrierea masurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea si, unde este posibil, compensarea oricaror efecte semnificative adverse asupra mediului, un rezumat fara caracter tehnic al informatiilor astfel furnizate si indicarea dificultatilor (tehnice si din lipsa de know-how) intampinate de titularul proiectului in prezentarea informatiilor solicitate.
De asemenea, se aduc la cunostinta publicului, din timp si cel mai tarziu imediat ce informatia poate fi furnizata intr-un termen rezonabil, prin anunt public si prin afisarea pe pagina proprie de internet orice solicitare de acord de mediu, tipul deciziilor posibile etc.; de asemenea, este facuta publica decizia de emitere a acordului de mediu sau de respingere a cererii aferente.
b) Procedura de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe
In spiritul reglementarilor europene si internationale, actul normativ in materie (respectiv prin Hotararea Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe) si implicit procedura pe care o stabileste au ca obiectiv asigurarea unui "nivel inalt de protectie a mediului si de a contribui la integrarea consideratiilor cu privire la mediu in pregatirea si adoptarea anumitor planuri si programe, in scopul promovarii dezvoltarii durabile, prin efectuarea unei evaluari de mediu a planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului".
Potrivit legii, sunt supuse evaluarii de mediu planurile si programele care pot avea efecte semnificative asupra mediului, predeterminate de actul normativ (art. 5 alin. (2)-(4) din Hotararea Guvernului nr. 1076/2006).
Evaluarea de mediu se efectueaza in timpul pregatirii planului si programului si se finalizeaza inainte de adoptarea acestuia ori de trimitere a sa in procedura legislativa; procedura se realizeaza in etape, astfel: a) etapa de incadrare a planului sau programului in procedura evaluarii de mediu; b) etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program si de realizare a raportului de mediu; c) etapa de analiza a calitatii raportului de mediu.
Etapa de incadrare se declanseaza prin notificarea in scris a autoritatii competente pentru protectia mediului si informarea publicului, pentru consultare de catre titularul planului sau programului, prima versiune a acestora; publicul poate formula in scris comentarii si propuneri asupra versiunii si eventualele efecte ale acesteia asupra mediului.
Consultarea si concertarea intre titularul planului sau programului, a autoritatii de sanatate publica si a autoritatilor interesate de efectele implementarii planului sau programului, se realizeaza in cadrul unui comitet special constituit.
Decizia de incadrare se ia de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului, avandu-se in vedere comentariile si propunerile venite din partea publicului, pe baza consultarilor realizate in cadrul comitetului, in termen de 25 de zile calendaristice de la primirea notificarii. Planurile si programele care, in urma etapei de incadrare, nu necesita evaluare de mediu, urmeaza a fi supuse procedurii de adoptare fara aviz.
Etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program si de realizare a raportului de mediu are, asa cum ii arata si numele, ca obiective, definitivarea proiectului de plan sau program, stabilirea domeniului si a nivelului de detaliu al informatiilor ce trebuie incluse in raportul de mediu, precum si analiza efectelor semnificative ale planului sau programului asupra mediului, operatiuni care se efectueaza in cadrul unui grup de lucru, alcatuit din reprezentanti ai titularului planului sau programului, din una sau mai multe persoane fizice sau juridice interesate atestate conform legii, precum si din experti care pot fi angajati.
Pe baza recomandarilor grupului de lucru, titularul planului sau programului elaboreaza detaliat alternativele care indeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru respectivele documentele; persoanele atestate, impreuna cu expertii angajati, dupa caz, analizeaza efectele negative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul planului sau programului si stabilesc masurile de prevenire, reducere, compensare si monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare alternativa a planului sau programului, facand recomandari in acest sens.
Urmeaza, ca pasi procedurali: prezentarea, de catre titularul planului sau programului, grupului de lucru a alternativei finale (care reprezinta proiectul de plan sau de program) masurilor de prevenire, reducere sau compensare a efectelor negative asupra mediului, programului de monitorizare, pe baza carora se realizeaza continutul-cadru al raportului de mediu; raportul de mediu identifica, descrie si evalueaza potentialele efecte semnificative asupra mediului ale implementarii planului sau programului, precum si alternativele rezonabile ale acestuia, luand in considerare obiectivele si aria geografica ale planului sau programului; publicitatea disponibilizarii proiectului de plan sau programe, finalizarea raportului de mediu, locul si orarul consultarii acestora si faptul ca publicul poate face comentarii si propuneri scrise.
Etapa de analiza a calitatii raportului si de luare a deciziei cuprinde transmiterea, in termen de 5 zile calendaristice de la finalizarea raportului de mediu, de catre titular, a proiectului de plan sau de program, insotit de raport, autoritatilor competente pentru protectia mediului, organizarea dezbaterii publice a acestora, analiza calitatii raportului de mediu, luarea deciziei de emitere a avizului de mediu.
Reglementarea in materie (Hotararea Guvernului nr. 1076/2004) stabileste reguli speciale privind informarea si participarea publicului la procedura de evaluare de mediu.
Termenele de valabilitate
Actele de reglementare sunt acte administrative ale caror efecte sunt limitate in timp. In functie de natura si particularitatile proiectului sau activitatii supuse autorizarii, termenele de valabilitate stabilite de lege (art. 16) sunt:
- avizul de mediu pentru planuri si programe au aceeasi perioada de valabilitate ca si planul sau programul pentru care a fost emis, cu exceptia cazului in care intervin modificari ale acestora;
- avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu este valabil pana la indeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu exceptia cazului in care intervin modificari ale conditiilor in care a fost emis;
- acordul de mediu este valabil pe toata perioada de punere in aplicare a proiectului; neinceperea lucrarilor de investitii aferente in termen de 2 ani de la data emiterii atrage pierderea valabilitatii (perimarea) acordului, cu exceptia cazurilor proiectelor cu finantare externa pentru care acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada desfasurarii acestora, pana la finalizarea investitiei; perimarea nu se aplica atunci cand neexecutarea lucrarilor la termen este imputabila faptei autoritatilor; aceasta din urma provoaca intreruperea termenului respectiv, ceea ce inseamna ca dupa disparitia piedicii, incepe sa curga un nou termen si nu opereaza o simpla suspendare a acestuia;
- autorizatia de mediu este valabila 5 ani, iar autorizatia integrata de mediu 10 ani; cu titlul de exceptie cele emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de actiuni sunt valabile pe toata perioada derularii programului/planului.
In orice caz, aceasta nu poate depasi ultimul termen al programului sau planului.
Revizuirea actelor de reglementare
Daca apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii lor, avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, acordul de mediu si autorizatia de mediu, se revizuiesc. Desi textul art. 17 alin. (1) al Ordonantei de urgenta nr. 195/2005 prevede ca "In acest caz se poate cere si refacerea evaluarii impactului asupra mediului si/sau a bilantului in materie", consideram ca, fata de justificarea revizuirii (aparitia unor elemente noi cu impact asupra mediului) si specificul procedurilor in materie, refacerea studiului de impact (in sensul completarii sale) nu reprezinta o simpla posibilitate la latitudinea autoritatii publice competente, ci o obligatie a efectuarii revizuirii autorizatiilor respective.
Desi legea utilizeaza termenul de revizuire, consideram ca mai potrivit este cel de modificare (adaptare, actualizare) a actelor de reglementare respective la situatii noi aparute pe parcursul valabilitatii lor. Astfel, in ciuda faptului ca intr-o oarecare masura institutia prevazuta la art. 17 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 evoca situatia stipulata in art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila (de unde si denumirea adoptata), totusi diferenta in cazul nostru este majora, in sensul ca "revizuirea" intervine atunci cand apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute (mai precis, inexistente) la data emiterii avizului, acordului si autorizatiei de mediu.
Asadar, nu este vorba de o revizuire impusa de cunoasterea mai exacta a situatiei de la momentul emiterii actelor de reglementare, prin noi dovezi, ci de o adaptare a documentelor in cauza la evolutiile de fapt. De altfel, art. 15 alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 se refera atat la revizuire, cat si la actualizarea actelor de reglementare de catre autoritatile competente pentru protectia mediului, ceea ce impune o delimitare a celor doua operatii, desi expres legea reglementeaza numai una dintre ele. Reglementarea specifica privind autorizatia integrata de mediu (Ordonanta de urgenta nr. 152/2005) se refera la revizuirea si reactualizarea autorizatiei si actualizarea conditiilor prevazute de aceasta, fara a exista o delimitare clara intre cele trei operatiuni, ci mai degraba o confuziune a acestora. Intocmai ca si in situatiile reglementate de Ordonanta de urgenta nr. 195/2005, revizuirea este conceputa ca o adaptare, din moment ce ,,Autoritatea competenta evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo unde este necesar, le revizuieste", aceasta fiind obligatorie in situatiile prevazute in art. 25 lit. a)-d) din Ordonanta de urgenta nr. 152/2005, precum si in caz de ,,modificari planificate in exploatarea instalatiei" (art. 26).
Din aceasta perspectiva, revizuirea urmeaza sa opereze in situatia in care modificarea actului de reglementare respectiv este impusa de elemente noi descoperite ulterior, dar existente la momentul emiterii sale.
Initiativa revizuirii (modificarii) poate apartine atat titularului actului de reglementare vizat, cat si autoritatilor publice competente. Decizie distincta, actul modificativ nu retrage actul initial, dar nici nu face sa curga un nou termen de valabilitate al acestuia. In acelasi timp, procedura specifica de emitere va fi reluata asupra elementelor componente modificate, in functie de natura lor (inclusiv consultarea publicului). Desigur, nu vom fi in situatia unui simplu act de reglementare modificativ, ci a unuia nou, substituit celui initial, atunci cand primul sufera modificari importante ori o schimbare a conceptiei sale generale. De altfel, art. 27 din OUG nr. 152/2005 prevede ca orice modificare substantiala planificata in exploatarea instalatiei presupune obtinerea unei noi autorizatii integrate de mediu, conform procedurii legale.
Suspendarea acordului si autorizatiei de mediu
Ca operatiune de intrerupere temporara a efectelor juridice ale actului administrativ, suspendarea opereaza si in privinta actelor de reglementare (acordului sau autorizatiei de mediu) cu titlu exceptional si sub cele doua ipostaze posibile: amanarea temporara a producerii efectelor juridice ale actelor administrative sau incetarea vremelnica a acestora. Si in aceasta materie, suspendarea poate deveni necesara din mai multe motive, in principal pentru contestarea legalitatii de catre o persoana fizica, o organizatie neguvernamentala de mediu sau de o autoritate publica, in fata instantei de contencios administrativ competenta si prin hotarare a acesteia, in conditiile legii, si ca o retractare vremelnica a organului emitent, in cazul schimbarii conditiilor de fapt dupa eliberarea actului de reglementare si punere sub semnul intrebarii a legalitatii sale pe considerente de oportunitate. Acest din urma caz este special reglementat in art.17 alin.(3)-(5) din OUG nr.195/2005. Astfel, pentru nerespectarea prevederilor actelor de reglementare si ale programelor pentru conformare/planurilor de actiune, acordul de mediu si autorizatia/autorizatia integrata de mediu se suspenda de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului care le-a emis [referitor la acestea din urma, potrivit art. 19 alin. (3) din OUG nr. 152/2005 ,,Nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in planul de actiuni atrage suspendarea autorizatiei integrate de mediu in conditiile prevazute de legislatia in vigoare"]. Procedura aferenta presupune o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor, dupa care se dispune masura. Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni, dupa care daca nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare se dispune anularea acordului de mediu sau autorizatie.
Pe perioada suspendarii, desfasurarea proiectului sau activitatii este interzisa [art. 17 alin. (4)]. Ca in cazul oricarui act administrativ de acest gen, dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectului sau activitatii sunt executorii de drept, numai instanta judecatoreasca, in conditiile legii speciale, putand dispune suspendarea acestora.
Revocarea (retractarea) actelor de reglementare
Actele administrative de mediu pot fi revocate (retractate) in limitele obisnuite ale revocarii autorizatiilor administrative individuale creatoare de drepturi, in sensul ca nu pot fi retrase decat pentru motive de ilegalitate si in termenele prevazute de lege; autorizatiile obtinute prin frauda pot fi retractate oricand.
O situatie speciala o reprezinta cea a procedurii prealabile prevazuta de art.7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit careia inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. In aceste conditii autoritatea de mediu poate sa aprecieze si sa decida asupra retractarii actelor de reglementare contestate. Aceasta institutie juridica a fost preluata si particularizata la situatia autorizatiilor integrate de mediu, de O.U.G nr. 152/2005.
Transferul actelor de reglementare
Actele de reglementare sunt autorizatii cu caracter real, in sensul ca nu sunt legate de persoana titularului lor. Ca atare, acestea pot forma obiectul unui transfer, de exemplu, in favoarea noului titular al proiectului, activitatii, planului sau programului reglementat. Transferul nu constituie o operatiune total libera, cerandu-se o decizie a autoritatilor competente in acest sens, care se multumeste insa a lua act de schimbarea titularului, fara a putea reconsidera continutul autorizatiei si nici a impune prescriptii noi. Daca cu aceasta ocazie se constata ca nu toate conditiile avute in vedere la emiterea actului se pastreaza, atunci se poate ajunge la modificarea (adaptarea) acestuia.
Aspecte procedurale
Accesul la justitie in materie de mediu reprezinta un aspect procedural al dreptului constitutional la un mediu sanatos si echilibrat ecologic. Potrivit art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 "Accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit reglementarilor legale in vigoare".
Aceasta
dispozitie se coroboreaza cu prevederile alin. (1) ale aceluiasi
articol care fac trimitere la aplicarea Conventiei privind accesul la
informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la
justitie in probleme de mediu, semnata
Conform Conventiei
de
- atunci cand o persoana estimeaza ca solicitarea sa de informare a fost ignorata, respinsa abuziv ori insuficient luata in calcul;
- in situatia contestarii, atat pe fond, cat si ca procedura, legalitatii unei decizii, unui act ori unei omisiuni privind participarea publicului la deciziile vizand activitatile specifice;
- in cazul cand actiunile ori omisiunile particularilor ori autoritatilor publice contravin prevederilor legislatiilor nationale de mediu.
Cererea trebuie sa fie examinata de o instanta judiciara ori un alt organ independent si impartial stabilit de lege; procedura se impune sa fie suficienta si efectiva, astfel incat sa poata sa ajunga la o solutie care sa permita redresarea situatiei; ea trebuie, de asemenea, sa fie obiectiva, echitabila si rapida, fara a se ajunge la un cost prohibitiv. Deciziile tribunalelor si, pe cat posibil, si cele ale altor organe sa fie accesibile publicului. Bineinteles, acesta trebuie sa fie informat despre posibilitatea pe care o are sa angajeze proceduri de actiune administrativa si judiciara.
Potrivit art. 18 din O.U.G nr. 195/2005, litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente, in conditiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Avand in vedere actuala competenta a instantelor judecatoresti stabilita de Codul de procedura civila, ca regula, procesele si cererile privind actele de reglementare se judeca in prima instanta, de catre tribunale [art. 2 pct. 1 lit. d) C.proc.civ.], iar in recurs de catre curtile de apel [art. 3 pct. 3 din C.proc.civ.].
Cu titlul de
exceptie, procesele si cererile vizand acordul si
autorizatiile de mediu emise de guvern sau de autoritatea publica
centrala pentru protectia mediului se judeca in prima
instanta de curtile de apel [art. 3 pct.
Cum actele de reglementare sunt calificate, prin lege, drept acte administrative, cu competenta aferenta de solutionare a litigiilor legate de acestea, conditiile de promovare a actiunii directe sunt simplificate.
Textul, art. 20 alin.
(5) din O.U.G nr. 195/2005 a inlocuit trimiterea
Dispozitii procedurale specifice privind autorizatiile integrate de mediu
Din perspectiva transpunerii prevederilor directivelor comunitare in materie, O.U.G nr. 152/2005 a stabilit unele dispozitii specifice privind accesul la justitie in legatura cu procedura de emitere a autorizatiei integrate de mediu.
Astfel, potrivit art.
34 din acest act normativ, orice persoana care face parte din publicul
interesat si care are un interes legitim sau se considera lezata
intr-un drept al sau, precum si orice organizatie neguvernamentala
se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru a
contesta, din punct de vedere procedural sau substantial, deciziile,
actele sau omisiunile care fac obiectul participarii publicului,
prevazute de ordonanta, cu respectarea prevederilor Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004. Este vorba, asadar, de decizii,
acte sau omisiuni privind participarea publicului la procedurile de emitere a
autorizatiei integrate de mediu pentru instalatii noi, pentru orice
modificare substantiala in exploatarea instalatiei si
revizuirea sau actualizarea conditiilor unei astfel de autorizatii,
potrivit prevederilor anexei nr.
Si aceasta cu atat mai mult cu cat procedura speciala de instrumentare a solicitarii are caracter principal in raport cu decizia luata (de respingere sau emitere a autorizatiei, in sens larg).
Dupa luarea deciziei de emitere/revizuire a autorizatiei integrate de mediu sau de respingere a unei asemenea cereri, respectivele decizii, acte ori omisiuni prealabile nu mai pot fi contestate decat odata cu si prin intermediul autorizatiilor respective. Spre a complini oarecum lipsa aferenta din reglementarea-cadru, in art. 35 alin. (1) din O.U.G nr. 152/2005 s-a prevazut obligativitatea indeplinirii procedurii administrative prealabile, prin solicitarea ,,autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 30 de zile de la data aducerii la cunostinta publicului a deciziei de emitere sau respingere a autorizatiei integrate de mediu, revocarea, in tot sau in parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la indeplinire a actelor sau actiunilor considerate a fi fost omise si care fac obiectul participarii publicului".
Caracterul incomplet si aparent necorelat, in raport cu prevederile articolului precedent al acestui text, presupune cateva explicatii. De la inceput se cuvine precizat faptul ca prevederile legale privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in materie de mediu, ca expresie a dreptului fundamental la mediu sanatos, au un caracter imperativ si prioritar in raport cu celelalte cerinte legale, ceea ce presupune indeplinirea prealabila si cu precadere a exigentelor lor. Aceasta inseamna ca, orice contestare administrativa si/sau judiciara a actelor aferente participarii publicului la decizie trebuie solutionate cu celeritate si, daca e posibil, inainte de luarea deciziei finale vizand solicitarea autorizarii integrate de mediu.
Concluzii
Regimul juridic al actelor de reglementare privind mediul se caracterizeaza printr-o serie de reguli specifice, care decurg din statutul lor ambivalent-administrativ, ca natura primara si de protectie a mediului, ca finalitate definitorie -, precum si printr-o anumita uniformizare a reglementarilor aferente - nationale, comunitare si internationale.
Astfel, actele de reglementare (avizele, acordurile sau autorizatiile de mediu) sunt acte tehnico-juridice, emise de autoritatile pentru protectia mediului. Calificarea legala si analiza intelesului lor arata ca, sub aspectul continutului, acestea cuprind preponderent conditii, parametrii si norme tehnice, sanctionate juridico-administrativ. Dintr-o asemenea perspectiva, ele nu reprezinta insa o simpla preluare si transcriere oficial-statala a datelor tehnico-stiintifice respective; dimpotriva, acestea se transpun in figuri juridice specifice si dobandesc autonomia aferenta acestora.
Actele de reglementare se emit (elibereaza) dupa proceduri speciale, bine reglementate, care poarta o tripla amprenta particulara: a tehnicitatii (presupunand evaluarea impactului asupra mediului si luarea in considerare a rezultatelor sale in decizie), a democratiei de mediu (asigurarea informarii, consultarii si participarii publicului la luarea deciziei) si a justitiei de mediu (garantarea accesului publicului la justitie, rolul procesual important acordat organizatiilor neguvernamentale si regimul special de reparare a prejudiciului ecologic).
In sfarsit, efectele juridice ale actelor de reglementare sunt diferite, in raport cu categoria de apartenenta.
Instrumente economico-fiscale
Asa cum remarca un specialist, nu este posibil (si nici de dorit) sa se puna un jandarm in spatele fiecarei persoane, care sa vegheze la respectarea legii, iar apoi nu trebuie ignorat faptul ca acest supraveghetor public poate fi purtatorul unui interes personal, mai mult sau mai putin puternic, dar care sa afecteze aplicarea normelor legale de protectie a mediului.
In fata unei asemenea situatii, legislatiile nationale si practica diferitelor state, precum si reglementarile internationale si comunitare au experimentat si au aplicat o serie de parghii economice si fiscale, precum taxele pentru emisii ori anumite produse, subventii, fonduri specializate, redevente administrative, cote de emisie negociabile, marca ecologica etc., menite sa modifice atitudinea persoanelor fizice si juridice fata de mediu.
Mijloacele pot sa fie incitative (ori stimulative) sau disuasive (penalizatoare) si pot sa vizeze includerea in pretul unui produs a contravalorii daunelor ecologice cu acelasi titlu, precum costul materiilor prime ori al productiei. Pentru dreptul mediului, ele intereseaza nu numai din perspectiva strict economica, ci si in masura in care au fost reglementate juridic.
a) Taxele Sunt folosite frecvent pentru penalizarea produselor ori activitatilor care aduc atingere mediului. Adeseori, atunci cand nu se vrea interzicerea unui produs, ci numai limitarea utilizarii sale, acest din urma obiectiv se poate realiza pe calea instituirii unor taxe suplimentare, care sa-i amplifice costul. Este o metoda preferata, de regula, politicilor de cote ori contingentari, considerate drept foarte birocratice.
In raport cu scopul direct urmarit, taxele pot sa se prezinte in urmatoarele ipostaze:
taxe percepute dupa cantitatea ori calitatea substantelor poluante eliberate in mediu;
taxe percepute pe produsele care sunt poluante, fie in timpul fabricarii acestora, fie in timpul utilizarii lor; de asemenea, pot fi taxate produsele devenite invechite, pentru care a fost introdus un sistem de eliminare;
diferentierea taxelor pentru a favoriza un produs relativ curat prin introducerea unei taxe pentru un produs echivalent, care este poluant; diferentierea permite practicarea de preturi mai avantajoase pentru produsele curate;
redevente utilizate pentru acoperirea cheltuielilor colectivitatii, de pilda pentru tratarea deseurilor;
taxe administrative platite pentru diverse servicii administrative, precum inregistrarea produselor chimice ori pentru aplicarea anumitor reglementari.
Cunoscand o diversitate de ipostaze in diferitele tari, aceste taxe urmaresc, de regula, doua obiective principale. Este vorba mai intai despre functia de colectare de fonduri intr-un scop dat; in acest sens, nivelul taxelor este relativ scazut (de exemplu, taxele asupra produselor petroliere si chimice din SUA, care alimenteaza fondul de resorbtie a descarcarilor periculoase, ori redeventele pentru zgomotul aeronavelor, care servesc la indemnizarea riveranilor, sau taxa parafiscala asupra poluarii atmosferice din Franta). In al doilea rand, taxele sunt chemate sa stimuleze un nou comportament favorabil fata de problemele protectiei mediului. Pentru atingerea acestui scop este necesar ca nivelul taxelor sa fie ridicat si sa apara mai ales ca o penalizare a activitatii negative pentru ocrotirea naturii. Este, de pilda, cazul redeventelor pentru poluarea apelor, percepute in Franta ori Olanda, taxa italiana asupra pungilor de plastic nedegradabile, taxele finlandeza si norvegiana asupra ambalajelor nerefolosibile.
Din perspectiva comunitara, subiectul ecotaxelor trebuie considerat sub doua aspecte: pe de o parte, initiativele luate ori care vor fi intreprinse de catre Comunitatea Europeana insasi, pe de alta parte, regimurile nationale care nu scapa unei discipline comunitare. In privinta primei probleme, Comisia Europeana a propus inca din 1992 o taxa combinata CO-energie; initiativa a intampinat atatea opozitii din partea industriei si a statelor comunitare, incat instanta comunitara si-a schimbat in cele din urma strategia, propunand taxarea tuturor produselor energetice si ajustarea catre varf a taxelor existente. Referitor la ecotaxele nationale, se poate constata ca cele mai multe state comunitare au inceput sa se ralieze cerintelor comunitare, tarile din nord fiind in general mai deschise acestor sisteme de incitare decat cele din sud.
O problema ridicata in practica este aceea a posibilitatilor de comensurare si aplicare corecta a taxelor instituite. Asa cum demonstreaza experienta unor tari, intinderea acestora trebuie sa fie usor de masurat, fiind de preferat astfel renuntarea la aplicarea lor, cum a procedat Olanda in 1988, in privinta unei redevente asupra zgomotului industrial (stabilite in 1983).
Ca o concluzie, taxele asupra activitatilor industriale ori produselor poluante constituie astazi un mecanism utilizat curent pentru obtinerea unor efecte favorabile asupra protectiei mediului.
Majoritatea statelor lumii aplica, sub o forma sau alta, taxe ecologice sau un alt stimulent fiscal in realizarea semnificatiilor principiului "poluatorul plateste". Documentele ONU si OCDE sunt favorabile unei utilizari cat mai largi a taxelor si sarcinilor fiscale de tip ecologic in general.
b) Politica preturilor .Un important instrument economic de actiune in favoarea protectiei si conservarii mediului il constituie si politica in domeniul preturilor. Frecvent, intrucat preturile produselor nu reflecta costul pentru mediu al productiei ori al emisiilor rezultate in urma folosirii acestora, el ramane sa fie suportat la nivelul intregii societati. Ca atare, politicile in materie, reflectand cerintele in principiul "poluatorul plateste", pot sa garanteze luarea in calcul a costului pentru mediu pe care il comporta bunurile si serviciile. Este de exemplu cazul in care statul este proprietarul ori controleaza resursele naturale, precum padurile ori rezervele de minereu.
Aceasta formula poate sa se repercuteze mai ales asupra preturilor produselor de baza care provin din tarile in curs de dezvoltare, care ar trebui astfel stabilite si percepute incat sa reflecte corespunzator costurile ascunse legate de protectia mediului, atat la nivel local, cat si la nivel mondial.
c) Imprumuturile (creditele) avantajoase O alta forma de stimulare economica a actiunilor favorabile mediului o constituie creditele (imprumuturile) cu dobanda redusa ori chiar fara dobanda. Sunt practicate, mai ales cu ajutor guvernamental, pentru constructia si functionarea instalatiilor ecologice si sistemelor de reciclare (Franta). Astfel, o taxa speciala, calculata pe baza cantitatii de dioxid de sulf emise, este aplicata echipamentelor de combustie cu o capacitate mai mare de 50 de megawati ori a caror emisie depaseste 2500 de tone. Sumele primite pe aceasta cale permit sustinerea financiara a achizitionarii echipamentelor antipoluare in asemenea instalatii. In acelasi context, politicile bancilor de acordare a creditelor pot sa includa comportamentul ecologic ca un criteriu tot mai important de evaluare a caracterului serios al unei intreprinderi.
d) Asigurarile Alaturi de instrumentele economice prezentate mai inainte, asigurarile joaca un rol din ce in ce mai important, mai ales pe taramul repararii pagubelor produse mediului prin activitati economice si sociale cu risc ecologic major.
Reglementarile legale si practice vizand acoperirea prin asigurare a sinistrelor cauzate prin poluare variaza de la o tara la alta. In acest timp, regula generala este aceea ca asigurarea nu poate acoperi decat evenimente fortuite. Iata de ce, daca paguba provine de la o poluare cauzata prin acte deliberate ori printr-o omisiune de asigurare, ea nu se va bucura de nicio reparare. De asemenea, politele de asigurare nu acopera, de obicei, decat pagubele care decurg dintr-un eveniment definit ori dintr-un accident; daca dauna se produce gradual, de exemplu printr-o poluare cumulata, asigurarea nu poate acoperi prejudiciul astfel cauzat. De pilda, in Germania asigurarile acopera fara nicio restrictie pagubele corporale rezultate dintr-o deteriorare a mediului, dar exclud daunele cauzate bunurilor care rezulta dintr-o vatamare progresiva. In Olanda, regimul politei de asigurare de raspundere generala a fost amendat in sensul excluderii poluarii cauzate printr-o coroziune graduala a rezervoarelor si cisternelor subterane. Este exclusa raspunderea privitoare la o deteriorare ecologica numai daca aceasta deteriorare este brusca si neasteptata si nu este efectul direct al unui proces gradual.
In ultima perioada se inregistreaza tendinta formarii de catre companiile de asigurare de "pool"-uri specializate, care accepta asigurarea de noi riscuri de poluare relativ necunoscute, sub controlul legislatiei privind protectia mediului. Totodata, pe aceasta cale se admite din ce in ce mai frecvent extinderea asigurarii si asupra riscului de poluare graduala.
e) Eliminarea taxelor si subventiile Suprimarea taxelor pentru unele produse datorita semnificatiilor lor pentru ocrotirea naturii s-a dovedit o modalitate importanta de promovare a unor obiective ecologice. Astfel, ridicarea taxelor in cazul benzinei fara plumb a permis in multe tari stabilirea unor preturi ale acesteia inferioare celor ale benzinei obisnuite, incurajand astfel utilizarea acestui combustibil curat. In acelasi mod s-a procedat si in privinta biocarburantilor. De asemenea, o diminuare a fiscalitatii se practica si pentru autovehiculele care respecta norme de poluare mai stricte decat cele instituite pe cale legala.
In privinta subventiilor, mentionam cu titlu de exemplu ajutoarele financiare acordate la nivel national pentru epurarea apei si aerului ori cele oferite la nivel comunitar pentru practicile agricole favorabile mediului. Principala forma de realizare a subventiilor este reprezentata de fondurile pentru mediu, create pentru a finanta direct protectia naturii. Subventiile sunt utilizate pentru acordarea de credite sau diminuarea dobanzilor aferente acestora. O forma inedita de incitatie economica este experimentata in Danemarca, respectiv un "bonus ecologic". Pe aceasta cale se recompenseaza angajatii ale caror actiuni permit reducerea consumului de resurse naturale si a poluarii aerului, apei sau solului.
O practica cvasigenerala o reprezinta crearea de fonduri speciale pentru a se finanta direct protectia mediului. Rolul acestora poate fi dublu: pe de o parte, alimentarea din surse economico-fiscale incitative sau disuasive pentru activitatile economice si sociale, iar pe de alta parte, din destinatiile sumelor astfel colectate, constand in actiuni directe de ocrotire a naturii. Legi speciale in materie sunt in vigoare in Suedia, Austria, Turcia etc.
La nivel comunitar se inscriu in aceasta categorie ajutoarele pentru investitii, cele destinate sa faciliteze adaptarea la noi norme ecologice, ajutoarele pentru activitatile de informare, formare si asistenta etc. Referitor la instrumentele comunitare disponibile in vederea finantarii proiectelor de mediu, cele mai semnificative sunt fondurile structurale si programul Life.
f) Bursele de poluare Destul de controversat pana in prezent, acest sistem a fost experimentat pentru inceput mai ales in SUA, in privinta apei si aerului.
Chicago Board of Trade (cea mai mare bursa americana de materii prime) a inventat o piata a drepturilor de a polua; societatile americane pot, pe aceasta piata, sa cumpere asemenea drepturi, care le permit sa satisfaca exigentele de depoluare, fara a investi ele insele in procesele de depoluare. Drepturile de a polua vor fi vandute de catre producatorii care si-au ameliorat propria situatie, in sensul degajarii de la "valoarea ecologica adaugata", pe care o pot ceda la alti exploatanti mai poluanti.
Principiul consta concret in urmatoarele: o uzina poate epura mai mult decat i se cere si permite astfel alteia de a epura mai putin, desigur contra unei anumite plati. Se vand astfel creante de poluare. In SUA s-au format chiar curtieri pentru a intermedia si a facilita asemenea tranzactii. Bine conceput si corect aplicat, sistemul poate constitui o sursa importanta de economii.
Ca atare unele uzine, pentru care
costul epurarii este scazut, pot sa-si permita o serie
de economii transferate altor intreprinderi pentru care costul ar fi,
dimpotriva, considerabil. In plan juridic, Clean Air Act din SUA, din
Sistemul se doreste introdus si la nivel international, in domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera prin "permisele de emisie" negociabile, un stat putand vinde altuia dreptul sau de "a polua" si chiar sa se imprumute de la sine, in sensul de a raporta depasirile de emisie in viitor asupra generatiilor urmatoare (borrowing). Principalul obstacol in realizarea unei "piete mondiale" a permiselor de emisie va consta in modul de efectuare a controlului, de impunere, in caz de nerespectare, a obiectivelor propuse.
Exemplul mecanismului intern din SUA in materia emisiilor de SO2 nu este pertinent aici, intrucat, in caz de depasire a "drepturilor de poluare", autoritatile nationale pot aplica sanctiuni contraventionale sau chiar penale. Or, dreptul international public este lipsit de forta de constrangere necesara aplicarii dispozitiilor sale. S-ar putea totusi replica faptul ca preconizata piata - a permiselor de poluare contra bani - beneficiaza de securitate juridica prin posibilitatea de identificare a obiectului insusi al contractului. Numai ca suntem departe de a dispune de un sistem fiabil de masurare a emisiilor si deci de a aprecia eventuala frauda asupra bunului vandut, si enumerarea inconvenientelor ar putea continua.
Un sistem relativ asemanator a fost experimentat la nivel european in Germania, sub forma "autorizarilor transferabile", sistem denumit "bula de poluare". Aceasta ar reprezenta cantitatea totala a poluarii admisibile intr-o zona, asa cum a fost fixata de catre autoritati. Fiecare intreprindere trebuie sa obtina din partea autoritatilor locale o autorizatie de emisie in interiorul acestor limite. Astfel, unitatile economice care investesc in procedeele si tehnologiile de reducere a poluarii pot schimba ori vinde autorizarile lor altor intreprinderi situate in aceeasi zona, dar mai putin eficiente in privinta protectiei mediului.
In plan international, singurul
instrument de protectie a mediului a fost prevazut prin Protocolul de
g) Sistemele de consignatie Este un mecanism de piata tot mai frecvent utilizat si urmareste consignarea obligatorie a recipientelor pentru a incuraja returnarea ori reciclarea lor.
Practicat de mai mult timp in privinta ambalajelor din sticla, sistemul de consignatie, prin reutilizarea acestora si rambursarea cheltuielilor, a fost extins in unele state si pentru sticlele din plastic, si in Germania este preconizat pentru un larg evantai de ambalaje (pentru bauturi, detergenti, vopsele si lacuri etc.). Un sistem de depozitare a autovehiculelor scoase din uz este utilizat in Norvegia inca din anul 1978, in scopul de a evita raspandirea necontrolata a deseurilor.
Tot un fel de consignatie este si procedeul conform caruia taxa platita pentru uleiuri ori refrigeratoare la momentul cumpararii este returnata in momentul reciclarii lor. In sfarsit, este de remarcat si ideea constituirii unei cautiuni de catre exploatantii carierelor de nisip sau de piatra, cautiune rambursata dupa repunerea in starea initiala a locului.
O situatie speciala s-a inregistrat
in Danemarca, unde un decret promulgat in 1984 limita importul si vanzarea
bauturilor al caror ambalaj nu era aprobat si instaura un sistem
de consignatie. Printr-o hotarare din 20 septembrie 1988, Curtea
Europeana de Justitie a estimat totusi ca reglementarea
daneza era disproportionata in raport cu obiectivul stabilit.
Preocuparile de protectie a mediului trebuie sa fie echilibrate
in raport cu principiul liberei concurente si al liberei
circulatii a bunurilor in interiorul Pietei Comune. In prezent,
dintr-o asemenea perspectiva, statele membre ale Uniunii Europene trebuie
sa obtina, in virtutea art. 92 si 93 ale Tratatului de
h) Marca verde (eco-label) In tarile occidentale, ca expresie a viziunii in plina afirmare conform careia important este a descoperi si a preveni problemele ecologice inainte ca acestea sa se manifeste, in loc de a reactiona prin mijloace care ar putea fi costisitoare, se acorda o insemnatate crescanda etichetei (marcii) ecologice. Eticheta ecologica reprezinta un instrument ecologic de promovare a produselor favorabile mediului, facand apel la preocuparile publicului si la prudenta producatorilor. O atare metoda cere producatorilor sa examineze intregul ciclu al vietii produsului (producere, distribuire, utilizare, eliminare) in scopul de a preveni degradarea mediului in toate stadiile si cu privire la toate sectoarele: aer, apa, sol. Principalul rol al marcii ecologice este acela de a informa consumatorii asupra produselor considerate ca fiind mai putin distructive pentru mediu decat altele similare. Criteriul de calificare il constituie o apreciere globala asupra calitatii ecologice a produsului; sunt excluse etichetarea negativa care atrage atentia asupra pericolelor particulare, dar si informatiile specifice, precum cele referitoare la utilizarea materialelor reciclate.
Sistemul a fost practicat pentru prima data in Germania (prin aparitia marcii "ingerul albastru" in 1978), s-a extins apoi in Norvegia, Suedia si Finlanda in cadrul Consiliului Nordic, in Austria, Portugalia, Franta s.a.
Se estimeaza ca in prezent exista circa 4000 de produse etichetate ecologic in aproximativ 70 de categorii.
In cadrul Uniunii Europene a fost adoptat la 20 martie 1992 Regulamentul nr. 880/92 pentru a crea un sistem comunitar de eco-label bazat pe participarea voluntara a fabricilor. Aplicarea sistemului de ecomarca necesita existenta unui organism care sa propuna autoritatii publice competente categoriile de produse susceptibile de etichetare, pe baza principiului ca ecomarca trebuie sa produca o reducere importanta a vatamarilor aduse mediului. Odata categoria de produse selectionata, se trece la examinarea tipurilor si gradelor de daune potentiale pentru mediu pe care acestea le prezinta, criteriile de evaluare fiind fixate in colaborare cu grupurile de experti. Fabricantii sunt tinuti sa prezinte in mod voluntar produsele pentru examinare, sa se angajeze sa respecte conditiile contractuale si sa plateasca o suma determinata pentru utilizarea marcii pe o anumita perioada. Punctul slab consta in faptul ca aceste sisteme sunt foarte dificil de administrat, in principal din cauza nevoii de evaluare globala a ciclului de viata intreg al produsului.
In cadrul revizuirii sistemului de atribuire a marcii ecologice comunitare se au in vedere: extinderea sa la sfera serviciilor, instituirea unui comitet al Uniunii Europene pentru marca ecologica si adoptarea de masuri specifice de aplicare si finantare a noilor obiective.
In sfarsit, marca ecologica poate fi folosita si ca un instrument cu valoare mai ales morala, de prestigiu, de identificare si reliefare a unor elemente naturale exceptionale sau practici ecologice consacrate. Este cazul, de pilda, al initiativei lansate in 1998 de catre World Wide Fund for Nature (WWF), de a crea si a lansa la nivel mondial o marca privind exploatarea ecologica a padurilor.
In aceeasi categorie a mijloacelor de remarca a dimensiunilor ecologice se inscriu si practici precum acordarea si abordarea steagului albastru (Blue Flag) sau ridicarea fanionului negru. Ambele initiative apartin unor organizatii neguvernamentale: prima, Fundatiei de Educatie pentru Mediu, iar a doua Surfrider Fondation Europe si se acorda in urma unor proceduri stricte.
Semnificatiile lor sunt diferite: Blue Flag este semnul unei gestiuni exemplare a problemelor de mediu in cazul plajelor marine sau ale lacurilor, litoralului s.a.; dimpotriva, Steagul negru reprezinta un semnal de alarma in privinta starii ecologico-sanitare a unui sit turistic.
Prin Hotararea Guvernului nr. 335/2002 s-au adoptat masuri pentru implementarea in Romania a programului Steagul Albastru - Blue Flag.
In Romania, in urma modificarii Legii nr. 137/1999 prin O.U.G nr. 91/2002, s-a introdus o modalitate de implementare a principiilor elementare si "recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului prin acordarea etichetei ecologice" [art. 4 lit. b)].
i) Concluzii Instrumentele economico-fiscale joaca un rol din ce in ce mai important in promovarea obiectivelor protectiei mediului. Utilizarea acestora presupune insa evaluarea permanenta a eficientei lor in raport cu scopurile propuse si adoptarea corectivelor necesare in vederea unei eficacitati cat mai mari. Aceasta din urma reclama in primul rand analiza schimbarilor de comportament la nivelul producatorilor si/ori consumatorilor si a costurilor masurilor luate. Experienta arata ca unele proceduri nu au decat un efect limitat, desi presupun sarcini administrative considerabile, ceea ce le diminueaza semnificativ eficacitatea. In sfarsit, se poate ajunge si la situatia in care eforturile pentru protectia mediului sa genereze chiar o anumita crestere economica.
Fondul pentru mediu
Dupa 1989, practica crearii unor fonduri speciale pentru sustinerea financiara a activitatilor de protectie a mediului s-a extins cu rapiditate si in statele din Europa Centrala si de Est. Unele dintre acestea s-au constituit cu ajutor financiar occidental, prin conversia datoriei externe fata de o serie de tari dezvoltate in finantari pentru investitia de mediu sau grant-uri oferite in acelasi scop ori alte forme de ajutor extern, ca de exemplu Eco-Fund din Polonia, format din conversia datoriei externe fata de SUA (83,8%), un grant acordat de guvernul Norvegiei, Eco-Fund din Bulgaria, constituit din conversia datoriei externe fata de Elvetia (80,6%), un grant al Bancii Mondiale s.a. In paralel cu asemenea experiente s-au format fonduri de mediu permanente, alimentate esential prin surse interne (nationale).
Institutia si practica unui fond special pentru mediu au fost introduse in Romania prin Legea nr. 73/2000, inlocuita ulterior, prin O.U.G nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (aprobata prin Legea nr. 105/2006). Potrivit acestei reglementari, Fondul pentru mediu este "un instrument economico-financiar destinat sustinerii si realizarii proiectelor pentru protectia mediului" (art. 1). Sursele (veniturile) de constituire a Fondului sunt:
a) o contributie de 3% din veniturile
realizate din vanzarea deseurilor feroase si neferoase de catre
detinatorii de astfel de deseuri, persoane fizice sau juridice.
Sumele se retin prin stopaj la sursa de catre operatorii
economici colectori si/sau valorificatori, autorizati potrivit
legislatiei in vigoare privind gestionarea deseurilor industriale
reciclabile, care au obligatia sa le vireze
b) taxele pentru emisiile de poluanti in atmosfera, incasate de la operatori economici, in cuantumul prevazut in anexa nr. 1;
c) taxele incasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deseurilor valorificabile, in limitele prevazute in anexa nr. 2;
d) o taxa de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata nationala de catre producatorii si importatorii de bunuri ambalate si ambalaje de desfacere;
e) o contributie de 2% din valoarea substantelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piata de catre producatori si importatori, cu exceptia celor utilizate la producerea medicamentelor;
f) in
cazul vanzarii de catre proprietarul sau administratorul
padurii, dupa caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de
lemn brut obtinute in urma exploatarii, contributia
j) o contributie de 3% din suma care se incaseaza anual pentru gestionarea fondurilor de vanatoare, platita de catre gestionarii fondurilor de vanatoare;
i) o taxa de 1 leu (RON)/kg anvelopa, incasata de la producatorii si importatorii care introduc pe piata anvelope noi si/sau uzate destinate reutilizarii;
j) o contributie de 3% din suma care se plateste anual pentru gestionarea fondurilor de vanatoare, platita de catre gestionarii fondurilor de vanatoare;
k) donatii, sponsorizari, asistenta financiara din partea persoanelor fizice sau juridice romane ori straine si a organizatiilor sau organismelor internationale;
l) sumele incasate din rambursarea finantarilor acordate, dobanzi, penalitati de intarziere, alte operatiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
m) sumele incasate de la manifestari organizate in beneficiul Fondului pentru mediu;
n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor si a autorizatiilor de mediu;
o) dobanzi si penalitati de orice fel datorate de catre debitorii Fondului pentru mediu.
In principiu, sumele astfel colectate, primesc urmatoarele destinatii (pe proiecte):
b) reducerea impactului asupra atmosferei, apei si solului;
c) reducerea nivelurilor de zgomot;
d) utilizarea de tehnologii curate;
e) gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase;
f) protectia resurselor de apa, statiile de tratare, statiile de epurare pentru comunitati locale;
g) gospodarirea integrata a zonei costiere;
h) conservarea biodiversitatii;
i) administrarea ariilor naturale protejate;
j) educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului;
k) cresterea productiei de energie din surse regenerabile;
l) reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera;
m) reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor;
n) impadurirea terenurilor degradate situate in zonele deficitare in paduri, stabilite in conditiile legii;
o) inchiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;
p) lucrari destinate prevenirii, inlaturarii si/sau diminuarii efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrarile de gospodarire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.
Avizul de mediu pentru planuri si programe - (definit ca actul tehnico-juridic emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul supus adoptarii) este obligatoriu pentru adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului si are ca scop integrarea obiectivelor si cerintelor de mediu in continutul acestor documente [art. 9 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta nr. 195/2005].
Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu este obligatoriu in cazul in care titularii de activitati cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei proceduri de vanzare a pachetului majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau in alte situatii care implica schimbarea titularului activitatii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, faliment, incetarea activitatii, conform legii si se obtine potrivit procedurii speciale; ca expresie a importantei considerentelor ecologice, clauzele privind mediul cuprinse in actele intocmite in aceste proceduri au caracter public, iar indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de dizolvare urmata de lichidare, faliment, incetarea activitatii.
Avizul de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice, necesar in procedura de omologare a produselor de protectie a plantelor si respectiv de autorizare a ingrasamintelor chimice, in vederea producerii, comercializarii acestora in agricultura si silvicultura.
Avizul Natura 2000 - are ca obiectiv confirmarea integrarii aspectelor privind protectia habitatelor naturale si a speciilor de flora si fauna salbatica in planul sau programul supus adoptarii.
Definit de Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 drept "act tehnico-juridic prin care se stabilesc conditiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al impactului asupra mediului", acordul de mediu reprezinta decizia autoritatii competente pentru protectia mediului care da dreptul titularului de proiect sa-l realizeze din punct de vedere al protectiei mediului.
Acord de import pentru organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care da dreptul titularului sa realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic si stabileste conditiile in care acesta se poate desfasura, conform legislatiei in vigoare.
Act tehnico-juridic emis de autoritatile competente de protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare a unei activitati existente sau a unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia in functiune. In dreptul comunitar, notiunea de "autorizatie" (a proiectelor publice si private susceptibile sa aiba un impact notabil asupra mediului, avand in vedere, in special, natura, dimensiunile ori localizarea lor) este definita ca "decizia autoritatii sau autoritatilor competente, care deschide dreptul titularului unei lucrari de a realiza proiectul" [art. 1 parag. 2 din Directiva nr. 85/337/CEE privind evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului]. La noi, legea reglementeaza urmatoarele categorii de autorizatii:
- autorizatia privind activitati cu organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis de autoritatea competenta, conform dispozitiilor legale in vigoare, care reglementeaza conditiile de introducere deliberata in mediu si/sau pe piata a organismelor modificate genetic si pentru utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
- autorizatie privind emisiile de gaze cu efect de sera - act tehnico-juridic emis de catre autoritatea publica competenta pentru protectia mediului pentru una sau mai multe instalatii sau pentru parti ale instalatiei situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator, prin care se aloca un numar de certificate de emisii de gaze cu efect de sera;
- certificatul de emisii de gaze cu efect de sera - titlu care confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definita;
- permisul CITES - permis de export
si/sau de import in conditiile art. III si pentru indivizi
apartinand speciilor inscrise in anexa I a Conventiei privind
comertul international cu specii salbatice de fauna si
flora pe cale de disparitie (CITES), semnata
Cu totul neinspirat si evident incomplet, autorizatia integrata de mediu este definita de lege drept "act-tehnic-juridic emis de autoritatile competente, conform dispozitiilor legale in vigoare privind prevenirea si controlul integrat al poluarii"(O.U.G. nr. 195/2005), sau "actul tehnico-juridic emis de autoritatile competente potrivit dispozitiilor legale in vigoare, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor prezentei ordonante de urgenta" [art. 2 lit. b) din Ordonanta de urgenta nr. 152/2005].
Potrivit definitiei retinute de Ordonanta de urgenta nr. 195/2005, evaluarea impactului asupra mediului reprezinta un proces menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, in functie de fiecare caz si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si a mediului la care, prin Hotararea Guvernului nr. 1213/2006 s-a adaugat "finalizat prin raportul evaluarii impactului asupra mediului". Tot conform aceluiasi act normativ, evaluarea de mediu constituie elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a autoritatilor publice interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea in considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate. Cele doua definitii, destul de prolixe, cuprind: prima elemente de continut si secunda aspecte procedurale ale SIE. Dupa cum se poate observa legea romana nu utilizeaza sintagma "studiu de impact ecologic", ci o expresie mai imprecisa, respectiv cea de "evaluarea impactului asupra mediului", dar cu acelasi continut. De asemenea, ca variante ale acesteia pot fi considerate: evaluarea riscului (ca analiza a probabilitatii si gravitatii principalelor componente ale impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire, interventie si/sau remediere), bilant de mediu (analiza tehnica prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activitatii, in vederea autentificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament). Rezultatele acestor expertize sunt consemnate in documentatii care pot fi: raport de mediu, raport de amplasament si raport de securitate. H.G. nr. 1213/2006 renunta la utilizarea termenului de evaluare de mediu (evident, in mod ilegal!) si foloseste pe cea de procedura de evaluare a impactului asupra mediului pe care o defineste drept "parcurgerea etapelor ce au ca obiect stabilirea necesitatii supunerii unui proiect evaluarii impactului asupra mediului, evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului si a autoritatilor publice cu responsabilitati in domeniul protectiei mediului, luarea in considerare a raportului evaluarii impactului asupra mediului si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate".
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2958
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
