TEMEIUL JURIDIC AL APLICARII UZANTELOR IN DREPTUL ROMAN

-in general, in dreptul nostru, uzantele nu constituie izvor de drept; la elaborarea C.Com a fost folosit ca model C.Com italian din 1882 in care se prevedea ca uzantele sunt izvor de drept, insa legiuitorul roman nu a preluat acest text, iar in cuprinsul art.1 C.com roman se prevede ca in materie comerciala se aplica dispozitiile acestui cod, iar referitor la aspectele care nu sunt reglementate se aplica C.civ

-in art.970 C.civ se stipuleaza ca un contract obliga nu numai la ceea ce este prevazut in cadrul lui, ci si la "toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea"; in contextul aceluiasi art. credem ca uzantele sunt luate in considerare tinandu-se seama de o vointa prezumata a partilor (adica art.970 C.civ se refera la uzante conventionale si nu normative)

-aceeasi linie de gandire poate fi avuta in vedere si in legatura cu dispozitiile art.9 din Conventia de la Viena din 1980; dupa ce se precizeaza in art.9 ca partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele, se prevede in p.2 al art.9, ca in afara de conventia contrara a partilor, acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit, in contracte si pentru formarea sa, la orice uzanta pe care o cunosc sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in comertul international este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contracte de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere

-in schimb, o situatie specifica poate sa fie evidentiata in cazul arbitrajului; in opinia noastra, in fata Tribunalului Arbitral uzantele primesc valoare normativa, insa arbitrul poate doar sa constate ca exista anumite uzante neputandu-le crea el insusi

-pe de alta parte este adevarat ca, de regula, interventia organelor de jurisdictie semnifica recunoasterea si efectivitatea uzantei; mai multe reglementari legale justifica aceasta conceptie, astfel potrivit art.360 al.1 C.pr.civ, Tribunalul arbitral solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabile, tinand seama, cand este cazul, si de uzantele comerciale, aceasta formula semnificand posibilitatea Trib.Arbitr de a invoca din oficiu uzantele existente

-art.VII p.1 din Conventia de la Geneva din 1961, prevede ca partile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplice fondului litigiului; in lipsa indicarii de catre parti a legii aplicabile, arbitrii vor aplica legea desemnata de norma conflictuala pe care ei o considera potrivita in cauza; in ambele situatii arbitrii vor tine seama de stipulatiile contractului si de uzantele comerciale

Un Trib.Arbitr NU are aceleasi obligatii in materie ca si un Trib.obisnuit!!!

-conform art.57 p.1 din cadrul Regulilor de procedura ale CAB, Trib.Arbitr tine seama , cand este cazul, si de uzantele comerciale; formularea din cuprinsul art.13 p.5 din Regulamentul de arbitraj al CCI este mai neta, intrucat se prevede ca "in toate cazurile arbitrul va tine seama de stipulatiile contractului si de uzantele comerciale"; aceste referiri la cele 2 regulamente le consideram semnificative deoarece, conform art.IV p.1 lit.a din Conventia de la Geneva (1961), in situatia in care partile decid ca litigiile lor sa fie supuse unei institutii permanente de arbitraj, acestea se vor desfasura in conformitate cu regulamentele institutiei desemnate -> in acest ultim art. nu se solicita aplicarea legii statului unde se desfasoara arbitrajul

IPOTEZE SI SOLUTII PRIVIND CONFLICTE INTRE UZANTE SAU INTRE UZANTE SI ANUMITE LEGI

a)      Conflictul intre 2 uzante comerciale

Daca anterior incheierii contractului, o uzanta conventionala a fost inlocuita cu o alta astfel de uzanta, se va aplica uzanta cea mai apropiata de momentul perfectarii contractului, considerandu-se ca aceasta a fost luata in considerare

Daca la momentul incheierii contractului a existat o anumita uzanta conventionala, iar pe parcursul executarii contractului aceasta a fost inlocuita de o alta uzanta, va fi avuta in vedere uzanta conventionala existenta la momentul perfectarii contractului, apreciindu-se ca este vorba de o situatie similara celei in care se aplica adagiul tempus regit actum

b)      Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege supletiva

Se solutioneaza in favoarea uzantei, pt ca dispozitiile unei legi supletive au numai menirea sa suplineasca vointa partilor

c)       Conflictul intre o uzanta conventionala si o uzanta normativa

Se solutioneaza prin aplicarea uzantei conventionale, deoarece uzanta normativa are forta juridica legii pe care o completeaza sau o interpreteaza, iar aceasta este de regula o lege supletiva

d)      Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege uniforma

Se solutioneaza prin aplicarea uzantei conventionale, deoarece, in general, prevederile cuprinse in cadrul unor tratate prin care se unifica norme materiale au caracter supletiv (ex: dispozitiile Conventiei de la Viena)

e)      Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege imperativa

Se aplica legea imperativa, fie ea comerciala sau civila

f)       Conflictul intre o uzanta normativa si o lege comerciala sau civila

Uzanta normativa are de regula forta juridica a unei legi supletive; daca ea vine in conflict cu o alta lege supletiva va trebui sa se stabileasca care anume lege are caracter special in raport cu cealalta

In cazul unei diferente de forta juridica intre legea de domeniul careia tine uzanta normativa si cealalta lege care intra in conflict, aceasta diferenta va fi decisiva

g)      Conflictul intre conventia expresa a partilor si o uzanta conventionala sau normativa/ intre conventia expresa a partilor si norme de ordine publica

Intre conventia expresa a partilor si o uzanta conventionala sau normativa, conflictul se solutioneaza luandu-se in considerare conventia expresa a partilor

Intre conventia expresa a partilor si normele de ordine pb -> partile contractului trebuie sa respecte dispozitiile imperative ale legii contractului

Sfera ordinii pb de DIP este mai restransa in raport cu sfera ordinii pb de drept intern

Legea straina care guverneaza contractul este inlaturata de la aplicare daca se invoca ordinea pb de DIP din tara forului (=instanta de judecata sesizata)

UZANTE COMERCIALE STANDARDIZATE. REGULILE INCOTERMS (International Comercial Terms)

-la modul general, se poate afirma ca INCOTERMS sunt uzante aplicabile in matria vanzarilor internationale de marfuri care au fost standardizate de CCI din Paris; avand in vedere ca exista mai multe editii ale INCOTERMS intre care se remarca deosebiri, este recomandabil ca partile sa indice editia pe care o au in vedere

-partile pot sa foloseasca un termen INCOTERMS ca atare sau sa-i aduca unele modificari; in doctrina se afirma, de regula, ca utilizarea INCOTERMS de catre parti este facultativa; ne atasam acestui punct de vedere cu o nuantare: in functie de circumstantele cauzei s-ar putea ca un anumit termen sa exprime o uzanta larg cunoscuta si aplicata in domeniul vanzarii internationale de marfuri, in schimb, alti termeni, mai ales din ed.recente, reprezinta o creatie doctrinara

-INCOTERMS se refera la aspecte precum livrarea marfurilor, transmiterea riscurilor de la vanzator la cumparator, obitnerea licentelor de imp/exp si a autorizatiilor de tranzit, inspectarea marfurilor, ambalarea lor, incheierea unor contracte subsecvente de transport si de asigurare a marfurilor; nu toti termenii INCOTERMS vizeaza ansamblul aspectelor mentionate mai sus

-INCOTERMS nu se refera la cantitatea/calitatea/pretul marfurilor/transmiterea dr-ului de proprietate intre parti/ la penalitati sau la limitarea raspunderii juridice/la reziliera contractului/la solutionarea eventualelor litigii

Ed.2000 - INCOTERMS

Gr.E    - EXW - vanzatorul are obligatii minime; marfa se livreaza la fabrica vanzatorului; se transmit riscurile

Gr.F    - FCA - riscurile se transmit la cumparator in momentul livrarii catre primul transportator

FAS

FOB - marfa tb sa fie livrata de vanzator in portul de plecare

Gr. C    - CFR, CIF - riscurile se transmit in tara vanzatorului, insa vanzatorul se obliga sa suporte cheltuielile pana la destinatie

CPT,CIP - folosite pt orice tip de transport; riscurile se transmit in tara vanzatorului la livrarea catre primul transportator (vanzatorul suporta costurile transporturilor si a asigurariii marfii)

Gr. D    - DAF - marfa va fi livrata la frontiera unei tari stabilite

DES - vanzatorul se obliga sa aduca marfurile pana in porturile de sosire (cand ajunge marfa in port se transmit riscurile)

DEQ - marfa tb livrata de vanzator in tara cumapratorului pe chei

DDU - marfa tb livrata de vanzator in tara cumapratorului pe chei, doar ca vanzatorul nu suporta taxele vamale

DDP - marfa va fi livrata in tara cumparatorului

PARTICIPANTII LA RAPORTURILE DE COMERT INTERNATIONAL

Se clasifica in :

Participanti apartinand ord.juridice internationale: Statul si organizatiile interguvernamentale

Participanti apartinand ord.juridice nationale: SC si comerciantii pers.fiz.

In calitate de participanti la raporturile de comert international retinem si soc.internationale/ transnationale; aceste nu apartin insa nici ordinii juridice internationale (nu exista reglementari care sa le consacre) si nici ordinii juridice nationale (deoarece tind sa se sustraga de sub incidenta oricarei legislatii nationale)

Statul

-este subiect originar al ord.juridice internationale pt ca apare prin vointa proprie si tot astfel dobandeste capacitate juridica

-ca titular de suveranitate, statul stabileste regimul juridic aplicabil subiectilor de drept care ii apartin

-conform art.8 C.Com statul nu are calitatea de comerciant, el beneficiind insa de plentitudine de capacitate juridica si, ca atare, se poate implica in orice operatiuni economice internationale (de cele mai multe ori implicarea statului se face prin Ministerul Finantelor)

-conform art.II p.1 Conventia de la Geneva din 1961, persoanele juridice calificate prin legea care le este aplicabila drept "persoane juridice de drept public" au facultatea de a incheia in mod valabil conventii de arbitraj

-tinand seama de posibilitatea implicarii statelor in operatiunile economice internationale, prin Conventia pt reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state , incheiata la Washington in 1965, s-a instituit un centru international pentru reglementarea diferendelor relative la investitii (CIRDI)

-la art.25 p.1 din Conventie se prevede ca, competenta CIRDI cuprinde diferendele de ordin juridic intre un stat contractant (sau o anumita colectivitate publica/un anume organism dependent de stat si pe care il desemneaza CIRDI) si persoana unui alt stat contractant (pers.fiz sau jur.) care sunt in relatie directa cu o investitie, diferende pe care partile au consimtit in scris sa le supuna centrului;

Organizatiile interguvernamentale

-sunt subiecti de drept derivati ai ordinii juridice internationale deoarece ele se constituie prin vointa mai multor state; in scopul determinarii operatiunilor economice internationale la care pot sa participe aceste organizatii tb analizate prevederile actului lor constitutiv

-sunt constituite de mai multe state printr-un tratat si urmaresc indeplinirea unor obiective care corespund intereselor tuturor statelor ce participa in cadrul organizatiei

Societatile internationale/transnationale

-sunt constituite de 2 sau mai multe state pt realizarea unor proiecte economice de interes comun; pe aceasta cale intre state se poate constitui o cooperare in domeniul economic

-asemenea societati sunt constituite sub forma unei SA sau SRL; particularii, pers fiz/jur, ar putea sa dobandeasca si ei actiuni

-capitalul social este constituit prin participatii din mai multe tari; unele societati internationale au sedii cu valoare juridica egala in toate statele participante tocmai in ideea de a se sustrage de sub incidenta oricarei legislatii nationale

-litigiile care ar putea sa apara ca urmare a lacunelor actului constitutiv al societatii sau in legatura cu interpretarea prevederilor actului constitutiv, sunt date in competenta unor organe internationale de jurisdictie sa a unor Tribunale internationale de arbitraj ad-hoc; celelalte litigii se solutioneaza de instantele de drept comun

-societatile transnationale au la baza un tratat incheiat intre statele participante si care face referire inclusiv la prevederile actului constitutiv al societatii (ex: se poate organiza o societate transnationala in scopul constituirii si exploatarii unui baraj/tunel intre 2 state, pt asigurarea transportului pe cale ferata/aerian, in scopul realizarii unor operatiuni de finantare pt obiective de interes public,etc);

-actele constitutive ale unor societati transnationale admit aplicarea, cu titlu subsidiar, in vederea acoperirii lacunelor lor sau pentru interpretarea dispozitiilor AC, a legii unuia din statele participante sau chiar a unui proiect de lege; actele constitutive nu admit aplicarea nici cu titlu subsidiar a dispozitiilor legale dintr-un anumit stat (ex: SAS- Scandinavian Air System- constituita intre Danemarca, Norvegia si Suedia); actele constitutive ale unor soc.transnat prevad aplicarea, cu titlu subsidiar, a principiilor de drept comune sistemelor juridice ale statelor care au constituit respectiva societate (ex: AC al Air Afrique constituita intre 11 state africane)

Societatie Comerciale

-pe planul dreptului comparat se folosesc 2 criterii principale in scopul determinarii legii aplicabile statutului organic al SC:

Criteriul sediului social

Criteriul locului de inregistrare al societatii

-in dreptul nostru, art.40 din L.105/1992, consacra criteriul sediului social; daca persoana juridica are sedii in mai multe state, se ia in considerare sediul ei real; in sensul art.40 prin sediu real = locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare

-in esenta legea aplicabila statutului organic al SC guverneaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea acesteia; aceasta lege carmuieste capacitatea persoanei juridice precum si reprezentarea ei prin intermediul organelor proprii

-in cadrul Conventiei de la Washington se ia in considerare criteriul controlului in scopul determinarii nationalitatii unei persoane juridice; acest criteriu se aplica numai in ceea ce priveste efectele specifice ale acestei Conventii, el neavand semnificatie pt determinarea legii care va guverna statutul organic al pers jur

-conform art.25 p.2 (b) din Conventie, prin persoana a unui stat se poate intelege si orice persoana jur, care poseda nationalitatea statului contractant parte la diferend si pe care partile au convenit, in vederea realizarii telurilor conventiei, sa o considere ca apartinand unui alt stat contractant din cauza controlului exercitat asupra acesteia de catre interese straine

Persoanele fizice

-pot sa participe la operatiuni economice internationale chiar daca acestea presupun, de regula, angajarea unor resurse financiare pe care persoanele fizice, in general, nu le au;

-pe planul dreptului comparat, capacitatea persoanelor fizice este guvernata de lex patriae sau de lex domicilii

-in materia obligatiilor contractuale este insa consacrata, in cadrul art.11 din Conventia de la Roma asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale, teoria interesului national; Romania a aderat la Conventia de la Roma cu prilejul aderarii la UE, in acest sens fiind dispozitiile art.3 p.3 din Protocolul relativ la conditiile si modalitatile aderarii Bulgariei si Romaniei la UE

-cf art.11 din Conventia de la Roma, in cazul unui contract incheiat intre persoane care se afla in aceeasi tara, o persoana fizica, care are capacitate deplina de exercitiu potrivit legii tarii unde este incheiat contractul, nu poate sa invoce lipsa capacitatii sale de exercitiu sau a capacitatii restranse de exercitiu, lucru care rezulta din dispozitiile unei alte legi (lex personalis), decat daca la momentul incheierii contractului cocontractantul a cunoscut aceasta incapacitate sau nu a putut sa o ignore decat din pricina unei imprudente din partea sa;

-rezulta ca teoria interesului national constituie o exceptie de la regula aplicarii legii personale in materia capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice; aceasta teorie are menirea de a-l ocroti pe cocontractantul de buna-credinta; la modul general ea este consacrata si in cadrul art.17 din L.105/1992

-in scopul determinarii legii aplicabile puterii de a contracta, se ia in considerare izvorul din care deriva abilitarea; concret, legea competenta va fi cea aplicabila izvorului din care deriva abilitarea (ex: in raporturile dintre reprezentat si mandatar/comisionar se aplica legea aleasa prin consens de parti; aceasta lege guverneaza mandatul sau comisionul si ea arata care sunt puterile mandatarului/ comisionarului in vederea incheierii unui contract cu tertii)

FORMAREA CONTRACTULUI DE COMERTI INTERNATIONAL

-incheierea unui astfel de contract este precedata, de regula, de anumite demersuri precontractuale, care au fost sintetizate in doctrina dupa cum urmeaza:

a) demersuri exploratorii

-in aceasta etapa se desfasoara activitati de prospectare, de investigare si de informare pe piata straina luata in considerare, pt ca exportatorul/importatorul sa cunoasca conjunctura existenta pe piata si sa poata exprima o optiune in deplina cunostinta de cauza

-activitatile de prospectare a pietei sunt dublate adesea de o veritabila campanie publicitara pt a se starni interes pe piata fata de produsele oferite/solicitate

-campania publicitara se desfasoara pe baza unui contract de publicitate comerciala; ea se concretizeaza prin distribuirea de cataloage si pliante, afise, anunturi in presa/TV, prin realizarea unor emisiuni specifice, etc.

b) initierea dialogului contractual

-daca pe piata avuta in vedere s-a starnit interesul fata de produsele (serviciile) oferite/solicitate, exportatorul lanseaza o oferta publicitara, respectiv importatorul lanseaza o cerere de oferta; initiativa poate sa apartina oricaruia dintre ei, ca atare oferta publicitara si cererea de oferta nu pot sa conduca la incheierea contractului de comert international

c) desfasurarea dialogului contractual

-are ca repere oferta ferma a exportatorului sau comanda importatorului