TEORIA SI PRACTICA IMPRUMUTULUI PUBLIC (CREDITUL PUBLIC)

TEORIA SI PRACTICA IMPRUMUTULUI PUBLIC (CREDITUL PUBLIC

1. Notiuni generale despre creditul public (imprumutul public)

Imprumuturile publice in cadrul finantelor publice, reprezinta un mijloc de completare a fondurilor banesti de utilitate publica, inclusiv de completare a veniturilor bugetare.

Caracteristicile imprumutului public

Legea nu defineste imprumutul public, ci doar imprumutul de stat[1] care este obligatia generata de un contract prin care statul, in calitate de imprumutat, obtine fonduri financiare de la o persoana fizica sau juridica creditoare si se angajeaza sa le ramburseze impreuna cu dobanda si cu alte costuri aferente, intr-o perioada specificata.

Totalitatea imprumuturilor pe care le poate contracta si garanta statul, pe o perioada de un an, constituie plafonul de indatorare publica si este stabilit anual prin lege .

Din aceste definitii se degaja o serie de caracteristici sau particularitati ale imprumutului public, dupa cum urmeaza:

Ø     caracterul legal

Ø     caracterul contractual

Ø     caracterul rambursabil

Ø     caracterul temporar

2. Consolidarea, conversiunea si amortizarea creditului public

Consolidarea imprumutului de stat si implicit a datoriei publice este prelungirea termenului de rambursare a unui imprumut de stat. In acest sens un imprumut pe termen mijlociu sau lung si de asemenea un imprumut pe termen mijlociu poate fi prelungit si transformat in imprumut pe termen lung. In toate aceste cazuri, datoria publica flotanta este transformata in datorie consolidata si in consecinta procedeul a fost denumit "consolidare" a datoriei publice.

Conversiunea imprumuturilor de stat este un procedeu tot de modificare a conditiilor unor imprumuturi insa numai privind dobanda si anume de reducere a procentului dobanzii, procedeu care este considerat aplicabil exclusiv imprumuturilor de stat interne.    

Amortizarea imprumuturilor de stat a fost caracterizata in mod traditional ca "mijloc de reducere a datoriei publice" care produce "o reducere a capitalului imprumutat" si se deosebeste de conversiune care consta in reducerea numai a dobanzii cuvenita creditorului.

Mijloacele exceptionale de reducere si de stingere a datoriei publice au fost cercetate si expuse in teoria imprumutului de stat determinat de sporirea cazurilor in care statele debitoare au ajuns in situatia financiara dificila de a nu putea plati dobanzile si anuitatile sau ratele de rambursare a unor imprumuturi interne si chiar externe[3].