MIJLOACELE PROBATORII PREVAZUTE DE DREPTUL MATERIAL PROBA CU INSCRISURI SI PROBA TESTIMONIALA

MIJLOACELE PROBATORII PREVAZUTE DE DREPTUL MATERIAL

PROBA CU INSCRISURI SI PROBA TESTIMONIALA

Potrivit articolului 1170 din codul civil "dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii si prin marturisirea uneia din parti."

I. PROBELE SCRISE SAU INSCRISURILE

1. Notiune si importanta

Doctrina a definit in felurite moduri inscrisul, limitandu-se, uneori, doar la o prezentare a mijloacelor prin care se caracterizeaza: acte in general, bilete de tren, tichete de garderoba, fise CEC, rabojuri precum si inregistrari mecanice, magnetice, video ale declaratiilor partilor.

Indiferent de forma in care se prezinta, inscrisul este consemnarea de date despre acte si fapte juridice pe un anumit suport material (coala de hartie, carton, sticla etc.)

2.Clasificarea inscrisurilor

Dupa criteriul intentiei inscrisurile sunt: preconstituite si nepreconstituite

a) Preconstituite sunt inscrisurile confectionate cu intentia de a fi folosite, intr-un viitor conflict judiciar, ca mijloc de dovada. In aceasta categorie intra: inscrisul autentic, cel sub semnatura privata, rabojurile si diferitele tichete sau bilete emise in scop probator.

b) Nepreconstituite sunt inscrisurile la a caror confectionare nu s-a urmarit folosirea lor, ca mijloace probatorii, intr-un eventual litigiu.

Exemple de inscrisuri nepreconstituite: rapoartele de comert, registrele si hartiile casnice, scrisorile etc.

. Dupa criteriul semnaturii, inscrisurile sunt:

a) semnate: inscrisul autentic, cel sub semnatura privata si scrisorile;

b) nesemnate: rabojurile (bucati de lemn in forma cilindrica pe care in trecut se treceau datoriile diferite calcule - zile de munca, bani datorati, numarul vitelor etc.), registrele, biletele, tichetele etc.

Dupa modul in care se stabileste forta lor probanta, inscrisurile sunt:

a) cu forta probanta stabilita de lege: inscrisul autentic, cel sub semnatura privata, registre comerciale etc.

b) cu forta probanta apreciata de instanta (toate celelalte).

2.4. Dupa ordinul lor, inscrisurile sunt:

a) originale

b) copii de pe originale

Inscrisurile preconstituite semnate se sub divid in:

a) primordiale - intocmite pentru constatarea existentei raportului juridic;   

b) recognitive - care inlocuiesc inscrisul primordial pierdut sau aflat in pericol de disparitie;

c) confirmative - intocmite in vederea confirmarii unui act juridic anulabil.

2.6. Inscrisul autentic si cel sub semnatura privata

a) Inscrisul autentic, potrivit art.1171 Cod civ., inscrisul autentic este cel intocmit de catre organul de stat competent, cu respectarea conditiilor formale (solemne) cerute de lege.

Cele mai multe inscrisuri autentice emana de la notari, insa sunt si alte organe care intocmesc asemenea inscrisuri, ca de exemplu: instantele judecatoresti, parchetele, prefecturile, reprezentantele diplomatice etc. Tot inscrisuri autentice sunt si actele de    stare civila, deciziile autoritatii tutelare, hotararile judecatoresti, procesele verbale de indeplinire a actelor de procedura etc.

Pentru confectionarea unui inscris autentic legal, organul competent trebuie sa efectueze in mod obligatoriu urmatoarele operatiuni:

- sa stabileasca vointa reala a partilor si natura raporturilor dintre acestea;

- sa faca cunoscut partilor efectele juridice pe care le produce inscrisul;

- sa identifice partile si sa verifice daca au capacitate juridica;

- sa urmareasca ca inscrisul sa corespunda scopului urmarit de parti si in acelasi timp sa fie respectate cerintele legale de valabilitate a actului;

Inscrisul autentic cuprinde doua categorii de mentiuni.

▪ In prima categorie intra mentiunile privind constatarile personale (directe si nemijlocite) ale agentului instrumentator, si anume: semnaturile partilor si cea a agentului, prezenta partilor, date privind identificarea partilor, data si locul intocmirii, declaratia partilor ca cele cuprinse in inscris exprima vointa lor. Mentiunile din aceasta categorie au o forta probanta deplina, ele putand fi combatute doar prin procedura speciala a inscrierii in fals.

▪ In cea de a doua categorie sunt cuprinse mentiunile privind enunturile facute de parti in fata agentului instrumentator si anume: cele referitoare la obiectul actului juridic si cele ce se refera la fapte straine obiectului actului juridic.

In principiu, declaratiile si enunturile din aceasta categorie au aceeasi forta probanta ca si cele dintr-un inscris sub semnatura privata, adica fac dovada doar pana la proba contrara. Forta lor probanta mai redusa se explica prin aceea ca, referitor la ele, agentul instrumentator nu se poate convinge direct si nemijlocit - ex propriis sensibus - de exactitatea si sinceritatea lor.

Dar si in cadrul celei de a doua categorii se pot face urmatoarele distinctii. Astfel, mentiunile privind obiectul actului sau cele legate de acesta, fac dovada pana la proba contrarie. Cele straine de obiectul actului juridic constituie doar un inceput de dovada scrisa.

Vom retine ca inscrisul care prin forma si aparenta exterioara (numar de inregistrare, stampila, semnatura) are infatisarea unui inscris autentic, se bucura de prezumtia de autenticitate. Prezumtia de autenticitate este mixta si poate fi rasturnata doar prin inscrierea in fals.

Consecintele constatarii nulitatii inscrisului autentic sunt diferite dupa cum urmeaza:

- daca forma autentica este ceruta ad validitatem, nulitatea priveste insusi actul juridic (negotium) care este desfiintat;

- daca forma autentica este ceruta ad probationem, valabilitatea actului juridic (negotium) se pastreaza, el avand insa doar valoarea unui inscris sub semnatura privata.

b) Inscrisul sub semnatura privata

Este inscrisul intocmit si semnat de parti - fara interventia unui organ de stat - prin care acestea constata un act juridic. Din definitie rezulta ca inscrisul sub semnatura privata poate fi datat sau nu, poate fi scris de parti sau de un tert si poate fi redactat in limba romana sau in orice alta limba aleasa de parti.

Pentru a fi valid, inscrisul sub semnatura privata trebuie sa indeplineasca o conditie generala si dupa caz unele conditii speciale.

Conditia generala se refera la semnatura, in sensul ca trebuie sa raspunda la urmatoarele cerinte:

- sa emane de la parte (parti);

- sa nu fie dactilografiata, litografiata, imprimata;

- sa nu fie inlocuita prin parafare ,aplicarea sigiliului sau prin alt semn.

Conditiile speciale, privesc diferite specii de acte juridice.

In cazul actelor bilaterale, inscrisul se intocmeste in atatea exemplare cate parti cu interese distincte sunt, iar pe fiecare exemplar se va mentiona numarul de exemplare in care s-a confectionat. Cerinta nu mai trebuie realizata daca este un contract comercial, daca o parte si-a executat obligatia sau cand unicul exemplar este recunoscut de parti.

Inscrisurile constatatoare ale unor obligatii unilaterale referitoare la bani sau bunuri fungibile trebuie scrise in intregime de debitor, sau cel putin acesta sa faca mentiunea "bun si aprobat"(art.1180 Cod civil).

Testamentul olograf trebuie scris integral de testator, semnat si datat de acesta, deoarece in caz contrar nu isi produce efectele (art.859 C. civ.)

Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata este nuantata si in functie de urmatoarele imprejurari.

Inscrisul necontestat de parti sau recunoscut de instanta face dovada pana la proba contrara, atat intre parti cat si fata de terti. Cel contestat de partea careia i se opune si nevalidat de instanta, nu are nici o putere doveditoare. In raporturile dintre parti, data trecuta in inscris are aceeasi forta probanta ca si celelalte mentiuni, adica pana la proba contrara. Fata de terti, data trecuta in inscris, nu are forta probanta daca nu a devenit certa. Sunt terti in sensul legii urmatoarele categorii de persoane: succesorii cu titlul particular, creditorii daca invoca drepturi proprii, mostenitorii daca exercita un drept care le apartine in mod propriu, sotii si fostii soti cand isi opun un inscris de dobandirea unui bun.

Data poate deveni certa prin:

- infatisarea inscrisului la o institutie de stat;

- inregistrarea registrului intr-un registru public;

- trecerea chiar prescurtata, a continutului inscrisului in acte intocmite de functionari;

- moartea uneia din parti;

- prin darea de data certa de catre notarul public;

II. PROBA TESTIMONIALA (MARTURIA TESTIMONIALA)

1. Notiune si trasaturi

a) Notiune

Dovada cu martori este cea mai veche si raspandita proba in procesul civil, pentru ca raportul juridic, ca forma a relatiilor sociale, se naste, se dezvolta si se stinge in prezenta oamenilor si le influenteaza constiinta.

Dar proba testimoniala are unele inconveniente care tin de fragilitatea memoriei martorilor, subiectivismul acestora si nu in ultimul rand de posibilitatile de influentare.

De aceea legiuitorul a manifestat o deosebita grija pentru acest mijloc de proba, prevazand reguli stricte, atat cu privire la persoana martorilor cat si cu referire la admisibilitatea propriu-zisa a probei testimoniale.

Martor este persoana fizica ajunsa la un anumit grad de dezvoltare fizica si psihica, neimplicata in litigiul partilor si care poate relata instantei faptele ce ii sunt cunoscute, importante pentru solutionarea procesului.

Depozitia martorului consta in informatiile comunicate direct si nemijlocit instantei, referitoare la fapte aflate in legatura cu actiunea, la apararile contra actiunii, precum si la fapte care au valoare probatorie pentru litigiu.

b)Trasaturi

Ca mijloc de proba, depozitia martorului prezinta urmatoarele trasaturi specifice:

- are un caracter oral (se face prin viu grai);

- este personala, deoarece se refera la imprejurari cunoscute de martor, direct sau indirect;

- priveste acte sau fapte comise anterior.

2. Calitatea de martor

In principiu, orice persoana poate avea calitatea de martor in proces, cu conditia de a furniza lamuriri cu privire la faptele din litigiu.

De la aceasta regula exista doua categorii de exceptii, prevazute de art.189 si 191 Cod procedura civila.:

a) Prima categorie cuprinde persoanele carora legea nu le permite sa fie martori. In aceasta categorie intra:

- rudele si afinii (rudele prin alianta) pana la gradul al treilea;

- sotul, chiar despartit;

- interzisii judecatoresti (persoane carora li s-a ridicat, prin hotarare judecatoreasca, exercitarea drepturilor lor; persoana pusa sub interdictie) si cei declarati de lege incapabili de a depune marturie;

- cei condamnati pentru marturie mincinoasa;

b) In cea de a doua categorie se regasesc persoanele scutite de a fi martori, grupate in trei clase:

- slujitorii cultelor, medicii, farmacistii, avocatii si notarii, care au obligatia de a nu divulga secretul profesional;

- functionarii publici (actuali si fosti), carora le este interzis sa divulge secretul de serviciu;

- persoanele care prin declaratiile lor s-ar expune ele insele sau ar expune rudele apropiate si sotul la o pedeapsa penala sau la dispret public;

Insa, in materia starii civile si a divortului pot depune marturie rudele si afinii pana la gradul trei, exceptie facand copiii in divortul parintilor. De asemenea, audierea ca martori a copiilor mai mici de 14 ani si a debililor mintali, este lasata la aprecierea instantei.

3. Admisibilitatea probei cu martori

Admisibilitatea probei testimoniale este guvernata de regulile desprinse din art.1191 alin.1 si 2 din Codul Civil referitoare la:

- imposibilitatea dovedirii cu martori a actelor juridice cu un obiect valoric mai mare de 250 lei;

- interdictia folosirii probei testimoniale contra sau peste cuprinsul unui inscris cu o valoare chiar mai mica de 250 lei;

De precizat ca cele doua texte de lege nu au un caracter imperativ, asa ca ele nu se opun decat partilor raportului juridic litigios dar, si acesta de comun de acord pot deroga de la ele.

a) Discutii cu privire la prima regula (art.1191 alin1.C. civil)

Restrictionarea folosirii probei cu martori, atunci cand obiectul valoric este mai mare de 250 lei, nu se refera la actele juridice cu cauza de moarte (mortis causa) si la cele ce tin de dreptul familiei; ea priveste doar actele juridice cu caracter pecuniar incheiate intre vii (inter vivos).

Cerinta legii cu privire la dovada actelor juridice cu valoare de peste 250 lei are doar un caracter probator si, drept urmare, daca pentru asemenea acte nu s-au constituit inscrisuri, nu inseamna ca ele nu sunt valabile, ci doar ca nu pot fi dovedite cu martori. Altfel spus conditia intocmirii inscrisului, cu exceptia actelor solemne, este ceruta nu ad validitatem ci doar ad probationem.

Valoarea determinanta pentru admisibilitatea probei testimoniale este cea din momentul incheierii actului, deoarece, la acel moment partile trebuiau sa stie daca este nevoie de un inscris sau sunt suficiente depozitiile martorilor. Daca la momentul incheierii actului, obiectul acestuia are o valoare de 250 lei, iar la data procesului o valoare mai mare, dovada se poate face cu martori.

Invers, proba testimoniala nu este admisibila chiar daca in timpul procesului valoarea obiectului actului a scazut sub 250 lei, de vreme ce in momentul incheierii obiectul era superior acestei limite.

Daca prin actiunea introductiva s-a stabilit o valoare mai mare de 250 lei, iar ulterior reclamnatul isi restrange cererea sub aceasta limita, proba cu martori nu este admisibila decat daca se dovedeste ca partea s-a aflat in eroare. La fel, proba cu martori nu este admisibila nici daca obiectul litigiului este o suma mai mica de 250 lei, dar constituie un rest dintr-o creanta mai mare neconstatata prin inscrisuri (art.1194Ccivil).

In cazuri exceptionale, proba cu martori nu este admisa chiar daca valoric obiectul actului este mai mic de 250 lei. Este vorba, in primul rand, de actele solemne (donatie, ipoteca) la care forma este ceruta ad validitatem si de unele acte pentru care forma scrisa este ceruta doar ad probationem (tranzactia, contractul de asigurare, contractul de drept comercial international)

b) Discutii cu privire la cea de a doua regula (art.1191 alin.2 Cod Civil)

Aceasta regula nu are legatura cu prima, deoarece interzice proba testimoniala contra si peste continutul actelor chiar daca obiectul valoric al acestora este mai mic de 250 lei. Regula are un caracter protectionist pentru continutul actului si are la baza principiul ca vointa partilor - fie si prezumata - nu poate fi inlaturata decat printr-o conventie contrara.

Aplicarea acestei reguli are urmatoarele limite :

- nu se aplica decat inscrisurilor preconstituite;

- nu functioneaza atunci cand se urmareste probarea unor imprejurari de fapt exterioare actului in sine sau a unor fapte cu scop ilicit ( dolul, violenta, eroarea, cauza ilicita, frauda la lege etc);

- devine inaplicabila atunci cand obiectul probator il constituie stingerea sau rezolutiunea contractului prin plata, remiterea de datorii etc. cu conditia sa nu se incalce prima regula referitoare la valoarea actului.

- este inoperanta daca clauzele actului juridic sunt obscure sau echivoce, iar proba cu martori tinde la lamurirea lor;

- actele de comert, pot fi probate cu martori indiferent de valoarea lor;

c) Exceptii de la cele doua reguli

Exceptiile de la cele doua reguli sunt prevazute de art.1197 si 1198 Cod civil, fara ca enuntarea acestora sa fie exhaustiva. Inainte de prezentarea exceptiilor, trebuie remarcat ca textul art.1198 Cod civil contine o inadvertenta, deoarece evenimentele, delictele si cvasidelictele sunt izvoare ale raportului juridic dar nu sunt acte juridice.

Proba testimoniala indiferent de valoarea actului juridic, este admisibila contra sau in completarea continutului inscrisului probator, in urmatoarele situatii:

- cand exista un inceput de dovada scrisa;

- cand preconstituirea sau conservarea inscrisului au fost imposibile.

Cea din urma situatie se refera, exempli gratia, la: depozitul necesar facut in caz de ruina, incendiu, tumult sau naufragiu; depozitele facute de calatori in hoteluri; obligatii contractate in accidente neprevazute; puternice legaturi afective sau de rudenie care moral fac imposibila confectionarea inscrisului; cazul actului sustras de partea adversa.

d) Inceputul de dovada scrisa

Potrivit art.1197 alin.2 Cod Civil, inceputul de dovada scrisa desemneaza "orice scriptura" provenind de la cel care se opune si care face "de crezut faptul pretins".

Sub aspectul primei conditii cerute de lege, "orice scriptura", inceputul de dovada scrisa este orice fel de scriere, indiferent de scop i forma, datata sau nedatata si chiar nesemnata, daca provenienta ei nu este indoielnica.

Cu titlul exemplificativ aratam ca inceput de dovada scrisa pot fi : o scrisoare adresata de o parte celeilalte, un inventar, diverse insemnari sau notari, declaratii judiciare sau extrajudiciare, cereri, memorii, concluzii scrise si depuse in alte cauze litigioase etc.

Cea de a doua conditie legala, se refera la obligativitatea ca scrierea sa provina de la partea careia i se opune, indiferent de pozitia sa in proces.

Dar si scrierea care emana de la un tert poate constitui un inceput de dovada scrisa, daca insa este insusita expres sau tacit de partea careia i se opune: la fel scrierile provenite de la autorul partii careia i se opune, cele de la reprezentantii legali (judecatoresti sau conventionali) ca si concluziile avocatului in instanta, cu conditia sa nu fie contestate de parte.

Declaratiile si recunoasterile unei persoane pot constitui inceput de dovada scrisa chiar daca nu sunt scrise, semnate sau confirmate, atunci cand sunt cuprinse intr-un act autentic al unui organ de stat (hotarare judecatoreasca, raspunsurile la interogatoriu consemnate separat sau in incheierea de sedinta etc.)

De asemenea, consideram ca inregistrarea pe banda magnetica, daca s-a facut prin metode corecte, iar vocea nu e contestata sau este dovedita ca fiind a partii, poate constitui inceput de dovada scrisa.

Potrivit art.225 Cod procedura civila refuzul nejustificat de a se prezenta la interogatoriu - daca partea a fost citata cu aceasta mentiune - poate fi apreciat de instanta ca o recunoastere deplina sau doar un inceput de dovada scrisa.

Inceputul de dovada scrisa prezinta o importanta deosebita pentru ca face admisibila proba cu martori si prezumtii a actelor juridice.

e) Imposibilitatea de a preconstitui sau conserva proba scrisa

Articolul 1198 din Codul Civil prevede ca proba cu martori este admisibila atunci cand partea a fost in imposibilitate de a procura sau conserva inscrisul.

In fine, este de precizat, cu privire la titlul pierdut, ca trebuie facuta o tripla dovada, si anume:

- ca a existat un titlu legal incheiat;

- ca acest titlu a fost pierdut sau distrus;

- disparitia titlului se datoreaza unui caz de forta majora sau altor situatii asemanatoare sau echivalente;

De pilda, proba cu martori este admisibila daca se dovedeste ca inscrisul a fost depus la dosarul instantei si a disparut sau ca tertul, abuzand de increderea partii, l-a distrus.