Cele patru axiome ale comunicarii

Cele patru axiome ale comunicarii

Axioma 1

Orice comunicare prezinta doua aspecte: continutul si relatia, astfel incat cel de-al doilea il include pe primul si, ca urmare, toate comunicarile sunt metacomunicari.

O comunicare nu se rezuma la transmiterea unei informatii; ea induce in acelasi timp si un comportament. Orice mesaj cuprinde:

- ceea ce spunem (continutul)

- modul nostru personal de a-l transmite si

- modul personal al receptorului de a-l interpreta (relatia).

Relatia se afla la un nivel superior continutului, de unde si termenul de metacomunicare (prefixul meta, fr.= dupa, transformare, schimbare).

De exemplu, pentru a indeplini o sarcina, computerul are nevoie de date (continutul), dar si de un program care sa ii indice cum sa le prelucreze (relatia). Aceasta analogie ne permite sa mergem si mai departe, afirmind ca limbajul continutului este un limbaj de informare, pe cand limbajul relatiei este un limbaj de comportament. Fiecare dintre noi, in functie de propria lui personalitate, foloseste un software diferit pentru a actiona sau pentru a fi actionat. Informatia singura este insuficienta pentru a genera un comportament.

Axioma 2

Fiintele umane folosesc doua moduri de comunicare: analogic si digital. Limbajul digital are o sintaxa logica foarte complexa si foarte comoda, dar e lipsit de o semantica adecvata relatiei. Limbajul analogic in schimb, poseda semantica dar nu si sintaxa adecvata unei definitii neechivoce a relatiilor.

Altfel spus, digitalul reprezinta limbajul continutului, iar analogicul - limbajul relatiei.

Paul Watzlawick, in cartea sa "Le langage du changement. Elements de communication therapeutique", explica: "Functia primordiala a emisferei stangi este traducerea oricarei perceptii in reprezentari logice, semantice si fonetice ale realitatii si comunicarea cu exteriorul pe baza acestui codaj logico-analitic al lumii inconjuratoare. Competenta ei se exercita prin urmare asupra intregului domeniu al limbajului, gandirii, al scrierii, al aritmeticii, al calculului si al oricarei comunicari digitale, in general.

Emisfera dreapta indeplineste o functie foarte diferita. Ea este foarte specializata in perceperea globala a relatiilor, modelelor, configuratiilor si structurilor complexe."

Din cele sase functii ale limbajului, care nu se exclud ci deseori se suprapun, trei tin de domeniul limbajului analogic (functiile expresiva, impresiva si fatica), adica acela al relatiei, iar celelalte trei (functiile referentiala, metalingvistica si poetica sau retorica) tin de domeniul limbajului digital, adica acela al continutului.

Aceasta egalitate intre functiile relatiei si acelea ale continutului este o dovada in plus ca relationalul este o conditie sine qua non a oricarei comunicari.

Axioma 3

Orice schimb in comunicare este simetric sau complementar, dupa cum se bazeaza pe egalitate sau pe diferenta si implica deci raporturi de putere.

Orice comunicare este interactiva: ea priveste doua sau mai multe persoane in acelasi timp.

Atunci cand comunicarea se face intre doua persoane, modul in care se stabileste relatia intre ele este primordial. Doua persoane discutand despre un subiect se pot gasi in doua relatii posibile:

a)      de simetrie: si una si cealalta considera ca au aceeasi autoritate asupra subiectului, aceeasi cunoastere sau aceeasi pasiune ( nici unul dintre interlocutori nu incearca sa-l depaseasca pe celalalt, sa-l domine).

Partenerii isi reflecta reciproc comportamentele, de pe pozitii de egalitate - accentul cade pe minimizarea diferentelor dintre parteneri. Raspunsurile sunt de acelasi tip cu stimulii, si de aceea negocierea este posibila intotdeauna si ofera sansa unui bun acord pentru ambele parti, chioar daca uneori apar conflicte usor de escaladat (ex. cand unul se infurie, se infurie si celalalt).

b)      de complementaritate: una din persoane considera ca are o mai mare autoritate asupra subiectului, cealalta accepta aceasta autoritate si tranzactia, acceptata de amandoua, devine complementara. Nu trebuie sa punem prea multe intrebari in legatura cu diferenta dintre dominator si dominat atunci cand tranzactia este pozitiva, adica atunci cand este acceptata ca atare de cei doi interlocutori. O persoana experta in informatica poate angaja de buna voie o tranzactie cu o persoana non inittiata, si aceasta tranzactie va fi pozitiva pentru ambele parti. Exista insa si raporturi de autoritate care nu se bazeaza pe nici o superioritate a cunoasterii, ci numai pe tehnici de intimidare.

Accentul, in tranzactiile complementare, cade pe maximizarea diferentelor dintre parteneri. Ei tind sa ocupe pozitii cat mai diferite: cand unul domina, celalalt accepta sa fie dominat. In acest fel, relatiile tind sa devina mai stabile, dar acumuleaza tensiuni. Normele morale incurajeaza tranzactiile complementare, pentru a conferi un plus de stabilitate relatiilor interumane. Exemple de astfel de relatii: sef-subaltern, profesor-elev, preot-credincios, judecator-inculpat. Aceste relatii sunt dificil de negociat si pot conduce la abuz, din partea partenerului cu un plus de putere.