Ipoteza stiintifica. Definitie si rol in explicarea fenomenului economic

Ipoteza stiintifica. Definitie si rol in explicarea fenomenului economic

Toate operatiunile, aratate pana acum, de explicare a fenomenului economic graviteaza in jurul ipotezei stiintifice, al formularii si verificarii acesteia. De aceea, in cele ce urmeaza ne vom opri la cateva, din cele mai utile precizari legate de ipoteza.

Ipoteza stiintifica este o conjectura, adica o presupunere indispensabila explicarii fenomenului economic empiric si inaintarii stiintei economice pe calea solutionarii problemei economice.

Ipoteza are valoare stiintifica daca este formulata in asa fel incat din ea sa derive consecinte, specifice, in forma de predictii concrete, verificabile (care sa poata fi testate).

Ipoteza implica mai multe cerinte:

noncontradictia;

sa aiba mare capacitate explicativa;

sa genereze un numar cat mai mare de consecinte (mai ales testabile);

sa aiba un bogat continut de informatie;

sa permita previziuni de noi evenimente si fapte. Ipotezele, din punct de vedere al profunzimii lor cognitive sunt:

a)   fenomenologice, care iau in seama elemente exterioare (de intrare si iesire dintr-un sistem);

b)  reprezentationale, care iau in seama structura interna a sistemului economic, mecanismele interne ale comportamentului fenomenului cercetat. Acestea sunt ipoteze principale, iar cele dintai sunt ipoteze auxiliare.

O ipoteza nu se rezuma la o singura propozitie, ci are un sistem de propozitii; o ipoteza statistica se formuleaza pe baza mai multor masuratori si observatii.

Ipoteza mentine legatura cu sistemul cunostintelor existente in proportii diferite.

Dupa formularea ipotezelor, efortul de cercetare se deplaseaza asupra verificarii ipotezelor.

Progresul ascendent al cunoasterii stiintifice se realizeaza pe baza unitatii dintre faptele empirice teorie sau dintre experienta ipoteza (teorie), prin parcurgerea succesiva a patru faze:

faza aparitiei problemei stiintifice; respectiv, cand noi fapte empirice experimentale intra in dezacord cu situatia de plecare a cercetarii stiintifice (teoria);

faza a doua, cand noile date ale practicii observate genereaza noi ipoteze plauzibile;

faza a treia, verificarea masurii in care din asocierea cunoasterii stiintifice anterioare cu noile ipoteze plauzibile rezulta solutii valabile;

faza a patra consta in coordonarea ipotezelor reusite pe baza noilor date observate si masurate; reclama revizuirea cunoasterii stiintifice anterioare, inclusiv a bazei ei axiomatice.

Cele patru faze se repeta mereu, apar noi si noi ipoteze plauzibile, iar procesul cunoasterii progreseaza prin cicluri metodologice, ramanand permanent deschis.

Karl Popper propune o schema metodologica destul de inrudita:

Pi ->T.T. -> EE -> P₂ in care:

Pi = problema economica veche;

P2 = problema economica noua;

T.T. = tentativa de teorie noua (pe baza de ipoteze noi);

EE 2 eliminarea erorilor (prin demersuri manipulatorii).